Dincolo de alb şi negru cu Emil Hurezeanu (@TVR1)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 5 พ.ย. 2022
  • De luni până joi, de la ora 19:00, la #TVR1, Cătălin Ştefănescu, Mihai Rădulescu, Cătălin Sava, Marius Constantinescu, Mihaela Crăciun, Marian Voicu, Laurenţiu Ciocăzanu sau Mirela Nagâţ ne propun dialoguri spectaculoase şi cu invitaţi deosebiţi, oameni de referinţă în domeniile lor.
    Luni, 31 octombrie, Mihaela Crăciun ne-a dat întâlnire cu scriitorul şi diplomatul Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Viena. Unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali români ai ultimelor decenii, Emil Hurezeanu îşi începea în 2015 mandatul de ambasador în Germania, iar de anul trecut este Ambasadorul României la Viena. Vor rămâne relațiile ruso-europene o confruntare pe termen lung? Care sunt şansele de succes ale diplomaţiei în faţa unor acţiuni tranşante şi belicoase? Ce indică busola diplomatului? Sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am savurat în dialogul Mihaelei Crăciun cu ambasadorul Emil Hurezeanu. „În definitiv, după suferințele și grozăviile oricărui război, trebuie să se întrevadă și țărmul râvnit, uneori înșelător, dar mereu posibil și necesar, al păcii regăsite. Chiar dacă cei care vom mai fi atunci nu vom mai fi aceiași…”, puncta Emil Hurezeanu, la Viena, în iunie 2022, prefaţând cartea ambasadorului Rüdiger von Fritsch, „Un punct de cotitură. Războiul lui Putin”.
    / fantvr1
    / tvr1.ro
    www.tvr.ro
    www.tvrplus.ro
    / tvrcanaluloficial
    Toate drepturile de proprietate intelectuală aparțin #TVR. Conținutul nu poate fi copiat, postat pe niciun canal media online sau pe rețele sociale fără acordul TVR.
    TVR este marca înregistrată și este protejată.

ความคิดเห็น • 56

  • @elenadragan1576
    @elenadragan1576 3 หลายเดือนก่อน

    😊Multumesc deosebit ,cu respect si admiratie ,domnule Hurezeanu! Sunteti o sarbatoare a Limbii române.Aveti atâtea competente! Succes in tot ce faceti!

  • @danwood4312
    @danwood4312 ปีที่แล้ว +2

    Acesti oameni ( ca domnul Hurezeanu ) au iubit tara noastra, respect sincer. God bless your heart.

  • @stoicamarin2733
    @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว

    Poate pentru că sa nu aveți audienta maxima??

  • @grazziany-cristianpetrescu6272
    @grazziany-cristianpetrescu6272 ปีที่แล้ว +5

    Este o placere sa l ascult pe dl Ambasador Hurezeanu, va multumesc ! Respect !

    • @danielvilcu9141
      @danielvilcu9141 ปีที่แล้ว

      dl. "ambasador nu stie de existenta formularului A1....Bate campii, populist !
      E si o lege din 2017 pe la noi (evident, cu influenta de la Coana UE) care reglementeaza domeniul "interim", de-l face sa nu mai fie practicabil ! Deci, s-o lasam cu vorbele, ca se plimba pe campii, dl. ambasador !!

  • @bogdan1969100
    @bogdan1969100 ปีที่แล้ว +3

    Multumim pentru emisiune. O tara suparata si intarziata isi cauta incepand cu 2024 un presedinte, si Domnul Hurezeanu ar putea ajuta cu candidatura sa

  • @roxanadima9185
    @roxanadima9185 ปีที่แล้ว +5

    Dacă este unul dintre cei mai rafinați intelectuali trebuia trimis la ICR nu ambasador. Mai sunt și alți intelectuali care și ei pot fi ambasadori,dar nu au pile.

    • @canizaresman5393
      @canizaresman5393 5 หลายเดือนก่อน

      ​@@eugenstratulat2700ma ta

  • @danwood4312
    @danwood4312 ปีที่แล้ว

    Domnule Hurezeanu, eu sunt mai " tinerel" 60, va stiu de la Europe Libera. Ma bucur pentru dumneavoastra.

    • @canizaresman5393
      @canizaresman5393 5 หลายเดือนก่อน

      Asta a fost agent,spion SUA,dovedit...

  • @robert.f.o.2342
    @robert.f.o.2342 ปีที่แล้ว

    Destinul unui ambasador uns de CIA ?

  • @stoicamarin2733
    @stoicamarin2733 ปีที่แล้ว

    De ce la TVR1???d-le Hurezeanu...Va ascultam la Europa liberă pe unde scurte!

  • @bogdancretu9150
    @bogdancretu9150 ปีที่แล้ว +1

    PENTRU MINE CURIOS NUI CEREȚI DEMISIEA
    PĂREREA MEA ALTFEL ĂȘI VA PERDE MISIEA

    • @mironflueras3781
      @mironflueras3781 ปีที่แล้ว +2

      Nu înțelegi limba în care te exprimi sau ai uitat o parte?!

  • @raduandrei5867
    @raduandrei5867 ปีที่แล้ว

    Securistii din Parcul Bonaparte care stau la noi in case.Hmmm

  • @stantirda6654
    @stantirda6654 ปีที่แล้ว +1

    Cu ce sa ocupat înainte de '89?

    • @badcattitude4902
      @badcattitude4902 ปีที่แล้ว +1

      Acum, și tu, prea pui întrebări.

    • @magdalenaturcu6412
      @magdalenaturcu6412 ปีที่แล้ว +1

      Cu ce s-a ocupat înainte de 89?

    • @orins2052
      @orins2052 ปีที่แล้ว

      Manca cacao pe la Europa Libera, post oficial al CIA.

    • @nicolaemarian7009
      @nicolaemarian7009 ปีที่แล้ว +1

      ...a fost realizator de emisiune la postul de radio "Europa Libera', impreuna cu alt editorialist de exceptie Neculai C-tin Munteanu....post de radio cu sediul in Munchen (Germania Federala)....postul de radio impreuna cu "Vocea Americii' erau finantate de Congresul American, avand emisiuni pentru tarile comuniste....daca nu stii ce a insemnat emisiunile de la Europa Libera pentru romani, nu intelegi nimic...th-cam.com/video/S0jg_Xl38g8/w-d-xo.html.....

  • @mariusnicolaeoprea3981
    @mariusnicolaeoprea3981 ปีที่แล้ว +6

    Dorim sa - l ascultam pe dl Hurezeanu cat mai des posibil; felicitari pentru emisiune!

  • @adriand1718
    @adriand1718 ปีที่แล้ว

    Maestre, Austria a fost gandita ca punte intre occident si estici, o stiti si dumneavoastra, daca Anglia si-a luat mana de pe Austria, asta face ca Transilvania sa poata veni spre regatul Romaniei, deci sa nu ne mire anumite atitudini politice ale Austrie...

  • @mariusgiurgiu5830
    @mariusgiurgiu5830 ปีที่แล้ว +3

    Ce putem spune cu siguranță este că d-ul Hurezeanu este un om foarte deștept și bine pregătit ! Mulți au "complexe" față de genul ăsta de "personaje" ! Complexe de inferioritate, bineînțeles !

  • @gheorghegalsan5743
    @gheorghegalsan5743 ปีที่แล้ว +2

    CÁTÁ SÁRÁCIE ÍN STUDIO...SCAUN CARE "CEDEAZÁ" SUB LÁTIMEA SI GREUTATEA INVITATULUI...

  • @doinad7363
    @doinad7363 ปีที่แล้ว

    Te referi la Putin ca nu este acelasi din 2000 ca atitudine .
    Dar chiar nu este corpul si fata lui Putin.

  • @muntesicomanavlog3129
    @muntesicomanavlog3129 ปีที่แล้ว +2

    Sorry,nu este un razboi al Rusiei impotriva Ucrainei,asa cum ati spus.

  • @danwood4312
    @danwood4312 ปีที่แล้ว

    Pe vremea dictatorului , domnul Hurezeanu nu a avut frica sa-l critice public. Multumesc lui Dumnezeu ca dictatorul nu a reusit sa-l omoare, macar ca a incercat asta.

  • @zapistein2728
    @zapistein2728 ปีที่แล้ว +10

    Un carierist cu nimic de folos diasporei pentru care a fost girat.

    • @LucIan-er2ir
      @LucIan-er2ir ปีที่แล้ว +1

      se mai zice si daca nu erau prXsti astia de bugetari sa ma plateasca, era pe salar minim la privati...

    • @adrianenache2627
      @adrianenache2627 ปีที่แล้ว +8

      Un analist de politică externă excepțional .Pâna in 90 a comentat la Europa liberă
      Nu mai vorbiți prostii.

    • @adriantalos7350
      @adriantalos7350 ปีที่แล้ว +1

      @@adrianenache2627 ,foarte adevărat,subscriu.Un om de cultură și aleasă educație.👏👍🙏

    • @claunegrea5598
      @claunegrea5598 ปีที่แล้ว

      Daca taceai, filozof ramaneai.

  • @gabrielchircu422
    @gabrielchircu422 ปีที่แล้ว +9

    trompeta de inchiriat

    • @Thorismond
      @Thorismond ปีที่แล้ว +5

      Cand ai un nivel intellectual penibil, nu ai voie sa faci judecati de valoare vis a vis de personalitati Gen dl. Hurezeanu....

    • @danielvilcu9141
      @danielvilcu9141 ปีที่แล้ว

      @@Thorismond Ai voie, puiule, ca tu faci tocmai asta ! Nu stii daca dl. de l-a facut "trompeta" pe "diplomat" (posibil sa nu fie singurul, ca nu toti sarim ca gastele, la... vorbe !) are sau nu nivel intelectual... tu, evident, mai "dastept", il certi; pai ?!
      Diplomatul habar n-are de tehnicalitatea lucrului pe "interim", il doare la cocis de aia care n-au asigurari sociale, si lucreaza "pe persoana fizica"...Vorbeste pentru d-astia ca dumneata, s-aiba public... d-aia e "trompeta" !
      Am vazut intelectuali mult mai decenti, nevarati in mocirla politica; dumnealui spune, dar, "for dumpies".... Aia care mai stim cu domeniul intelegem : Coana UE ne vrea la sparanghel, dar nu ne vrea cu drepturi de europeni ! Ce dracu', bre, e chiar asa greu de inteles ?!

    • @Thorismond
      @Thorismond ปีที่แล้ว

      @@danielvilcu9141 incearca sa nu te ineci cu tot veninul asta al tau , e greu dar trebuie sa incerci....

    • @LucIan-er2ir
      @LucIan-er2ir ปีที่แล้ว

      se mai zice si daca nu erau prXsti astia de bugetari sa ma plateasca, era pe salar minim la privati...

    • @badcattitude4902
      @badcattitude4902 ปีที่แล้ว

      @@Thorismond “personalități gen”. Înainte de a aloca matale drepturi de exprimare, ce-ar fi să îți rafinezi nițel vocabularul de bou al bălții?

  • @floreavasiliu136
    @floreavasiliu136 ปีที่แล้ว +9

    Dl.Hurzeanu un intelectual și diplomat desavarsit...

    • @constantinlehadus8714
      @constantinlehadus8714 ปีที่แล้ว

      fariseii sânt inteligenți şi cei mai perverşi umani ... să ne ferim de vorbele lor , bine ticluite uşernice...

  • @adrianpetrea6069
    @adrianpetrea6069 ปีที่แล้ว +2

    C'è TUPEU mai are acest ANTIROMAN sa apara ????

    • @enigmaticul56
      @enigmaticul56 11 หลายเดือนก่อน

      Asa este un antiromân bine punctat și un aservit serviciilor straine