Pasiunea voastră pentru Evanghelie este de apreciat. Mă rog ca Dumnezeu să vă călăuzească în continuare, să vă dea și înțelepciunea să nu luptați cu pumnul în vânt. Vă doresc rod bogat, adevărat, veșnic.
Cat de frumos și cât de minunat ! Dumnezeu sa va dea har în continuare călăuzire. Fiti binecuvantati ! Slava Lui ca .mai sunt tineri plini de dragoste, îndrăzneală și călăuzire
Aleluia !Slăvit fie Domnul pentru că mari lucruri face ! Domnul sa va binecuvânteze pe toți ,să aveti putere si izbândă în lucrarea pe care o faceti ,chemând oamenii la ISUS !
Dumnezeu sa va calauzeasca si sa va ajute sa_l pune_ti pe El pe primul plan....El sa iasa in evidenta..in El prin El di ptr El sunt toate lucrurile....
Bună ziua...mă bucur tare mult pentru ceea ce faceți chiar ar trebui mult mai mult o implicare și din partea celor care au această obligație aici mă refer la Școală.
Pace vouă 🤝🤝frați scumpi 📖 bunul Dumnezeu să vă însoțească în lucrarea Lui 🙏amin,și să aveți un rod bogat pt Împărăția Lui Dumnezeu 📖🙌 am o familie scumpă în Cluj ,vă rog să vă rugați și pt ei🙏🙏 ca Domnul Isus să i cucerească cu dragostea Lui📖 amin .Fam :Zah Gogu,Adriana cu fiul lor Gabriel .
Dumnezeu sa va onoreze si sa va binecuvanteze curajul de a iesi pe strada! Crestinismul nu trebuie rezumat doar la niste cladiri... e facut sa fie prezent in societate!
@@VoxClamantisinDeserto eu nu am facebook sau instagram...am numai whatsApp și atat. Aveți un mail unde va pot lăsa nr de telefon, sau un alt contact decat platformele astea sociale?! Mulțumesc!
Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR 1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.). 2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). 3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20). 4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21). 5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53) 6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15). 7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15). 8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.). 9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi. 10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor. 11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9). 12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13). „Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup” Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti. Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16). În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti” Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15). Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19). Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645). „... Vom veni la el şi vom face locaş la el” În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli. După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăşluirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”. În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu” Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).
Va salut cu pacea Domnului Isus Vreau sa va dau un mic sfat, care sa va ajute pe viitor , la editare nu mai taiati atat de mult si de repede , strica tot , pare grabit si nu este nevoie 🫶
@@ioanpintican7077 Asa si este : dupa fiecare viata mori sau mai bine zis corpul tau fizic cedeaza dupa ce l-ai distrus prin alimentatie necorespunzatoare si dupa aia vine judecata. Versetul este irelevant pt ca nu a fost dat cuiva care intreaba daca exista sau nu reincarnare. Acolo era vorba despre altceva. Poate puteti sa explicati cum a venit Ioan botezatorul in duhul si puterea lui Ilie daca nu era reincarnarea lui Ilie. Si mai tarziu chiar Isus spune despre Ioan ca era Ilie .Matei 17:12-13
Enervanti pot sa fie acesti asa zisi crestini ce se leaga de oameni pe strada si fac pe desteptii incercand sa smulga declaratii gresite ale unora mai neatenti sau surprinsi de palaveageala!Du-te ma si intreaba pe cineva pregatit ,nu imbata de cap cu vorbe si repet cu vorbe viclene oamenii pe stada!Vicleanul cunoaste biblia mai bine decat oricine si te poate pacali usor! Doamne fereste! De fapt ei cauta noi fraieri adica adepti sa le plateasca "zeciuiala"! Lupi in piei de oaie..
Si inca ceva, fratilor! Aveti curajul sa spuneti numele confesiunii crestine din care faceti parte, nu mai spuneti oamenilor ca nu vb despre religie.... De ce sa ascundeti acest lucru, pe care il propovaduiti? Fiti onesti ca asta este una din poruncile dumnezeiesti! Doamne ajuta!
Mai studiati istoria fratilor! Vreti sa inlaturati niste taine care exista din primele secole ale crestinismului! Oare ce intelegeti prin spusele Mantuitorului Iisus Hristos: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Ioan 20, 23 Trebuie sa tinem cont ca, chiar si inainte de crestinism, au existat prooroci si intelepti ai poporului evreu care au mijlocit inaintea Lui Dumnezeu pentru semenii lor, nu-i asa? La fel si Iisus Hristos a instituit Taina Preotiei atunci cand le-a spus Apostolilor ceea ce ne relateaza Sf. Ioan Evanghelistul mai sus... E de inteles cand cineva, care a gresit in viata sa, are un moment de revelatie si de pocainta si simte nevoia sa se schimbe. Tocmai pentru aceasta a lasat Mantuitorul mijlocitori pe ucenicii Sai intai, care la randul lor, tot prin ritualul punerii mainii drepte pe capul candidatului, au hirotonit intai episcopi, care mai tarziu au hirotonit preoti sau presbiteri. Trebuie inteleasa dinamica acelor vremuri intai si pe urma sa tragem concluzii, nu-i asa? Ca sa te prezinti in fata preotului, ca functie duhovniceasca ce i s-a dat si nu ca om, trebuie sa ai oleaca de smerenie, de rusine...ca na, marturisindu-ti pacatele inseamna ca ti le si asumi. Pe urma, a doua, a treia oara s.a.m.d., cum poti sa te duci iarasi sa ii spui aceleasi bazaconii? E jenant, nu? Si uite asa, usor usor, ajutat fiind de sfatul duhovnicului si poate chiar si cu leacul cel mai mantuitor pe care tot Iisus Hristos ni l-a lasat spre tamaduirea trupului si a sufletului, adica Trupul si Sangele Lui (nu-i asa??), ajunge omul cu adevarat sa se lecuiasca de pacatele sale si sa-si schimbe viata. Dar e mai usor sa mergem pe calea cea lina, sa invatam pe de rost versete biblice si fel si fel de interpretari care nu sunt in duh de adevar, si sa spunem ca e de ajuns sa citim Scripturile si ne-am mantuit. Sa avem curaj sa spunem lucrurilor pe nume, sa acceptam ce ne invata si istoria care spune ft multe si care ne invata ca, mai ales cand vine vb de poporul roman, prozelitismul practicat de toate celelalte confesiuni crestine ajunge pana la crime hidoase si ingradirea libertatii in numele cui, va intreb?? Oare bunul Dumnezeu in dragostea Lui desavarsita nu ne-a lasat o libertate neconditionata? Cum pot sa fac uz de numele Lui si sa ii ingradesc libertatea semenului meu? Mai cercetam istoria religiilor, mai cercetam chiar si arborele nostru genealogic si o sa vedem ca ortodocsi au fost toti strabunii nostrii. Si poate atunci o sa am nitica intristare pt faptul ca bunicului/strabunicului meu i s-au luat bunurile personale sau a fost discriminat doar pt ca nu a vrut sa adere la noile curente/ideologii, etc. Nu e chiar asa simplu sa devii un militant pentru ceva ce ai auzit prin interpretarea altcuiva s.a.m.d. Cei care cauta cu adevarat, merg la izvoare si se adapa de acolo. Iau in seama si Sfanta Traditie, Faptele Apostolilor, care consemneaza date cu mult inainte de a fi decise, prin Sinod al Sfintilor Parinti, Scripturile canonice care urmau sa fie compilate in ceea ce numim noi astazi BIBLIA. Da, acesta este adevarul. Prima comunitate crestina se formeaza o data cu Pogorarea Sf. Duh la sarbatoarea Rusaliilor sau Rusalia, si se dezvolta treptat, ca mai apoi, la anul 313 - Edictul din Milan, sa fie legalizata, moment in care ia si forma arhitectonica, specifica fiecarui neam si loc... Am considerat sa scriu aceste randuri, nu pt a-mi etala cunostintele sau a mustra pe cineva. NU, departe de mine acest lucru! Dar ca un om care a fost departe de Biserica si pacatos cum nu sunt multi, am cercetat pentru a fi sigur ca nu voi trai o inselare si mai apoi o dezamagire. Mai mare e bucuria in Cer pt un pacatos care se pocaieste decat pentru 99 de drepti care nu au nevoie de pocainta! Si totusi nu trebuie sa parasesc o Biserica milenara, care pastreaza harul Duhului Sfant tocmai de la Apostoli pentru a ma pocai pentru pacatele mele etc. Gasesc tot ce-mi trebuie aici in Trupul cel tainic al Lui Hristos, care este Biserica, vreau sa fiu un madular activ al Ei, si pentru ca insasi istoria atesta vechimea si veridicitatea Ei, imi da prijel de bucurie sa fac parte din singura turma a singurului Pastor, asa cum citim la Ioan Evanghelistul 10, 16 : "O singura turma si un singur Pastor" Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa discernem in duhul adevarului tot ceea ce invatam si daca, ne intalnim cu o realitate, alta decat cea pe care ne-o inchipuiam noi, sa avem curajul dar si bucuria de a lua calea cea dreapta! Amin.
Predicati Evanghelia unui popor creștin ortodox de 2023 de ani și voi ați aparut de 200 de ani prin America sau 500 de ani prin Germania și ne Predicati noua. Fostele tari protestante/neo-protestante și Catolice acuma sunt ateie în procente mari și voi sunteți minoritari ați văzut ca nu mai merge acolo și ați venit la popoarele ce sau increstinat chiar de Sf Apostoli, în România a predicat Sf Apostol Andrei în Scitia Miror Dobrogea de azi ajungând pana în ukraina de azi Rusia de Atunci. Și ne Predicati voi noua pe Hristos pe care noi îl știm deja, Predicati un Hristos mincinos.
Da îl știi pe Hristos?. Hristos nu nea învățat să ne închinăm la morți, Apostoli nu se închinau la morți nici nu au dat asemenea învățături, nu citeau Horoscoape, nu puneau bani în mâna morților sâ plăteascâ vămi. Voi toate ritualurile astea păgâne le faceți în ziua de azi, și vii să-mi spui că asta e credința lăsată de Iisus Hristos? . Dute fă nani.
@@liviuc4915 Sfintele moaste sunt ramasitele pamantesti facatoare de minuni, ale unora dintre sfinti. Noi le cinstim ca pe niste obiecte in care Dumnezeu isi arata toata puterea minunata a harului Sau. Cat au fost pe pamant, sfintii au avut in ei harul Duhului Sfant intr-o masura foarte mare, facand - prin aceasta - adeseori minuni, harul acesta avandu-l in sufletele lor si in viata cereasca la care s-au dus intr-o masura mai mare. Dar precum sfantul poate sta in legatura cu oamenii cari i se roaga, ajutandu-i in chip minunat cu atat mai mult pastreaza el insusi o anumita legatura cu trupul sau, care a fost si el locasul Duhului Sfant, precum spune apostolul: "Au nu stiti ca trupul vostru este locasul Duhului Sfant care locuieste in voi? ". (I Cor., 6, 19). Sfanta Scriptura ne spune despre minuni facute prin trupurile sfintilor in vremea vietuirii lor pamantesti, marturisind despre puterea ce o au in ele. Multi oameni se vindecau, numai atingandu-se de stergarele si de trupul apostolului Pavel (Fapte, 19, 11-12), iar altii, numai prin trecerea umbrei apostolului Petru peste ei (Fapte, 5, 15). Trupurile oamenilor credinciosi sunt locasuri ale Duhului Sfant care locuieste in ele, apoi ca acelasi Duh Sfant prin trupurile sfintilor face minuni, atat cat sfintii sunt in viata, cat si dupa moarte. O dovada ca trupurile sfintilor si dupa moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o da Sfanta Scriptura, aratandu-ne ca oasele proorocului Elisei invie un mort (IV Regi, 13, 21). Sintele moaste nu sunt idoli sau zei ori asemanari ale lui Dumnezeu, si nici inchinarea la ele nu este idolatrie. Caci daca insusi Dumnezeu le proslaveste prin puterea minunata ce le-o da si noi trebuie sa le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, si suntem datori sa cinstim puterea dumnezeiasca din ele, iar nu pe ele insele ca atare. Noi nu le ridicam sfintelor moaste biserici, cum faceau paganii zeilor si idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicam biserici lui Dumnezeu si proslavim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I si a II-a inlatura cinstirea idolilor, iar nu si pe a sfintelor moaste, caci prin sfintele moaste noi nu inlocuim pe Dumnezeu, asa cum Il inlocuiesc paganii idolatri, prin idolii lor. Acesta sa se curete cu aceasta apa in ziua a treia si in ziua a saptea va fi curat; iar de nu se va curati... nu va fi curat... Tot cel ce se atinge de trupul mort al unui om si nu se va curati, acela va intina locasul Domnului..." (Num., 9, 6-11 ; 19, 11-13 ; Lev., 21, 10-11). - Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru ca erau sub pacat si sub blestem. Totusi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; caci trupul mort al lui Iosif n-a spurcat pe Moise cand acela l-a luat la sine in Egipt (Ies., 13, 19) , cadavrul lui Elisei, proorocul, n-a spurcat pe cel care a fost asezat in mormant peste el, ci l-a inviat (IV Regi, 13, 20-21). In Testamentul Nou, trupurile (cadavrele) crestinilor nu mai sunt spurcate, pentru ca ele sunt biserici sau locasuri ale Sfantului Duh (I Cor., 6, 19-20; 3, 16-17), si sunt curatite de blestemul care venea asupra lor. Prin urmare, ele nu mai spurca pe cei ce se ating de ele. Dar sa stiti ca toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite spurcate au alcatuit o invatatura apartinand numai Vechiului Testament, care in Testamentul Nou nu mai are valoare. Apostolul scrie: "Daca deci ati murit impreuna cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca si cum ati fi vietuind in lume, rabdati porunci ca acestea: Nu lua ! Nu gusta ! Nu te atinge ! - lucruri menite toate sa piara prin intrebuintare potrivit unor randuieli si invataturi omenesti ?" (Col., 2, 20-22). in Testamentul Vechi erau si alte lucruri "necurate" care intinau pe om prin atingerea de ele. Asa erau, de pilda, hainele si patul celor care au avut scurgere de sange (Lev., cap. 15) sau animalele socotite in Vechiul Testament ca necurate (Lev., 11, 24-25 s.a.). - Legea stricaciunii trupurilor moarte este intr-adevar o lege generala, dar, ca orice lege, ea este in primul rand pentru cei pacatosi (I Tim., 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfintilor dovedeste ca si legea aceasta - prin exceptiile ce le face - priveste mai mult pe cei pacatosi. De altfel, insasi Biblia ne marturiseste ca exceptii de la aceasta lege au mai fost si ca Dumnezeu, in anumite cazuri, ridica puterea ei. Asa, de pilda, prin voia si puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh si cel al lui Ilie n-au fost ingropate in pamant spre a putrezi, ci au fost luate in cer, caci Cartea Sfanta zice: "Si a bineplacut Enoh lui Dumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Fac., 5, 24) si iarasi : "Nici unul nu s-a facut ca Enoh pe pamant, pentru ca si el a fost rapit de pe pamant" (Int. Sir., 49, 16). Si apostolul Pavel graieste, de asemenea: "Prin credinta Enoh a fost luat de pe pamant, ca sa nu vada moartea si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase - caci mai inainte, ca sa-l stramute, el a avut marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu" (Evr., 11, 5). Tot asa si despre Ilie ni se spune: "Pe cand mergeau ei (Ilie si Elisei) asa pe. drum si graiau, deodata s-a ivit un car si cai de foc si despartindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie in vartej de vant la cer" (IV Regi, 2, 11; Int. Sir., 48, 12). Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu in Biblie ca ar fi fost ingropat vreodata, caci era "fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceputul zilelor, nici sfarsit al vietii" (Evr., 7, 3 ; Fac., 14, 18). Dar peste toate, insusi trupul Mantuitorului, care este intru totul asemenea trupurilor noastre, in afara de pacat (Evr., 2, 17; 4, 5 s.a.), n-a suferit putrezire in pamant si totusi s-a inaltat la cer. Prin urmare, Dumnezeu a facut si face cu trupurile sfintilor exceptie de la legea generala - pe care tot El a dat-o - a ingroparii si putrezirii in pamant. In aceasta privinta, istoria crestinismului inca e bogata in marturii asemanatoare celor din Biblie. În citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie sa o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, in vesnicie, adica pentru a putea fi adaptate vesniciei. Schimbarea aceasta se face de obicei prin moarte. Totusi, sunt si exceptii de la aceasta regula, ca Ilie si Enoh, dupa cum ai vazut, si acestia sunt schimbati la trup, fara sa fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: "Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti vom fi schimbati, deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita de apoi" (I Cor,, 15, 51-52; I Tes., 4, 15-17). Astfel se vede ca Dumnezeu poate gasi si alte cai pentru schimbarea trupurilor noastre, fara a fi pentru toate nevoie sa le treaca, numaidecat, prin moarte si putrezire. - Si dupa Testamentul Nou. trupurile sfintilor sunt ingropate - ca si ale tuturor crestinilor - si numai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate si li se da o cinste deosebita, dar nu adorare, ca lui Dumnezeu. Prin aceasta cinstire ele nu sunt idolatrizate, caci a venera nu este acelasi lucru cu a idolatriza. In Testamentul Vechi au fost ascunse moastele lui Moise - si poate ale altor drepti - pentru ca iudeii, intr-adevar fiind inclinati spre idolatrie, avandu-l, l-ar fi zeificat ca pe vitelul de aur (Ies. 32, 1 - 35; Deut., 9, 16). Pentru evitarea acestor rataciri, era bine sa ramana ascunse trupurile unor barbati sfinti si drepti, ca Moise, despre care, de altfel, stim ca insusi arhanghelul Mihail cauta sa nu-l lase in stapanirea diavolului (Iudei, l, 9). Pe atunci trupul mort era socotit ca necurat, caci inca nu sosise Hristos cu harul sau sfintitor si deci trupul omenesc era inca nerascumparat de sub stapanirea diavolului. Iata sa stii si aceasta, ca Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunandu-le cu mare evlavie si grija si zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tarziu, ingrijindu-se ca in altarul fiecarei biserici, ca si in sfantul antimis de pe altar, sa puna o particica din sfintele moaste, ceea ce se face pana azi. Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul sfantului Policarp, episcopul acelei cetati (+ 166), spune : "Noi am strans oasele lui ca pe un odor mai scump decat aurul si decat pietrele scumpe si le-am asezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie si Domnul ne va da noua sa sarbatorim ziua nasterii sale celei mucenicesti, prin cinstirea biruintei si spre intarirea altor luptatori" (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, IV, 15). Se intelege ca cinstirea sfintelor moaste se indreapta tot spre Dumnezeu, a Carui putere salasluieste in ele. "Cinstim moartele mucenicilor ca sa adoram dumnezeieste pe Acela, ai Carui ucenici sunt, si cinstim pe slujitori in asa fel, ca cinstea lor sa treaca asupra Stapanului care a zis: "Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste" (Fer. Ieronim, Epistola catre Prezbiterul Ruperiu, 37, I)
@@liviuc4915 Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR 1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.). 2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17). 3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20). 4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21). 5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53) 6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15). 7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15). 8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.). 9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi. 10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor. 11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9). 12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13). „Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup” Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti. Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16). În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti” Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15). Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19). Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645). „... Vom veni la el şi vom face locaş la el” În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli. După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăşluirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”. În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu” Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).
A evangheliza este lucrarea la care Dumnezeu ne_a chemat pe toti....Doamne ajuta_ne pe toti
Pasiunea voastră pentru Evanghelie este de apreciat. Mă rog ca Dumnezeu să vă călăuzească în continuare, să vă dea și înțelepciunea să nu luptați cu pumnul în vânt. Vă doresc rod bogat, adevărat, veșnic.
Am rămas fără cuvinte ce Evanghelizare reușită,.
Felul cum lucrați cu oameni ,m-ati făcut să plîng .
Dumnezeu să vă binecuvînteze si mult har!
Cat de frumos și cât de minunat !
Dumnezeu sa va dea har în continuare călăuzire.
Fiti binecuvantati !
Slava Lui ca .mai sunt tineri plini de dragoste, îndrăzneală și călăuzire
Domne Isuse Hristose milueste-ma ! Bravo tinerilor forte frumos continuati cu drag
Domnul sa va răsplătească și sa vadea putere sa vestiți mai departe evanghelia
Fiți binecuvintati de Domnul
Aleluia !Slăvit fie Domnul pentru că mari lucruri face !
Domnul sa va binecuvânteze pe toți ,să aveti putere si izbândă în lucrarea pe care o faceti ,chemând oamenii la ISUS !
Wow , mă bucur de îndrăzneala vostra frați ! Curaji sa aveți până la final!!
Frumos și chiar făceți o lucrare bună.. Dumnezeu să vă binecuvânteze
Dumnezeu sa va calauzeasca si sa va ajute sa_l pune_ti pe El pe primul plan....El sa iasa in evidenta..in El prin El di ptr El sunt toate lucrurile....
Mare Dumnezeu avem , Hristos să-și proslăvească mele prin lucrători ,, Lui '' Doamne intarestei !
Amin Doamne!
Fain o lucrare deosebita
Domnul sa va binecuvânteze
Fiți binecuvintati frati dragi
Dumnezeu sa va binecuvanteze!!!!!🙏🙏🙏oameni NASCUTI DIN NOU!!!!!
Domnul Isus sa va binecuvanteze 🙏
Domnul sa va sfinteasca fratilor.🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Dumnezeu sa va binecuvinteze cu Har și Pace frați dragi si scumpi.
Glorie Domnului Isus Hristos ! 🙌🏻🙌🏻🙌🏻
Ma luat plânsul. Dumnezeu să vă binecuvinteze.
Aleluia ! 🙌🏻❤️
Sa vă dea Dumnezeu putere să continuați să fiți martori ai Domnului Isus
Minunat Domnu sa fie cu voi și sa va de a putere Sfânta
Dumnezeu cel Atotputernic sa va binecuvinteze sa va imbrace cu putere ! Va iubesc frati preaiubiti !
Dumnezeu să vă binecuvânteze 💞💖
Bună ziua...mă bucur tare mult pentru ceea ce faceți chiar ar trebui mult mai mult o implicare și din partea celor care au această obligație aici mă refer la Școală.
Multumim frumos 💪🏻
Super !!! 👍👍
Pace vouă 🤝🤝frați scumpi 📖 bunul Dumnezeu să vă însoțească în lucrarea Lui 🙏amin,și să aveți un rod bogat pt Împărăția Lui Dumnezeu 📖🙌 am o familie scumpă în Cluj ,vă rog să vă rugați și pt ei🙏🙏 ca Domnul Isus să i cucerească cu dragostea Lui📖 amin .Fam :Zah Gogu,Adriana cu fiul lor Gabriel .
Foarte frumos adevarata lucrare 👏👏👏
🙏🏻
Felicitari baieti !
Dacă se poate da melodia din fundal mai încet. Dumnezeu sa vă binecuvânteze!
Dumnezeu sa va onoreze si sa va binecuvanteze curajul de a iesi pe strada!
Crestinismul nu trebuie rezumat doar la niste cladiri... e facut sa fie prezent in societate!
Dumnezeu sa va binecuvinteze! Faceți o treabă constructiva prin faptul ca postați asemenea acțiuni.
Trebui sa veniti si in Bucuresti aveti un dar deosebit.
Santeti lumești fraților să nu așteptați roade .trebuie răstignită firea pamanteasca
Femeile martore au voie sa predice. ?
Vreau și eu numărul dvs, am mare nevoie sa vorbesc cu cineva despre adevarul acesta împărțit.. va rog!
Va rog sa imi scrieti pe pagina de Facebook
Alexandru Cozma
@@VoxClamantisinDeserto eu nu am facebook sau instagram...am numai whatsApp și atat. Aveți un mail unde va pot lăsa nr de telefon, sau un alt contact decat platformele astea sociale?! Mulțumesc!
@@florentinacirjan4806 cozmaalexandruu@gmail.com
@@VoxClamantisinDeserto Unde anume are acest frate cabinet în Cluj?
As avea .are nevoie !
Mulțumesc
@@dianapamfilie3795 David Ferenc nr.19
Bună ziua, eu vreau sa ma alături vouă.
Unde va pot contacta ?
Pe Facebook ne puteti scrie
Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR
1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).
2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).
3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).
4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).
5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53)
6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).
7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).
8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.).
9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi.
10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor.
11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9).
12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).
„Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”
Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti.
Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16).
În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti”
Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament
În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15).
Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19).
Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645).
„... Vom veni la el şi vom face locaş la el”
În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli.
După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăşluirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”.
În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu”
Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).
Va salut cu pacea Domnului Isus
Vreau sa va dau un mic sfat, care sa va ajute pe viitor , la editare nu mai taiati atat de mult si de repede , strica tot , pare grabit si nu este nevoie 🫶
Multumim frumos
Aș vrea un număr de telefon dacă se poate .
Si cu reincarnarea cum ramane ? :)
Nu exista!
Nu exista!
@@marianne6218 :))) Ce raspuns simplu . :) Da' de unde ai dedus ca nu exista ? Ne nastem cumva egali ca sa avem acelasi start ?
Pentru Mihail
Evrei 9:27
Și după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.
@@ioanpintican7077 Asa si este : dupa fiecare viata mori sau mai bine zis corpul tau fizic cedeaza dupa ce l-ai distrus prin alimentatie necorespunzatoare si dupa aia vine judecata. Versetul este irelevant pt ca nu a fost dat cuiva care intreaba daca exista sau nu reincarnare. Acolo era vorba despre altceva. Poate puteti sa explicati cum a venit Ioan botezatorul in duhul si puterea lui Ilie daca nu era reincarnarea lui Ilie. Si mai tarziu chiar Isus spune despre Ioan ca era Ilie .Matei 17:12-13
🤣
Bună dar eu știu ca numai Martorii lui Iehova predica Cum de voi predicati ?
Enervanti pot sa fie acesti asa zisi crestini ce se leaga de oameni pe strada si fac pe desteptii incercand sa smulga declaratii gresite ale unora mai neatenti sau surprinsi de palaveageala!Du-te ma si intreaba pe cineva pregatit ,nu imbata de cap cu vorbe si repet cu vorbe viclene oamenii pe stada!Vicleanul cunoaste biblia mai bine decat oricine si te poate pacali usor!
Doamne fereste! De fapt ei cauta noi fraieri adica adepti sa le plateasca "zeciuiala"! Lupi in piei de oaie..
Afaceristilor!
Mergeti la munca!
Si inca ceva, fratilor! Aveti curajul sa spuneti numele confesiunii crestine din care faceti parte, nu mai spuneti oamenilor ca nu vb despre religie.... De ce sa ascundeti acest lucru, pe care il propovaduiti? Fiti onesti ca asta este una din poruncile dumnezeiesti! Doamne ajuta!
Nu ai bagat si o musica si ai bagat un dans, e ok ce faci ca spui la oameni despre Domnul dar lasate de carismatici
ua traznil-ar de dumnezo batran
Îngerii Domnului cum aveau fata?cu barbă nerasa oare așa arată și Domnul ori credem că chipul lui e ca în filme
Voi pocaitiva prima data și dupaia predicati lăsați barbele
Ok
Mai studiati istoria fratilor! Vreti sa inlaturati niste taine care exista din primele secole ale crestinismului! Oare ce intelegeti prin spusele Mantuitorului Iisus Hristos: „Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Ioan 20, 23
Trebuie sa tinem cont ca, chiar si inainte de crestinism, au existat prooroci si intelepti ai poporului evreu care au mijlocit inaintea Lui Dumnezeu pentru semenii lor, nu-i asa?
La fel si Iisus Hristos a instituit Taina Preotiei atunci cand le-a spus Apostolilor ceea ce ne relateaza Sf. Ioan Evanghelistul mai sus...
E de inteles cand cineva, care a gresit in viata sa, are un moment de revelatie si de pocainta si simte nevoia sa se schimbe. Tocmai pentru aceasta a lasat Mantuitorul mijlocitori pe ucenicii Sai intai, care la randul lor, tot prin ritualul punerii mainii drepte pe capul candidatului, au hirotonit intai episcopi, care mai tarziu au hirotonit preoti sau presbiteri. Trebuie inteleasa dinamica acelor vremuri intai si pe urma sa tragem concluzii, nu-i asa?
Ca sa te prezinti in fata preotului, ca functie duhovniceasca ce i s-a dat si nu ca om, trebuie sa ai oleaca de smerenie, de rusine...ca na, marturisindu-ti pacatele inseamna ca ti le si asumi. Pe urma, a doua, a treia oara s.a.m.d., cum poti sa te duci iarasi sa ii spui aceleasi bazaconii? E jenant, nu? Si uite asa, usor usor, ajutat fiind de sfatul duhovnicului si poate chiar si cu leacul cel mai mantuitor pe care tot Iisus Hristos ni l-a lasat spre tamaduirea trupului si a sufletului, adica Trupul si Sangele Lui (nu-i asa??), ajunge omul cu adevarat sa se lecuiasca de pacatele sale si sa-si schimbe viata.
Dar e mai usor sa mergem pe calea cea lina, sa invatam pe de rost versete biblice si fel si fel de interpretari care nu sunt in duh de adevar, si sa spunem ca e de ajuns sa citim Scripturile si ne-am mantuit.
Sa avem curaj sa spunem lucrurilor pe nume, sa acceptam ce ne invata si istoria care spune ft multe si care ne invata ca, mai ales cand vine vb de poporul roman, prozelitismul practicat de toate celelalte confesiuni crestine ajunge pana la crime hidoase si ingradirea libertatii in numele cui, va intreb?? Oare bunul Dumnezeu in dragostea Lui desavarsita nu ne-a lasat o libertate neconditionata? Cum pot sa fac uz de numele Lui si sa ii ingradesc libertatea semenului meu? Mai cercetam istoria religiilor, mai cercetam chiar si arborele nostru genealogic si o sa vedem ca ortodocsi au fost toti strabunii nostrii. Si poate atunci o sa am nitica intristare pt faptul ca bunicului/strabunicului meu i s-au luat bunurile personale sau a fost discriminat doar pt ca nu a vrut sa adere la noile curente/ideologii, etc. Nu e chiar asa simplu sa devii un militant pentru ceva ce ai auzit prin interpretarea altcuiva s.a.m.d. Cei care cauta cu adevarat, merg la izvoare si se adapa de acolo. Iau in seama si Sfanta Traditie, Faptele Apostolilor, care consemneaza date cu mult inainte de a fi decise, prin Sinod al Sfintilor Parinti, Scripturile canonice care urmau sa fie compilate in ceea ce numim noi astazi BIBLIA. Da, acesta este adevarul. Prima comunitate crestina se formeaza o data cu Pogorarea Sf. Duh la sarbatoarea Rusaliilor sau Rusalia, si se dezvolta treptat, ca mai apoi, la anul 313 - Edictul din Milan, sa fie legalizata, moment in care ia si forma arhitectonica, specifica fiecarui neam si loc...
Am considerat sa scriu aceste randuri, nu pt a-mi etala cunostintele sau a mustra pe cineva. NU, departe de mine acest lucru! Dar ca un om care a fost departe de Biserica si pacatos cum nu sunt multi, am cercetat pentru a fi sigur ca nu voi trai o inselare si mai apoi o dezamagire.
Mai mare e bucuria in Cer pt un pacatos care se pocaieste decat pentru 99 de drepti care nu au nevoie de pocainta! Si totusi nu trebuie sa parasesc o Biserica milenara, care pastreaza harul Duhului Sfant tocmai de la Apostoli pentru a ma pocai pentru pacatele mele etc. Gasesc tot ce-mi trebuie aici in Trupul cel tainic al Lui Hristos, care este Biserica, vreau sa fiu un madular activ al Ei, si pentru ca insasi istoria atesta vechimea si veridicitatea Ei, imi da prijel de bucurie sa fac parte din singura turma a singurului Pastor, asa cum citim la Ioan Evanghelistul 10, 16 : "O singura turma si un singur Pastor"
Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa discernem in duhul adevarului tot ceea ce invatam si daca, ne intalnim cu o realitate, alta decat cea pe care ne-o inchipuiam noi, sa avem curajul dar si bucuria de a lua calea cea dreapta! Amin.
Predicati Evanghelia unui popor creștin ortodox de 2023 de ani și voi ați aparut de 200 de ani prin America sau 500 de ani prin Germania și ne Predicati noua. Fostele tari protestante/neo-protestante și Catolice acuma sunt ateie în procente mari și voi sunteți minoritari ați văzut ca nu mai merge acolo și ați venit la popoarele ce sau increstinat chiar de Sf Apostoli, în România a predicat Sf Apostol Andrei în Scitia Miror Dobrogea de azi ajungând pana în ukraina de azi Rusia de Atunci. Și ne Predicati voi noua pe Hristos pe care noi îl știm deja, Predicati un Hristos mincinos.
Voi sunteti mai Crestini decat Cristos, ha?
Da îl știi pe Hristos?. Hristos nu nea învățat să ne închinăm la morți, Apostoli nu se închinau la morți nici nu au dat asemenea învățături, nu citeau Horoscoape, nu puneau bani în mâna morților sâ plăteascâ vămi. Voi toate ritualurile astea păgâne le faceți în ziua de azi, și vii să-mi spui că asta e credința lăsată de Iisus Hristos? . Dute fă nani.
@@liviuc4915 Sfintele moaste sunt ramasitele pamantesti facatoare de minuni, ale unora dintre sfinti. Noi le cinstim ca pe niste obiecte in care Dumnezeu isi arata toata puterea minunata a harului Sau. Cat au fost pe pamant, sfintii au avut in ei harul Duhului Sfant intr-o masura foarte mare, facand - prin aceasta - adeseori minuni, harul acesta avandu-l in sufletele lor si in viata cereasca la care s-au dus intr-o masura mai mare. Dar precum sfantul poate sta in legatura cu oamenii cari i se roaga, ajutandu-i in chip minunat cu atat mai mult pastreaza el insusi o anumita legatura cu trupul sau, care a fost si el locasul Duhului Sfant, precum spune apostolul: "Au nu stiti ca trupul vostru este locasul Duhului Sfant care locuieste in voi? ". (I Cor., 6, 19). Sfanta Scriptura ne spune despre minuni facute prin trupurile sfintilor in vremea vietuirii lor pamantesti, marturisind despre puterea ce o au in ele. Multi oameni se vindecau, numai atingandu-se de stergarele si de trupul apostolului Pavel (Fapte, 19, 11-12), iar altii, numai prin trecerea umbrei apostolului Petru peste ei (Fapte, 5, 15).
Trupurile oamenilor credinciosi sunt locasuri ale Duhului Sfant care locuieste in ele, apoi ca acelasi Duh Sfant prin trupurile sfintilor face minuni, atat cat sfintii sunt in viata, cat si dupa moarte. O dovada ca trupurile sfintilor si dupa moarte au putere de la Dumnezeu de a face minuni ne-o da Sfanta Scriptura, aratandu-ne ca oasele proorocului Elisei invie un mort (IV Regi, 13, 21).
Sintele moaste nu sunt idoli sau zei ori asemanari ale lui Dumnezeu, si nici inchinarea la ele nu este idolatrie. Caci daca insusi Dumnezeu le proslaveste prin puterea minunata ce le-o da si noi trebuie sa le cinstim, deoarece prin aceasta cinstim pe Dumnezeu, Care le-a dat putere, si suntem datori sa cinstim puterea dumnezeiasca din ele, iar nu pe ele insele ca atare. Noi nu le ridicam sfintelor moaste biserici, cum faceau paganii zeilor si idolilor lor, ci pe locul descoperirii lor ridicam biserici lui Dumnezeu si proslavim pe Dumnezeu prin ele. Porunca I si a II-a inlatura cinstirea idolilor, iar nu si pe a sfintelor moaste, caci prin sfintele moaste noi nu inlocuim pe Dumnezeu, asa cum Il inlocuiesc paganii idolatri, prin idolii lor.
Acesta sa se curete cu aceasta apa in ziua a treia si in ziua a saptea va fi curat; iar de nu se va curati... nu va fi curat... Tot cel ce se atinge de trupul mort al unui om si nu se va curati, acela va intina locasul Domnului..." (Num., 9, 6-11 ; 19, 11-13 ; Lev., 21, 10-11).
- Numai cadavrele din Vechiul Testament spurcau pe cei ce se atingeau de ele, pentru ca erau sub pacat si sub blestem. Totusi, nici chiar acelea nu erau toate spurcate; caci trupul mort al lui Iosif n-a spurcat pe Moise cand acela l-a luat la sine in Egipt (Ies., 13, 19) , cadavrul lui Elisei, proorocul, n-a spurcat pe cel care a fost asezat in mormant peste el, ci l-a inviat (IV Regi, 13, 20-21). In Testamentul Nou, trupurile (cadavrele) crestinilor nu mai sunt spurcate, pentru ca ele sunt biserici sau locasuri ale Sfantului Duh (I Cor., 6, 19-20; 3, 16-17), si sunt curatite de blestemul care venea asupra lor. Prin urmare, ele nu mai spurca pe cei ce se ating de ele.
Dar sa stiti ca toate cazurile de neatingere a anumitor lucruri socotite spurcate au alcatuit o invatatura apartinand numai Vechiului Testament, care in Testamentul Nou nu mai are valoare. Apostolul scrie: "Daca deci ati murit impreuna cu Hristos pentru stihiile lumii, pentru ce atunci, ca si cum ati fi vietuind in lume, rabdati porunci ca acestea: Nu lua ! Nu gusta ! Nu te atinge ! - lucruri menite toate sa piara prin intrebuintare potrivit unor randuieli si invataturi omenesti ?" (Col., 2, 20-22). in Testamentul Vechi erau si alte lucruri "necurate" care intinau pe om prin atingerea de ele. Asa erau, de pilda, hainele si patul celor care au avut scurgere de sange (Lev., cap. 15) sau animalele socotite in Vechiul Testament ca necurate (Lev., 11, 24-25 s.a.).
- Legea stricaciunii trupurilor moarte este intr-adevar o lege generala, dar, ca orice lege, ea este in primul rand pentru cei pacatosi (I Tim., 1, 9). Neputrezirea trupurilor sfintilor dovedeste ca si legea aceasta - prin exceptiile ce le face - priveste mai mult pe cei pacatosi. De altfel, insasi Biblia ne marturiseste ca exceptii de la aceasta lege au mai fost si ca Dumnezeu, in anumite cazuri, ridica puterea ei. Asa, de pilda, prin voia si puterea lui Dumnezeu, trupul lui Enoh si cel al lui Ilie n-au fost ingropate in pamant spre a putrezi, ci au fost luate in cer, caci Cartea Sfanta zice: "Si a bineplacut Enoh lui Dumnezeu, apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu" (Fac., 5, 24) si iarasi : "Nici unul nu s-a facut ca Enoh pe pamant, pentru ca si el a fost rapit de pe pamant" (Int. Sir., 49, 16). Si apostolul Pavel graieste, de asemenea: "Prin credinta Enoh a fost luat de pe pamant, ca sa nu vada moartea si nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase - caci mai inainte, ca sa-l stramute, el a avut marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu" (Evr., 11, 5). Tot asa si despre Ilie ni se spune: "Pe cand mergeau ei (Ilie si Elisei) asa pe. drum si graiau, deodata s-a ivit un car si cai de foc si despartindu-i unul de altul, a ridicat pe Ilie in vartej de vant la cer" (IV Regi, 2, 11; Int. Sir., 48, 12). Despre Melchisedec, apoi, nu avem nici un indiciu in Biblie ca ar fi fost ingropat vreodata, caci era "fara tata, fara mama, fara spita de neam, neavand nici inceputul zilelor, nici sfarsit al vietii" (Evr., 7, 3 ; Fac., 14, 18). Dar peste toate, insusi trupul Mantuitorului, care este intru totul asemenea trupurilor noastre, in afara de pacat (Evr., 2, 17; 4, 5 s.a.), n-a suferit putrezire in pamant si totusi s-a inaltat la cer. Prin urmare, Dumnezeu a facut si face cu trupurile sfintilor exceptie de la legea generala - pe care tot El a dat-o - a ingroparii si putrezirii in pamant. In aceasta privinta, istoria crestinismului inca e bogata in marturii asemanatoare celor din Biblie.
În citatul acesta este vorba de schimbarea pe care trebuie sa o sufere toate trupurile pentru a putea trece, din timp, in vesnicie, adica pentru a putea fi adaptate vesniciei. Schimbarea aceasta se face de obicei prin moarte. Totusi, sunt si exceptii de la aceasta regula, ca Ilie si Enoh, dupa cum ai vazut, si acestia sunt schimbati la trup, fara sa fi trecut prin moarte, precum apostolul zice: "Iata, taina va spun voua: Nu toti vom muri, dar toti vom fi schimbati, deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita de apoi" (I Cor,, 15, 51-52; I Tes., 4, 15-17). Astfel se vede ca Dumnezeu poate gasi si alte cai pentru schimbarea trupurilor noastre, fara a fi pentru toate nevoie sa le treaca, numaidecat, prin moarte si putrezire.
- Si dupa Testamentul Nou. trupurile sfintilor sunt ingropate - ca si ale tuturor crestinilor - si numai acelea din ele care fac minuni sunt dezgropate si li se da o cinste deosebita, dar nu adorare, ca lui Dumnezeu. Prin aceasta cinstire ele nu sunt idolatrizate, caci a venera nu este acelasi lucru cu a idolatriza. In Testamentul Vechi au fost ascunse moastele lui Moise - si poate ale altor drepti - pentru ca iudeii, intr-adevar fiind inclinati spre idolatrie, avandu-l, l-ar fi zeificat ca pe vitelul de aur (Ies. 32, 1 - 35; Deut., 9, 16). Pentru evitarea acestor rataciri, era bine sa ramana ascunse trupurile unor barbati sfinti si drepti, ca Moise, despre care, de altfel, stim ca insusi arhanghelul Mihail cauta sa nu-l lase in stapanirea diavolului (Iudei, l, 9). Pe atunci trupul mort era socotit ca necurat, caci inca nu sosise Hristos cu harul sau sfintitor si deci trupul omenesc era inca nerascumparat de sub stapanirea diavolului.
Iata sa stii si aceasta, ca Biserica a cinstit din primele veacuri osemintele mucenicilor, adunandu-le cu mare evlavie si grija si zidind altarele bisericilor peste ele, iar mai tarziu, ingrijindu-se ca in altarul fiecarei biserici, ca si in sfantul antimis de pe altar, sa puna o particica din sfintele moaste, ceea ce se face pana azi.
Epistola Bisericii din Smirna despre martiriul sfantului Policarp, episcopul acelei cetati (+ 166), spune : "Noi am strans oasele lui ca pe un odor mai scump decat aurul si decat pietrele scumpe si le-am asezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie si Domnul ne va da noua sa sarbatorim ziua nasterii sale celei mucenicesti, prin cinstirea biruintei si spre intarirea altor luptatori" (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericeasca, IV, 15). Se intelege ca cinstirea sfintelor moaste se indreapta tot spre Dumnezeu, a Carui putere salasluieste in ele. "Cinstim moartele mucenicilor ca sa adoram dumnezeieste pe Acela, ai Carui ucenici sunt, si cinstim pe slujitori in asa fel, ca cinstea lor sa treaca asupra Stapanului care a zis: "Cel ce va primeste pe voi pe Mine Ma primeste" (Fer. Ieronim, Epistola catre Prezbiterul Ruperiu, 37, I)
@@liviuc4915 Argumente pentru CINSTIREA SFINŢILOR
1. Şi în Vechiul Testament trupurilor celor drepţi şi sfinţi li se dădea deosebită cinste (Vezi: Fac. 50, 1-14; leş. 13, 19, IV Regi 23, 18; Sir. 49, 11 s.a.).
2. Trupurile sfinţilor sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului Sfânt (I Cor. 3, 16-17).
3. Dumnezeu se proslăveşte şi în trupul şi în sufletul celor sfinţi, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 19-20).
4. Trupurile celor sfinţi sunt vase de cinste ale lui Dumnezeu, sfinţite, potrivite pentru tot lucrul bun (II Tim 2, 21).
5. Trupurile unor sfinţi, după moarte, sunt înzestrate de Dumnezeu cu puteri minunate, precum: fac minuni, vindecă boli, nu putrezesc, răspândesc bună mireasmă ş.a. (Matei 27, 52-53)
6. Trupurile sfinţilor, uneori, încă fiind ei în viaţă, făceau minuni (Fapte 19, 11-12; 5, 15).
7. Trupul Sfântului Prooroc Elisei, la un an de zile după moartea sa, a înviat un mort (IV Regi 13, 20-21; Sir. 48, 14-15).
8. În Testamentul Nou, trupurile creştinilor morti nu mai sunt spurcate, căci ele sunt biserici şi lăcaşuri ale Duhului (I Cor. 6, 19-20; 3, 16-17 ş.a.).
9. În multe biserici creştine şi azi se găsesc sfinte moaşte ale sfinţilor, care se păstrează neputrezite de sute sau chiar mii de ani şi prin care Dumnezeu lucrează nenumărate minuni cu cei credincioşi.
10. Practica Bisericii - de la început şi până azi - a păstrat această tradiţie sfântă de a ne închina la sfintele moaşte ale sfinţilor.
11. Şi îngerii cinstesc trupurile oamenilor sfinţi (Iuda 1, 5-9).
12. Chiar şi hainele oamenilor sfinţi - care au acoperit trupurile lor - au făcut minuni, cum au fost, de pildă, cojocul lui Ilie Proorocul (IV Regi 2, 14) sau mahramele Apostolului Pavel (Fapte 19, 11-13).
„Mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”
Pentru a înţelege menirea eshatologică a sfinţeniei, prin care se argumentează realitatea sfintelor moaşte, învăţătura de credinţă a Bisericii noastre ne îndreaptă spre teologia lucrătoare a harului dumnezeiesc. Aşa se face că „înlăturarea păcatului” aduce cu sine implicita „restabilire a firii omeneşti în conformitatea ei naturală cu Dumnezeu. Venind cu libertatea dumnezeirii în firea noastră robită de păcat, i-a dăruit acesteia libertatea de păcat şi prin aceasta i-a insuflat puterea de a se lupta contra pornirilor ce o opreau de la iubirea liberă a lui Dumnezeu. Prin har şi prin forţa divină cu care a pus în comunicare firea noastră i-a dat puterea de a nu păcătui şi a redobândi mântuirea. De aici decurg valoarea şi importanţa trupului în planul Providenţei dumnezeieşti.
Lucrare sinergică, susţinută şi întărită de harul dumnezeiesc, „mântuirea noastră s-a săvârşit în trup”. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul spune că „Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi adevăr” (In. 1, 14). Noi suntem răscumpăraţi „prin trup” şi „cu Însuşi sângele” Mântuitorului Hristos (cf. Evr. 9, 12). În Fiul lui Dumnezeu înomenit sălăşluieşte „trupeşte toată plinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Nu în ultimul rând, văzând în chip duhovnicesc toate aceste bunătăţi ale Întrupării, Sfântul Apostol Pavel se minunează, zicând: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (I Tim. 3, 16).
În această convingere, Biserica a adunat în vistieria ei numeroase argumente privind valoarea de sfinţenie a sfintelor moaşte, ca purtătoare şi vehicule ale harului dumnezeiesc în existenţa omenească. Sfânta Scriptură abundă de texte relevante prin care se susţin cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Există mărturii clare atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament despre faptul că „prezenţa moaştelor este binefăcătoare, făcându-şi evidente darurile şi virtuţile lor duhovniceşti”
Cinstirea trupurilor sfinte în Vechiul Testament
În Vechiul Testament, prorocul Elisei poate fi socotit un exemplu grăitor al cinstirii pe care poporul ales o aducea trupurilor sfinte. Despre el, aflăm din cea de-a IV-a Carte a Regilor că, după ce a murit, „l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele lui” (IV Reg. 13, 20-22). Tot despre el vorbeşte şi Cartea Înţelepciunii lui Isus Sirah: „Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui. În zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a prorocit trupul lui. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui” (Înţelepciunea 48, 11-15).
Tot în Vechiul Testament se descoperă cuvenita cinstire în care „toate trupurile celor drepţi” erau aşezate. Amintim aici de rămăşiţele pământeşti ale patriarhilor, ale prorocilor, precum şi ale tuturor bărbaţilor care fuseseră cu dreptate înaintea lui Dumnezeu. Aşa se face că trupul lui Iacov este purtat de Iosif şi de fraţii săi în Egipt (Cf. Fc. 50, 1-14), iar la rândul său Moise „a luat cu sine oasele lui Iosif” (Cf. Ieşire 13, 19). Regele Iosia aduce cinstire osemintelor „prorocului care venise din Samaria” (IV Reg. 23, 16-18). Din toate aceste exemple reies prezenţa şi lucrarea Sfântului Duh în trupurile omeneşti, chiar şi după moarte. Despre aceştia, psalmistul spune că „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi” (Ps 33, 19).
Prin urmare, aceste „fericite excepţii” ale Vechiului Testament, aşa cum le numeşte pr. prof. Constantin Galeriu, „erau semn că pomul vieţii, adâncul dumnezeiesc din noi este păzit de heruvim prin sabia de foc a duhului. Dumnezeu nu a îngăduit lui Satan să se atingă de viaţa lui Iov (II, 6). Dar toate aceste realităţi sacre erau în acelaşi timp şi anticipări profetice, umbră a bunurilor viitoare. În acest sens rostea Sirah despre Elisei: «Întru adormire a prorocit trupul lui». Şi se înţelege că Mântuitorul ne revelează principiul şi condiţia făptuirii noastre, în constituţia ei deplină de suflet şi trup şi pentru totdeauna. În Întruparea şi Învierea Sa se înrădăcinează puterea sfinţilor şi a sfintelor lor oseminte, pârgă a răscumpărării” (pr. prof. Constantin Galeriu, „Cinstirea sfintelor moaşte”, p. 645).
„... Vom veni la el şi vom face locaş la el”
În Noul Testament, valoarea teologică a sfintelor moaşte se susţine prin actul „sălăşluirii lui Hristos, sau a Duhului Său, respectiv a puterii şi lucrării dumnezeieşti necreate în cei ce se alipesc cu credinţă de Hristos”. Mai lămurit, vorbind despre valoarea lor existenţială, aducem ca justificare realitatea şi necesitatea „sfinţeniei în Ortodoxie”. În acest sens, există numeroase argumente scripturistice, desprinse din învăţătura Mântuitorului sau din experienţa Sfinţilor Apostoli.
După cum am arătat mai sus, ascendenţa omului spre desăvârşire se leagă neapărat de „sălăşluirea” în Hristos. Sfintele Evanghelii arată lămurit chemarea omului spre o renaştere duhovnicească, în Persoana Logosului înomenit. „Dacă Mă iubeşte cineva, spune Domnul, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (In. 14, 21). Tot El arată că această sălăşluire duhovnicească va continua neîntreruptă şi după Înălţarea Sa la ceruri: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi” (In. 14, 19-20). Omul sfinţit de harul Duhului Sfânt poate asigura pe mai departe cultivarea acestei împărtăşiti dumnezeieşi numai prin participarea personală şi permanentă la actul de iubire. „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui” (In. 15, 9-10). Asumându-Şi firea noastră, Mântuitorul Hristos „a restaurat chipul lui Dumnezeu în om”.
În felul acesta, cei care cred într-însul „pot deveni prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură, adică copiii lui Dumnezeu”
Iată, prin urmare, că „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (In. 1, 12). Pe de altă parte, atunci când îl ridică din mormânt pe Lazăr, „cel mort de patru zile”, Domnul îi vorbeşte Martei despre părtăşia trupească a Învierii Sale. „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (In. 11, 25-26).
Niste smecheri care au gasit modalitatea cum sa faca bani farà sa munceasca
Spalatura de creier
Citește Biblia că să nu mai fi spălat de popi
Auzi la ei
Au bloguri
Toti fac bani usori pe internet.
C'è papagal are.