Daniel,suflet drag mie,fi binecuvântat împreună cu frumoasa ta familie! Salutări pline de pace și iubire frățească de la Mediaș, comunitățile Izvor și Pisc !🙏🙏
În 1995, a avut viziunea ca fiica mea adoptata în 2010, la 15 ani își va gauri urechile ca sa poarte cercei. Eu am renunțat în 1994 la ei și nu le-am dus dorul bijuteriilor. A vrut sa se boteze, iar diavolul a prins-o în cursa, fiind din martie 2023 la protecția copilului unde a fost indepartata de mine, de biserica, de Dumnezeu. Sufletul ei e legat în lanțuri, dar ma încred în făgăduințele Lui Dumnezeu. Niciun adult nu ar rezista acolo ca să rămână credincios. E prelucrata de oameni instruiți de diavol. E vârsta anturajului, iar Tribunalul a cerut scris de la psiholog ca nu e influentabila. Se imprietenise cu sora ei biologica, mai mare cu doi ani, pe care o are bunica biologica în plasament, din ianuarie 2023 și bunica a luat legătura cu protecția copilului cand a aflat ca Valentina vrea sa se boteze în biserica adventista pe care o frecventează de mica cu mine.
PACEA DOMNULUI IISUS HRISTOS
FELICITĂRI!
❤❤❤multumesc Domnului nostru Isus Hristos multumiri si Fratelui Nae ne stim din Medias Domnul nostru sa binecuvanteze familia lui Amin
Dumnezeu ajuta pe cei cu ochii plecați👏
Daniel,suflet drag mie,fi binecuvântat împreună cu frumoasa ta familie! Salutări pline de pace și iubire frățească de la Mediaș, comunitățile Izvor și Pisc !🙏🙏
Wau! Ce traiectorie scrie Dumnezeu atunci cand te pui la dispozitia Lui!
În 1995, a avut viziunea ca fiica mea adoptata în 2010, la 15 ani își va gauri urechile ca sa poarte cercei. Eu am renunțat în 1994 la ei și nu le-am dus dorul bijuteriilor. A vrut sa se boteze, iar diavolul a prins-o în cursa, fiind din martie 2023 la protecția copilului unde a fost indepartata de mine, de biserica, de Dumnezeu. Sufletul ei e legat în lanțuri, dar ma încred în făgăduințele Lui Dumnezeu. Niciun adult nu ar rezista acolo ca să rămână credincios. E prelucrata de oameni instruiți de diavol. E vârsta anturajului, iar Tribunalul a cerut scris de la psiholog ca nu e influentabila. Se imprietenise cu sora ei biologica, mai mare cu doi ani, pe care o are bunica biologica în plasament, din ianuarie 2023 și bunica a luat legătura cu protecția copilului cand a aflat ca Valentina vrea sa se boteze în biserica adventista pe care o frecventează de mica cu mine.
Lam cunoscut pa Daniel nae in anul 1988 la cimpulung muscel