Fainoșag, secretul secretului. Sanoantipatic colesterol. Dansul guguștiucilor | Ceva Cu Reclame #61

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 5 ต.ค. 2024
  • Au zis băieții din echipa națională că dacă nu vă uitați la emisiunea Ceva Cu Reclame, atunci o să facă doar un egal chinuit cu Țările de Jos.
    Asta e. Noi v-am transmis, vedeți voi mai departe cum procedați.
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanati... sau donează pe Patreon: www.patreon.co....
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStarea...
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanati...
    ~ bit.ly/Starea-F...
    ~ bit.ly/Starea-I...
    ~ bit.ly/Starea-T...
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsl...
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro

ความคิดเห็น • 397

  • @radumihnea9545
    @radumihnea9545 3 หลายเดือนก่อน +38

    Meritați sa fiți vizualizați pentru ca faceți radiografia societății cum nimeni nu o face mai bine sper sa aveți cât mai multe emisiuni

  • @MrLestard
    @MrLestard 3 หลายเดือนก่อน +53

    Totul este perfect, apreciez munca depusă de dumneavoastră și echipă.... Dacă puteți să o țineți tot așa!!! 💪🏻❤️

    • @larissagildarasina7580
      @larissagildarasina7580 3 หลายเดือนก่อน +2

      Mai putine aluzii finute la la chestiuni woke ar conta mai mult.

    • @ionita742
      @ionita742 3 หลายเดือนก่อน +2

      baga bani

    • @0311mitza
      @0311mitza 3 หลายเดือนก่อน

      ​@@larissagildarasina7580 ce s-a intamplat? Ti-a presupus genul de umor si te-ai ofensat?

    • @larissagildarasina7580
      @larissagildarasina7580 3 หลายเดือนก่อน

      @@0311mitza Si pe tine, @mitza, ce te-a suparat? ESTI WOKE? Treba ta....

    • @0311mitza
      @0311mitza 3 หลายเดือนก่อน

      @@larissagildarasina7580 eu cred draga mea că tu confunzi termenii, din ce imi dau eu seama acum. Tocmai, ca nu sunt, si nici nu mi se pare ca domnul Dragoș se ia de cei woke dar nici ca ii pupa in fund.

  • @silviac-ro2321
    @silviac-ro2321 3 หลายเดือนก่อน +13

    CCR este segmentul meu preferat. Sper să-l difuzați în continuare în fiecare săptămână !

  • @robertgabrielzaharie5405
    @robertgabrielzaharie5405 3 หลายเดือนก่อน +7

    Casa pariurilor, locul unde iti pierzi prima si ultima casa

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄😄🎩

  • @monicaoprescu8675
    @monicaoprescu8675 3 หลายเดือนก่อน +8

    Eu as vrea emisiune in fiecare zi. Va rog continuati. Aici in Pitesti cind mentionez Dragos Patraru cu Starea Natiei nu va stie nimeni. Nu inteleg...Educatia....

    • @claudiaandronache7535
      @claudiaandronache7535 3 หลายเดือนก่อน +2

      Continuați! Fără voi în fiecare zi, suntem mai săraci!

    • @luciagaspar7667
      @luciagaspar7667 3 หลายเดือนก่อน

      Vă așteptăm cu mare drag să vă întoarceți din vacanța bine 👌 meritată ❤😂👍👍👍💔Vacanță plăcută întregi echipe!!!!!😍🥰❤

  • @virginiagrigore7840
    @virginiagrigore7840 2 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc tare mult pentru toate informațiile!Avem de învățat! Felicitări!

  • @catalinaroman6532
    @catalinaroman6532 3 หลายเดือนก่อน +9

    Tineti-o tot asa! Cu caterinca invata oamenii cel mai bine, sa fie oameni si catateni. Multumim.

  • @horaluci9488
    @horaluci9488 3 หลายเดือนก่อน +12

    Vacanta liniștită !! ❤

  • @MrGabyGaming
    @MrGabyGaming 3 หลายเดือนก่อน +12

    La toate canalele sunt surprins, eu unul canalele pe care la urmaresc zilnic le dau like imediat ce deschid videoclipul/live-ul.
    Inteleg ca nu toata lumea face lafel dar pt mine aceste mesaje gen dati un like sunt satul de ele din moment ce dau inainte sa se spuna.

  • @danvasii9884
    @danvasii9884 3 หลายเดือนก่อน +4

    Dom Dragoș, dați-mi, domle, voie să vă contraspun! Drumarii, domnu Dragoș, drumarii face sens. Prima dată un sens, pe urmă celălat sens, și în cele din urmă ei face sensul giratoriu! Ni-no, ni-no!

  • @anabouleanu3529
    @anabouleanu3529 3 หลายเดือนก่อน +8

    Va mulțumesc din suflet! Tot ce faceti e la superlativ! Va doresc multa putere de munca!

  • @nelumargescu5970
    @nelumargescu5970 3 หลายเดือนก่อน +4

    Cred ca nu există o altă emisiune mai super si realistă pe sticla româneasca !

  • @elenaanghel6770
    @elenaanghel6770 3 หลายเดือนก่อน +7

    Va iubesc si va apreciez ! Eu sincer m-as bucura sa fie zilnic !!!

  • @danvasii9884
    @danvasii9884 3 หลายเดือนก่อน +2

    Haida, măi algoritmule, mișcă odată! Uite cum se încoardă Dragoș, îl lași să o facă degeaba?

  • @costelcampanu8484
    @costelcampanu8484 3 หลายเดือนก่อน +2

    Buna dimineața "Starea Nației ",va respectam și va mulțumim pentru tot. Va dorim vacanta frumoasa și liniștită. Multa sănătate!

  • @zoper9
    @zoper9 3 หลายเดือนก่อน +7

    mulțumim, Dragoș!

  • @ciprianconstantin1628
    @ciprianconstantin1628 3 หลายเดือนก่อน +1

    Vă urmăresc aproape toate producțiile de câțiva ani și vă mulțumesc pentru că faceți parte din procesul meu de educare și dezvoltare. Și acum sloganul: casa pariurilor, singura casă care îți rămâne după ce joci.

  • @mariacostache2189
    @mariacostache2189 3 หลายเดือนก่อน +5

    Felicitări pentru toate emisiunile! Vacanță plăcută!

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏❤

  • @ionutdd1
    @ionutdd1 3 หลายเดือนก่อน

    Mulțumim!

  • @freshnymphosblood
    @freshnymphosblood 3 หลายเดือนก่อน

    Vacanta linistita!

  • @StefaniaIordache-t9u
    @StefaniaIordache-t9u 3 หลายเดือนก่อน +2

    2012 - 2024 sunt de fapt 12 ani ci nu 20 . Multumesc pentru aceste emisiuni interesante !

  • @danvasii9884
    @danvasii9884 3 หลายเดือนก่อน +1

    O reclamă cu și despre calmare, scăderea tensiunii, combaterea problemelor cardiace?

  • @victoriailinca1968
    @victoriailinca1968 3 หลายเดือนก่อน +5

    Mulțumesc pentru tot ❤

  • @emaemma2643
    @emaemma2643 3 หลายเดือนก่อน +3

    Una pe săptămână e perfect!

  • @lucahot75
    @lucahot75 3 หลายเดือนก่อน +3

    nu e mult, dar pt youtube dureaza cam mult, deoarece oamenii prefera videoclipuri mai scurte si mai dese, decat odata pe saptamana un clip de juma' de ora.
    EXCEPTIE FACAND STAREA NATIEI CLASICA, CEA CARE V-A CONSACRAT!!( Pe aceea o poti face mai lunga)😊

  • @Cristina-rg9ny
    @Cristina-rg9ny 3 หลายเดือนก่อน +1

    Îmi place că spuneți adevărul, aceasta este demnitatea umană...👍

  • @eu8306
    @eu8306 3 หลายเดือนก่อน +2

    Șoșo consumand responsabil o data pe lună fast food - reclama cu rol de educare :))

  • @EufrosinaIchim
    @EufrosinaIchim 29 วันที่ผ่านมา

    BAI. DRAGOS. EST. TARE. DE. TOT. ABSOLUT INTOTDEAUNA. NU MA. SATUR. ASCULTANDUTE. MEREU. AI. FOST. BRAVA
    FELICITARI. BUN. ROMAN

  • @romeoprian9882
    @romeoprian9882 3 หลายเดือนก่อน

    Bravo Dragoș !!

  • @augustinvesteman4786
    @augustinvesteman4786 หลายเดือนก่อน

    Felicitări pentru emisiune!

  • @laviniasnow4494
    @laviniasnow4494 3 หลายเดือนก่อน +1

    În sfârșit ne întoarcem la băcănii și aprozare! Dar-ar Domnul să se aleagă praful și pulberea de super și hiper marketuri… măcar de cele din orașe.

  • @filicalazar1969
    @filicalazar1969 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumesc pentru emisiune !
    Vacanță frumoasă! Sănătate ție și familiei! Te așteptăm să te întorci la emisiune!.

  • @veradan2026
    @veradan2026 3 หลายเดือนก่อน +1

    Servus Drăgoșelu,tineti-o tot așa e uauuuuuu..... yupiiiiii mulțumesc......☺️

  • @adrianpascaru3411
    @adrianpascaru3411 3 หลายเดือนก่อน +1

    Super!

  • @PaulPaulMarian-pn5lb
    @PaulPaulMarian-pn5lb 3 หลายเดือนก่อน

    Apreciem ceea ce faceti in fabricuta voastra

  • @danitcu7406
    @danitcu7406 3 หลายเดือนก่อน +2

    Fă această treaba în continuare,noi,familia, datorita ție am renunțat de 1 an la tot ce înseamnă mezeluri,sucuri de orice fel și alte mizerii ce mai consumam.
    Fetița noastră de 4 ani îmi spune câteodată, ,,hai sa ne uităm la nenea care prezintă mizerii,, 😂.
    Multă sănătate.

  • @iulialazar4284
    @iulialazar4284 3 หลายเดือนก่อน +3

    Felicitări pentru emisiuni!! Vacanta frumoasa și liniștită!!!❤❤😘😘

  • @mihaelapetre7605
    @mihaelapetre7605 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumim! Vă pupăm pe toți! O să ne fie dor! Vacanță plăcută!

  • @serban153
    @serban153 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitari !!!

  • @noemia1048
    @noemia1048 3 หลายเดือนก่อน +1

    Dacă se poate, nu schimbați nimic. Este perfect așa. Vă mulțumesc din suflet ❤

  • @doinateodosescu7560
    @doinateodosescu7560 3 หลายเดือนก่อน +1

    Pentru mine, sunt, pe lângă știrile de la Recorder, singurele postări care contează!
    Vă urmăresc cu plăcere și inters !
    Vacanță plăcută și aștept să reveniți cu forțele noi !

  • @mihai1792
    @mihai1792 3 หลายเดือนก่อน +5

    Salam cristim mananci azi si maine te vede hristos

    • @RoxanaEne-kl1fv
      @RoxanaEne-kl1fv 3 หลายเดือนก่อน +1

      O fi amuzant, dar produsele Cristim sun singurele mâncabile. Măcar par să fi păstrat vechile reţete.

  • @CarterClarkCooper
    @CarterClarkCooper 3 หลายเดือนก่อน +4

    Înțeleg că mișcările din picioare sunt relevante dacă vorbim despre o luptă corp la corp, îți permit să fi greu de lovit și să îți plasezi rapid greutatea într-o lovitură.

  • @bogdanturcanu6548
    @bogdanturcanu6548 3 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitări pentru tot ce realizati!🍀🎉🧠 Va multumesc!

  • @bucurflorica4451
    @bucurflorica4451 3 หลายเดือนก่อน +6

    Nu, nu , nu fotbal!
    CCR trebuie să continue, Starea Sănătății,...Starea Nației sunt folositoare și foarte bune!😊❤

    • @tehnic1452
      @tehnic1452 3 หลายเดือนก่อน +2

      fotbalul e obligatoriu deoarece place la toata prostimea , ca si religia e drog pentru mase . trebuie tinut cont de prosti in orice

    • @bucurflorica4451
      @bucurflorica4451 3 หลายเดือนก่อน

      @@tehnic1452 Bă, chiar e bine că recunoști că faci parte dintre proști! Da' nu proștii " face muzica" , capisci?

  • @cosminlungana3681
    @cosminlungana3681 2 หลายเดือนก่อน

    Felicitări 🎉🎉

  • @georgechircu7778
    @georgechircu7778 3 หลายเดือนก่อน +4

    Noua reclamă la ApaNova, că ei sunt fierți pe monștri.

  • @paulinabuculei6284
    @paulinabuculei6284 3 หลายเดือนก่อน +1

    Va felicit! Imi plac toate emisiunile dv.
    Va urmaresc cu interes!

  • @AGC2021
    @AGC2021 3 หลายเดือนก่อน +1

    3 reclame la case de pariuri și cazinouri încă din start, înainte de a incepe clipul 😂

  • @smcmarius
    @smcmarius 3 หลายเดือนก่อน +2

    Emisiunile Starea Sănătății, CCR și Starea Sănătății sunt foarte folositoare. Dacă vă rog faceți mai multe.

  • @LinaBuza
    @LinaBuza 3 หลายเดือนก่อน +1

    Fortza Starea Starilor" și la mai multe !👏👏👏

  • @marianstroe5517
    @marianstroe5517 3 หลายเดือนก่อน

    Superbe lovituri :)

  • @4X4ClubVl
    @4X4ClubVl 2 หลายเดือนก่อน +1

    Una pe săptămână... minim😁👍

  • @dcradu65
    @dcradu65 3 หลายเดือนก่อน +1

    CCR este o emisiune foarte bună. Felicitări! Vă sugerez să o continuați. De asemenea poate generați o petiție online, sau alt mecanism pentru a fi verificate şi eliminate toate reclamele mincioase. Mă uit foarte rar la tv, dar cred reclamele mincinoase, înşeală foarte multă lume care nu se informează.

  • @LilianaEnache-hu2bh
    @LilianaEnache-hu2bh 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitari!❤

  • @sasha.md89
    @sasha.md89 3 หลายเดือนก่อน

    Totul este perfect!!! Keep going 💪

  • @nicola9389
    @nicola9389 3 หลายเดือนก่อน +1

    Reclama e la Domestos, așa acționează soluția roz împotriva microbilor și a plăcii bacteriene se pe WC

  • @dintrenoutati
    @dintrenoutati 3 หลายเดือนก่อน +3

    *Ai rating! Eu fac 54 vizionări după o săptămână! Tu ai deja peste 2000 în 2 ore*

  • @ionitacatalinionut5324
    @ionitacatalinionut5324 3 หลายเดือนก่อน +4

    alea de marti joi si duminica in fiecare zi.

  • @PredaMihaelamaria
    @PredaMihaelamaria 3 หลายเดือนก่อน +3

    Salut Dragoș eu te urmăresc tate emisiunile tale și îmi place Dumnezău sati de-a sănătate succes ❤❤❤❤

  • @lilicagarneata3283
    @lilicagarneata3283 3 หลายเดือนก่อน +1

    Totul este perfect .Se vede cât de mult munciți .Felicitări ❤

  • @andreearelaxvideo5533
    @andreearelaxvideo5533 3 หลายเดือนก่อน +1

    Stiam stiam reclama.aia cu montrul😂😂😂😂. Nu mai tin minte la ce e dar tin minte continuarea🤣🤣🤣.

  • @alexedaniel8871
    @alexedaniel8871 3 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitari pentru emisiune Dragoș !!! Și concediu plăcut.

  • @eftimandea2977
    @eftimandea2977 2 หลายเดือนก่อน +1

    cata dreptate ai…

  • @sergiuscorbureanu7323
    @sergiuscorbureanu7323 3 หลายเดือนก่อน

    Cea mai buna optiune este sa alternati ccr cu protestul etapei. Ar aduna mult mai multe vizualizari

  • @ecaterinabivolaru6355
    @ecaterinabivolaru6355 3 หลายเดือนก่อน

    Hai mai în față! 🤣👍

  • @pazvantechior5686
    @pazvantechior5686 3 หลายเดือนก่อน +1

    Reclama la păcănele: Superbet! Mai și pierzi, mai și nu câștigi! :))))

  • @sorinaserban1702
    @sorinaserban1702 3 หลายเดือนก่อน

    Este un tanar sef de promotie si la liceu si recent si la facultate (Informatica), din Bistrita. A fost invitat intr-un studiou tv, post local si intervievat de un alt post de stiri dat in direct si zicea "Nu face sens" plus ca facea dezacorduri si formulari gresite.

  • @catalina366
    @catalina366 3 หลายเดือนก่อน +3

    Buna dimineata 🤗 duminica frumoasa

  • @axelgaming399
    @axelgaming399 3 หลายเดือนก่อน +2

    Nu știam ca nea Dragoș e un mic pui de gamer ✌️😁 🎮🕹🔊

  • @ionutdumitru8652
    @ionutdumitru8652 3 หลายเดือนก่อน

    Da. Repetați. Mulțumesc pt ca existati

  • @Uni955
    @Uni955 3 หลายเดือนก่อน +1

    Ca sugestii de reclame am:
    -Toto Gaming
    -888 Casino
    -Head & Shoulder cu Adi și Ade sau aia cu tipul cu "I didn't know you have dandruff"
    -SupraMax Articulații
    -Cooler
    -Vanish cu "Mașina De Pete"

  • @Aesthetic11325
    @Aesthetic11325 3 หลายเดือนก่อน +1

    ❤❤❤❤❤

  • @loreleyshine5855
    @loreleyshine5855 3 หลายเดือนก่อน +1

    Hai cu comentarii, oameni buni! Mama lui de algoritm!

  • @lilianal6127
    @lilianal6127 3 หลายเดือนก่อน +1

    Toate emisiunile voastre sunt foarte bune!

  • @tdbtme
    @tdbtme 3 หลายเดือนก่อน

    Ms!

  • @anduboboc9672
    @anduboboc9672 3 หลายเดือนก่อน +2

    Basta să o mai avem și noi😢❤

  • @sperantavaduva4230
    @sperantavaduva4230 3 หลายเดือนก่อน

    Are sens 🫠

  • @florentina63
    @florentina63 3 หลายเดือนก่อน +1

    Tot înainte cu CCR! Îmi place mult!

  • @valkriptonyx292
    @valkriptonyx292 3 หลายเดือนก่อน +1

    Eu cred ca o data pe saptamana CCR-ul e OK .

  • @ema4990
    @ema4990 3 หลายเดือนก่อน

    E f buna emisiunea. Sper sa aveți idei pt subiecte săptămânale

  • @silviualinsuciu
    @silviualinsuciu 3 หลายเดือนก่อน +3

    O știu :)) dar nu stric farmecul :)) vede el dacă scapă cine la pus să mănânce fasole

  • @raimundapostu148
    @raimundapostu148 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bun😊

  • @colazerosrs6493
    @colazerosrs6493 3 หลายเดือนก่อน

    20:46 genial

  • @erickdimofte3424
    @erickdimofte3424 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitări pentru toate producțiile. Nu trebuie reduse din contra mărite. Eu i as dori sa vad mai multe de starea nației.👍👍👍🙂🙂🙂

  • @LenutaIosob-vx7pk
    @LenutaIosob-vx7pk 3 หลายเดือนก่อน +1

    Tineti-o tot așa ❤

  • @JulyL4444
    @JulyL4444 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumim! Vacanță frumoasă!

  • @cristiannartea7422
    @cristiannartea7422 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bravo succes in continuare 🎉

  • @iulraf6968
    @iulraf6968 3 หลายเดือนก่อน

    Deja vă așteptăm să reveniți! Vacanță plăcută!

  • @Radu.F
    @Radu.F 3 หลายเดือนก่อน

    Stiam reclama la fasole, am lucrat in domeniu, dar a fost fain sa o revad. Emisiunea imi place, daca voi o puteti produce saptamanal, eu ma bucur, daca nu, inteleg cum e si tot ma bucur si la 2 saptamani. Doar sa nu dispara, ca e pacat. Succes in continuare!

  • @mihaeladonisa1837
    @mihaeladonisa1837 3 หลายเดือนก่อน

    💯💯💯

  • @bogdanobogeanu5758
    @bogdanobogeanu5758 3 หลายเดือนก่อน +1

    Una pe saptamana e ok ❤😊

  • @hmaria8998
    @hmaria8998 3 หลายเดือนก่อน

    Bravoooo 👍

  • @laviniastoian6755
    @laviniastoian6755 3 หลายเดือนก่อน

    Ne placeeee!

  • @andreicalinscoarta
    @andreicalinscoarta 3 หลายเดือนก่อน

    Abia astept sa mancam la Electric Castle❤❤❤

  • @Vivi-dw4tk
    @Vivi-dw4tk 3 หลายเดือนก่อน

    vacanta placuta, povestim cand va intoarceti!

  • @alv3342
    @alv3342 3 หลายเดือนก่อน +1

    Dupa ce am dat click pe like imediat s-a schimbat la 2k.😁

  • @LucianGrosu
    @LucianGrosu 3 หลายเดือนก่อน

    Mulțumim frumos pentru tot ce faceți !

  • @marianceoboata2805
    @marianceoboata2805 3 หลายเดือนก่อน

    Sănătate multă, urmăresc fiecare produs Starea Nației așa că eu mă bucur la cât mai multe .
    Așa ca sugestie, a-ți putea face un Crossover cu Andi Moisescu pe tema cu reclamele , la acest format
    Și dacă se poate o rubrică cu Andrei Pogăceaș de la Historya , pe diferite subiecte
    De exemplu un episod / sau depinde de subiect cât este nevoie : despre tradițiile / obiceiurile din România , despre Domnitori , despre personalitățile din România etc ... subiecte cred că ar fi multe
    Și ar fi interesant ceva , și despre filme / seriale ( o altă rubrică )
    Deși nu cred că este posibil să luați ceva în calcul din ce am zis eu mai sus
    Oricum sănătate și mult spor în toate familiei Starea Nației ❤

  • @lilicagarneata3283
    @lilicagarneata3283 3 หลายเดือนก่อน

    Vacanța placuta ❤