Anchetele comisarului Antonescu: Moştenire însângerată (@TVR1)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 2 ต.ค. 2024
  • Ediţia emisiunii Anchetele comisarului Antonescu, difuzată luni, 1 iulie, la #TVR1, când echipa emisiunii ne-a propus episodul „Moştenire însângerată”.
    În dimineața zilei de 24 nov 2017, serviciul de urgență 112 din Satu Mare a primit un apel care anunța faptul că în curtea unui imobil din comuna Apa se gasesc 2 cadavre. Cel care a sunat era foarte speriat și a menționat că în curte este foarte mult sânge iar cele două persoane au lovituri în zona capului. În momentul în care poliția a ajuns la fața locului au descoperit în interiorul casei un al treilea cadavru. Deși toată casa era răscolită și toate economiilee familiei ucise dispăruseră nicio urmă nu indica o pătrundere forțată în locuință. Criminaliștii și polițiștii au adunat,m într-un timp foarte scurt, probe pentru a-l trimite în spatele gratiilor pentru tot restul vieții pe cel care a comis acest triplu asasinat.
    Realizatori: Melania Trifu, Dana Ștefănescu, Tiberiu Ștefănescu;
    Imaginea: Ștefan Stan, Cristi Stoica;
    O emisiune de Dan Antonescu;
    Producator Dana Ștefănescu.
    / fantvr1
    / tvr1.ro
    www.tvr.ro
    www.tvrplus.ro
    / tvrcanaluloficial
    Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, încărcat pe niciun canal media online sau pe rețele de socializare fără acordul TVR, dar vă mulţumim dacă distribuiţi link-ul nostru.
    TVR este marca înregistrată și este protejată.

ความคิดเห็น • 222

  • @mariusdragos1213
    @mariusdragos1213 3 หลายเดือนก่อน +22

    Fără cuvinte o emisiune de nota 1000 stimă și respect pentru Domnul Antonescu!

  • @cata-oh8ot
    @cata-oh8ot 3 หลายเดือนก่อน +49

    Cel mai profesionist, domnul comisar antonescu!

    • @VeronicaSorodoc
      @VeronicaSorodoc 3 หลายเดือนก่อน +1

      😱😭😭😭😭

  • @TinaSchinas
    @TinaSchinas หลายเดือนก่อน +4

    Mi-a lasat un gust amar toata povestea asta,ma depaseste...Tata a murit,mi-e atat de dor de el,nu trece zi sa ma gandesc la el,la sfaturile lui,momentele comice pe care le-am trait impreuna.Mama,slava Domnului,e in viata si imi sare inima din piept cand nu raspunde la telefon si i-as da din anii mei ca sa o mai pastrez langa mine.Bunica,draga mea,iubita mea bunica,ce rana mi-a lasat in inima cand a plecat...Iar gunoiul asta i-a ucis cu atata sange rece pe cele mai frumoase si mai scumpe suflete care exista in viata unui om!E atat de trist,mi-a picat moralul...

  • @Cristake9
    @Cristake9 2 หลายเดือนก่อน +3

    Ce clisee de adormit copii are domnul csaba ! Emisiunea foarte buna, tot respectul !

  • @sandelaungurenci232
    @sandelaungurenci232 3 หลายเดือนก่อน +10

    O emisiune care cu mult bate filmul.
    Felicitari pentru realizatori!

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 หลายเดือนก่อน +3

    Groaza doamne sfinte mantuieste poprul tau Amin chinuit monstru Multumesc domnule Antonescu sanatate

  • @alinasmith1981
    @alinasmith1981 3 หลายเดือนก่อน +8

    Stima si Respect Dl Comisar !

  • @ionpopescu6998
    @ionpopescu6998 3 หลายเดือนก่อน +4

    Asa ceva ....fara cuvinte! Domnule Antonescu,sunteti cel mai bun,va doresc multa sanatate si fericire 🤗

  • @fanelchelu3247
    @fanelchelu3247 3 หลายเดือนก่อน +11

    Pffff ce oamenii,cum sa îți omori propri parintii!Pedeapsa capitală era ceea mai corecta ✌️Dumnezeu să ii ierte 🙏

  • @taztazii4078
    @taztazii4078 3 หลายเดือนก่อน +17

    Am crezut ca să terminat emisiunea dar ce surpriză ❤

  • @burceanicu7444
    @burceanicu7444 3 หลายเดือนก่อน +2

    Va mulțumim pentru episod, așteptăm cu nerăbdare și altele!

  • @BuraElena
    @BuraElena 3 หลายเดือนก่อน +22

    Nu imi vine sa cred cum un copil isi poate omorâ propia familie🥺🥺

  • @ElenaMarcu-zw3nk
    @ElenaMarcu-zw3nk 3 หลายเดือนก่อน +3

    Emisiuni excepționale

  • @oanaandrei1725
    @oanaandrei1725 3 หลายเดือนก่อน +46

    Nu pot să cred că există printre oameni asemenea monștri !!! Acești părinți au crescut la piepturile lor călăul care le-au curmat viețile...Ceva de neimaginat ! Te îngrozești pur si simplu privind acest documentar ... Felicitări domului comisar Antonescu pentru profesionalismul cu care expune fiecare caz in parte !

    • @Psychology2017
      @Psychology2017 2 หลายเดือนก่อน

      Trăiești pe luna de nu îți vine sa crezi?! Se întâmplă atâtea orori, masacre de când lumea și ție nu îți vine sa crezi... Ignoranță scrie pe unii.

  • @petronelarobu3864
    @petronelarobu3864 3 หลายเดือนก่อน +36

    Fersca dumnezeu, ce om, cum sati omori familia , asa te chnui o viata îi crești mari si ei te omara ,ce fel de om este acela ,pentru niste bani ,nu are suflet deloc 😢😢😢

    • @cristianghita1260
      @cristianghita1260 3 หลายเดือนก่อน

      Mulți părinți greșesc. Educația este de vina. Cum ți-l crești, așa îl ai!

    • @marianaschnir404
      @marianaschnir404 3 หลายเดือนก่อน +6

      Aveti dreptate asa este asa oameni sa moara sint la fara cuvinte muncesti te trudesti e trist

  • @treizecisitrei33
    @treizecisitrei33 3 หลายเดือนก่อน +30

    Postati mai des dl comisar! Faceti o treaba extraordinara.

  • @mihaelapohribeanu5623
    @mihaelapohribeanu5623 3 หลายเดือนก่อน +7

    Va multumesc domnu Antonescu mult respect

  • @Alex29Sorin
    @Alex29Sorin 3 หลายเดือนก่อน +5

    Și totuși se spune că aceasta generație este făcută și crescută de catre oameni integri cu frică de Dumnezeu. Cum este posibil să se ajungă la așa ceva ?

    • @adrianabelibrov6104
      @adrianabelibrov6104 2 หลายเดือนก่อน +3

      Pai cred CA asta nu prea a fost crescut cu frica de Dumnezeu

  • @TheAnonim94
    @TheAnonim94 3 หลายเดือนก่อน +6

    Doamne dumnezeule ce oameni, putea sa si ia cutia si sa fuga, oricum ar fii fost iertat la un moment dat de parinti

    • @luciacatarea4471
      @luciacatarea4471 2 หลายเดือนก่อน

      Doar cutia??? El vroia sa-si ia partea de mostenire din avere!!🙈🎉

  • @permite-miparereaterog
    @permite-miparereaterog 3 หลายเดือนก่อน +8

    Exact ca în filmele de groază! ... fară urmă de milă merită pedeapsa capitală !!

  • @silviarotaru5038
    @silviarotaru5038 3 หลายเดือนก่อน +3

    Și eu îl admir pe domnu antonescu

  • @pyrotestOfficial
    @pyrotestOfficial 3 หลายเดือนก่อน +22

    Respect pentru profesionalismul de care dați dovadă domnule Dan Antonescu !

  • @razvanpopa2994
    @razvanpopa2994 3 หลายเดือนก่อน +4

    Ce o crezut ca face,că rămâne cu totul si nu îl prinde nimeni.

  • @shelbygt2797
    @shelbygt2797 3 หลายเดือนก่อน +8

    Cred ca urma si sora.
    Fac pariu.

  • @paulasutac2072
    @paulasutac2072 2 หลายเดือนก่อน +4

    Las ca se întoarce si vinde casa. S a ales praful de familie de munca oamenilor de o viață, de tot. Cresti la piept un calau.

  • @ilonalupu3623
    @ilonalupu3623 2 หลายเดือนก่อน +4

    Ar fi interesant daca s-ar discuta și despre cazul de la Cernavodă despre care a făcut multă vâlvă Dan Diaconescu și cadavrul părinților ar fi fost găsite în direct dar la telefon. Nu pot sa uit cat a țipat vecina aceea

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 3 หลายเดือนก่อน +2

    Vai de zililele noastre ce vremuri am ajuns

  • @cristyancuta2310
    @cristyancuta2310 หลายเดือนก่อน +2

    3 Vieți da când te gândești ca alți plâng au pierdut pe cei dragi și el ii trimite în groapa ce suflet poate sa aibă?

  • @murariudorina5127
    @murariudorina5127 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumeeeeeeeeeeeeesc

  • @cercelsergiu6577
    @cercelsergiu6577 หลายเดือนก่อน +3

    Un caz identic o fost în Italia,individul o fost eliberat , și a intrat în posesia averii ,, Pietro Masso, 1991"

  • @ROMEO_ionel
    @ROMEO_ionel 3 หลายเดือนก่อน +9

    Cea mai așteptată emisiune in fiecare saptamana!

  • @RebecaAnca91
    @RebecaAnca91 3 หลายเดือนก่อน +2

  • @Faustino727
    @Faustino727 3 หลายเดือนก่อน +8

    Degeaba a primit pe viata, iese în 20 25...la ce justiție avem...

    • @andreearosu1352
      @andreearosu1352 3 หลายเดือนก่อน +1

      MAI PUTIN . SE CHELTUIE PREA MULT CU EI .

  • @analidiadragan5672
    @analidiadragan5672 3 หลายเดือนก่อน +9

    Să nu vă opriți sunteți unici ❤

  • @elena337
    @elena337 3 หลายเดือนก่อน +5

    În fiecare zi mă uit să văd dacă ați postat❤

  • @marianaschnir404
    @marianaschnir404 3 หลายเดือนก่อน +5

    Domnule comisar vom avea in viata asta parte de liniste atitea ucideri e groaznic

  • @terorystsmecher
    @terorystsmecher 3 หลายเดือนก่อน +6

    Respect in ceea ce faceți va urmarim cu drag multa sănătate

  • @220lumpy
    @220lumpy 2 หลายเดือนก่อน +2

    Parca am mai văzut episodu asta

    • @monicadragan6837
      @monicadragan6837 2 หลายเดือนก่อน

      Poate seamănă cu un alt caz cumva similar...nu a mai fost daca acum e oferit pe TH-cam dar poate l ați văzut direct la Tv sau ați auzit la știri la vremea aceea.Imi amintesc și eu ceva de la știri fiindcă a fost un caz terifiant și l a arătat pe criminal la înmormântare,scena asta o rețin,era un tip robust exact cum l au descris aici.

  • @ramonayilmaz5451
    @ramonayilmaz5451 2 หลายเดือนก่อน +3

    ❤ mă bucur că există această emisiune.Sper sa faceți în continuare că ne placeee ! 😊

  • @mariadihore8280
    @mariadihore8280 3 หลายเดือนก่อน +1

    👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍

  • @elenanotar7402
    @elenanotar7402 3 หลายเดือนก่อน +12

    Ce mai frumoase emisiune 🎉

    • @drujbaru2325
      @drujbaru2325 3 หลายเดือนก่อน

      Ce macabra esti😂😂😂

  • @manuelapop9500
    @manuelapop9500 2 หลายเดือนก่อน +3

    Domnule comisar Dan Antonescu , dureros , dar daca mai aveti exemple va rog sa le postati , va urmaresc cu cel mai mare drag , si abia astept in fiecare Luni un nou episod 🙏

  • @stelutarusu2082
    @stelutarusu2082 3 หลายเดือนก่อน

    😢feresca dz ! 😢 cea mai tare emisiune 👏👏👏👏👏

  • @AnaMarginean-w7j
    @AnaMarginean-w7j 2 หลายเดือนก่อน +1

    Respect d-le Antonescu!

  • @sateda2024
    @sateda2024 3 หลายเดือนก่อน +6

    Mă mir că nu a ucis-o și pe sora lui. 👍

    • @dianadobre4212
      @dianadobre4212 3 หลายเดือนก่อน +4

      Cu siguranța o făcea dacă era și ea acolo . Bine ca nu a fost ….
      Oricine mai era acolo avea aceeași soarta , pentru el era important sa nu existe martori

  • @dolce21
    @dolce21 2 หลายเดือนก่อน +2

    Îmi place ca ne oferiți în emisiune mai multe poze de la politie.

  • @puppyroblox6139
    @puppyroblox6139 2 หลายเดือนก่อน +2

    Trist, dar adevărat!!!! Respect, d_le comisar Antonescu!

  • @stdana
    @stdana 3 หลายเดือนก่อน +1

    😢

  • @NicoletaTobos
    @NicoletaTobos 3 หลายเดือนก่อน +3

    Te urmăresc, de mult timp , îmi plac foarte mult videoclipurile pe care le postați ❤😊

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 3 หลายเดือนก่อน +2

    Multumesc frumos domnule Antonescu pentru asa emisiune grozavie nenorocire va doresc multa sanatate

  • @paulbarril7155
    @paulbarril7155 หลายเดือนก่อน +1

    😢😢😢 Un Gunoi la puscarie pe viatza

  • @bogdanstegarescu8154
    @bogdanstegarescu8154 3 หลายเดือนก่อน +2

    Foarte bună emisiunea! Felicitări d-le. Cms. Șef!

  • @georgemarusca9944
    @georgemarusca9944 หลายเดือนก่อน +1

    Oare daca se punea cu tacsu la masa si explica situatia,nu era mai bn pt el ?
    Pana la urma era copilul lor,sigur îl ajuta sa treaca peste.

  • @marianaschnir404
    @marianaschnir404 3 หลายเดือนก่อน +2

    Uneori tie frica de barbat alteori de copil sa fi toturat ce i viata pe pamint saracii oameni sa mori cu zile

  • @carmengaspar8957
    @carmengaspar8957 2 หลายเดือนก่อน +2

    Am neamuri an satul acela vizionez DIN Germania

  • @un.polizor
    @un.polizor 3 หลายเดือนก่อน +3

    Trist dar expus ca la carte!Multumim!

  • @alinabarescu7419
    @alinabarescu7419 3 หลายเดือนก่อน +2

    Vă mulțumim Frumos pentru acest episod superb vă iubim ❤️

  • @Nobodybutme898
    @Nobodybutme898 2 หลายเดือนก่อน

    Poate faceti despre crima din Simon, Bran.

  • @Ionut_Tudose
    @Ionut_Tudose 3 หลายเดือนก่อน +4

    Ia să vedem cine doarme la noapte...

    • @StelianaHanta
      @StelianaHanta 3 หลายเดือนก่อน

      Eu sunt pasare de noapte... Trebuie sa mai caut ceva..gen. 😊 sau repet toate a lu domnu comisar

  • @rodicakoppanyi9521
    @rodicakoppanyi9521 3 หลายเดือนก่อน +36

    Am fost prima cînd sa postat

    • @MosGerila345
      @MosGerila345 3 หลายเดือนก่อน +24

      Asa si?😂😂😂te-a intrebat cineva?😂😂😂

    • @shaikasimona9689
      @shaikasimona9689 3 หลายเดือนก่อน

      @@MosGerila345 iti este frig Gerila? Te-ai lovit la cap mosule poate.

    • @sukkka7364
      @sukkka7364 3 หลายเดือนก่อน +22

      Bravo ai un os 😂

    • @andronese
      @andronese 3 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@MosGerila345😅😅😅😂

    • @andronese
      @andronese 3 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@sukkka7364😂😂😂

  • @crinaadrianapotcoava8439
    @crinaadrianapotcoava8439 3 หลายเดือนก่อน +2

    Doamne fereste
    🙊🙊🙊🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼

  • @bogdannegrea5615
    @bogdannegrea5615 13 วันที่ผ่านมา

    Bună ziua .nu mai face emisiuni dnu dan antonescu ca nu a mai postat nici o emisiune de 2 luni aveți idee??

  • @ioannasotseanu877
    @ioannasotseanu877 3 หลายเดือนก่อน +3

    🎉mulțumesc. aștept alte episoade

  • @ioanagianna5566
    @ioanagianna5566 2 หลายเดือนก่อน +2

    Doamne ferește!!!

  • @mihaelaferariu
    @mihaelaferariu 3 หลายเดือนก่อน +2

    😊îmi place mult emisiunea avea aștept episoade noi

  • @irinalauriuc2430
    @irinalauriuc2430 2 หลายเดือนก่อน +1

    Fereasca dumnezeu sfantu pe toti de asa ceva

  • @Mikediorama6301
    @Mikediorama6301 6 วันที่ผ่านมา

    Nu se mai difuzează emisiunea sau nu mai postează tvr?

  • @anagaraiacu2630
    @anagaraiacu2630 3 หลายเดือนก่อน +4

    Multumim .

  • @georgetacalistrat8025
    @georgetacalistrat8025 หลายเดือนก่อน +1

    Un reportaj pe cit de bine facut , pe atit de trist.😢😢😢

  • @Elena90550
    @Elena90550 2 หลายเดือนก่อน +1

    Dumnezeu sa va binecuvânteze domnule Antonescu multă sănătate abia aștept sa mai postați sunt la zi cu toate emisiunile Dvs

  • @mihaifogoros3498
    @mihaifogoros3498 2 หลายเดือนก่อน +1

    Care e rostu aducerii in public a acestor povesti? Sa dati idei altora? Merita fuga dupa audienta sa generati idei in capul unor nebuni? Ne ajuta cu ceva sa stim cine cum a omorat pe unu si altu?

    • @gabicmf2358
      @gabicmf2358 2 หลายเดือนก่อน +4

      Să înveți din ele cap pătrat

  • @GabrielSotler-hy8fm
    @GabrielSotler-hy8fm 3 หลายเดือนก่อน +2

    Mai vrem episoade! Felicitări!

  • @samsongeorge2165
    @samsongeorge2165 3 หลายเดือนก่อน +2

    Abia astept noi anchete.......

  • @adibochis1432
    @adibochis1432 3 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitări pentru emisiune!

  • @vioricapintea2427
    @vioricapintea2427 2 หลายเดือนก่อน +2

    Respect pentru ceia ce faceți.

  • @mariazegrean1818
    @mariazegrean1818 3 หลายเดือนก่อน +2

    Ce grozăvie Doamne fereste!!!

  • @sergiums385
    @sergiums385 2 หลายเดือนก่อน +2

    Buni il iubea cel mai mult.

  • @LicaCovaci
    @LicaCovaci 2 หลายเดือนก่อน +1

    Buna . Dece nu mai postați?

  • @danielniculae8380
    @danielniculae8380 3 หลายเดือนก่อน +1

    Abia așteptam episoade nou. Oare dece nu e și pe Netflix ?:)

  • @claudiavadeanu7103
    @claudiavadeanu7103 3 หลายเดือนก่อน +2

    😢

  • @maricicapricop6398
    @maricicapricop6398 2 หลายเดือนก่อน +2

    😢😢😢

  • @calugaraurelia7678
    @calugaraurelia7678 3 หลายเดือนก่อน +3

    Bună seara !

  • @bosbo654
    @bosbo654 3 หลายเดือนก่อน +1

    daca mai traia ceausescu era executat

  • @mihai3587
    @mihai3587 2 หลายเดือนก่อน +1

    A iesit bine de tot acest episod, felicitari!

  • @CristinaSimona-yh2yx
    @CristinaSimona-yh2yx 7 วันที่ผ่านมา

    Mie imi place foarte mult emisiunile lui Dan Antonescu🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤❤❤❤❤

  • @melcugonzaless7243
    @melcugonzaless7243 3 หลายเดือนก่อน +2

    3 dintr-o lovitură!

  • @georgianacristina8450
    @georgianacristina8450 3 หลายเดือนก่อน +2

    Posta ti mai des va rugam❤

  • @gabrielantoniea9913
    @gabrielantoniea9913 หลายเดือนก่อน +1

    😮😢😮😢

  • @DanielRLY
    @DanielRLY 2 หลายเดือนก่อน +1

    Asta e hands down cea mai faina emisiune din Romania

  • @silviarotaru5038
    @silviarotaru5038 3 หลายเดือนก่อน +1

    Și la noi în Argeș sa intimplat o crima oribila un fiu și omori tatăl în bătaie la bătut cu o bita plina na mai mișcat și apoi criminali a fugit în pădurea din apropierea casei acolo în pădure lau găsit polițiști pe criminal. Ce este culmea ca criminalul care și-a omori tatăl este ruda cu mn criminalul este fratele cumnatei mele soția fratelui meu și decedatului îmi era cuscru criminalul are 40 de ani și tatăl decedat avea 60 de ani

  • @alinastangaciu4191
    @alinastangaciu4191 3 หลายเดือนก่อน +3

    Felicitări! Îmi pare rău că acesta este ultimul episod din anul acesta .

    • @monicadragan6837
      @monicadragan6837 2 หลายเดือนก่อน

      Oare de ce? Suntem abia în iulie.....😞

    • @adriananegrea5755
      @adriananegrea5755 11 วันที่ผ่านมา

      Bună ziua .nu mai face emisiuni domnul Dan antonescu ??

    • @adriananegrea5755
      @adriananegrea5755 11 วันที่ผ่านมา +1

      Asta a fost ultimul?

  • @JimmyJonson47
    @JimmyJonson47 20 วันที่ผ่านมา

    Din nou pauza de la producerea emisiuni acesteia extraordinare? Singura emisiune la rang international

  • @alexcoman5475
    @alexcoman5475 3 หลายเดือนก่อน +1

    Păi și câți ani a primit monstru ăla?

  • @larisaprisacaru7906
    @larisaprisacaru7906 3 หลายเดือนก่อน +3

    ❤❤❤

  • @loredanaristache-dl7pr
    @loredanaristache-dl7pr 3 หลายเดือนก่อน +1

    ❤❤❤

  • @dragosdervesteanu8627
    @dragosdervesteanu8627 หลายเดือนก่อน

    Va mai începe emisiunea? Nu ați mai difuzat nimic... 🥺

  • @roxanafratila4038
    @roxanafratila4038 20 วันที่ผ่านมา

    cum vad si eu cele noi ...il ador pe domnul Antonescu

  • @daniolteanu9006
    @daniolteanu9006 3 หลายเดือนก่อน +1

    Să îți fie de sânge antonescule

    • @Dautare123
      @Dautare123 3 หลายเดือนก่อน +1

      Adica ?

  • @IstvanMalin
    @IstvanMalin 9 วันที่ผ่านมา

    Un adevărat anchetator

  • @CristinaSimona-yh2yx
    @CristinaSimona-yh2yx 7 วันที่ผ่านมา

    Are mult curaj❤❤❤❤❤❤❤