Nicușor Dan: Din păcate, prea puțin timp sunt tată

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 8 มี.ค. 2024
  • "Mama mea era afectată de ce se scria despre mine; foarte, foarte afectată."
    Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, s-a arătat "La cină" emoționat, calculat, serios, dar și vesel și pus pe glume. Primarul povestește "La cină" părți din viață, cu bune și cu rele.
    "-Am citit ca v-ati spart capul de 4 ori. E adevărat?
    - Da, e adevărat." (...)
    "Eram foarte influențat de ce auzeam; auzeam că medicii câștigă bine, deci voiam să fiu medic. După aceea, am auzit că preoții câștigă bine, deci voiam să mă fac preot".
    A devenit doctor, dar în matematică și mult mai târziu de la momentului visului din copilărie! De altfel, matematica este cea care l-a scutit de o armată grea, pentru că i-a dat meditații fiului superiorului.
    "După o săptămână m-a luat un ofițer - tu ai câștigat o olimpiadă, nu? Da! Am nevoie să-i dai meditații fiului meu.
    Ce crede despre stagiul militar facultativ, despre care se tot discută acum, ce poartă mereu la el, ce a stricat în biroul de la Primărie, unde a lăsat urme vizibile, ce face atunci când se enervează, cât timp este tată, cât timp este primar, cum și-a cunoscut marea dragoste și cum a ales numele rare ale celor doi copii, cine câștigă mai mult în familia lui, ce filme polițiste vede la ceas de seară, ce ziare citește și care este sportul care-l scoate din casă, aflați "La cină".
  • เพลง

ความคิดเห็น • 70

  • @malinaz1798
    @malinaz1798 2 หลายเดือนก่อน +55

    Cel mai bun primar al Bucurestiului din ultimii 30 de ani ! Omul este gospodar, nu da contracte prietenilor care i trimit procente, nu mituieste populatia cu stelute de Craciun, cu biciclete si excursii pt pensionari! Nu schimba bordurile, nu are fabrica de marmura, nu are prieteni prin alte partide ! Sa zicem "merci" ca este dispus sa isi incarce viata cu problemele orasului in detrimentul timpului petrecut cu familia! Domnule Nicusor Dan, aveti din nou votul meu ! Va multumesc pentru activitatea de pana acum !

  • @geaninachirculescu2547
    @geaninachirculescu2547 2 หลายเดือนก่อน +15

    Bucureșteni votați Nicușor Dan!!!!!!👌🇹🇩

  • @florentinazsarko25
    @florentinazsarko25 2 หลายเดือนก่อน +73

    Va ascult acum..un invitat educat,disciplinat si uman..sper sa castige olimpicii contra bombardierilor si oportunistilor la viitoarele alegeri ce ne bat la usa❤

  • @corneliagheorghe6293
    @corneliagheorghe6293 2 หลายเดือนก่อน +23

    Un om de calitate NICUSOR DAN.Vorbeste putin si munceste mai mult,serios si disciplinat.FELICITARI.

  • @danielaafloarei3414
    @danielaafloarei3414 2 หลายเดือนก่อน +42

    Un om deosebit!Romania are nevoie de mai mulți ca dansul ca să evolueze.Multumim dlui Dan ca exista!

  • @alexandrumih
    @alexandrumih 2 หลายเดือนก่อน +45

    Un om care a inceput rezolvarea celor mai grave probleme ale Bucurestiului, chiar daca si-a riscat popularitatea.

  • @alexandrudumitru4783
    @alexandrudumitru4783 2 หลายเดือนก่อน +22

    Firea, Oprescu, Basescu, mai nou Piedone vrea la PMB… Doamne fereste, ireal. Comparati cu omul asta macar la educatie, la meserie nu mai spun…

  • @user-sl5zj9fl1t
    @user-sl5zj9fl1t 2 หลายเดือนก่อน +35

    Un om smerit si cu bun simt ! succes domnule Nicusor Dan.

    • @vasilicastroe8256
      @vasilicastroe8256 16 วันที่ผ่านมา

      EDUCATII SUNT ABORDABILI,MODESTI,POLITICOSI SI CU MARE BUN SIMT !!!

  • @vasilehanciu6870
    @vasilehanciu6870 2 หลายเดือนก่อน +34

    Un om deosebit, ar fi bine daca romanii/bucurestenii ar intelege ca progresul nu se face cu vorbe ci cu fapte, viziune si smerenie...

  • @ToTo-od9wz
    @ToTo-od9wz 2 หลายเดือนก่อน +37

    Un om cu mult bun simt! De fapt singurul candidat la Primarie. Nu mai vreau biciclete, excursii dedicate si alte cele pe banii mei.

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 2 หลายเดือนก่อน +16

    Dragi Bucureșteni, dacă atunci când mâncați căscați ochii mari, să procedați la fel și când votați !!!

  • @user-il7sw3xk4q
    @user-il7sw3xk4q 2 หลายเดือนก่อน +9

    Un domn educat necoruptibil Nicușor dan,un primar care s-a apucat de treaba în București !!!

  • @user-hy4ji6li1j
    @user-hy4ji6li1j 2 หลายเดือนก่อน +40

    Bucurestenii ar trebui sa deschida bine ochii si sa-si aleaga un om de mare valoare , l-at i avut in fata .Felicitari
    I

  • @luciaiacobut269
    @luciaiacobut269 2 หลายเดือนก่อน +34

    Sper să vadă cat mai mulți oameni, bucureșteni, ce om deosebit este Nicușor Dan și să-l voteze în continuare. Se vede din avion diferența dintre un on școlit “pe bune” și cei cu diplome cumpărate.

  • @user-tr3he1sv9o
    @user-tr3he1sv9o 2 หลายเดือนก่อน +16

    Nicușor Dan este un om deosebit! Inteligent și integru! Sper ca bucureștenii să conștientizeze diferența enormă dintre el și celelalte personaje care se autopropun, sau sunt propuse( siniștri pușcăriași eliberați de (in)justiția română, foști primari ce oblăduiau rețele de mafioți, beizadele securiste)!

  • @ionutbz1
    @ionutbz1 2 หลายเดือนก่อน +30

    Bucureștiul aproape ca nu merită un așa primar.

    • @tudi9158
      @tudi9158 หลายเดือนก่อน +1

      Ba da. Oamenilor când le arăți, că se poate și la noi prind curaj și parcă se mai deșteaptă. Și de oameni integri te poți molipsi.

    • @99Spyder99
      @99Spyder99 หลายเดือนก่อน +1

      Asa am zis si eu, ma rog sa prinda si majoritate in consiliu...daca nu are o sa fie naspa..nu o sa poate implementa foarte multe proiecte

  • @petruSarac
    @petruSarac 2 หลายเดือนก่อน +36

    Success domnului Nicusor Dan pentru inca un mandat!

  • @tudi9158
    @tudi9158 หลายเดือนก่อน +5

    Multe orașe din România ar avea nevoie de un Nicușor Dan. Prea puține orașe îl au. Localitate cu localitate, România s-ar dezvolta în câțiva ani.

  • @isabelastoian6827
    @isabelastoian6827 2 หลายเดือนก่อน +11

    Ce OM minunat! Cum să nu-l apreciezi, cum să nu-l susții, cum să nu-l iubești???

  • @user-bu7ws5rb7k
    @user-bu7ws5rb7k 2 หลายเดือนก่อน +23

    Ce om deosebit dl primar!

  • @corina4966
    @corina4966 2 หลายเดือนก่อน +35

    Un om de calitate!

  • @valentinacovaci369
    @valentinacovaci369 2 หลายเดือนก่อน +26

    Mulțumesc mult pentru emisiune si pentru invitat ! 👏🌟A fost un dialog agreabil ," delicios " ,datorita felului in care Ionela a abordat invitatul iar invitatul a răspuns cu o sinceritate debordanta !👏🎩 Mi a placut totul !👏🌟❤ Sănătate multă si SUCCES pe mai departe ! 🤗🤗🤗🍀🍀🍀🌞🌞🌞🙏

  • @jenicineva8161
    @jenicineva8161 2 หลายเดือนก่อน +31

    FELICITĂRI PENTRU INVITATUL DIN ACEASTA SEARA !

  • @mihailvoinea562
    @mihailvoinea562 2 หลายเดือนก่อน +12

    Felicitări multiple pentru emisiune, dar și pentru Invitatul Ales... Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și numai bine !

  • @ionelanastase168
    @ionelanastase168  2 หลายเดือนก่อน +8

    Va multumesc tututor pentru mesaje si va incurajez sa ne trimiteti in continuare parerile voastre. Bune si nebune! 🙏

    • @dan-andreivasilescu228
      @dan-andreivasilescu228 2 หลายเดือนก่อน +3

      Minunat invitat, vă mulțumesc mult! Weekend frumos!😊

  • @sorinjasoncnd5560
    @sorinjasoncnd5560 2 หลายเดือนก่อน +6

    Cel mai bun primar ever … sperăm și viitorul președinte!
    Mulțumim ca ați dus drapelul României pe cel mai înalt catarg al matematicii mondiale și apoi ați revenit în România!
    Sunteți speranța noastră, a oamenilor cinstiti și cu creier funcțional…

  • @elenavoicu8150
    @elenavoicu8150 หลายเดือนก่อน +1

    Succes 🍀 , primarului Nicușor Dan , USR . - Alianța Dreptei Unite - 2024 !!!

  • @AdiMangu
    @AdiMangu 2 หลายเดือนก่อน +20

    Felicitari si succes pe mai departe!

  • @maruminc
    @maruminc 2 หลายเดือนก่อน +7

    Delicioasa discutie, ca sa mentinem registrul gastronomic.

  • @bucurestisutalasuta
    @bucurestisutalasuta 2 หลายเดือนก่อน +4

    Pe o analiza obiectiva spun ca Nicusor Dan trebuie sa continue. Munca sisifica pentru a scoate Bucurestiul din faliment a dat roade. Piedone prea e pe cioace, suntem in 2024 totusi...Deblocarea tuturor PUZ-urilor dorita de Piedone si Firea ar face sa curga din nou parandaratul

  • @tudi9158
    @tudi9158 หลายเดือนก่อน +4

    Peste 5-10 ani, viitorul președinte al României.
    Până atunci, încă mai are treabă la Primăria București.

  • @oanaadelina975
    @oanaadelina975 หลายเดือนก่อน +2

    Măcar de-am avea asa candidat onest și muncitor și la Președinție

  • @Gynzz25
    @Gynzz25 หลายเดือนก่อน +5

    Vazand interviuri cu el imi vine greu sa cred ca e actualul primar. E din alt aluat omul. La inceput, inainte de mandat ai fi zis ca poate nu s-ar descurca, parea mai aiurit, coplesit. Acum vazand cat de multe stie si cat de calculat e mi-as dori sa mai prinda cel putin inca un mandat.

  • @simonaverzea9203
    @simonaverzea9203 2 หลายเดือนก่อน +8

    LA MULȚI ANI IONELA,o primăvară cu SĂNĂTATE și împliniri!!!🍷🍾🥂🪻🥀💐🌻

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +4

    Da...e important că omul sa facă ce simte

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +2

    Și în România la fel...." Să treci neobservat și să mă feresc de toți"

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +4

    Da ...să.i dai încredere dar și să ai încredere în el pt că El simte

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +5

    Da...un loc de bun simț

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +2

    Da...Mama, bunicul, Buni ...
    Sunt in noi, mine

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +3

    ....da....știu că și dvs ați fost umilit..ca noi toți și poate de multe ori degeaba

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +2

    Da...generația Club A, Preoteasa și discoteca Dumars din Regie

  • @veronicacraciun6221
    @veronicacraciun6221 2 หลายเดือนก่อน +1

    ❤❤❤❤❤❤

  • @cristiansavu3354
    @cristiansavu3354 2 หลายเดือนก่อน +1

    👏👏👏👏👏

  • @gyouaredone
    @gyouaredone 2 หลายเดือนก่อน +4

    Hmmm, mi-aș fi dorit să fie ceva meniu responsabil și etic adică plan-based ... având în vedere criza ecologică, socială, climatică în care ne aflăm și care ne afectează și orașul :( Altfel, felicitări pentru mandat și interviu! Succes pentru următorul mandat!

  • @maryzan4930
    @maryzan4930 2 หลายเดือนก่อน +2

    🎉🎉🎉🎉🎉🎉💕

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน +1

    Și noi mergeam prin cimitir și pe țevi in botanica

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน

    Da ...ignor mă imunizez....că oricum nu vad nimic în jur

  • @AndreeaMocanu-cq2wl
    @AndreeaMocanu-cq2wl 2 หลายเดือนก่อน

    Și și eu zic că puțini mai au armata facuta😢

  • @zoe964
    @zoe964 2 หลายเดือนก่อน

    Sorțul ăla de piele parcă-i din alt "film"

  • @user-ql4oy9wv3z
    @user-ql4oy9wv3z หลายเดือนก่อน

    Iese piedone primar si ai timp destul sa stai si cu aia mici.

  • @AlexandruFilimon-ib5yd
    @AlexandruFilimon-ib5yd 2 หลายเดือนก่อน

    Când Doamne se simt moderatorii de talk-show-uri ai Digi 24 să puncteze în edițiile cu Nicușor Dan la capitolul trafic rutier că rețeaua rutieră bucureșteană e dependentă de traficul feroviar și îngâtuită în tronsoane de tramvai cu 0 benzi auto?????Când Doamne devine și zona Pasajului Victoriei centrul atenției în astea?????Când Doamne se simt moderatorii de talk-show-uri să-l întrebe și când are de gând să dezvolte infrastructura pentru tramvaie a Șoselei Nicolae Titulescu expropriind și lărgind în zona Străzii Iacob Felix și a Străzii Veronica Micle?????Când Doamne se civilizează zona asta?????

    • @RoxanaVlad6424
      @RoxanaVlad6424 2 หลายเดือนก่อน +4

      Când va termina subteranele Bucureștiului.

    • @AlexandruFilimon-ib5yd
      @AlexandruFilimon-ib5yd 2 หลายเดือนก่อน

      Doamne ajută modernizarea liniei de tramvai de pe Bulevardul Ion Mihalache să aibă în vedere și transformări radicale în Piața Victoriei,în intersecțiile Bulevardul Ion Mihalache X Bulevardul Banu Manta X Strada Iacob Felix și Șoseaua Nicolae Titulescu X Strada Iacob Felix și în Piața Buzești așa încât Strada Iacob Felix să devină linie de tramvai cu 4 benzi auto 2+2 cu peroane modernizate separată de traficul auto!😢😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏😢😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏😢😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏😢😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏😢😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏

  • @cristiaremare
    @cristiaremare 2 หลายเดือนก่อน +1

    n'am incredere in el nici sa ma treaca strada

    • @valeriaionescu691
      @valeriaionescu691 2 หลายเดือนก่อน +18

      @cristiaremare poate ai încredere să te duci în azil la Firea.

    • @liviabarbu9922
      @liviabarbu9922 2 หลายเดือนก่อน +11

      Da-te pe mana lu Firea ca îți va fi bine.

    • @gigelcoman1399
      @gigelcoman1399 2 หลายเดือนก่อน +11

      Nu e problema, avem noi!😅

    • @mihaelatheodorahogea2547
      @mihaelatheodorahogea2547 2 หลายเดือนก่อน

      De unde vi se trage lipsa de incredere? Aveti o problema psihologica? Daca cu un om destept si responsabil nu puteti trece strada, luati o bicicleta si ochelari de la Firea… sa treceti in siguranta strada…

    • @angelicaburcut8940
      @angelicaburcut8940 2 หลายเดือนก่อน +2

      Fireo,tu ești?

  • @lusatuleasca2661
    @lusatuleasca2661 2 หลายเดือนก่อน +6

    Invitat deosebit, educat si cu bun simnt, si emisiune excelenta 👏👏👏