Mare om,mare caracter acest Emil Hurezeanu. A renunțat la cetățenia română și s-a stabilit în Germania. Mare patriot. Mai sunt mulți trădători care au pus umărul la lovitura de stat din 89' . Mai sunt două jigodii din multe altele, Marius Ghilezan și Armand Gosu care au colaborat cu postul de radio Europa liberă și BBC.
@@catpowerro1110Hai Alup-igus domnule Fecală,mare sarutător de de maro dintre fe-se-le stăpânilor "globaliatori"!....ce va mai place să fiți iobagi să faceți cu japca 💉 și "donații" de bunuri de mare valoare....
Da dar eu după armată mi am reluat serviciul eram liber după 8 ore nu plecam să fac voluntariat de muncă era unde voiai dacă nu criticai PCR UL era super
Nu știm ce vărstă are comentatorul, dar chiar nu realizați că noi, romănii am trăit aceste vremuri în perioada comunistă ??? Ce tot îi trageți cu cel internet și faptul că n-au acces la internet, dar noi pe timpul lui Ceaușescu aveam singura (fereastră) către lume, postul de radio EUROPA LIBERĂ, și asta cine avea posibilitatea să-l (prindâ) !!?? Alimentele erau raționalizate, totul era raționalizat, curentul se oprea, gazele se opreau exact atunci cănd îți ardea măseaua, adică la PAȘTE, CRĂCIUN ,atunci cănd gospodinele după ce‐și străngeau și puneau deoparte ingredientele pentru a putea face un cozonac, se trezeau că n-au gaze... totul a fost un coșmar !!! Nu se găsea NIMIC în magazine, nici lapte, nici carne, nici mezeluri , nici cartofi ,nici mere. Toate rafturile erau pline cu borcane de muștar !!! Eu cred, că poporul nord coreean trăiește acum, de o mie de ori mei bine decăt noi, ATUNCI.....
Avem democratie acum e mai bine acum. Mergem in italia la schimbat pampersi, in spania la cules capsuni in germania, e frumos acum.Putem sa ne drogam, putem injura, scuipa, putem face ce vrem noi. Avem prostitoate pe alese, fabricile daramate si vindute bucata cu bucata, pamintul vindut la straini, platim taxe si impozite cit de multe, gunoiul europei vine tot la noi conducatori cinstiti care nu fura milioane de euro, datorii de sute de miliarde de euro,pensii mari la fel si salariile, rate la banci si tot asa. Nu e frumos in Romania. Nu mai ascultam europa libera, nu mai mincam salam cu soia mincam cu euri soia e scumpa, avem hirtie igienica ca pe timpuri ne plingeam ca nu avem. Americanii ne spun ce trebuie sa facem si ce nu, noi suntem imbecili nu putem sa ne conducem singuri asta se vede cu ochiul liber. Disciplina nu e buna democratia da. Traiasca Romania libera, vorba vine va dati seama ca nu putem misca nimic fara sa ne spuna strainii daca e bine sau rau. O zi frumoasa bine ca avem internet.
@@gigidelavale9808Atunci era rău? .... Ceausescu sa chinuit sa cladeasca o tara pentru un popor incompetent și incult. Mulți nu își dau seama. Dacă nu era executat.... Eram printre cele mai bogate țări din lume....dar atunci era rău.... Era rău ca aveai de munca... Ca puteai sa îți faci o casa fără sa te împrumuți în bănci. Era rău ca oameni erau oameni..... Acum e bine ca ai ce cumpăra dar nu ai bani și ce crezi faci rata la banca și devii sclav cu acte 😂😂😂😂 și tot asa nu trebuie sa explic eu.... Oameni cu cap cunosc situația.... Babuini.... Atât spun ca era rău. Dacă nu era Ceausescu eram în evul mediu. Și acum stăteau în case făcute din chirpici.... Un popor ca asta trebuie controlat. Sa văzut democrația pe care au "vrut-o ". Cum atunci au fost prostiți de Iliescu care avea ordin de la Gârbaciov și alți sa îl termine pentru ca începeam sa devenim o amenințare și o tara puternica... Iar cei de sus nu ne vor asa... Asa sunt prostiți și acum pe față.... 😂😂😂 Acum le trebuie Mc Donald's, tot felul de droguri, alcool, destrăbălare, și etc ca se vede unde sau ajuns. Crime peste crime. Divorțuri fără număr, respect și cuvânt zero, numai martafloi și panarame peste tot... Mai mult de jumătatea populației plecata din tara departe de familii etc etc... Nu ma mai întind aici ca nu are rost. 😂😂🎉🎉
Există un grup din China,,SAO DPRK " din China format din 5 tineri care călătoresc în Coreea de Nord și filmează peste tot. România nu va ajunge niciodată la valoroarea și nivelul de trai din Coreea de Nord. De câte ori am postat cate ceva mi-au blocat cei care se ocupă de asta și au sediul în Irlanda de Nord. Nu le convine să apară lucruri bune și frumoase. Dacă scrii numai de rău ești aplaudat. Am postat interviul luat unui tânăr ofițer de securitate care împreună cu prietenul său cel mai bun care nu era militar au reușit să evadeze în innot pe Marea Galbenă. S-au antrenat vreun an și au pornit. Au ajuns epuizați pe o mică insulă aproape înghețați. Corpurile fiind foarte reci nu sunt detectate termodinamic . După ce au continuat au fost depistați spre norocul lor de o patrulă din Coreea de Sud. Mama ofițerului a rămas în Coreea de Nord iar tatăl său era rămas în Coreea de Sud de mai mulți ani. Au fost verificați le-au oferit locuri de muncă iar ofițerul a fost angajat la circulație. Nu a învățat limba engleza și interviul a fost titrat din limba coreeană. După doi ani de capitalism a cerut să revină înapoi în Coreea de Nord. A spus că nu s-a putut adapta acolo și dorește să se întoarcă în țara lui natală. A declarat că îi era foarte dor de toți colegii, prietenii,mama și viața lui de dinainte de a fugi și a fost dezamăgit de egoismul oamenilor aglomerația, zgomotul asurzitor și viața în capitalism.
Cei care aveți impresia că în Coreea de Sud este numai lapte și miere vă înșelați. Este o aglomerație urbană în care este foarte greu să reziști. Cei care vă amintiți cu ură de cozile de pe timpul lui Ceaușescu, în Coreea de Sud vă iese pe nas. Sunt cozi imense peste tot, tramvai,, troleibuz, metrou, restaurante, cafenele oriunde. Ca să ajungi acasă de la serviciu îți trebuie câteva ore și să schimbi două trei mijloace de transport. Sistemul este piramidal și trebuie să înveți extraordinar de bine ca să te poți ridica la un alt nivel. Nu te bagă nimeni în seamă și nu te ajută. Concurenta este foarte mare. Viața este aspră și trebuie să lupți. De obicei se formează grupuri în funcție de profesie. Daca nu ești din cercul lor nu te bagă în seamă. Învățământul din Romania este varză față de cel din Coreea de Sud. Este foarte multa robotică și digitalizare peste tot. Mori de foame daca nu știi să lucrezi cu automatele. În Coreea de Nord este mult mai lejer și mai bine în prezent. Relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord au schimbat total viața din acest stat dictatorial pentru unii. Coreea de Nord nu este sluga nimănui și nici colonie vândută cum este România. Este o țară suverană independenta, inviolabilă și indivizibilă pentru că are conducător patriot și adevărat. Dictatura este singura formă sigură de guvernare. Guvernele pluripartide se bat de la putere și slăbesc grija față de popor. În aceste guverne se pot strecura foarte ușor agenți globaliști și partide care în timp dau lovitura de stat și pun mana pe țară și pe putere cum este in Romania.
În română se pronunță “Fenian” capitala Coreei de Nord, nu “Pionian”😢! Parcă ești frate cu Iohannis cu “Chile” în loc de “Cile”… și bunicul lu’ dementul ăsta care e acum la putere se numea Kim ir sen!!!
@@doinascorodet1039Armament pentru a dezvolta economia,noi locuri de muncă,tinerii deștepți ar rămâne în țară iar noi nu am mai risipii miliarde de dolari pe armament străin...dar ce știi tu de-astea.
Vai de mama voastră nu mai burlaci sunteți pe aici🧐în loc să vorbiți de producții agricole ca importam mai mult de cat producem, voi vorbiți de cat de dotați suntem în materie de armament 🤯sunt curios dc dracu vă este teamă cine vă terorizează 🙄
Toți analfabeții funcționali își dau cu părerea. La cultură generală sunt varză fără internet. Coreea de Nord este cu 100 de ani înaintea României și multor țări din Europa. Au sateliți personali plasați pe orbită. Sunt cei mai tari hackeri din lume și au printre primele 4 țări cea mai mare cantitate de uraniu îmbogățit din lume. Bărbății fac 10 ani de armată și femeile 7 ani. Daca vine un comando de femei face ravagii pe frontul din Ucraina. Crezi că Vladimir Putin de ce s-a aliat cu ei. Nu moare nimeni de foame acolo. Oamenii mănâncă normal fără a face exces,nu fac mațul cât mâneca cum fac nehalitii de români.
Niste adevarate reportaje reale aveti ?adica documentar favut de la povestile oamnilor de acolo nu povesti de astea,astea poate sunt adevarate poate nu
Cam multe minciuni capitaliste propagandistice americane ,care realitatea e de alta maniera, la fel stâlcesc și viața comunistă pe care am dus-o lângă Ceaușescu , am trăit în comunism fără stresul zilei de mâine, tinerețe fericită,statul mia oferit casă,și de muncă și un salar decent pentru familie , mulți tineri din occident și-ar dorii asa ceva dar e cam greu ,8 ore muncă,8 ore liber, și 8 ore somn.cea ce nu se spune e că în majoritate țărilor sărace sau datorat guvernului american care a subjugat statele sărace și le-au pus,sancțiuni,interdicții,pentru ani se putea dezvolta economic, Romania habar nu are că și ei au trecut printro asemenea perioadă datorită embargoului impus de americani și țările coloniale , românilor , statul la cozi, mâncarea , rațională și lipsa unor alimente și medicamente, sa datorat doar embargoului impus.azi se trăiește mai rău ca în acele vremuri banii din pensiile mici nu-ți ajun să trăiești jumătate de lună de mâncare, medicamente lipsă, preturi ridicate, pentru viața de zi cu zi ,emigrație in masă, droguri , e o catastrofa viața unor tineri și vârstnici,la fel americanii au distrus viața cubanezilor,Venezuelei,poporului vietnamez și a multor alte state din Africa și Asia, cei mai mari escroci ai lumii sunt guvernele statelor Unite în care coruptii și în statele lor au produs sărăcie. Românii mereu au fost mințiți,și ascuns adevărul adevărat,acum acest program realizat e la fel ca minciunile spuse la televiziuni de Ceaușescu,care a fost un mare patriot al țării sale.
Da o fuga acolo si asa ne vei putea dovedi asa zisa minciuna, jalnicule penibil si ignorant spalat pe creier! De ce folosesti tehnologia capitalista daca nu-ti place ?
Parcă ascult Europa Liberă din anii '70...!
Așa minteau și ăia, ca să distrugă Romania, și cu ajutorul TRĂDĂTORILOR DIN ȚARĂ, IN 89 AU REUȘIT
Ce bine că ne-am născut în România .Noi oricum vom fii mereu nemultumiti
Doamne , iti multumesc ca sunt nascut in Romania! ❤😊
stai liniștit ca o sa ajungem mai rău sub ocupația americanilor. Doar ca americanii seamănă moarte pe unde trec
Irak Iran Siria Afghanistan Libia
Multumesc lui D_zeu ca m am nascut in Romania mea frumoasa.🇦🇩🇦🇩🇦🇩🙏👏
Dumnezeu,să ne ferească să ne întoarcem,de unde,cu greu am ieșit!
Aveti doar iluzia ca ati iesit de undeva problema e ca nu a iesit nimeni de nicaieri tot comunistii ne conduc si in ziua de azi
Mulțumesc. 😢
Incredibil!
Mulțumim!
Parcă aș asculta vocea Americii în anii 70 .80 și Europa liberă a lui hurezeanu
Mare om,mare caracter acest Emil Hurezeanu. A renunțat la cetățenia română și s-a stabilit în Germania. Mare patriot. Mai sunt mulți trădători care au pus umărul la lovitura de stat din 89' . Mai sunt două jigodii din multe altele, Marius Ghilezan și Armand Gosu care au colaborat cu postul de radio Europa liberă și BBC.
Foarte bun documentarul!
Salut 🤚🏻🎩✌🏻
Asta e Romania anilor `80.
Acum e super bine,,, din ce clan interlopii (partid) faci parte
@@alexandernitu5857 mergi catre lumina si lasa-ne.
@@catpowerro1110Hai Alup-igus domnule Fecală,mare sarutător de de maro dintre fe-se-le stăpânilor "globaliatori"!....ce va mai place să fiți iobagi să faceți cu japca 💉 și "donații" de bunuri de mare valoare....
@@catpowerro1110. De cand esti..,,,prost,pe acasă ai mai fost?
Da dar eu după armată mi am reluat serviciul eram liber după 8 ore nu plecam să fac voluntariat de muncă era unde voiai dacă nu criticai PCR UL era super
FRUMOS INTERESAT E BINE SĂ ȘTIM ȘI NOI STIRI DIN LUME
Nu știm ce vărstă are comentatorul, dar chiar nu realizați că noi, romănii am trăit aceste vremuri în perioada comunistă ??? Ce tot îi trageți cu cel internet și faptul că n-au acces la internet, dar noi pe timpul lui Ceaușescu aveam singura (fereastră) către lume, postul de radio EUROPA LIBERĂ, și asta cine avea posibilitatea să-l (prindâ) !!?? Alimentele erau raționalizate, totul era raționalizat, curentul se oprea, gazele se opreau exact atunci cănd îți ardea măseaua, adică la PAȘTE, CRĂCIUN ,atunci cănd gospodinele după ce‐și străngeau și puneau deoparte ingredientele pentru a putea face un cozonac, se trezeau că n-au gaze... totul a fost un coșmar !!! Nu se găsea NIMIC în magazine, nici lapte, nici carne, nici mezeluri , nici cartofi ,nici mere. Toate rafturile erau pline cu borcane de muștar !!! Eu cred, că poporul nord coreean trăiește acum, de o mie de ori mei bine decăt noi, ATUNCI.....
Avem democratie acum e mai bine acum. Mergem in italia la schimbat pampersi, in spania la cules capsuni in germania, e frumos acum.Putem sa ne drogam, putem injura, scuipa, putem face ce vrem noi. Avem prostitoate pe alese, fabricile daramate si vindute bucata cu bucata, pamintul vindut la straini, platim taxe si impozite cit de multe, gunoiul europei vine tot la noi conducatori cinstiti care nu fura milioane de euro, datorii de sute de miliarde de euro,pensii mari la fel si salariile, rate la banci si tot asa. Nu e frumos in Romania. Nu mai ascultam europa libera, nu mai mincam salam cu soia mincam cu euri soia e scumpa, avem hirtie igienica ca pe timpuri ne plingeam ca nu avem. Americanii ne spun ce trebuie sa facem si ce nu, noi suntem imbecili nu putem sa ne conducem singuri asta se vede cu ochiul liber. Disciplina nu e buna democratia da. Traiasca Romania libera, vorba vine va dati seama ca nu putem misca nimic fara sa ne spuna strainii daca e bine sau rau. O zi frumoasa bine ca avem internet.
Cu toate astea sunt mulți români nostalgici după acele vremuri :))))))
@@gigidelavale9808Atunci era rău? .... Ceausescu sa chinuit sa cladeasca o tara pentru un popor incompetent și incult. Mulți nu își dau seama. Dacă nu era executat.... Eram printre cele mai bogate țări din lume....dar atunci era rău.... Era rău ca aveai de munca... Ca puteai sa îți faci o casa fără sa te împrumuți în bănci. Era rău ca oameni erau oameni..... Acum e bine ca ai ce cumpăra dar nu ai bani și ce crezi faci rata la banca și devii sclav cu acte 😂😂😂😂 și tot asa nu trebuie sa explic eu.... Oameni cu cap cunosc situația.... Babuini.... Atât spun ca era rău. Dacă nu era Ceausescu eram în evul mediu. Și acum stăteau în case făcute din chirpici.... Un popor ca asta trebuie controlat. Sa văzut democrația pe care au "vrut-o ". Cum atunci au fost prostiți de Iliescu care avea ordin de la Gârbaciov și alți sa îl termine pentru ca începeam sa devenim o amenințare și o tara puternica... Iar cei de sus nu ne vor asa... Asa sunt prostiți și acum pe față.... 😂😂😂 Acum le trebuie Mc Donald's, tot felul de droguri, alcool, destrăbălare, și etc ca se vede unde sau ajuns. Crime peste crime. Divorțuri fără număr, respect și cuvânt zero, numai martafloi și panarame peste tot... Mai mult de jumătatea populației plecata din tara departe de familii etc etc... Nu ma mai întind aici ca nu are rost. 😂😂🎉🎉
@@gigidelavale9808 sunt nostalgici dupa tineretea lor, nu dupa regimul ala criminal.
@@gigidelavale9808Doar cei ignoranti si spalati pe creier au astfel de nostalgii!
Dc americanii nui intervin 😢😢😢😢😢
Din cauza Chinei
Feciorule, de unde ai preluat ceea ce citești...?(?)
Sau ceea ce minte
@@alexandernitu5857 Unde minte? Concret!
Există un grup din China,,SAO DPRK " din China format din 5 tineri care călătoresc în Coreea de Nord și filmează peste tot. România nu va ajunge niciodată la valoroarea și nivelul de trai din Coreea de Nord. De câte ori am postat cate ceva mi-au blocat cei care se ocupă de asta și au sediul în Irlanda de Nord. Nu le convine să apară lucruri bune și frumoase. Dacă scrii numai de rău ești aplaudat. Am postat interviul luat unui tânăr ofițer de securitate care împreună cu prietenul său cel mai bun care nu era militar au reușit să evadeze în innot pe Marea Galbenă. S-au antrenat vreun an și au pornit. Au ajuns epuizați pe o mică insulă aproape înghețați. Corpurile fiind foarte reci nu sunt detectate termodinamic . După ce au continuat au fost depistați spre norocul lor de o patrulă din Coreea de Sud. Mama ofițerului a rămas în Coreea de Nord iar tatăl său era rămas în Coreea de Sud de mai mulți ani. Au fost verificați le-au oferit locuri de muncă iar ofițerul a fost angajat la circulație. Nu a învățat limba engleza și interviul a fost titrat din limba coreeană. După doi ani de capitalism a cerut să revină înapoi în Coreea de Nord. A spus că nu s-a putut adapta acolo și dorește să se întoarcă în țara lui natală. A declarat că îi era foarte dor de toți colegii, prietenii,mama și viața lui de dinainte de a fugi și a fost dezamăgit de egoismul oamenilor aglomerația, zgomotul asurzitor și viața în capitalism.
Cei care aveți impresia că în Coreea de Sud este numai lapte și miere vă înșelați. Este o aglomerație urbană în care este foarte greu să reziști. Cei care vă amintiți cu ură de cozile de pe timpul lui Ceaușescu, în Coreea de Sud vă iese pe nas. Sunt cozi imense peste tot, tramvai,, troleibuz, metrou, restaurante, cafenele oriunde. Ca să ajungi acasă de la serviciu îți trebuie câteva ore și să schimbi două trei mijloace de transport. Sistemul este piramidal și trebuie să înveți extraordinar de bine ca să te poți ridica la un alt nivel. Nu te bagă nimeni în seamă și nu te ajută. Concurenta este foarte mare. Viața este aspră și trebuie să lupți. De obicei se formează grupuri în funcție de profesie. Daca nu ești din cercul lor nu te bagă în seamă. Învățământul din Romania este varză față de cel din Coreea de Sud. Este foarte multa robotică și digitalizare peste tot. Mori de foame daca nu știi să lucrezi cu automatele. În Coreea de Nord este mult mai lejer și mai bine în prezent. Relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord au schimbat total viața din acest stat dictatorial pentru unii. Coreea de Nord nu este sluga nimănui și nici colonie vândută cum este România. Este o țară suverană independenta, inviolabilă și indivizibilă pentru că are conducător patriot și adevărat. Dictatura este singura formă sigură de guvernare. Guvernele pluripartide se bat de la putere și slăbesc grija față de popor. În aceste guverne se pot strecura foarte ușor agenți globaliști și partide care în timp dau lovitura de stat și pun mana pe țară și pe putere cum este in Romania.
Ai mintea in pioneze.@@alexandernitu5857
Răspuns la titlul videoclipului:
Se întâmplă încălcări ale dreptului omului
Sa îmbunătățit viața acolo mergem la ei că este mai bine ca la noi
Drum bun și rămâi acolo!
@@andrianpricopie4789😂😂😂😂😂
Ce mai stai ,pleacă în N.Correa.
Kbo
@@botac81
Fugi repede. Nu te oprim
În română se pronunță “Fenian” capitala Coreei de Nord, nu “Pionian”😢! Parcă ești frate cu Iohannis cu “Chile” în loc de “Cile”… și bunicul lu’ dementul ăsta care e acum la putere se numea Kim ir sen!!!
Am trecut prin asta fără a fi vizitat vreodată Asia.
Spune-le asta nostalgicilor cretini
Unde?
@@alexandernitu5857 Cum unde ? În RSR
@@alexandernitu5857 Românica.
@@alexandernitu5857 Întrebare prostească.
Că în România.....koreea de nord a Europei așa e și in koreea de nord,😢doamne ferește
Am trait asta in epoca de aur😮
Fix ce s.a întâmpla și în România
Mai postați de mii de ori aceleași povesti și poze ? Mergeți pe granița cu China și luați niste poze mai reale, să vedeți cum arată țara fără păduri!!
Feciorule, să fie România de azi în stare să producă armamentul de care vorbești am fi o forță,nu milogii ce suntem astăzi...😮😮❤
Armament?Cum sa omoram?
@@doinascorodet1039Armament pentru a dezvolta economia,noi locuri de muncă,tinerii deștepți ar rămâne în țară iar noi nu am mai risipii miliarde de dolari pe armament străin...dar ce știi tu de-astea.
Vai de mama voastră nu mai burlaci sunteți pe aici🧐în loc să vorbiți de producții agricole ca importam mai mult de cat producem, voi vorbiți de cat de dotați suntem în materie de armament 🤯sunt curios dc dracu vă este teamă cine vă terorizează 🙄
Și românii mureau in operații că oprea Tovarășul curentul electric și eu mica făceam lecții la lumânare și Nu din patriotism 😂
Nu este adevărt
Fake news
Melodia deranjează , ar fi super fara melodie
Cu.cat.te.platesc?..comunisti?
Feciorule, ești cumva tefelist...? Dute te rog și vizitează Corea de Nord și apoi fă un reportaj real...!😮
Adică? Aveți alte informații? Ați vizitat țara?
Nu este prezentul coreii asta este acum
15 qni
De ce nu emigrezi acolo?
@@andrianpricopie4789 dutenpizdamatii
@@useryoutube47865❤❤❤
Toți analfabeții funcționali își dau cu părerea. La cultură generală sunt varză fără internet. Coreea de Nord este cu 100 de ani înaintea României și multor țări din Europa. Au sateliți personali plasați pe orbită. Sunt cei mai tari hackeri din lume și au printre primele 4 țări cea mai mare cantitate de uraniu îmbogățit din lume. Bărbății fac 10 ani de armată și femeile 7 ani. Daca vine un comando de femei face ravagii pe frontul din Ucraina. Crezi că Vladimir Putin de ce s-a aliat cu ei. Nu moare nimeni de foame acolo. Oamenii mănâncă normal fără a face exces,nu fac mațul cât mâneca cum fac nehalitii de români.
@@andrianpricopie4789nu are loc de doamna Mata! Îi trebuie viza Alup-igus emisă de biroul Ossugi Moolt!
Niste adevarate reportaje reale aveti ?adica documentar favut de la povestile oamnilor de acolo nu povesti de astea,astea poate sunt adevarate poate nu
Ai băgat cuțitul în inima limbii române
Dacă ar avea voie oamenii de acolo voie sa vorbească despre viata lor poate atunci ai avea parte de mai multe detalii
Dacă ești așa de curios să afli adevărul suprem , te poți duce să trăiești acolo !
Măi Michiduta, ramai Insula Urii sau telenovelele turcesti ! Sa nu-ți uiți manelele!
Cam multe minciuni capitaliste propagandistice americane ,care realitatea e de alta maniera, la fel stâlcesc și viața comunistă pe care am dus-o lângă Ceaușescu , am trăit în comunism fără stresul zilei de mâine, tinerețe fericită,statul mia oferit casă,și de muncă și un salar decent pentru familie , mulți tineri din occident și-ar dorii asa ceva dar e cam greu ,8 ore muncă,8 ore liber, și 8 ore somn.cea ce nu se spune e că în majoritate țărilor sărace sau datorat guvernului american care a subjugat statele sărace și le-au pus,sancțiuni,interdicții,pentru ani se putea dezvolta economic, Romania habar nu are că și ei au trecut printro asemenea perioadă datorită embargoului impus de americani și țările coloniale , românilor , statul la cozi, mâncarea , rațională și lipsa unor alimente și medicamente, sa datorat doar embargoului impus.azi se trăiește mai rău ca în acele vremuri banii din pensiile mici nu-ți ajun să trăiești jumătate de lună de mâncare, medicamente lipsă, preturi ridicate, pentru viața de zi cu zi ,emigrație in masă, droguri , e o catastrofa viața unor tineri și vârstnici,la fel americanii au distrus viața cubanezilor,Venezuelei,poporului vietnamez și a multor alte state din Africa și Asia, cei mai mari escroci ai lumii sunt guvernele statelor Unite în care coruptii și în statele lor au produs sărăcie. Românii mereu au fost mințiți,și ascuns adevărul adevărat,acum acest program realizat e la fel ca minciunile spuse la televiziuni de Ceaușescu,care a fost un mare patriot al țării sale.
Cred că mă cert cu inteligenta artificială TEFELISTĂ...!😮
??????
Intreb si eu comentatori acestia accim este mai bine la noi?
Vorbiti serios ?
Incomensurabil mai bine acum. Miroase a sosohaurism și a putinism pe lângă tine.
Sosoaca ,tu ești ma?nu ești la supt la putin?
coreenii barbati si femei patrioți oameni adevarati pe care te poți baza muncitori nu trantori ca Romanii
Dar și muritori de foame.
Fără nici un drept.
Dece ești prost?
" nu cumpărați carne daca nu știți de unde provine" este dictonul auzit acasă în anii 80 in foametea lui Ceaușescu
CE MINCIUNI SANTETI INSTARE DA SCORNITI.....
Da o fuga acolo si asa ne vei putea dovedi asa zisa minciuna, jalnicule penibil si ignorant spalat pe creier! De ce folosesti tehnologia capitalista daca nu-ti place ?
Mda! ,,Înstare".
Tu chiar ești prost ,sau te prefaci?
ai 4 clase comuniste, ai ramas in anii `80 cu educatia.
Ar fi bine sa te documentezi inainte sa comentezi
Asta peste tot se intampla, in unele locuri mai cu perdea dar tot se intampla
Ce postare penibila! SPER ca ti s-a intamplat si daca nu ti se va intampla si tie!! O vizita acolo va face sa o simti pe propria piele!
@@AdrianRo96Esti jalnic!
esti idiot complet.
Nu-i jalnic ,e prost cu spume