Partea a doua pleaseeee. Sunt foarte multe expresii romanesti despre care vrem sa aflam ce-i cu originea lor. Spre exemplu "a te uita ca vitelul la poarta noua", "a sta de sase", "a face pe cineva cu ou si otet", "a scoate din pepeni" sau "a-i sari mustarul". Ultimele 2 mereu mi s-au parut comice. Ce legatura are bietul pepene nu stiu🤣🤣🤣 super fain episodul, mereu te urmaresc cu drag! ❤
A sta de șase se spunea când un pilot de avion îi spunea unui alt membru să stea să verfice spatele avionului, iar imaginându și un ceas în jurul avionului, îi spunea să stea de șase să păzească spatele. A scoate din pepeni se folosea când hoții vroiau să fcă pe cei care păzeau pepeni să i parăsească enervândui, astfel ei ieșind din pepeni.
Chiar mi-a plăcut episodul După atâtea subiecte serioase dezbătute la facultate îmi place să ascult un video cu informații interesante și la care să mă relaxez
Foarte fain materialul. O completare privind expresia cu calul căutat la dinți: știu de la bunicul, Dumnezeu să îl ierte, că vîrsta unui cal se poate determina, de cunoscători, firește, prin verificarea dentiției. Cam cum e la copaci, cu cercurile concentrice... Nu știu detalii, dar știu că pe la noi prin sat, cînd se cumpăra un cal i se verifica astfel vîrsta.
Aș dori să adaug o completare la expresia “ Calul de dar nu se caută la dinți “ . În gerenral dacă vrei sa afli vârsta unui cal , îi verifici dantura . Cu , cat animalul are mai puțini , inseamna ca este mai bătrân deci mai puțin folositor .
Aș vrea să aflu care e originea expresiei "Țara arde și baba se piaptănă". Faci o treabă foarte bună, Alex. Mi s-a părut interesant că ai făcut și o trimitere la clipul lui Nicu Mihai cu expresii românești animate.
Super faine video-uri! Mi-ar placea sa aflu mai multe despre expresia "a face Brăila". In zona mea se foloseste pentru a spune că cineva încearcă să te păcălească, adică face Brăila cu tine... Sună comic😂
Interesant clipul, originile expresiilor "inecatul la mal" si "a face capul calendar" le cunosteam, intr-adevar, prima este inumana si incuiata datorita rasismului si trecutului tragic al sclaviei si trebuie eliminata, acum ceva timp, expresia a fost banata.
Salut! Foarte tare episodul. Mai știu și eu câteva expresii românești a căror origine nu prea e cunoscută. Spre exemplu: "Ai întors-o ca la Ploiești" Cine vrea să afle originea expresiei să dea un like la mesaj.
Legat de expresia cu "calul de dar nu se cauta la dinți". Explicatia este ca pe masura ce calul îmbătrânește i se strica dantura, si este un mod in care cumpărătorii aproximau varsta calului pe vremuri. Echivalentul acum ar fi sa nu te uiti la kilometrajul unei masini primită cadou.😂
Eu știam explicația cu ”S-a dus pe apa sâmbetei”, de la un obicei evreiesc, să arunce bilețele pe care erau scrise păcare, o vină pentru ceva, și cum se duceau hârtiuțele pe apele curgătoare de Sabat (sâmbăta) tot așa să se ducă și relele de la om. Era o vizualizare a ceea ce dorea să se întâmple moral, sau în viața lui.
*Din bucata mea de pâine, am hrănit un om și un câine ,Câinele nu m-a uitat, omul rău m-a alungat * destul de veche, o știu de la mama mea și îi cunosc sensul dar poate e o idee buna
Curcanului i se spunea „Turcan”, similar cu Turkey din Engleză, iar curca era denumită „turcă”, de aici și până la „turtă” nu a mai fost decât o literă de schimbat. Există ambele versiuni ale expresiei: „beat turtă” și „beat curcă”.
"Calul de dar nu se cauta la dinti" mai specific vine de la faptul ca dantura unui cal era cel mai comun mod de a aproxima varsta unui cal. - De-aia vorba, "Daca ai primit un cal gratis, nu sta sa critici daca-i tanar, daca-i batran". - Gen daca primesti o masina gratis, nu te uita la anul fabricatiei.
13:00 Ba nu este chiar adevărat despre acest proverb ceea ce spui ci sensul pe care îl știi este.. " Dacă nu vine muntele la Mohamed atunci vine Mohamed la munte" este mai degrabă în sensul la doua persoana, dacă nu vi tu la mine, vin eu la tine adică referire la o persoana care te tot evita dacă are sa îți dea o datorie😅
A caută acul în carul cu fan A face din cal armăsar A tăia frunze la câini A vorbi ca moară stricată Ulciorul nu merge de multe ori la apa A umbla cu cioara vopsită Găină bătrână face ciorbă bună Bate fierul cat e cald Buturuga mica răstoarnă carul mare etc 😌
A nimerit ca orbu n Brăila😂.Nu are vreo legătură cu Brăila. Ci...producătorii sași de ochelari treceau și în Moldova. Pe atunci nu exista aparat pentru diagnosticat și se mergea pe ...încercate .Unul atât de tare s a bucurat că și a nimerit dioptria că sasul a strigat:A nimerit orbu die Brailen.Die Brielen în germana autentică sunt ochelari
Arama pe față știam ca vine tot de la falsuri, dar de la statui. Fiind poleite cu aur, după o vreme poleiala se ducea și apărea arama pe față. Nici în clin nici în mâneca mai avea o explicație. Ca ar fi fost inițial " nu vreau sa am de a face cu tine nici in inclin și nici în mânecă" unde inclin înseamnă apusul soarelui și mânecă înseamnă mâine
E oale si ulcele - e mort De cand lupul - catel - vechi Semeni vant, culegi furtuna - rezultatul actiunilor tale Mananci rahat cu lingurita - minti sau fabulezi Te-ai dus bou si-ai venit vacă - n-ai rezolvat problema Cand o face plopul mere - niciodată Te bat de-ți sună apa in cap Ti-ai luat nasul la purtare - nepoliticos A murit ala de ne împăca - nu mai sunt sentimente, înțelegere Bei cat bea boul apa - alcoolic Nu e treaba magarului cand beau oile apa sau nu trebuie sa stie stanga ce face drepata
Câteva din expresii îmi sunt noi, de exemplu "nici în clin, nici în mânecă". Prima dată în viață o aud. Oare expresia "a fi cu capul pe umeri" de unde o fi plecat :))
A da bir cu fugiții. Când spunem asta ne referim la o situație în care cineva pleacă intr-o situație nefasta sau la greu. În Evul Mediu românesc, satele și orașele din Moldova și Țara Românească plăteau bir către domnitor. Fiecare persoană trebuia sa plătească și dacă fugea din varii motive, atunci plăteau și ceilalți pentru persoană fugită. De aici se zicea ca trebuia să dai bir cu fugiții.
a nu avea nici in clin, nici in mânec cu cineva. Românii se ajutau, de obicei: cind urcau, luau boii de la o caruta si-i adaugau la o alta, ca sa poata urca, Apoi luau boii de la caruta care ajunsese pe deal și-i injugau la cea de jos. La fel si la vael. Dar mai erau unii carese incapatinau sa urce sau sa coboare un deal fara a se ajuta de altul, mai ales daca era certat cu acel altul. Deci expresia vrea sa spuna ca nu cer ajutorul cuiva pentru ca nu vreau sa am de-a face cu cel, nefiindu-mi pe plac
Am auzit de Trasul pe roată, Doamna de Fier, Taurul Sicilian, trasul in țeapă, biciuirea, picatura chinezeasca, arderea pe rug, răstignirea pe cruce, etc dar de asta cu legatul cu funia sa-mi pice tigla dă pă casă dacă gasesc vreo informatie la cât e net-ul asta de mare!! In ce librarie ai gasit tu manca-ți-aș explicatia asta elucubrantă ??
Colac peste pupăză se refera la femeile plinuțe care au colăcei inestetici peste pupaza😂 adică după ce ca este plinuța mai are și colac peste pupăză 😂😂😂
Salut Alex Stiu o expresie pur romaneasca " nu mai bapa toate prostiile in seama" inseamna exact ce crezi ca inseamna dar origineaza de la un mexanic care asambla o masina si a ramas cu 2 surubiri de care nu isi amintea unde trebuia sa fie montate. Colegul lui il intreaba, de ce nu pune suruburile la loc, n-o fi importante? si i se raspunde " piese in plus, nu mai baga si tu toate prostiile in seama " Proprietarul ia masina da o tura, pare ca functioneaza cum trebuie, a d-a zi in mers ii cade una dintre roti in timp ce mergea pe strada.
se uită (te uiți) ca mâța-n calendar / cine sapă groapa altuia cade singur în ea / a trage clapa (trapa) cuiva - cred că vine de la spânzurătoarea cu trapă / clapă, deci a face o figură urâtă cuiva
Abracadabra de fapt vine tot din ebraica de la Ha brakha dabra" - "fii binecuvântat" Sau "Abreg ad Habra" - "trimite trăsnetul tău până la moarte" dar nu se stie exact care e versiunea originală
Partea a doua pleaseeee. Sunt foarte multe expresii romanesti despre care vrem sa aflam ce-i cu originea lor. Spre exemplu "a te uita ca vitelul la poarta noua", "a sta de sase", "a face pe cineva cu ou si otet", "a scoate din pepeni" sau "a-i sari mustarul". Ultimele 2 mereu mi s-au parut comice. Ce legatura are bietul pepene nu stiu🤣🤣🤣 super fain episodul, mereu te urmaresc cu drag! ❤
A sta de șase se spunea când un pilot de avion îi spunea unui alt membru să stea să verfice spatele avionului, iar imaginându și un ceas în jurul avionului, îi spunea să stea de șase să păzească spatele. A scoate din pepeni se folosea când hoții vroiau să fcă pe cei care păzeau pepeni să i parăsească enervândui, astfel ei ieșind din pepeni.
Te salut, Alex. Mă bucur că ai postat, despre un astfel de subiect, "am așteptat cu sufletul la gura"!
:))))
cred ca incerci ' sa il duci cu zaharelul ' 😁
@@johnybob88 "mai prins cu mâța în sac"😅 Dacă asta îl încurajează, pe Alex să posteze, atunci "scopul scuză mijloacele" Te salut! 😊
Excelent. Nu știu de unde exact vine expresia " sufletul lui Avram Iancu".
Chiar mi-a plăcut episodul
După atâtea subiecte serioase dezbătute la facultate îmi place să ascult un video cu informații interesante și la care să mă relaxez
mulțumesc, bine ai revenit in comentarii D:
A uita de la mana până la gura
Foarte bine făcute desenele! Felicitări
Foarte fain materialul. O completare privind expresia cu calul căutat la dinți: știu de la bunicul, Dumnezeu să îl ierte, că vîrsta unui cal se poate determina, de cunoscători, firește, prin verificarea dentiției. Cam cum e la copaci, cu cercurile concentrice... Nu știu detalii, dar știu că pe la noi prin sat, cînd se cumpăra un cal i se verifica astfel vîrsta.
Aș dori să adaug o completare la expresia “ Calul de dar nu se caută la dinți “ . În gerenral dacă vrei sa afli vârsta unui cal , îi verifici dantura . Cu , cat animalul are mai puțini , inseamna ca este mai bătrân deci mai puțin folositor .
Corect, chiar voiam sa scriu acest comment 🤘
Salutare d-le Alex,da,chiar vă rog un alt videoclip pe acest subiect! Felicitări, sunteți foarte bun în ceea ce faceți!👏👍
Un vlog educativ . Bravo !
Te salut!
Calitate,ca de obicei!
Felicitări! 👏👏👏👍
Aș vrea să aflu care e originea expresiei "Țara arde și baba se piaptănă". Faci o treabă foarte bună, Alex. Mi s-a părut interesant că ai făcut și o trimitere la clipul lui Nicu Mihai cu expresii românești animate.
Super faine video-uri! Mi-ar placea sa aflu mai multe despre expresia "a face Brăila".
In zona mea se foloseste pentru a spune că cineva încearcă să te păcălească, adică face Brăila cu tine... Sună comic😂
Super fain.
Mai vreau!
Fain, mai vreau asa video!
Da,super episod. Eu mai vreau de genul.
Interesant clipul, originile expresiilor "inecatul la mal" si "a face capul calendar" le cunosteam, intr-adevar, prima este inumana si incuiata datorita rasismului si trecutului tragic al sclaviei si trebuie eliminata, acum ceva timp, expresia a fost banata.
Foarte fain! Sugestii pentru partea a doua: "A face pe dracu'n patru "(?); "a merge pana in panzele albe" (?)
super episod
Așa este. Oile stau cu capul în jos mai tot timpul.
Salut! Foarte tare episodul. Mai știu și eu câteva expresii românești a căror origine nu prea e cunoscută. Spre exemplu: "Ai întors-o ca la Ploiești" Cine vrea să afle originea expresiei să dea un like la mesaj.
Eu știu că înainte trenurile întorceau la Ploiesti
Trenurile încă se întorc la Ploiesti plecă din Sud merg spre Vest și după se întorc înapoi spre București
Respect pentru munca depusa!!!❤❤❤❤😀
Salut! Mi-a plăcut! Foarte interesant ... Abracadabra
Dumneata ai creat imaginile? Foarte bine bine facute!
desenele sunt făcute de Alexandra Rizac. Desenează si scrie pentru canal
Felicitari!@@AtentieCadMere
Daaaa! Încă un episod!
Interesant subiectul .
Nu stiam despre expresia cu rromii. 😢 Nu o sa o mai folosesc!
17:05 Daa aici este mai exact " Ca îți umple cine capul cu prostii spuse de persoana de lângă tine" gen chestii fără noima, fără sens
17:11 asta nu e Itadori din Jujutsu Kaisen? Am mai vazut desene anime pe ici si colo. A lasat cumva ilustratorul niste "easter eggs"?
Calul de dar nu se caută la dinți.
Varsta calului poate fi determinată de cat de tociți sunt incisivii acestuia
Legat de expresia cu "calul de dar nu se cauta la dinți". Explicatia este ca pe masura ce calul îmbătrânește i se strica dantura, si este un mod in care cumpărătorii aproximau varsta calului pe vremuri. Echivalentul acum ar fi sa nu te uiti la kilometrajul unei masini primită cadou.😂
Alex, Furi curent :)
"a taia frunze la caini", "a freca menta", "satul arde, baba se piaptănă", "lupul isi schimba blana, dar năravul ba"
14:42 Aici este mai degrabă ca " Încerci sa ma minti", " A duce pe cineva cu preșul " = Minciună
Faină ideea🎉🎉
Poți să faci mai multe episoade ca "Misterul celor 5"?
What a great video
super video uri!
Eu știam explicația cu ”S-a dus pe apa sâmbetei”, de la un obicei evreiesc, să arunce bilețele pe care erau scrise păcare, o vină pentru ceva, și cum se duceau hârtiuțele pe apele curgătoare de Sabat (sâmbăta) tot așa să se ducă și relele de la om. Era o vizualizare a ceea ce dorea să se întâmple moral, sau în viața lui.
*Din bucata mea de pâine, am hrănit un om și un câine ,Câinele nu m-a uitat, omul rău m-a alungat * destul de veche, o știu de la mama mea și îi cunosc sensul dar poate e o idee buna
Mersi Alex, iar am probleme cu somnul, tot timpul mă întorc la tine 🤗❤
Foarte deștept! Expresia :'' unde a înțărcat mutu iapa '', ce origine ar avea?
Multumim pentru munca depusa Alex!
Nice!!!
WOW....NU MAI CHIȚĂI?......BA DA...PĂCAT...AI VOCE SI DOCUMENTAȚIE MIȘTO
Am urmarit clipul pana la final sperand ca voi afla de unde vine expresia: A- ti da cu tesla in... dar se pere ca nu am aflat! Astept continuare
vine de la castrat. mai facem un episod :D
Asta e ușor de aflat : fă rost de o teslă și ... Apropo , ,,a face rost" de unde vine ? 😊
Curcanului i se spunea „Turcan”, similar cu Turkey din Engleză, iar curca era denumită „turcă”, de aici și până la „turtă” nu a mai fost decât o literă de schimbat. Există ambele versiuni ale expresiei: „beat turtă” și „beat curcă”.
"Calul de dar nu se cauta la dinti" mai specific vine de la faptul ca dantura unui cal era cel mai comun mod de a aproxima varsta unui cal. - De-aia vorba, "Daca ai primit un cal gratis, nu sta sa critici daca-i tanar, daca-i batran". - Gen daca primesti o masina gratis, nu te uita la anul fabricatiei.
Toată ziua bună ziua
Partea a 2 a, vă rog, mai sunt atâtea expresii ...
Ce videoclip bun
Ce înseamnă expresia "te învârți ca un coi într-o căldare"? 😂😂😂
Bun,bun,bun .
Partea doua. Si sa contina si explicatia pt "a-i da cu tesla in coaie"
O întrebare am. Expresia " calul de dar nu se caută la dinți" nu vine de la povestea cu calul Troian?
Ai pus thumbnail cu o expresie pe care nici macar nu ai atins-o in clip? Wtf, Alex...
13:00 Ba nu este chiar adevărat despre acest proverb ceea ce spui ci sensul pe care îl știi este.. " Dacă nu vine muntele la Mohamed atunci vine Mohamed la munte" este mai degrabă în sensul la doua persoana, dacă nu vi tu la mine, vin eu la tine adică referire la o persoana care te tot evita dacă are sa îți dea o datorie😅
❤
🎉🎉🎉
idee de titlu "telefonul fără fir al expresiilor romanesti partea doua"
Bun episod
"a fura curent", am mai auzit dar nu stiu exact la ce se refera
Caii sunt cautati la dinti pentru determinarea varstei.
15:00 și eu prefer a doua "exprimație" explicație exprimată - exprimație. 😂 Are sens
A caută acul în carul cu fan
A face din cal armăsar
A tăia frunze la câini
A vorbi ca moară stricată
Ulciorul nu merge de multe ori la apa
A umbla cu cioara vopsită
Găină bătrână face ciorbă bună
Bate fierul cat e cald
Buturuga mica răstoarnă carul mare
etc 😌
Mi a placut referință la bijutieri cu animația lui BlackBeard din OnePiece
A nimerit ca orbu n Brăila😂.Nu are vreo legătură cu Brăila. Ci...producătorii sași de ochelari treceau și în Moldova. Pe atunci nu exista aparat pentru diagnosticat și se mergea pe ...încercate .Unul atât de tare s a bucurat că și a nimerit dioptria că sasul a strigat:A nimerit orbu die Brailen.Die Brielen în germana autentică sunt ochelari
Arama pe față știam ca vine tot de la falsuri, dar de la statui. Fiind poleite cu aur, după o vreme poleiala se ducea și apărea arama pe față.
Nici în clin nici în mâneca mai avea o explicație. Ca ar fi fost inițial " nu vreau sa am de a face cu tine nici in inclin și nici în mânecă" unde inclin înseamnă apusul soarelui și mânecă înseamnă mâine
"Ce are sula cu prefectura?"
Și cu ea în fund dar și cu sufletul în rai 😂😂
👏👌👍
Unde dispărut intro-ul?...
Una care nu sună tocmai frumos, dar mereu mi-a plăcut: "a da cu micii-n fasole".
E oale si ulcele - e mort
De cand lupul - catel - vechi
Semeni vant, culegi furtuna - rezultatul actiunilor tale
Mananci rahat cu lingurita - minti sau fabulezi
Te-ai dus bou si-ai venit vacă - n-ai rezolvat problema
Cand o face plopul mere - niciodată
Te bat de-ți sună apa in cap
Ti-ai luat nasul la purtare - nepoliticos
A murit ala de ne împăca - nu mai sunt sentimente, înțelegere
Bei cat bea boul apa - alcoolic
Nu e treaba magarului cand beau oile apa sau nu trebuie sa stie stanga ce face drepata
Câteva din expresii îmi sunt noi, de exemplu "nici în clin, nici în mânecă". Prima dată în viață o aud.
Oare expresia "a fi cu capul pe umeri" de unde o fi plecat :))
min 15:23 🤣🤣🤣 . Vad stele verzi !
"Plimbă ursul"
"A se uita ca curca in crăci"
"Ce-i in mana nu-i minciună"
"A da apa la moară"
cum ii spune filmului din partea cu ''s-a inecat ca tiganu la mal''?multumesc mult
Aferim
multumesc mult@@contacluj758
Neapărat și cu Pazvantoglu 😉
👍
❤👍👍👍👍
Visine din visinata, zici?! Abracadabra! 😊
Tot asa se verifică aurul si acuma, si nu este o piatră veche, este o piatră făcută pentru așa ceva.😊 Piatră si lichid, așa se verifică aurul
A da bir cu fugiții. Când spunem asta ne referim la o situație în care cineva pleacă intr-o situație nefasta sau la greu. În Evul Mediu românesc, satele și orașele din Moldova și Țara Românească plăteau bir către domnitor. Fiecare persoană trebuia sa plătească și dacă fugea din varii motive, atunci plăteau și ceilalți pentru persoană fugită. De aici se zicea ca trebuia să dai bir cu fugiții.
a nu avea nici in clin, nici in mânec cu cineva. Românii se ajutau, de obicei: cind urcau, luau boii de la o caruta si-i adaugau la o alta, ca sa poata urca, Apoi luau boii de la caruta care ajunsese pe deal și-i injugau la cea de jos. La fel si la vael. Dar mai erau unii carese incapatinau sa urce sau sa coboare un deal fara a se ajuta de altul, mai ales daca era certat cu acel altul. Deci expresia vrea sa spuna ca nu cer ajutorul cuiva pentru ca nu vreau sa am de-a face cu cel, nefiindu-mi pe plac
Mai vrem.... 😂
Am auzit de Trasul pe roată, Doamna de Fier, Taurul Sicilian, trasul in țeapă, biciuirea, picatura chinezeasca, arderea pe rug, răstignirea pe cruce, etc dar de asta cu legatul cu funia sa-mi pice tigla dă pă casă dacă gasesc vreo informatie la cât e net-ul asta de mare!! In ce librarie ai gasit tu manca-ți-aș explicatia asta elucubrantă ??
O explicație pentru expresia a freca menta!
Nu știi.....? 😊 Rușine ! 😅
@@romulusbuta9318 🤣 🍷 ⏰ 🥳 🤕
👍👍👍👍
Partea a doua please
Colac peste pupăză se refera la femeile plinuțe care au colăcei inestetici peste pupaza😂 adică după ce ca este plinuța mai are și colac peste pupăză 😂😂😂
Bună explicație 😊👍. Bune și pupezele dolofănele 😉!
Mai vreau un episod😊
Salut Alex
Stiu o expresie pur romaneasca " nu mai bapa toate prostiile in seama" inseamna exact ce crezi ca inseamna dar origineaza de la un mexanic care asambla o masina si a ramas cu 2 surubiri de care nu isi amintea unde trebuia sa fie montate.
Colegul lui il intreaba, de ce nu pune suruburile la loc, n-o fi importante? si i se raspunde " piese in plus, nu mai baga si tu toate prostiile in seama "
Proprietarul ia masina da o tura, pare ca functioneaza cum trebuie, a d-a zi in mers ii cade una dintre roti in timp ce mergea pe strada.
Încă se folosește acea piatră 😅 la casele de amanet.
se uită (te uiți) ca mâța-n calendar / cine sapă groapa altuia cade singur în ea / a trage clapa (trapa) cuiva - cred că vine de la spânzurătoarea cu trapă / clapă, deci a face o figură urâtă cuiva
Calul se caută la dinți pentrua i se aprecia vârsta.
"Dai ismene pe călător"
"Câine surd în-epurit"
Expresii oltenesti!
Abracadabra de fapt vine tot din ebraica de la Ha brakha dabra" - "fii binecuvântat" Sau "Abreg ad Habra" - "trimite trăsnetul tău până la moarte" dar nu se stie exact care e versiunea originală
ma omoara desenele astia
Pai si cu Tesla-n coaie n-ai mai explicat! 🤨 cum facem domnule Alex? 😄
De fapt "ma calci pe bec" inseamna "ma calci pe nervi" nu ca a facut cineva o traznaie o boacana sau ceva