Multumim pentru informatii utile! Este canalul meu preferat. Nu am stiut ca aceste musculite sunt afide cu aripi. Si la noi este ivanzie de ele. Acum voi sti cum pot fi combatute.
Nu stiam reteta cu mustarul si cenusa dar o sa o trec in caietul cu leacuri pentru gradina si bineinteles ca o sa o si aplic. Chiar maine, daca ma lasa ploile😀
Tare blestemate și periculoase, în același timp, sunt aceste AFIDE! Și culmea, mai obișnuiesc să se înmulțească neglijând partea ... bărbătească (AVIDOII, adică). Frumos vorbiți și explicați DOAMNĂ!
Multumesc mult pentru remediile prezentate. Ce bine ar fi fost sa fi stiut inainte cum sa procedez, pt ca tocmai am nenorocit niste rosii stropindu-le cu bicarbonat de sodiu si boia iute.
Multumesc pt modul scurt,concret si blând cu care ne împărtășiți sfaturile dv. Eu locuiesc într-o țară in care nu se găsește săpun de casa. Cu ce pot să-l inlocuiesc? Sapunul pt rufe are si el adaugat parfum. Folosesc detergent lichid pt vase bio.
Am notat aceste rețete, care fiind prezentate de d-voastră, știu că sunt eficiente, chiar îmi doream ceva de genul acesta. Aș dori să aflu mai multe detalii despre Zeolit cu aplicare foliara, de la Zeco, nu știu dacă vă este cunoscut. Am înțeles că acționează ca fungicid și insecticid... Vă urmăresc cu atenție, în speranța că veți veni și cu alte rețete accesibile nouă, pensionarilor "nespeciali"!
Despre Zeolit stiu. Nu stiu insa daca acesta se poate folosi ca fungicid. Stiu ca are capacitati de absorbtie/ desorbtie. Adica acumuleaza umezeala si o elibereaza pe timp de seceta.
Buna ziua, multumesc mult pentru toate sfaturile,sunt foarte utile.Ce pareri aveti de uleiul de neem contra daunatorilor.Afecteaza plantele cu flori?Spor la gradinarit sirecolte bogate!
Bună dimineața, mulțumesc pentru acest articol, foarte interesant, chiar aveam nevoie de acest articol deoarece cireșul este plin de astfel de musculițe minuscule
Anul asta afidele au fost afectate direct si masiv de vremea rece prelungita din primavara. Cel putin in regiunea mea, ciresii era negri pe varfuri inca din Mai, acum abia a aparut valul 2 in Iunie, am vazut razlet pe tulpini de diferite plante. Dar pe de alta parte au inebunit furnicile, e plin gazonul de musuroaie.
Informații prețioase! Mulțumesc! ❤ O întrebare vă rog , pentru puricii cruciferelor ,un preparat? Au invadat inclusiv florile , condurul doamnei, hreanul, mustarul etc.
Draga Olga, de unde procurati Bitoxibacillin Actoverm? La Chisinau e destul de problematic de gasit preparate bio, la noi toti folosesc piatra vanata 😢 anul acesta pentru prima data am gasit Trichoderma, Bitoxibacillin, Fitoverm… si sunt destul de costisitoare…
Oare din plantele de muștar pe care tocmai le-am jumulit se poate face ceva ? Altceva decât mulcire ? Un macerat ceva , cu care să ud plantele sau poate să stropesc împotriva afidelor ?
Nu am inteles. Se pun in 10 l apa doar cele 100 gr de solutie cu 50 ml de ulei?!? sau in 10 l apa se pune toata solutia de 100gr sapun dizolvat in 1l apa si 5o ml ulei.? Multumesc mult. Astept raspuns🤗
Bună ziua și Hristos a Înviat! Am sesizat musculițe mici, negre pe răsadurile de roșii lăsate la călit...după explicațiile dvs. par a fi afide !!!🙈 Pot face soluție de săpun de potasiu pur și natural și ulei de neem ?!? Mulțumesc.
Doar actoverm fara bytoxibacilin (din păcate nu era pe stoc) functioneaza contra afidelor? Si va rog, cum se folosește? Daca am inteles bine, un pliculet de 35 ml la 10 l de apa?
Cele 2 substanțe le folositi amestecate sau intii bitoxibacilin si dupa imediat actoverm? In aceeași zi! Va mai rog din❤ sa mi dati o solutie pt furnici! Peste tot unde am bagat furca sa scot pirul dau de furnici,pina si in stratul înălțat 😮. Am toate modelele si culorile! Mulțumesc mult pentru răspuns
Bună ziua. Bitoxibacilin se poate folosi împreună cu Actoverm. În legătură cu furnicile, am un video dedicat acestui subiect. Vă las link-ul mai jos th-cam.com/video/At7v2A0U3-Q/w-d-xo.html
Doamna Olga , am un prun vanat cu f multe larve de buburuze. Initial am crezut ca mananca prunele dar apoi am aflat ca nu. Intreb : le pot lua de pe prune si sa le pun pe frunzele pline cu afide de la ceilalti pomi?
Am stropit cu soluția de muștar&cenușă și puricii au murit (?!) ...dar aș avea câteva întrebări : 1.Pe garajul meu nu sunt furnici și nici alți pomi și nici n-am avut așa ceva în alți ani...de unde au apărut aceste gâze și deodată pe 200 de plante și foarte mici , aproape punctiforme? ...să fi fost ouăle (larvele) în compostul pe care l-am pus în găleți ? 2.Am rezolvat problema definitiv sau trebuie să fac stropiri periodice ?
Am o problema si am nevoie de sfatul dumneavoastra. In solar am in acest moment salata si ridichi care sunt infestate cu purici verzi/ afide. Am dat cu urzica dar persista. Problema este ca saptamana asta voiam platam rosiile. Credeti ca ar trebui sa curat solarul prin scoaterea salatelor? Multumesc
Când spuneți săpun de casa, va referiți la cel făcut de bunici cu soda caustica? Și...vreau sa va mai întreb ceva: am văzut ca se obișnuiește sa se dea cu var tulpina copacilor. E recomandata aceasta procedura?
@@secretelegradinarului cum adica sterilizeaza plantele? Totusi stropesc multi cu zeama bordeleza si plantele fructifica ( rosii,ardei,pomi etc...). Nu inteleg: ce presupune efectul de sterilizare?
@@danielleecko4154 in acest caz " sterilizarea" este a suprafetei plantelor. Adica pe planta nu mai raman microorganisme ( nici benefice, nici patogene).
Am niște musculițe foarte mici si negre ! Acestea sunt afide ?Unii recomandă o soluție pe bază de usturoi și ardei iute ! Alții zic că nu fac nimic rău !Alții recomandă o soluție de oțet ! Săpunul de casă nu conține sodă caustică ?Soluția cu muștar si cenușă este eficientă ? Plicurile cu microorganisme (vă rog să scrieți numele !) de unde se procură ??
Buna ziua ,va rog frumos sa scriti cum se numesc acele 2 pliculete pt.daunatori ca nu am inteles mai ales primul,va multumesc si va doresc multa sanatate!!
@@secretelegradinarului multumesc mult! Tratamentul cu drojdie pana cand se poate aplica Si se poate pune la toate legumele??Multumesc pt.raspuns,o seara binecuvantata va doresc!
@@agnesasascau833 bună ziua! Drojdia se aplica la ardei, rosii, castraveti, vinete. De 3 ori pe sezon- 1. La câteva săptămâni de la plantare. 2. Cand incep sa infloreasca 3. Cand incep sa rodească
Bună-ziua,în grădina de legume nu sunt necesare stropiri pentru afide dacă nu se face monocultură,se folosesc plante-legume companion și se folosesc multe flori și plante umbelifere care atrag buburuzele,sirfidele și alte insecte benefice.
Am cumparat bitoxibacilin de 35 ml, actoverm de 35 ml, liposam si fitocid pentru tomate. Intr-un vermorel de 10 l trebuie sa pun 2 bitoxibacilin+ 2 actoverm+1liposam? Pe dosul pachetelor e scris doar in ucrainiana. Atit am priceput eu, facind analogie cu rusa invatata in scoala. Am mai dat o data acum8 zile si am folosit 2 bitox. si 1 actov. plus liposam. Am gresit ? Am intrat pe bioculturi si la actoverm scria doar citi litri se folosesc la ha.
Pe castraveti mi-au aparut niste pureci mici albi care stau gramada iar cand scuturi frunza zboara si se imprastie peste tot. Inca nu au afectat castravetii si as dori sa stiu ce solutie ar fi pentru a=i combate? Multumesc anticipat.
la mine o creanga de piersic este plina de aceste afide negre , daca din greseala punem mana pe creanga este o mizerie , pe langa furnici am vazut si viespii , am dat cu un jet fin de apa , o chestie amuzanta : cineva pune furtunul de la aspirator pe tantari , dar aici nu merge ......
@@secretelegradinarului am pus doar doi litri de apa, am stropit patrunjelul si rosile de niște lacuste mici albe care lasă pe tulpini și frunze un puf alb.Ce sunt?
Alea vin daca vor. Eu am vazut la mine in gradina. Din pacate s-au imputinat in ultimii ani din cauza chimicalelor folosite.( inclusiv acele solutii impotriva țânțarilor cu care ne stropesc de sus).
1. Ați spus într-un comentariu ca ar fi bună și boiaua iute pt a combate afidele. Știți cumva vreo reteta? 2. Leușteanul meu are afide. Dacă stropesc cu soluția de săpun după cât timp se pot consuma frunzele de leuștean?
Daca nu este o sursa din regiunea dumneavoastra atunci nu ar fi indicat sa se aduca gargarite din alta regiune pentru este o alta specie, adaptata la alte conditii si ar putea sa aduca si altele cu ea. Am vrut si eu sa cumpar acum 2 saptamani si nu am gasit in Romania. Am vrut sa comand din alta tara dar am zis sa citesc inainte despre ele si despre compatibilitate iar concluzia a fost ca nu e recomandata amestecarea speciile din zone total diferite. Majoritatea gargaritelor de cumparat sunt culese din zone salbatice, nu sunt crescute.
@@secretelegradinarului si pentru cicade? Stiti vreun remediu, macar sa le gonim cu ceva daca nu putem sa le omoram pe toate (mai stau si le vanez asa, cu mainile goale, dar degeaba rodesc toate...:) Tare rele plosnitele si cicadele...
Puteți să ne sfătuiți și în legătură cu ploșnițele? E al 2-lea an când grădina îmi e invadată de ploșnițe. Momentan sunt pui dar în curând vor începe sa facă găuri în roșii. Cum scap de ele?
observ ca nu a mai pomenit nimic de furnici,nu stiu in ce video a spus ca furnicile mananca afidele,ceea ce este cam fals,din contra, le apara de buburuze
Va rog o reteta de a scapa de urzici. Mi au invadat o faneata si au inceput sa devina suparatoare fiindca strica fanul mai ales anul acesta ploios va multumesc
Doriti sa scapati de urzici? Am inteles bine? In cazul acesta trebuie cosit si acoperit cu cartoane sau alte materiale. Se vor sufoca. Noi cautam urzici, ca nu prea sunt in zona noastra.
Nu prea am inteles reteta. Deci pun 100gr sapun intr-un litru apa. Dupa care iau 100ml din acea solutie si o combin cu 50 ml ulei . Dupa care iau acea solutie si o pun in 10 litri de apa ?.🤣 Pai si cu cele 900 ml ramase de la primul amestec ce fac ?. Credeam ca 100grame sapun si 50 ml ulei la 10 litri de apa ....
Cum pot scàpa de Orbete..imi rod toate ràdàcinoasele si cartofii si noaptea merele càzute pe jos ..le trag in gàuti si le muscà asa ca omul...😮orice substante as pune
Eu zic ca doamna sa continue tot asa ca face treaba buna si filmulete educative si interesante. Daca vreti doar tratamente cautati pe google si cititi.
Gusturile nu se discută. Eu pot doar să vă spun că-n "vorbăria" aia multă care vă deranjează, am găsit multe diamante, pe care vreau să le pun în practică (gen hrean plantat lângă piersici, contra bășicării). Așa că eu zic mulțam femeii faine care și-a rupt din timpul ei să ne dea nouă variante bio.
Sunteți deosebita întotdeauna ce ne învățați!Păcat ca nu reușesc sa cuprind totul,dar lanevoie avem unde apela.Domnul să vă binecuvânteze!
Mulțumesc pentru toate sfaturile bune și utile multă sănătate și fericire
Mulțumim pentru toate informațiile și felicitări pentru frumoasa și corecta limbă română, pe care o vorbiți !
Multumim pentru explicații , avem nevoie de ele,sănătate și spor la munca!
Felicitări pentru ceea ce faci. Educative filmulețele. Mulțumesc.
Mulțumesc frumos! Frumoasă si profesionist prezentarea!
Mulțumesc pentru toate rețetele
Mulțumesc pentru video-clip . Sănătate va doresc .
Olga,iești o scumpă,și multim f f mult.
Vă mulțumesc mult pentru sfaturile transmise!
Mulțumim mult O adevărată profesionista
Sunteti o specialistă.. multumim.este o luptă continuă cu astea
Furnicile ne invadează peste afișe circula..
Hristos ~ adevarat ~ a inviat!!!
Stimata Doamna,
Va foarte Multimim frumos,
cu Respect si Recunostinta!
Doamne ajuta!!!
💚💚💚
Sa va dea Dumnezeu tot ce e mai bun !Mulțumesc pentru acest videoclip și să aveți o seară plăcută!
💚💚💚
Mulțumesc pentru sfaturi utile
Multumim pentru informatii utile! Este canalul meu preferat. Nu am stiut ca aceste musculite sunt afide cu aripi. Si la noi este ivanzie de ele. Acum voi sti cum pot fi combatute.
💚
Nu stiam reteta cu mustarul si cenusa dar o sa o trec in caietul cu leacuri pentru gradina si bineinteles ca o sa o si aplic. Chiar maine, daca ma lasa ploile😀
Soluția cu cenușă și muștar, ce rol mai are, dacă nu sunt afide ?
Tare blestemate și periculoase, în același timp, sunt aceste AFIDE!
Și culmea, mai obișnuiesc să se înmulțească neglijând partea ... bărbătească (AVIDOII, adică).
Frumos vorbiți și explicați DOAMNĂ!
Multumesc mult pentru remediile prezentate. Ce bine ar fi fost sa fi stiut inainte cum sa procedez, pt ca tocmai am nenorocit niste rosii stropindu-le cu bicarbonat de sodiu si boia iute.
Important este ca stiti acum. Dar nici boiaua iute nu face rau.
Te iubesc și îți doresc tot binele din lume!
Multumesc, asemenea! 🌺🌺🌺
Foarte util. Multumesc
Multumesc pt modul scurt,concret si blând cu care ne împărtășiți sfaturile dv.
Eu locuiesc într-o țară in care nu se găsește săpun de casa. Cu ce pot să-l inlocuiesc? Sapunul pt rufe are si el adaugat parfum. Folosesc detergent lichid pt vase bio.
Merge si detergent pt vase bio
@@secretelegradinarului aveti vreo idee cam cati ml de detergent corespund celor 100 g de sapun?
@@Daniela-og4gr cred ca 50 g ar fi de ajuns.
@@secretelegradinarului multumesc mult💚
Buna seara
Unde se pot găsi produsele BIO pe care le folosiți? Mulțumesc frumos!
Am notat aceste rețete, care fiind prezentate de d-voastră, știu că sunt eficiente, chiar îmi doream ceva de genul acesta. Aș dori să aflu mai multe detalii despre Zeolit cu aplicare foliara, de la Zeco, nu știu dacă vă este cunoscut. Am înțeles că acționează ca fungicid și insecticid... Vă urmăresc cu atenție, în speranța că veți veni și cu alte rețete accesibile nouă, pensionarilor "nespeciali"!
Despre Zeolit stiu. Nu stiu insa daca acesta se poate folosi ca fungicid. Stiu ca are capacitati de absorbtie/ desorbtie. Adica acumuleaza umezeala si o elibereaza pe timp de seceta.
Buna ziua, multumesc mult pentru toate sfaturile,sunt foarte utile.Ce pareri aveti de uleiul de neem contra daunatorilor.Afecteaza plantele cu flori?Spor la gradinarit sirecolte bogate!
Bună ziua. Uleiul de neem este repelent. Nu dăunează insectelor benefice
Mul🩷tumim d na Olga pt toate sfaturile!Spuneti mi va rog aceste boabe de muștar sunt cele pe care le putem utiliza la plantare ca și siderata?
Bună ziua. Da
Bună dimineața, mulțumesc pentru acest articol, foarte interesant, chiar aveam nevoie de acest articol deoarece cireșul este plin de astfel de musculițe minuscule
Mulțumesc frumos
Acuma toamna am o tufa de pastai cei plina de afide negre..si restul gradini cum am rosi si dovleci ..de frica team cautat si iti multumesc mult
Anul asta afidele au fost afectate direct si masiv de vremea rece prelungita din primavara. Cel putin in regiunea mea, ciresii era negri pe varfuri inca din Mai, acum abia a aparut valul 2 in Iunie, am vazut razlet pe tulpini de diferite plante. Dar pe de alta parte au inebunit furnicile, e plin gazonul de musuroaie.
Informații prețioase! Mulțumesc! ❤
O întrebare vă rog , pentru puricii cruciferelor ,un preparat? Au invadat inclusiv florile , condurul doamnei, hreanul, mustarul etc.
Bună ziua. Presărați cu cenușă, dacă nu plouă și nu bate vântul. Din biopreparate- Bitoxibacilin + Actoverm
Multumesc mult,am cautat prin playlist sa gasesc raspuns la problema mea
Soluția muștar+cenușă se poate folosi pentru afidele de pe pomi? Mulțumesc pentru tot ajutorul/informațiile date!
Da
Draga Olga, de unde procurati Bitoxibacillin Actoverm? La Chisinau e destul de problematic de gasit preparate bio, la noi toti folosesc piatra vanata 😢 anul acesta pentru prima data am gasit Trichoderma, Bitoxibacillin, Fitoverm… si sunt destul de costisitoare…
Bună ziua. La Chișinău aveți firma Wetrade. Ei au aceste produse
@@secretelegradinarului multumesc din suflet, ii caut neaparat. Ar fi minunat sa fie la noi si balegar granulat, dar cred ca vreau prea multe )))
Mulțumesc. Aveți rețetă și împotriva munculiței albe de pe varză?
Bună ziua. Pentru musculita alba merge ori sapun de potasiu ori Bitoxibacilin.
MULTUMESC! Cum procedati dvs . in cazul melcilor? La noi a plouat cu ei....
Capcane cu bere
Oare din plantele de muștar pe care tocmai le-am jumulit se poate face ceva ? Altceva decât mulcire ? Un macerat ceva , cu care să ud plantele sau poate să stropesc împotriva afidelor ?
Puteti incerca sa faceti o infuzie sau adaugati plantele de mustar la macerat.
Buna ziua, cu cenusa ramasa, dupa strecurare la ce o putem folosi?
pentru puricii cruciferelor, ce recomandati?
Bitoxibacilin + Actoverm
La ce diferenta de timp se pot stropii legumele cu soltia de mustar+cenusa daca afidele persista?multumesc foarte mult,sanatate maxima!
Bună ziua. O dată la 4- 5 zile
Doamne ajuta tuturor!
Buna ziua, îmi puteți spune va rog daca Bitoxibacilin și Actoverm se pot folosi și la răsadurile de legume? Sau doar la plantele adulte? Mulțumesc.
Buna ziua, se pot folosi si la rasaduri. Sunt produse biologice. Nu dauneaza plantelor
@@secretelegradinarului Multumesc
Nu am inteles. Se pun in 10 l apa doar cele 100 gr de solutie cu 50 ml de ulei?!? sau in 10 l apa se pune toata solutia de 100gr sapun dizolvat in 1l apa si 5o ml ulei.? Multumesc mult. Astept raspuns🤗
Prima data se topeste sapunul. Se obtine o masa groasa. Se ia 100g de aceasta masa si se dizolva in 10l apa+ 50 ml ulei
Cum se foloseste produsul? Care e concentratia,la 10 l apa?
Bună ziua și Hristos a Înviat!
Am sesizat musculițe mici, negre pe răsadurile de roșii lăsate la călit...după explicațiile dvs. par a fi afide !!!🙈
Pot face soluție de săpun de potasiu pur și natural și ulei de neem ?!?
Mulțumesc.
Adevărat a înviat. Da, puteți
@@secretelegradinarului Mulțumesc pentru răspunsul prompt. Mâine voi acționa...🙏🥰
Doar actoverm fara bytoxibacilin (din păcate nu era pe stoc) functioneaza contra afidelor? Si va rog, cum se folosește? Daca am inteles bine, un pliculet de 35 ml la 10 l de apa?
Bună ziua. Sigur! 35ml la 10 l de apă
@@secretelegradinarului Mulțumesc!
Doamna Olga, nu am găsit insecticide bio. În acest caz, pot amesteca soluția cu săpun și ulei și un fungicid bio cumpărat, Viridin sau Fitodoctor?
Mai bine le aplicati separat
Buna ziua, BITOXYBACILIN combinat cu Actoverm, ce cantitate folosiți din fiecare ?
Bună ziua. 35 ml+ 35ml la 10l de apă
Mulțumim, spuneți va rog dacă soluția de săpun e ok și pt omizi la pomi..
Puteti incerca si la omizi
Esti din Republica Moldova?Vorbesti foarte frumos...si bine!
Cele 2 substanțe le folositi amestecate sau intii bitoxibacilin si dupa imediat actoverm? In aceeași zi!
Va mai rog din❤ sa mi dati o solutie pt furnici! Peste tot unde am bagat furca sa scot pirul dau de furnici,pina si in stratul înălțat 😮. Am toate modelele si culorile! Mulțumesc mult pentru răspuns
Bună ziua. Bitoxibacilin se poate folosi împreună cu Actoverm. În legătură cu furnicile, am un video dedicat acestui subiect. Vă las link-ul mai jos
th-cam.com/video/At7v2A0U3-Q/w-d-xo.html
@@secretelegradinarului mulțumesc mult
Doamna Olga , am un prun vanat cu f multe larve de buburuze. Initial am crezut ca mananca prunele dar apoi am aflat ca nu. Intreb : le pot lua de pe prune si sa le pun pe frunzele pline cu afide de la ceilalti pomi?
Bună ziua. Dacă ele sunt acolo, le lăsați acolo
@@secretelegradinarului Buna dimineata! Va multumesc pt raspuns ! O zi binecuvântată va doresc!
Am an gradina vreo 5 corcodusi cu fructe galbene , plini , de jos pana sus , pe tulpina si crengi , afide angramadite .
Am stropit cu soluția de muștar&cenușă și puricii au murit (?!) ...dar aș avea câteva întrebări : 1.Pe garajul meu nu sunt furnici și nici alți pomi și nici n-am avut așa ceva în alți ani...de unde au apărut aceste gâze și deodată pe 200 de plante și foarte mici , aproape punctiforme? ...să fi fost ouăle (larvele) în compostul pe care l-am pus în găleți ? 2.Am rezolvat problema definitiv sau trebuie să fac stropiri periodice ?
Stropiti periodic
Am o problema si am nevoie de sfatul dumneavoastra.
In solar am in acest moment salata si ridichi care sunt infestate cu purici verzi/ afide.
Am dat cu urzica dar persista.
Problema este ca saptamana asta voiam platam rosiile.
Credeti ca ar trebui sa curat solarul prin scoaterea salatelor?
Multumesc
Bună ziua. Da, ar fi bine
buna ziua! am observat in varful plantelor de ardei foarte multe afide albe , ca niste purici albi.....cum scapam de ei?
Bună ziua. Bitoxibacilin + Actoverm
@@secretelegradinarului multumesc.
@@secretelegradinarului am comandat acum.Le folosesc pe amandoua deodata?Intre timp am stropit cu sol apa, sapun, ulei si au cazut frunzele.
Aș avea o întrebare:pentru musca minieră aveți vreo rețetă să scap de ea?A umplut toată bolta de vie.Va mulțumesc anticipat!
Puteti incerca Bitoxibacilin
Multumesc
Pot amesteca bitoxibacilinul, actovermul si liposamul cu fitocid?
Bună ziua. Da
Draga mea Olga,pastaile mele sau umplut dintr-o data de afide dau cu tratament(sapun de casa cu apa)sau rostopasca?multumesc
Dati cu rostopasca sau mustar sau hrean. Gasiti toate retetele pe canalul meu.
@@secretelegradinarului Multumesc frumos
Sub ce forma sunt aceste pliculete? Lichide sau praf
Lichide
Multumim!
Când spuneți săpun de casa, va referiți la cel făcut de bunici cu soda caustica? Și...vreau sa va mai întreb ceva: am văzut ca se obișnuiește sa se dea cu var tulpina copacilor. E recomandata aceasta procedura?
Săpunul de casă se găsește și în comerț. Varul protejează pomii de înghet ( tulpina) dar nu de insecte.
Bună ziua. As vrea să știu de ce se incretesc frunzele pastarnacului. Ce remediu ar fi? Mulțumesc.
Bună ziua. Uitați-vă pe dosul frunzelor. S-ar putea să aibă afide
Unde se gasesc in Ro ? Mulțumesc !
Dacă vă referiți la biopreparate, căutați pe www.bioculturi.ro
Ce părere aveți despre Borax. Aportul lui în gŕădinărit? Mulțumesc!
In loc de Bitoxibacilin pot folosi Bactospeime? E tot un insecticid pe bază de Bacillus thuringensis.
Bună ziua. Bactospeine este impotriva omizilor, fluturilor, moliilor.
Mulțumesc
Pot amesteca actoverm cu mycohelp pentru protecție și împotriva fungilor? Eventual și soluție de săpun ca adeziv?
Va multumim pt tot ce ne invatati si vas ruga sa imi spuneti unde gasim cele doua substante pt a le folosi si eu?multumesc🥰🙏💖
Eu le comand pe www.bioculturi.ro
Soluție de piatră vânătă cu var este bună pentru roșii, ardei, fasole?
Eu nu folosesc zeama bordeleza. Ea sterilizeaza plantele. Eu folosesc doar biopreparate pe baza de microorganisme. Ele fac toata treaba.
@@secretelegradinarului Te rog sa-mi scrii ce soluții biologice să cumpăr și de unde. Multumesc.
@@secretelegradinarului cum adica sterilizeaza plantele? Totusi stropesc multi cu zeama bordeleza si plantele fructifica ( rosii,ardei,pomi etc...). Nu inteleg: ce presupune efectul de sterilizare?
@@danielleecko4154 in acest caz " sterilizarea" este a suprafetei plantelor. Adica pe planta nu mai raman microorganisme ( nici benefice, nici patogene).
@@secretelegradinarului multumesc mult, am inteles acum
Soluția de gândaci nu este bună?
Dupa cat timp se pot consuma rosiile daca dam cu plicurile acestea va mullumesc
Biopreparatele pe baza de microorganisme nu au termen de asteptare. Adica, daca in seara asta stropim, maine se pot culege fructele/ legumele.
Am niște musculițe foarte mici si negre ! Acestea sunt afide ?Unii recomandă o soluție pe bază de usturoi și ardei iute ! Alții zic că nu fac nimic rău !Alții recomandă o soluție de oțet ! Săpunul de casă nu conține sodă caustică ?Soluția cu muștar si cenușă este eficientă ? Plicurile cu microorganisme (vă rog să scrieți numele !) de unde se procură ??
Bună ziua. Sunt afide cu aripi. Folositi solutia cu mustar si cenușă . Biopreparatele Bitoxibacilin, Actofit, Actoverm, Actarofit sunt bune
Sodă caustică din sapun,prin amestecarea cu grăsimile,după maxim 60 zile,nu mai rămâne deloc sodă caustică. Se transformă în glicerină.
Buna ziua ,va rog frumos sa scriti cum se numesc acele 2 pliculete pt.daunatori ca nu am inteles mai ales primul,va multumesc si va doresc multa sanatate!!
Bună ziua. Bitoxibacilin si Actoverm
@@secretelegradinarului multumesc mult! Tratamentul cu drojdie pana cand se poate aplica Si se poate pune la toate legumele??Multumesc pt.raspuns,o seara binecuvantata va doresc!
@@agnesasascau833 bună ziua! Drojdia se aplica la ardei, rosii, castraveti, vinete. De 3 ori pe sezon- 1. La câteva săptămâni de la plantare. 2. Cand incep sa infloreasca 3. Cand incep sa rodească
Buna ziua va rog frumos sa-mi spuneti daca gadim aceste substante în fitofarmacii?
Bună-ziua,în grădina de legume nu sunt necesare stropiri pentru afide dacă nu se face monocultură,se folosesc plante-legume companion și se folosesc multe flori și plante umbelifere care atrag buburuzele,sirfidele și alte insecte benefice.
?
Am cumparat bitoxibacilin de 35 ml, actoverm de 35 ml, liposam si fitocid pentru tomate. Intr-un vermorel de 10 l trebuie sa pun 2 bitoxibacilin+ 2 actoverm+1liposam? Pe dosul pachetelor e scris doar in ucrainiana. Atit am priceput eu, facind analogie cu rusa invatata in scoala. Am mai dat o data acum8 zile si am folosit 2 bitox. si 1 actov. plus liposam. Am gresit ? Am intrat pe bioculturi si la actoverm scria doar citi litri se folosesc la ha.
Bună ziua. Este bine cum ati facut.
Se pot da și la pomi fructiferi?
Da
Pt petele negre de pe frunzele de păr ce recoma dați , va rog frumos ? Mulțumesc anticipat .
Trebuie sa vad poza. Trimiteti-mi pe facebook la Secretele Gradinarului
Pe castraveti mi-au aparut niste pureci mici albi care stau gramada iar cand scuturi frunza zboara si se imprastie peste tot. Inca nu au afectat castravetii si as dori sa stiu ce solutie ar fi pentru a=i combate? Multumesc anticipat.
Este musculita alba de sera. Eu folosesc Bitoxibacilin + Actoverm. Trebuie actionat rapid, pentru ca aceste musculite sug seva plantelor.
@@secretelegradinarului multumesc
la mine o creanga de piersic este plina de aceste afide negre , daca din greseala punem mana pe creanga este o mizerie , pe langa furnici am vazut si viespii , am dat cu un jet fin de apa , o chestie amuzanta : cineva pune furtunul de la aspirator pe tantari , dar aici nu merge ......
Trebuie actionat rapid, altfel pirdeti recolta.
👏🙏🌹
Buna ziua! O adresa de mail ,d na Olga?
Bună ziua. Secretelegradinarului@gmail.com
Multumesc!
Asa esta ai dreptate
Actovermul de 35ml la câtă apa ? te rog!
La 5 l de apa pentru daunatori mici( afide, de ex) si la 10 l de apa pentru daunatori mari ( gandacul de colorado).
@@secretelegradinarului am pus doar doi litri de apa, am stropit patrunjelul si rosile de niște lacuste mici albe care lasă pe tulpini și frunze un puf alb.Ce sunt?
@@ionelobageanu3066 trebuie sa vad o poza cu ele.
@@secretelegradinarului Am trimis o poză pe Facebook sub numele Ionel Obageanu.
De unde putem cumpăra acele substanțe?
Eu le comand pe www.bioculturi.ro
Bună seara.
De unde facem rost de buburuze ?
Alea vin daca vor. Eu am vazut la mine in gradina. Din pacate s-au imputinat in ultimii ani din cauza chimicalelor folosite.( inclusiv acele solutii impotriva țânțarilor cu care ne stropesc de sus).
Spuneti mi vă rog frumos, am pe frunzele de vie plin de musculițe albe și se usuca frunzele de la vie.
Bună seara. Pentru musculita alba eu folosesc Bitoxibacilin si Actoverm
1. Ați spus într-un comentariu ca ar fi bună și boiaua iute pt a combate afidele. Știți cumva vreo reteta?
2. Leușteanul meu are afide. Dacă stropesc cu soluția de săpun după cât timp se pot consuma frunzele de leuștean?
Bună ziua. Dacă adăugați sapun lichid, cand culegeți leușteanul, il spălați bine, si il puteți consuma.
Mulțumesc frumos! 🤗
20g boia iute la 2 l apa
Sânt foarte multe afide an gradina și au apărut și niște viermi care au intrat deja an roșii .
Olga, de unde ai cumpărat pliculetele de insecticid? In magazine sigur nu sunt! Au numai chimice!
Eu le comand pe www.bioculturi.ro
@@secretelegradinarului Aaaaa, ok! Chiar acum na voi uita! Mulțumesc 🌹
Cumpărăm buburuze, se gasesc la cutiuță.
De unde cumpărăm buburuze ? Merci !
Daca nu este o sursa din regiunea dumneavoastra atunci nu ar fi indicat sa se aduca gargarite din alta regiune pentru este o alta specie, adaptata la alte conditii si ar putea sa aduca si altele cu ea. Am vrut si eu sa cumpar acum 2 saptamani si nu am gasit in Romania. Am vrut sa comand din alta tara dar am zis sa citesc inainte despre ele si despre compatibilitate iar concluzia a fost ca nu e recomandata amestecarea speciile din zone total diferite. Majoritatea gargaritelor de cumparat sunt culese din zone salbatice, nu sunt crescute.
Buna seara! Pentru plosnite si cicade aveti vreo solutie? Muncim degeaba in gradina de cativa ani 😞... Multumesc!
Bună seara. Da. Am 2 video despre combaterea plosnitelor. Cautati " secretele gradinarului plosnita"
@@secretelegradinarului va multumesc!
@@secretelegradinarului si pentru cicade? Stiti vreun remediu, macar sa le gonim cu ceva daca nu putem sa le omoram pe toate (mai stau si le vanez asa, cu mainile goale, dar degeaba rodesc toate...:) Tare rele plosnitele si cicadele...
@@supermatecumih9211 incercati Bitoxibacilin.
Soluția de muștar și cenușă deja preparată trebuie folosită imediat sau se poate pastra un timp (a venit ploaia!)
Se poate folosi și a doua zi
AKTOBEPM ? Am scris AKTOBEPM insecticid pe google si nu imi apare nici un produs sau info
ACTOVERM
Puteți să ne sfătuiți și în legătură cu ploșnițele? E al 2-lea an când grădina îmi e invadată de ploșnițe. Momentan sunt pui dar în curând vor începe sa facă găuri în roșii. Cum scap de ele?
observ ca nu a mai pomenit nimic de furnici,nu stiu in ce video a spus ca furnicile mananca afidele,ceea ce este cam fals,din contra, le apara de buburuze
Va rog o reteta de a scapa de urzici. Mi au invadat o faneata si au inceput sa devina suparatoare fiindca strica fanul mai ales anul acesta ploios va multumesc
Doriti sa scapati de urzici? Am inteles bine? In cazul acesta trebuie cosit si acoperit cu cartoane sau alte materiale. Se vor sufoca. Noi cautam urzici, ca nu prea sunt in zona noastra.
Valeu... Si eu vreau sa sadesc urzici.
Simplu . nu scapam . are prea multe generatii pe an ca sa i putem elimina .plus ca sta pe toate buruienile .eu nici nu mai incerc .
Nu am știut de buburuză.
Eu am multe buburuză în grădină.
Nu prea am inteles reteta. Deci pun 100gr sapun intr-un litru apa. Dupa care iau 100ml din acea solutie si o combin cu 50 ml ulei . Dupa care iau acea solutie si o pun in 10 litri de apa ?.🤣 Pai si cu cele 900 ml ramase de la primul amestec ce fac ?. Credeam ca 100grame sapun si 50 ml ulei la 10 litri de apa ....
Cele 900ml se păstrează pentru dată viitoare
o rețetă cu scorțișoară
Cum pot scàpa de Orbete..imi rod toate ràdàcinoasele si cartofii si noaptea merele càzute pe jos ..le trag in gàuti si le muscà asa ca omul...😮orice substante as pune
Bună ziua. Sunt apare cu sunete
Grande...tu folosesti aktoverm si noua ne spui sa folosim cenusa si sapun 🙈🤣🤣🤣
Cred ca nu v-ati uitat cu atentie. Eu nu va spun ce sa folositi. Eu va dau cateva solutii. Dvs fositi ce doriti/ ce puteti.
Nu funcționează fals
Eu am stropit cu soluție de săpun și funcționează f bine
PREZENTARILE MAI PE SCURT, VA RUGAM. TRATAMENTELE INTERESEAZA.
Eu zic ca doamna sa continue tot asa ca face treaba buna si filmulete educative si interesante. Daca vreti doar tratamente cautati pe google si cititi.
@@futulas Bine ai zis!
Ati vorbit 10 15 min și nu a ti spus nici o rețetă