Mica Unire

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 6 ก.พ. 2025
  • În 1849, după ce marile puteri externe pun capăt revoltelor din principatele române, Rusia și Imperiul Otoman semnează Convenția de la Balta Liman, care prevedea revenirea la regulamentele organice, dar și un mai mare control din partea puterii suzerane și o mai mare autoritate a domnitorului numit.
    Imediat după semnarea acestui act, pe tronul Moldovei a fost pus Grigore Alexandru Mica, iar pe cel al Țării Românești, Barbu Știrbei. Cei doi rămân în funcții până la 1856. Amândoi fiind adepții ideilor iluministe, deși numiți de marile puteri, au contribuit foarte multe la dezvoltarea celor două principate și la crearea contextului pentru fiitoarele reforme.
    Între timp, în 1853 izbucnește între Rusia și Imperiul Otoman ceea ce cunoaștem astăzi sub denumirea de Războiul Crimeii, turcii având susținerea statelor occidentale. Și cum orice conflict se încheie cu un Tratat de Pace, în 1856 are loc Convenția de Pace de la Paris unde se stabilesc condițiile amiabile dintre turci și ruși, dar se aduce în discuție și unirea celor două principate românești din exteriorul arcului carpatic. Ministrul de externe france își exprimă în mod clar susținerea pentru unire, însă rezervele Angliei și nemulțumirile Rusiei și ale Imperiului Otoman determină marile puteri să își pună problema consultării poporului.
    Astfel, Congresul de Pace de la Paris se încheie cu un tratat favorabil pentru principatele române care prevedea:
    Reafirmarea autonomiei principatelor.
    Păstrarea suzeranității otomană, însă în locul influenței rusești, toate marile puteri prezente la Paris semnaseră un acord de garanției cu privire la autonomia celor două principate.
    Constituirea de Adunări Ad-hoc în fiecare principat care să se ocupe de consultarea populației cu privire la ideea de unire.
    Obligativitatea Rusiei de a retroceda Moldovei județele Cahul, Bolgrad și Ismail.
    Libertatea navigației, a comerțului și a cultelor.
    Aceste adunări Ad-hoc urmau să fie alcătuite din clerici, marii proprietari și orășeni, care să voteze direct, dar și micii proprietari și țărani care urmau să voteze prin intermediul unor reprezentanți. Era pentru prima dată când genul ăsta de adunări din Țările Române aveau și un soi de raport de reprezentativitate.
    Până în 1857 aceste Adunări fuseseră alcătuite, iar în octombrie 1857 a fost emisă și lista de rezoluții a adunării:
    Respectarea autonomiei principatelor
    Unirea principatelor sub un singur stat, sub numele de România
    Principe moștenitor pentru conducerea țării. Un prinț care să provină dintr-o țară europeană și care să-și crească moștenitorii în baza principiilor creștine.
    Neutralitatea pământului principatelor
    Puterea legiuitoare să fie încredințată unei Adunări Obștești în care să fie reprezentate toate interesele românilor, indiferent de clasa socială.
    Cum era de așteptat, românii au votat pentru unirea principatelor sub un principe străin. Astfel, în 1858, marile puteri europene se întâlnesc din nou la Paris pentru a elabora o nouă Convenție care prevedea:
    O unire formală sub denumirea de Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, dar fiecare să aibă, de fapt, un domnitor și un guvern diferit. Un fel de stat federal, dar cu un control extern asupra întregii federații.
    Înființarea a două instituții comune: Comisia Centrală care se ocupa de proiectele de lege de interes comun și Înalta Curte de Casație și Justiție, ambele instituții urmând să aibă sediul la Focșani, adică jumătatea drumului dintre Iași și București.
    Principii precum separația puterilor în stat și egalitatea în fața legii
    Libertatea individuală și egalitatea politică dintre valahi și moldoveni, însă cu condiția de a fi creștini.
    Și, nu în ultimul rând, se stabila votul cenzitar
    În caz că nu v-ați prins deja, Convenția asta de la Paris era un fel de praf în ochi. Un fel de vă lăsăm să vă uniți, da nu prea. Dar cum românul s-a născut descurcăreț, mia ales la fentat și interpretat legi, în urma alegerilor necesare, la 05 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza este ales cu majoritate absolută domn al Moldovei și, chiar și spre surprinderea lui, la 24 ianuarie 1859 este ales cu unanimitate de voturi și domnitor al Țării Românești. Astfel, de la 24 ianuarie 1859 Principatele Unite al Moldovei și Valahiei aveau un singur conducător ales prin vot conform convenției de la Paris.
    Pentru cei care încă mai sunt confuzi, asta e Mica Unire pe care o sărbătorim an de an la 24 ianuarie. De aici vine.

ความคิดเห็น • 1

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote 8 หลายเดือนก่อน +1

    ❤🇷🇴🇲🇩👍👍