Armand Goșu despre volumul Putin împotriva Occidentului

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 2 เม.ย. 2024
  • Armand Goșu despre volumul Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială
    Au participat, alături de autor: Teodor Baconschi, Alexandru Gussi
    Dezbaterea a fost moderată de George Onofrei.
    Evenimentul a vut loc pe 6 martie, la Librăria Cărturești Verona.
    Cartea este disponibiă pe site-ul editurii: polirom.ro/-/8247-putin-%C3%A...
    „Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare. Nu este o competiție, căci aceasta ar presupune reguli și fairplay, ci o luptă pe viață și pe moarte între civilizația occidentală și dușmanii ei. Viitorul României depinde și el de rezultatul acestui război. Deși ar putea părea regionale, conflictele din Ucraina și Israel au potențialul de a schimba întregul sistem global, adică de a provoca în ordinea internațională modificări majore de calibrul celor produse de războaiele mondiale. Adversarii lumii libere se încălzesc pe margine.” (Armand Goșu)

ความคิดเห็น • 94

  • @deliapopa4287
    @deliapopa4287 หลายเดือนก่อน +7

    În weekendul trecut am cumpărat cartea. Le am pe toate despre ruși. Bune toate.

  • @manciclon
    @manciclon หลายเดือนก่อน +3

    Perfect🤟😎

  • @horiabarbul7462
    @horiabarbul7462 หลายเดือนก่อน +10

    Memorabil : "Toate [razboaiele Rusiei] sunt operatiuni militare speciale"...

    • @ionmaria2888
      @ionmaria2888 วันที่ผ่านมา

      Da, rușii sunt extrem de ipocriți și cinici, anexează teririi cu armata și nu vor să nu recunoască crima țipă că ceilalți sunt de vină, Polonia este de vină că rușii împușcă polonezi în pădurea Katyn..

  • @IlieNastase-yq8cb
    @IlieNastase-yq8cb หลายเดือนก่อน +1

    Orice zi e o zi ca oricare alta.
    Supă legume fructe spanac varză.
    Trăiască partidul comasat român mondial universal.
    Mult succes mulţumesc.

  •  หลายเดือนก่อน +1

    Frumoasă discuție! Bravo!

  • @user-lb1uo3cw3r
    @user-lb1uo3cw3r ชั่วโมงที่ผ่านมา

    ,,Democrația", organizația socială perfectă, care asigură bunăstare și siguranță socială al tuturor oamenilor, mai ales al boschetarilor, drogaților, șomerilor....etc....bravoooo....

  • @sorinboldi7880
    @sorinboldi7880 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitări!

  • @andreilungu4039
    @andreilungu4039 หลายเดือนก่อน +1

    Mă bucur că l-ați invitat pe domnul Armand Goșu. E cel mai bun pe tema „Rusia” și ce se întâmplă în această țară. Meritul lui este că citește și urmărește zilnic masmedia rusească.

  • @adrianbogdan2651
    @adrianbogdan2651 หลายเดือนก่อน +5

    Domnul Gosu o excelenta de necontestat in ceea ce priveste spatiul Rus, dar mai cred ca este si un vizionar excelent in domeniul politico - istoric.

    • @vioreltudor4554
      @vioreltudor4554 หลายเดือนก่อน

      ai dreptate prostii nu contesta niciodata !...doar fac ca focile !...EU IL CONTEST PE MANIPULATORUL ASTA RAPANOS !

  • @donpoparonia4577
    @donpoparonia4577 หลายเดือนก่อน +5

    o gazda mediocra invitati chapeau.

  • @user-xk7rh8cb7r
    @user-xk7rh8cb7r หลายเดือนก่อน +5

    Domnul Armand Gosu este extraordinar. Intrebarile au fost inteligente, lucru destul de rar.

    • @costelrosu8382
      @costelrosu8382 หลายเดือนก่อน

      dar nu si raspunsurile

  • @emiliamoldovan3385
    @emiliamoldovan3385 หลายเดือนก่อน +1

    🙏🙏🙏

    • @emiliamoldovan3385
      @emiliamoldovan3385 หลายเดือนก่อน +1

      FELICITARI SI SLAVA UCRAINEI 🙏

  • @enio4975
    @enio4975 หลายเดือนก่อน +8

    Ati batut campii 25 de min....doar aiureli....si ati mai intrat si pe parcurs sa ma plictisiti. A trebuit sa dau skip sa scap de voi, ca sa-l pot asculta pe dl. Gosu.👎

  • @sorinciocan6719
    @sorinciocan6719 หลายเดือนก่อน +2

    Multumiri d-lui Atmand Gosu si dl Baconvski !

    • @vioreltudor4554
      @vioreltudor4554 หลายเดือนก่อน

      MA TROLI NEMERNICI NU VA MAI SATURATI SA DATI LIMBI LA TOTI NESPALATII !

  • @cinsteinterbelicilor8568
    @cinsteinterbelicilor8568 18 วันที่ผ่านมา

    Video incepe la 25:00

  • @vankosalexandru4502
    @vankosalexandru4502 หลายเดือนก่อน +1

    "Domnule Armand Goșu microfonul vă aparține"... după 25 de minute de "introducere".

  • @teosal3224
    @teosal3224 28 วันที่ผ่านมา +1

    Istoria e foarte subiectiva din pacate. In vest istoria e total diferenta fata de est. De exemplu acum se incearca in vest sa invete noua generatie ca al doile razboi mondial a fost vestul versus rusia si mai tare spun ca nu germania a inceput razboiul. Ce simpla era viata in ani 2000 inainte de europa

  • @stormxxl766
    @stormxxl766 หลายเดือนก่อน +2

    Mie mai mult îmi place domnul Cosmin popa .e mai coerent ,cu o gândire critică ceva mai bună ,după părerea mea 🙄

  • @ionvasile2583
    @ionvasile2583 หลายเดือนก่อน

    Ce parere are despre Trauma Zone de Curtis?

  • @johnnybradley3171
    @johnnybradley3171 หลายเดือนก่อน +4

    In primele 25 de minute,... nimic,Gosu nu a zis un cuvânt

    • @iolais
      @iolais หลายเดือนก่อน +1

      Este mai mult o prezentare de carte, analiza la care va asteptati probabil, o veti gasi cumparand si citind cartea, cred.

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน +1

      A vorbit rusofilul "finuț " care a dărâmat România.

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน +2

      Ca și România, dacă Rusia ar fi pe drumul democrației trebuie zeci de ani de transformare a societății,,,,,la modul indulgent. De fapt ar trebui sute de ani de transformare.
      Fără sincope, fără interferențe genul Putin. 😢😢😢😢

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน +1

      Așa este civilizat. Întâi asculți, ÎȚI NOTEZI, (ai observat ce a făcut Goșu?) Și după aceea vorbești.

  • @MihaiChirita-tz6uh
    @MihaiChirita-tz6uh หลายเดือนก่อน +1

    UN LACOM

  • @MG-zt2bo
    @MG-zt2bo หลายเดือนก่อน +6

    Baconschi , nu avea ce sa caute aici👎

  • @dorinasabau6349
    @dorinasabau6349 หลายเดือนก่อน

    Nu ajungeți la popor cu astfel de discursuri elevate

  • @viorica9153
    @viorica9153 หลายเดือนก่อน

    În România rusofobia este politică de stat .
    Presa oficială vorbește pe un singur glas , deci nu este niciun pericol ca vreo silabă în limba rusă să zdruncine convingerile fanaticilor pro Occident .
    Din emisiune nu am aflat despre carte decât că este un volum de interviuri .
    Și ditirambice laude la adresa d- lui Goșu .

    • @decaesaris5093
      @decaesaris5093 หลายเดือนก่อน

      @viorica9153
      Corcituro muscala, tu cu ce drept behai in numele romanilor, bah vita din ferma de trolli care borasti maskirovka pe toate canalele, FMM ?

    • @decaesaris5093
      @decaesaris5093 หลายเดือนก่อน

      Vita sputnik, fobia semnifica o frica ascunsa, nejustificata, iar ma ta riSSia justifica frica tuturor vecinilor pe care i-a invadat, mai nou Finlanda si Suedia. Vorba lui Darwin: "Omul se trage din maimuta, dar siSSul din p orc" ;)))) FMM de jegoasa inghititoare de pIe pe kopeici.

  • @borcsasandor3839
    @borcsasandor3839 หลายเดือนก่อน

    A Gosu a studiat in Rusia si nu stie multe despre Dl.Putin,este grav,daca stie si dezinformeaza ne arata cu cine avem de a face.Si Ceausescu avea propagandisti lui.

  • @Zelenskyy20987
    @Zelenskyy20987 หลายเดือนก่อน +2

    ARMAND GOSU DOAR O SLUGA PROPAGANDISTA

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน

      Marș măăăă trollule sovietic nesimțit !

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน +4

      Site gol. Clar troll.

    • @Zelenskyy20987
      @Zelenskyy20987 หลายเดือนก่อน

      @@eugennecula4305 mata e sluga USR SOROS potaie sa sgo pla cu familia ta de bulangii

    • @naepopoescu7322
      @naepopoescu7322 หลายเดือนก่อน +5

      Plimba ursul!

    • @eugennecula4305
      @eugennecula4305 หลายเดือนก่อน

      @@naepopoescu7322 la cine te referi ?

  • @g7xrt242
    @g7xrt242 หลายเดือนก่อน +3

    4 pseudo-intelectuali la o masa

    • @amalialeon1982
      @amalialeon1982 หลายเดือนก่อน +11

      Pseudo-intelectuali...?!..🤔... ce autoritate ai, ce te califică, ca să judeci astfel personalitățile respective, altfel valorează zero ceea ce spui.?!..😁

    • @DerDop
      @DerDop หลายเดือนก่อน +8

      Și tu cine ești?

    • @vioreltudor4554
      @vioreltudor4554 หลายเดือนก่อน +1

      @@amalialeon1982 niste ciumpalaci care spun nimicuri si scriu numai prostii la comanda politica ,fara sa argumenteze in vreun fel ....multumita deontoloaga naibi ?

    • @enio4975
      @enio4975 หลายเดือนก่อน +13

      Daca vorbesti de Prof. Gosu ,cred ca ai fost abuzat in copilarie, sau te-a batut mamica doar in cap😂😂😂

    • @DerDop
      @DerDop หลายเดือนก่อน +10

      @@enio4975 omul are doctorat despre Rusia făcut în Rusia :)) și apare un lache probabil simpatizant aur și latră el :!!