Costin, ai reușit să te deosebești total intrând în această serie a podcasturilor sportive deși ai intrat in "joc" pe final, cand piața asta era aproape saturată cu profilul podcasturilor sportive. Se întâmplă foarte rar ca atunci când cine intra într-o nișă târziu să și exceleze ceea ce înseamnă ca esti un vizionar (al micilor detaliilor legate de "way of work" care te deosebesc de ceilalți ), profesionist (se poate observa cat de bine te pregătești pentru persoana intervievată, cunoscând nu numai aspecte sportive ci si personale), si inteligent ( in special emotional, stii foarte bine sa "citesti omul"). Eu iti spun ca esti numărul 1. Gânduri bune!
@@mihaitov3500 pana si rasul ala nu e asa enervant ca la altii, te faci sa intri mai bine ion atmosfera discutiei. personal, e cel mai bun podcast de sport, iar invitatii chiar sunt interesanti si alesi bine. nu am fost dezamagit pana acum. m a surprins placut discutia cu craioveanu, pe care nu l am prins ca jucator dar din discutie parca am retrait acea perioada semiromantica a fotbalului nostru.
Eu apreciez comentariul tau insa iti garantez ca nu înțelegi cum funcționează marketingul intre cele industrii (fotbal si gambling). Si iti spune asta unul care lucrează in industria jocurilor de noroc (nu pe piața din România). Stucan e doar bun in ceea ce face!
Văzut nebun de mulți din fotbalul românesc,Ionuț Chirilă merită fără doar si poate șansa de a prelua o echipa cu un proiect de la A-Z. Problema lui este că toată această abundență fotbalistică de care dă dovadă depășește pragul realității fiind completată de un ireal debit verbal. As vrea foarte mult să văd ce poate la echipa cu pretenții dar oarecum medie din fotbalul romanesc. Un podcast excelent.
Fabulos podcastul. L-am urmarit cu sufletul la gura. As fi foarte interesat de o lectie de fotbal de la domnul Ionut Chirila. Chiar este fascinant modul in care domnul Chirila vede sportul si se vede ca este foarte pasionat si iubeste foarte mult fotbalul. Multumim pentru podcast, domnule Stucan si domnule Chirila pentru prezenta. A fost o onoare sa va ascult!
Iauzi! O onoare bre?😂Ăsta e cel mai cel antrenor cel mai pregătit cel care a inventat coada la prună și gaura la macaroana 😂nu'ma că nul angajează nimeni că-i zevzec si zero barat! 😂Se pare că numai îl ajută numele și relațiile lui taticu Dumnezeu să-l ierte
Cel mai necunoscut invitat de pana acum la acest Podcast (pentru mine, personal), dar cea mai plăcută surpriză de până acum. Un om deosebit ce mi-a făcut plăcere să îl ascult și abia aștept să îl văd antrenând în România să îi dea pe tava talentele domnului Mircea Lucescu. Hai România!
Cred ca glumești? Omul chiar se crede antrenor dar este paralel cu meseria asta! Se abține și boul ala de Stucan sa nu rada de ce delirează asta! Omul se crede descoperitor de jucători dar nu-l angajează nimeni! Este chiar penibil Chirila!
@@Moraes2024 lasă-i, ăstia îl visează pe nebunul asta antrenor, când locul lui e la psihiatrie. :)) Unii cred că dacă vorbești mult și spui povesti gata, ești zeu in fotbal , toată planeta are ceva cu Ionuț Chirilă, pentru că nu îl lasă Lucescu sa antreneze :))). Stiucan cred că a avut crize de ras după ce a plecat nebunul din camera :))). Se vede inclusiv în privirea omului și cum vorbește că are probleme serioase, norocul lumii că nu e agresiv. Una e sa ai cunoștințe teoretice alta e sa le lui in practică, asta nu înțeleg susținătorii lui. Au fost antrenori care au luat echipe mediocre și s a văzut instant, ăsta în schimb a dat chix peste tot
Acum are sens clipul de care radea toata lumea, cand era antrenor la ASA Targu Mures. Chiar incerca sa implementeze un fotbal modern inca de acum 10 ani. asa se joaca azi, toata lumea in miscarea, toate lumea dinamica, iese la pasa! Nu stiu cat de mult se poate implementa cu capetele seci din fotbalul romanesc, dar Ionut Chirila e mult mai cursiv in explicatii decat multi oameni din fotbal.
2 maeștrii! Unul mai neînțeles....e putin trist. Celălalt un maestru legendar. Stii mr "Stiucă" exact când si unde sa punctezi. Ai si haz, când trebuie. Keep it up man!!!
Grozav podcastul,si F.Prunea un mare portar al României,si un interlocutor prietenos si modest.Respect amândoura!!!d-nule Ştucan,sinteti dinamovist si un mare admirator al marelui Țețe Moraru,ca si mine de altfel,si din suflet vă rog sa-l invitati intr-o emisiune la dvs!!!mulțumesc anticipat,lol...
Acest podcast mi-a schimbat total parerea despre Ionut Chirila. Cred ca e nevoie de specialisti ca el in fotbalul romanesc. Felicitari si tie Costin faci o treaba extraordinara👏. Sugestie de invitat Adrian Ilie(Cobra)
Mi-a placut, un podcast misto. Chirila e doxa de fotbal, se vede de la o posta. Ne-am obisnuit cu genul de om umil, care nu se lauda pe sine dar nu e rau sa ai incredere totala in tine pana la urma.
Va vrem la Rapid ! 😂 Felicitari pentru aceasta ediție ! In realitate lumea nu știe cine este Ionuț Chirilă … așchia nu sare departe de trunchi , îi seamănă tatălui său -cel mai mare jurnalist sportiv al acestei țări . Îmi place ca are respect enorm pentru Mircea Lucescu ! 👏🏻. Cu privire la paella are dreptate , la Nisa este extraordinară ! cred ca omul asta este overqualified pentru nivelul din liga 1 … savuros personaj , zodia capricorn, ca și Guardiola .
Și ce folos dacă omul nu a demonstrat ce vb? Când a fost antrenor râdeau jucătorii de el, a făcut praf toate echipele! 😂😂 Dacă era asa bun nu avea echipa de 4 ani decand numai antrenează? 😂😂
Imaginea generala a lui Ionut Chirila la emisiuni era destul de negativa, e clar ca in zona mainstream el e vazut ca fiind oaia neagra. Si, totusi, desi a avut aceleasi "trasee de vorbire" si la tine de multe ori, ai reusit sa il pui intr-o lumina foarte pozitiva si mie, personal, sa-mi faci mai clar cine e el si ce motive am sa-l iau si in serios, daca vreodata o sa ajung sa beau cu el o bere :) Felicitari ca le dai sansa asta multora. Unii ies la lumina, altii dimpotriva, dar ai un talent inegalabil.
Este un personaj, Ionuț Chirila, ca dealtfel și Tudor Chirila! Are o minte brici, este amuzant.... Chiar m-am uitat pana la final! Felicitari amandurora!!!
Chirila este ca jucatorii care se nasc talente si mor sperante. Hai tata, baga-te la o echipa si da-i cu terenul in cap lui Sumi si castiga campionatul.
Caterinca Chirila :))) , radeti voi radeti dar omul stie mai mult fotbal decat multi antrenori din Liga 1, eu zic ca îl depaseste la vizualizari pe cel cu Banciu 😄😄
Frumos am ascultat astăzi 24.12.24 și îmi pare rău ca domnul Chirilă nu primește o echipă să antreneze. Domnule Becali dați-i șansa să câștigați cupa campionilor, sărbători frumoase vă doresc 🎉
@ pai nu vor antrenor cu personalitate. Plus ca mai conteaza cine te recomanda. El are si un aer superior care-i face pe multi finantatori sa nu-l vrea. Asta e parerea mea.
Din pacate fac parte din gloata care a facut misto si a ras ani de zile de Chirila si am gresit. In primul rand omul Chirila ar trebui sa ne fie lectie pe alocuri, de la ce inseamna a fi coplesit de umbra tatalui si figurii paterne ca Lucescu pana la noi, care cei mai multi ne consideram destepti sau mai destepti, si fara sa vrem face parte dintr-o gloata de prosti care fac misto dintr-o pozitie de oarecare superioritate total nedreptatita. Spun omul Chirila pentru ca daca urmariti oamenii care au lucrat cu el, inainte de dorinta lui de a crea, de intelegerea lui asupra sistemelor, omul Chirila a pus mult suflet in relatie cu toti jucatorii si cu meseria, ceea ce putin reusesc si vor reusi intr-o viata. Nea Stucane, esti mai psiholog ca multi psihologi. Felicitari!
Ba tu ești dus? Cum sa spui ca omul este exemplu pentru noi? Chirila este un circar care a fost dat afara de la toate echipele alea 4-5 în toată cariera! Nu îl ia nimeni la nici o echipa oare de ce? Toți sunt prosti și Chirila deștept? 😂😂
Ba voi ați luat-o razna! Da lecții? Omul numai antrenează de 4 ani? Dacă era bun nu-l contactau pana acuma? Ma face sa rad când vad mesaje ca omul este meseriaș! A fost praf la toate echipele de l-au dat afara! 😂
radem,glumim ,dar din ce am studiat despre fotbal , tot ce zice ionut chirila e corect ,problema e ca nu ai patroni in romania sa ii dea o echipa sa faca performanta ... toti de la noi viseaza UCL dupa 3 etape
Ar merita o șansă si Ionut Chirilă , dar nu poate intra in cercul de antrenori care se rotesc in Liga 1 ! Il prefer pe el in locul lui Stoican , Marius Croitoru si altii !
vrem emisiune chirila cu banciu
🏅👏
101%
The best duo doesnt exi....
Asta vorbeste numa din visele dumnealui
Se inchide TH-cam 😂😂😂
Costin, ai reușit să te deosebești total intrând în această serie a podcasturilor sportive deși ai intrat in "joc" pe final, cand piața asta era aproape saturată cu profilul podcasturilor sportive.
Se întâmplă foarte rar ca atunci când cine intra într-o nișă târziu să și exceleze ceea ce înseamnă ca esti un vizionar (al micilor detaliilor legate de "way of work" care te deosebesc de ceilalți ), profesionist (se poate observa cat de bine te pregătești pentru persoana intervievată, cunoscând nu numai aspecte sportive ci si personale), si inteligent ( in special emotional, stii foarte bine sa "citesti omul").
Eu iti spun ca esti numărul 1.
Gânduri bune!
Da..dar stucan stie multe..da asta este si interesant...mai pitin pacanelele care le promoveaza
@@mihaitov3500 pana si rasul ala nu e asa enervant ca la altii, te faci sa intri mai bine ion atmosfera discutiei. personal, e cel mai bun podcast de sport, iar invitatii chiar sunt interesanti si alesi bine. nu am fost dezamagit pana acum. m a surprins placut discutia cu craioveanu, pe care nu l am prins ca jucator dar din discutie parca am retrait acea perioada semiromantica a fotbalului nostru.
Eu apreciez comentariul tau insa iti garantez ca nu înțelegi cum funcționează marketingul intre cele industrii (fotbal si gambling). Si iti spune asta unul care lucrează in industria jocurilor de noroc (nu pe piața din România).
Stucan e doar bun in ceea ce face!
Văzut nebun de mulți din fotbalul românesc,Ionuț Chirilă merită fără doar si poate șansa de a prelua o echipa cu un proiect de la A-Z. Problema lui este că toată această abundență fotbalistică de care dă dovadă depășește pragul realității fiind completată de un ireal debit verbal.
As vrea foarte mult să văd ce poate la echipa cu pretenții dar oarecum medie din fotbalul romanesc. Un podcast excelent.
Fabulos podcastul. L-am urmarit cu sufletul la gura. As fi foarte interesat de o lectie de fotbal de la domnul Ionut Chirila. Chiar este fascinant modul in care domnul Chirila vede sportul si se vede ca este foarte pasionat si iubeste foarte mult fotbalul. Multumim pentru podcast, domnule Stucan si domnule Chirila pentru prezenta. A fost o onoare sa va ascult!
👍
Iauzi! O onoare bre?😂Ăsta e cel mai cel antrenor cel mai pregătit cel care a inventat coada la prună și gaura la macaroana 😂nu'ma că nul angajează nimeni că-i zevzec si zero barat! 😂Se pare că numai îl ajută numele și relațiile lui taticu Dumnezeu să-l ierte
Cel mai necunoscut invitat de pana acum la acest Podcast (pentru mine, personal), dar cea mai plăcută surpriză de până acum. Un om deosebit ce mi-a făcut plăcere să îl ascult și abia aștept să îl văd antrenând în România să îi dea pe tava talentele domnului Mircea Lucescu. Hai România!
Chirilă merita mai mult! E pacat…asta e viața! Mult succes în continuare!
omul e super destept.o placere sa il ascult.felicitari CHIRILA
Tatăl dumnealui a fost un om Excepțional!!Herr Vanea Chirilă.Frate-su ok,de apreciat.Ionut merita 2-3 ani lăsat la o echipa să-și facă treaba.Merită!!
D'acordo
Cred ca glumești?
Omul chiar se crede antrenor dar este paralel cu meseria asta!
Se abține și boul ala de Stucan sa nu rada de ce delirează asta!
Omul se crede descoperitor de jucători dar nu-l angajează nimeni!
Este chiar penibil Chirila!
@@Moraes2024 lasă-i, ăstia îl visează pe nebunul asta antrenor, când locul lui e la psihiatrie. :)) Unii cred că dacă vorbești mult și spui povesti gata, ești zeu in fotbal , toată planeta are ceva cu Ionuț Chirilă, pentru că nu îl lasă Lucescu sa antreneze :))). Stiucan cred că a avut crize de ras după ce a plecat nebunul din camera :))). Se vede inclusiv în privirea omului și cum vorbește că are probleme serioase, norocul lumii că nu e agresiv.
Una e sa ai cunoștințe teoretice alta e sa le lui in practică, asta nu înțeleg susținătorii lui. Au fost antrenori care au luat echipe mediocre și s a văzut instant, ăsta în schimb a dat chix peste tot
va rog chemati l saptamanal,este un deliciu acest om :))
Cel mai așteptat podcast de pe acest canal. Traiasca regele
Inteligent,carismatic,rafinat,spirit frumos:IONUȚ CHIRILĂ!RESPECT MAN 🤝👏
Felicitări...
Impresionant...omul "" savuros total, nu înțeleg de ce nu e Prim invitat la orice emisiune sportivă ❤🎉
Acum are sens clipul de care radea toata lumea, cand era antrenor la ASA Targu Mures. Chiar incerca sa implementeze un fotbal modern inca de acum 10 ani. asa se joaca azi, toata lumea in miscarea, toate lumea dinamica, iese la pasa! Nu stiu cat de mult se poate implementa cu capetele seci din fotbalul romanesc, dar Ionut Chirila e mult mai cursiv in explicatii decat multi oameni din fotbal.
Podcastul acesta a devenit preferatul meu. Nu inteleg unde a stat domnul Chirila in toti acesti ani. Foarte tare omul. Pacat ca iese abia acum.
Imi place ba de Stucan ca i interesat de oameni si ca stie sa inteleaga pe fiecare :))
Unul dintre cele mai bune episoade de pana acum.
Felicitari, Costin! Un invitat savuros, inteligent. Aparent un geniu neinteles 🤣.
un om care iti face placere sa.l asculți si stie despre ce vorbeste!
2 maeștrii!
Unul mai neînțeles....e putin trist.
Celălalt un maestru legendar. Stii mr "Stiucă" exact când si unde sa punctezi. Ai si haz, când trebuie.
Keep it up man!!!
Grozav podcastul,si F.Prunea un mare portar al României,si un interlocutor prietenos si modest.Respect amândoura!!!d-nule Ştucan,sinteti dinamovist si un mare admirator al marelui Țețe Moraru,ca si mine de altfel,si din suflet vă rog sa-l invitati intr-o emisiune la dvs!!!mulțumesc anticipat,lol...
Radu banciu și chirila ambii ii vrem într-un podcast
L am judecat mereu gresit pe omul asta pt ca nu l-am ascultat niciodata,multumim
Emisiune de revazut de cîteva ori, Felicitari
Genul programului: delir tehnico-tactic
Taci ca daca iese Georgescu ajunge prim-ministru
Ministrul Tineretului și sportului
Trebuie sa fie pe coperta la football manager 25
😂😂😂😂😂
😂😂😂😂😂😂😂😂
Frumos. Dupa 2h30min de podcast, parca nu mai pui atat de rapid stampila de "om nebun" pe Ionut Chirila. Multumim pentru aceasta discutie 👍
Idem
Bună ziua domnilor. Azi am vizionat podcastul și Mulțumesc Am plâns dar am și râs.Sănătate și pace să avem.
Acest podcast mi-a schimbat total parerea despre Ionut Chirila. Cred ca e nevoie de specialisti ca el in fotbalul romanesc. Felicitari si tie Costin faci o treaba extraordinara👏. Sugestie de invitat Adrian Ilie(Cobra)
Foarte bun mulțumim și da oamenii care spun adevărul deranjează sărbători fericite
Vrem banciu si chirila. Domnule Stucan, rog faceti o emisiune cu cei doi. Va rupe tot......
Excelenta emisiune.
Multa sanatate si fericire va doresc tuturor.
Spectaculos de savuros, felicitari Costin!
Mi-a placut, un podcast misto. Chirila e doxa de fotbal, se vede de la o posta. Ne-am obisnuit cu genul de om umil, care nu se lauda pe sine dar nu e rau sa ai incredere totala in tine pana la urma.
EXCEPTIONAL BA FRATE 👍😂
Îl vrem în locul lui Șumi. Merită o șansă !
Exact asta am gândit și eu !
Fabuloasa emisiune. Bravo Stucane 👍
Super om și super podcast
Un regal!
Fabulos ❤
Legenda chiajnei🎉
Foarte tare frate! Pierde foarte mult fotbalul că nu are o echipa!
Va vrem la Rapid ! 😂 Felicitari pentru aceasta ediție ! In realitate lumea nu știe cine este Ionuț Chirilă … așchia nu sare departe de trunchi , îi seamănă tatălui său -cel mai mare jurnalist sportiv al acestei țări . Îmi place ca are respect enorm pentru Mircea Lucescu ! 👏🏻. Cu privire la paella are dreptate , la Nisa este extraordinară ! cred ca omul asta este overqualified pentru nivelul din liga 1 … savuros personaj , zodia capricorn, ca și Guardiola .
Ar fi frumos să îl invitați acum și pe Șumudică ✌️🤝
Sau sunteți și voi pe mână cu Chirilă? 😂🤭
Nu vrea sa vina 🤷🏼♂️
GENIAL! te asteptam la U cluj!
Omul stie fotbal...si nu numai...Stiucane esti nr 1!!!
Top 🙌
Exceptional! Bravo, Costin!
omu e genial, e dumnezeu pe pamant in materie de fotbal
minunat ! 10 + pt Ionuț
Ce păcat ca acest podcast a fost lansat în saptamana asta. Cu siguranță ar fi avut un start mult mai bun intr-o saptamana normala
Înregimentațil și pe Domnu Consul in emisiune !❤
Nu stiu frate, da macar de la el aud mereu niste chestii concrete despre fotbal. Tactici, scheme. Pai pune l pe mutu sa vorbeasca despre fotbal
Daa
Exact
poți să-l pui, că nu e greu de pus… că nu zice nimic, asta e partea a 2-a 😂
Și ce folos dacă omul nu a demonstrat ce vb?
Când a fost antrenor râdeau jucătorii de el, a făcut praf toate echipele! 😂😂
Dacă era asa bun nu avea echipa de 4 ani decand numai antrenează? 😂😂
De când
Imaginea generala a lui Ionut Chirila la emisiuni era destul de negativa, e clar ca in zona mainstream el e vazut ca fiind oaia neagra. Si, totusi, desi a avut aceleasi "trasee de vorbire" si la tine de multe ori, ai reusit sa il pui intr-o lumina foarte pozitiva si mie, personal, sa-mi faci mai clar cine e el si ce motive am sa-l iau si in serios, daca vreodata o sa ajung sa beau cu el o bere :)
Felicitari ca le dai sansa asta multora. Unii ies la lumina, altii dimpotriva, dar ai un talent inegalabil.
Este un personaj, Ionuț Chirila, ca dealtfel și Tudor Chirila! Are o minte brici, este amuzant.... Chiar m-am uitat pana la final! Felicitari amandurora!!!
Chirila este ca jucatorii care se nasc talente si mor sperante.
Hai tata, baga-te la o echipa si da-i cu terenul in cap lui Sumi si castiga campionatul.
Mie mi a placut omul asta mereu. 😅😅😅 sa fii sanatos ionut.
Fabulos, fabulos!
Superb 👍
Savuros podcast!
Fabulos, ba!
Caterinca Chirila :))) , radeti voi radeti dar omul stie mai mult fotbal decat multi antrenori din Liga 1, eu zic ca îl depaseste la vizualizari pe cel cu Banciu 😄😄
Pe Ionuț Chirilă, Radu Banciu și Cătălin Oprișan aș putea să-i ascult zile întregi-:)
Esti tare maestre stucan😉
Dl-l Chirilă are mare farmec de a povesti.Nu te plictisești ascultand-ul.
Un om fain
Da...merita urmarit!
Mi ar placea sa aud mai mult de parinti! Pe dl. Chirila il respect, ca si om, iar Irina Damian respect❤
A 3a oara cand o revad❤
Bun
Excepțional!
Super
Îmi place!
Veni vidi vici...acesta este Ionut Chirila!
Frumos am ascultat astăzi 24.12.24 și îmi pare rău ca domnul Chirilă nu primește o echipă să antreneze. Domnule Becali dați-i șansa să câștigați cupa campionilor, sărbători frumoase vă doresc 🎉
Dacă nu ar tot întrerupe invitați iar fi perfect
Mortal invitatul! Tare podcastul acesta!
Foarte bun.
Chirila e super tare. E exponentul fotbalului spectacol! 😉
Păcat că nul angajează nimeni! 😂Are caterincă și tupeu😂în rest....zero 😂
@ pai nu vor antrenor cu personalitate. Plus ca mai conteaza cine te recomanda. El are si un aer superior care-i face pe multi finantatori sa nu-l vrea. Asta e parerea mea.
@@dorumantaluta7485asa este omul e slab rău dar ăștia de comenteaza îl văd Fergusson 😂😂
Super tare omul !
Este întruchiparea I. C.,fantastic ,juniorul face fotbal precum seniorul vorbea despre fotbal.❤Sunt fan T. C.
VALOAREA ROMÂNIEI
Din pacate fac parte din gloata care a facut misto si a ras ani de zile de Chirila si am gresit. In primul rand omul Chirila ar trebui sa ne fie lectie pe alocuri, de la ce inseamna a fi coplesit de umbra tatalui si figurii paterne ca Lucescu pana la noi, care cei mai multi ne consideram destepti sau mai destepti, si fara sa vrem face parte dintr-o gloata de prosti care fac misto dintr-o pozitie de oarecare superioritate total nedreptatita. Spun omul Chirila pentru ca daca urmariti oamenii care au lucrat cu el, inainte de dorinta lui de a crea, de intelegerea lui asupra sistemelor, omul Chirila a pus mult suflet in relatie cu toti jucatorii si cu meseria, ceea ce putin reusesc si vor reusi intr-o viata.
Nea Stucane, esti mai psiholog ca multi psihologi. Felicitari!
Ba tu ești dus?
Cum sa spui ca omul este exemplu pentru noi?
Chirila este un circar care a fost dat afara de la toate echipele alea 4-5 în toată cariera!
Nu îl ia nimeni la nici o echipa oare de ce?
Toți sunt prosti și Chirila deștept? 😂😂
adevaratul rege!
Nu da norocu peste mine sa ajung milionar, ca as cumpara o echipa din liga 1 doar sa il iau antrenor si sa-si faca de cap Chirila la ea!
Nu e vorba doar de el, pentru că trebuie să ai şi jucători cu educație tactică.
daca faci un duo Chirila - Banciu o sa rupi youtube ul
Orasu asta e prea mic pt 2 valori
Savuros sa l ascult. Chiar as fi curios sa vad cum ar arata o echipa ,,mare" din divizia 1 antrenata de el.
😂😂😂
Pleaca Sumi si vine Chirila 😊
Forța colectivă
Se poate spune orice despre omul asta, dar nu ca nu stie fotbal. Da lectii de tactica multor antrenori.
Ba voi ați luat-o razna!
Da lecții?
Omul numai antrenează de 4 ani?
Dacă era bun nu-l contactau pana acuma?
Ma face sa rad când vad mesaje ca omul este meseriaș!
A fost praf la toate echipele de l-au dat afara! 😂
Fabulos
Uau e tobă omul de fotbal
Da nu-l intrerupe la fiecare cuvant, in puii mei. Macar la fiecare cinci)
Pai Costin stie ca asta e un circar si ca fura curent.
Cu cat inainteaza in varsta, cu cat seamana mai mult cu tatal sau.
Senzațional acest espisod!! Eu cred ca e subestimat Chirila..
Vreau emisiune chirila cu becali😊
Sublim!
radem,glumim ,dar din ce am studiat despre fotbal , tot ce zice ionut chirila e corect ,problema e ca nu ai patroni in romania sa ii dea o echipa sa faca performanta ... toti de la noi viseaza UCL dupa 3 etape
Fabulos ba
Ionut Chirila merita o sansa de a antrena
Trebuie pusă subtitrare in engleza si in 2 săptămâni e in premier league implimetând automatisme!
Sa îl aduci și pe Adi Florea
Subscriu !
Corect
Are talent și haz ,Ionuț Cel puțin,este plăcut fata de cantaciosul de frate_su ',care încasează de la toți și critica doar pe unii.
Te roade rău de unde ia frac’su banii, este?
Ar merita o șansă si Ionut Chirilă , dar nu poate intra in cercul de antrenori care se rotesc in Liga 1 ! Il prefer pe el in locul lui Stoican , Marius Croitoru si altii !
Tismana este în județul Gorj
LUTU !!
👍👍👍