Salut. Frumos barajul, este un loc de vis și păstrăvi frumoși. Ce salt frumos a făcut păstrăvul din fața ta♥️. Fir întins 🎣🐟 și îți mulțumesc pentru acest peisaj de vis din ROMÂNIA ce ne-ai prezentat-o
@@AlexBucur mi-e foarte dor de România crede-mă, tot ziceam eu ca Romania e țară unde nu ai viitor și am părăsit țară cu 5 ani în urmă, însă inima tot acasă îmi trage. De unde sunt eu nu prea sunt locuri chiar așa de frumoase ca și unde umbli tu. Oricum peste 2 săptămâni mă duc în vacanță acasă și ies puțin și eu pe Someș. Sper să am ceva rezultate. Te salut
@@DBRTeam Mă bucur că, deși ai plecat din țară, nu ai pierdut respectul față de țara în care ai crescut. Până la urmă, cum ziceai și tu, țara chiar e frumoasă, are locuri absolut minunate. 😁 Concediu fain când te întorci! Fir întins!
Folosesc ceva asemanator cu acesta: www.cel.ro/trepiede-si-stative/trepied-profesional-shoot-xt-440-pNycwMzIp-l/poze Il montez in barca, dar legat de oglinda, sa nu fuga. :D
Așa păstrăv indigen era și pe Râul Cerna din Hunedoara acum 10 ani până au venit cu Televizor și au bancomat vreo 5 ani de nu a rămas nimic,acum e inchis pescuitul pentru o perioadă de 3 ani,cică repopulare!Recordul meu e 52cm. Succes în continuare!
Nu stiu exact la ce te referi cand zici „televizor„ , dar in mod sigur nu e o metoda prea ortodoxa de pescuit. Legat de faptul ca pescuitul e inchis, nu cred ca se rezolva mare lucru cu asta, decat daca si raul e pazit corespunzator. Altfel, se ajunge ca braconierii sa fie si mai activi si sa isi faca treaba mult mai usor, departe de ochii pescarilor. O varianta mai ok, zic eu, ar fi daca pe zona respectiva s-ar pescui doar in sistemul Catch and Release. Sa ai fire intinse!
Salut ! am o lanseta si mi sa blocat primul element am incercat in toate modurile sa-l bag inapoi si nu am reusit ,mai rau ara sa-i si rup , ai cumva ideie cu ce as putea sa-i iimping inapoi fara sa o rup?
Salut! Sigur, o combinație ar fi cea pe care o folosesc eu în clip. Lanseta DAM Effzett perch 1.90 3-12 gr și o mulineta Daiwa Legalis LT 3000D-C. Se echilibrează perfect, lucrează bine și lanseta și mulineta și nu ai nevoie de un buget mare. Am în plan, într-un viitor sper eu apropiat, să realizez un clip în care să detaliez astfel de lucruri. Fir întins!
Salutare! E destul de dificil sa iti recomand o lanseta pentru pastrav, stiind doar ce mulineta vrei sa folosesti. Conteaza mult unde si cu ce vrei sa pescuiesti, debitul apei, nalucile pe care vrei sa le folosesti, vegetatia, firul folosit, marimea pestilor vizati si multe altele. In mare, iti pot spune ce am folosit eu in ultimele mele partide. Pentru rauri, dar in special pentru lacuri, atunci cand utilizam o mulineta echipata cu fir textil, ma uzam de un DAM Effzett Perch Special 3-12 gr. Eu am folosit-o cu succes in special pentru gume si oscilante, fiind destul de rigida. In cazul in care mulinetele erau echipate cu fir monofilament, aveam la dispozitie un CORMORAN ULS Ultra Light - 1.80 m (2-12 gr), o lanseta pe care o folosesc de mai bine de 5 ani, dar din cate stiu nu se mai fabrica.
Salutare, Dan! Folosesc înaintaș din fluorocarbon, da. În cazul bărcii, folosesc un Aqua Storm de 2.85. Sunt mulțumit de ea, e destul de rezistentă, dar și relativ ușoară, iar asta mă ajută mult când merg singur la pescuit, o pot băga mai ușor la apă. Îi poți atașa și un motor electric, sau chiar termic până în 5 cai. Fir întins!
@@AlexBucur O mica sugestie, la urmatorul clip, daca nu consideri asta un secret, sa arati si cum procedezi cu inaintasul. Sunt curios cum il confectionezi, iar daca folsesti bride, ce fel de bride, pentru ca vreau si eu sa-mi fac si sa folosesc forfac dar ma tem ca bridele pe care le-am gasit sun prea vizibile. In legatura cu barca, merg si doua persoane pe ea? Merci pt raspunsuri, numa` bine!
@@themusic9131 O să țin cont de sugestie pentru următoarele videoclipuri, deși nu folosesc bride, ci leg direct firul textul de fluorocarbon, iar fluorocarbonul prin nod îl leg de agrafă. ☺️
Salut! Doar prin Podul Dâmboviței - Sătic se poate ajunge cu mașina. Dacă nu ai vreo problema în legătură cu prezența urșilor pe lângă tine, se poate campa în coada barajului. Doar că până acolo e un drum foarte prost. Fir întins!
Cu mulți ani în urmă am ajuns acolo pe la Rudărița dar în urma defrișărilor masive drumul a fost distrus, de aceea te-am întrebat de acces, felicitări pentru tot ceea ce faci, fir întins! ✌️
Ms mult de informații!!! Un singur sfat vreau sa ti mai cer, am văzut ca sunt 3 tipuri de Legalis 3000 știi care e diferența dintre ele și care o recomanzi pt spininng ? Ms mult 🙏
Eu știu două modele de Legalis LT, 3000CXH și 3000D-C. Ambele sunt bune pentru spinning. Eu folosesc al doilea model pentru că are un raport de recuperare mai mare și mă avantajează când pescuiesc cu năluci reactive pe curent. Fir întins!
Alex Bucur Salut! Este o varianta 3000 C-3000 CXH si 3000 Cot cu manivela care se strânge de la jumătatea si bobina de schimb! Ms mult de răspuns !!! Sa auzim numai de bine,fir întins .
Salut! Telefonul l-am prins de un trepied, iar trepiedul de barcă. Nu e un sistem foarte complicat. Important e să ai un trepied destul de înalt, astfel încât picioarele lui să le poți sprijini sau lega de marginea bărcii. :)
Salutare! Drumul până la baraj e practicabil cu o mașină "normală". 😁 Însă de la baraj până în coada lacului sunt câțiva km pe care nu ii recomand a se face decât cu o mașină cu garda înaltă. Sunt multe gropi și pietre. Fir întins!
@@AlexBucur multumesc, am gasit si eu panther martin 6 dar aurie, am prins cativa dar nu e cine stie ce, cel putin culoarea aurie, sunt mai multumit de mepps argintiu cu puncte rosii de 1 si 2 marimea
@@bulianb560 Am prins bine și la Mepps-uri, dar prefer totuși Panther Martin. Sunt mai grele, le lansez mai mult și au o bătaie oarecum și pe cădere. Iar pe râuri cu debit mare, nu le scoate curentul afară din apă. Dar fiecare pescar cu preferințele și "bolile" lui. 😁
@@AlexBucur stiu ce spui, dar eu dau mai mult pe rauri mici, care nu au debit foarte mare, am incercat cu panther unde e mai adanca, e super...o sa caut si argintii sau cu puncte rosii...multumesc oricum, sanatate si fir intins !
Merg pe un rău curgător destul de larg ,pescuiesc de pe mal sunt păstrăvi mici dar și mari de 3-4 kg,clean și mreana, sunt începător ma gândeam la daiwa commander dar are puterea de aruncare doar de 1-7g ma gândeam la ceva pana in 15g .sunt începător si nu știu ce sa aleg .
O clasă puțin mai sus, referitor la plaja de aruncare e Daiwa Trout Special Spin 1.95 m, 5-18 grame. Și s-ar potrivi cu Fuego de 2500 sau chiar 3000, cel putin în teorie.
Nu se compara pescuitul cu peisajul in sine.. superb.. foarte foarte frumos.. locuri ca acela nu trebuie atinse de om vreodata
Ce tare e barajul, peisaj de vis ca si pastravii de altfel. Si malurile mi se par destul de curate cea ce este de apreciat....
E curat, cât de cât. Dar asta și datorită faptului că e destul de greu accesibil, iar în amonte de lac nu sunt alte așezări. 👍
De vis acel loc, felicitari pentru capturi. Ce vreme faina ai prins fara o adiere de vant.
Mersi mult! 👍
FOarte frumos,natura frumusete ,liniste peste tot ce vrei pasari!imi place ceea ce faci
Superb loc,se vede clar o zonă mai puțin frecventată de om ,fără gunoaie menajere, bravo Alex tine o tot așa, fir întins.
Fain loc!
Foarte frumosa locația, felicitări pentru capturi.
Mulțumesc mult!
Frumoase capturi si inpresionanta energie ce au in ei..fire intinse incontinuare 💪👍
Au energie multa, ai zice ca nu ii alearga nimeni pe acolo sa ii oboseasca putin. :)) Fir intins!
Superb loc!Super partida de pescuit!Felicitari!
Peisaje senzaționale!
Felicitări foarte frumosă prezentarea 😊😊
Salut Alex ma bucur ca ai venit la mine la satic
Drumul rău nu este un neajuns Alex, este un „must” dacă vrei să ai succes... Păvăloiu sunt!
Frumoasa partidă! 👍👍👍
Felicitari! Ti-am urmarit niste videoclipuri, si ma bucur ca ai filmari de calitate si dai atentie pestilor. Succes in continuare
Mersi mult! Fir întins! 👍
Salut. Frumos barajul, este un loc de vis și păstrăvi frumoși. Ce salt frumos a făcut păstrăvul din fața ta♥️. Fir întins 🎣🐟 și îți mulțumesc pentru acest peisaj de vis din ROMÂNIA ce ne-ai prezentat-o
Mersi mult! Simt ca ti-ar fi dor de Romania sau ma insel? :D
@@AlexBucur mi-e foarte dor de România crede-mă, tot ziceam eu ca Romania e țară unde nu ai viitor și am părăsit țară cu 5 ani în urmă, însă inima tot acasă îmi trage. De unde sunt eu nu prea sunt locuri chiar așa de frumoase ca și unde umbli tu. Oricum peste 2 săptămâni mă duc în vacanță acasă și ies puțin și eu pe Someș. Sper să am ceva rezultate. Te salut
@@DBRTeam Mă bucur că, deși ai plecat din țară, nu ai pierdut respectul față de țara în care ai crescut. Până la urmă, cum ziceai și tu, țara chiar e frumoasă, are locuri absolut minunate. 😁 Concediu fain când te întorci! Fir întins!
Respect frate, esti un pescar, bun👍
Super locatie...un sfat...ca sa scapi de multe intrebari pune in rezumat marca /lanseta/naluca /putere de aruncare /lungine /greutate naluca.
Ce tare a plecat firul la 4:37.Mi am dorit mereu sa am un atac in care vad firul plecand inainte sa simt atacul
E o senzație foarte mișto. Se întâmplă de obicei când peștele atacă năluca pe cădere. Fir întins!
Din nou, SUPERB 😃
Ce NU mi-a plăcut e că s-a terminat repede 😊😊
M-am "teleportat" in barcă ta și am savurat fiecare moment
Mulțumesc
Acum inteleg de ce avea barca „greutate„. Ca eram doi in ea. :))) Mersi mult! Fir intins! :D
@@AlexBucur Ce suport folosești pentru cameră?
E montat pe bancă sau pe oglindă?? Văd că e destul de înalt, și caut și eu ceva
Folosesc ceva asemanator cu acesta: www.cel.ro/trepiede-si-stative/trepied-profesional-shoot-xt-440-pNycwMzIp-l/poze Il montez in barca, dar legat de oglinda, sa nu fuga. :D
@@AlexBucur Mersi
Tot pe trepied am pus și eu camera în barcă, dar de la valuri s-au atins picioarele de balon și scoate sunete ciudate 😂😂😂
Te urmăresc cu interes! 😊 Super filmari
Te aștept la o partida noua de pescuit
Așa păstrăv indigen era și pe Râul Cerna din Hunedoara acum 10 ani până au venit cu Televizor și au bancomat vreo 5 ani de nu a rămas nimic,acum e inchis pescuitul pentru o perioadă de 3 ani,cică repopulare!Recordul meu e 52cm. Succes în continuare!
Nu stiu exact la ce te referi cand zici „televizor„ , dar in mod sigur nu e o metoda prea ortodoxa de pescuit. Legat de faptul ca pescuitul e inchis, nu cred ca se rezolva mare lucru cu asta, decat daca si raul e pazit corespunzator. Altfel, se ajunge ca braconierii sa fie si mai activi si sa isi faca treaba mult mai usor, departe de ochii pescarilor. O varianta mai ok, zic eu, ar fi daca pe zona respectiva s-ar pescui doar in sistemul Catch and Release. Sa ai fire intinse!
Continua cea ce faci ,faci o treaba foarte buna.
Mersi mult! Salutarile mele!
Ca de obicei ...no comment😀
Frumos peisaj
E o zonă destul de sălbatică, și inevitabil frumoasă. 😁
Bravo Alex, frumos !
Multumesc frumos! Fir intins!
Lacul Siriu,🌐🇷🇴👍
Ma uit la tine de o zi si tiam vazut toate videoclipurile
Apreciez mult! Fir întins!
Mersi la fel
Cu ce ai dat?
Salutare! Prin ce metoda legi inaintasul de linia principala si cam care este lungimea inaintasului?
Cat lasi naluca sa cada inainte de a recupera?
Salut, imi poti spune, te rog, ce fir si de cat este jig-ul pe care le-ai folosit aici? Merci si fir intins!
bv frumos..''no comment' unde ar trebui comentariu :)))))...frumos si relaxant pescuit...iar zona? mirifica...urat drumul pana acolo :(
Cât este taxa, unde se plătește? Mulțumesc!
Salut! 120 RON pentru 2019, plata se poate face și prin transfer bancar.
Găsești aici mai multe detalii: www.aquacrisius.ro/
@@AlexBucur nu se poate plati pentru o singira zi..sau na daca vampezi doua zile .. ??multumesc
E voie cu barca pe lac?
Salut Alex daca dau cu textil de 0.08 imi trebuie inaintas
Salut ! am o lanseta si mi sa blocat primul element am incercat in toate modurile sa-l bag inapoi si nu am reusit ,mai rau ara sa-i si rup , ai cumva ideie cu ce as putea sa-i iimping inapoi fara sa o rup?
Ma mir ca mai exista locuri in Romania unde se prind asa pastravi.
Cum sa plătești taxa daca lacul e braconat? Trebuie sa fii nebun..
Salut. Super partida felicitari pt capturi. Poti sa ne recomanzi cateva combinatii de lanseta-mulineta pentru pastrav? Merci si fir intins
Salut! Sigur, o combinație ar fi cea pe care o folosesc eu în clip. Lanseta DAM Effzett perch 1.90 3-12 gr și o mulineta Daiwa Legalis LT 3000D-C. Se echilibrează perfect, lucrează bine și lanseta și mulineta și nu ai nevoie de un buget mare. Am în plan, într-un viitor sper eu apropiat, să realizez un clip în care să detaliez astfel de lucruri. Fir întins!
@@AlexBucur merci mult! Fir intins si tie
Salut! Ce lanseta recomanzi pentru păstrăv ? Ca mulineta îmi place mult daiwa Fuego ,cu ce bat crezi ca ar merge?
Salutare! E destul de dificil sa iti recomand o lanseta pentru pastrav, stiind doar ce mulineta vrei sa folosesti. Conteaza mult unde si cu ce vrei sa pescuiesti, debitul apei, nalucile pe care vrei sa le folosesti, vegetatia, firul folosit, marimea pestilor vizati si multe altele. In mare, iti pot spune ce am folosit eu in ultimele mele partide. Pentru rauri, dar in special pentru lacuri, atunci cand utilizam o mulineta echipata cu fir textil, ma uzam de un DAM Effzett Perch Special 3-12 gr. Eu am folosit-o cu succes in special pentru gume si oscilante, fiind destul de rigida. In cazul in care mulinetele erau echipate cu fir monofilament, aveam la dispozitie un CORMORAN ULS Ultra Light - 1.80 m (2-12 gr), o lanseta pe care o folosesc de mai bine de 5 ani, dar din cate stiu nu se mai fabrica.
Buna,doua întrebări :Lacul este bun și ptr muscărit? Și a doua :,Permisul de 100 lei(elev) este valabil o singura zi?
Salut! Se poate pescui și la muscă, chiar văzusem pescari care făceau lucrul ăsta. Taxa este 100 pe an. Fir întins! ✌️
@@AlexBucur mulțumesc mult Alex!
Salut Alex, folosesti cumva forfac? Referitor la barca, ce folosesti si cam care este parerea ta de pana acum in legautra cu ea? Merci :D
Salutare, Dan! Folosesc înaintaș din fluorocarbon, da. În cazul bărcii, folosesc un Aqua Storm de 2.85. Sunt mulțumit de ea, e destul de rezistentă, dar și relativ ușoară, iar asta mă ajută mult când merg singur la pescuit, o pot băga mai ușor la apă. Îi poți atașa și un motor electric, sau chiar termic până în 5 cai. Fir întins!
@@AlexBucur O mica sugestie, la urmatorul clip, daca nu consideri asta un secret, sa arati si cum procedezi cu inaintasul. Sunt curios cum il confectionezi, iar daca folsesti bride, ce fel de bride, pentru ca vreau si eu sa-mi fac si sa folosesc forfac dar ma tem ca bridele pe care le-am gasit sun prea vizibile. In legatura cu barca, merg si doua persoane pe ea? Merci pt raspunsuri, numa` bine!
@@themusic9131 O să țin cont de sugestie pentru următoarele videoclipuri, deși nu folosesc bride, ci leg direct firul textul de fluorocarbon, iar fluorocarbonul prin nod îl leg de agrafă. ☺️
Esti f tare !!! Ma relaxeaza total cand vad clipurile tale !!!
Cum esti pe insta?
instagram.com/meetthefish/
Acolo sunt relativ mai nou. ☺️
De unde ai achizitionat minciogul??
E foarte interesant
Ai ajuns acolo prin Plaiul Foii-Rudărița sau prin Podul Dâmboviței? Se poate campa cu cortul pe marginea lacului?
Salut! Doar prin Podul Dâmboviței - Sătic se poate ajunge cu mașina. Dacă nu ai vreo problema în legătură cu prezența urșilor pe lângă tine, se poate campa în coada barajului. Doar că până acolo e un drum foarte prost. Fir întins!
Cu mulți ani în urmă am ajuns acolo pe la Rudărița dar în urma defrișărilor masive drumul a fost distrus, de aceea te-am întrebat de acces, felicitări pentru tot ceea ce faci, fir întins! ✌️
@@cazacucristi5034 Am ajuns și eu la Pecineagu dinspre Rudărița, dar cu bicicleta. 😁 Fir întins! Seară faina!
Ms mult de informații!!! Un singur sfat vreau sa ti mai cer, am văzut ca sunt 3 tipuri de Legalis 3000 știi care e diferența dintre ele și care o recomanzi pt spininng ? Ms mult 🙏
Eu știu două modele de Legalis LT, 3000CXH și 3000D-C. Ambele sunt bune pentru spinning. Eu folosesc al doilea model pentru că are un raport de recuperare mai mare și mă avantajează când pescuiesc cu năluci reactive pe curent. Fir întins!
Alex Bucur Salut! Este o varianta 3000 C-3000 CXH si 3000 Cot cu manivela care se strânge de la jumătatea si bobina de schimb! Ms mult de răspuns !!! Sa auzim numai de bine,fir întins .
Poti sa ne areti cum ai procedat cu suportul de telefon, cel de pe care ai filmat? :)
Salut! Telefonul l-am prins de un trepied, iar trepiedul de barcă. Nu e un sistem foarte complicat. Important e să ai un trepied destul de înalt, astfel încât picioarele lui să le poți sprijini sau lega de marginea bărcii. :)
Cred ca e singurul lac unde inca se mai prinde pastrav.Lostrita a disparut.
Salutare. Cum este drumul pâna la lac? Se poate ajunge ușor cu o mașină “normală” ? :) mulțumesc si succes!
Salutare! Drumul până la baraj e practicabil cu o mașină "normală". 😁 Însă de la baraj până în coada lacului sunt câțiva km pe care nu ii recomand a se face decât cu o mașină cu garda înaltă. Sunt multe gropi și pietre. Fir întins!
Tu ai venit la Scoreiu ?
Salut! Am mai pescuit și la Scoreiu, dar de vreo lună nu am mai trecut pe acolo. :)
@@AlexBucur Sunt băiatul de pe pod care dă la somn cu nenea Vasile daca mai ții minte
Da, imi aduc aminte. :) Cum mai e pe acolo? Ati mai reusit sa prindeti somn?
Ce locuri minunate găsești omule! Numai bine îți doresc! Calitatea video este uimitoare, folosești cameră GoPro?
Salut, Răzvan! Clipul respectiv l-am filmat cu telefon, un Huawei P20 Pro. Folosesc și GoPro, dar cu alte ocazii. 😁
Toate cele bune!
@@AlexBucur mulțumesc, baftă!
Le ai dat in sufragerie de prindeai unu dupa altu😂😂 imi poti spune si mie ce rotative ai folosit si ce marime ? Multumesc frumos
În bucătărie erau 😂. Panther Martin nr. 6 sunt rotativele.
@@AlexBucur multumesc, am gasit si eu panther martin 6 dar aurie, am prins cativa dar nu e cine stie ce, cel putin culoarea aurie, sunt mai multumit de mepps argintiu cu puncte rosii de 1 si 2 marimea
@@bulianb560 Am prins bine și la Mepps-uri, dar prefer totuși Panther Martin. Sunt mai grele, le lansez mai mult și au o bătaie oarecum și pe cădere. Iar pe râuri cu debit mare, nu le scoate curentul afară din apă. Dar fiecare pescar cu preferințele și "bolile" lui. 😁
@@AlexBucur stiu ce spui, dar eu dau mai mult pe rauri mici, care nu au debit foarte mare, am incercat cu panther unde e mai adanca, e super...o sa caut si argintii sau cu puncte rosii...multumesc oricum, sanatate si fir intins !
Pescuiesti in Romania?:)) doamne ce locuri
Până acum, doar în România. :))
Te urmaresc de mult timp si as vrea sa mi recomanzi un loc ca acesta de pescuit pentru o saptamana.... Multumesc.
Ps. Ce bronzat esti 😂😂😂
Merg pe un rău curgător destul de larg ,pescuiesc de pe mal sunt păstrăvi mici dar și mari de 3-4 kg,clean și mreana, sunt începător ma gândeam la daiwa commander dar are puterea de aruncare doar de 1-7g ma gândeam la ceva pana in 15g .sunt începător si nu știu ce sa aleg .
O clasă puțin mai sus, referitor la plaja de aruncare e Daiwa Trout Special Spin 1.95 m, 5-18 grame. Și s-ar potrivi cu Fuego de 2500 sau chiar 3000, cel putin în teorie.
Din pricina cel 12 oameni care au dat Dislike eu tot sunt de părere ca nu toți ai trb sa aibă acces la internet
"englejii ,suedejii, polonejii...." etc
Dacă și rostești toate națiile astea ironic, cu colțul gurii, atunci ești pe drumul cel bun. 😂