Nici nu e nevoie. O sa ai vesnic PSD la guvernare ca pana acum. Bucura-te, te fura aceeasi oameni de 35 de ani, dar ce mai conteaza cand ai un IQ egal cu numarul care-ti reprezinta varsta...
Elena Lasconi refuză confruntările cu Călin Georgescu cu o hotărâre demnă de cineva care știe că intrarea în dezbateri ar risca să dezvăluie mai mult decât ar vrea. Uneori, tăcerea e cel mai bun scut împotriva propriilor limite mai ales când competențele sunt o varză totală. Ne facem de rușine cu astfel de personaje în spațiul public Dacă dorim să nu ratăm această șansă istorică pentru țară, trebuie să ne mobilizăm în mod conștient și unit. Să învățăm din greșelile trecutului și să nu permitem manipularea sau dezinformarea venită din partea diverselor surse media corupte. Este momentul să ne implicăm activ pentru viitorul nostru! Votam Calin Georgescu președintele!
Aceasta doamna se exprima foarte, foarte greoi, desi a fost jurnalista are un vocabular limitat, un limbaj simplist, nu are absolut de loc puterea de convingere si cred cunostintele generale care sunt necesare unui lider, unui conducator. Ca a fost o primarita buna sau mai putin buna nu este de loc relevant: a di presedintele unui stat este cu totul altceva. Un viitor presedinte al frumoasei Romanii trebuie sa fie capabil, sa vorbeasca o limba romana Fara accent moldovenesc, ardelenesc, banatean samd, limba romana CORECTA fara nici un fel de accent. Nu am vazut absolut nimic la aceasta doamna decat capacitatea de a gispodari un sat sau orasel. Romania merita mult nai mult! 🍀
Asta numai de propagandă ;)) ..cred că era mai bine sa fii avut o talangă la gât și după fiecare răspuns să aștepte un bravo de la ziaristă, și de fericire să zdrăngăne vreo 3 secunde de talangă ;))
@@danielalungu9408exact cum a zis georgescu Acum 10 ani, România a fost condusă de marionete politice , sluga străinilor , femeia asta se pliază perfect pentru a fi sluga și păpușa politicienilor
Crucea se poarta in suflet .Nu la gat,crucea inseamna credinta ,dreptate,cinste,onoare ,si iubire❤Nu pui crucea la gat,dar nu sti nimic de credinta...si adevar ! Nu am nimic impotriva d- nei Lasconi.Dar,nu mi se pare pregatita pt presedinte ! Imi pare rau...
Doamna Elena Lasconi este clar ca doreste sa faca in Romania acelas lucru ce a facut si Traian Basescu,daclarand ca ea il are pe Traian Basescu ca model de presedinte a Romaniei
Pai vorbeste prompterul pentru Lasconi ea nu are nevoie sa vorbeasca😂😂Bai USR asta e candidata voastra ma?si presedinta de bloc daca o pui e prea mult pentru ea
Atenție(e de citit)! O părere personală, atât: Adevărat, misticul...e salvarea ! Să votam MISTICUL și interzicerea introducerii microcip urilor in sucuri, sa ne informam doar consumând apă, sa nu purtam 👓 că se poate vedea și fără(doar micșorând ochii), sa nu oferim condiții copiilor ca pot sa trăiască cu 🍞 uscată și apă și să le oferim doar iubire, asta pentru că el este prioritar și nu noi, iar banii pe care-i producem din munca cinstita(daca se poate, sigur) să îi folosim pe orice altceva că nah... copilul trăiește doar cu "aier" și multă dragoste, dragostea se manifesta alt fel nu prin grija nevoilor lui( pe scurt: grijă, nu înseamnă răsfăț. Și nu doar, că am rămas atât de surprinsă de aceste vorbe... încât nu am mai putut viziona aparițiile lui, iar din ce am mai vizionat, nu m-a ajutat memoria sa rețin restul cuvintelor, sa pot alcătui o propoziție reală, astfel încât să și înțeleg... Oare ce vrea sa zică? N-are relevanță, important e ca îl voteasa restul, să-l votez și eu . "Majoritatea"(oare cine-s aceia ?)are dreptate. Pe scurt, să votam: Calin Georgescu! 🎉 Dumnezeu ne salvează pe toți! Crăciun fericit! (acelora care au rabdate sa-mi citeasca "romanul", hater sau nu!
Este incredibil ce pot auzi...nu stie diferenta intre premier si prim-ministru, e totuna ...😂😂😂Asa ceva vor unii sa voteze...Calin Georgescu Presedinte 🇷🇴🙏!
Cred că o să ne ducem de tot dacă această doamnă va ajunge președinte, primul lucru pe care îl va face este să își asigure familia ,o firmă,un venit,o situație financiară foarte bună.Ce nu am înțeles niciodată și nu o să înțeleg este de ce cei care se cred liberali lucrează la stat și nu la privat?
Total nepotrivită pentru funcția de Președinte ! …..n-am votat cu Georgescu în primul tur, nici nu știam de el, dar dacă am de ales între Georgesc si Lasconi imi voi anula votul…..în cazul acestui interviu mă sperie banalitatea răspunsurilor și mai ales lipsa de asumare în decizia de a fi votat cu Iohannis ….este semn de prostie să consideri ca nu interesează pe nimeni cu cine ai votat ….nivelul de inteligență scăzut: se exprimă în șabloane, banalități și răspunsuri evazive, fără substanță….doamne, ce diferență este între ea și Ana Birchall, femeie care s-ar fi putut ridica la statutul de femeie Președinte al României
Deci părerea mea este foarte slab pregătită nu da niste răspunsuri concrete si nu ii bazată pe ea miroase a alcool se simte puneti fiola vă rog frumos !!!
Totuși a incheiat- o I: Adică? . .R: E deducție logica"😂😂😂 Oricum oameni politici adevărați nu avem nu se va schimba nimic Pe mine mă amuză prezentatoarea, nu știu oricât cat pricepe tot ce poate spune e" bine", hmhm..." Continuăm" , la nivelul acesta poate ea duce discuția 😂😂😂
E clar ca e o pitipoanca parvenita. Insa as paria ca 90% dintre alegatori SI POLITICIENI nu sint in stare sa defineasca conceptul de "dreapta" coerent.
Nu vă supărați, dar doamna Viorica Dăncila , este o persoană cu studii serioase și incompatibil superioară, chiar si trantorului de Iohanis.Asta este convingerea mea. Lasconi este sub orice critică.
Am belit-o daca iese asta. Se observă contrastul? Cand era Diana Sosoaca in emisiune, atmosfera era tensionata din motive lesne de inteles si nu voi intra in detalii. Uitati-va cat de calma e atmosfera cu madam Lasconi in studio. Cred ca intrebarile astea avand-o pe Lasconi ca invitata, sunt puse pe masura iq-ului ei. Intrebarile pt doamna Sosoaca erau dure si menite aproape sa o desfiinteze si cu toate astea le-a facut față cu usurinta. "Stiti care-i treaba" O asemenea exprimare de cartier e potrivita la o bere sau la colt de strada, in nici un caz in contextul actual. "Care-i treaba" puteai dna Lasconi sa o inlocuiesti cu "situatia se prezinta in felul urmator." Ca sa mai maschezi asa cat de cat prin exprimare iq-ul nu tocmai potrivit pentru functia la care ravnesti. Du-te la primaria ta dna Lasconi si vezi dta "care-i treaba" pe acolo si nu mai incurca lumea cu prezenta dtale.
Slabă...slăbuță...un Ciucă, un Iohannis în variantă feminină... ăăă cam atât
Ciolacul : crecă crecă 😂😂😂
Intrebari ca la gradinita 😂raspunsurile sunt de un ridicol de neimaginat 🤮🤮🤮🤮
Răspunsuri de un om fără pregătire, vai de capul nostru cu asa o conducere.
Bot
😂😂😂😂😂
Unde au găsit-o domnule ,oare nu mai sunt oameni in România?
@3:31 👍 cu Denise Rifai😅
Min 4:25.
Zice fara psd.
Acu a intors-o.
Nu judec. Zic.
Material slab. Păcat de banii aruncați pe instrucție.
Se pare că nu. Dacă din atâția bărbați capabili au gasit doar pe amărâta asta.
După privire se vede că e o femeie ,, inteligentă ,, dacă deschide și gura îți dai seama că e paralelă cu excepția 😂😂😂😂😂😂😂
Dezastru Lasconi! Jale!
Doamne fereste-ne de asemenia personaj !🙏🏼🙏🏼🙏🏼
Da cu stangul in dreptul ,se contrazice singura😂😂😂😂😂😂😂😂
Foarte slabă această candidată… n-as vota-o pentru nimic în lume!
pacat ca nu mai e Drula o optiune, nu prea ai ce vota
Să-mi sugi mielu de troll 😂😂
@@dariuscoc6559 limbajul,domnule!
da ...nici a fura nu stie....cautati talhari si securisti....oferta e mare
Votam cu sufletul Dl Calin Georgescu ❤❤❤
Ai fost la vot? cica te cautau pe-acasa aia ed la Haur sa votezi pe sonat
Felicitări după lasa-te în mana Domnului, sigur te salvează din💩
Răspunsuri fără conținut........duplicitare
nu stapaneste nici macar limba romana - una de ne ajuta pe toti PRO sa n-o mai vorbim corect
Degeaba schimbam președintele dacă nu schimbam tot parlamentul
Pe cine o să schimbați președintele pe un putinist și parlamentarele tot pe un putinist ?!!! 😱😱😱😱
Doamne ferește unde a-ți găsiți pe ăsta nici nu știe ce este cu ea.
Doamne cata prostie !
Niciodata nu voi vota Lasconi si USR !
Nici eu ..
Nici nu e nevoie. O sa ai vesnic PSD la guvernare ca pana acum. Bucura-te, te fura aceeasi oameni de 35 de ani, dar ce mai conteaza cand ai un IQ egal cu numarul care-ti reprezinta varsta...
Nici eu!
Poate pe sonatul cu H2O???
De ce nu mă mir?😂
Doamne fereste-ne de asa ceva😢😮
Doamne ferește, apara-ne și păzește ne de o așa președinta.😮😮😮
Mai bine votez Denise Rifai ,decat Lasconi😂😂
Răspunsuri de un om fără pregătire🤣😂😂🤣😂🤣
Candidează dumneata! 😊
Nu pot sa cred ca aproape 1 milion opt sute de mii de români au votat Elena Lasconi ! Ar trebui sa ne dea de gândit !
Pensionarii și cei care se uita non stop latrinele tv😢
Bot
Dar îți vine să crezi ca peste 2 milioane de români au votat cg? (Intenționat literele mici)
@@laviniaflorea5334 Luminează Doamne mintea fraților mei ! Dzeu sa ne ajute !♥️
@@laviniaflorea5334da,mie îmi vine să cred!!! Iar oamenii mici scriu incorect inițialele....cu litere mici!!!
Daca aveti mai multe dubluri . Sa dam cateva si la export. Ca poate alti nu au o asemenia inteligenta.😂😂😂
Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu.
😂
Așa zic și eu! 😂 Să te ferească pe tine... prima oară!
VAI DE CAPUL NOSTRU CU LASCONI PRESEDINTE !!!SĂ NE FEREASCĂ BUNUL D- ZEU FFFFFFFF. SLAB PREGĂTITA !!🙏
Cum se poate compara aceasta Doamna cu Dl Calin Georgescu 😂😂😂 Fereasca Dumnezeu ce lideri avem in 2024
Votati cu AUR , ca sa-l ajute pe Calin Georgescu cand o sa fie presedinte!
Elena Lasconi refuză confruntările cu Călin Georgescu cu o hotărâre demnă de cineva care știe că intrarea în dezbateri ar risca să dezvăluie mai mult decât ar vrea. Uneori, tăcerea e cel mai bun scut împotriva propriilor limite mai ales când competențele sunt o varză totală. Ne facem de rușine cu astfel de personaje în spațiul public
Dacă dorim să nu ratăm această șansă istorică pentru țară, trebuie să ne mobilizăm în mod conștient și unit. Să învățăm din greșelile trecutului și să nu permitem manipularea sau dezinformarea venită din partea diverselor surse media corupte. Este momentul să ne implicăm activ pentru viitorul nostru!
Votam Calin Georgescu președintele!
DOAMNEE SALVEAZĂ NE!!?
DOAMNEEEEE!
Vai cat e de slab pregătită… uite ca apare Bolojan… deci totul e pus la punct… dar nu ne lăsăm sa își facă jocurile!
șub orice critică...
Ce ți se pare sub orice critică?
@@Leonardcazacu2256 prestația ..răspunsurile doamnei primar...și dacă ar vb mai mult ar lăsa să se vadă golul imens de cunoștințe ...
@@Leonardcazacu2256, se raportează la propria persoana, n-a înțeles nimic. Așa lasă impresia, cel puțin...
Bine că are dreptul la vot😂🎉!
Votăm masiv tot poporul călin Georgescu
Săraca, habar nu are de ea !
"N-o sa facem niciodata majoritati cu PSD, NICIODATA" - this aged well! 😂
Călin Georgescu PREȘEDINTELE ROMÂNIEI !!!!!!🎉🎉🎉🎉🎉
Ferească Dumnezeu așa ceva
Doamna se contrazice la fiecare frază!
Săracă, nu reușește sa spună nimic!
Adevărat, candidează un locul ei! Pari atât de priceputa!
Vaaai.. Asa o nulitate
Numai știe cu cine a votat cred,dacă raspundei concret iți demonstrai deșteptăciunea nu răspunsuri ca la grădiniță. Offf
Nu mă mir că au iesit în stradă să o susțină tineret care chiar nu știu ce sunt cu ei..
Ferească Dumnezeu
Au ieșit motivat/ patrimonial......
Răspunsuri de clasele primare.... 😂
Aceasta doamna se exprima foarte, foarte greoi, desi a fost jurnalista are un vocabular limitat, un limbaj simplist, nu are absolut de loc puterea de convingere si cred cunostintele generale care sunt necesare unui lider, unui conducator. Ca a fost o primarita buna sau mai putin buna nu este de loc relevant: a di presedintele unui stat este cu totul altceva. Un viitor presedinte al frumoasei Romanii trebuie sa fie capabil, sa vorbeasca o limba romana Fara accent moldovenesc, ardelenesc, banatean samd, limba romana CORECTA fara nici un fel de accent. Nu am vazut absolut nimic la aceasta doamna decat capacitatea de a gispodari un sat sau orasel. Romania merita mult nai mult! 🍀
4:42… eu am raspunsul la intrebarea ei. CARA-TE pentru binele tarii!
Bot
@ stiu munteanu nancy. Ai o opinie diferita esti ,bot, proputin, fascist si alte calificari. Propaganda userista “nasty”
@ tu faci doar “bot” incurnuoiei?
Doamne ferește!!!!!
Sa vii in fata oamenilor si sa te prefaci cu minciuni.
,,Am înțeles"...dar de fapt nu prea înțelegi😵💫. Clar e Iohannis în varianta feminină, o prefăcută avară după putere.
Doamne fereste!
Eu cred ca femeia asta habar nu are in ce a intarat si despre ce este vorba pare ca altcineva din spate o conduce cineva se foloseste de ea
Fereasca Bunul Dumnezeu ce saraca in gindire Doaaaamneee nu lasa scumpa noastra Yara pe mana acestei persoane 🙏🙏🙏
Saraca a venit cu cruce la gat 😂😂😂😂
Ori scoate crucea, ori îmbracă chiloții , madam Lascoana.
Are chiar două cruci 😬
😢😢🤮🤮
E credincioasă 😂😂😂
Asta numai de propagandă ;)) ..cred că era mai bine sa fii avut o talangă la gât și după fiecare răspuns să aștepte un bravo de la ziaristă, și de fericire să zdrăngăne vreo 3 secunde de talangă ;))
atenție alcolul dăunează grav sănătății
Un zâmbet fals.Rînjet nu zâmbet.
Rinjeste ca iohanis ...ce sa .
CE VOCABULAR DE GOSPODINA!!!! Nu cred ca romanii voteaza asa ceva....!!!!
Bot
La tine toti in boti@@munteanunancy2776
ANULAȚI ALEGERILE OAMENI BUNI .....NU MAI PROMOVAŢI TOATE GUNOAIELE 😢😢😢
Asa ma gandeam si eu, daca Georgescu ii cu rusii sa anuleze alegerile, nici cu Elena nu ajungem departe asta-i sigur...
😂😂😂😂😂😂
Nu sant buni la PNL dar il pune pe Bolojan primministru fara sa isi consulte colegii de partid.A incercat saraca sa o ajute dar nu a avut pe cine.😂😂😂😂
Cum a ajuns asta în turul doi 🤦
Dintr-o greseala dar in turul 2 v-a fii vai de ea,garantat😂
Cu multa frauda si din bani noștri
@@danielalungu9408exact cum a zis georgescu Acum 10 ani, România a fost condusă de marionete politice , sluga străinilor , femeia asta se pliază perfect pentru a fi sluga și păpușa politicienilor
Daaa, adevărat, care bani?
Candidați, va rog, sunteți experți!
Drulă a pierdut sectoarele,dar doamna va pierde președinția.
Sa va audă Dumnezeu!!!🙏🙏🙏
Aoooleu,cu asta ca Președinte,s-a dus România noastră!!!
vai de noi. 😓😓😓😓😓
Limitată în gândire!!! Se vede că a bătut palma cu o fracțiune din PNL!?
😢 e catastrofa, e de plans 🫣😳 vai de viitorul tarii
Crucea se poarta in suflet .Nu la gat,crucea inseamna credinta ,dreptate,cinste,onoare ,si iubire❤Nu pui crucea la gat,dar nu sti nimic de credinta...si adevar ! Nu am nimic impotriva d- nei Lasconi.Dar,nu mi se pare pregatita pt presedinte ! Imi pare rau...
Ea a declarat la un interviu că este penticostala!Eu am văzut interviul!
Lenuțo! Ești dusă bine de toooooot….
Doamne fereste!!!!!
"ĂÂĂÂĂ" "ĂÂĂ"
Vot CĂLIN GEORGESCU!!!🎉🎉🎉❤❤❤❤❤❤
Doamna Elena Lasconi este clar ca doreste sa faca in Romania acelas lucru ce a facut si Traian Basescu,daclarand ca ea il are pe Traian Basescu ca model de presedinte a Romaniei
Oare știe ce a făcut domnul Băsescu? 🤔
Dl Georgescu a avut mai multe mesaje decit ea,Bolojan nici nu a pus steaguri in Oradea de1 dec
nemtii au deschis minele...despre ce vorbim?
EXTREM DE COMPLICATE INTREBARILE....🤫
Da , da , complicate intrebări , pentru băiatul meu de 10 ani 😂🎉😂🎉
Da,a tras apa sa bei numai apa iti face mai bine.poate vei intelege intrebarile care ti se pun!
Doamne ferește
Să te ferească Dumnezeu! 😊
Votez Calin Georgescu!
Madam Lasconi tot la promter este mai usor !
Oooo mai bine nu ma uitam... E pe lângă total doamna asta
Votez Călin Georgescu pentru o Românie prosperă și independentă ❤❤❤❤❤
Lenuța Lasconi😂😂😂
Pai vorbeste prompterul pentru Lasconi ea nu are nevoie sa vorbeasca😂😂Bai USR asta e candidata voastra ma?si presedinta de bloc daca o pui e prea mult pentru ea
Î.......repetat......nesiguranță
Atenție(e de citit)! O părere personală, atât:
Adevărat, misticul...e salvarea ! Să votam MISTICUL și interzicerea introducerii microcip urilor in sucuri, sa ne informam doar consumând apă, sa nu purtam 👓 că se poate vedea și fără(doar micșorând ochii), sa nu oferim condiții copiilor ca pot sa trăiască cu 🍞 uscată și apă și să le oferim doar iubire, asta pentru că el este prioritar și nu noi, iar banii pe care-i producem din munca cinstita(daca se poate, sigur) să îi folosim pe orice altceva că nah... copilul trăiește doar cu "aier" și multă dragoste, dragostea se manifesta alt fel nu prin grija nevoilor lui( pe scurt: grijă, nu înseamnă răsfăț.
Și nu doar, că am rămas atât de surprinsă de aceste vorbe... încât nu am mai putut viziona aparițiile lui, iar din ce am mai vizionat, nu m-a ajutat memoria sa rețin restul cuvintelor, sa pot alcătui o propoziție reală, astfel încât să și înțeleg... Oare ce vrea sa zică? N-are relevanță, important e ca îl voteasa restul, să-l votez și eu . "Majoritatea"(oare cine-s aceia ?)are dreptate. Pe scurt, să votam: Calin Georgescu! 🎉
Dumnezeu ne salvează pe toți!
Crăciun fericit! (acelora care au rabdate sa-mi citeasca "romanul", hater sau nu!
Vai de noi cu Lasconi Președinte.
Afară mincinoas
Și o femeie de serviciu ar ști să răspundă la întrebări..ai milă Doamne de noi😅
Oare ezitarile sale ascund nivelul înalt al manipulării la care este supusa?
Nu, doar nivelul prostiei!
Cred CA ascund nivelul inalt de prostie😅
Doamna asta.. e extraterestră... e de pe altă planetă sigur... 🤷🤷🤷
Este incredibil ce pot auzi...nu stie diferenta intre premier si prim-ministru, e totuna ...😂😂😂Asa ceva vor unii sa voteze...Calin Georgescu Presedinte 🇷🇴🙏!
Cred că o să ne ducem de tot dacă această doamnă va ajunge președinte, primul lucru pe care îl va face este să își asigure familia ,o firmă,un venit,o situație financiară foarte bună.Ce nu am înțeles niciodată și nu o să înțeleg este de ce cei care se cred liberali lucrează la stat și nu la privat?
E bine că avem și prevăzători! 🎉 Nu am crezut că exiști! Ești precum Moș Crăciun 😂( in aceasta privință), că tot vine Crăciunul.❤
Vai de noi!!!😢
Fara prompter nu prea are flow.
Prima data cand urmaresc o emisiune cu Denise, si ultima. Bai baiatule e slaba tare.
Doamne ferește cum vreți voi un așa președinte🤣🤣🤣🫣🫣
Total nepotrivită pentru funcția de Președinte ! …..n-am votat cu Georgescu în primul tur, nici nu știam de el, dar dacă am de ales între Georgesc si Lasconi imi voi anula votul…..în cazul acestui interviu mă sperie banalitatea răspunsurilor și mai ales lipsa de asumare în decizia de a fi votat cu Iohannis ….este semn de prostie să consideri ca nu interesează pe nimeni cu cine ai votat ….nivelul de inteligență scăzut: se exprimă în șabloane, banalități și răspunsuri evazive, fără substanță….doamne, ce diferență este între ea și Ana Birchall, femeie care s-ar fi putut ridica la statutul de femeie Președinte al României
Deci părerea mea este foarte slab pregătită nu da niste răspunsuri concrete si nu ii bazată pe ea miroase a alcool se simte puneti fiola vă rog frumos !!!
Hahahaa...chiar esti de dreapta😂😂😂
psd+pnl+usr+udmr=LOVE❤
Calin Georgescu presedinte.
Nu avem nevoie de așa aere la conducere tanti Mița Lasconi!Nu ai creier in cap și cam atât dar tupeu ai mare !”Tupeul este al oamenilor mici”
Totuși a incheiat- o
I: Adică? .
.R: E deducție logica"😂😂😂
Oricum oameni politici adevărați nu avem nu se va schimba nimic
Pe mine mă amuză prezentatoarea, nu știu oricât cat pricepe tot ce poate spune e" bine", hmhm..." Continuăm" , la nivelul acesta poate ea duce discuția 😂😂😂
E clar ca e o pitipoanca parvenita. Insa as paria ca 90% dintre alegatori SI POLITICIENI nu sint in stare sa defineasca conceptul de "dreapta" coerent.
SRI intrebe...lasconi raspunde....
Votăm Călin Georgescu ❤️🙏🙏🙏🙏
A doua Viorica Dancila😂😂😂
Pe lângă asta ..Dancila ..era parfum
O jignești pe Dăncilă, care deși făcea greșeli de exprimare, cunoștea destul de bine cifrele și conjunctura politico administrativă.
Nu vă supărați, dar doamna Viorica Dăncila , este o persoană cu studii serioase și incompatibil superioară, chiar si trantorului de Iohanis.Asta este convingerea mea. Lasconi este sub orice critică.
E
Fereasca Dumnezeu!🙏🙏🙏😡😡😡
Calin georgescu presedinte
Am belit-o daca iese asta.
Se observă contrastul?
Cand era Diana Sosoaca in emisiune, atmosfera era tensionata din motive lesne de inteles si nu voi intra in detalii.
Uitati-va cat de calma e atmosfera cu madam Lasconi in studio.
Cred ca intrebarile astea avand-o pe Lasconi ca invitata, sunt puse pe masura iq-ului ei.
Intrebarile pt doamna Sosoaca erau dure si menite aproape sa o desfiinteze si cu toate astea le-a facut față cu usurinta.
"Stiti care-i treaba"
O asemenea exprimare de cartier e potrivita la o bere sau la colt de strada, in nici un caz in contextul actual.
"Care-i treaba" puteai dna Lasconi sa o inlocuiesti cu "situatia se prezinta in felul urmator." Ca sa mai maschezi asa cat de cat prin exprimare iq-ul nu tocmai potrivit pentru functia la care ravnesti.
Du-te la primaria ta dna Lasconi si vezi dta "care-i treaba" pe acolo si nu mai incurca lumea cu prezenta dtale.
La ce IQ au majoritatea locuitorilor din Romania, nu mamira exprimarea ei. Daca nu s-ar exprima astfel, nu s-ar face inteleasa.
Las o pe sos că este pe dos a votat o câțiva aiuriți 🎉😂
😂😂😂😂😂😂😂😂🎉🎉
doua TuTe,,,,,,,,,,,,,,,,,,vai Doamne cum poti pierde timpul cu asa ceva,,,,,,,,,😜
CUM BATE CAMPII ....