Salutare, dragi spectatori! Ma numesc Mihalache Dănuț-Florian, actorul care l-a interpretat pe Tudor, iubitul Simonei. Sper ca v-a plăcut episodul și v-ați simțit bine alături de noi!🤗
😢eu am crescut fără tata de la vârsta de 3 ani ! Lângă mine a rămas doar mama mea . Iar acum sunt și eu divorțată, și am rămas eu alături de fica mea . Tot în vârstă de 3 ani 😢cu greu încerc sa trec peste toate problemele vieții!!! ❤toată stima mea în căutarea adevărului ❤va ador !
Sunt puțin lăsată mască în acest moment... Mă uit la emisiunea asta de ani de zile, am văzut FIECARE episod în parte, dar niciunul nu m-a enervat în halul în care m-a enervat ăsta. Cu scuzele de rigoare, vreau să spun că de fiecare dată când apărea această Simona pe ecran, îmi venea să îi sparg moaca, să o dau cu capul de toți pereții sau să spăl podeaua cu ea eventual. Și e vorba de personaj aici, evident. DOAMNE FEREȘTE DE AȘA MONSTRU DE FIICĂ! Observ că subiectul a fost abordat mult prea lejer, și nu sunt ok cu asta. E ca și cum ea a intrat în starea de victimă totală și nouă trebuie să ne pară rău. Sincer, la Bălăceanca este locul ei. Nu are cum o persoană NORMALĂ la cap să facă așa ceva vreodată. Cu atât mai puțin propriei mame. ESTE INCALIFICABIL! PUNCT! O înțeleg și eu pe prietena ei când spune că se teme pentru viața ei. Este diabolică, și dacă a fost în stare de așa ceva, să facă asta propriei mame, mă întreb ce ar putea face unui om oarecare. Scriu toate astea fiincă e un episod care m-a marcat într-un mod negativ, și să spunem că am avut tangențe cu persoane de acest tipar. Este înfricoșător... Vezi o față drăguță, dar nu știi de ce poate fi capabilă. Să nu mai zic că indirect este criminală, având în vedere pierderea sarcinii mamei sale. La final pot să vă spun doar să aveți grijă la oameni, cine știe de ce monștri cu chipuri aproape angelice întâlniți...
@@sage9138 Am și spus că este vorba de rol. 😭 Nu despre fata care interpretează rolul. Strict atitudinea ei m-a făcut să am reacțiile respective. Ar fi fost și stupid să am ceva cu cea care interpretează rolul…
@@saidavicky9948 Nu îmi dau seama cum cineva mi-a citit comentariul și tot ce a înțeles este că eu o atac pe fata asta care o interpretează pe Simona. 😅😅😅 Din moment ce este o emisiune fictivă, voi comenta personajul jucat, nu persoana care joacă personajul, EVIDENT. Că unii nu fac diferența între aceste 2 lucruri… Nu e problema mea.
@@Deealn18 ei nu știu să înțeleagă,eu am înțeles perfect ce ai zis,ar trebui să citească încă odată că tu te-ai referit la personajul interpretat de ea
Simona , sunt copii care NU au primit de la parinti nici macar un zambet , o imbratisare , doar munca cearta si bataie ! Si totusi astfel de copii si-au iubit sì ajutat parintii cu devotament toata viata lor . Pentru ca acesti copii au fost blanzi cu parintii lor , Dumnezeu a randuit pentru copii viata implinita cu multe reusite pana acesti copii au ajuns batrani cu copii adulti la randul lor. In viata, totul este sa FII. OM. BUN LA. SUFLET !!!
Rareori am vazut un comportament atât de josnic, unde durerea în loc sā duca spre o privire a lucrurilor mai evoluatā, duce spre o viziune strâmtā încat nu mai e loc, nici vointā, de a avea discernāmânt. Lipsa de comunicatie si de consideratie mamei fatā de emotiile ficei sale, o aduc pe aceasta sā rāspundā, la rândul ei, printr-o atitudine care dā ecou violentei tācerii. Mama, care prin nepāsarea ei de felul în care va anunta ficei sale, venirea unui alt copil, dezvāluie o minte lipsitā de judecata. A educa un copil nu este la fel ca a ''creste'' un copil. O viziune devine din ce în ce mai redusā dacā emotiile dureroase sunt ignorate de pārinti. Atunci, ori înveti sā te educi singur, cu demnitate si respect fata de sine, si de ceilalti, ori... Vai de capu'tāu pânā realizezi cā poti fi mai mult decât ceea ce simti. Pentru mine, a ''creste'' un copil, este a îi arâta cum se trāiesc durerile, emotiile negative. Din pācate, multi pārinti doar le ascund, sau le devarsā, nestiutori de impactul care îl pot avea. As termina spunând ceva ce cutoti stim deja, dar uitām coplesiti de rusine si fricosi de adevar, tācerea si secretele de familie fac, mai mult rāu decât oricare discutie grea de purtat. (Scuze daca sunt greseli de gramatica, si poate mā însel deoarece nu am terminat episodul ;))
MAYA MAMA OUR favourite thing is the world is the best thing to be ❤ and it's all about it in a way 🎉🎉 the people who love it so you ❤ like me and your family are you ❤ you are a woman and you have to work with them for a while to
Mama rămâne Mama indiferent de situație ,știu ca este o ficțiune ,dar invidia și egoismul tinerei fete,cred ca depășit cote maxime. “Razbunarea arma prostului” cum vrei tu sa faci rău propriei Mame??? Asta este Nebunie curată !
Te rog sa nu crezi ca"Mama e mama indiferent".Sunt mame care si-au vandut copiii minori(12,11,13 ani)unor proxeneti si pedofili.Asa ca,mama nu e mama INDIFERENT de situatie.
Bravo Miky ! Ai avut rol principal și l-ai jucat foarte bine. Nu toți înțeleg că este doar un rol și nu are legătură cu realitatea. Felicitări încă o dată ! ❤
In majoritatea familiilor se intampla astfel de situatii dar o parte de vina o poarta si parintii cand nu comunica atat cat trebuie cu copii lor mai ales cand sunt mari si se ajunge la situatii destul de grave cum sa intamplat cu acest caz. Deci ,COMUNICAREA e mult mai buna .
Si ce daca mama e insarcinata? De la o varsta ar trebui sa judece "copii" cum trebuie, sa fie maturi, indiferent daca parintii sunt impruna sau divortati. Prietena ei e mult mai matura ca ea.
Bravo Simona!! Să știi că personajul tău nu prea s-a făcut plăcut la public deoarece așa a fost rolul și asta înseamnă că actrița care te-a interpretat a jucat foarte bine! A transmis aceea emoție! Mult succes pe mai departe!!🎉🎉❤❤
A afectat-o, dar e si un om periculos. Trauma ca trauma, dar de la a duce o trauma pana la a avea apucaturi de criminal e cale lunga. As zice, daca ar fi in lumea reala ca fiica e psihopata.
Vă rog frumos nu mai fiți atât de rai,totul este o ficțiune ,este doar un film.Mihaela (Simona)este abia la început.Hai sa fim mai buni totuși,ca sunt sigura ca voi (cei care comentați) nu reușeați sa jucati acest rol mai bine decât ea.🤗
@@StefaniaTudor-po4jn Vai ce noutate, este un rol ! Normal ca este un rol si despre el se si discuta, ca in orice film sau episod. Sau dumneata acum ai descoperit ca este un rol si vrei sa ne impartasesti si noua, celorlalti descoperirea facuta ? Si daca erati atenta ati fi auzit ca si Ernest a spus asta si a propus parintilor sa se duca cu fiica la un psihiatru. Deci pana sa jigniti ieftin persoane pe care nu le cunoasteti, fiti mai atenta la continut sau renuntati la comentarii de doi bani..
Pentru o fata care este la facultate cam zero maturitate..prea copila..sa fim seriosi la ani ei munceam nu faceam mofturile astea..bine e fictiune dar sunt si cazuri asa in realitate, vezi copii de 19 20 de ani care se comporta ca un copil de 11..trist..cat despre fata nu are ce cauta in actorie parca citeste un text..penibil.
@@LightRoomf21 da eu am vrut sa precizez ca sunt și copii și copii..dar rolul din episod prea copilăresc pentru varsta ei..pai am copil de 7 ani dar dacă ii explic o chestie înțelege.:))
@@VioricaVelicu Serios ? Dar cine sunteti dumneavoastra ca toata lumea trebuie sa gandeasca ca dumneata ? N-am dreptul la parerea mea, cine va credeti? Sau toata lumea trebuie sa gandesca "standard"? Nu va supraestimati, suntem cateva miliarde pe planeta si toti avem parerea noastra. Nu puteti sa tolerati ? Mergeti pe alta planeta !
Această generație lasă de dorit. Bravo Domnule Ernest.
faptul că a lovit-o pe partea stângă și a pus mâna pe partea dreapta mă neliniște teribil 🤣🤣🤣🤣🤣
Idem 😂😂😂😂
asta cautam in comentarii😂😂😂
❤ da știu
Rar asa 😮😮tata foarte rar caz ! Sa recunoască adevărul! Un bărbat asumat!❤
Îmi place de tatăl Simonei joacă impecabil în toate emisiunile🎉🎉🎉🎉
Ptr că se agită și este agitat tot timpul?
😢niciodată o MAMA ,nu trebuie judecata !!! Atenție viata pregătește multe surprize 😮, bune sau rele!
Salutare, dragi spectatori!
Ma numesc Mihalache Dănuț-Florian, actorul care l-a interpretat pe Tudor, iubitul Simonei.
Sper ca v-a plăcut episodul și v-ați simțit bine alături de noi!🤗
Joci din ce in ce mai bine. Keep up!
@@teo4818 Mulțumesc mult!
Felicitari🎉👌
@@b.alexandra Mersi, Alexandra!
Felicitări!
Superb episodul de astăzi cu prietenul lui Tudor
Super emisiunea la Kanal D În Căutarea Adevărului cu Ernest bravo Felicitări vă urmăresc în fiecare săptămână 👍👍👍👍
Nu Stiu unde a-ti gasit cele doua fete, dar se observa lipsa de experienta si talent, parca ar recita o poezie 😑
Au fost acceptate? Da. Așa ca nu mai comenta.. văd ca Gelozia apare
@@baty1505 , nu ma incumet sa-ti raspund. Sanatate!
Adevărat.
Ești frustrată rău!
@@deliaelenaoproiu8894 nebuna de tine!
Superb episodul de astăzi cu maria
Superb episodul de astăzi cu Simona
😢eu am crescut fără tata de la vârsta de 3 ani ! Lângă mine a rămas doar mama mea . Iar acum sunt și eu divorțată, și am rămas eu alături de fica mea . Tot în vârstă de 3 ani 😢cu greu încerc sa trec peste toate problemele vieții!!! ❤toată stima mea în căutarea adevărului ❤va ador !
Daria a avut un rol frumos , pe care l- a jucat foarte bine ! Felicitari !
Mor de Simona actrița asta e prea de tot 😂😂😂
Foarte bine interpretat, Simona sper ca toată lumea sa înțeleagă ca este doar o ficțiune și sa ia un exemplu de asa nu din acest episod.❤❤❤
Multumesc din suflet❤🎉
Superb episodul de astăzi cu Tudor
Sunt puțin lăsată mască în acest moment... Mă uit la emisiunea asta de ani de zile, am văzut FIECARE episod în parte, dar niciunul nu m-a enervat în halul în care m-a enervat ăsta. Cu scuzele de rigoare, vreau să spun că de fiecare dată când apărea această Simona pe ecran, îmi venea să îi sparg moaca, să o dau cu capul de toți pereții sau să spăl podeaua cu ea eventual. Și e vorba de personaj aici, evident. DOAMNE FEREȘTE DE AȘA MONSTRU DE FIICĂ! Observ că subiectul a fost abordat mult prea lejer, și nu sunt ok cu asta. E ca și cum ea a intrat în starea de victimă totală și nouă trebuie să ne pară rău. Sincer, la Bălăceanca este locul ei. Nu are cum o persoană NORMALĂ la cap să facă așa ceva vreodată. Cu atât mai puțin propriei mame. ESTE INCALIFICABIL! PUNCT! O înțeleg și eu pe prietena ei când spune că se teme pentru viața ei. Este diabolică, și dacă a fost în stare de așa ceva, să facă asta propriei mame, mă întreb ce ar putea face unui om oarecare. Scriu toate astea fiincă e un episod care m-a marcat într-un mod negativ, și să spunem că am avut tangențe cu persoane de acest tipar. Este înfricoșător... Vezi o față drăguță, dar nu știi de ce poate fi capabilă. Să nu mai zic că indirect este criminală, având în vedere pierderea sarcinii mamei sale. La final pot să vă spun doar să aveți grijă la oameni, cine știe de ce monștri cu chipuri aproape angelice întâlniți...
ba fato, care este problema ta, fata și a jucat rolul perfect, nu ea a ales acest rol. terminați va cu răutățile
@@sage9138 Am și spus că este vorba de rol. 😭 Nu despre fata care interpretează rolul. Strict atitudinea ei m-a făcut să am reacțiile respective. Ar fi fost și stupid să am ceva cu cea care interpretează rolul…
@@Deealn18 nu îți mai bate gura degeaba,nu a înțeles nimic din ce ai scris tu , și eu sunt de aceași părere cu tine
@@saidavicky9948 Nu îmi dau seama cum cineva mi-a citit comentariul și tot ce a înțeles este că eu o atac pe fata asta care o interpretează pe Simona. 😅😅😅 Din moment ce este o emisiune fictivă, voi comenta personajul jucat, nu persoana care joacă personajul, EVIDENT. Că unii nu fac diferența între aceste 2 lucruri… Nu e problema mea.
@@Deealn18 ei nu știu să înțeleagă,eu am înțeles perfect ce ai zis,ar trebui să citească încă odată că tu te-ai referit la personajul interpretat de ea
Bravo Simona, vrem sa te mai vedem si in urmatoarele episoade. Tine o tot asa, te iubim!!!!💕💕✨🫶🏻
Multumesc frumos❤🎉apreciez
@@mihaeladenisatudor-mv3oepopp apa
FELICITARI tuturor, FELICITARI Ernest!
Multumim frumos❤
❤❤❤
Simona , sunt copii care NU au primit de la parinti nici macar un zambet , o imbratisare , doar munca cearta si bataie ! Si totusi astfel de copii si-au iubit sì ajutat parintii cu devotament toata viata lor . Pentru ca acesti copii au fost blanzi cu parintii lor , Dumnezeu a randuit pentru copii viata implinita cu multe reusite pana acesti copii au ajuns batrani cu copii adulti la randul lor. In viata, totul este sa FII. OM. BUN LA. SUFLET !!!
Felicitări tuturor!Foarte frumos episodul și chiar e ca si in viața reală!! Felicitări Simona
Multumesc din suflet,apreciez❤🎉
Rareori am vazut un comportament atât de josnic, unde durerea în loc sā duca spre o privire a lucrurilor mai evoluatā, duce spre o viziune strâmtā încat nu mai e loc, nici vointā, de a avea discernāmânt.
Lipsa de comunicatie si de consideratie mamei fatā de emotiile ficei sale, o aduc pe aceasta sā rāspundā, la rândul ei, printr-o atitudine care dā ecou violentei tācerii.
Mama, care prin nepāsarea ei de felul în care va anunta ficei sale, venirea unui alt copil, dezvāluie o minte lipsitā de judecata.
A educa un copil nu este la fel ca a ''creste'' un copil. O viziune devine din ce în ce mai redusā dacā emotiile dureroase sunt ignorate de pārinti. Atunci, ori înveti sā te educi singur, cu demnitate si respect fata de sine, si de ceilalti, ori... Vai de capu'tāu pânā realizezi cā poti fi mai mult decât ceea ce simti.
Pentru mine, a ''creste'' un copil, este a îi arâta cum se trāiesc durerile, emotiile negative. Din pācate, multi pārinti doar le ascund, sau le devarsā, nestiutori de impactul care îl pot avea.
As termina spunând ceva ce cutoti stim deja, dar uitām coplesiti de rusine si fricosi de adevar, tācerea si secretele de familie fac, mai mult rāu decât oricare discutie grea de purtat.
(Scuze daca sunt greseli de gramatica, si poate mā însel deoarece nu am terminat episodul ;))
😊un episod dovadă ptr generația de azi...cred că numai aveți poftă de mîncare
Felicitari tuturor ,dar in mod special Simonei ❤❤❤💋
Multumesc frumos❤🎉
Felicitări tuturor!❤👏❤
Foarte frumos episodul și chiar e ca si in viața reală!!❤👏
Felicitări și lui Ernest!!❤👏❤
MAYA MAMA OUR favourite thing is the world is the best thing to be ❤ and it's all about it in a way 🎉🎉 the people who love it so you ❤ like me and your family are you ❤ you are a woman and you have to work with them for a while to
❤❤
Mama rămâne Mama indiferent de situație ,știu ca este o ficțiune ,dar invidia și egoismul tinerei fete,cred ca depășit cote maxime.
“Razbunarea arma prostului” cum vrei tu sa faci rău propriei Mame??? Asta este Nebunie curată !
Corect ca nu e adevarat dar se mai gaseste sin realitate copii rai fara scrupule
S-a vazut pana la urma ca e bolnava psihic.
@@claraherman812 Fata nu este bolnava, , n-a făcut decât să-și joace rolul !
@@VioricaVelicu Doamna, bineinteles ca se discuta doar de rol, rolul e interesant si nu actrita.
Te rog sa nu crezi ca"Mama e mama indiferent".Sunt mame care si-au vandut copiii minori(12,11,13 ani)unor proxeneti si pedofili.Asa ca,mama nu e mama INDIFERENT de situatie.
Ce fiica diabolica !!! Fereasca-ne Dumnezeu de asa ceva !
Să te ferească Dumnezeu!😅😅
Superb episodul de astăzi cu daria
A jucat foarte bine Simona nu mai fiți răutăcioși❤
Frumos episod felicitari! ❤❤❤
Bravo Miky ! Ai avut rol principal și l-ai jucat foarte bine. Nu toți înțeleg că este doar un rol și nu are legătură cu realitatea. Felicitări încă o dată ! ❤
Multumesc frumos❤🎉
Fata e in depresie trebuie cntrol bineinteles in rol
Doamne fereste de asa copil !!!
Bravo Simona,foarte bine jucat,cel mai bun personaj💪
Multumesc mult❤️❤️‼️
Felicitări Simona!!❤ Foarte bine jucat 😊
Multumesc frumos❤🎉
❤❤❤❤❤❤
Foarte frumos episodul ! Mandru de tine Simona! ❤️🥹
Mulțumiri infinite!❤❤❤❤❤❤
Foarte bine jucat Simona ,mai lăsați răutățile ca fata chiar este excepțională ❤️✨
Multumesc frumos,apreciez❤🎉🎉
Bravo Simona felicitării!!!
Multumessc ❤🎉🎉
Superb episodul de astăzi cu dan
Cu asa copil nu mai ai nevoie de dusmani
PAROST A JUCAT ACEASTA FATA NESUFERITA LA TELESPECTATORI TATAL UN OM BUN .
Astea sunt rolurile😂🤷🏽♀️
Marș frustrato!🤮
Simona a jucat excepțional!!!!💕💕💕💕
Bāieti joacā bine am vazut mai multe ori ‼️
Cu așa fiică nu-ți mai trebuie dușmani;)))
Excelent Simona!🎉
În loc de iertare
Duceți.o la nebuni că a omorît un suflet...uaaaa
Bravo Simona❤❤❤❤❤
Misto
19 ani în anul 2 de facultate? Interesant
=]]]]]]]
Dar faptul că a lovit-o pe partea stângă și a pus mâna pe partea dreapta mă neliniște teribil 🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări actorilor!❤
Super 👌 Mia placut la nebunie....
Doar mie nu mi-o plăcut cum o jucat Simona?
A jucat foarte bine mai ales dacă este și începătoare🎉
@@stelutatrofimov5000 multumesc frumoss ,apreciez❤🎉
felicitari fetei care a interpretat personajul Simona👏🏻
Multumesc frumos❤🎉
Hei ,dragilor !sunt Tudor Mihaela Denisa,am interpretat o pe Simona ,sper ca v am dat un exemplu de asa nu😊totul este o fictiune
Imi pare rău sa îți zic .. dar ...slăbuț rău....😊
@@anadulcianu8014 practica aduce îmbunătățiri. Nu uita că este şi un regizor. Cheers!
@@Happinessandhealth1 multumesc frumos,este si primul meu episod ,dar fiecare cu parerea lui😉
Bravo fata 🎉🎉 ai jucat excelent, nu baga in seama gurile rele , esti the best 😊 🤗
@@GinaGina-ge3hk multumesc din suflet ,apreciez ❤❤
Bravo Simona cea mai buna❤️❤️
Multumescc frumosss❤🎉
Felicitări Miki ,
Aseară am vorbit pe tiktok într-un live cu Marius.
Multumesc frumoss❤🎉apreciez
Paula 😘🤗
FELICITĂRI Ernest
😅😅la înălțimea aia reușești doar să te schilodești, nicidecum să te omori
Du te tu și arunca schilodeste-te și după stam de vorba ☺️
🤮
Exact, asta m-am gandit si eu.
Felicitări pentru fata care a interpretat-o pe Simona!🎉🎉🎉
Multumesc frumos❤🎉
Jalnică.
@@Malina158Mrrrr,ofticosule!
❤❤❤
Știe careva Melodia de pe fundal cea in care sunt ei la spital cea in turca?
Sevda v2 hercai
Mai postați cu Simona
Multumesc❤🎉
Când mai postați episoadeee!!!!!??
Asa e si mama😭tot la fel a facut
Trist dar adevărat
Buna ! De ce nu se mai difuzează in căutarea adevărului ? Când începe din nou
In majoritatea familiilor se intampla astfel de situatii dar o parte de vina o poarta si parintii cand nu comunica atat cat trebuie cu copii lor mai ales cand sunt mari si se ajunge la situatii destul de grave cum sa intamplat cu acest caz. Deci ,COMUNICAREA e mult mai buna .
Felicitări Simona ! Ți-ai jucat rolul foarte bine. A fost doar un rol, nu caz real ( în acest episod ). Bravo !
Multumesc frumos🎉❤apreciez
Si ce daca mama e insarcinata? De la o varsta ar trebui sa judece "copii" cum trebuie, sa fie maturi, indiferent daca parintii sunt impruna sau divortati. Prietena ei e mult mai matura ca ea.
Este doar un film,nu este nimic adevărat.
Comportamentul mamelor/părinților în Romania este mai degrabă abusiv.
Bravo Simona!! Să știi că personajul tău nu prea s-a făcut plăcut la public deoarece așa a fost rolul și asta înseamnă că actrița care te-a interpretat a jucat foarte bine! A transmis aceea emoție! Mult succes pe mai departe!!🎉🎉❤❤
Multumescc frumos,apreciez ca mai sunt si persoane cu suflet🥺❤️
Ffff bine jucat simona
Bravo Simona😇
Știe cineva care este instagramul lui Tudor ?
A afectat-o, dar e si un om periculos. Trauma ca trauma, dar de la a duce o trauma pana la a avea apucaturi de criminal e cale lunga. As zice, daca ar fi in lumea reala ca fiica e psihopata.
Cand mai baga episoade noi?
Felicitări Ernest nu ai etichetat-o niciodată pe Simona ca fiind o persoana ce sufera de tulburare de personalitate narcisistă
Buzata aia rasfatatå , prea crede ca i se cuvine tot..antipatica. Ma refer la rol !!!
Buna,ce se întâmpla cu serialul? Nu-l mai gasesc stie cineva ceva?
Vă rog frumos nu mai fiți atât de rai,totul este o ficțiune ,este doar un film.Mihaela (Simona)este abia la început.Hai sa fim mai buni totuși,ca sunt sigura ca voi (cei care comentați) nu reușeați sa jucati acest rol mai bine decât ea.🤗
Multumesc frumos ,apreciez❤❤🎉
❤❤
Enervanta e copila asta 😊
Dc numai postați de 2 săptămâni???😢
Miky❤️
se vede ca Simona are experienta, a jucat extraordinar 🩷
Multumesc frumos❤🎉
I_mi place filme le cu copii
Trist....asta se intampla cu un copil traumatizat care nu stie cum sa gestioneze situatii de acest gen.
Fata-Simona joacă un rol care e orbită de egoism..😢din păcate sunt multe cazuri care reacționează urât la divorț
Cea in rolul mamei ,are un rol de toata pleazna ,nu este empatica cu fiica ei si nu o intelege mai deloc...
Ce copil egoist si rau..dar ai va veni vremea cind va fi mama si tot ce ia facut mamei ei Dumnezeu va avea grija
Ce m-ai făcut să râd!😅😅
"Suntem chit" ! Deja ultimul raspuns spune multe despre caracterul acestei adolescente. Din pacate este grav bolnava psihic.
Este vorba despre un rol,este ușor să judeci!Cred că ceva probleme psihice ai tu!🎉
@@StefaniaTudor-po4jn Vai ce noutate, este un rol ! Normal ca este un rol si despre el se si discuta, ca in orice film sau episod. Sau dumneata acum ai descoperit ca este un rol si vrei sa ne impartasesti si noua, celorlalti descoperirea facuta ? Si daca erati atenta ati fi auzit ca si Ernest a spus asta si a propus parintilor sa se duca cu fiica la un psihiatru. Deci pana sa jigniti ieftin persoane pe care nu le cunoasteti, fiti mai atenta la continut sau renuntati la comentarii de doi bani..
@@claraherman812 dumneata să-i spui mamei tale!Atunci ce ai vrut să arăți cu acest comentariu?!
La început aia i o dat o palma și ea o pus mâna pe cealaltă parte a obrazului, nu unde a primit palma 😂
Pentru o fata care este la facultate cam zero maturitate..prea copila..sa fim seriosi la ani ei munceam nu faceam mofturile astea..bine e fictiune dar sunt si cazuri asa in realitate, vezi copii de 19 20 de ani care se comporta ca un copil de 11..trist..cat despre fata nu are ce cauta in actorie parca citeste un text..penibil.
@@LightRoomf21 da eu am vrut sa precizez ca sunt și copii și copii..dar rolul din episod prea copilăresc pentru varsta ei..pai am copil de 7 ani dar dacă ii explic o chestie înțelege.:))
Buna am și eu întrebare dece nu ați mai băgat episoade Luni și marți ❤
Este concediu,vor aparea curand episoade noi😊
@@mihaeladenisatudor-mv3oe Multimesc 🥰🥰🥰
22:22
Aceasta fata e egoista.
@@vezitideviatasiproblemeletale De ce ?
Sufera de narcisism, e grav, caz de psihiatrie !
Este doar o ficțiune,nu mai acuzați aiurea.
@@claraherman812 Nu te mai uita la seriale că nu înțelegi nimic !
@@VioricaVelicu Serios ? Dar cine sunteti dumneavoastra ca toata lumea trebuie sa gandeasca ca dumneata ? N-am dreptul la parerea mea, cine va credeti? Sau toata lumea trebuie sa gandesca "standard"? Nu va supraestimati, suntem cateva miliarde pe planeta si toti avem parerea noastra. Nu puteti sa tolerati ? Mergeti pe alta planeta !
Cind este din nou în cautarea adevarului.?
Parcul bazilescu?
😮😮😮😮😢😢😢😢
😊
Ernes mam. Intilnit cu. Tine. Afara