Campionatul European de Bere și Pariuri. Coca-Cola Zero șanse. Nebunie cu salam | Ceva Cu Reclame 59

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 25 ก.ย. 2024
  • Hai cu CCR campioană europeană, mondială și, dacă se poate, chiar națională și județeană!
    Programul acestei zile:
    10:00 - Ceva Cu Reclame. Nu cumva să lipsiți!
    16:00 - Polonia-Olanda.
    17:00 - Concert Coldplay (Budapesta)
    19:00 - Slovenia-Danemarca
    22:00 - Serbia-Anglia.
    În rest, reclame la bere și pariuri.
    ___
    Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
    ___
    Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei, pot contribui serios la însănătoșirea presei.
    Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
    ___
    Presa independentă, fără de care o democrație nu poate supraviețui, are nevoie de sprijinul cetățenilor pentru a fi puternică. Jurnalismul nostru este liber de prejudecăți comerciale și nu este influențat de proprietari de trusturi media, politicieni și nici măcar de acționari.
    Cum poți susține această fabrică?👇🏼
    Sprijină Starea Nației în fiecare lună: www.stareanati... sau donează pe Patreon: www.patreon.co....
    Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: bit.ly/YTStarea...
    Te așteptăm și în Magazinul Nației: www.stareanati...
    ~ bit.ly/Starea-F...
    ~ bit.ly/Starea-I...
    ~ bit.ly/Starea-T...
    ~ bit.ly/SN-magazin
    ~ bit.ly/SN-podcast
    ~ bit.ly/SN-newsl...
    ~ / discord
    Ne găsești aici pentru sugestii:
    ~ Contact@StareaNatiei.ro

ความคิดเห็น • 310

  • @Condratiuliandumitru
    @Condratiuliandumitru 3 หลายเดือนก่อน +92

    Paradoxul este că toate reclamele ce apar peste videoclip, de la TH-cam, sunt la păcănele și pariuri sportive. 😂

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 3 หลายเดือนก่อน +9

      Treci la premium..

    • @irIn-cn8eb
      @irIn-cn8eb 3 หลายเดือนก่อน +7

      Exact, pana acum erau la partide :)))))

    • @florentina63
      @florentina63 3 หลายเดือนก่อน +5

      Asta voiam si eu sa comentez

    • @nicolaemihai3581
      @nicolaemihai3581 3 หลายเดือนก่อน

      Înainte sa treci la premium, poți sa încerci și Opera cu ad-block inclus și pe telefon

    • @TheForsakenVarus
      @TheForsakenVarus 3 หลายเดือนก่อน +4

      Da le report, ai clasificare pentru asta

  • @TheAlchemist89
    @TheAlchemist89 3 หลายเดือนก่อน +7

    Nu mai pot nici eu cu reclamele la pariuri! Felicitări vouă!🎉🎉

  • @denis.stefoane
    @denis.stefoane 3 หลายเดือนก่อน +33

    Am si eu cateva sloganuri, sa incepem cu:
    Unibet - Pariem ca putem distruge mai multe vieti decat sa le salvam.
    Tschibo - pentru o cafea prajita mai mult decat un vampir la soare
    McDonalds - Transformam foamea in regret din 1940
    McDonalds - Un BicMac pe zi, tine doctorul aproape!
    Kfc - pentru momentele cand vrei sa iti inveti stomacul o lectie.

    • @blr9051
      @blr9051 3 หลายเดือนก่อน +2

      😅

    • @vitalinafetisow2049
      @vitalinafetisow2049 3 หลายเดือนก่อน

      😂

    • @dani2oo
      @dani2oo 2 หลายเดือนก่อน

      Societatea noarmalā se bazeazā pe inteligenta ta ! Daca vezi o reclamā la pariuri Dute si cumpārā o plācintā nu esti obligat sā bagi casa pe pariuri. Asta este démocratie capitalistā !

  • @danielxq676
    @danielxq676 3 หลายเดือนก่อน +22

    Slogan: "Realitatea TV ... iti aratam realitatea pe care o vrem noi!"

  • @alexia0712
    @alexia0712 3 หลายเดือนก่อน

    Va multumim

  • @eduardlatcan
    @eduardlatcan 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumesc!

  • @alexandruirimescu8143
    @alexandruirimescu8143 3 หลายเดือนก่อน +14

    Lidl: meriți să fii surprins de inspectorii de la Protecția Conusmatorului!!!

    • @UV2024Ursa
      @UV2024Ursa 3 หลายเดือนก่อน

      Lidl are cele mai mici preturi dar si calitatea e pe masura = de mizerie!

    • @mysteriousromania6121
      @mysteriousromania6121 3 หลายเดือนก่อน

      Nu mai are nici Lidl prețuri normale de mult.

  • @tmateas
    @tmateas 3 หลายเดือนก่อน +1

    Fantastic job !!!
    Am comentat de citeva ori despre emisiunile echipei tale Dragos si cu adevarat sint foarte educative, informative si folositoare in viata de zi cu zi, numai ca oameni saraci nu-si dau seama ca sint dusi in eroare , spalati pe creier si luati de fraieri. Uluitor cite jocuri de noroc exista in Ro.!
    Societatea are deficiente enorm de serioase incepind cu lipsa de educatie, intelegere a repercursiunilor din cauza jocurile de noroc, consumul de alcohol si multe altele. ....
    Hopefully your team has the drive and desire to go the distance and eventually make a big difference in romanian society.
    Good luck !
    Ottawa,1981

  • @costine1
    @costine1 3 หลายเดือนก่อน +1

    Pariurile trebuie interzise in publicitate mainstream. Asa cum s a interzis reclama la țigări (si se vad progrese in combaterea fumatului) asa trebuie sa se faca si pentru pariuri. Ideal toate reclamele la produsele care dau dependenta și cele care afectează sănătatea ar trebui interzise total.

  • @IleanaVasilescu-b3q
    @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน +5

    Vă mulțumesc pentru o emisiune "punct ochit ,punct lovit" ,foarte interesantă și amuzantă ! Felicitări și mult succes în continuare !🎉❤🎉💫👩‍❤️‍👨🥇❤💎🎩

  • @erickdimofte3424
    @erickdimofte3424 3 หลายเดือนก่อน

    Ești foarte tare Dragoș. Felicitari😂😂😂😂

  • @alinapiftor8985
    @alinapiftor8985 3 หลายเดือนก่อน +9

    Slogan sincer la chipsuri:
    Cu mărar, chilli ori sare
    Ondulate, rotunjoare
    Cu-ale noastre chipsuri toate
    Ai scăpat de sănătate!

    • @RiotDuel_Wisdom_and_Eternity
      @RiotDuel_Wisdom_and_Eternity 3 หลายเดือนก่อน

      Cand scap de tot de gustul cipsurilor, sponsorizez reclama anti-cips cu acel slogan. Deocamdata mai consum cate una la 1-2 saptamani

  • @lazanualex9224
    @lazanualex9224 3 หลายเดือนก่อน +2

    Bravo faceți o treabă extraordinară, informații extrem de utile, content foarte calitativ și cantitativ ❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @gabrielledorr546
    @gabrielledorr546 3 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitări pentru emisiune !

  • @serban153
    @serban153 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitari pt emisiune !!!

  • @iraphaell5616
    @iraphaell5616 3 หลายเดือนก่อน +7

    Comentariu pentru algoritm succes pentru munca depusa

    • @Vasachi2
      @Vasachi2 3 หลายเดือนก่อน +2

      nice

  • @dragospetrut2747
    @dragospetrut2747 3 หลายเดือนก่อน +40

    Coca cola...Un degresant excelent...E atât de bun...CA UNII IL SI BEAU😂😂😂😂

    • @filmero.7184
      @filmero.7184 3 หลายเดือนก่อน +3

      😂😂😂

    • @rdd8094
      @rdd8094 3 หลายเดือนก่อน +3

      Da ai uitat când te duceai la club și puneai cola în votka și oe urma te plimbai prin club cu paharul 😂

    • @alinbeserman
      @alinbeserman 3 หลายเดือนก่อน

      😂😂😂

  • @costelcampanu8484
    @costelcampanu8484 3 หลายเดือนก่อน

    Bună dimineața colectiv frumos "Starea Natiei "!

  • @simsanf
    @simsanf 3 หลายเดือนก่อน +2

    Bună ziua. Sunt studentă la o facultate la care simt că mi am pierdut toate oportunitățile de dezvoltare personală. Sunt în an terminal si astăzi am avut licența la pedagogie(ni s au adresat câteva întrebări). Una dintre întrebări a fost ce carti de pedagogie am citit. Niciuna. Însă am vorbit despre cartea recomandată de dvs. - Relația dintre corp și minte (cred câ așa se numea pt că n am cumpărat o încă că e scumpă, încă) și am citit cateva fraze desprre care am zis la licență: că persoanele super triste au lobul temporal stang slab dezvoltat. Am primit și alte întrebări- un fel de chineză pentru mine și mărturisesc cu mâna pe inimă că imi pare tare rău că nu am intelectul bine dezvoltat încât să răspund așa cum trebuie la niște întrebări de viață. Nu promit nimic, dar acum câteva minute am luat din lidl ulei de rapiță neuitând de raportul 1/2 al lor si faptul câ e atata artă în a avea grijă de tine. Vreau să cresc sănătos desi am 22 de ani. Vreau să mananc sanatos! Sunt dependentă de zahăr și încerc să renunț la dulciuri ușor pentru că observ că nu pot imediat. Și acum o săptămână si jumatate am început să alerg. Însă am făcut o de două ori pentru că evident că e ușor să te intorci la ce e comod. Vreau cu toata luciditatea să posed drepturile asupra fericirii pe care nu o am. Multumesc mult, Dragoș pentru doza de cultură personală și sanatate!❤

  • @JustChaos17
    @JustChaos17 3 หลายเดือนก่อน

    Uau, vă mulțumesc foarte mult că mi-ați inclus sloganul in emisiune. Chiar nu mă așteptam să va placa.
    De data asta am făcut o poezie. Nu prea inspirata, dar am incercat :)
    Bea ceaiuri de calitate
    De vrei sa le vezi pe toate.
    Cola, pepsi de vei bea
    Pensia n-o vei apuca.
    Fără zahar, fara suc
    Suta eu vreau s-o apuc.

  • @ioanciocan4382
    @ioanciocan4382 3 หลายเดือนก่อน +2

    Multă sănătate ❤❤

  • @ciresvlad3758
    @ciresvlad3758 3 หลายเดือนก่อน +6

    Felicitări, minunată emisiune!

  • @adrianrotaru7998
    @adrianrotaru7998 3 หลายเดือนก่อน +1

    Suuuper emisiune
    Țineți-o tot așa

  • @MldvanFlorin
    @MldvanFlorin 3 หลายเดือนก่อน +2

    😂😂😂. ❤❤❤❤❤ Felicitari. V- am urmarit la prima tv in fiecare seara.

  • @polish200
    @polish200 3 หลายเดือนก่อน +2

    Mi-a placut textul lui Tolo depsre comentatorii de la ProTv, care-s jale (X a dat gol cand trebuia sa tina de minge).

  • @VasileBerbescu
    @VasileBerbescu 3 หลายเดือนก่อน +1

    🍀

  • @alexia0712
    @alexia0712 3 หลายเดือนก่อน

    Imi place foarte mult ce faceti aici!

  • @dariuschiorean5709
    @dariuschiorean5709 3 หลายเดือนก่อน +1

    Foarte bine spus😮

  • @simonadologa7832
    @simonadologa7832 3 หลายเดือนก่อน +2

    To be or not to beeeee!

  • @alexandru2769
    @alexandru2769 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mezeluri cu eticheta curată...măcar eticheta să fie curată :))

  • @MrRvalentin
    @MrRvalentin 3 หลายเดือนก่อน +2

    Slogan C💀ca-C💀la : Savureaza adevaratul gust al testamentului.
    McD💀nalds : Vino cand nu mai esti.

  • @MG-zt2bo
    @MG-zt2bo 3 หลายเดือนก่อน +10

    9:20 fix reclama asta a fost cand am intrat pe video 😅🤣🤣

    • @nandind252
      @nandind252 3 หลายเดือนก่อน +1

      daa exact :)))

  • @ioanaraluca5482
    @ioanaraluca5482 3 หลายเดือนก่อน +3

    Buna dimineața!!! Abia așteptam emisiunea❤

  • @dragospetrut2747
    @dragospetrut2747 3 หลายเดือนก่อน +4

    Superbet...CE SA FACI CU 2 RINICHI?🤣🤣🤣🤣🤣

    • @lgpop3347
      @lgpop3347 3 หลายเดือนก่อน

      😂😂😂😅

  • @viovalenti5966
    @viovalenti5966 3 หลายเดือนก่อน +2

    SuperGol ...portofelul 😢

  • @kingarthur488
    @kingarthur488 3 หลายเดือนก่อน +6

    Cu tot respectul, in Bavaria, berea nu este bautura alcoolica! Este un aliment de baza.....

  • @victorstroe821
    @victorstroe821 3 หลายเดือนก่อน

    Mulțumim!

  • @genovevaionescu8602
    @genovevaionescu8602 3 หลายเดือนก่อน

    România ❤

  • @djsheva1983
    @djsheva1983 3 หลายเดือนก่อน +7

    Catena! Farmacia inimii, , faci infarct când îi vezi reclamela!

  • @victoriailinca1968
    @victoriailinca1968 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumesc pentru tot ❤

  • @viorelnegru9710
    @viorelnegru9710 3 หลายเดือนก่อน +2

    Penny- Economisim bani, clienții nu.

  • @catalinp5093
    @catalinp5093 3 หลายเดือนก่อน +2

    ❤❤❤❤❤❤

  • @LiviuHomalăulSectar
    @LiviuHomalăulSectar 3 หลายเดือนก่อน +2

    Tu dă bi, dă Best 😂😂

    • @lgpop3347
      @lgpop3347 3 หลายเดือนก่อน

      😂😂😂 săracu băiatul ăla, a rămas în istorie 😅

  • @alexia0712
    @alexia0712 3 หลายเดือนก่อน

    Bravo!

  • @ionitacatalinionut5324
    @ionitacatalinionut5324 3 หลายเดือนก่อน +3

    Cea mai tare emisiune e marti joi si Duminica :)

  • @mariodeloiu3029
    @mariodeloiu3029 3 หลายเดือนก่อน

    Cum se face că mereu când mă uit la starea nației îmi apar numai reclame la pariuri sportive 😂😅

  • @florinlaurentium7523
    @florinlaurentium7523 3 หลายเดือนก่อน +2

    Pentru a avea succes la ORICARE din casele de pariuri:
    Vreti pe loc sa castigati?
    Foarte simplu: nu jucati!

  • @MldvanFlorin
    @MldvanFlorin 3 หลายเดือนก่อน +3

    Adevarat. ❤

  • @gianinamariaciuntuc7628
    @gianinamariaciuntuc7628 3 หลายเดือนก่อน +2

    Ce bine de mine că televizorul sta doar pe Tralala. Toată ziua ascult cântecele.

  • @moldovanalexandru607
    @moldovanalexandru607 3 หลายเดือนก่อน +1

    Reclamele lui Mircea Bravo sunt ce trebuie. 🤌

  • @georgemoraru7160
    @georgemoraru7160 3 หลายเดือนก่อน +1

    Ironie: youtube imi arata o reclama la pariuri inainte de episodul vostru.
    Google zice: Sa vina banii, sa vina banii, sa vina banii la baieti

  • @cosmintotolici5077
    @cosmintotolici5077 3 หลายเดือนก่อน +1

    Super Bet , numai bun de ignorat

  • @GameStuckFixer
    @GameStuckFixer 3 หลายเดือนก่อน +3

    Bravo

  • @mihaelaivan9051
    @mihaelaivan9051 3 หลายเดือนก่อน

    👏🏼👏🏼👏🏼

  • @alexandruirimescu8143
    @alexandruirimescu8143 3 หลายเดือนก่อน +1

    Una veche și obosită: Ciuc, încă una și mă duc ... sub masă!!!

  • @alexandruirimescu8143
    @alexandruirimescu8143 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mega Image, mega regatul ofertelor proaste.

  • @ionutdd1
    @ionutdd1 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumesc

  • @dumitruion-bd8lx
    @dumitruion-bd8lx 3 หลายเดือนก่อน +1

    Like-felicitări!

    • @panvio-d3v
      @panvio-d3v 3 หลายเดือนก่อน

      :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  • @bucuresti-Pitesti
    @bucuresti-Pitesti 3 หลายเดือนก่อน +3

    "Romania ALE..Romania ALE.. România ALE -HopHop și BAraBara"

  • @b.i.n_777
    @b.i.n_777 3 หลายเดือนก่อน +2

    "Și cu ce informații ai rămas după acest clip?"
    Eu: "Româniaaa Româniaaaa oleeee oleeee oleeee"

  • @MonicaMarcu-h6f
    @MonicaMarcu-h6f 3 หลายเดือนก่อน

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻😘

  • @danielbeniaminanton
    @danielbeniaminanton 3 หลายเดือนก่อน

  • @costelbarbu7370
    @costelbarbu7370 3 หลายเดือนก่อน +2

    Buna emisiunea misto caciula Dragos😂

  • @irIn-cn8eb
    @irIn-cn8eb 3 หลายเดือนก่อน +3

    Ce vremuri, anii 90, acum suntem mumii pentru tinerii de azi

  • @luciagaspar7667
    @luciagaspar7667 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bună dimineața!!😂😂😂😂😂❤

  • @andreiungureanu3053
    @andreiungureanu3053 3 หลายเดือนก่อน

    Cum să-mi dea exact aceiași reclamă în timp ce mă uit la ea în episod? 😂

  • @romeorosca93
    @romeorosca93 3 หลายเดือนก่อน +1

    Algo-calmin... excelent

  • @dccdacicus1243
    @dccdacicus1243 3 หลายเดือนก่อน

    Bravo Domn, felicitări pentru spotul anului Coca Cola Zero
    Gust de Viață😂

  • @LarisaN123
    @LarisaN123 3 หลายเดือนก่อน +1

    👍

  • @Numorfutinca
    @Numorfutinca 3 หลายเดือนก่อน

    Slogan Caroli:
    Aproape mâncare şi muuulte calorii

  • @Uni955
    @Uni955 3 หลายเดือนก่อน +1

    Eu ca slogan am așa: "RedBull îți dă aripi să te duci rapid la spital"! sau "Agită-ți mintea cu guma Orbit cu reclamele chew good"
    Ca sugestii de reclame am:
    -Carrefour cu Andra,Moga & Zub cu "să petrecem cu tot neamu' c-așa-i la români tot anul"
    -Stella Artois cu David Beckham
    -Lay's,etc.

  • @andreeaiulia19
    @andreeaiulia19 3 หลายเดือนก่อน +2

    Tedi are pentru tine: zahar, diabet, grăsime 😅

  • @DumitruScafarleaza
    @DumitruScafarleaza 3 หลายเดือนก่อน +1

    👍👍👍

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩🎩👩‍❤️‍👨

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      ❤❤❤❤❤♥️❤❤❤❤❤❤❤❤❤🎩

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🙂🙂🙂🎩

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇❤

  • @MarianAFC3
    @MarianAFC3 3 หลายเดือนก่อน +3

    CIUC - Incă una și mă duc dreacu!

  • @stefancristi2493
    @stefancristi2493 3 หลายเดือนก่อน +1

    Mai bine spus "Bea Tot Van Damme" 😂

  • @dubatransport4545
    @dubatransport4545 3 หลายเดือนก่อน

    ❤🎉

  • @alexandrupatrascu4952
    @alexandrupatrascu4952 3 หลายเดือนก่อน +1

    Like & Comment

  • @cosminandrei1928
    @cosminandrei1928 3 หลายเดือนก่อน +1

    Ole, ole, ole! :)))

  • @cosminmoise947
    @cosminmoise947 2 หลายเดือนก่อน

    Stii ca reclamele ce apar peste videoclip sunt la păcănele și pariuri sportive?

  • @Fuchs1978
    @Fuchs1978 3 หลายเดือนก่อน

    N-avem nicio treabă cu Ploieștiul, în afară de „Republica de la Ploiești”, și aceea prin Caragiale. Și totuși, o săptămână de vacanță ne-o vom petrece acolo, să vedem colțul acela de țară, cu tot cu „Cafeneaua nației”😉. Vreo sugestie de hotel, vă rog? :)

  • @AdyVenom
    @AdyVenom 3 หลายเดือนก่อน +1

    eu mai deschid tv ul doar ca sa pun un film de pe laptop pe un ecran mai mare

  • @IleanaVasilescu-b3q
    @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

    🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉❤

  • @eduardflorica5788
    @eduardflorica5788 3 หลายเดือนก่อน +1

    Neața,👋

  • @dragospetrut2747
    @dragospetrut2747 3 หลายเดือนก่อน +3

    🎉

  • @Axumm96
    @Axumm96 3 หลายเดือนก่อน +1

    Am primit reclama superbet la acest videoclip

  • @mihaelalena6838
    @mihaelalena6838 3 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤

  • @dragosachitei8137
    @dragosachitei8137 3 หลายเดือนก่อน

    Ma uit și eu la acest episod și dintr-o data se întrerupe cu o reclama super ... Dacă înțelegeți ce vreau sa zic

  • @horaluci9488
    @horaluci9488 3 หลายเดือนก่อน

    Ești demențial 😂🎉

  • @dutuiulia7547
    @dutuiulia7547 3 หลายเดือนก่อน

    Am trimis si eu poza aceasta pe adresa de mail a lui Dragos Patraru, chiar magandeam cand va aparea

  • @raimundapostu148
    @raimundapostu148 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bun😊

  • @ancutagarbacea8572
    @ancutagarbacea8572 3 หลายเดือนก่อน +1

    👏👍

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏♥️

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤♥️❤❤❤🎩

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊😊🙂🙂🙂🙂🎩

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🥇🇧🇪

    • @IleanaVasilescu-b3q
      @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

      👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍👍🎩

  • @theiepster
    @theiepster 3 หลายเดือนก่อน +1

    Dragos, vorbesti de SuperBet si alte pacanele dar pe canal la tine este reclama la SuperBet. Ti-am trimis un mail referitor la asta dar probabil volumul de munca nu ti-a permis sa il citesti sau sa raspunzi la el. Tine-o tot asa si fa o figura frumoasa!

    • @GabrielDrogeanu
      @GabrielDrogeanu 3 หลายเดือนก่อน

      Retrimite. A zis că uneori îi mai scapă din mailuri, dar dacă trimiți din nou, citește.

  • @bdariamihaela
    @bdariamihaela 3 หลายเดือนก่อน

    Slogan onest: Cris-Tim
    Mănânci bine, te simți bine, așa că lasă mezelurile și fă-ți o salată

  • @radusansebes3517
    @radusansebes3517 3 หลายเดือนก่อน

    La descoperă universul căutăm skip :))

  • @IleanaVasilescu-b3q
    @IleanaVasilescu-b3q 3 หลายเดือนก่อน

    🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎩

  • @anduboboc9672
    @anduboboc9672 3 หลายเดือนก่อน +5

    România România ole ole ole❤

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 3 หลายเดือนก่อน

      România ole, ole, și Șoșoacă mai e!

  • @radusansebes3517
    @radusansebes3517 3 หลายเดือนก่อน

    Am dat skip și s-a întors la reclama din emisiune :))

  • @DAnielGrecu88
    @DAnielGrecu88 3 หลายเดือนก่อน

    🎉 Newmarkt - Gust Puternic și Amărui 🎉
    Când vrei ceva nesănătos și surprinzător, alege Newmarkt! 🍻 Gustul puternic și amărui te face să te întrebi dacă ai greșit sticla! 😆
    Newmarkt - pentru momentele în care sănătatea e doar o opțiune! 🍺💪

  • @Florius19881
    @Florius19881 3 หลายเดือนก่อน +3

    Buna dimineata

  • @caterina-de-luna
    @caterina-de-luna 3 หลายเดือนก่อน

    nurofen - Bucură-te de încă o zi oribilă. De cea mai mică problemă, ne ocupăm noi.