Vin după 3 ani aproape cu acest comentariu . Comentariul meu este egal cu 0, dar simt nevoia sa îl las/ scriu . Păcat ce aceasta trupa, de acești oamenii care au murit, de aceste destine care au fost mutilate pe viața, și cei care au scăpat fără nimic, au avut și încă au coșmaruri seara de seara si sigur au rămas marcați pe viața . Eu trebuia sa fiu prezent in seara aceea cu prietena mea, întâmplarea a făcut ca pe drum sa-i vina rău, neputând sa ajungem . Cel mai trist este ca aceasta trupa s-a făcut auzita după ce s-a întâmplat aceasta tragedie, și noi oamenii apreciem și conștientizam ce am avut, după ce am pierdut . M am gândit luni bune ca dacă poate eram acolo as fi putut sa mor, ca poate dacă eram acolo puteam sa salvez pe cineva sau măcar încercam sa ajut, m-am gândit luni bune la ce au simțit oamenii aia și pur și simplu îmi dădeau lacrimile . Trist este ca după atâta timp, atâtea vieți pierdute, atâta suferința, nu s-a schimbat aproape nimic .
Toata lumea care a fost sau ar fi trebuit sa fie acolo. Rest in peace beautiful talented brothres. Ascult abosult in fiecare zi toate piesele lor, e ruttina pentru spirit. Asa talent/trupa nu va mai fi in romania.
1. Aceasta e prima melodie a concertului. Nu e melodia pe care a pornit incendiul. Este dezinformare din partea televiziunilor precum ca pe aceasta melodie ar fi pornit incendiul. 2. Artificiile pe care le vedeti la inceput, nu au aprins buretele. Din cate se pare, alte seturi de artificii, de la jumatatea concertului, ar fi aprins buretele respectiv. 3. Piesa este la inceput "live" si se aud pe fundal spectatorii. Dupa cateva secunde este pusa melodia obisnuita a celor de la Goodbye to Gravity (cea inregistrata). 4. Un martor a precizat ca au fost 4 artificii, doua mai mici si doua mai mari. In imaginile de mai sus le vedeti pe cele mai mici, de la inceput. La jumatatea concertului au fost folosite celelalte doua mai mari, care au produs si incendiul.
@@Dan.M.Dumitrescu melodia pusa de tine, este tot un tip de rock. Ascult trupa phoenix de mult. Ceea ce vezi tu aici este un hard rock mai agresiv, asa zis heavy metal. Si nu este satanist, are mesaj. Daca vrei satanisti, cauta black metal si death metal, astia vorbesc de omoruri si alte pacate. Ceea ce spui e complet gresit.
Aceasta tragedie pe mine m-a marcat ca OM ,nici după 6 ani nimic nu s-a rezolvat....România trezește-te ! Dumnezeu sa îi odihneasca suflete nevinovate 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Inca nu-mi vine sa cred... Am iesit afara sa iau pe cineva inauntru si eram in piata bucur cand s-a declansat incendiul. Rock In Peace, guys! Ma doare fiecare cadru din videoclipul asta. Si Ioana... thanks for saving my life.
ai avut noroc draga mea eu eram langa tine daca imi aduc aminte dar eu sunt bine nu am nimic daca vrei sa ma contatezti sa vb cu mine 0735135474 sunt manageru lui daniel nicusor
this is fucking haunting. they were having the time of their lives here - none of them had any idea they really were going to die that night. hearing them sing about being “so alive” is especially heartbreaking. it especially gets to me as a rock musician myself, like seeing kindred spirits here and knowing their lives ended not long after. death doesn’t care who you are; it can take you away suddenly no matter how kind, talented, smart, or interesting you might be. it’s why we must appreciate our loved ones every day. RIP to all who died that night. 💜
@@AleXianFPV Later during this same show, they would activate pyrotechnics that would burn down the entire club, which killed 64 people and injured 146. Of the band members, everyone died except for the lead vocalist. His girlfriend also died in this fire.
Andrei Găluț - voce Alex Pascu - bass (d. 11.11.2015) Vlad Țelea - chitarist (d. 30.10.2015) Mihai Alexandru - chitarist (d. 31.10.2015) Bogdan Enache - tobosar (d. 08.11.2015) Hai, Andrei, fii tare!
@@gabed.7684 - Au murit ! Numai puiul de drac Galuţ a scapat . A vindut diavolului si pe "iubita" lui . Daca o iubea cu adevarat nu o sacrifica pentru diavol cu ocazia Haloween 666 .
Oameni frumosi, mai mult de 60 de suflete au fost ridicate la cer. A fost o perioada grea, speram la ce e mai bun. A fost o greseala mare, arhitectura ,,grotei", desigur arata mai ,,gotic", stil caverna. Dar ceva tip hala, cum ar fi la Quantic, cu mai multe iesiri si mai mult spatiu este cu mult mai sigur. Condoleante. \m/
+Victor Coman fumul e un efect, daca pornea atunci incendiul nu ii mai vedeai pe oameni stand asa calmi. Cauta marturiile oricui a stat la concert si ai sa vezi ca nu pe melodia asta a inceput incendiul.
+MD DESIGN Nu trebuie sa se "agate" si ei de ceva mai "SF" care sa amplifice tragedia? Ba ca sunt satanisti, ba ca sunt rockeri, ba ca in acel moment cantau "Ziua in care murim" etc. Sunt oameni normali, care fac muzica. Ca nu e pe placul alotra asta este, dar nu trebuie nimeni sa judece. Televiziunea mananca numai rahat si in mare parte nu face decat sa inrautateasca lucrurile (vorbesc la general).
Daniel Savescu sunt bune atunci cand mori crestineste, daca stii ce e ala sfarsit bun crestinesc. strabunicii nostri mureau pe patul lor de moarte dand un sfat de viata copiilor, nu urland si arzand ca s-au inchinat diavolului!
+coresss19 ce inseamna sa mori crestineste? sa mori de cancer urland de durere? Iisus a spus sa arunce cu piatra cel fara pacat....nu s-au inchinat diavolului faceau muzica...erau oameni de calitate...TU TE INCHINI DIAVOLULUI cu rautatile pe care le spui...raul egal diavol....binele egal Dzeu...cred ca ai pierdut esentialul in viata asta si traiesti degeaba...
Lacramioara Sirghie tocmai am zis mai sus ce inseamna sa mori crestineste, esti chioara? cat timp tu spui ca un om traieste degeaba, e clar ca tu apartii satanei!
Da drumul si roaga-te pentru libertate Inca un rand sarind in flacari Buzele moi sunt liderii schimbarii De acum incolo oricine este vinovat Ma uit in sus la tovarasii mei O artilerie cu sufletul la gura Pastrati privirile atintite catre inamici Si dati capacul anarhiei jos Conduita voastra binevoitoare a mers prost Ar fi trebuit sa stiti asta in tot acest timp Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim Iata o indoiala de credinciosi Dibacia mainii este lectia ce o tin Sub disparitia constiintei Catre toate credintele voastre fixe Pastreasa-ti locul pe campul de lupta Umplut cu viata, oase si dispret Strangeti din pumni, sunt predispus sa lupt Apasa pe tragaci si da tonul Conduita voastra binevoitoare a mers prost Ar fi trebuit sa stiti asta in tot acest timp Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim Apasa pe acel tragaci Sa va dau dracu’ toata coruptia nelegiuita Este aici inca de la inceputurile noastre, dar nu am putut vedea Toate timpurile in care ne-am simtit asa goi Cum dorintele noastre erau spanzurate In tot acest timp am fost incuiati Si nu a fost nimic de spus pana azi Nu suntem numere, suntem liberi Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim Astea sunt versuri sataniste? sa fim seriosi..
+Malionable HD "Loose lips are shifting leaders" eu as traduce ca si sens in romana, asa: "gurile -sparte sunt lideri imprevizibili / instabili / de neincredere"
+Malionable HD Condescendent demeanor nu e chiar binevoitoare, in contextul asta, e atitudine aroganta condescending Displaying a patronizingly superior attitude: “The independent investor's desire to play individual stocks may well worry some market veterans, but that smacks a little of Wall Street's usual condescending attitude toward small investors” (Tom Petruno). Definition: snobby, lordly Antonyms: approachable, friendly, humble Meaning #1: (used of behavior or attitude) characteristic of those who treat others with condescension Synonyms: arch, patronizing, patronising
Imi pare foarte rau! Condoleante, dupa 4 ani... Acest comentariu este poate irelevant ... Dar nu m am putut uita la acest clip sau sa ascult aceasta melodie o perioada buna de timp.
I can’t believe I just found these guys. I’m sitting here in Dallas Texas blasting their songs. Their music was incredible. So crazy they are gone but their music will live forever. They are part of my music rotation now. R.I.P. to all those lost that night.
This is honestly one of the saddest videos I’ve seen on TH-cam. The band is great and everyone is happy. Came here from a video about the fire, so I already knew what happened, but it really puts in perspective how quickly everything can change. You’ve got to live while you can. You never know when it all will end.
Dumnezeule! România Liberă scrie că această înregistrare este făcută cu câteva minute înainte ca să înceapă catastrofa! Este pentru prima oară când ascult această formaţie şi sunt uimită cât de bine sună şi cât de bună este piesa, eu nefiind nici pe departe vreun fan rock. Realmente, nu am crezut că în această locaţie a unei iminente morţi în cele mai groaznice chinuri se pot produce interpreţi rock atât de buni. Să vă odihnească Dumnezeu, copii, căci nu aţi meritat asta şi aveaţi în faţa voastră (voi şi fanii voştri) atât o viaţă întreagă, cât şi o prea frumoasă carieră în muzica rock.
nu e greu, eu ascultam trance si rock dar f putine piese faine, ideea e ca cine asculta exclusiv doar acest gen de muzica e "putin" cam ... RETARDED :)
Asa este. Este un gen. Nu trebuie sa-ti placa pentru a emite o judecata de valoare pro sau contra asupra unei piese. Si mie imi plac doar anumite parti.
+crocop flo nici eu nu ascult, dar ca artist apreciez muzica asta ca fiind o forma de arta, iar arta nu trebuie sa fie întotdeauna frumoasa. Cunosc metalisti ok, sunt oameni ca noi toți, dar cunosc si metaliști care se aduna in centru si efectiv grohaie si urla in public. Depinde de la caz la caz cat de retardat e persoana, unii mi-au spus chiar ca ii calmează muzica asta.
Nu știu dar amintirile acestor oameni pe care i-am pierdut în acel incendiu blestemat, ne vor rămâne vii cât timp vom trăi fiecare dintre noi. Condoleanțe familiilor ! Ar trebui să nu fie uitați NICIODATĂ, durerile, strigătele de ajutor, dorința de a trăi !
@@giraffe_bass I can't care less about nationality. It's only a tool in the hands of tyrants to divide people. We should always seek that which unites us rather than surrender to that which sets us asunder.
....iar mi s-au umplut ochii de lacrimi.... Desi le-am cumparat albumul, n-am indraznit inca sa-l ascult, asa cum n-am indraznit, pana azi, sa caut clipurile celor de la Goodbye to Gravity, tocmai pt ca mi se face rau, la propriu, de cate ori imi amintesc de cea mai cumplita si neasteptata tragedie intamplata vreodata intr-un club din Romania...!!(sau chiar din Europa!) Odihniti-va in pace, voi, toti cei care ati plecat dintre noi atat de repede si in asemenea imprejurari....! Romanii va vor pastra mereu, mereu, in amintire! PS. - Pt cei care au dat Dislike la acest video, eu cred ca ar fi fost mai de apreciat daca, macar in cazul acestei trupe care a avut o soarta teribila, s-ar fi abtinut de la parerea negativa, chiar daca genul acesta muzical nu e pe gustul lor!
Andrei Galut - vocal Alex Pascu - bass (d. 11.11.2015) Vlad Telea - guitarist (d. 30.10.2015) Mihai Alexandru - guitarist (d. 31.10.2015) Bogdan Enache - drums (d. 08.11.2015)
+Ferenc Boldog DANIEL J LEVIN FOST MUZICIAN ROCK SI PRODUCATOR DE DISCURI, PROFESOR LA UNIVERSITATEA MCHILL DIN MONTREAL NE SPUNE DESPRE SUNETUL MUZICII CARE ESTE CONSIDERAT CA SI UN ADEVARAT DROG ASUPRA CREIERULUI UMAN "Sunetul muzicii poate fi considerat un adevărat drog, în măsură să activeze creierul la fel ca un stimulent chimic și să ofere senzații de plăcere, excitare sau satisfacție similare celor furnizate de sex și de stupefiante, susține profesorul și cercetătorul în domeniul neurologiei, Daniel J. Levitin, fost muzician rock și producător de discuri, profesor la Universitatea McGill din Montreal, citat de descoperă.ro. Pe parcursul testelor realizate s-a descoperit că „muzica produce o reacție chimică, grație căreia circuitele neuronale implicate ajută la modularea nivelurilor de dopamină, așa-numitul hormon al stării de bine, în creier”, a spus Levitin. Adică exact ce se întâmplă și în cazul activității sexuale și al consumului anumitor droguri. În timp ce ascultăm melodii vesele sau sentimentale, exaltante sau relaxante, au loc modificări ale sistemului nervos vegetativ care afectează tensiunea arterială, ritmul cardiac, respirația, transpirația și alte reacții fiziologice. Această concluzie, Levitin a expus-o în cartea Creierul nostru muzical, menționând că siguranţa joacă un rol important în alegerea muzicii. Într-o anumită măsură, ne încredinţăm muzicii atunci când o ascultăm - ne îngăduim să deschidem către compozitori şi muzicieni o parte din inima şi spiritul nostru; lăsăm muzica să ne poarte undeva în afara noastră. Mulţi dintre noi simt că marile concerte muzicale ne pun în legătură cu ceva mai vast decât propria noastră existenţă, cu alţi oameni sau cu Dumnezeu, precizează autorul. Nu toate efectele muzicii asupra creierului uman sunt însă pozitive. Unele tipuri de muzică pot produce pierderea simetriei dintre cele două emisfere cerebrale, dizabilități în învățare și comportament disruptiv la copii, și poate duce la scăderea capacității de muncă la adult. Specialiștii consideră că aceste efecte sunt rezultatul ritmului muzicii. Pentru a avea efecte benefice, muzica trebuie să aibă anumite atribute, respectiv să fie suficient de complexă și să implice o activitate intensă a creierului, menționează site-ul psihoterapia.eu." semneletimpului.ro/social/cultura/muzica/surprinzatoarele-efecte-ale-muzicii-asupra-creierului.html
Importat este mesajul piesei - cu totul altul decat ceea ce spue presa!!! Nu ivocau moartea, ba din contra!!!! Nu sutem numere Sutem liberi Sutem asa de vii... Pentru ca ziua in care vom reunta, Va fi ziua in care vom muri!!!
@Trap Viper - Adica sa spun ca este pacat ca citiva indivizi RĂI , copiii Diavolului au plecat in Iad ? Răul este foarte bine sa dispara . Toti indivizii răi , sau ticalosi sa dispara . Tot răul de pe planeta doresc sa dispara . Sa traim toti bine in liniste si pace . Toti care promoveaza răul sa-si schimbe atitudinea sau sa dispara .
@Trap Viper - Omule , asta din Colectiv a fost chiar rock satanist . Uita-te la toate clipurile . Ragete , mugete din Iad . Urmareste "mesajul" subliminal , nu pe cel de suprafata . Adica mesajul ascuns . Cauta sa citesti declaratiile lui Mick Jager (scuze daca nu e scris corect , nu le am cu engleza) despre rock . Trebuie sa recunosti ca Mick nu este un oricine in rock .
Veti ramane in inima noatra pentru eternitate. Mesajul vostru a dat aripi noii generatiii, sa nu se predea prea usor in fata greutatilor vietii. O bunica care a iubit intotdeauna rokul.
R.I.P. ...va certati aiurea ! nu toti inteleg genul acesta de muzica ,problema e alta si voi va pierdeeti in nsite detali !pacat de acei oameni si prieteni care si-ai pierdut viata ! Conoleante familiilor !
Dude doar unul din ei mai e in viata si va muri si ala odata, despre ce vorbesti? Rock ii muzica satanista nu vezi semnele ce se intampla cu ei? Nu vezi cum racnesc asemenea demonilor, cum au cap de mort pe afis, cum danseaza ca niste persoane posedate? Chiar si semnul tau cu mana simbolizeaza ceva dracesc... si va mirati ca se-ntampla ce se intampla...
Toata lumea care a fost sau ar fi trebuit sa fie acolo. Rest in peace beautiful talented brothres. Ascult abosult in fiecare zi toate piesele lor, e ruttina pentru spirit. Asa talent/trupa nu va mai fi in romania.
I've also seen footage of The Eagles of Death Metal Performing their Song "Cherry Cola" on the night of the Paris attacks.... I really don't know what footage is more chilling... RIP Bucarest, RIP Paris. The Netherlands with you. :(
its heartbreaking :( I am so sad thinking about both concerts and incidents. My hearts heavy with sorrow, a band and fans taken far to soon 😢 Prayers and love to all
O melodie excelenta, acum o aud pentru prima data. Mi se rupe sufletul stiind ca lumea nu le va mai auzi notele muzicale ... Indiferent de ce spune media, de ce miniciuni circula pe internet sau de cine e vinovat de acest incident, le doresc celor care si-au pierdut viata sa se odihneasca in pace. Le ofer o lacrima in semn de respect. De asemenea, condoleante familiilor afectate si le doresc insanatosire grabnica celor ce se chinuie in spitale.
Miril D - Niste satanisti mai putin . Galuţ era satanist sadea si si-a sacrificat "iubita" pe altarul Haloween 666 . Asta l-a salvat de la prajeala , caci orcum sufletul l-a vindut demult diavolului .
@@Dan.M.Dumitrescu felicitări pentru modul de gândire... (sarcasm) Eu nu reușesc să vă înțeleg pe ăștia care comentați împotrivă... să nu mai vorbim despre faptul că au murit oameni acolo, majoritatea tineri...teribil. (dar se pare că pe voi oamenii lui Dumnezeu nu vă mișcă). Nici mie nu-mi place guta, dar nu mă duc să comentez pe "muzica" lui, pur și simplu pentru mine nu există.
@@ravenclaw_3160 sunt total de acord cu tine si imi pare rau ca au murit atatia oameni si aceasta trupa, Dan M Dumitrescu e crestin si el nu poate sa inteleaga ce s-a intamplat in colectiv din cauza crestinprostiei lui
mă uit la video ,realizez că acei oameni sunt acum morţi şi încep să plâng. Când te gândeşti că suntem o mână de rockeri în toată România şi fix ăştia mor. "Rockers never die"....
Fara sa fiu un mare fan al genului, pot spune ca piesa aceasta este excelenta! Si mesajul versurilor este foarte fain ! Pacat, mare pacat de tragedia care s-a intamplat! Niste baieti cu adevarat talentati.
+pONtosan100 Thank you brother ! We appreciate and we're grateful. Does Hungary have any metalcore/hardcore bands which use english in their lyrics? I like AFC,The Grenma and Szuksegallapot. :) Peace
Nu sunt genul de om caruia sa ii para atat de rau de oamenii morti , traiesc cu ideea ca toti vom muri vreodata ... Dar ascultand acesti baieti , care pur si simplu au cantat intr'un club , nu au fost de vina cu nimic si au murit ... Mi se ridica parul de pe tot corpul ... RiP our brothers and sisters ...
Eu am crescut cu Sepultura si acum, odata cu varsta mult mai inaintata, nu am mai ascultat de 20 ani muzica de genul asta. In orice caz melodiile acestei trupe imi trezesc nostalgii placute. Nu este vorba de subcultura. Este vorba de libertate! Fiti Liberi si Activi! R.I.P young friends. And for the ones who live: do not rest, as it would look that THEY really died. Continue to act!
Nessie judge brought me here! She is a youtuber from indonesia who discussed the mystery titled "Kisah-kisah pentas terakhir paling seram". In english, "The story of most dreadful last performance". In this story, only andrei galut (vocalist) who survived while the others passed away cuz of fire disaster in 2015. R.I.P for all of the members of "goodbye to gravity"!
Odihneasca-se in pace cei care au murit in acest eveniment ! Dar mai ales, hai sa ne trezim odata popor de tampiti si idioti ce suntem ! Macar ceea ce putem face, sa ne asumam raspunderea si sa facem odata. Ce lasam copiilor nostrii? Pana cand ne mai lasam condusi de tampiti, prosti si idioti ? Hai sa incercam sa-i demonstram lui Tutea ca s-a inselat ! Stiu, e usor sa scrii pe net unde poate nimeni nu te baga in seama, dar poate si asta e un mic pas pt omenire............. La naiba !
Dan Adam - Ţuţea ? Ce kkt sa urmam de la ala ? A fost un viclean jmecher care a trait pe prostia si imbecilitatea prostilor . Parca a fost si legionar , nu sint sigur . Dar monarhist , regalist , sigur a fost . Nu stiu sa fi fost si creştin adevarat .
Dane - Astia care conduc lumea nu sint prosti . Sint niste lichele fara scrupule , fara suflet . Sint niste nenorociti de mafioti ce in complicitate cu ai nostrii politicieni aduna averi uriase pe foamea noastra a popoarelor subjugate de UE si americani .
NU O SA UITAM NICIODATA! 😔. AU TRECUT 8 ANI SI NIMENI NU MAI VORBESTE DESPRE COLECTIV..........PRESA LIBERA ...! le place doar sangele proaspat! nu mai stim nimic despre cei care au supravietuit , ce ajutor mai necesita..........PACAT!
Ma uit si ascult filmuletul asta o data la 2 zile, cred, si nu imi pot inchipui absolut deloc cum au putut muri oamenii astia (ma refer strict la trupa aici). Sunt niste oameni plini de viata, fericiti de creatia lor si pe care au servit-o publicului cu cea mai mare placere, a se vedea atitudinea basistului. Eu unul nu am fost niciodata in Colectiv, nefiind din Bucuresti, astfel ca pentru mine este un mare mister aceasta tragedie...efectiv nu imi pot inchipui cum a fost posibil un astfel de accident, in conditiile in care in Colectiv a concertat si Behemoth, trupa a carei show stim cum se desfasoara...cu torte si alte cele...inca o data, pentru mine seara de 30 octombrie din Colectiv reprezinta un Mare Semn De Intrebare... Din cate am inteles de la TV, toti membrii trupei au murit, in afara de solist, care se pare ca nu stie mai nimic despre colegii lui de trupa. Este ingrozitor ce s-a intamplat...ma gandesc numai la solist si la reactia lui cand va auzi ca ceilalti s-au dus...
+Ionut Modoranu si iubita lui a murit acolo :( , si mai sunt si imbecilii comunisti care zic c-o fost vina lor ca-s satanisti, si dumnezeu se inchina cand vede asemenea idiotie.
Au murit tineri cu o viata inainte... Pacat.... Romania e in doliu, odata cu ei, a murit si o parte din sufletele noastre! Dumnezeu sa ii ierte si sa ii ocroteasca pe cei ce se zbat intre viata si moarte pe paturile din spitale! Doamneeeeee ce tragedie... Nu-mi revin!!! ....... oooooffff Doamne....
Îmi pare rău de persoanele care și-au pierdut viața in acest club și un prieten a fost acolo când sa întâmplat din fericire a scăpat cu viața nu a ajuns la spital
Odihniti-va in pace! Nu va vom uita niciodata si speram ca intr-o zi sa reusim sa scapam de coruptia asta nenorocita, care v-a luat mult prea redepe de pe pamant.. 🖤
Cea mai tare piesa rock la ora actuala !!! Imi pare rau ca nu am cunoscut aceasta trupa inainte de tragicul accident ... Aceasta trupa trebuie sa cante in continuare !!! Oricum aceasta melodie va fi pentru mine number 1 . Felicitari !!! va tinem pumnii Andrei Găluţ & Alex Pascu !! rugaciunile mele sunt alaturi de toti ....
It's really strange to know most of these people were gonna die in a few minutes. It's also i shame i hadn't heard about this band before they were really good. RIP All the lives lost in this awful tragedy
+2Pac Poate nu o zici cu rautate,dar sa stii ca un cititor ar intelege din ce zici tu ca nu ai pic de minte.Tu cand spui muzica/melodie simti tristete?Si daca este melodie trista cu adevarat,asta e tot ce simti tu?Nu simti armonie?Nu simti intelegere?Nu ai capacitatea de a intelege ca exista si alte gusturi?Crezi ca altii au o problema daca le place ceva diferit de tine,poate chiar mai bun din diverse motive fie ele bune sau rele?Te-ai gandit ca poate tu ai o problema,mai grava asa de felul ei?Nu?Nasol.
Dumnezeu sa ii odihneasca și sa le ofere alinare! Ne pare rău și speram sa ne iertati pentru ca am greșit. Noi nu va vom uita. In fiecare an ziua de 30 Octombrie ma cutremura. Sper sa va regăsiți liniștea pe care nu ați avut-o aici…
Ca copil chestia ma marcat si mai ales toate videoclipurile si pozele care sunt sunt cu saraci oameni copiii mai mari sau mai mici care doar se distrau si in 30 de secunde distractia sa dus si a inceput suferinta
+Norbert Kucsera pt ca multi dintre ei sunt arsi si sufera acum si nu au cum sa puna pe net ce au filmat? Sau poate ca multi care chipurile ofereau ajutor au furat telefoanele? Zic si eu...
+Norbert Kucsera Sunt la Procuratură. Toate telefoanele, majoritatea scăpate pe acolo, și celelalte efective personale sunt probe analizate de Procuratură în acest moment.
Rest In Peace Romanian brothers. Hungary with you in this tragedy. :(
+roding84 Thank you!
+roding84 TY DUDE!
+roding84 Our respect, brother!
+roding84 Thank you a lot ! Respect !
+roding84 Thanks you! Respect for this Hungarian man !
Vin după 3 ani aproape cu acest comentariu . Comentariul meu este egal cu 0, dar simt nevoia sa îl las/ scriu . Păcat ce aceasta trupa, de acești oamenii care au murit, de aceste destine care au fost mutilate pe viața, și cei care au scăpat fără nimic, au avut și încă au coșmaruri seara de seara si sigur au rămas marcați pe viața . Eu trebuia sa fiu prezent in seara aceea cu prietena mea, întâmplarea a făcut ca pe drum sa-i vina rău, neputând sa ajungem . Cel mai trist este ca aceasta trupa s-a făcut auzita după ce s-a întâmplat aceasta tragedie, și noi oamenii apreciem și conștientizam ce am avut, după ce am pierdut . M am gândit luni bune ca dacă poate eram acolo as fi putut sa mor, ca poate dacă eram acolo puteam sa salvez pe cineva sau măcar încercam sa ajut, m-am gândit luni bune la ce au simțit oamenii aia și pur și simplu îmi dădeau lacrimile . Trist este ca după atâta timp, atâtea vieți pierdute, atâta suferința, nu s-a schimbat aproape nimic .
aproape nimic? vrei sa spui nimic...
Se pare ca Dumnezeu v-a păzit. Știu ca unii nu vor sa înțeleagă ca exista, dar voi sunteți dovada vie ca a vrut sa nu fiți acolo!
@@Nobodybutme898 Adevărat, foarte adevărat!🙏
Pe mine ma doare ca de ce s a întâmplat unor rockerii? Cu ce au greșit? Mai arunca și popii cu pietre n noi
Ce păcat trupa satanice de asta ati luat foc ati cântat murim no ce mai vreti .ce mai naspa muzică
Cine nu a uitat nici în 2023 ce a fost în Colectiv?!
Cum am putea uita vreodata
Cum ași putea sa uit de ce sa întâmplat la Colectiv ? Varamiu a murit acolo!
@@andreigheorghe3005 condoleante...
@@davidgradinaru7313 mulțumesc..
Toata lumea care a fost sau ar fi trebuit sa fie acolo. Rest in peace beautiful talented brothres. Ascult abosult in fiecare zi toate piesele lor, e ruttina pentru spirit. Asa talent/trupa nu va mai fi in romania.
1. Aceasta e prima melodie a concertului. Nu e melodia pe care a pornit incendiul. Este dezinformare din partea televiziunilor precum ca pe aceasta melodie ar fi pornit incendiul.
2. Artificiile pe care le vedeti la inceput, nu au aprins buretele. Din cate se pare, alte seturi de artificii, de la jumatatea concertului, ar fi aprins buretele respectiv.
3. Piesa este la inceput "live" si se aud pe fundal spectatorii. Dupa cateva secunde este pusa melodia obisnuita a celor de la Goodbye to Gravity (cea inregistrata).
4. Un martor a precizat ca au fost 4 artificii, doua mai mici si doua mai mari. In imaginile de mai sus le vedeti pe cele mai mici, de la inceput. La jumatatea concertului au fost folosite celelalte doua mai mari, care au produs si incendiul.
A șters comentariul cretinul. >:)
@@ravenclaw_3160 - Tu esti adevaratul cretin !
@@CLEAR-vy8hj - Ce frumos dovedesti ca esti un gunoi menajer !
@@mateicipraru4460 - ASTA este muzica adevarata si nu e satanista drace !
th-cam.com/video/xRp4-16uPY8/w-d-xo.html
@@Dan.M.Dumitrescu melodia pusa de tine, este tot un tip de rock. Ascult trupa phoenix de mult. Ceea ce vezi tu aici este un hard rock mai agresiv, asa zis heavy metal. Si nu este satanist, are mesaj. Daca vrei satanisti, cauta black metal si death metal, astia vorbesc de omoruri si alte pacate. Ceea ce spui e complet gresit.
In 2024,30 octombrie,ora 14.45,ascult asta și plâng că un copil....am 45 ani....R.I.P ...
Aceasta tragedie pe mine m-a marcat ca OM ,nici după 6 ani nimic nu s-a rezolvat....România trezește-te ! Dumnezeu sa îi odihneasca suflete nevinovate 🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Au fost pronuntate condamnarile definitive, nu stiu daca ai vazut. Pedepse mult prea mici pentru pierderi prea mari
TU ești România deci…
Inca nu-mi vine sa cred... Am iesit afara sa iau pe cineva inauntru si eram in piata bucur cand s-a declansat incendiul. Rock In Peace, guys! Ma doare fiecare cadru din videoclipul asta. Si Ioana... thanks for saving my life.
ai avut noroc draga mea eu eram langa tine daca imi aduc aminte dar eu sunt bine nu am nimic daca vrei sa ma contatezti sa vb cu mine 0735135474 sunt manageru lui daniel nicusor
@@nutuv1727 - Ioana sint sute de mii . Ce sa caute Ioana Geambasu in latrina sordida Colectiv ?
@@Dan.M.Dumitrescu oh, nu am citit comentariul cu atenție. Am crezut că se referea la faptul că ieșise din club.
R.I.P. all my Brothers and Sisters in Rock & Metal who were victims of this terrible tragedy. England is with you. x
Thanks for your thoughts. Means a lot.
+Gabi X Fully agree, +crimsonrush.
+crimsonrush Thank you man
+crimsonrush Luv to England :3
+crimsonrush
Really ?
Romania thanks you
this is fucking haunting. they were having the time of their lives here - none of them had any idea they really were going to die that night. hearing them sing about being “so alive” is especially heartbreaking. it especially gets to me as a rock musician myself, like seeing kindred spirits here and knowing their lives ended not long after. death doesn’t care who you are; it can take you away suddenly no matter how kind, talented, smart, or interesting you might be. it’s why we must appreciate our loved ones every day.
RIP to all who died that night. 💜
I'm new here. what happened?
@@AleXianFPV Later during this same show, they would activate pyrotechnics that would burn down the entire club, which killed 64 people and injured 146. Of the band members, everyone died except for the lead vocalist. His girlfriend also died in this fire.
@@CSJAD :(
@@AleXianFPV The worst part is that they had foam in the pillars which was like a solid gasoline
Amen Brother!
Andrei Găluț - voce
Alex Pascu - bass (d. 11.11.2015)
Vlad Țelea - chitarist (d. 30.10.2015)
Mihai Alexandru - chitarist (d. 31.10.2015)
Bogdan Enache - tobosar (d. 08.11.2015)
Hai, Andrei, fii tare!
+Claudiu Constantin Andrei va fi bine :)
@@gabed.7684 - Au murit ! Numai puiul de drac Galuţ a scapat . A vindut diavolului si pe "iubita" lui . Daca o iubea cu adevarat nu o sacrifica pentru diavol cu ocazia Haloween 666 .
Oameni frumosi, mai mult de 60 de suflete au fost ridicate la cer. A fost o perioada grea, speram la ce e mai bun. A fost o greseala mare, arhitectura ,,grotei", desigur arata mai ,,gotic", stil caverna. Dar ceva tip hala, cum ar fi la Quantic, cu mai multe iesiri si mai mult spatiu este cu mult mai sigur. Condoleante. \m/
@@Dan.M.Dumitrescu sper pur si simplu sa ramai in prostia ta.. nu meriti mai mult de atat.. lasa sa fim noi satanisti..
@@Dan.M.Dumitrescu vorbe de comunist graiesti tu...
televiziunea vorbeste de aiurea !incendiul nu a pornit cand era melodia ''The Day We Die ''
,,,,
+Victor Coman fumul e un efect, daca pornea atunci incendiul nu ii mai vedeai pe oameni stand asa calmi.
Cauta marturiile oricui a stat la concert si ai sa vezi ca nu pe melodia asta a inceput incendiul.
+MD DESIGN Asa se pare . Mass media intotdeauna va spune multe detalii , care de fapt nu au existat niciodata in situatia respectiva !
+MD DESIGN Nu trebuie sa se "agate" si ei de ceva mai "SF" care sa amplifice tragedia? Ba ca sunt satanisti, ba ca sunt rockeri, ba ca in acel moment cantau "Ziua in care murim" etc. Sunt oameni normali, care fac muzica. Ca nu e pe placul alotra asta este, dar nu trebuie nimeni sa judece. Televiziunea mananca numai rahat si in mare parte nu face decat sa inrautateasca lucrurile (vorbesc la general).
+MD DESIGN
ce conteaza? au cantat melodia cu cateva momente inainte sa moara.
Iti da fiori cand te gandesti ca pt multi acestea le-au fost ultimele momente din viata
They actually died that day..
+MDiyana si ce minute de cacat!
Daniel Savescu
sunt bune atunci cand mori crestineste, daca stii ce e ala sfarsit bun crestinesc. strabunicii nostri mureau pe patul lor de moarte dand un sfat de viata copiilor, nu urland si arzand ca s-au inchinat diavolului!
+coresss19 ce inseamna sa mori crestineste?
sa mori de cancer urland de durere? Iisus a spus sa arunce cu piatra cel fara pacat....nu s-au inchinat diavolului faceau muzica...erau oameni de calitate...TU TE INCHINI DIAVOLULUI cu rautatile pe care le spui...raul egal diavol....binele egal Dzeu...cred ca ai pierdut esentialul in viata asta si traiesti degeaba...
Lacramioara Sirghie
tocmai am zis mai sus ce inseamna sa mori crestineste, esti chioara? cat timp tu spui ca un om traieste degeaba, e clar ca tu apartii satanei!
+coresss19
Ai de gand sa zici ceva constructiv aici? Daca nu, te rugam sa pleci....
Da drumul si roaga-te pentru libertate
Inca un rand sarind in flacari
Buzele moi sunt liderii schimbarii
De acum incolo oricine este vinovat
Ma uit in sus la tovarasii mei
O artilerie cu sufletul la gura
Pastrati privirile atintite catre inamici
Si dati capacul anarhiei jos
Conduita voastra binevoitoare a mers prost
Ar fi trebuit sa stiti asta in tot acest timp
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii
Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim
Iata o indoiala de credinciosi
Dibacia mainii este lectia ce o tin
Sub disparitia constiintei
Catre toate credintele voastre fixe
Pastreasa-ti locul pe campul de lupta
Umplut cu viata, oase si dispret
Strangeti din pumni, sunt predispus sa lupt
Apasa pe tragaci si da tonul
Conduita voastra binevoitoare a mers prost
Ar fi trebuit sa stiti asta in tot acest timp
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii
Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim
Apasa pe acel tragaci
Sa va dau dracu’ toata coruptia nelegiuita
Este aici inca de la inceputurile noastre, dar nu am putut vedea
Toate timpurile in care ne-am simtit asa goi
Cum dorintele noastre erau spanzurate
In tot acest timp am fost incuiati
Si nu a fost nimic de spus pana azi
Nu suntem numere, suntem liberi
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii
Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim
Nu suntem numere, suntem liberi, suntem asa de vii, asa de vii
Pentru ca ziua in care vom renunta va fi ziua in care murim, ziua in care murim
Astea sunt versuri sataniste? sa fim seriosi..
+Malionable HD >-de cuvantul asta,mi-e ABSOLUT scarba! restul e ok!
+Sorin B nu e musai tovarasi,poate fi si camarazii mei ...
+Malionable HD "Loose lips are shifting leaders" eu as traduce ca si sens in romana, asa: "gurile -sparte sunt lideri imprevizibili / instabili / de neincredere"
+Malionable HD Condescendent demeanor nu e chiar binevoitoare, in contextul asta, e atitudine aroganta
condescending
Displaying a patronizingly superior attitude: “The independent investor's desire to play individual stocks may well worry some market veterans, but that smacks a little of Wall Street's usual condescending attitude toward small investors” (Tom Petruno).
Definition: snobby, lordly
Antonyms: approachable, friendly, humble
Meaning #1: (used of behavior or attitude) characteristic of those who treat others with condescension
Synonyms: arch, patronizing, patronising
+Malionable HD Holy shit, versurile lor se potrivesc perfect cu situatia actuala!
rest in peace ! Mi-am pierdut fratele in acest incendiu ! :(
Imi pare foarte rau! Condoleante, dupa 4 ani... Acest comentariu este poate irelevant ... Dar nu m am putut uita la acest clip sau sa ascult aceasta melodie o perioada buna de timp.
ne pare bine 😔
Odihneasca-se in pace !
:'(
@@user-pl4sw8sn3e what?
ce inceput bun pentru o seara asa de rea .... RIP :'(
I can’t believe I just found these guys. I’m sitting here in Dallas Texas blasting their songs. Their music was incredible. So crazy they are gone but their music will live forever. They are part of my music rotation now. R.I.P. to all those lost that night.
This is honestly one of the saddest videos I’ve seen on TH-cam. The band is great and everyone is happy.
Came here from a video about the fire, so I already knew what happened, but it really puts in perspective how quickly everything can change.
You’ve got to live while you can. You never know when it all will end.
Dumnezeule! România Liberă scrie că această înregistrare este făcută cu câteva minute înainte ca să înceapă catastrofa!
Este pentru prima oară când ascult această formaţie şi sunt uimită cât de bine sună şi cât de bună este piesa, eu nefiind nici pe departe vreun fan rock.
Realmente, nu am crezut că în această locaţie a unei iminente morţi în cele mai groaznice chinuri se pot produce interpreţi rock atât de buni.
Să vă odihnească Dumnezeu, copii, căci nu aţi meritat asta şi aveaţi în faţa voastră (voi şi fanii voştri) atât o viaţă întreagă, cât şi o prea frumoasă carieră în muzica rock.
the day we give in sis the day we die=ziua inc are ne vom da batuti este ziua in care murim
exact si e mișto ca nu canta chiar hard rock dau metal ci un rock tip rap
@@Lenain1507 se cheama metalcore bro
@@skull6106 nu ii știam numele dar genul ala de melodie e ,
@@Lenain1507 da, sunt muzician de metal si pot sa te asigur ca ala e metalcore :))
Nu ascult acest gen de muzica, in schimb aceasta piesa mi se pare chiar buna.
+TheLuckacd incearca sa canti versurile alea :D ca nici in gând nu poti, zici ca latra un caine turbat
+crocop flo M-ai rupt, e un gen muzical, asa de greu sa intelegeti? Particularitatile stilului si chestii de genul?...........
nu e greu, eu ascultam trance si rock dar f putine piese faine, ideea e ca cine asculta exclusiv doar acest gen de muzica e "putin" cam ... RETARDED :)
Asa este. Este un gen. Nu trebuie sa-ti placa pentru a emite o judecata de valoare pro sau contra asupra unei piese. Si mie imi plac doar anumite parti.
+crocop flo nici eu nu ascult, dar ca artist apreciez muzica asta ca fiind o forma de arta, iar arta nu trebuie sa fie întotdeauna frumoasa. Cunosc metalisti ok, sunt oameni ca noi toți, dar cunosc si metaliști care se aduna in centru si efectiv grohaie si urla in public. Depinde de la caz la caz cat de retardat e persoana, unii mi-au spus chiar ca ii calmează muzica asta.
Nu știu dar amintirile acestor oameni pe care i-am pierdut în acel incendiu blestemat, ne vor rămâne vii cât timp vom trăi fiecare dintre noi. Condoleanțe familiilor ! Ar trebui să nu fie uitați NICIODATĂ, durerile, strigătele de ajutor, dorința de a trăi !
Heavy heart I watch the clip. Rest In Peace Romanian brothers. Hungary with you :(
@Grunge Girl cineva inca activ pe aceste videoclipuri cu goodbye lul
Me too FRIENDS.
Love u ,man!Love u so much for ur words...
R.I.P. all victims of this terrible tragedy...greetings to Romania from Serbia!
+SavaVIIEmperor tank you brother
SavaVIIemperor thank You 😔😭
r.i.p.
what a cruel destiny...
from italy
Deepest condolences from Budapest to all the families and those involved, may those who passed away rest in peace!:-(
Zsolt Monostori thanks bro!
I didn't know that some Hungarians like this band and song (I'm also Hungarian)
@@giraffe_bass I can't care less about nationality. It's only a tool in the hands of tyrants to divide people. We should always seek that which unites us rather than surrender to that which sets us asunder.
Inca doare, si inca e cea mai buna piesa către muncă
....iar mi s-au umplut ochii de lacrimi.... Desi le-am cumparat albumul, n-am indraznit inca sa-l ascult, asa cum n-am indraznit, pana azi, sa caut clipurile celor de la Goodbye to Gravity, tocmai pt ca mi se face rau, la propriu, de cate ori imi amintesc de cea mai cumplita si neasteptata tragedie intamplata vreodata intr-un club din Romania...!!(sau chiar din Europa!) Odihniti-va in pace, voi, toti cei care ati plecat dintre noi atat de repede si in asemenea imprejurari....! Romanii va vor pastra mereu, mereu, in amintire! PS. - Pt cei care au dat Dislike la acest video, eu cred ca ar fi fost mai de apreciat daca, macar in cazul acestei trupe care a avut o soarta teribila, s-ar fi abtinut de la parerea negativa, chiar daca genul acesta muzical nu e pe gustul lor!
R.I.P , condolences to the families who lost their loved ones from Greece.
I don't think anyone lost any loved ones from Greece..
Andrei Galut - vocal
Alex Pascu - bass (d. 11.11.2015)
Vlad Telea - guitarist (d. 30.10.2015)
Mihai Alexandru - guitarist (d. 31.10.2015)
Bogdan Enache - drums (d. 08.11.2015)
:'(
RIP from czech republic. Love for you all.
R.I.P. all of them who died. Budapest with you. :(
+Ferenc Boldog DANIEL J LEVIN FOST MUZICIAN ROCK SI PRODUCATOR DE DISCURI, PROFESOR LA UNIVERSITATEA MCHILL DIN MONTREAL NE SPUNE DESPRE SUNETUL MUZICII CARE ESTE CONSIDERAT CA SI UN ADEVARAT DROG ASUPRA CREIERULUI UMAN
"Sunetul muzicii poate fi considerat un adevărat drog, în măsură să activeze creierul la fel ca un stimulent chimic și să ofere senzații de plăcere, excitare sau satisfacție similare celor furnizate de sex și de stupefiante, susține profesorul și cercetătorul în domeniul neurologiei, Daniel J. Levitin, fost muzician rock și producător de discuri, profesor la Universitatea McGill din Montreal, citat de descoperă.ro. Pe parcursul testelor realizate s-a descoperit că „muzica produce o reacție chimică, grație căreia circuitele neuronale implicate ajută la modularea nivelurilor de dopamină, așa-numitul hormon al stării de bine, în creier”, a spus Levitin. Adică exact ce se întâmplă și în cazul activității sexuale și al consumului anumitor droguri.
În timp ce ascultăm melodii vesele sau sentimentale, exaltante sau relaxante, au loc modificări ale sistemului nervos vegetativ care afectează tensiunea arterială, ritmul cardiac, respirația, transpirația și alte reacții fiziologice. Această concluzie, Levitin a expus-o în cartea Creierul nostru muzical, menționând că siguranţa joacă un rol important în alegerea muzicii. Într-o anumită măsură, ne încredinţăm muzicii atunci când o ascultăm - ne îngăduim să deschidem către compozitori şi muzicieni o parte din inima şi spiritul nostru; lăsăm muzica să ne poarte undeva în afara noastră. Mulţi dintre noi simt că marile concerte muzicale ne pun în legătură cu ceva mai vast decât propria noastră existenţă, cu alţi oameni sau cu Dumnezeu, precizează autorul.
Nu toate efectele muzicii asupra creierului uman sunt însă pozitive. Unele tipuri de muzică pot produce pierderea simetriei dintre cele două emisfere cerebrale, dizabilități în învățare și comportament disruptiv la copii, și poate duce la scăderea capacității de muncă la adult. Specialiștii consideră că aceste efecte sunt rezultatul ritmului muzicii. Pentru a avea efecte benefice, muzica trebuie să aibă anumite atribute, respectiv să fie suficient de complexă și să implice o activitate intensă a creierului, menționează site-ul psihoterapia.eu."
semneletimpului.ro/social/cultura/muzica/surprinzatoarele-efecte-ale-muzicii-asupra-creierului.html
Thank you for support and for your thoughts. This keeps getting sadder. 54 dead people so far.
+Ferenc Boldog Thank you very much for your support. Please, don't take into account the chauvinistic comments.
+andreei92 si tu nu ai minte deloc vorbind asa ...
+andreei92 Amice,esti idiot!Pe bune!
cu lacrimi in ochi si acum... R.I.P
-november 2019
Melodia e foarte tare.D-zeu sa-i odihneasca in pace pe cei care nu au supravietuit :(
Importat este mesajul piesei - cu totul altul decat ceea ce spue presa!!! Nu ivocau moartea, ba din contra!!!!
Nu sutem numere
Sutem liberi
Sutem asa de vii...
Pentru ca ziua in care vom reunta,
Va fi ziua in care vom muri!!!
Lixandru Gabriela felicitări pentru engleză de balta!
Gigi Dumbrava e tradusa chiar foarte bine :)))
@@andreidorian9013 - Tocmai de aceea au murit ! Niste satanisti mai putin .
@Trap Viper - Adica sa spun ca este pacat ca citiva indivizi RĂI , copiii Diavolului au plecat in Iad ? Răul este foarte bine sa dispara . Toti indivizii răi , sau ticalosi sa dispara . Tot răul de pe planeta doresc sa dispara . Sa traim toti bine in liniste si pace . Toti care promoveaza răul sa-si schimbe atitudinea sau sa dispara .
@Trap Viper - Omule , asta din Colectiv a fost chiar rock satanist . Uita-te la toate clipurile . Ragete , mugete din Iad . Urmareste "mesajul" subliminal , nu pe cel de suprafata . Adica mesajul ascuns . Cauta sa citesti declaratiile lui Mick Jager (scuze daca nu e scris corect , nu le am cu engleza) despre rock . Trebuie sa recunosti ca Mick nu este un oricine in rock .
9 ani...
Au trecut 9 ani și nimic nu sa schimbat, au plecat AI NOȘTRI și au venit ai lor.
numele melodiei e exact ce s a intamplat, parca a prezis incendiul... multe suflete nevinovate.. Dumnezeu sa i odihneasca pe toti!
What an awful tragedy. R.I.P. for all victims from a Polish metalhead. I hope that numbers will not grow any longer...
+Urbann Legend from 32......to FUCKING 60 deaths...... :'(
+Chitu Andrei 61 now
+Anahata L 63 now
+Oancea Alexandru Sadly it reached 64 :(
+Andrei 9T2 R.I.P
După 5 ani stau si ma întreb dacă cineva va lua în seamă acest comentariu😔...#Noi nu v-am uitat! Reast in peace!
6 ani acum... Inca nu i-am uitat.
3 ani de tristete pentru atata lume! Nu v-am uitat! Dumnezeu sa va tina aproape 🏴 Respect!
COLECTIV 🏴🏴🏴
Veti ramane in inima noatra pentru eternitate. Mesajul vostru a dat aripi noii generatiii, sa nu se predea prea usor in fata greutatilor vietii. O bunica care a iubit intotdeauna rokul.
This is just tragic. These guys were such talented musicians, and now all but one of them are dead. Rest In Peace. The metal community misses you.
R.I.P. to all the victims of that tragedy from Austria :'(
Respect! R.I.P. From Sweden
@Grunge Girl I love you!
@Grunge Girl you're welcome goddess!
@@the823rd5 - Moartea v-a dat intilnire in Colectiv !
@@Dan.M.Dumitrescu I wish!
@@the823rd5 - Te scremi degeaba , sint român .
Noul imn national al Romaniei!
Best ideea. It should be the Ro anthem.
R.I.P. ...va certati aiurea ! nu toti inteleg genul acesta de muzica ,problema e alta si voi va pierdeeti in nsite detali !pacat de acei oameni si prieteni care si-ai pierdut viata ! Conoleante familiilor !
După aproape 9 ani tot nu-mi dau seama cum rahat s-a putut întâmpla așa ceva..
Romania a pierdut un grup de tineri foarte talentati si oameni cu vise , Rock will never die , GoodByetoGravity will never die 🤘
Dude doar unul din ei mai e in viata si va muri si ala odata, despre ce vorbesti? Rock ii muzica satanista nu vezi semnele ce se intampla cu ei? Nu vezi cum racnesc asemenea demonilor, cum au cap de mort pe afis, cum danseaza ca niste persoane posedate? Chiar si semnul tau cu mana simbolizeaza ceva dracesc... si va mirati ca se-ntampla ce se intampla...
Toata lumea care a fost sau ar fi trebuit sa fie acolo. Rest in peace beautiful talented brothres. Ascult abosult in fiecare zi toate piesele lor, e ruttina pentru spirit. Asa talent/trupa nu va mai fi in romania.
I've also seen footage of The Eagles of Death Metal Performing their Song "Cherry Cola" on the night of the Paris attacks.... I really don't know what footage is more chilling... RIP Bucarest, RIP Paris. The Netherlands with you. :(
+Mr Pizza 2502 Thank you!
its heartbreaking :( I am so sad thinking about both concerts and incidents. My hearts heavy with sorrow, a band and fans taken far to soon 😢 Prayers and love to all
+Mr Pizza 2502 thx
Zeker absurt het idee dat zo’n erge Tragedie niet lang hierna gebeurde
Its sad that hardly anyone in the US knows about this tragedy, 5 years later. RIP everyone 😢
Ascult melodia asta dupa 4 ani si tot nu imi vine sa cred ca acesti oameni frumosi nu mai sunt. Foarte trist
Imi pare rau ca am gasit melodia deabea acum .. Condoleante..
O melodie excelenta, acum o aud pentru prima data.
Mi se rupe sufletul stiind ca lumea nu le va mai auzi notele muzicale ...
Indiferent de ce spune media, de ce miniciuni circula pe internet sau de cine e vinovat de acest incident, le doresc celor care si-au pierdut viata sa se odihneasca in pace. Le ofer o lacrima in semn de respect.
De asemenea, condoleante familiilor afectate si le doresc insanatosire grabnica celor ce se chinuie in spitale.
mare pacat: de aceasta trupa, si de oameni care au murit acolo... :(((
nu imi vine sa cred ca uni baieti din trupa au murit si doar unul mai este in viata dar acei oameni fara nici o vina
Miril D. Ești prost dacâ erai tu acolo ce fâci
Miril D - Niste satanisti mai putin . Galuţ era satanist sadea si si-a sacrificat "iubita" pe altarul Haloween 666 . Asta l-a salvat de la prajeala , caci orcum sufletul l-a vindut demult diavolului .
@@Dan.M.Dumitrescu felicitări pentru modul de gândire... (sarcasm) Eu nu reușesc să vă înțeleg pe ăștia care comentați împotrivă... să nu mai vorbim despre faptul că au murit oameni acolo, majoritatea tineri...teribil. (dar se pare că pe voi oamenii lui Dumnezeu nu vă mișcă). Nici mie nu-mi place guta, dar nu mă duc să comentez pe "muzica" lui, pur și simplu pentru mine nu există.
@@ravenclaw_3160 sunt total de acord cu tine si imi pare rau ca au murit atatia oameni si aceasta trupa, Dan M Dumitrescu e crestin si el nu poate sa inteleaga ce s-a intamplat in colectiv din cauza crestinprostiei lui
mă uit la video ,realizez că acei oameni sunt acum morţi şi încep să plâng.
Când te gândeşti că suntem o mână de rockeri în toată România şi fix ăştia mor.
"Rockers never die"....
Nu știu ce să spun cuvintele sant de prisos o formație perfecta tineri dornici de afirmare d zeu sa i odihnească n pace pe toți cei care au pierit !
RIP sa va aiba Dumnezeu in paza... mare pacat...
Fara sa fiu un mare fan al genului, pot spune ca piesa aceasta este excelenta! Si mesajul versurilor este foarte fain ! Pacat, mare pacat de tragedia care s-a intamplat! Niste baieti cu adevarat talentati.
Tragedia s-a intamplat din pacate! DIN PACATE
Dumnezeu sai odihnească în pace si liniste iar pe cei vii sai întărească
trupeti de mainstream mor in underground :(
R.I.P. Vlad Telea
R.I.P. MIhai Alexandru
:(
+Dracul3a R.I.P from Hungary !
+pONtosan100 Thank you brother ! We appreciate and we're grateful. Does Hungary have any metalcore/hardcore bands which use english in their lyrics? I like AFC,The Grenma and Szuksegallapot. :) Peace
+pONtosan100 i love paddy and the rats
+Stefanovszkiyj Wal Leander Rising
+Dracul3a Sunt curios cum a reușit să iasă din club cel care a filmat!?Aș fi fugit primul(dacă aș fi putut) cu prima ocazie în care a ars tavanul!!
PENTRU TINE ANDREI,I-TI TRIMITEM TOATA ENERGIA NOASTRA BUNA..
RESPECT VOUA
Nu sunt genul de om caruia sa ii para atat de rau de oamenii morti , traiesc cu ideea ca toti vom muri vreodata ... Dar ascultand acesti baieti , care pur si simplu au cantat intr'un club , nu au fost de vina cu nimic si au murit ... Mi se ridica parul de pe tot corpul ... RiP our brothers and sisters ...
Eu am crescut cu Sepultura si acum, odata cu varsta mult mai inaintata, nu am mai ascultat de 20 ani muzica de genul asta. In orice caz melodiile acestei trupe imi trezesc nostalgii placute.
Nu este vorba de subcultura. Este vorba de libertate!
Fiti Liberi si Activi!
R.I.P young friends.
And for the ones who live: do not rest, as it would look that THEY really died.
Continue to act!
Ce e aia sepultura? Nu prea ma pricep la rock, e o trupa sau...
R.I.P. From Hungary
Nagyon rendesek vagytok,hogy mellettünk álltok!
Nessie judge brought me here! She is a youtuber from indonesia who discussed the mystery titled "Kisah-kisah pentas terakhir paling seram". In english, "The story of most dreadful last performance". In this story, only andrei galut (vocalist) who survived while the others passed away cuz of fire disaster in 2015. R.I.P for all of the members of "goodbye to gravity"!
Odihneasca-se in pace cei care au murit in acest eveniment ! Dar mai ales, hai sa ne trezim odata popor de tampiti si idioti ce suntem ! Macar ceea ce putem face, sa ne asumam raspunderea si sa facem odata. Ce lasam copiilor nostrii? Pana cand ne mai lasam condusi de tampiti, prosti si idioti ? Hai sa incercam sa-i demonstram lui Tutea ca s-a inselat ! Stiu, e usor sa scrii pe net unde poate nimeni nu te baga in seama, dar poate si asta e un mic pas pt omenire............. La naiba !
Dan Adam - Ţuţea ? Ce kkt sa urmam de la ala ? A fost un viclean jmecher care a trait pe prostia si imbecilitatea prostilor . Parca a fost si legionar , nu sint sigur . Dar monarhist , regalist , sigur a fost . Nu stiu sa fi fost si creştin adevarat .
Dane - Astia care conduc lumea nu sint prosti . Sint niste lichele fara scrupule , fara suflet . Sint niste nenorociti de mafioti ce in complicitate cu ai nostrii politicieni aduna averi uriase pe foamea noastra a popoarelor subjugate de UE si americani .
NU O SA UITAM NICIODATA! 😔. AU TRECUT 8 ANI SI NIMENI NU MAI VORBESTE DESPRE COLECTIV..........PRESA LIBERA ...!
le place doar sangele proaspat! nu mai stim nimic despre cei care au supravietuit , ce ajutor mai necesita..........PACAT!
Ma uit si ascult filmuletul asta o data la 2 zile, cred, si nu imi pot inchipui absolut deloc cum au putut muri oamenii astia (ma refer strict la trupa aici). Sunt niste oameni plini de viata, fericiti de creatia lor si pe care au servit-o publicului cu cea mai mare placere, a se vedea atitudinea basistului. Eu unul nu am fost niciodata in Colectiv, nefiind din Bucuresti, astfel ca pentru mine este un mare mister aceasta tragedie...efectiv nu imi pot inchipui cum a fost posibil un astfel de accident, in conditiile in care in Colectiv a concertat si Behemoth, trupa a carei show stim cum se desfasoara...cu torte si alte cele...inca o data, pentru mine seara de 30 octombrie din Colectiv reprezinta un Mare Semn De Intrebare... Din cate am inteles de la TV, toti membrii trupei au murit, in afara de solist, care se pare ca nu stie mai nimic despre colegii lui de trupa. Este ingrozitor ce s-a intamplat...ma gandesc numai la solist si la reactia lui cand va auzi ca ceilalti s-au dus...
+Ionut Modoranu si iubita lui a murit acolo :( , si mai sunt si imbecilii comunisti care zic c-o fost vina lor ca-s satanisti, si dumnezeu se inchina cand vede asemenea idiotie.
Au murit tineri cu o viata inainte... Pacat.... Romania e in doliu, odata cu ei, a murit si o parte din sufletele noastre! Dumnezeu sa ii ierte si sa ii ocroteasca pe cei ce se zbat intre viata si moarte pe paturile din spitale! Doamneeeeee ce tragedie... Nu-mi revin!!! ....... oooooffff Doamne....
Nu suntem numere suntem așa de vii pentru că ziua în care vom renunța este ziua în care vom muri!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Cea mai buna trupa romaneasca.
Aveau viitorul in fata
Stii ce e trist
Ca multi roacheri injurau trupele metal-core
Dupa colectiv
Aceeași ipocriți
Pacat de ei
Erau o trupa buna
foarte trist, daca traiau toti in prezent erau top in romania, nu mai exista trupa de rock cum exista asta.
F.
Dirty Shirt
E-an-na
Bucovina
Nuante
Kumm
Byron
Dordeduh
Sunt multe trupe f bune romanesti
Please, remember them. We love you guys
5 ani și tot nu s-a schimbat nimic....:(
Dumnezeu să vă odihnească-n pace pe toți ce-i care erau în acel club..
dragii nostrii,frati si surori.Oidihniti-va in pace!
Ma doare nespus cand privesc filmarea asta,voi nu stiti ce-avea sa se intample...
Îmi pare rău de persoanele care și-au pierdut viața in acest club și un prieten a fost acolo când sa întâmplat din fericire a scăpat cu viața nu a ajuns la spital
Odihniti-va in pace! Nu va vom uita niciodata si speram ca intr-o zi sa reusim sa scapam de coruptia asta nenorocita, care v-a luat mult prea redepe de pe pamant.. 🖤
This was a tragedy. I know I'm late. Lives lost and a band with great potential never to grow. Condolences from America.
Cea mai tare piesa rock la ora actuala !!! Imi pare rau ca nu am cunoscut aceasta trupa inainte de tragicul accident ... Aceasta trupa trebuie sa cante in continuare !!! Oricum aceasta melodie va fi pentru mine number 1 . Felicitari !!! va tinem pumnii Andrei Găluţ & Alex Pascu !! rugaciunile mele sunt alaturi de toti ....
It's really strange to know most of these people were gonna die in a few minutes. It's also i shame i hadn't heard about this band before they were really good.
RIP All the lives lost in this awful tragedy
Ma doare sufletul uitandu-ma la videoclipul :( odihna usoara sufletelor care au plecat in acea seara...
my heart goes out to all who lost their lives and to the ones left behind in this tragedy. from Oakland California, R.I.P.
Melodia ar trebui sa ne bucure... dar emana doar tristete :( RIP
+2Pac Poate nu o zici cu rautate,dar sa stii ca un cititor ar intelege din ce zici tu ca nu ai pic de minte.Tu cand spui muzica/melodie simti tristete?Si daca este melodie trista cu adevarat,asta e tot ce simti tu?Nu simti armonie?Nu simti intelegere?Nu ai capacitatea de a intelege ca exista si alte gusturi?Crezi ca altii au o problema daca le place ceva diferit de tine,poate chiar mai bun din diverse motive fie ele bune sau rele?Te-ai gandit ca poate tu ai o problema,mai grava asa de felul ei?Nu?Nasol.
+2Pac Traiesti din prejudecati. Ar trebui sa fi mai open mind...
Viaţa dinainte de moarte..."Fiindcă nu ştii ce te-aşteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi" (Omar Khayyam). Ei au fost ... R.I.P.
Cel de sus sa ii aiba in grija pe toti cei plecati prea repede in acea zi neagra. Nu vor fi uitati niciodata.
😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭😭REAST IN PEACE MY BROTHERS AND SISTERS FROM ROMANIA. THIS IS SO SAD.
Cea mai frumoasa pesa pacat ca voi nu mai sunteti bunu dumnezeu sa va odihneasca in pace baieti minunati
😥🥺😭😭😭❤️
De ce oamenii cu suflet și inteligență trebuie să fie eliminați dintre noi? 😭😭😭😭
Dumnezeu sa ii odihneasca și sa le ofere alinare! Ne pare rău și speram sa ne iertati pentru ca am greșit. Noi nu va vom uita. In fiecare an ziua de 30 Octombrie ma cutremura. Sper sa va regăsiți liniștea pe care nu ați avut-o aici…
30.10.2016-1 Year from the tragedy !
#COLECTIV
Ca copil chestia ma marcat si mai ales toate videoclipurile si pozele care sunt sunt cu saraci oameni copiii mai mari sau mai mici care doar se distrau si in 30 de secunde distractia sa dus si a inceput suferinta
Dumnezeu sa-i odihneasca.
in primul rand langa scena Stefan Hamed Andrei, alta victima a unui sistem putred din Romania!!! Dumnezeu sa va odihneasca in pace pe toti !!!
o lună de atunci ... :( Rest in peace!
Chișinăul e cu voi!
R.I.P. Îmi pare rău pentru toți cei decedați, sper să nu mai existe cluburi fără autorizații de la pompieri. Dumnezeu să îi ierte !
OMG, ai fost chiar acolo........ R.I.P Goodbye To Gravity....
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe cei ce au decedat si sa-i protejeze pe supravietuitori. :(
65 young and beautiful souls...
Haideti sa ajungem la 1 milion de vizualizari !!! #colectiv#odihniti-va in pace#condoleante#pentru voi#sunteti niste eroi !!!
Nu suna rău, foarte tare melodia!
Pacat de ce s-a intamplat dupa melodie
Canta fantastic pe un sound curat!!! Multumesc pentru upload!!! Cei de acolo sunt vii daca inca sunt vii in noi...
in secolul 21 cand toate lumea se uite la un concert live prin telefon, unde sunt zeci de alte inregistrari?
+Norbert Kucsera probabil ca sunt in secolul 22... noi suntem in 21 :D
+Gheorghiu “Dreamsyn” Vlad misshit the button ;) sorry. corectat :) dar cred ca te-ai prins de idee.
+Norbert Kucsera pt ca multi dintre ei sunt arsi si sufera acum si nu au cum sa puna pe net ce au filmat?
Sau poate ca multi care chipurile ofereau ajutor au furat telefoanele?
Zic si eu...
+Norbert Kucsera Sunt la Procuratură. Toate telefoanele, majoritatea scăpate pe acolo, și celelalte efective personale sunt probe analizate de Procuratură în acest moment.
+Norbert Kucsera ori furate, ori sunt la politie pentru ancheta
baieti ne lipsiti muuult! 2 ani curand! sa faceti frumos sus da? dor de voi dor de noi dor de mine . Andrei sa-ti fie bine! te imbratisez!