1:44:22 - 1:47:57 202. Precum lucrarea după Dumnezeu e "virtute", aşa necazul împotriva aşteptării se numeşte "încercare". 203. Dumnezeu a încercat pe Avraam, adică i-a adus necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaşte toate înainte de naşterea lor îl cunoştea şi pe el, ci casă-i dea prilejuri pentru o credinţă desăvârşită. 204. Tot necazul vădeşte aplecarea voinţei, dându-i acesteia prilej să încline fie la dreapta, fie la stânga. De aceea necazul ce se întâmplă să vină se numeşte "încercare", dând celui ce se împărtăşeşte de el cunoştinţa voilor sale ascunse. 205. Frica de Dumnezeu ne sileşte să luptăm cu păcatul. Dar luptând noi, însuşi harul lui Dumnezeu îl surpă. 206. Înţelepciunea nu stă numai în a cunoaşte adevărul din înălţimea naturală, ci şi în a răbda răutatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci cei ce rămân la cea dintâi se umflă de mândrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobândit smerenie în cugetare. 207. De vrei să nu fii muncit de gânduri rele, primeşte silirea şi umilirea sufletului, şi necazul trupului. Iar aceasta nu numai în parte, ci în toată vremea şi locul şi lucrul. 208. Cel ce se lasă povăţuit de bună voie prin necazuri, va fi stăpânit de gândurile fără de voie. Iar cel ce nu primeşte pe cele dintâi, va deveni, chiar dacă nu vrea, robul de al doilea. 209. Dacă eşti nedreptăţit şi ţi se înăspreşte inima, nu întrista, căci cu bun rost a fost pus în mişcare ceea ce ţi s-a întâmplat. Ci bucurându-te, alungă gândurile care răsar, ştiind că, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit împreună cu ele şi răul după ce a fost pus în mişcare; dar dacă gândurile continuă să se mişte, şi răul sporeşte. 210. Fără zdrobirea inimii, e cu neputinţă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri: (1) de la somn, (2) de la hrană şi de la (3) lenevirea trupească. Căci prisosinţa acestora sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotriveşte atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite. 211. Dacă ai fost rânduit să porunceşti fraţilor, păzeşte rânduiala ta şi să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica celor ce se împotrivesc. Când vor asculta, vei avea plată pentru virtutea lor, când nu vor asculta, desigur îi vei ierta şi vei lua deasemenea iertare de la Cel ce a zis: "Iertaţi şi se va ierta vouă". 212. Toată încercarea se aseamănă cu un târg. Cel ce ştie să facă negustorie, câştigă mult; iar cel ce nu ştie, suferă pagubă. 213. Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-l sili cu cearta; ci câştigul, pe care el l-a lepădat, adunăţi-l ţie. Căci hotărârea de a nu pune răul la inimă îţi va folosi mai mult decât îndreptarea lui. 214. Când vătămarea ce izvorăşte de la unul se întinde la mulţi, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauţi folosul tău, ci al celor mulţi, ca să se mântuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora, decât cea a unuia.
SFINTE PARINTE MARCU ROAGATE MIJLOCESTE PT NOI PACATOSI AMIN AMIN AMIN 🙏🙏🙏🙏🙏❤❤❤❤❤😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏
Doamne ajută.
1:44:22 - 1:47:57
202. Precum lucrarea după Dumnezeu e "virtute", aşa necazul împotriva aşteptării se numeşte "încercare".
203. Dumnezeu a încercat pe Avraam, adică i-a adus necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaşte toate înainte de naşterea lor îl cunoştea şi pe el, ci casă-i dea prilejuri pentru o credinţă desăvârşită.
204. Tot necazul vădeşte aplecarea voinţei, dându-i acesteia prilej să încline fie la dreapta, fie la stânga. De aceea necazul ce se întâmplă să vină se numeşte "încercare", dând celui ce se împărtăşeşte de el cunoştinţa voilor sale ascunse.
205. Frica de Dumnezeu ne sileşte să luptăm cu păcatul. Dar luptând noi, însuşi harul lui Dumnezeu îl surpă.
206. Înţelepciunea nu stă numai în a cunoaşte adevărul din înălţimea naturală, ci şi în a răbda răutatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci cei ce rămân la cea dintâi se umflă de mândrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobândit smerenie în cugetare.
207. De vrei să nu fii muncit de gânduri rele, primeşte silirea şi umilirea sufletului, şi necazul trupului. Iar aceasta nu numai în parte, ci în toată vremea şi locul şi lucrul.
208. Cel ce se lasă povăţuit de bună voie prin necazuri, va fi stăpânit de gândurile fără de voie. Iar cel ce nu primeşte pe cele dintâi, va deveni, chiar dacă nu vrea, robul de al doilea.
209. Dacă eşti nedreptăţit şi ţi se înăspreşte inima, nu întrista, căci cu bun rost a fost pus în mişcare ceea ce ţi s-a întâmplat. Ci bucurându-te, alungă gândurile care răsar, ştiind că, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit împreună cu ele şi răul după ce a fost pus în mişcare; dar dacă gândurile continuă să se mişte, şi răul sporeşte.
210. Fără zdrobirea inimii, e cu neputinţă să ne izbăvim cu totul de păcat.
Iar inima se zdrobeşte prin înfrânarea de la trei lucruri:
(1) de la somn,
(2) de la hrană şi de la
(3) lenevirea trupească.
Căci prisosinţa acestora sădeşte iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeşte gândurile rele. Pe de altă parte, ea se împotriveşte atât rugăciunii, cât şi slujirii cuvenite.
211. Dacă ai fost rânduit să porunceşti fraţilor, păzeşte rânduiala ta şi să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica celor ce se împotrivesc. Când vor asculta, vei avea plată pentru virtutea lor, când nu vor asculta, desigur îi vei ierta şi vei lua deasemenea iertare de la Cel ce a zis: "Iertaţi şi se va ierta vouă".
212. Toată încercarea se aseamănă cu un târg. Cel ce ştie să facă negustorie, câştigă mult; iar cel ce nu ştie, suferă pagubă.
213. Pe cel ce nu ascultă de un cuvânt nu-l sili cu cearta; ci câştigul, pe care el l-a lepădat, adunăţi-l ţie. Căci hotărârea de a nu pune răul la inimă îţi va folosi mai mult decât îndreptarea lui.
214. Când vătămarea ce izvorăşte de la unul se întinde la mulţi, nu trebuie să ai îndelungă răbdare, nici să cauţi folosul tău, ci al celor mulţi, ca să se mântuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora, decât cea a unuia.
Multumim