FRUMOASE, MINUNATE COLINDE, CÂNTĂRI, POEZII, PREDICI ȘI PROROCII! DOMNUL SĂ VĂ BINECUVINTEZE ! SĂ VĂ DEA DOMNUL MULȚI ANI, BUCURII, FERICIRE ȘI SĂNĂTATE! AMIN!
1. Greu e Doamne-n suferinţă Greu e Doamne în cuptor Eu Te rog să-mi dai credinţă Ca să pot ieşi din toate-nvingător. R: /: Arde focul încercării Vai ce tare şi puternic s-a aprins O părinte al îndurării Fie-Ţi milă Fie-Ţi milă o, Isus. :/ 2. N-am pe nimenea sub soare Sunt străin şi nu am sprijin nicăieri Doamne nu mă da uitării N-am la cine să alerg cu al meu chin. 3. Sunt lovit de ai mei prieteni Cei pe care ii iubeam, Văi că nu mai am pe nimeni Sunt străin în lume asta şi orfan 4. Ziua plâng nu aflu pace Orişicât alerg degeaba nu găsesc Doamne nu ştiu ce m-oi face Căci în grele încercări eu mă găsesc. 5. Nu ştiu dacă-n temelie Va fi pietre sau e fân Văd că focul arde tare Şi mi-i frică că-n picioare nu rămân 6. Fă să fim aur, Doamne Curăţit de şapte ori, dar dat prin foc Dă-mi credinţă, dă-mi răbdare Ca să trec prin toate biruitor 7. Fă să fie oţelită Temelia pe care am zidit Pietre alese, pietre scumpe Fa sa fie-o temelie de granit
Ce cintare frumoasă Domnul nostru Isus Hristos să te binecuvinteze din bogățiile harului lui nemărginit ❤❤❤
Dumnezeu sa va binecuvinteze veșnic ❤❤❤🙏🙏🙏
FRUMOASE, MINUNATE COLINDE, CÂNTĂRI, POEZII, PREDICI ȘI PROROCII! DOMNUL SĂ VĂ BINECUVINTEZE ! SĂ VĂ DEA DOMNUL MULȚI ANI, BUCURII, FERICIRE ȘI SĂNĂTATE! AMIN!
1. Greu e Doamne-n suferinţă
Greu e Doamne în cuptor
Eu Te rog să-mi dai credinţă
Ca să pot ieşi din toate-nvingător.
R: /: Arde focul încercării
Vai ce tare şi puternic s-a aprins
O părinte al îndurării
Fie-Ţi milă Fie-Ţi milă o, Isus. :/
2. N-am pe nimenea sub soare
Sunt străin şi nu am sprijin nicăieri
Doamne nu mă da uitării
N-am la cine să alerg cu al meu chin.
3. Sunt lovit de ai mei prieteni
Cei pe care ii iubeam,
Văi că nu mai am pe nimeni
Sunt străin în lume asta şi orfan
4. Ziua plâng nu aflu pace
Orişicât alerg degeaba nu găsesc
Doamne nu ştiu ce m-oi face
Căci în grele încercări eu mă găsesc.
5. Nu ştiu dacă-n temelie
Va fi pietre sau e fân
Văd că focul arde tare
Şi mi-i frică că-n picioare nu rămân
6. Fă să fim aur, Doamne
Curăţit de şapte ori, dar dat prin foc
Dă-mi credinţă, dă-mi răbdare
Ca să trec prin toate biruitor
7. Fă să fie oţelită
Temelia pe care am zidit
Pietre alese, pietre scumpe
Fa sa fie-o temelie de granit
Amin frate amin domnul sa va dea putere
Ce frumos…❤️
AMIN!🙏🙏🙏👑
te rugam aiila de noi.
Amin
Nujk