Geții și genealogia popoarelor nordice. Cât de mistificată este istoria Europei?

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 22 มิ.ย. 2023
  • Un număr mare de autori străini, din antichitate și până în prezent, au vorbit despre influența majoră pe care cultura geto-dacilor a avut-o asupra Europei.
    Nu doar că legendele și miturile spaniole vorbesc despre descendența getică a locuitorilor Peninsulei Iberice dar, timp de sute de ani, conform documentelor, regii spanioli au subliniat că strămoșii lor antici sunt Burebista, Decebal, Deceneu sau Zamolxis.
    În același timp, în nordul Europei, se înființa provincia medievală Dacia care cuprindea țări precum Suedia, Danemarca sau teritoriul Țărilor Baltice. Aici, în Suedia, de exemplu, primul scriitor al țării a purtat numele Petrus de Dacia, iar la intersecția secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea savantul suedez Carolus Lundius scria cartea "Zamolxis, primul legislator al geților", cartea cu care căuta să își convingă regele că ei, suedezii, sunt urmașii geților și că, pentru binele societății. ar trebui să urmeze legile lui Zamolxis.
    Peste toate, dovezile arheologice puse în evidență în ultimele decenii ne demonstrează, și din acest punct de vedere, că geto-dacii au ajuns până în Țările Baltice, lucru făcut cunoscut românilor de jurnaliștii de la Formula As care au străbătut Europa în căutarea urmelor strămoșilor noștri.
    În aceste condiții, te întrebi: cum se face că autoritățile românești ingnoră toate aceste lucruri sau vor să le ducă în derizoriu?
    Astăzi, împreună cu directorul Editurii Uranus, dl Dumitru Ioncică, vom vorbi despre cea mai nouă carte apărută la editura sa - "Geții și genealogia popoarelor nordice" - carte care se înscrie în seria lucr[rilor acelor autori străini care, din Antichitate și până în Epoca Modernă, au vorbit despre influența majoră pe care geții sau geto-dacii au avut-o în Europa.
    Vizionare cu folos!
    Emisiunea face parte din proiectul CONVORBIRILE DALLES, produs de Centrul Metropolitan pentru Educație și Cultură Ioan I. Dalles din București.
    Daniel Roxin
    Ilustrație copertă: Gabriel Tora
    #istorie #dacii #getii #dacia #decebal #burebista #deceneu #zamolxe #zalmoxis

ความคิดเห็น • 124

  • @ceciliatarsu382
    @ceciliatarsu382 11 หลายเดือนก่อน +30

    Buna seara ,o adevarata lecție de istorie,de evoluție a popoarelor europene..
    Imi amintesc cu cata mirare si bucurie nedisimulata am vazut in Roma(centrul lumii) chipurile mandre ale dacilor ,atat de mandre ca am inceput sa ințeleg ceea ce ne spuneți acum . Va mulțumim !❤

    • @ceciliatarsu382
      @ceciliatarsu382 11 หลายเดือนก่อน

      Nu suntem educați corect ,conform istoriei noastre...Sa nu ne mire atunci ca nu exista mandrie naționala. Merita sa citiți actualele manuale de istorie ale claselor 5-12 și veți plange de mila istoriei romanilor si va veți indoi de evoluția noastra,ca popor. Se șterge orice urma de dac si de cultura a urmașilor dacilor...asta fac iluștrii nostri profesori ..🤔

  • @elenacorbescu5830
    @elenacorbescu5830 11 หลายเดือนก่อน +30

    Foarte interesanta emisiunea! Sunt multe necunoscute în istoria lumii, de-a lungul timpului "cineva ", care dorea sa domine lumea, a ascuns intenționat informatii prețioase! Există o carte, Anglia Ortodoxă, am văzut-o pe scibd cu multi ani in urmă, dar nu am citit-o, iar in Pelerinul Român se spune că țara noastră este vatra lumii! Adevărul va iesi la lumină!

    • @akril4995
      @akril4995 11 หลายเดือนก่อน +1

      Când???

    • @elenacorbescu5830
      @elenacorbescu5830 11 หลายเดือนก่อน +5

      @@akril4995 când va îngădui Dumnezeu, totul are legatura cu Dumnezeu, ca se vrea sa se recunoască acest lucru sau nu.

    • @sofiad9775
      @sofiad9775 11 หลายเดือนก่อน

      Cu ce ar ajuta asta acum ,in zilele noastre ?

    • @akril4995
      @akril4995 11 หลายเดือนก่อน +5

      @@sofiad9775 ce întrebare........!!!!!!!!Nici nu mă miră.....asa-s românii din "zilele noastre"

    • @margina1117
      @margina1117 10 หลายเดือนก่อน

      @@akril4995 Nu spera văzând mişeii / La izbândă făcând punte / Te-or întrece nătărăii / De ai fi cu stea în frunte. Teamă n-ai, cerca-vor iarăşi / Între dânşii să se plece / Nu te prinde lor tovarăş / Ce e val, ca valul trece (Eminescu - Glossa). Vorba lui Miron Costin: Nu sînt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri.

  • @user-fw2kc4wn1k
    @user-fw2kc4wn1k 11 หลายเดือนก่อน +19

    Imnul desteptarii
    Vantul sufla fara jale frunza de stejar
    Neamul meu este plecat mai tot dupa hotar
    Dusmanii mi-au rupt tara-n sapte si ne carmuesc
    Cu vraja religiei viclenii ne hranesc
    Dar ceasul desteptarii acuma a venit
    Eu duhul neamului in mine o sa-l trezesc
    Un singe si o cultura,o tara noi avem
    Dar nu din boritura dar Dacii noi sintem
    Gaseste vina noastra in cei ce-am devenit
    Ca nu am fost uniti noi mult am mai platit
    Ca nu am pastrat stiinta stramosilor catre natura
    Ne-am prefacut din zei in robi fara cultura
    Dar inca nu-i tirziu
    Cat nu s-a stins lumina
    Din ochii cei senini
    Neamul nostru e viu
    Azi ne renastem din scrum
    Neamul meu sa-l vad pe drum
    Acasa ne vom intoarce
    Ca nus timpurile de Pace
    Neamul nostru sa-l slavim
    Pe stramosi sa-i pomenim
    Si pe steaguri Dacia a venit timpul sa scrum
    Arma sa o minuim
    Dusmanii sa-i mintiim
    Ca cat timp noi am dormit
    Dusmanii au chefuit
    Si pentru cei care vor pamint
    Pamint le v-om da in pamint
    Pamintul nostru e sfint
    Cred in unul neamul meu
    Puterea duhului sfint
    Acum stiu ca domn sint eu
    Singele il v-om pastra mereu
    Caci forta intunecata vrea sa ne spurce cu al sau
    A venit timpul sa scoatem lupii cei cu cozi de zmeu
    Vintul sufla fara jale frunza de stejar
    Neamul meu s-a adunat arma-n mina la hotar
    Doina iar va rasuna
    Pe campii si-n casa ta
    Neamul nostru in veci va egsista
    Maica cand ne cuprindea
    Tot pamintul tremura
    Fiti uniti pina la morte
    Maica-n soapta ne spunea
    Neamul nostru in veci va egzista

  • @mihaelaraita7640
    @mihaelaraita7640 10 หลายเดือนก่อน +5

    Citesc în ochii şi în sufletul regelui Angliei un adînc respect fată de cultura şi neamul nostru .Să fie oare străin de tot ce se dezbate acum ?. Sau a avut acces la adevărata istorie şi la documente care nu tot omul de rînd le-ar putea citi şi aprofundiza ; sigur este cunoscător al adevărului .

    • @camir2747
      @camir2747 10 หลายเดือนก่อน

      👍👍

  • @ash8207
    @ash8207 11 หลายเดือนก่อน +5

    Interesant! Cu cat mai cercetam mai adanc, cu atat ne dam seama ca multe din faptele istorice inca mai sunt ascunse sau putin cunoscute in general.
    Multumiri & succes in continuu cu astfel de programe!
    Salutari din SUA.

  • @gheorgheiorga9255
    @gheorgheiorga9255 11 หลายเดือนก่อน +8

    Felicitări d-lor pentru emisiune!

  • @ioanadespinaslatineanu9915
    @ioanadespinaslatineanu9915 11 หลายเดือนก่อน +9

    In fine! Eu imi facusem de multa vreme imaginea Europei antice in care Getii/Gotii au avut o influenta enorma, care s-a prelungit si in evul mediu. Dar popoarele mai bogate economic si mai "catolice" au preferat sa traga spuza numai pe Romani si, in mai mica parte pe Celti (pe care i-au adagiate numai pt. englezi si americani. Pana si pe Greci i-au cam lasat de-o parte, admirand tot ce e grecesc din antichitate, dar nu si influenta pe care greci au continuat sa o aiba. Chiar imperiul roman care i-a invins si distrus, s-a bazat aproape in exclusivitate pe filosofia, mitologia, stiinta, medicina si chiar si tehnica greceasca. Romani au avut doar meritul unei perfect organizari si administratii!
    Vreau sa multumesc pe aceasta cale Dlui Ioncica si editurii Uranus ca scoate la lumina adevaruri istorice pe care noi romanii nu le-am cunoscut multa vreme!

    • @100131xz
      @100131xz 11 หลายเดือนก่อน

      Iar cultura greceasca pe ce baza s a dezvoltat?

    • @mikemunte95
      @mikemunte95 11 หลายเดือนก่อน

      @@100131xz : su venit peste ELENi și s-au suprapus Culturii vechi a acestora; neînțelegînd Profunzimea spirituală a Locurilor au trăit "Tragedia Greacă" , de care se ia atît de mult în seamă, FĂRĂ CA vreun cercetator să se ocupe de Cauzele acestui fenomen. ACUM, toată lumea este "antrenată"/atrasâ în a vorbi doar despre EFECTE istorice dar NIMENI nu aduce la luminä Cauzele; care, de altfel, plutesc la SUPRAFAȚA CUNOAȘTERII precum Uleiul deasupra apei, dar NIMENI NU BAGĂ DE SEAMĂ ȘI NU IA ÎN SEAMĂ ACEST ADEVĂR. EXPLICAȚIA: Pentru că NU LE CONVINE celor care își DORESC să fie ei, în locul nostru. Dar ULEIUL e Ulei. Apa se evaporă, chiar dacă revine, dar Uleiul RĂMÎNE😇😊🍀🔅
      NOTĂ: APA este UN ELEMENT AL PĂMÎNTULUI, iar ULEIUL ESTE UN PRODUS -UN RAFINAT, AL PĂMÎNTULUI. Să înțeleagă, cine dorește a pătrunde în Tainele Lui Dumnezeu, CREATORUL😇🌲🔔🔔🔔🍀🔔🔔🔅

    • @Hoffmann3676
      @Hoffmann3676 11 หลายเดือนก่อน +1

      Minoii , Creta...

  • @alexandramootopsyche
    @alexandramootopsyche 9 หลายเดือนก่อน +1

    Va multumim pentru increderea acordata! Comunicarea intre triburi si familii pt binestare este o bucurie pe care ar trebui sa o traim si astazi, pe vremea aceea nu existau nici macar calorifere... ci doar cuptoare de lut! Uneori cand citesc istorie si preistorie raman cu impresia ca omul european era mai constient de clima in care traieste decat cel de astazi! Doar simplul fapt ca omul fara telefon, fara telegraf, fara masina , fara tren era cumva in legatura unul cu celalalt pe arii de mii de km este extraordinar🎉

  • @constantinmihailpopescu1340
    @constantinmihailpopescu1340 11 หลายเดือนก่อน +4

    Felicitări și recunoștință !

  • @orlandosimion3967
    @orlandosimion3967 7 หลายเดือนก่อน +1

    exceptional ! iata cum ıncetul cu ıncetul istoria extraordinara şi completa a getilor iese la iveala . Getii , stramoşii noştrii au de departe cea mai interesanta istorie din Europa .

  • @markusbruggelambert1650
    @markusbruggelambert1650 10 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumesc pentru acest material si pentru munca depusă.

  • @user-qq2ni9zn6z
    @user-qq2ni9zn6z 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitări pentru emisiune.

  • @alinamaldea8365
    @alinamaldea8365 11 หลายเดือนก่อน +7

    Extraordinare emisiunile lui Daniel. Mult am învăț și îmi pare râu că politicieni nu au interesel de a susține istoria adevărată. Locuiesc în Banat și sunt și de etnie germană. Noi românilor întotdeauna le-am spus Walachen. Așa am crescut. De ce s-a dat acestor tărâmuri numere de România?

    • @MrLupoiul
      @MrLupoiul 11 หลายเดือนก่อน +3

      Rumân = Denumire dată, în Evul Mediu, în Valahia, țăranilor dependenți de stăpânii feudali.
      sinonime: clăcaș iobag șerb România = țara iobagilor

    • @alinamaldea8365
      @alinamaldea8365 11 หลายเดือนก่อน

      @@MrLupoiul , mulțumesc 😊

    • @andreimdv661
      @andreimdv661 10 หลายเดือนก่อน

      ​​@@MrLupoiulinteresant ar fii sa ne dați și sursa la care va referați, mersi

    • @MrLupoiul
      @MrLupoiul 10 หลายเดือนก่อน

      @@andreimdv661 Nu ințeleg swahili, folosiți vă rog limba română.

    • @andreimdv661
      @andreimdv661 10 หลายเดือนก่อน +1

      @@MrLupoiul Vă rog frumos să citați sursele la care vă referați. Sper că ați înțeles limba română. Am plecat din România la 10 ani, fiți amabil.

  • @ovidiumarinelsava7928
    @ovidiumarinelsava7928 11 หลายเดือนก่อน +15

    Buchie= literă...book ... notebook = buchii notate !... and many others !...
    În multe limbi europene, se găsesc similarități în cuvinte de bază...cu sens similar !...
    Nu poate fi o simplă coincidență !...

    • @MrLupoiul
      @MrLupoiul 11 หลายเดือนก่อน +1

      buche, buchi (substantiv feminin) =A doua literă din alfabetul chirilic.
      sinonime: literă, slovă.
      etimologie: limba slavă (veche) buky

    • @MrLupoiul
      @MrLupoiul 11 หลายเดือนก่อน

      Old English bōc (originally also ‘a document or charter’), bōcian ‘to grant by charter’, of Germanic origin; related to Dutch boek and German Buch, and probably to beech (on which runes were carved).

    • @ovidiumarinelsava7928
      @ovidiumarinelsava7928 11 หลายเดือนก่อน +1

      @@MrLupoiul sunteți de apreciat pentru faptul că cunoașteți variantele oficiale... oarecum „cunostințe bătute în cuie pe baze subiective care au convenit la acel moment unor factori geopolitici"...!
      La fel și anumiți dictatori, susțineau, sau susțin că populației, îi merge bine !
      Însă trebuie să vă axați și pe adevărul din teren !...
      Multă sănătate !

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 8 หลายเดือนก่อน +1

      Buche înseamna și scriere, lectură vezi dexul. Lectură deci carte

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 8 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@ovidiumarinelsava7928Scrierile cuiva, cărțile cuiva

  • @georgearden7075
    @georgearden7075 11 หลายเดือนก่อน +19

    Credeti ca aroganta Vestului va accepta vreodata adevarul?

    • @ceciliatarsu382
      @ceciliatarsu382 11 หลายเดือนก่อน +9

      Adevar inscris pe Columna lui Traian si langa Colosseum,pe Arc ...ce dovezi mai dorim? ...of !!

    • @mihaelahanko1871
      @mihaelahanko1871 11 หลายเดือนก่อน +7

      Cui ii pasa de vest?

    • @MrOldwheels
      @MrOldwheels 11 หลายเดือนก่อน

      Fara Est Westul moare de foame...nu mai au nimic, mancare, femei, produse de larg consum , toate sunt facute cu materie prima din Est si mana de lucru din Asia.

    • @doreltomoroga9121
      @doreltomoroga9121 11 หลายเดือนก่อน +3

      Dacă noi nu dăm la o parte vălul de ignoranță care ne acoperă istoria veche ce să mai vorbim de străini!

    • @doreltomoroga9121
      @doreltomoroga9121 11 หลายเดือนก่อน

      Trebuie să ieșim din această mocirlă a falsității și ascunderii adevărului dar asta îi greu fiindcă trebuie călcată în picioare toată făcătura unor așa zisi istorici și academicieni!

  • @Cns_1
    @Cns_1 11 หลายเดือนก่อน +6

    ungarians-
    A people and a nation from the beginning hostile to the Romanians whom they found settled not only in Transylvania, but also in the historical Parthium, when they invaded Europe uncalled by any of the peoples that then populated the Old Continent, the Hungarians were much time a true enigma of history.
    Their ancient language and customs, as well as their peculiar nature, have for centuries made historians wonder who these people really were, and especially where they came from. Recent thorough research and studies have revealed not only the typically Asian origin of the first Hungarian tribes arriving in Europe, but also another series of details, unexpected for many, related to the true ancient history of the Hungarians, along with the current genetic component of these people. This is what often happens when history is not ostentatiously-irredentist, and the realities of the facts cannot be hidden even under a "historical millennium".
    Let's go over the facts a little.
    Some nomads through human history
    The non-acceptance of historical truth is a phenomenon that still haunts the official historiography, even, of many peoples whose historians and politicians deeply want a much more glorious, original and authentic past than the one assumed by historians who are only in the service of the truth. The case of the Hungarians is as characteristic as possible for such a situation. It is very difficult to find another nation that works so diligently to shape and even change its own history in places. Especially when ancient history is at stake.

    • @camir2747
      @camir2747 10 หลายเดือนก่อน

      👍👍👏👏🤞

  • @naisak7647
    @naisak7647 11 หลายเดือนก่อน +9

    Păcat că nu aveți subtitrare în lb engleză...

    • @relu8538
      @relu8538 11 หลายเดือนก่อน +3

      Se poate activa subtitrarea în limba engleză din youtube de către cei interesați.

  • @valeriuoancea1988
    @valeriuoancea1988 11 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc mult !

  • @kzzz9445
    @kzzz9445 8 หลายเดือนก่อน +2

    Any subtitles? I’m from Baltics and this whole topic regarding Dacians and Thrace is of utmost interest to me.

    • @roxindaniel
      @roxindaniel  8 หลายเดือนก่อน

      th-cam.com/video/wxjwMKqkeAM/w-d-xo.html
      th-cam.com/video/dfqKU_e3TKo/w-d-xo.html

  • @paulpaustovanu8816
    @paulpaustovanu8816 11 หลายเดือนก่อน +7

    Domnule Roxin , ar fi interesant de publicat sursele dumneavoastra si ale invitatilor dumneavoastra, linkuri, eventual surse descarcabile PDF.

    • @MrOldwheels
      @MrOldwheels 11 หลายเดือนก่อน

      Ca sa le interzica si cenzureze ordinea mondiala!? Uitati-va cum au schimbat in wikipedia motivul distrugerii Sodomei si Gomora pentru a se potrivi identitatii de gen.

    • @andreimdv661
      @andreimdv661 10 หลายเดือนก่อน

      Cumpără cartea și citește sursele

  • @luigiturri7193
    @luigiturri7193 11 หลายเดือนก่อน +5

    MOLTO INTERESSANTE, GRAZIE👦👍👏👏👏

    • @danirumano3019
      @danirumano3019 8 หลายเดือนก่อน +1

      El Arco y el arrate viene de los Getas y dacios...Por esto Sa_Get_ario Să get ă Tor!I Arar en rumano se dice A.R. si pones A Lrevez y la R la pones orizontal hacia abajo desde picó de la A verás que es la forma de un Arat..De ellos todos estos inventos!😘

  • @andriano22
    @andriano22 11 หลายเดือนก่อน +2

    Multumesc

  • @iceblu4713
    @iceblu4713 5 หลายเดือนก่อน +1

    Puteti face un documentar despre Massageti (Bravii Geti) ?

  • @dorinameres3100
    @dorinameres3100 11 หลายเดือนก่อน

    RESPECT 👍

  • @paulpaustovanu8816
    @paulpaustovanu8816 11 หลายเดือนก่อน +2

    Felici Vinci

  • @andreimoldoveanu975
    @andreimoldoveanu975 10 หลายเดือนก่อน

    ♥️♥️♥️🤗

  • @mihaelahanko1871
    @mihaelahanko1871 11 หลายเดือนก่อน

  • @mihneavlad52
    @mihneavlad52 11 หลายเดือนก่อน

    👍👍👍

  • @marcus-nb9ck
    @marcus-nb9ck 11 หลายเดือนก่อน +3

    Sa mai asteptam publicarea de catre editura Uranus a cartii De Anglorum Gentis Origine Disceptatio a lui Robert Sheringham?

    • @MrOldwheels
      @MrOldwheels 11 หลายเดือนก่อน +2

      Asteaptam cum am asteptat si autostrazile in Ro.

  • @hootchinoobill6018
    @hootchinoobill6018 11 หลายเดือนก่อน +3

    Multe lucruri sunt întortocheate și toate sursele merită investigate și comparate și într-adevăr actualii istorici sunt mai mulți interesați de demitizarea istoriei noastre, dar atenție, tot pe baza unor…mituri. 😏

  • @user-fp5uu9ru1i
    @user-fp5uu9ru1i 11 หลายเดือนก่อน

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  • @carmenhanghiuc4570
    @carmenhanghiuc4570 11 หลายเดือนก่อน

    👍

  • @floricacristina5899
    @floricacristina5899 11 หลายเดือนก่อน +4

    În limba araba,geți înseamnă, cei vechi și intepti

  • @ancaceraceanu5011
    @ancaceraceanu5011 10 หลายเดือนก่อน +2

    13:30, 14:00-15:00 Westfalia --> westfalah = westvalah? Interesant... deci noi suntem valahii de est (Ostfalia, ostfalah) , in germana v se citeste F

  • @user-ve7ov3wk1v
    @user-ve7ov3wk1v 10 หลายเดือนก่อน +1

    Am fost plăcut surprinsă să aud spunandumi-se bună sara in localitatea SanCassiano,din Alto Ádige,Italia.

  • @gabrielbalazs9310
    @gabrielbalazs9310 10 หลายเดือนก่อน

    Domnule Daniel Roxin, sunt autorul ilustratiilor cu geto-daci pe care le folositi frecvent in filmele d-voastra ! As avea rugamintea sa nu le mai folositi de acum inainte, va multumesc.

    • @gabrielbalazs9310
      @gabrielbalazs9310 10 หลายเดือนก่อน

      @@alexandrutomescu4146 daca nu crezi ca sunt autorul gresesti.Daca e varianta cealalta, da, ai dreptate.Pana dau nas cu unul care-mi foloseste munca.

  • @eugennicolaescu5220
    @eugennicolaescu5220 11 หลายเดือนก่อน +15

    Autorități culturale?
    Autorități s-au făcut singure, dar au cultură cât păr are broasca pe spate.

  • @aproxitus1379
    @aproxitus1379 11 หลายเดือนก่อน +5

    RESPECT Valhala y Valahia ?

  • @olgaroche2929
    @olgaroche2929 8 หลายเดือนก่อน +1

    In limba Persana Alina = a comforta

  • @teltin665
    @teltin665 11 หลายเดือนก่อน

    👏👏👏🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩

  • @wallachusd
    @wallachusd 10 หลายเดือนก่อน +1

    Getii si Gotii este unul si acelasi lucru?Gotii din Germania sunt originari din spatiul Carpatic?

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 8 หลายเดือนก่อน +2

      Nu. Geții, geto dacii care au înființat Dacia au venit din Finlanda în Carpați în primul val și în al doilea val au venit cu vocala schimbată din e în o din geți în goți

  • @elenaspaniol9695
    @elenaspaniol9695 11 หลายเดือนก่อน +2

    ...CUM POT SA INTRU IN POSESIA CARTII ❓️

    • @roxindaniel
      @roxindaniel  11 หลายเดือนก่อน +5

      O puteti comanda aici: dacia-art.ro/carti-pentru-adulti/1047-geii-i-genealogia-popoarelor-nordice.html

    • @elenaspaniol9695
      @elenaspaniol9695 11 หลายเดือนก่อน +1

      Va mulțumesc din suflet.

    • @luminitapreda8664
      @luminitapreda8664 11 หลายเดือนก่อน +1

      @@roxindaniel popoarele nordice ? Care ? Alea căpușate de trans ?

  • @stefania-eleni1347
    @stefania-eleni1347 11 หลายเดือนก่อน +2

    Elena - Alina... Niciodată nu m-aș fi gândit la o corelație.

  • @CiprianMoisa-ij4pv
    @CiprianMoisa-ij4pv 3 หลายเดือนก่อน

    Eu i-am pus o întrebare simpla, dacă știe limba Greaca, și dacă știe sa traducă limba greaca veche, deasemenea, dacă îmi poate spune concret și cu exactitate de ce a fost arsa Biblioteca din Alexandria, și oare ce documente vechi au ars voite din greșeală sau ascunse rău intenționat, pentru faptul că Geții nu sunt Daci, el asa mi-a zis, Deasemenea l-am întrebat despre războiul dintre Dromichete și Lisimah, el mi-a raspuns

  • @iceblu4713
    @iceblu4713 5 หลายเดือนก่อน

    Sugerez sa puneti subtitrari in Engleza. Ca sa nu ne mai fure altii istoria, precum turcii si ungurii.

  • @veronicaopritoiu927
    @veronicaopritoiu927 2 หลายเดือนก่อน

    Foarte corect spus, da cu 1200 de ani înainte de creștinism Zalmoses a format o religie. Exact asa este, cu 1200 de ani i. H. MOISES a primit Tablele Legii. Deci Zalmoses e Zal +Moisés, sau În memoria lui Moisés, Moshe rabeno. Zalmoses nu a fost un nume adevărat ci un pseudonim, Zalmoses, Al doilea Moisés....

  • @13bajwa76
    @13bajwa76 7 หลายเดือนก่อน +1

    Getii Europe...In Panjab harynaa westup rajstahan is Jatts❤

  • @augustiniumihaila4466
    @augustiniumihaila4466 11 หลายเดือนก่อน +1

    Artur Cinci Dragoni. Cine stie.... intelege.

    • @christinneradu8399
      @christinneradu8399 11 หลายเดือนก่อน

      Nu stiu, dar as vrea sa aflu. Poti spune mai multe? Multumesc>

  • @alexandrusaplacan8443
    @alexandrusaplacan8443 11 หลายเดือนก่อน

    Îmi cer scuze, mă refeream la domnul Dumitru Ioncică, managerul Editurii Uranus

  • @paulpaustovanu8816
    @paulpaustovanu8816 11 หลายเดือนก่อน +1

    Scriitorul suedez Jan Guillou, într-unul din programele sale, menționa un scriitor suedez din secolul al-17-lea, care scria ca suedezii sunt strămoșii grecilor antici. Aserțiune paradoxala, dar care poate fi explicata printr-o migrație din Scandinavia, in epoca bronzului, când clima se schimba. Pana atunci Scandinavia a fost acoperita de păduri de foioase, dar după schimbarea climatica, pădurile de foioase sunt înlocuite de păduri de foioase.

  • @akril4995
    @akril4995 11 หลายเดือนก่อน +1

    De ce,de ce de ce....ignora și de ce sa inducă in derizoriu...?????de ce pentru numele lui Dumnezeu???

    • @elenacorbescu5830
      @elenacorbescu5830 11 หลายเดือนก่อน +7

      Cei care vor să stăpânească lumea nu doresc aflarea adevărului, tin lumea în minciuna și se știe cine este tatăl minciunii! Ura asupra omului, creatia supremă a lui Dumnezeu, este fără limite! Dar totul se va afla intr-o zi! Doamne ajuta tuturor!

    • @akril4995
      @akril4995 11 หลายเดือนก่อน

      @@elenacorbescu5830 Mai se spune și că:"Dumnezeu îți dă dar nu-ți baga și in gura"🤷🍺

  • @elenalucaciu3453
    @elenalucaciu3453 5 หลายเดือนก่อน

    În manuale se spune ca romana face parte din grupul limbilor latine. Asa inv ta copii.

  • @silviupanait8861
    @silviupanait8861 11 หลายเดือนก่อน +1

    Genealogia unui popor poate fi studiata cu exactitate din punct de vedere medical, stiintific, discutiile pe texte vechi nu-si mai au sensul.

    • @100131xz
      @100131xz 11 หลายเดือนก่อน

      cum medical?

    • @cristianmare1555
      @cristianmare1555 8 หลายเดือนก่อน +1

      Și științific după adn se confirmă că geții, tracii au populat Scandinavia

  • @vasilenicu1938
    @vasilenicu1938 9 หลายเดือนก่อน

    ZALMOXE

  • @dorinadirloman464
    @dorinadirloman464 11 หลายเดือนก่อน +4

    Da. Or fi mers sa lucreze prin Spania ca si Romani de astazi. Inseamna ca Geto-Daci or facut carare Batuta pentru Romani mileniului 3. Oare Adam si Eva or fi fost Geto-Daci ??

    • @100131xz
      @100131xz 11 หลายเดือนก่อน

      Adam si Eva?N avea cum ca erau negrii ca taciunele, este?

    • @andreimdv661
      @andreimdv661 10 หลายเดือนก่อน +2

      Ce simpatica ești

  • @CiprianMoisa-ij4pv
    @CiprianMoisa-ij4pv 3 หลายเดือนก่อน

    Domnule Roxin sunt Profesori de Istorie tineri care spun ca sunteți o persoană mincinoasa, adice nu ați tradus bine traducerile gece ale marilor scrieri Grecești Herodot, Pitagora și Straborn