LA DOCTOR in PIATA DE LEGUME din Taiwan 🇹🇼 SURPRIZE si EMOTII in ultima zi petrecuta in Taipei

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 30 ก.ย. 2024
  • #ordinarextraordinar #china #vlog
    De acum ne puteți susține și devenind MEMBRI ai canalului nostru! 🌏
    / @ordinarextraordinar
    Vlogul de astăzi este unul dintre preferatele noastre și nu spunem asta întâmplător! Pentru că ultima zi petrecută în Taipei a fost marcată de una dintre cele mai importante sărbători din China, Dragon Boat Festival, nu puteam rata ocazia de a participa la această ceremonie. Să începem însă cu începutul: primele ore ale dimineții ne surprind într-o piață 100% locală unde încercăm câteva mâncăruri tradiționale (limbă de porc), vă prezentăm standurile și obiceiurile taiwanezilor și pentru că în ultimul vlog Mircea a absentat din cauza durerilor de spate, facem și o vizită la doctor. Da, tot în piață și asta! 😂
    Medicina chinezescă este cunoscută în întreaga lume pentru efectele sale așa că am fost curioși să aflăm dacă este sau nu eficientă o astfel de sesiune, care sunt beneficiile dar și recomandările medicului. Tot astăzi avem parte o surpriză nemaipomenită din partea unui localnic, descoperim un club al pensionarilor cum nu am mai întâlnim, ne pierdem pe autostradă în căutarea faimoasei festivități și încheiem vlogul cu legende și similarități între China și România, pentru că ce să vezi, se pare că și chinezii ung pragul ușii cu usturoi! 🇨🇳
    Desigur, dacă vă place conținutul acestui canal nu uitați să vă abonați! Este GRATUIT și de mare ajutor pentru noi. Vă mulțumim tuturor pentru like-uri, comentarii și susținere! 💙
    Până la următoarea postare, nu uitați că ne puteți urmări în timp real pe rețelele de socializare, Facebook și Instagram:
    Instagram: / ordinarextraordinar
    Facebook: / ordinarextraordinar
    Cu drag,
    Ordinar Extraordinar ​⁠‪@ordinarextraordinar‬

ความคิดเห็น • 125

  • @ordinarextraordinar
    @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน +18

    Vlogul de astăzi cred că este unul dintre preferatele noastre! 💙 Am început ziua într-o piață locală, am râs copios în timp ce Mircea plângea la masaj, am fost surprinși de bunătatea acelui pensionar și nu în ultimul rând, am avut parte de noroc chior pe întreaga durată a zilei. Sperăm să ajungă și la voi toate aceste emoții. Vă mulțumim tare mult pentru fiecare like, comentariu și susținere! 🤗🌏

  • @angusrockin
    @angusrockin 3 หลายเดือนก่อน +17

    Ați menționat că va certați uneori pe tema TH-cam și că de ce v-ați apucat, sincer, sunteți amândoi foarte drăguți, și faceți o treabă extraordinară, e o plăcere să vă privesc, comparându-vă cu alt cuplu(celebru) care face TH-cam ca voi( nu dau nume) sunteți mult mai mișto și mult mai aproape de oameni cu tot ce filmați și puneți în scenă atât de frumos, felicitări, do not stop 🛑,no, you can't.

    • @freesoul-ro
      @freesoul-ro 2 หลายเดือนก่อน

      Ai dreptate, nici eu nu dau nume, dar daca m-am gandit la acelasi cuplu, ei sunt mai sobri, si sunt mai axati pe informatii, pe cand Monica si Mircea, sunt si foarte glumeti si au glume foarte bune.... si sunt genul altui cuplu care este glumet si sunt simpatici, diferenta este ca aici, Monica este mai glumeata, iar la celalalt cuplu el este mai glumet.

  • @danaserban8673
    @danaserban8673 3 หลายเดือนก่อน +5

    Hei.Salut!De foarte mult timp am vrut sa va scriu si sa va sugerezi sa ii contactati pe cei de la Travel mix. Eu cred ca calitatea filmarilor voastre si a informatiilor care le oferiti meritati sa fiti difuzati si la TV. Poate chiar va fi inca o sursa de venit pt. voi.

  • @doinitamardale
    @doinitamardale 3 หลายเดือนก่อน +6

    E foarte frumos vezi că oamenii interacționează și socializează in aceste piețe locale și unde simți vibrație puternică ! M-a impresionat amabilitatea și bunăvoință acestor localnici fata de străini ! Voi v- ați integrat într-o un mod minunat in lumea lor și ne faceți părtași și pe noi , prin experiențele și emoțiile pe care le transmiteți ! Sunteți niște oameni extraordinari , plini de vibrație pozitivă, de bun simt și bine documentați și informați ! Dumnezeu sa vă binecuvânteze , oriunde v- ați afla in lumea asta ! ❤❤❤❤❤❤❤

  • @victoriatoma2669
    @victoriatoma2669 2 หลายเดือนก่อน +1

    7 eleven a fost o.benzinarie cu de toate in USA acum e mai mult un supermarket sunt multe in USA foarte putine mai au pompe de benzina.

  • @MikyARH
    @MikyARH 2 หลายเดือนก่อน +2

    Dragilor, unde suntdti???? Nu ati postat de 10 zile!!!
    Sper ca sunteti bine!!! Imbratisari, M❤❤❤🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  2 หลายเดือนก่อน +1

      Încerc să postez astăzi, cel târziu mâine! 🥹 Săptămână trecută am fost răcită rău și nu am putut filma nimic nou, însă în weekend am filmat ceva frumos, superb chiar. Noi postăm în timp real pe facebook și instagram și puteți vedea acolo exact ce se întâmplă. Mulțumim mult pentru mesaj și grijă! 💙🤗

    • @MikyARH
      @MikyARH 2 หลายเดือนก่อน

      @@ordinarextraordinar bine! 🤗🤗🤗 Ma bucur pentru ca deja esti mai bine! O sa urmaresc cu placere....
      Eu sunt cam "tufa" cu Instagram. V-am cautat acolo dar am gasit cel mai nou video din 2023.... ceea ce e vina mea... 🙈🙈 cine stie ce nu am apasat corect!! De-aia am cam intrat in panica, ce e cu voi?
      O sa va caut si pe Facebook.
      Va pup, multa sanatate, 🤗🤗🤗

  • @BogdanIon-s8l
    @BogdanIon-s8l 8 วันที่ผ่านมา +2

    😂

  • @monimona
    @monimona 3 หลายเดือนก่อน +3

    Bună consider ca meritați mult mai mult aveți prezentări precum un documentar e fabulos !❤

  • @Gurmandina
    @Gurmandina 3 หลายเดือนก่อน +1

    Ce mult mi-a placut de voi si in acest vlog🤩❤ m-as uita in fiecare zi la voi de drag, Moni dragă foarte frumos intro 👏👏👏keep up the awesome work

  • @teodosiaguzu7592
    @teodosiaguzu7592 3 หลายเดือนก่อน +3

    Medicina tradițională chineză este super și are și ceva vechime,câteva mii de ani 🇨🇳🫰🫰🫰

  • @AnaMaria-fn5qv
    @AnaMaria-fn5qv 2 หลายเดือนก่อน +1

    Doamne ce am ras la masaj 😂❤ sunteti super

  • @AncaMocranschi
    @AncaMocranschi 3 หลายเดือนก่อน +3

    Foarte tare îmi place de voi și e foarte inteligent modul vostru de a călători, adică să munciți și să faceți bloguri

  • @MariaStoica-l5j
    @MariaStoica-l5j หลายเดือนก่อน +1

    Sunteți tare simpaticii am aflat multe lucruri dar cu masajul 😂mortal

  • @ionelanegru198
    @ionelanegru198 2 หลายเดือนก่อน +1

    In timp ce medicul iti face tratamentul am incercat si eu pe mine si chiar a pus sângele in miscare deci multumiri medicului!Am sa imi fac masajul asta palmat zilnic.😂❤😂❤❤

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  2 หลายเดือนก่อน +1

      Hahahh, culmea este că noi văzusem în Shanghai că localnicii fac asta fie pe stradă, în autobuz, etc. și nu înțelegeam de ce. Am înțeles acum! 😂💙🤗

  • @danipopescu829
    @danipopescu829 3 หลายเดือนก่อน +3

    Buna, dragii mei!!! Cat am putut sa rad, m-am super distrat, tare mosu! Va pup, saptamana de vis sa aveti, va imbratisez!!!

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Ne bucurăm tare mult să auzim că am dat mai departe statea noastră de bine! Desigur, bine pentru mine, pentru Mircea nu știu… 😂 Te pupăm!!

  • @paulpetersen-yb7kx
    @paulpetersen-yb7kx 2 หลายเดือนก่อน

    ❤👍.. partea cu masajul m-a amuzat tare.. tocmai am venit din Teneriffa... concediu; nu există plajă să nu fii întrebat de chinezoaice... Intro vine una tapana, bună rău, masaje, masaje, eu i-am oferit căi fac eu gratis masaj... i-a aruncat soția o privire de așa natură că 3 săptămîni nu mai m-a facut deranjat. 😂

  • @teodosiaguzu7592
    @teodosiaguzu7592 3 หลายเดือนก่อน +3

    Chiar la asta mă gândeam,ce frumos arată ,ca pe vremuri la noi ,dar cu atâtea marketuri la noi se pierd asemenea lucruri frumoase

  • @stefanionescu2033
    @stefanionescu2033 3 หลายเดือนก่อน +1

    Super fain 😅 apropo cum se cheama piata cu masajul?

  • @deandresimpson6948
    @deandresimpson6948 2 หลายเดือนก่อน

    Vă ador pt ca sunteți naturali ! Sunteți spontani , recunoașteți ca vă certați între voi ( nici un român nu recunoaște asta ) ba v am mai și văzut contrându-va ! Sunt fanul vostru

  • @aurapopa9943
    @aurapopa9943 3 หลายเดือนก่อน +4

    Artistica filmarea! Felicitări!!!

  • @Vio68906
    @Vio68906 3 หลายเดือนก่อน +2

    Multumesc aveti un umor 😂 felicitari pentru vlog 👏🏻🌍🎥

  • @PetruMarianDan-op8tr
    @PetruMarianDan-op8tr 3 หลายเดือนก่อน

    Dacă chinezii preferă cartofi prăjiți. ❤❤

  • @alexionita3833
    @alexionita3833 3 หลายเดือนก่อน +2

    Super vlogul ! Am râs copios :)))

  • @mariusilie7544
    @mariusilie7544 หลายเดือนก่อน +1

    🙏🙏👍👍🤗🤗

  • @ioancostachincea5613
    @ioancostachincea5613 2 หลายเดือนก่อน

    Interesant vlog ....Ceai ati baut?

  • @mariaelenafoote4819
    @mariaelenafoote4819 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bunā dragilor,
    Bunā mancarea, bun masajul...bun si usturoiul care este un foarte bun antioxidant, antibiotic si mai tine si vampirii departe. Acum chiar mā gāndesc sā pregatesc o salatā caldā de fasole verde cu rosii, cartofi noi, mārar si mujdei de usturoi. 😋😀
    Multumesc frumos pentru videoclip. Sunteti fantastici! Cu drag, Mena 🇬🇧🇷🇴🤗❤️👏🌹💁‍♀️

  • @corneliapasare9200
    @corneliapasare9200 3 หลายเดือนก่อน +1

    Cum te simti după bătaia care ai primit-o în piața??😂😂

  • @ayy1313
    @ayy1313 3 หลายเดือนก่อน +1

    Buna bataia in public si nici nu poti reclama ca te batut .ba mai mult lai si platit😂😂😂sunteti faini si ma bucur ca nu incercati sa fiti si amuzanti.va salut pofticosilor si calatori placute

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Hahhaha, bine punctat! 😂 Mulțumim mult 🤗🌏

  • @Teomihaic
    @Teomihaic 3 หลายเดือนก่อน +1

    Frumos vlog, tratament de vis...super eficient 100% doar încearcă să stai cat mai relaxat. Atunci durerea va fi mai mică ori dispare total. Succes amândurora va doresc cu drag 🤗🙏

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim tare mult!! Ne bucurăm că v-a plăcut 🤗💙

  • @MariaM-vp3ri
    @MariaM-vp3ri 3 หลายเดือนก่อน +1

    Vloguri interesante,amuzante şi despre Taipei.Mult succes în continuare.

  • @anamaria94088
    @anamaria94088 3 หลายเดือนก่อน

    O doamne 😂😂😂 ai avut ceva curaj . Cred ca eu n-aș fi rezistat ca sunt sensibilă la atingeri 😂 interesant vlog ca întotdeauna ❤

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Hahaha, masajul asta e altfel, te amorteste direct! 🤣

  • @aiulina
    @aiulina 3 หลายเดือนก่อน +1

    acolo la picior e punctul de acupunctura pentru ficat, te-a lucrat apoi pe coapsa pana sus pe meridianul ficatului! incearca niste acupunctura

  • @jovial1338
    @jovial1338 3 หลายเดือนก่อน

    Nu numai dupa clipurile voiastre din Thaiwan eu m-ash muta acolo maine. Norocul lor e ca is batran si nu imi permit sa ma mut. Alaltaieri am fost anuntat ca am salariu de 1100 de euro. Ghinion ca aproape jumatate ia statul din ei.

  • @AbiSpanu
    @AbiSpanu 3 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤👍

  • @marianaerdei4775
    @marianaerdei4775 3 หลายเดือนก่อน

    😂😂😂

  • @marceltudor8510
    @marceltudor8510 หลายเดือนก่อน

    😃👍🌲

  • @constantinm1725
    @constantinm1725 3 หลายเดือนก่อน

    Salutare prieteni, parcă v-am mai întrebat, de ce oamenii de acolo nu-și pregătesc mâncarea acasă?

  • @CarmenBocsardi
    @CarmenBocsardi 3 หลายเดือนก่อน

    Din nou un super vlog! Mi'a ramas gindul la gainile alea cu creasta, cu gitul lung, epilate....erau gatite sau ce era cu ele acolo?!🐔🐓

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน +1

      Mulțumim tare mult! 🤗💙 Sunt deja gătite și fie le cumperi așa, fie le porționează ei. În general în China se folosesc toate părțile de la pui în mâncăruri 🐔

  • @jovial1338
    @jovial1338 3 หลายเดือนก่อน +2

    am impresa ca in taiwan poti trai o viata si sa mananci altceva in fiecare zi

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Au multe preparate, însă după jumătate de an în China, ușor, ușor, ne-am obișnuit cu ele și poftim la mămăligă 😂 Oricum, foarte bogată și diferită bucătăria din Taiwan! 🌏

  • @Travelistul
    @Travelistul 3 หลายเดือนก่อน +1

    👍👍👍

  • @mariafota6962
    @mariafota6962 3 หลายเดือนก่อน +2

    Bună familie frumoasă!

  • @gligorovicicristian2041
    @gligorovicicristian2041 3 หลายเดือนก่อน

    Am și eu o întrebare .. prostească.. găinile alea arată Super apetisante..da voi că le vedeți..sânt Epilate..perfect sau stau sa zboare!!! Sânt învățat cala Mama acasă și eu mă ocup cu pilingul Agresiv la Pui găini!! Culmea sânt și bucătar cu diplomă dar totul ce am învățat ie dela Mama de-acasă sânt Soacră garantat 🤣🤣🤣🤣

  • @CristianConstantin-k6k
    @CristianConstantin-k6k 3 หลายเดือนก่อน

    😂😂 Tare rău vlogul ăsta !!😂😂🎉 Mircea, a fost bătut la funduleț !!😂 Și eu sunt înnebunit după masaje ! Dar îmi închipui că acela a fost un masaj dureros. Monica, ai grijă de Mircea și bate-l la șolduri în fiecare seară !😮😂 Foarte interesant că în Taiwan se găsește mâncare de pe timpul începuturilor dinastiei Chin !😮😂 Dacă mă întreba cineva ce părere am, sigur răspundeam că în Taiwanul capitalist există o influență foarte mare a bucătăriei occidentale și/ sau japoneze sau sud-coreene. Am mai învățat ceva azi, datorită vouă !🎉 Felicitări pentru vlog și pentru tot !🎉 Cu drag, Cristian ❤

  • @pavelescudana1969
    @pavelescudana1969 2 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc! Sunteți extraordinari! Rezonati cu mine rau..si mie imi place Turcia..cum am interactionat cu turcii..Va aruncati cu capu-n jos ca mine..doar ca eu nu mai pot calatori asa usor.V-am găsit de putin timp și acum vad din urma.Minunati sunteti, o gura de aer proaspat.Un incredibil curaj sa va avantati intr-o lume total necunoscuta. Nu stiu daca ati citit James Clavell, Tai-,pan si Nobila Casa, tot ce stiu eu despre China. Nu stiu daca despre chinezi aveti aceleasi perceptii ca si Clavell.Va doresc multa armonie si iubiti-va,asta va rezolva tot.

  • @CatalinPrata
    @CatalinPrata 3 หลายเดือนก่อน

    Imi pare rau pt Mircea, sper ca o sa il faca bine acel masaj :))). Am si eu nevoie de unul cred. Foarte fain si vlogul acesta, interesant Taiwan si foarte bogat in bucatarie! Multumim!

  • @nikolenic1773
    @nikolenic1773 หลายเดือนก่อน

    Unde doctorul bate, durerea trece😂😅

  • @MariaParaschiva-on2sg
    @MariaParaschiva-on2sg 3 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @sorinmuntean8792
    @sorinmuntean8792 2 หลายเดือนก่อน

    Îmi place ce faceți
    Doctorul din piața forță
    Ți a găsit punctele energetice și te a echilibrat prin bataie

  • @sorinaanghel154
    @sorinaanghel154 3 หลายเดือนก่อน

    ❤❤❤❤

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim pentru susținere!! 😘💙🤗

  • @SoferAmator
    @SoferAmator 3 หลายเดือนก่อน +2

    Superb ❤

  • @constantapaun2644
    @constantapaun2644 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bătaia e ruptă din rai,vorba romanului.😂

  • @ioanmaftei6587
    @ioanmaftei6587 หลายเดือนก่อน +1

    Multa sanatate dragii mei si aveti grija de voi !

  • @mirelahua6477
    @mirelahua6477 3 หลายเดือนก่อน

    Sunteți frumoși, amuzanți si foarte Smart. Un cuplu Smart din Romania cucerește Asia. Felicitări. 🎉🎉

  • @danielapopescu943
    @danielapopescu943 3 หลายเดือนก่อน

    Va pupiiii!!!❤❤

  • @Recorded-u1k
    @Recorded-u1k 2 หลายเดือนก่อน

    Fain. Imagine excelenta ca de obicei. Bravo

  • @Error-mf5gg
    @Error-mf5gg 3 หลายเดือนก่อน

    Cei cu mâncarea stradala respecta normele de igiena?

    • @catalinnicolae4443
      @catalinnicolae4443 3 หลายเดือนก่อน

      Ce-i aia? Daca de zece mii de ani n-au avut probleme majore inseamna ca functioneaza(igiena).

  • @gligorovicicristian2041
    @gligorovicicristian2041 3 หลายเดือนก่อน

    Tea rezolvat pe următorii 10 ani !!! Nu îți mai trebuie nimic medicamente!!!

  • @codrin1862
    @codrin1862 3 หลายเดือนก่อน

    11:00

  • @doinascafaru7741
    @doinascafaru7741 3 หลายเดือนก่อน

    Încercați să vizitați mănăstirea Fo Guang Shan data viitoare în Taiwan.

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim mult pentru sugestie! 💙🌏

  • @florintilinca
    @florintilinca 3 หลายเดือนก่อน

    Urmaresc mai multi vloggeri de travel din RO, cei pe care sigur ii stiti si voi, noi la randul nostru calatorim foarte mult (Asia ramane continentul nostru preferat), dar voi sunteti cuplul nostru preferat si ma bucur ca v-am descoperit, inca de la inceputuri. Keep up the good work !!

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      Mulțumim din suflet! Este un super compliment și se simte frumos! 🥹💙🤗

  • @mariafota6962
    @mariafota6962 3 หลายเดือนก่อน

    Am rîs cum nu am mai rîs de foarte mult timp. Mi-e dacă îmi făcea asemenea masaj ținînd cont că am hernie de disc muream.

    • @ordinarextraordinar
      @ordinarextraordinar  3 หลายเดือนก่อน

      😂 Mă bucur tare mult că ați râs alături de noi!

  • @japonjapuh3370
    @japonjapuh3370 3 หลายเดือนก่อน

    👍 ❤️ ❤️ ❤️

  • @teodosiaguzu7592
    @teodosiaguzu7592 3 หลายเดือนก่อน

    Mega Image e foarte scump

  • @kirali5823
    @kirali5823 3 หลายเดือนก่อน

    pai, de cand am inceout sa ma uit la voi, am inceput si eu sa zic "ee" , cum spui tu 29:30 😀

  • @irinnatudor
    @irinnatudor 3 หลายเดือนก่อน

    Super, as usual, super vlog! ❤️❤️❤️

  • @allalala6713
    @allalala6713 3 หลายเดือนก่อน

    Sunteți foarte dulci!❤❤❤

  • @lucretiatita1748
    @lucretiatita1748 3 หลายเดือนก่อน

    😮

  • @anghelejulieta2149
    @anghelejulieta2149 3 หลายเดือนก่อน

    Felicitari sunteti cei mai buni si mai nostimi! ❤

  • @vicabutaru7897
    @vicabutaru7897 3 หลายเดือนก่อน

    Va urmaresc cu drag! Succes!

  • @georgianastaicu9953
    @georgianastaicu9953 3 หลายเดือนก่อน

    🤩🤩🤩😍

  • @georgealexa8939
    @georgealexa8939 3 หลายเดือนก่อน

    💖👍🙏

  • @veronicadulgheru5719
    @veronicadulgheru5719 3 หลายเดือนก่อน

    ❤😘🖐🖐

  • @constantapaun2644
    @constantapaun2644 3 หลายเดือนก่อน

    Super vlog!❤

  • @freesoul-ro
    @freesoul-ro 2 หลายเดือนก่อน

    Un nou vlog misto, Multumesc! Am ras cu lacrimi la faza cu "aveai si banii aia in buzunar si poate atarnau greu." Moooooorrrr .....😂