„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ioan 1:12-13
@@ionututa7505 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” Faptele Apostolilor 2:37-42
@@ionututa7505 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.” Tit 2:11-15
@@ionututa7505 „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă și puţini sunt cei ce o află.” Matei 7:13-14
O ador pe Maria Buză, în orice rol , e talent cu carul , bravo Maria
Si eu❤
Este exceptionala!😇🥰😇👏
Păcat ca nu ai ochi și pentru Alexandra Velinciuc
@@Luis-mv8po Pacat ca esti imbecil!
Maria si Alexandra...excelente actrite..felicitari
Maria Buză și Alexandra Velenciuc 👏👏👏👏👏👏👏❤️❤️
Frumoase, talentate și pline de umor....
9999999999999999zjzjan
Doua actrițe talentate!!! ❤️ ❤️ Felicitari!!! 💖💖🍀🌹🍀🌹🍀🌹🍀🌹🍀🌹🍀💖💖⭐⭐⭐⭐⭐💖💖👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
Maria Buză mare actriță respect
SUPER tare
Bravooo 👍👏👏👏👏👏
Artiste f talentate
👍👍👍👏👏👏🌹🌹🌹
Doua actrite minunata !❤❤
Superb 👏👏👏👏👏👏👏
Două doamne minunate!
Va doresc Un An Nou fericit!!!
7
Bravo,Maria!Mi-aș dori să te văd mai des pe ecrane.
Felicitari. Sa mor de ras. Foarte bune.
Maria Buză love you❤
Maria Buză, foarte talentată.
Superbe ,2 mari actrite.
Fain
Bravo!
Velenciuca e bunesă ☝️☝️☝️🥵🥵
Le ador
Si eu aș ,,adora-o" pe Velniciuca...macar o dată 😁🥵☝️
@@stefanrusanu6382 😂😂😂😂
@@sadiaotomega1452 😁😁😁
Super fain!Mersi!
F frumos
Formidabile actritele!😂😂😂
uoau doamna Mirela Vaida să știți că aveți cea mai frumoasă ținută foarte frumoasă felicitări doamna Mirela Vaida
Nu e Mirela Vaida, e Alexandra Velniciuc
@@adina2662 👍👍☝️🤭😁😅😅😅
"sunteți pilota" morrr🤣
Alexandra Velniciuc si Maria Buza.
Păcat de Actrițele excelente!...
Spectacolul cu poante aiurea, de doi lei...
Esti tu greu de cap! Sau poate te-ai simtit in sceneta? 🤣
Maria😗😗😗
Vaida cred că s-o transformat când striga Vaida, Vaida!🙈 😅😂🤣😂😂
Fara silicoane silicoane nu sinteti vedete??
Adevărat !! Sânii naturali sunt cei mai frumoși 🥰
Ce spune la 5:25? "O fi giardia"?
Chiar lucrează în Gura femeia ,bravo
Si eu aș lucra-o acolo pe blondină 😁😏😏
De unde stii? Ti-a lucrat si tie?
@@ionututa7505 Nu ,i am lucrat eu in gura ,cu pixul cu pasta alba! Esti curios?
Dialog:
--Chelner ,cât costă o picătură de Votca?
--Nimic ...
--Atunci, picura-mi și mie un pahar de Vodcă...
Bună actrița
Da . Bună de ,,hâța-hâța" 😁😏😏🥵
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.”
Ioan 1:12-13
Aici nu e Trinitas!
@@ionututa7505 „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunși în inimă și au zis lui Petru și celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Și, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna și zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.”
Faptele Apostolilor 2:37-42
@@ionututa7505 „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat și ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curăţească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuiește și mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască.”
Tit 2:11-15
@@ionututa7505 „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă și puţini sunt cei ce o află.”
Matei 7:13-14
@@ionututa7505 Tu ești din Arad ??
😍😍😍😍❤❤❤❤🤣🤣
Pe televizorul din spate arata un avion... de aici(Air Canada)!!!
😃
😂😂👍💐💐
🤣🤣🤣
🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
Păcat ca nu dați mom maxim de 30 min....🤔
Vai ce am. Ras😁
Prima ♥️😘
Tre sa fug ca sa prind loc in fata
😂😂😂😂😈😈
No no
O
O știu și eu pe asta, betiva care era la Etno,
cite tone de machiaj, mai mult decit talent.
Cata inteligenta pe metru patrat in creierul tau!
,,
🤦😲🤔am râs ... în gând ... text de glume pentru copii de grădiniță.
Du-te si scrie tu scenariul, daca tot iti dai aiurea cu parerea!
Mi ni
Text de 2 lei,ca de obicei, actori nepregătiți și tras la un singur cadru, ca de obicei...cum e după '89...
Scrie-l tu mai bine, daca te crezi mare scenarist! 😉
Poante vechi!
Daca esti grea de cap, nu te mai uita!