Uneori da, chiar te intrebi dacă nu sunt demoni incarnati. Însă să ne amintim ca toți avem umbre si parti mai putin luminoase si o parte a scopului călătoriei în viața este chiar luminarea acestora. Că să ajungem mai repede la vindecare, este nevoie sa înțelegem ca narcisistii ne arată unde avem de lucrat sa ne recuperăm puterea, stima de sine si iubirea.
@@mircea.cernat Da , asa este. Cred ca avem de lucrat la partea de individualizare. Nu mai suntem copii ca sa ne relationăm prin identificare si fuziune. Suntem adulți independenți si daca nu ne construim individualitatea noastra clară, oamenii ne vor trage in energiile lor. Astfel nu vom putea sa mai evoluam asa cum doreste sufletul nostru.
Da,am o relație de 4 ani cu un narcisist și mi-am dat seama că doar după banii mei mă iubea! Dar sunt foarte puternică ca să mă doboare!Am rupt orice fel de discuții cu el! Și mă bucur enorm de mult! Vă mulțumesc pentru aceste sfaturi!❤❤❤❤❤
Sa te fereasca Dumnezeu de narcisisti! Am cunoscut 2. Aceleasi trasaturi, aceleasi reactii. Erau sadici, de empatie nici nu putea fi vorba. Ajunsesem sa cred ca problema e cu mine. Au manipulat pe toata lumea in jurul meu, ca sa fie impotriva mea. Erau diabolici. Ajunsesem sa am cosmaruri cu ei, ma trezeam cu palpitatii. Acesti oameni odiosi mi-au dat o lectie de viata extraordinara: cum sa setez limite, sa fiu asertiva, sa-mi constientizez valoarea si sa recunosc comportamentul narcisist pt a evita orice fel de relatii cu asemenea oameni.
Asa am facut, am impus limite, am reusit a sp.nu, mi.a sp.ca m.am schimbat in rau dp.parerea lui, pt.ca nu i.au mai reusit manipularile, si de curand imi face numai sicanii, la inceput mi.a fos greu insa reusesc sa nu dau liber la emotii, adica vad un film "un alt sine", omul o masinarie uimitoare...citesc cartile dl. Dulcan, minunate, gregg braden, joe dispenza, iar mai nou ascult acest video super, care mi.a aratat exact cum e rel.cu un narcisist mai ales spre finish.ul vietii...Ei NU se schimba...am suportat 37 de ani cu gandul ca se schimba...dar vai nu..ei nu au suflet, ei doar isi programeaza viata...si pt.el bine aici...ei se folosesc de psihic...mai ales daca esti o fire hipersensibila..... Pana la urma sfatul meu este...ca fiecare sa se informeze sa citeasca sa cunoasca si asa ne luam puterea in maini asta inseamna libertate...eu asa ma mentin...adica am inteles am primit raspunsuri si o singura cale mai am de urmat...libertatea...puterea sta in noi💜
Sunt oameni care au căzut în plasele satanei atâta tot! Oricine este departe de Dumnezeu poate ajunge cu caracteristici ale demonilor…De asta trebuie mereu rugăciune, biserică să ne ferească Dumnezeu de tot ce este rău…
Două relații cu doi oameni narcisici. E foarte greu de dus această povara .Am vrut sa I ajut dar se pare ca eu sunt tot timpul vinovată. Inventează tot felul de povești. Doamne e foarte greu de trăit cu ei.Te obosesc îți ia toată energia.
Nu sunteți datoare să ajutați pe cineva. În cuplu, este normal să se bucure unul de altul Aveți grijă că s-ar putea să suferiți și Dvs de "sindromul salvatorului" și veți atrage doar astfel de persoane.
Este foarte adevărat ce ați spus despre divorțul cu un narcissistic, după 30 de ani de căsătorie am plecat cu nimic dar m-am ridicat repede in schimb el a rămas al nimănui.A inventat poveşti şi minciuni, a vrut să se scoată basma curată dar nu ia mers pînă la urmă.
Adevărata... Din păcate aici e cel mai greu în momentul când îl descoperi și vede că nu-i mai merge cu tine... Atunci începe greul... E foarte greu să scapi de el...
Mii de mulțumiri pt sfaturi aveți mare dreptate fff periculoși oameni am rămas cu mari traume niște bestii chip de om care ies întotdeauna deasupra oricit de rău ar face nu sunt bolnavi numai la minte dar sunt ffff rău la suflet are toate calitățile rele dar toate exact asa cum spuneți ma aruncat ca pe o cirpa după 47 a Ni asa a fost tot timpul dar. Nu mi am dat seama eu fff rău nu ai cu cine discuta copii au fost traumatizați nea marcat pe viata aveți mare grija oameni❤
Sunteți singura persoană care descrie PERFECT situația mea de cuplu, parcă v-ar fi povestit cineva experiența mea de viață și acum, aici, o relatați 1:1... sunteți minunat, extraordinar!!!
@Vasile Manuela, poate am tras cu ochiul...😁 Există o vorba: Narcisistii citesc toți aceeași carte si învață la aceeași școală. Însă acum este nevoie să învățăm si noi, codependentii să ne autocunoaștem, sa ne iubim, respectăm și valorizăm....apoi Narcisistii devin o amintire pt noi. Nu vom mai atrage alții.... Tine aproape. Urmează sa ia naștere un grup de suport pt vindecarea codependenței
dragilor si eu am trecut prin aceasi traumă din Ianuarie până weekendul trecut. 😢😢😢 Rog ca adminul canalului acesta sa facă si un grup pe whatsup. E mai usor sa ne dăm opiniile uni la alti.
Doamne e 100%adevarat, este fix ce am trăit. Vreau sa ma detașez ptr ca nu mai simt nimic, plus ca m-a înșelat cu bunurile proprii. El crede ca totul i se cuvine casa, mașina, soția, copii. Vreau sa scap 😞
Așa ne dăm seama după destulă suferință să ne autovalorizăm destul încât să ajungem să ne cunoaștem clar nevoile, să ne ocupăm să ni le îndeplinim, să nu ne mai mulțumim cu anularea sinelui pentru toanele si nevoile interminabile ale celuilalt, și să învățăm să cerem de unde putem primi, să ajungem la momente de independență în relație din carre experimentăm lucruri noi de împărtășit cu partenerul, și momente de dependență eficientă cu tranzacții conștiente, Acestea au adesea ca preț ieșirea din relațiile în care narciscul nu crede ca are de depus vreun efort ca relația să meargă, ci e doar vina celuilalt că nu merge. Evident lor le e bine cât timp codependentul gravitează în jurul lor și le satisface nevoile păcălit de rarele momente de bombardări cu atenție și dulcegării lipsite de emoții. Odată ce vedem că repetăm tiparul în toate relațiile ulterioare, nu mai e nici vina narcisicului că are tulburări de comportament, ci graba codependentului de a primi bombonelele de la începutul relației fără susținere reală, când trăiește iluzia de a fi ascultat și valorizat, și începe să pună preț pe el însuși și pe împlinirea nevoilor lui. Mulțumim de explicații și scoaterea la lumină a acestor tulburări de comportament!
Domnul sa va bucure si sa va ocrotească! Am cunoscut 2 persoane, foarte dragi, narcisiste.Exact asa este! Domnul sa le dea sănătate și mantuire tuturor narcisistilor ! Domnul sa apere sufletele oamenilor placuti Lui!
Mulțumim tare mult să ne scape Dumnezeu de eii că, unele femei nu poate să scape, măcar de ar pleca la alta, să mă salvez pe mine. Mulțumim sunteți un înger de om.
Doamneeeee fiecare cuvânt în parte....Nu știu cum sa ies ma chinui sa ies din mocirla!!!!Nu îl recunosc .suntem de 10 ani împreună dar de cel puțin 5 ani îmi dau seama cine este
Perfect adevărat! Exact așa s-a comportat cu mine! A fost minunat totul și după m-a jignit enorm! Pe cealaltă o avea pregătită deja încă din timpul relației noastre!
@Mina O din păcate mulți narcisici procedează așa. Își asigură din timp alta relație pe care o hrănesc, și când vor să plece te jignesc si disprețuiesc ca pe ultimul om, pt că vor să arate lumii că din cauza ta au plecat si ei să iasă total nevinovați. Si pt asta tb să se joace cu nervii si sufletul tău, să te provoace si manipuleze in cel mai josnic mod ca să obțină reacții extreme din partea ta...si apoi să te arunce ... Este tipic
Va mulțumesc frumos.foarte bine ați definit totul .după o căsătorie de 25de ani cu doi copii distruși și ei psihic am realizat că am crezut în ceva care nu a existat .nu simt decit o durere imensa.mi am dat seama că eu am făcut totul în relație.cibd eu m am oprit nu a mai fost nimic .
Din păcate cine nu a trecut prin abuz narcisic nu stie ce se întâmplă in spatele usilor...si totul pare așa de bine din exterior. De aceea pt codependent este extrem de greu de ieșit dintre zidurile puse de narcisist, căci nici măcar nu are sustinerea cuiva din afara. Toată lumea blamează victima, adica cel ce a îndurat abuzul narcisic. Claudia, mai bine mai tarziu decât niciodată. Sa ai putere sa te recâștigi si sa ti reconstruiești viața
@@mircea.cernat va mulțumesc.dar acum totul e prea greu ore mine trebuie să învăț să trăiesc sunt dezorientată total .la mine e mult mai grav încă nu ne am despărțit.dupa atîta durere am hotărît să ascult psihologii cautind am decis sa incerc sa le ignor total și se pare că am făcut mai rău căci a lovit copilul.a venit politia și protecția copilului l au dat afara ore 6luni.Si să vedeți surpriza dintr o data e cel mai bun tată și om din lume.se milogește sa le primim că nu mai face niciodată.sint confuză.Pe mine m a apucat iar milele că de obicei.copii se teme de ei.in șase luni trebuie sa aleg.ori se întoarce ori trebuie sa dau divorț Credeți că se poate schimba.????
Din păcate răspunsul este mai complex și nu se poate da o soluție aici la o situație de viață. Într-adevăr realitatea confirmă că persoanele cu Narcisism patologic nu se schimbă pentru că ei nu consideră ca au vreo problemă. Întotdeauna vina este a partenerului codependent. Și cel mai grav este că te face să crezi că mereu este vina ta și tu nu ai făcut destul. Și ai tendința să găsești mereu scuze pentru el și să te strădui și mai mult. Dacă deja s-a produs o despărțire forțată de autorități sau este aleasă, revenirea la relația cu narcisistul va fi cu MULT mai mai dureroasă și mai grea decât înainte deși nu se va vedea în primele zile. În aceste situații narcisistul doar capătă și mai multă putere asupra ta și mai mult convingerea că nu poți trăi fără el și că i se cuvine să te trateze în modul cum te tratează pentru că în concepția lui meriți să fii tratată exact cum te-a tratat până acum și așa se va întâmpla ba chiar mult mai rău. Inclusiv copiii vor avea de suferit mai mult, pt ca deja trauma există, iar ei vor vedea diferența intre viata cu si fara narcisist
Eu l am primit dar el venise s mi dea lovitura de gratie dupa 6 luni ma parasit pentru vaduva prietenului venise doar sa ma paraseasca cind vrea el nu eu si atunci a fost mult mai dureros
@@florinabarbu5696 exact așa fac ei. Vor să aibe controlul până in ultima clipă. Te tine agățată până își găsește altă sursă de beneficii narcisice si aooi îți dă lovitura. Nu suportă sa nu fie in control asupra celor din jur.
Fantastic de bine explicat! Din pacate, nu stiam nimic despre asta. Am fost frapat de cat de clar a-ti explicat fenomenul. Credeam ca sunt singur.😀. Multumesc! Felicitari pentru vlog si tot ce faceti aici! Numai bine!
Recunosc aceste trăsături și acest comportament la partenera unui cuplu cunoscut în mass media, care acum sunt în divorț! Câtă dreptate ai! Exact așa se comportă! Până la divorț, narcisista îl punea pe soț pe un piedestal, vorbea despre el la superlativ și a ascuns ca relația lor avea probleme, pentru o f luna perioadă de timp. Declara în presă numai minciuni. Acum, când el vrea sa divorțeze, îi face numai mizerii, n-am crezut ca o femeie poate vreodată să gândească și sa vorbească atât de murdar, cum face ea cu bărbatul care nu mai suportă relația asta.
Aveți dreptate ......a vrut un copil cu mine doar atât.....sa l fac și sa I l cresc eu singura când mi am dat seama ce urmărește a început cu scheme de victima atat de mult m a jignit încerca să mă convingă ca nu minte deși știam ca o face și ca eu l am făcut asa .....
FELICITARI!!! Meritati din plin banii cu care sunteti platit, pentru ceea ce FACETI!!! Ati reusit sa CONVINGETI sute de persoane... ca "ceva" este in NEREGULA, cu alegerile de SUFLET pe care le-au facut in vietile lor... la cea mai simpla divergenta de opinie fata de persoana iubita!! Ce noroc ca acum au si explicatia... si multumirea de a trai mai BINE... SINGURI !!! ... decat "narcisistic" acompaniati!
Foarte frumos explicat,clar si la obiect.Am înțeles totul pt.ca tocmai am scăpat de un asemenea specimen.Daca imi permiteti un sfat: Santeti grozav dar ar fi minunat dacă ati sta relaxat pe un fotoliu,cu o ceașcă de cafea pe o măsuță si sa vorbiti ca si cand am fi si noi acolo,ca intre prieteni.Abia aștept alte episoade.Felicitari! ♥️
Buna seara ,multumesc din suflet numai ce m-am inscris la canalul dumneavostra si DATIMI voie sa va fac Felicitarile mele pentru profesionalitate 🙏Trec acum printr-o perioada de delusione va multumesc ptr sfaturile pozitive care ma ajuta f mult 🙏🤗Inger de pace cu binecuvintari ceresti 🙏❤
Poate fi vorba si de relatii intre prieteni si de interese materiale, nu? De exemplu, o prietena de a mea m-a cultivat si a fost prietena doar cat i-am permis sa stea gratis la mine in apartament. Cand i-am zis ca nu mai pot, m-a aruncat la gunoi, dar in asa fel incat sa ma simt vinovata si rea, tot eu. Desi am fost prietena ei de multi ani, si mereu m-am purtat cu drag, nu a contat, efectiv m-a eliminat.
Mulțumesc respect respect respect. Eu trăiesc așa ceva de 38 de ani Și acum toată Familia crede că eu am probleme de comportament Și ea este cea mai dulce Și cea mai bună mamă I-am spus că este într-o relație cu un copil fața de ea și de atunci sunt abandonat ignorat și birfit in cel mai josnic mod La toate și tot eu și numai eu sunt de vină Smd
Dacă ajungi sa confrunți Narcisistul, viata ta va deveni si mai grea. Atenție ca le place sa te traga in troaca lor sa te umple de noroi. Sunt experți sa arunce proprile fapte pe seama altora si să-i facă vinovați si pt că plouă afară.
@@mircea.cernat Eu l-am confruntat pe narcisist si a fost intr-adevar mai rău, dar in final si-a dat seama ca nu se mai poate juca cu mine, asa ca am divorțat dupa 18 ani si a disparut complet din viata mea. A încercat o revenire doua, dar am fost atat de razboinica încât s-a speriat si m-a blocat el pe mine. 😅 Sincer eu recomand o acțiune mai dură decat sa tii la nesfârsit o legătură cu frumosul. Dar intr-adevar nu i-a păsat de ce lasa in urma si de copii. Insa asta nu e atat de important ca si linistea pe care o avem acum fara el. Nu mai conteaza ca avem puțin material, pt ca avem multă LINIŞTE. 😊
Am fost socata,de umilinta,de denigrare,mai vb cu cineva si ma chemat sa vb. Cu persoana respectiva de fata,vezi doamne ma tineam dupa el,eu nu stiam ca mai vb cu cineva
Si eu am doua lunii si sint distrusa am cheltuit in 7 anii 200 da mi da euro si ma lasat distrusa eream in stare sa imi dau si viata ptr el el e spañol si tot salariu meu el dadeam lui SA facem casa día facut si eu stai cu chirie acu
Astăzi am terminst o relație cu un natcisist după 7 ani iam spus că nu mai are rost în aşa hal cu disprețuire şi cu acele măşti care lea jucat cu mine😔
Ne am despartit de la intrebarea mea " ce e cu tine puiule? Parca nu mai esti tu!" M a acuzat instantaneu ca ma iau de el si din cauza asta trebuie sa ne despartim pt ca el nu suporta cearta. M a adus inapoi in relatie dupa o luna, iar intr o zi, cand la ora 12.00 fratele meu a murit, mi a zis sa ma duc acasa si sa stau sa ma linistesc pt ca el considera ca e mai bine sa ne despartim. Din senin, dupa alte 3 saptamani de la impacare. Iar acum este intr o alta relatie unde pare ca face lucruri pe care pt mine nu le ar fi facut si nici nu mi as fi permis sa i le cer.
MULTUMESC FRUMOS!IMI PLAC F MULT ACESTE ARTICOLE DESPRE EI!AS VREA SA PUN O INTREBARE:OARE ACESTI OAMENI AU PROBLEME MINTALE?SANT CONSIDERATI BOLNAVI MINTAL?DAR FARA NICI UN FEL DE RAUTATE!ASA CA SA INTELEG EU ANUMITE "MECANISME" DIN MINTEA LOR ..STRAINE NOUA!
Luminita Dragota personalitatea de tip narcisic nu este considerată în Ro o boală mintală care să necesite îngrijire de specialitate. Sunt considerate doar trăsături de personalitate și nu sunt luate în considerare ca fiind periculoase, decât în cazurile în care acțiunile lor devin periculoase în mod vizibil pentru cei din jur - prin abuz fizic sau verbal. Pentru aceste situații se pot lua măsuri însă nu se pun pe seama narcisismului ci sunt tratate ca tulburări în sine.
Da...ei. au....codițe ....noi victima de casa. ...dintem resursul principal....asa este..Dupa 28 ani. Nu mai pot ....Divorțul eri sa terminat duvirt. Dar. ....drumul.e greu. .inca...sa scapi de diabolic.Dar....măstile iau cazut....Cooii mei...au vazut. ..ca nui asa melușel cum ii place sa,arate
Sunt căsătorită cu un narcisist de 30 de ani aproape că m-a omorât este foarte agresiv verbal m-a înșelat într-un mod fff agresiv și apoi a dat vina pe mine pentru tot
Cred ca si eu am avut de a face cu un narcisist. A rupt brusc relatia inventând niste motive aberante dupa ce luni de zile a facut calatorii lunare de la zeci de mii de km!!! M a blocat pe retele dar a incercat sa ma manipuleze printr un email lacrimogen la care nu am raspuns. Au trecut luni de zile de atunci si nu a mai dat niciun semn, dar nici eu! Ce sa înțeleg?!
Doamne ..dar ce fac ..copilul meu adult .33 ani ..e ste...ce fac ..sunt terminata...va rog ..ajutati-ma..de ani de zile spun gata termin ..si ..iar..si.iar..si stiu ca doar financiar ..doreste ..dar sume colosale....cum sa pun punct ..cum ..??
@@mircea.cernat eu vă mulțumesc datorită materialului făcut eu am scăpat din această capcană a vieți pot spune acum.A fost foarte periculos dar mi ați dat curaj să o fac ne avînd pe nimeni lîngă mine să mă sprijine.Cu tot respectul vă mulțumesc❤️
@@floryburuiana8687 felicitări că ai avut curajul si puterea sa faci acest pas. Doar cine trece prin astfel de relatii știe cât de dificil si dureros este,💜
Daca ai fost calcat in picioare de o Narcisistă, din întâmplare dau de fața ei la statia de metrou cand merg la muncă ce reactie trebuie sa am cand o văd? Oare după un an te poate atrage iarăsi in capcana ei?
#Alexandru Chitu da te poate atrage, dacă tu încă mai speri la ea, si esti nevindecat, singur si dacă mai ai dependențe de ea - emotionale, sexuale, de povestea voastra, de visele încă neimplinite. Dacă te simyi inferior ei in unele puncte, reactivarea relatiei ar fi pt tine o validare a ta
Faceti un podcast cind narcisistul ajenge la vreo 50 de ani...scade sarmul...scade potenta si nu are nimic.....nu are i casa ca i au placut jocurile si s a trezit ca lumea fuge de el....si este tot mai respins
mircea-cernat.ro/test-narcisism/ SUNT ÎN RELAȚIE CU UN NARCISIST ?
Da, narcisistul este şocant, lipsit total de empatie si inuman. Este un om care găzduiește demoni. O legiune as spune. 😥
Uneori da, chiar te intrebi dacă nu sunt demoni incarnati. Însă să ne amintim ca toți avem umbre si parti mai putin luminoase si o parte a scopului călătoriei în viața este chiar luminarea acestora.
Că să ajungem mai repede la vindecare, este nevoie sa înțelegem ca narcisistii ne arată unde avem de lucrat sa ne recuperăm puterea, stima de sine si iubirea.
@@mircea.cernat Da , asa este. Cred ca avem de lucrat la partea de individualizare. Nu mai suntem copii ca sa ne relationăm prin identificare si fuziune. Suntem adulți independenți si daca nu ne construim individualitatea noastra clară, oamenii ne vor trage in energiile lor. Astfel nu vom putea sa mai evoluam asa cum doreste sufletul nostru.
Foarte corect
Prea tare comentul tău Alexandra 👍
👑👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏🙏
Da,am o relație de 4 ani cu un narcisist și mi-am dat seama că doar după banii mei mă iubea! Dar sunt foarte puternică ca să mă doboare!Am rupt orice fel de discuții cu el! Și mă bucur enorm de mult!
Vă mulțumesc pentru aceste sfaturi!❤❤❤❤❤
Bravo d nö.
Eu la fel am reusit
Doamne ma supun tie.Dumnezeu sa ma fereasca de tot raul.Amin.🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Sa te fereasca Dumnezeu de narcisisti! Am cunoscut 2. Aceleasi trasaturi, aceleasi reactii. Erau sadici, de empatie nici nu putea fi vorba. Ajunsesem sa cred ca problema e cu mine. Au manipulat pe toata lumea in jurul meu, ca sa fie impotriva mea. Erau diabolici. Ajunsesem sa am cosmaruri cu ei, ma trezeam cu palpitatii. Acesti oameni odiosi mi-au dat o lectie de viata extraordinara: cum sa setez limite, sa fiu asertiva, sa-mi constientizez valoarea si sa recunosc comportamentul narcisist pt a evita orice fel de relatii cu asemenea oameni.
Exact aceasta este calea. Sa-ti Cunoști valoarea, sa nu depinzi in nici un fel de el si sa ai limite clare puse de la inceput.
Atata adevar, si eu traiesc un cosmar,citesc,ascult,ma informez pt.a ma mentine, altfel o iei razna,insa e nevoie de mai mult
Asa am facut, am impus limite, am reusit a sp.nu, mi.a sp.ca m.am schimbat in rau dp.parerea lui, pt.ca nu i.au mai reusit manipularile, si de curand imi face numai sicanii, la inceput mi.a fos greu insa reusesc sa nu dau liber la emotii, adica vad un film "un alt sine", omul o masinarie uimitoare...citesc cartile dl. Dulcan, minunate, gregg braden, joe dispenza, iar mai nou ascult acest video super, care mi.a aratat exact cum e rel.cu un narcisist mai ales spre finish.ul vietii...Ei NU se schimba...am suportat 37 de ani cu gandul ca se schimba...dar vai nu..ei nu au suflet, ei doar isi programeaza viata...si pt.el bine aici...ei se folosesc de psihic...mai ales daca esti o fire hipersensibila.....
Pana la urma sfatul meu este...ca fiecare sa se informeze sa citeasca sa cunoasca si asa ne luam puterea in maini asta inseamna libertate...eu asa ma mentin...adica am inteles am primit raspunsuri si o singura cale mai am de urmat...libertatea...puterea sta in noi💜
❤❤❤❤❤❤❤❤❤
@@unnourasarit⁹😊😊😅⁹
Ma gandesc ca acestia sant fii intunericului care s au impreunat cu fiicele oamenilor pt ca erau frumoase.Alta explicatie nu gasesc.
Foarte bine spus 100 %asa,este
Cum găsim puterea sa plecam?
Sunt oameni care au căzut în plasele satanei atâta tot! Oricine este departe de Dumnezeu poate ajunge cu caracteristici ale demonilor…De asta trebuie mereu rugăciune, biserică să ne ferească Dumnezeu de tot ce este rău…
@@roiuciprian8283ori rupi relația ori dispari tu ca om, altă soluție nu există…🤷♀️ și logic ca te alegi pe tine…
ESTE DUHUL IZABELEI DIN BIBLIE
Totuşi vreau să zic că in cele mai multe cazuri narcisiştii sfîrşesc singuri.
Două relații cu doi oameni narcisici. E foarte greu de dus această povara .Am vrut sa I ajut dar se pare ca eu sunt tot timpul vinovată. Inventează tot felul de povești. Doamne e foarte greu de trăit cu ei.Te obosesc îți ia toată energia.
Da doamna stiu,exact cum spune domnul ramai socat,nu au mila
Nu sunteți datoare să ajutați pe cineva. În cuplu, este normal să se bucure unul de altul
Aveți grijă că s-ar putea să suferiți și Dvs de "sindromul salvatorului" și veți atrage doar astfel de persoane.
Sunt de acord cu tine.Mereu ceilalți sunt vinovați 😢
Este foarte adevărat ce ați spus despre divorțul cu un narcissistic, după 30 de ani de căsătorie am plecat cu nimic dar m-am ridicat repede in schimb el a rămas al nimănui.A inventat poveşti şi minciuni, a vrut să se scoată basma curată dar nu ia mers pînă la urmă.
Adevărata... Din păcate aici e cel mai greu în momentul când îl descoperi și vede că nu-i mai merge cu tine... Atunci începe greul... E foarte greu să scapi de el...
Aceasta persoana dacă nu te debarasezi de ea te va distruge! Nu merita!
Mii de mulțumiri pt sfaturi aveți mare dreptate fff periculoși oameni am rămas cu mari traume niște bestii chip de om care ies întotdeauna deasupra oricit de rău ar face nu sunt bolnavi numai la minte dar sunt ffff rău la suflet are toate calitățile rele dar toate exact asa cum spuneți ma aruncat ca pe o cirpa după 47 a
Ni asa a fost tot timpul dar. Nu mi am dat seama eu fff rău nu ai cu cine discuta copii au fost traumatizați nea marcat pe viata aveți mare grija oameni❤
30 de ani alaturi de un narcisist pe care nu l-am parasit din mila.Cand a gasit o sursa mai buna,a plecat fara nici cea mai mica urma de regret!
La mine a baut ceaiul și seara nu a mai venit tot după 30 ani
@Markus Cristina si ti-a amplificat enorm auto-invinovatirea, pt că nu înțelegeai ce ai greșit...
La mine tot după 30 ani s a mutat la văduva prietenului imediat după moartea acestuia
As dori să plece și cel cu care trăiesc de 36 de ani . Am înțeles sa ma detașez de el chiar dacă stam sub același acoperiș
Sunteți singura persoană care descrie PERFECT situația mea de cuplu, parcă v-ar fi povestit cineva experiența mea de viață și acum, aici, o relatați 1:1... sunteți minunat, extraordinar!!!
@Vasile Manuela, poate am tras cu ochiul...😁
Există o vorba: Narcisistii citesc toți aceeași carte si învață la aceeași școală.
Însă acum este nevoie să învățăm si noi, codependentii să ne autocunoaștem, sa ne iubim, respectăm și valorizăm....apoi Narcisistii devin o amintire pt noi. Nu vom mai atrage alții.... Tine aproape. Urmează sa ia naștere un grup de suport pt vindecarea codependenței
@@mircea.cernat ați făcut grupul ?
@@lauraenache9664 facebook.com/profile.php?id=100090591620008
dragilor si eu am trecut prin aceasi traumă din Ianuarie până weekendul trecut. 😢😢😢 Rog ca adminul canalului acesta sa facă si un grup pe whatsup. E mai usor sa ne dăm opiniile uni la alti.
@@AditaBraneanu este disponibil un grup de suport si un masterclass. mircea-cernat.ro/masterclass-grup-suport/
Le merge un timp și crapă la un moment dat,crapă de ura ,invidie mai ales cind vede ca nu te afectează răutățile lui pe care le face zi de zi.
Doamne e 100%adevarat, este fix ce am trăit. Vreau sa ma detașez ptr ca nu mai simt nimic, plus ca m-a înșelat cu bunurile proprii. El crede ca totul i se cuvine casa, mașina, soția, copii. Vreau sa scap 😞
M-a adus în punctul în care nu mai știu cine sunt 😞
Rugati vä
Perfect Adevărat ! Am trecut prin toate fazele cu o sociopată !
Așa ne dăm seama după destulă suferință să ne autovalorizăm destul încât să ajungem să ne cunoaștem clar nevoile, să ne ocupăm să ni le îndeplinim, să nu ne mai mulțumim cu anularea sinelui pentru toanele si nevoile interminabile ale celuilalt, și să învățăm să cerem de unde putem primi, să ajungem la momente de independență în relație din carre experimentăm lucruri noi de împărtășit cu partenerul, și momente de dependență eficientă cu tranzacții conștiente, Acestea au adesea ca preț ieșirea din relațiile în care narciscul nu crede ca are de depus vreun efort ca relația să meargă, ci e doar vina celuilalt că nu merge. Evident lor le e bine cât timp codependentul gravitează în jurul lor și le satisface nevoile păcălit de rarele momente de bombardări cu atenție și dulcegării lipsite de emoții. Odată ce vedem că repetăm tiparul în toate relațiile ulterioare, nu mai e nici vina narcisicului că are tulburări de comportament, ci graba codependentului de a primi bombonelele de la începutul relației fără susținere reală, când trăiește iluzia de a fi ascultat și valorizat, și începe să pună preț pe el însuși și pe împlinirea nevoilor lui. Mulțumim de explicații și scoaterea la lumină a acestor tulburări de comportament!
Bune argumente ! 👏👏👏
Bine ai spus ! Trebuie neapărat vindecată relatia cu tatăl pentru a nu repeta acesta tipar cu alte persoane.
Corect👍!
Domnul sa va bucure si sa va ocrotească! Am cunoscut 2 persoane, foarte dragi, narcisiste.Exact asa este! Domnul sa le dea sănătate și mantuire tuturor narcisistilor ! Domnul sa apere sufletele oamenilor placuti Lui!
Mulțumim tare mult să ne scape Dumnezeu de eii că, unele femei nu poate să scape, măcar de ar pleca la alta, să mă salvez pe mine. Mulțumim sunteți un înger de om.
Of doamne, cât de greu poate fi doar cei ce se zbat cu asemenea personaj cunosc realitatea.
Aici era răspunsul la Stela Gheorghisor de acum 5 luni
Nu scapi nici daca pleaca cu alta😢
100% - deja e implicat intr o alta căsnicie ( a treia) a gasit o alta victima!
Chiar am împărtășit aceste informații persoanelor ce traiesc cu un narcisist! Recunoștință infinită Mircea!
Doamneeeee fiecare cuvânt în parte....Nu știu cum sa ies ma chinui sa ies din mocirla!!!!Nu îl recunosc .suntem de 10 ani împreună dar de cel puțin 5 ani îmi dau seama cine este
Perfect adevărat! Exact așa s-a comportat cu mine! A fost minunat totul și după m-a jignit enorm! Pe cealaltă o avea pregătită deja încă din timpul relației noastre!
@Mina O din păcate mulți narcisici procedează așa. Își asigură din timp alta relație pe care o hrănesc, și când vor să plece te jignesc si disprețuiesc ca pe ultimul om, pt că vor să arate lumii că din cauza ta au plecat si ei să iasă total nevinovați. Si pt asta tb să se joace cu nervii si sufletul tău, să te provoace si manipuleze in cel mai josnic mod ca să obțină reacții extreme din partea ta...si apoi să te arunce ... Este tipic
Vă recomand unui bărbat care vă poate ajuta să manifestați orice și pe cine doriți să manifestați în două zile
El a fost cel care m-a ajutat să-mi refac fostul în urmă cu 3 zile fără întârziere
Whatsapp-i pentru ajutor...👇
Va mulțumesc frumos.foarte bine ați definit totul .după o căsătorie de 25de ani cu doi copii distruși și ei psihic am realizat că am crezut în ceva care nu a existat .nu simt decit o durere imensa.mi am dat seama că eu am făcut totul în relație.cibd eu m am oprit nu a mai fost nimic .
Din păcate cine nu a trecut prin abuz narcisic nu stie ce se întâmplă in spatele usilor...si totul pare așa de bine din exterior. De aceea pt codependent este extrem de greu de ieșit dintre zidurile puse de narcisist, căci nici măcar nu are sustinerea cuiva din afara. Toată lumea blamează victima, adica cel ce a îndurat abuzul narcisic. Claudia, mai bine mai tarziu decât niciodată. Sa ai putere sa te recâștigi si sa ti reconstruiești viața
@@mircea.cernat va mulțumesc.dar acum totul e prea greu ore mine trebuie să învăț să trăiesc sunt dezorientată total .la mine e mult mai grav încă nu ne am despărțit.dupa atîta durere am hotărît să ascult psihologii cautind am decis sa incerc sa le ignor total și se pare că am făcut mai rău căci a lovit copilul.a venit politia și protecția copilului l au dat afara ore 6luni.Si să vedeți surpriza dintr o data e cel mai bun tată și om din lume.se milogește sa le primim că nu mai face niciodată.sint confuză.Pe mine m a apucat iar milele că de obicei.copii se teme de ei.in șase luni trebuie sa aleg.ori se întoarce ori trebuie sa dau divorț Credeți că se poate schimba.????
Din păcate răspunsul este mai complex și nu se poate da o soluție aici la o situație de viață. Într-adevăr realitatea confirmă că persoanele cu Narcisism patologic nu se schimbă pentru că ei nu consideră ca au vreo problemă. Întotdeauna vina este a partenerului codependent. Și cel mai grav este că te face să crezi că mereu este vina ta și tu nu ai făcut destul. Și ai tendința să găsești mereu scuze pentru el și să te strădui și mai mult. Dacă deja s-a produs o despărțire forțată de autorități sau este aleasă, revenirea la relația cu narcisistul va fi cu MULT mai mai dureroasă și mai grea decât înainte deși nu se va vedea în primele zile.
În aceste situații narcisistul doar capătă și mai multă putere asupra ta și mai mult convingerea că nu poți trăi fără el și că i se cuvine să te trateze în modul cum te tratează pentru că în concepția lui meriți să fii tratată exact cum te-a tratat până acum și așa se va întâmpla ba chiar mult mai rău. Inclusiv copiii vor avea de suferit mai mult, pt ca deja trauma există, iar ei vor vedea diferența intre viata cu si fara narcisist
Eu l am primit dar el venise s mi dea lovitura de gratie dupa 6 luni ma parasit pentru vaduva prietenului venise doar sa ma paraseasca cind vrea el nu eu si atunci a fost mult mai dureros
@@florinabarbu5696 exact așa fac ei. Vor să aibe controlul până in ultima clipă. Te tine agățată până își găsește altă sursă de beneficii narcisice si aooi îți dă lovitura. Nu suportă sa nu fie in control asupra celor din jur.
F bine explicat , vorbesc dintr - o lunga si traumatica experienta.....
Nota 10 ++++ pentru explicactii corecte ,adevarate . Mult succes .
Exact exact tot ce spui este descrierea persoanei cu care am trait 22 de ani ,exact tot ce spui regasesc in ea ,inclusiv înselatul tot tot
Fantastic de bine explicat! Din pacate, nu stiam nimic despre asta. Am fost frapat de cat de clar a-ti explicat fenomenul. Credeam ca sunt singur.😀. Multumesc! Felicitari pentru vlog si tot ce faceti aici! Numai bine!
Nu ești singur
Sunt cu adevărat oameni cu probleme mintale,de multe ori am observat ca vorbesti cu pereții.
👏👏👏
Doamne ferește ce groaznic a fost😢😢 sper sa nu se intoarca
Doamne cat adevar!!traiesc situatia asta chiar in acest moment!sunt disperata.....stau f rau!
Fuji....Fuji. de el....!!!!
Ave ți dreptate ân tot ce spune ți fix asta mi sa antamplat,vine vremea să plateasca
Deci cand va ascult parca retraiesc 🙂🙂🙂
Fără cuvinte!
Exact asa eeeeee😢
Mulțumim!
Recunosc aceste trăsături și acest comportament la partenera unui cuplu cunoscut în mass media, care acum sunt în divorț! Câtă dreptate ai! Exact așa se comportă! Până la divorț, narcisista îl punea pe soț pe un piedestal, vorbea despre el la superlativ și a ascuns ca relația lor avea probleme, pentru o f luna perioadă de timp. Declara în presă numai minciuni. Acum, când el vrea sa divorțeze, îi face numai mizerii, n-am crezut ca o femeie poate vreodată să gândească și sa vorbească atât de murdar, cum face ea cu bărbatul care nu mai suportă relația asta.
Vă recomand unui bărbat care vă poate ajuta să manifestați orice și pe cine doriți să manifestați în două zile
El a fost cel care m-a ajutat să-mi refac fostul în urmă cu 3 zile fără întârziere
Whatsapp-i pentru ajutor...👇
Din păcate acum că am reușit să ies din relație i-am transmis să se trateze și i-am vb și de narcisism
Aveți dreptate ......a vrut un copil cu mine doar atât.....sa l fac și sa I l cresc eu singura când mi am dat seama ce urmărește a început cu scheme de victima atat de mult m a jignit încerca să mă convingă ca nu minte deși știam ca o face și ca eu l am făcut asa .....
Cat s a rugat de un copil..nu asa am ales nu
Mulțumesc din suflet! EXACT, Exact așa se petrece totul !!!
Adevarat .ma,lasat fara nimic
FELICITARI!!! Meritati din plin banii cu care sunteti platit, pentru ceea ce FACETI!!! Ati reusit sa CONVINGETI sute de persoane... ca "ceva" este in NEREGULA, cu alegerile de SUFLET pe care le-au facut in vietile lor... la cea mai simpla divergenta de opinie fata de persoana iubita!! Ce noroc ca acum au si explicatia... si multumirea de a trai mai BINE... SINGURI !!! ... decat "narcisistic" acompaniati!
Înțeleg că nu îți place să fii demascat! Decât într-o companie proastă, mai bine singur. Cel puțin pentru un timp.
Bine ca mi-am dat seama repede înainte sa îmi fac rău!!
Mulțumesc 🙏
Perfect adevarat..Am avut parte,din pacate si am pus capat relatiei.Multumesc mult
Descrieti Perfect caracteristicile !👏👏
Mulțumesc mult pentru tot! Mă ajută mult
Foarte frumos explicat,clar si la obiect.Am înțeles totul pt.ca tocmai am scăpat de un asemenea specimen.Daca imi permiteti un sfat: Santeti grozav dar ar fi minunat dacă ati sta relaxat pe un fotoliu,cu o ceașcă de cafea pe o măsuță si sa vorbiti ca si cand am fi si noi acolo,ca intre prieteni.Abia aștept alte episoade.Felicitari! ♥️
Asa este mulțumesc de sfat. Voi tine cont
Vă recomand unui bărbat care vă poate ajuta să manifestați orice și pe cine doriți să manifestați în două zile
El a fost cel care m-a ajutat să-mi refac fostul în urmă cu 3 zile fără întârziere
Mulțumesc
Buna seara ,multumesc din suflet numai ce m-am inscris la canalul dumneavostra si DATIMI voie sa va fac Felicitarile mele pentru profesionalitate 🙏Trec acum printr-o perioada de delusione va multumesc ptr sfaturile pozitive care ma ajuta f mult 🙏🤗Inger de pace cu binecuvintari ceresti 🙏❤
Doamne fereste-ne!!😢
Poate fi vorba si de relatii intre prieteni si de interese materiale, nu? De exemplu, o prietena de a mea m-a cultivat si a fost prietena doar cat i-am permis sa stea gratis la mine in apartament. Cand i-am zis ca nu mai pot, m-a aruncat la gunoi, dar in asa fel incat sa ma simt vinovata si rea, tot eu. Desi am fost prietena ei de multi ani, si mereu m-am purtat cu drag, nu a contat, efectiv m-a eliminat.
Este perfect adevarat!! Totul e dureros cand te afli in aceasta relatie! Si nu ti vine sa crezi cat trebuie sa induri!! Multumesc!!
Bine și frumos spus! Mulțumesc.
Cit adevăr,am trăit așa ceva cu un narcisist
Foarte adevărat. Mulțumesc
Joaca teatru e lipsit total de responsabilitate nu i intri în voie nici cum te exploatează la maxim! 😢
Asa este bravo multumesc.
Mii de mulțumiri! Felicitări!
Felicitări pentru descriere!
Mulțumesc!!? Da ,,ce am din tine"" !!!!
Mulțumesc respect respect respect.
Eu trăiesc așa ceva de 38 de ani
Și acum toată Familia crede că eu am probleme de comportament
Și ea este cea mai dulce
Și cea mai bună mamă
I-am spus că este într-o relație cu un copil fața de ea și de atunci sunt abandonat ignorat și birfit in cel mai josnic mod
La toate și tot eu și numai eu sunt de vină Smd
Dacă ajungi sa confrunți Narcisistul, viata ta va deveni si mai grea. Atenție ca le place sa te traga in troaca lor sa te umple de noroi. Sunt experți sa arunce proprile fapte pe seama altora si să-i facă vinovați si pt că plouă afară.
@@mircea.cernat Eu l-am confruntat pe narcisist si a fost intr-adevar mai rău, dar in final si-a dat seama ca nu se mai poate juca cu mine, asa ca am divorțat dupa 18 ani si a disparut complet din viata mea. A încercat o revenire doua, dar am fost atat de razboinica încât s-a speriat si m-a blocat el pe mine. 😅
Sincer eu recomand o acțiune mai dură decat sa tii la nesfârsit o legătură cu frumosul.
Dar intr-adevar nu i-a păsat de ce lasa in urma si de copii. Insa asta nu e atat de important ca si linistea pe care o avem acum fara el. Nu mai conteaza ca avem puțin material, pt ca avem multă LINIŞTE. 😊
Te cred cum mă cred pe mine!!!
Exact prin aceasta situatie am trecut! Au trecut 8 luni si inca nu mi-am revenit!
Trag de 2 ani,este vecin cu mine🙂🙂🙂,ma cheama claudia
Am prins o ura de nu va imaginati
Am fost socata,de umilinta,de denigrare,mai vb cu cineva si ma chemat sa vb. Cu persoana respectiva de fata,vezi doamne ma tineam dupa el,eu nu stiam ca mai vb cu cineva
Si eu am doua lunii si sint distrusa am cheltuit in 7 anii 200 da mi da euro si ma lasat distrusa eream in stare sa imi dau si viata ptr el el e spañol si tot salariu meu el dadeam lui SA facem casa día facut si eu stai cu chirie acu
Si eu am 3 luni..oare cat m dureazä
Astăzi am terminst o relație cu un natcisist după 7 ani iam spus că nu mai are rost în aşa hal cu disprețuire şi cu acele măşti care lea jucat cu mine😔
Mulțumesc pentru videoclip !
Ei acționează cu sau fără intenție?
Foarte adevărat tot ce spuneți
Ei sunt constienti, premediteaza ce fac sau pur si simplu actioneaza asa din instint?
Este totul adevarat si eu trec Prin asa Ceva trebuie sa lupt sa ma pun pe picioare
10 26 .Mulțumesc frumos . E bine de știut !
Waw ,adevărat .
Nu te pui la mintea nebunului, Doamne iartă - mă *
Mulțumesc!
Multumesc
Multumesc.
Mulțumesc mult! Întrebare exista vindecare pentru narcisist?
Inainte 8 ani nu am vazut asa ceva eram oarbă
OMULE.ASE.ESTE.CIAR.AI.TRECUT.PRIN.ASA.CEVA.GREU..GREU...SI.TOTUSI.ESTI.AICI.IN.FATA.MEA.sper.sa.pot.sa.trec.si.eu.sa.ajung.ca.DUMNEAVOASTRA..CUM.SINTETI.AZI..❤😅😅
Vai , vai, vai câte boli psihice !!!!
Ne am despartit de la intrebarea mea " ce e cu tine puiule? Parca nu mai esti tu!" M a acuzat instantaneu ca ma iau de el si din cauza asta trebuie sa ne despartim pt ca el nu suporta cearta. M a adus inapoi in relatie dupa o luna, iar intr o zi, cand la ora 12.00 fratele meu a murit, mi a zis sa ma duc acasa si sa stau sa ma linistesc pt ca el considera ca e mai bine sa ne despartim. Din senin, dupa alte 3 saptamani de la impacare. Iar acum este intr o alta relatie unde pare ca face lucruri pe care pt mine nu le ar fi facut si nici nu mi as fi permis sa i le cer.
Adevărat .am.scapat cu greu de el .acum.are 2 victime
3 ani am trait cu un narcisist Cum sa procedez sa ma vindec ??? VA ROG AJUTATIMA VA MULTUMESC
scrie-mi la contact@mircea-cernat.ro
MULTUMESC FRUMOS!IMI PLAC F MULT ACESTE ARTICOLE DESPRE EI!AS VREA SA PUN O INTREBARE:OARE ACESTI OAMENI AU PROBLEME MINTALE?SANT CONSIDERATI BOLNAVI MINTAL?DAR FARA NICI UN FEL DE RAUTATE!ASA CA SA INTELEG EU ANUMITE "MECANISME" DIN MINTEA LOR ..STRAINE NOUA!
Luminita Dragota personalitatea de tip narcisic nu este considerată în Ro o boală mintală care să necesite îngrijire de specialitate. Sunt considerate doar trăsături de personalitate și nu sunt luate în considerare ca fiind periculoase, decât în cazurile în care acțiunile lor devin periculoase în mod vizibil pentru cei din jur - prin abuz fizic sau verbal. Pentru aceste situații se pot lua măsuri însă nu se pun pe seama narcisismului ci sunt tratate ca tulburări în sine.
Da...ei. au....codițe ....noi victima de casa. ...dintem resursul principal....asa este..Dupa 28 ani. Nu mai pot ....Divorțul eri sa terminat duvirt. Dar. ....drumul.e greu. .inca...sa scapi de diabolic.Dar....măstile iau cazut....Cooii mei...au vazut. ..ca nui asa melușel cum ii place sa,arate
Sunt căsătorită cu un narcisist de 30 de ani aproape că m-a omorât este foarte agresiv verbal m-a înșelat într-un mod fff agresiv și apoi a dat vina pe mine pentru tot
Și ce mai așteptați!?sa vă ucidă!?ieșiți naibii cat mai repede din această relație toxica!!IUBITI'VA sufletul !!!!!!😢
Așa mi sa întâmplat mie cu soṭul meu
Noi am fost logoditi in biserica
Dupa un accident de mașină mia cheltuit toți bani 7300e zicea cai banii lui eu am crezut ca nui adevărat
Cred ca si eu am avut de a face cu un narcisist.
A rupt brusc relatia inventând niste motive aberante dupa ce luni de zile a facut calatorii lunare de la zeci de mii de km!!! M a blocat pe retele dar a incercat sa ma manipuleze printr un email lacrimogen la care nu am raspuns.
Au trecut luni de zile de atunci si nu a mai dat niciun semn, dar nici eu!
Ce sa înțeleg?!
Iam zis de divorț de multe ori mia zis sa fac ce vreau eu nu înțelegeam de ce a vrut casatorie
Chear asa am patit eu.😂😂😂😂😂
❤
Doamne ..dar ce fac ..copilul meu adult .33 ani ..e ste...ce fac ..sunt terminata...va rog ..ajutati-ma..de ani de zile spun gata termin ..si ..iar..si.iar..si stiu ca doar financiar ..doreste ..dar sume colosale....cum sa pun punct ..cum ..??
Doamne ce punctat puteți spune mulțumesc.
@Flory Buruiana multi trec prin acest tip de experiență și nimeni nu vorbește, pentru că nu au un spațiu sigur
@@mircea.cernat eu vă mulțumesc datorită materialului făcut eu am scăpat din această capcană a vieți pot spune acum.A fost foarte periculos dar mi ați dat curaj să o fac ne avînd pe nimeni lîngă mine să mă sprijine.Cu tot respectul vă mulțumesc❤️
@@floryburuiana8687 felicitări că ai avut curajul si puterea sa faci acest pas. Doar cine trece prin astfel de relatii știe cât de dificil si dureros este,💜
@@unnourasarit cu tot respectul mulțumesc 😊
Malefici
E normal să-l înlături,n-ai nevoie de el
O prostie sa-i sufli in cornițe unui prefăcut
Hoțul strigă hoțul
Doamne ferește
Mai exista vreo șansa sa mai am o viața normala după 7 ani de căsătorie și încă 2 ani după divorț de tărăgănare ?
#Ali Krisz da. Recuperarea este posibila daca accepți ceea ce s a întâmplat și nu încerc să mai te autoamagesti
Egocentric este se iubeste pe el atat
Nui pasa zicea ca să fac ce vreau cand ii ziceam ca divortez
Daca ai fost calcat in picioare de o Narcisistă, din întâmplare dau de fața ei la statia de metrou cand merg la muncă ce reactie trebuie sa am cand o văd? Oare după un an te poate atrage iarăsi in capcana ei?
#Alexandru Chitu da te poate atrage, dacă tu încă mai speri la ea, si esti nevindecat, singur si dacă mai ai dependențe de ea - emotionale, sexuale, de povestea voastra, de visele încă neimplinite. Dacă te simyi inferior ei in unele puncte, reactivarea relatiei ar fi pt tine o validare a ta
Poate le vedeam ca cheltuia salariu lui pe alcool tutun cu alții iesea eu eram care țineam casa