În ferma de struți de la Teremia Mare

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 30 เม.ย. 2023
  • Ferma de struți este o afacere în care nu puțini români s-au gândit să investească de-a lungul timpului. Întors din Norvegia, în 2014, Andrei Nechita a pus bazele unei crescătorii de struți. Una dintre puținele care au rezistat în ultimii ani, cu toate problemele din zootehnie. În județul Timiș, în localitatea Terenia Mare, ferma de struți a atins un vârf de 400 de exemplare înainte de pandemie, ca apoi să reducă efectivul. Astăzi, ferma are 30 de familii de struți și țintește o creștere de până la 1.000 de păsări.
    Andrei Nechita avea să afle rapid că, în zona în care are ferma, dintre capră, porci și struți, cei mai profitabili și mai ușor de crescut sunt struții.
    Cea mai mare provocare la ferma de struți este valorficarea lor pentru carne. Este nevoie de trei persoane pentru a prinde păsările, iar sacrificarea se face într-un abator din Sebeș, județul Alba.
    Oăle de struț sunt, se asemenea, căutate. La acest moment, ele sunt în principal păstrate pentru creșterea efectivului de păsări din fermă.
    La acest moment, Andrei Nechita consideră că ferma de struți poate asigura viitorul familiei sale. Mizează mult pe creșterea cererii de carne și de ouă de struț, iar toate semnalele din piață arată că această creștere este o certitudine. Cu alte cuvinte, ferma de struți are viitor!
    --------
    Materialul a fost difuzat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție TVR și Agrointeligența.
  • วิทยาศาสตร์และเทคโนโลยี

ความคิดเห็น • 30

  • @EusebiuBaican
    @EusebiuBaican ปีที่แล้ว +12

    Mulțumim frumos, esti un om minunat ai vb foarte frumos cu toată inima si cred ca Dumnezeu te binecuvântează pt munca ta si cred ca esti un om care esti gata sa ajuți si pe alții ! Îți doresc spor si sănătate !

  • @perianuanca8601
    @perianuanca8601 10 หลายเดือนก่อน +4

    FELICITARII PENTRU TOT CE FACETI SUNTETI GENIALI PRODUSE AVETI SA CUMPARAM

  • @galiacotoman5163
    @galiacotoman5163 5 หลายเดือนก่อน +2

    Mulțumesc frumos... multă informație de care nici prin cap nu mi-a trecut.multumesc

  • @minelasapatoru4545
    @minelasapatoru4545 ปีที่แล้ว +5

    Felicitări, putere și sănătate să continuați.

  • @Floarea_pustiei
    @Floarea_pustiei 9 หลายเดือนก่อน +3

    Mulțumesc mult
    Mai dorim video

  • @damarisjegham232
    @damarisjegham232 ปีที่แล้ว +4

    Felicitari!

  • @user-xg5rz5zn8l
    @user-xg5rz5zn8l 3 หลายเดือนก่อน +1

    Bravo nepoate .salutari din Germania

  • @alinalasnariu9946
    @alinalasnariu9946 4 หลายเดือนก่อน +3

    Bravo! Succes 😊

  • @antonsevastian7013
    @antonsevastian7013 ปีที่แล้ว +2

    Bravo luí.. Un baiat din provincie cu ambitia de a"si face themele bine.. Poate invata si politicienii de la El.. Au ce

  • @sorinstoenescu6727
    @sorinstoenescu6727 ปีที่แล้ว +3

    BRAVOO SI SPOR LA TREABA !!!

  • @gigipopescu9020
    @gigipopescu9020 ปีที่แล้ว +5

    Eu cred că Patronii Fermelor de Struți și-ar mări substanțial veniturile dacă ar colabora cu diverse firme producătoare de mezeluri care le-ar achiziționa carnea de Struți pentru a fabrica diverse sortimente de salam .

  • @dantoma-qj8mc
    @dantoma-qj8mc ปีที่แล้ว +4

    Cit costă un pui de o lună jumătate??

  • @raulignat5004
    @raulignat5004 8 หลายเดือนก่อน +4

    Am avut și nu vreau să te dezamăgesc dar sunt foarte pretențioși, profit ,vorbe multe dar cam slăbuț .

    • @catalinIntimidatorul
      @catalinIntimidatorul หลายเดือนก่อน

      As creste o pereche doar pt. Oua.
      Nu as investi in asa ceva!
      In Romania nu se poate face profit mai din nimic!

  • @marilascar9625
    @marilascar9625 ปีที่แล้ว +3

    Felicitări .e interesant .mar interesa ..

  • @corneliuluncan928
    @corneliuluncan928 ปีที่แล้ว +3

    O recomandare, patronul să-și facă rost de o baterie AA, împotriva dronelor , altfel struții se vor îmbolnăvi de gripă aviară. Nu trebuie să precizez de unde vine pericolul !1

  • @Chiavaccio
    @Chiavaccio 4 หลายเดือนก่อน +2

    👏👏👏👏💯🥇🔝✌

  • @user-gf3yk4yt1u
    @user-gf3yk4yt1u ปีที่แล้ว +3

    Buna un nr de tel daca va rog frumos multa sanatate

  • @cracbeton2926
    @cracbeton2926 ปีที่แล้ว +3

    👍

  • @danianculescu5776
    @danianculescu5776 8 หลายเดือนก่อน +2

    Bună ziua ași dori nr. De telefon al domnului Andrei, vă rog frumos.

  • @nicoletapoliciuc8862
    @nicoletapoliciuc8862 3 หลายเดือนก่อน

    Cît costă un kg.de carne de struț?Dar un ou?Mulțumesc pt.raspuns.

  • @westnorth117
    @westnorth117 ปีที่แล้ว +3

    SUCCESE ȘI NOROC

  • @inessmrn7440
    @inessmrn7440 ปีที่แล้ว +4

    La ce preț ajunge o familie de struți

  • @hadiraste8136
    @hadiraste8136 2 หลายเดือนก่อน

    Hello, which country are you from?

  • @dumiscurtu8458
    @dumiscurtu8458 2 หลายเดือนก่อน

    Mar interesa penele

  • @cornelhansen-juhas1971
    @cornelhansen-juhas1971 ปีที่แล้ว +3

    Felicitari!