da, si la mine e la fel, ma uit pt ca imi place cum le explica si prezinta, chit ca nu prea ma regasesc in masinile respective (mai ales in puterile astea pe care nu stiu cum le-as putea folosi la valoarea lor fara sa calc regulile de circulatie continuu) :)
Probabil una din cele mai neașteptate prezentări realizate, eu sunt plăcut surprins. Ca de obicei, descrierea tehnică e de top iar locația este foarte potrivită, asemenea unei hale industriale din anii 50.
Ceea ce mi se pare ironic este ca Volvo Romania nu a dorit pana in acest moment o colaborare cu Vlad, dar reclama de pe YT cu care a inceput acest review a fost pt un Volvo XC60 Recharge 🙃. Keep the good work, Vlad!!
Zona Grivița, cu multa istorie în București, și locul de naștere al Rapidului, ar merge o prezentare de locomotivă , mai ales că la Muzeul CFR de la Gara de Nord au o Locomotiva de epoca, sau cel puțin era la un moment dat :))
Mai man, am ajuns sa te ascult in loc de podcast. Adica lucrez si imi place sa te am pe fundal. Iar cand mai e cate o chestie de detaliu arunc un ochi si la clip.
Am ajuns la studio, si cand am vazut pianul pitit într-un colt l.am târât până în spate pe fundal...cand e sa iasă frumos lucrurile parca ies de la sine . Mi.ar placea sa vad o reacție din partea Volvo Romania , asa pentru satisfactia mea :))
Tot respectul, așteptăm de mult prezentarea acestei mașini,sunt fan Volvo, într-adevăr știi sa prezinți o mașină cu toate detaliile...salutari din Austria.
@@vladdutz20 stiu ca deviem un pic de la subiectul de baza " mașini", dar aș putea să am piesa de la Abba ( dacă nu mă înșel) interpretată de tine ca ton de apel și nu m-ar plictisi curând . 👋🏻
Foarte faina prezentarea, poti te rog frumos sa imi spui la xc60 pe ce combustibil si care motorizare/echipare respectiv an, este cea mai fiabila din portofoliul ei?
Frumoasa prezentarea, intr-un cadru inedit , cu un model volvo pe care nu- l prea cunosteam . ( in special istorivul acestei companii. Felicitari pentru acordurile compozitiilor ABBA.
Felicitări pentru prezentare... locuiesc în Paris și te urmăresc cu drag... ai o voce frumoasă ... și calmă ...nu este obositoare având în vedere ca vidéo tine o ora.... sigur o sa devi între primi când te vor descoperi și producători...
E marfa de marfa. Decorul aduce asa a Curierul, Mecanicul, Fast & Furious... Cu o editare din aia ca pe canalu' lu ala micu de respira greu ar bate la fund tot de pe yt românesc pentru ca pe lângă tonele de informații cursivitatea e la ea acasă. Bine...mai apar și niște ticuri verbale pe care ...practic 😉😀 le numără musiu Pol, 😀😀😀dar aia e. Si de fapt am vrut sa spun: Cea mai de mașini prezentare tare și ...chapeau!
Pentru un nepriceput, ai putea te rog sa imi spui daca e creo diferenta dpdv constructiv, in afara de diferenta de output, intre motorul t6 si cel t8 pt xc60 in 2024 Felicitari pentru intregul continut dar si pt video acesta, f util si in prezent
@@vladdutz20 Te salut Vlad! O întrebare, cum ai simțit direcția la acest XC60? Tot citesc ca aceasta direcție este moale și lasă senzatia de "decuplare" față de șosea ... cum ți s-a părut?
vrem un review la e60 535d sau macar un review e60 orice motor in stilul tau, stiu ca mai este unul, dar stilul tau cu amanunt de detalii face diferenta.
Te salut și te felicit pentru cel mai tehnic și detaliat canal de TH-cam pe domeniul auto! Iti urmăresc cu interes canalul și ma tot chinui sa găsesc o informație despre mașinile hibrid (urmeaza sa achiziționez un Volvo XC60 T8) și anume: ce se întâmplă cu motorul termic când pleci dimineața la -10 grade pur electric cu mașina și apare o situație de depășire și intra brusc motorul pe benzina? Dacă ai ceva informații despre o încălzire constanta a motorului pe benzina în caz de folosință care sa tina uleiul cald, altfel mi se pare fiabilitate foarte scăzută în timp... Sper sa fiu înțeles și îți mulțumesc anticipat, toate cele bune!
Eu de obicei pun întrebări care nu au legătură cu subiectul. Se poate pune motorul HEMI de Dodge challenger pe Dacie întreb asta pentru ca pot face rost de HEMI de pe un Challenger destul de uzat și accidentat încât sa nu se mai poată repara? ❓ ❔
Tu ai mai întrebat despre suspensii pneumatice pe Dacie... Câți ani ai? ai permis? Nu de alta dar intrebarile par destul de neancorate in realitate. Nu cred că ai idee de cat ar costa modificarile, pentru ca hemi necesita cutie de viteze si e tractiune spate, dacia e tracțiune față, si practic e extrem de scump de modificat, cardan, punte, prinderi, repartiție de greutate, trebuie mutat rezervorul...asa ca raspuns final nu, nu se poate :))
@@dorinchelcea3241 nu am cum sa nu iubesc aceasta marca, desi sunt fan modele de la diferiti producatori si nu doar Volvo am avut si nu doar Volvo voi avea pentru ca voi lua alta marca...dar, am asa o afinitate pentru aceasta marca...se conduc fain!
Salut din trollhattan....ca o gluma , Vlad sa nu canti la vioara ca duci arcusul la gura ca inainte ai fost flautist....super prezentare....esti cel mai tare
Salutare si iti multumesc pentru prezentarile detaliate. Si eu mi am achizitionat recent un model similiar XC 60 T8 echipare Inscription tot in urma materialului cu S60 si a unui test drive desigur. O opinie personala daca se poate referitor la update ul motorizarii (unde si eu am fost un pic dezamagit ca nu am prins-o).Consideri ca scoaterea compresorului mecanic si inlocuirea lui cu acel electromotor (care va tine loc si de convertizor si generator daca nu gresesc) este o forma de " cost cutting"? Vezi o fiabilitate mai mica in timp? Multumesc
Pai nu e scos si inlocuit, sunt toate acolo :) Motorul are compresor Eaton de tip roots, turbina cu wastegate, demaror generator C-ISG de 47 de cai, motorul termic are intre 303 si 310 cai in funcție de tara, iar electricul nou de pe spate are 145 cai
In Romania am văzut puține mașini bune de acest gen Volvo ,Toyota sau Lexus,Subaru etc.Putine reprezentante Volvo in țara noastră.Le pot număra la degetele de la o mână.Din păcate românii aleg cum ai spus '''sfanta treime nemțească ''''..Nu se lasă de mașinile nemțești pt că nu știu că există ceva mai bun la poate mai puțini bani.
Pe partea asta de electric, cat mai este prețul unui plin :)), cu noile tarife? Nu are cum sa mai rămână mașină electrică atât de bună din punct de vedere a consumului, in plus am văzut Dacia Șpring pe strada, e mica dar e mai mare că un Aygo de exemplu și e ok de oraș, dar fiind ceva mai înaltă decât lata ai impresia la fiecare curba că se răstoarnă, și asta la viteze mici, la o viteza ceva mai mare o pui cu rotile in sus :)), dar cred că își merită banii
Mersul pe electric are costuri foarte mici si infrastructura a început să crească, de exemplu la tesla e gratis încărcarea la mall Promenada. Majoritatea le incarca de acasă
Partea in care detaliezi diferitele motorizari face tot... lucru pe care nu il vezi mai deloc pe TH-cam. Eram curios de durata de viata a bateriei in ani/km. Eu nu schimb masinile prea des si nu ma incanta ideea de a schimba bateria dupa 5 ani de exemplu. Fiind bateria mica, face multe cicluri de incarcare. Daca o incarci cam zilnic inseamna sa ii faci peste 300 de cicluri pe an. Bateriile li-ion (daca are li-ion) pe la 1000 de cicluri isi pierd destul de mult din capacitate si cer sa fie inlocuite. A doua intrebare este legata de partea offroad: se merita sau este mai eficient sistemul hybrid atunci cand ai nevoie sa treci printr-un noroi sau zapada mai adanca fata de AWD-ul cu cardan? Nu prea am gasit teste comparative intre un T6 si T8 pe parte de traction control in situatii de genul. Nu ma astept sa fie peste Range Rover, dar macar sa fie la nivel cu alte branduri premium (Mercedes, Audi, BMW).
Merge fara probleme awd in situatii de aderenta limitata, volvo a mai avut acest sistem pe breakurile V60 și s60 D6 2.4 diesel phev. Bateriile tin fara probleme 10 ani, sunt japoneze hibride cu 1 milion de km si bateriile originale
Este oare un Cayenne sau GLC Coupe la fel de sigur ca un XC90 sau XC60? Zicea cineva ca Volvo are parti otelite din caroserie... celalalte SUV-uri de lux nu au?
Tot mai bine si mai bine cu prezentările Vlad 👏👏👏👏👏👏 Pacat ca sunt limitate la 180 km/h.... Dar nu cred ca la un mers mai sportiv spre blana maxima rezista PET-urile cu brio. Cat e in garantie si pana in 100kkm trebuie sa fie totul ok, după nici nu vreau sa ma gandesc cand obosește toata tehnologia.... Dar nici nu prea ii intereseaza pe producătorii auto de Proprietarii la mana 2-a sau 3-a.
Da, mare pacat ca sunt limitate la 180km/ora...la noi in tara nu este suficient acea viteza, ce-i 180km/ora intre doua localitati? Fix pix 😂😂😂😂 las ca e ok si 180 ca nu ne grabim sa ajungem la Stiri facuti acordeon sau bagati intr-un copac...vezi de treaba!
184kmh chiar, da, sigur apare un baietas cândva cu crack :)) Cred că cel mai interesant este B6 cu turbina si compresor fara hibrid și cu sistem awd haldex cu cardan
@@KIP777 daca vrei mai mult de 180 ia-ti Skoda cu 1.6 tedeiu 😂😂😂😂😂 al meu nu este limitat la 180 ci la 205 pentru ca este din 2017 si pe vreamea aia nu limitau la 180...
@@poldaniel3574 Am avut Octavia 3 in Leasing operational. O minciuna de masina. Pe lângă ca arati in Octavia ca un "penis with car from company" mai sunt si stricacioase. Posesorii de Toyota cred ca au masini fiabile, posesorii de Volvo cred ca au mașini premium. Exista suficiente masini cu limitare in 250km/h car pot fi cumparate. Dar volvo sunt sigure etc etc etc Volvo au început sa faca masini sigure ca nu prea aveau frane si directie. Acum stau mai bine la frane si directie cu platforma SPA. XC90 nu poti compara cu un X5, Q7, GLE S90 nu poti comparat cu un E-class, A6, seria 5. S60 nu poti cumpara cu seria 3, C-class, A4 Volvo e premium ca pret. Ca masina e aproape premium. Da e peste Lexus si Infinit dar sub trio German.
Foarte frumoase prezentarile tale! Dintre toti fanii tai nu exista nici un proprietar de Volvo nou ca sa puna o pila la acea marca? Bine ca aia doi mascarici, nu dau nume (SuperSpeed) primesc carute noi sa le prezinte...ma rog, sa le filmeze ca alea numa prezentari nu pot fii numite...ma opresc aici ca numa' ma enervez 😂😂😂
@@vladdutz20 recent voi merge la reprezentanta si voi pune o pila daca pot astia de aici sa-i contacteze pe cei din tara sa-ti puna la dispozitie carutele lor...eu zic ca rezolvam!
Nu te lasa ca își descarcă automat hărțile. Nu va ganditi ca nu se poate folosi, zic doar că serviciile de muzica si net sunt exclusiv pe streaming online cu memorie locala unde se salveaza pentru zonele fara semnal
Mama ce intro. Wow. Cum iti ziceam acum cateva clipuri. Esti altceva. Dar hai sa iti raspund Vlad, la intrebarea pe care o pui la inceputul clipului. De ce, aceste companii (aka reprezentante Romanesti ale lor) nu iti acorda aceste masini pentru prezentari in stilul tau. Vezi tu, ghinionul tau (dar norocul nostru) a fost ca te-ai nascut unde esti. In tara asta, cu limba de lemn. In care angajatul (tot Roman si el) nu indrazneste sa calce unde nu i-a spus sefu' (da, cu ') ca are voie, de frica sa nu isi piarda functia. La fel ca in documentarele de la Recorder, unde functionarii publici zic "pai stati sa vorbesc si eu cu sefu". Asta inseamna limba de lemn in forma ei pura. La fel ca si functionarii publici, si astia din privat la noi stiu acelasi lucru, sa nu faca valuri ca sa nu isi simta parcursul profesional perturbat. Si din pacate acesti angajati la privat Romani, nici nu stiu ce melodie ai fredonat pe pianina. Ca pe ei i-a invatat patronu' sa cunoasca logo-ul firmei si stampila. Dar cam atat. Pe undeva cred ca rezonezi cu ce zic, luand in considerare ce ne-ai mai povestit din experienta personala - tocmai pentru ca tu nu te incadrezi in segmentul asta de rumegatoare. Si uite asa, ne aflam unde suntem. Imi pare rau fiindca tu ai fi avut mult mai mult succes cu genul asta de initiative in alta parte, insa ce noroc avem sa te putem vedea si aculta in limba natala. Chiar si asa, fiecare prezentare pe care o faci, are statut de "instant classic". Si asta spune mult. Cheers man 🍺 Sper ca intr-o zi sa bem o bere pe bune.
Mulțumesc, da, cam asa e cu limba de lemn, eu am cerut masini la nivelul înalt, si la una din firme unde nu ma așteptam sa primesc un răspuns, chiar am primit unul ok si vom avea o gama larga de modele. Ei cred că sunt interesați de cifre de vizualizări, și de aceea nu are logica, dau masini unor canale si publicații la care nu se uita nimeni, video.uri cu 500 de vizualizări, si prezentatori care habar nu au despre mașină
Salut … îți urmaresc clipurile cu drag. Un review foarte bun … dar ce m-ar interesa pe mine este următorul aspect ; soția vrea un suv de dimensiuni mai mari și mi-a dat de ales intre Kia Sorento ; Hyundai Santa Fe ; Volvo xc90 . Eu conduc un BMW seria 5 gt 530D și ea un Volvo v40 D2 … ideea este ca trebuie sa schimb BMW -ul cu una din cele 3 mașini de mai sus hibride … și tind spre xc90 … crezi ca acest motor T8 este suficient pentru greutatea și dimensiunile unui xc90 care sa-mi satisfacă plăcerea de a conduce și sa facă fata cu brio unor aceleratii 100-140 (tinanad cont de mașina pe care o conduc acum)?
Numai tu poti sa stabilesti daca o masina iti "satisface placerea de a conduce". Ce pot sa iti sugerez eu, e sa te duci sa faci un test drive cu XC90-ul T8, pt ca il au disponibil si o sa iti faci rapid o parere. Pt mine XC60-ul e suficient ca spatiu. XC90-ul are 200kg in plus si este o masina de 7 locuri.
Mulțumesc de sfat … idea este ca stau in Pitesti și nu avem reprezentanta Volvo aici, dar se pare ca singura soluție asta este … sa fac un drum pana la București special pentru test
Cei de la Volvo Primus Auto lucreaza si sambata si au sediul pe centura. Recomand sa te programezi telefonic pt masina aia. Si daca te hotarasti la Volvo, iti sugerez sa dai comanda pt modelul nou, care vine cu bareria mai mare ;)
Eu zic că face fata, având compresor și turbina, pune bine jos puterea, se simte mai puternică față de celelalte modele enumerate de tine, insa costa și mai mult
@@vladdutz20 mulțumesc de răspuns … dar in aceste 9 zile ți-am mai vazut câteva review-URI printre care și unul cu noul Toyota highlander … cei de la reprezentanta mi-au oferit-o timp de 3 zile (Weekend) și m-am îndrăgostit de ea . Oferă foarte multe și la un pret mult mai accesibil decât un xc90 full. Mi-au spus ca dacă o iau in interes personal și nu vând mașina îmi da o garanție de 12 ani fără limita de km
Ușor inconstant ,la prezentare Mazda 150AWD erați foarte încântat de cum se prezintă apoi la blogul dacă ai nevoie de 4x4 ați spus ca mai bine iei o motorizare superioară sau o cutie automata. Asa dar ……?
Pai am zis eu sau Cezar?:)) Plus ca masina asta este awd simulat prin motorul electric, nu are diferential central sau dispozitiv de cuplaj si cardan. Nici nu poti sa iei altceva decat awd. La mazda te costa 2500 euro cutie automata si 2500 awd, daca ai doar 2500 si ai de ales o faci conform nevoilor
@@viorelteodoru2294 pai daca nu ai nevoie de el in sensul in care nu ai casa la munte cu pantă de acces nu merită, de banii aia poți sa iei echipare superioara sau cutie automata de exemplu. La mersul de zi cu zi nu e neapărat necesar 4x4. La Volvo e alta situație, xc60 se vinde doar 4x4 insa cu 2 sisteme diferite, haldex cu cardan au modelele termic cu sau fara alternator mild hybrid, iar cele t6 si t8 phev au motor electric pe spate ,fara cardan
Exista o domnisoara printre urmaritori, care a are o cutie mica, un minion, C30 cu un motoras destul de fain...sper ca intr-o zi sa mearga la Capitala sa puna la dispozitia ta acea masinuta!
Sa dai atatia bani si sa nu ai chestii elementare pe parte de audio...Asta cu update de soft ota e vraja marii, ce inseamna bataia asta de joc, cine da 4000eur in plus pt sistemul audio clar vrea ceva mai mult decat calitatea FM, eu inteleg ca nu doriti sa suparati proprietarii sau pe volvo in ideea ca nu ati mai vedea masini de la ei ever insa unde e cazul fiti vertical si dati cu ei de pamant valabil cu toate marcile, atunci cand o marca firma are curaj sa vina pe acest canal, clar se bazeaza pe produs iar lumea va accepta sau nu minusurile si va cumpara sau nu, insa important este sa iei decizia in perfecta cunostinta de cauza. Sunt curios dupa cat timp se va oferi acel update si daca el nu va fi doar praf in ochi,,, Prezentarea in sine foarte faina, as usual, felicitari
Pai chiar am criticat sistemul infotainment, nu mi s.a impus niciodată ce sa spun, si de aceea cred că e mai bine că nu am avut mașini de la bmw marketing de exemplu, dar o sa avem din alta sursa. Aceasta masina se bazează pe servicii de streaming care nu sunt puse bine la punct în România inca, dar în străinătate mwrge. Avand in vedere ca update.ul va rezolva problema integral, eu zic că e ok. Plus ca fiind sistem android este open source si vor aparea aplicații. Audio merge foarte bine cu spotify si radiouri digitale, deja și pe telefon multi folosesc aceste servicii
Si geamurile din fata sunt din China...scrie pe ele Made in China...cele din spate si luneta este din Suedia iar parbrizul din Polonia...asa e la chinezaria mea!
L.am omis , acum imi dau seama ca îl au in oferta si aici. T6 are cod motor B4204T46 si T8 B4204T34 Iar cel polestar are B4204T48, de unde deduc ca sunt doar diferente de soft, cel putin între t8 si polestar
@@vladdutz20 pai si intre T6 si T8 este diferenta doar puterea cumulata...am un client si-a luat acel Xc-60 T6 Inscruption cu o culoare noua de la Volvo, auriu...ti-am trimis atunci poze sa vezi...oricand doresti sa vii aici, iti pun la diapozitie multe carute faine atat noi cat si sh cu km si putem deduce cum se prezinta calitatea in timp pentru ca atunci cand sunt noi, toate sunt bune.
@@vladdutz20 salut....nu stiu cum se face dar in Romania ajung doar cele fabricate in china...cele fabricate in U.S.A sau Suedia nu prea ajung pa aici.....din pacate....😢😢😢
@@slimacovidiu pe cine? Pe Micsu'? Nu-l platesc ca e smecher Micsu'...dar îi platesc biletu' de avion daca doreste sa vina aici sa prezinte niste carute printre care si Volvo.
@@poldaniel3574 Pe cine vrei tu, sunt banii tăi ! Acuma apăi când zici, zici ... ai zis că plătești Xc-90 și acuma zici că-i plătești biletul de avion, care din variante e adevărată sau este vreuna ? :))) Dezbracă-te ... îmbracă-te ... așa o furtună =))
Adesea nu mă interesează în mod special mașinile prezentate, dar mă uit datorită calității prezentărilor, care crește de la lună la lună. Așa da!
Mulțumesc, cred că așa se întâmplă când ești visător de mic, și ai idei
@@vladdutz20 E cel mai frumos așa, îți faci lumea mai mare.
da, si la mine e la fel, ma uit pt ca imi place cum le explica si prezinta, chit ca nu prea ma regasesc in masinile respective (mai ales in puterile astea pe care nu stiu cum le-as putea folosi la valoarea lor fara sa calc regulile de circulatie continuu) :)
Prezentarea este de cea mai înaltă calitate ! Bravo ! 👏🤝
Ma uit la acest canal pt ca TU esti aici. Enciclopedia pe doua picioare.😉
Si eu
Si eu.
Și eu!
Și eu
Sî io,că m-is ardelean...😎
Probabil una din cele mai neașteptate prezentări realizate, eu sunt plăcut surprins.
Ca de obicei, descrierea tehnică e de top iar locația este foarte potrivită, asemenea unei hale industriale din anii 50.
Mulțumesc, da este la depourile Grivița locul
Cel mai bun prezentator auto din România de departe !
De pe planeta,sau mai bine zis,din sistemul solar,calea lactee,univers sau de ce nu,din multivers...😉
Si mai zice lumea ca nu merita sa minti...😁Mersi Dom' Cosmin pentru inimioara...💖Na,ca-ti dau si eu una roza cu stelute...
dar nu ai mintit, chiar asa este. Sar'mana pentru inimioara roz :)
@@AtelieruldeDetailing Si mie-mi place enorm de voi,sunteti invincibili...👍Data viitoare iti voi da inimioara de ametist...🤣
Ceea ce mi se pare ironic este ca Volvo Romania nu a dorit pana in acest moment o colaborare cu Vlad, dar reclama de pe YT cu care a inceput acest review a fost pt un Volvo XC60 Recharge 🙃. Keep the good work, Vlad!!
Thanks 😁
Sper să răspundă, ar fi o reușită personală :)
Magistrală interpretarea ABBA la pian. Vlad reușește sa ne surprindă de fiecare dată!
Am dat re-play de câteva ori.
Mulțumesc, și eu m.am uitat de cateva ori, sunt curios daca îmi răspund cei de la Volvo :))
Zona Grivița, cu multa istorie în București, și locul de naștere al Rapidului, ar merge o prezentare de locomotivă , mai ales că la Muzeul CFR de la Gara de Nord au o Locomotiva de epoca, sau cel puțin era la un moment dat :))
Mai man, am ajuns sa te ascult in loc de podcast. Adica lucrez si imi place sa te am pe fundal. Iar cand mai e cate o chestie de detaliu arunc un ochi si la clip.
Ce drăguț, mulțumesc :)
Esti incredibil! Cum ti-a venit si ideea asta geniala cu pianul?👌👌👌
Am ajuns la studio, si cand am vazut pianul pitit într-un colt l.am târât până în spate pe fundal...cand e sa iasă frumos lucrurile parca ies de la sine .
Mi.ar placea sa vad o reacție din partea Volvo Romania , asa pentru satisfactia mea :))
@@vladdutz20 faina treaba cu pianul! Esti genial!
Tot respectul, așteptăm de mult prezentarea acestei mașini,sunt fan Volvo, într-adevăr știi sa prezinți o mașină cu toate detaliile...salutari din Austria.
Mulțumesc, din fericire le-a plăcut intro celor de la volvo si deja am programat prima masina
Wow, super introducere. Eu unul mai vreu 🎻. Acum să văd și Volvo-ul dar mai dau replay pt piesă 👍
Și eu m-am uitat la intro, mi se pare ca e perfect pianul ala uzat, vechi, in hala aceea veche de 100 de ani :)
@@vladdutz20 stiu ca deviem un pic de la subiectul de baza " mașini", dar aș putea să am piesa de la Abba ( dacă nu mă înșel) interpretată de tine ca ton de apel și nu m-ar plictisi curând . 👋🏻
@@madalinsorega3580 poți să o faci ușor cu un mp3 converter:))
Ești foarte conștiincios și serios ...te urmăresc cu plăcere.
Mulțumesc, îmi place ceea ce fac
Felicitari pentru colaborari, realizari si in principal pentru progres si evolutie! Multumim!
Mulțumim și noi :)
Iata din nou profesinalismul tau in prezentari auto.Vlad,numai bine.
Mulțumesc, sper sa il observe si cei de la volvo :))
Esti unic in prezentari auto 👍🏼👍🏼👍🏼
Mulțumesc, cred că pun mai multa pasiune ca unii și în timp am avut tot felul de experiențe care mi-au deschis orizontul
@@vladdutz20 Se vede ca pui pasiune,tine o tot asa si la intro e super cu 🎹🎹😊
@@bogdanp1983 da, a ieșit frumos
Foarte faina prezentarea, poti te rog frumos sa imi spui la xc60 pe ce combustibil si care motorizare/echipare respectiv an, este cea mai fiabila din portofoliul ei?
Frumoasa prezentarea, intr-un cadru inedit , cu un model volvo pe care nu- l prea cunosteam . ( in special istorivul acestei companii. Felicitari pentru acordurile compozitiilor ABBA.
foarte frumoasa partea cu pianul ..
Felicitări pentru prezentare... locuiesc în Paris și te urmăresc cu drag... ai o voce frumoasă ... și calmă ...nu este obositoare având în vedere ca vidéo tine o ora.... sigur o sa devi între primi când te vor descoperi și producători...
Cu o parte deja lucram :)
Foarte tare! Aștept cu nerăbdare XC90.
Dupa acest clip si-a facut o intrare la Volvo...deci, va prinde si Xc-90 pe mana.
Intotdeauna , o placere sa te ascult !
Salut Vlad!
Definitiv si incontestabil nr. 1
Mulțumesc:)
@@vladdutz20 noi mulțumim!
Placut surprins! Fundal de exceptie ! Bine echilibrat
Mulțumesc, da, e un loc interesant
Foarte , foarte mișto prezentarea, felicitări Vlad!
Cea mai prezentare tare de mașini! 😉
Jos pălăria!
Cea mai masina tare pana acum presentata!
Cea prezentata tare pana masina acum...🤣Scuze Iulian...🙄
Da cred că e unul din cele mai reușite intro.uri
🤪🤪🤪🤪
E marfa de marfa.
Decorul aduce asa a Curierul, Mecanicul, Fast & Furious...
Cu o editare din aia ca pe canalu' lu ala micu de respira greu ar bate la fund tot de pe yt românesc pentru ca pe lângă tonele de informații cursivitatea e la ea acasă. Bine...mai apar și niște ticuri verbale pe care ...practic 😉😀 le numără musiu Pol, 😀😀😀dar aia e.
Si de fapt am vrut sa spun:
Cea mai de mașini prezentare tare și ...chapeau!
Interpretare și prezentare nota 10
Mulțumesc, da, chiar mă bucur că am găsit pianul
Tot mai bune sunt prezentările chiar e bună ideea cu pianul
Mi-ar plăcea să prezinți un ARO 10 am avut unul mai demult.
Pentru un nepriceput, ai putea te rog sa imi spui daca e creo diferenta dpdv constructiv, in afara de diferenta de output, intre motorul t6 si cel t8 pt xc60 in 2024 Felicitari pentru intregul continut dar si pt video acesta, f util si in prezent
👏 Pentru prezentare si orchestrare 👌
Mulțumesc, a fost ceva spontan
@@vladdutz20 Te salut Vlad! O întrebare, cum ai simțit direcția la acest XC60? Tot citesc ca aceasta direcție este moale și lasă senzatia de "decuplare" față de șosea ... cum ți s-a părut?
@@alss9823 este electric asistată dar nu se simte asa moale
@@vladdutz20 Mulțumesc 🙂
Vlad simt nevoia să te felicit pentru ultimele clipuri, mare Like
Mulțumesc 😁
vrem un review la e60 535d sau macar un review e60 orice motor in stilul tau, stiu ca mai este unul, dar stilul tau cu amanunt de detalii face diferenta.
Urmeaza dar cu alte motoare.
Am detaliat motorul pe un x5 E70
extraordinar omule
Give me, give me a man after midnight! =))) Auzeam deja versurile
Like instant pentru intro! 👏
Te salut și te felicit pentru cel mai tehnic și detaliat canal de TH-cam pe domeniul auto!
Iti urmăresc cu interes canalul și ma tot chinui sa găsesc o informație despre mașinile hibrid (urmeaza sa achiziționez un Volvo XC60 T8) și anume: ce se întâmplă cu motorul termic când pleci dimineața la -10 grade pur electric cu mașina și apare o situație de depășire și intra brusc motorul pe benzina? Dacă ai ceva informații despre o încălzire constanta a motorului pe benzina în caz de folosință care sa tina uleiul cald, altfel mi se pare fiabilitate foarte scăzută în timp...
Sper sa fiu înțeles și îți mulțumesc anticipat, toate cele bune!
Salut!
Vreau să achiziționez un Volvo XC60 2018-2020. Ce îmi recomandați, benzină B5-B6 sau T6-T8 hybrid?
Mulțumesc!
Diesel de VW a fost si pe 740 in anii 80. 2.4 de Transporter. 2.4 L D24 I6
2.4 L D24T td I6
Ca de obicei, super prezentare. Mi-ar placea daca se poate si o prezentare la ceva "mai pentru saraci :))", o Mazda 2 eventual.
Gasisem una la un proprietar dar nu ne.am sincronizat
Îmi doresc mult sa prezinți un peugeout 207sw... merci !!!
Daca îmi scrie careva cu unul o sa fac
Felicitari Vlad! Gimmie gimmie a Volvo after midnight .... ;)
oricum am dat like dupa primele 8 secunde... go vlad!
Eu de obicei pun întrebări care nu au legătură cu subiectul.
Se poate pune motorul HEMI de Dodge challenger pe Dacie întreb asta pentru ca pot face rost de HEMI de pe un Challenger destul de uzat și accidentat încât sa nu se mai poată repara? ❓ ❔
Tu ai mai întrebat despre suspensii pneumatice pe Dacie... Câți ani ai? ai permis?
Nu de alta dar intrebarile par destul de neancorate in realitate.
Nu cred că ai idee de cat ar costa modificarile, pentru ca hemi necesita cutie de viteze si e tractiune spate, dacia e tracțiune față, si practic e extrem de scump de modificat, cardan, punte, prinderi, repartiție de greutate, trebuie mutat rezervorul...asa ca raspuns final nu, nu se poate :))
Volvo for life! Ce-mi place sa zic asta...😂😂😂😂 e fain.
In sfarsit,spui adevarul din inima-ti...😊
@@dorinchelcea3241 😂😂😂😂😂
@@dorinchelcea3241 nu am cum sa nu iubesc aceasta marca, desi sunt fan modele de la diferiti producatori si nu doar Volvo am avut si nu doar Volvo voi avea pentru ca voi lua alta marca...dar, am asa o afinitate pentru aceasta marca...se conduc fain!
Polul suedez si Volvo-ul de aur! 😅😅
@@Christianssen889 😂😂😂😂
Am avut modelul 2020 si la interior imi placea mai mult
In special rotita pt selectarea modurilor de condus care acum a disparut
Pe cand vedem un XC70?
Faine prezentarile!
Ultimul Xc-70 produs, este cea mai faina caruta de la ei...parerea mea! 🤣🤣🤣
@@poldaniel3574 Mda... E altceva, nu un SUV ca multe altele.
@@Luccio9791 pacat ca pe ultimul Xc-70 au pus 2.0 din cauza ca au scos la pensie batranu 2.4...asta e.
super video! :D
la cati km se schimba kitul de distributie la motorul termic?
N.as depăși 120k km
@@vladdutz20 corect. Acelasi lucru l-am aflat si din service ulterior. Si odata la 2 intervale si pompa de apa
Mergea un alt stil vestimentar, dar departe ideea de critică! Gânduri bune din Cluj! 👋
E atent aleasa, pantofii albastri si spatele gecii tot albastru sunt aluzie la culoarea polestar iar manecile rosii sunt in culoarea masinii :)
O masina superba
Era tare sa prezinti si masina in timp ce dai" la pian :))
ce ai explicat tu despre geely-volvo era valabil acum vreo 3-4 ani
E valabil și acum masina asta chiar e facuta bine, si nu e chinezarie
Cânți și la chitara ? :))))
Superb video, continua tot asa!
Știam și la chitara câteva melodii.
La saxofon mai știu un pic
Canta si cu picioarele, lautaru nostru!
@@poldaniel3574 hahahah ti-ai pastrat stilul :)
@@florinpenciu939 🤪🤪🤪
Salut din trollhattan....ca o gluma , Vlad sa nu canti la vioara ca duci arcusul la gura ca inainte ai fost flautist....super prezentare....esti cel mai tare
Cu flautul nu cred ca le are,ca-i prea feminin,dar la saxofon sunt sigur ca stie...😊
Sti sa canti si la pian ?? Super tare :)) ABBA la pian :)
E lautar mare, Vladut al nostru!
Are clape ca și acordeonul.
@@Remus_Mario Inseamna ca stie sa cante si la clavecin?🤣
Cum adica abba la pian, bineinteles ca abba la pian!
Un like pian
Best intro!!!
Mulțumesc, a fost spontana treaba, noroc ca era pianul acela pitit într-un colț
Like, Share and Subscribe doar pt intro 😂 restul e extra
Salutare si iti multumesc pentru prezentarile detaliate. Si eu mi am achizitionat recent un model similiar XC 60 T8 echipare Inscription tot in urma materialului cu S60 si a unui test drive desigur. O opinie personala daca se poate referitor la update ul motorizarii (unde si eu am fost un pic dezamagit ca nu am prins-o).Consideri ca scoaterea compresorului mecanic si inlocuirea lui cu acel electromotor (care va tine loc si de convertizor si generator daca nu gresesc) este o forma de " cost cutting"? Vezi o fiabilitate mai mica in timp? Multumesc
Pai nu e scos si inlocuit, sunt toate acolo :)
Motorul are compresor Eaton de tip roots, turbina cu wastegate, demaror generator C-ISG de 47 de cai, motorul termic are intre 303 si 310 cai in funcție de tara, iar electricul nou de pe spate are 145 cai
In Romania am văzut puține mașini bune de acest gen Volvo ,Toyota sau Lexus,Subaru etc.Putine reprezentante Volvo in țara noastră.Le pot număra la degetele de la o mână.Din păcate românii aleg cum ai spus '''sfanta treime nemțească ''''..Nu se lasă de mașinile nemțești pt că nu știu că există ceva mai bun la poate mai puțini bani.
Poi ce conteaza ca are 405 cai daca e limitata la 180 185?.. numa taxe in plus? Eu tot ma uit sa cumpăr un xc60 de aia întreb
E suficienta viteza pentru traficul din Romania
de unde știi de cuvântul "fest"?? este în lb. Germană de fapt și îl folosești corect, adică cu semnificația de "fix".
Așa știu și eu , la fel ca expresiile zeiss și neckermann :))
Pe partea asta de electric, cat mai este prețul unui plin :)), cu noile tarife? Nu are cum sa mai rămână mașină electrică atât de bună din punct de vedere a consumului, in plus am văzut Dacia Șpring pe strada, e mica dar e mai mare că un Aygo de exemplu și e ok de oraș, dar fiind ceva mai înaltă decât lata ai impresia la fiecare curba că se răstoarnă, și asta la viteze mici, la o viteza ceva mai mare o pui cu rotile in sus :)), dar cred că își merită banii
Mersul pe electric are costuri foarte mici si infrastructura a început să crească, de exemplu la tesla e gratis încărcarea la mall Promenada.
Majoritatea le incarca de acasă
Partea in care detaliezi diferitele motorizari face tot... lucru pe care nu il vezi mai deloc pe TH-cam.
Eram curios de durata de viata a bateriei in ani/km. Eu nu schimb masinile prea des si nu ma incanta ideea de a schimba bateria dupa 5 ani de exemplu. Fiind bateria mica, face multe cicluri de incarcare. Daca o incarci cam zilnic inseamna sa ii faci peste 300 de cicluri pe an. Bateriile li-ion (daca are li-ion) pe la 1000 de cicluri isi pierd destul de mult din capacitate si cer sa fie inlocuite.
A doua intrebare este legata de partea offroad: se merita sau este mai eficient sistemul hybrid atunci cand ai nevoie sa treci printr-un noroi sau zapada mai adanca fata de AWD-ul cu cardan? Nu prea am gasit teste comparative intre un T6 si T8 pe parte de traction control in situatii de genul. Nu ma astept sa fie peste Range Rover, dar macar sa fie la nivel cu alte branduri premium (Mercedes, Audi, BMW).
Merge fara probleme awd in situatii de aderenta limitata, volvo a mai avut acest sistem pe breakurile V60 și s60 D6 2.4 diesel phev.
Bateriile tin fara probleme 10 ani, sunt japoneze hibride cu 1 milion de km si bateriile originale
Romanii au talent!
Romanurile are talenturi! 😂😂😂
Este oare un Cayenne sau GLC Coupe la fel de sigur ca un XC90 sau XC60? Zicea cineva ca Volvo are parti otelite din caroserie... celalalte SUV-uri de lux nu au?
Volvo are sigur montanții întăriți, in general suedezii au facut asa masinile.
Eu cred ca deja la clasa lux toate sunt asa
Tot mai bine si mai bine cu prezentările Vlad 👏👏👏👏👏👏
Pacat ca sunt limitate la 180 km/h....
Dar nu cred ca la un mers mai sportiv spre blana maxima rezista PET-urile cu brio.
Cat e in garantie si pana in 100kkm trebuie sa fie totul ok, după nici nu vreau sa ma gandesc cand obosește toata tehnologia....
Dar nici nu prea ii intereseaza pe producătorii auto de Proprietarii la mana 2-a sau 3-a.
Da, mare pacat ca sunt limitate la 180km/ora...la noi in tara nu este suficient acea viteza, ce-i 180km/ora intre doua localitati? Fix pix 😂😂😂😂 las ca e ok si 180 ca nu ne grabim sa ajungem la Stiri facuti acordeon sau bagati intr-un copac...vezi de treaba!
184kmh chiar, da, sigur apare un baietas cândva cu crack :))
Cred că cel mai interesant este B6 cu turbina si compresor fara hibrid și cu sistem awd haldex cu cardan
@@poldaniel3574 Chiar nu vreau sa ma ia in flash-uri unu cu Octavia 1.6 tdi pe autostrada....
Dar știe Volvo mai bine clienți proprii.
@@KIP777 daca vrei mai mult de 180 ia-ti Skoda cu 1.6 tedeiu 😂😂😂😂😂 al meu nu este limitat la 180 ci la 205 pentru ca este din 2017 si pe vreamea aia nu limitau la 180...
@@poldaniel3574 Am avut Octavia 3 in Leasing operational. O minciuna de masina. Pe lângă ca arati in Octavia ca un "penis with car from company" mai sunt si stricacioase.
Posesorii de Toyota cred ca au masini fiabile, posesorii de Volvo cred ca au mașini premium.
Exista suficiente masini cu limitare in 250km/h car pot fi cumparate.
Dar volvo sunt sigure etc etc etc
Volvo au început sa faca masini sigure ca nu prea aveau frane si directie. Acum stau mai bine la frane si directie cu platforma SPA.
XC90 nu poti compara cu un X5, Q7, GLE
S90 nu poti comparat cu un E-class, A6, seria 5.
S60 nu poti cumpara cu seria 3, C-class, A4
Volvo e premium ca pret. Ca masina e aproape premium.
Da e peste Lexus si Infinit dar sub trio German.
Foarte frumoase prezentarile tale! Dintre toti fanii tai nu exista nici un proprietar de Volvo nou ca sa puna o pila la acea marca? Bine ca aia doi mascarici, nu dau nume (SuperSpeed) primesc carute noi sa le prezinte...ma rog, sa le filmeze ca alea numa prezentari nu pot fii numite...ma opresc aici ca numa' ma enervez 😂😂😂
Încerc și eu cu vorba buna la volvo, îmi place sa cred că o să observe filmarea asta
@@vladdutz20 recent voi merge la reprezentanta si voi pune o pila daca pot astia de aici sa-i contacteze pe cei din tara sa-ti puna la dispozitie carutele lor...eu zic ca rezolvam!
Superpuli
@@mihaidraghici4841 Salut Mihaita! Ma bucur sa te intalnesc pe aici 🤝
@@poldaniel3574 cand am vazut prezentarea, fix la tine m-am gandit 😁
Asa da ne place și la alte instrumente
Mai am o tarabana mare luata de la Istanbul :))
gimme gimme gimme a man after midnightb!!
60000 euro și te lasă navigația când mergi prin pădure sau pe niște dealuri?
Nu te lasa ca își descarcă automat hărțile.
Nu va ganditi ca nu se poate folosi, zic doar că serviciile de muzica si net sunt exclusiv pe streaming online cu memorie locala unde se salveaza pentru zonele fara semnal
Mama ce intro. Wow. Cum iti ziceam acum cateva clipuri. Esti altceva. Dar hai sa iti raspund Vlad, la intrebarea pe care o pui la inceputul clipului. De ce, aceste companii (aka reprezentante Romanesti ale lor) nu iti acorda aceste masini pentru prezentari in stilul tau. Vezi tu, ghinionul tau (dar norocul nostru) a fost ca te-ai nascut unde esti. In tara asta, cu limba de lemn. In care angajatul (tot Roman si el) nu indrazneste sa calce unde nu i-a spus sefu' (da, cu ') ca are voie, de frica sa nu isi piarda functia. La fel ca in documentarele de la Recorder, unde functionarii publici zic "pai stati sa vorbesc si eu cu sefu". Asta inseamna limba de lemn in forma ei pura. La fel ca si functionarii publici, si astia din privat la noi stiu acelasi lucru, sa nu faca valuri ca sa nu isi simta parcursul profesional perturbat. Si din pacate acesti angajati la privat Romani, nici nu stiu ce melodie ai fredonat pe pianina. Ca pe ei i-a invatat patronu' sa cunoasca logo-ul firmei si stampila. Dar cam atat. Pe undeva cred ca rezonezi cu ce zic, luand in considerare ce ne-ai mai povestit din experienta personala - tocmai pentru ca tu nu te incadrezi in segmentul asta de rumegatoare. Si uite asa, ne aflam unde suntem. Imi pare rau fiindca tu ai fi avut mult mai mult succes cu genul asta de initiative in alta parte, insa ce noroc avem sa te putem vedea si aculta in limba natala. Chiar si asa, fiecare prezentare pe care o faci, are statut de "instant classic". Si asta spune mult. Cheers man 🍺 Sper ca intr-o zi sa bem o bere pe bune.
Mulțumesc, da, cam asa e cu limba de lemn, eu am cerut masini la nivelul înalt, si la una din firme unde nu ma așteptam sa primesc un răspuns, chiar am primit unul ok si vom avea o gama larga de modele.
Ei cred că sunt interesați de cifre de vizualizări, și de aceea nu are logica, dau masini unor canale si publicații la care nu se uita nimeni, video.uri cu 500 de vizualizări, si prezentatori care habar nu au despre mașină
@@vladdutz20 Da, cam asta e rezultatul cand managementul e "tone deaf".
Wow… poezie
Salut … îți urmaresc clipurile cu drag. Un review foarte bun … dar ce m-ar interesa pe mine este următorul aspect ; soția vrea un suv de dimensiuni mai mari și mi-a dat de ales intre Kia Sorento ; Hyundai Santa Fe ; Volvo xc90 .
Eu conduc un BMW seria 5 gt 530D și ea un Volvo v40 D2 … ideea este ca trebuie sa schimb BMW -ul cu una din cele 3 mașini de mai sus hibride … și tind spre xc90 … crezi ca acest motor T8 este suficient pentru greutatea și dimensiunile unui xc90 care sa-mi satisfacă plăcerea de a conduce și sa facă fata cu brio unor aceleratii 100-140 (tinanad cont de mașina pe care o conduc acum)?
Numai tu poti sa stabilesti daca o masina iti "satisface placerea de a conduce". Ce pot sa iti sugerez eu, e sa te duci sa faci un test drive cu XC90-ul T8, pt ca il au disponibil si o sa iti faci rapid o parere. Pt mine XC60-ul e suficient ca spatiu. XC90-ul are 200kg in plus si este o masina de 7 locuri.
Mulțumesc de sfat … idea este ca stau in Pitesti și nu avem reprezentanta Volvo aici, dar se pare ca singura soluție asta este … sa fac un drum pana la București special pentru test
Cei de la Volvo Primus Auto lucreaza si sambata si au sediul pe centura. Recomand sa te programezi telefonic pt masina aia. Si daca te hotarasti la Volvo, iti sugerez sa dai comanda pt modelul nou, care vine cu bareria mai mare ;)
Eu zic că face fata, având compresor și turbina, pune bine jos puterea, se simte mai puternică față de celelalte modele enumerate de tine, insa costa și mai mult
@@vladdutz20 mulțumesc de răspuns … dar in aceste 9 zile ți-am mai vazut câteva review-URI printre care și unul cu noul Toyota highlander … cei de la reprezentanta mi-au oferit-o timp de 3 zile (Weekend) și m-am îndrăgostit de ea . Oferă foarte multe și la un pret mult mai accesibil decât un xc90 full.
Mi-au spus ca dacă o iau in interes personal și nu vând mașina îmi da o garanție de 12 ani fără limita de km
Ușor inconstant ,la prezentare Mazda 150AWD erați foarte încântat de cum se prezintă apoi la blogul dacă ai nevoie de 4x4 ați spus ca mai bine iei o motorizare superioară sau o cutie automata. Asa dar ……?
Pai am zis eu sau Cezar?:))
Plus ca masina asta este awd simulat prin motorul electric, nu are diferential central sau dispozitiv de cuplaj si cardan.
Nici nu poti sa iei altceva decat awd.
La mazda te costa 2500 euro cutie automata si 2500 awd, daca ai doar 2500 si ai de ales o faci conform nevoilor
Dumneavoastră , comentariu la părerea exprimata de un posesor CX30 cum ca nu merita încă 2500€ AWD
@@viorelteodoru2294 pai daca nu ai nevoie de el in sensul in care nu ai casa la munte cu pantă de acces nu merită, de banii aia poți sa iei echipare superioara sau cutie automata de exemplu.
La mersul de zi cu zi nu e neapărat necesar 4x4.
La Volvo e alta situație, xc60 se vinde doar 4x4 insa cu 2 sisteme diferite, haldex cu cardan au modelele termic cu sau fara alternator mild hybrid, iar cele t6 si t8 phev au motor electric pe spate ,fara cardan
Si mai e un reper...daca nu stii cum funcționează si ce tip de diferențial are sau nu are, inseamna categoric ca nu ai nevoie de sisteme awd 😅
Top 10/10
Dezacordat pianul, dar prezentarea e la fix :)
Da dar se potrivește cu hala :)
@@vladdutz20 exact. Si cu sistemul info din masina. :)
Se vede clar ca următoare ta masia va fi un Volvo.😉
I-am zis ca facem schimb de carute dar nu vrea ca e smecher 😂
Luni am descarcare la volvo ghoteborg cu buretii de scaune volvo
Bun asa , poate o sa ii regăsesc într-o masina la filmari :))
Sunt bureti chinezesti? 😂😂😂
@@poldaniel3574 salut Daniel....in incarc in orasu ED in suedia de la fabrica ....produc ptr mai multe brenduri de masin chiar si camioane
@@tomacristian5272 am crezut ca le incarci in port si sunt chinezesti facute pe vapor 😂😂😂😂 mi-ai dat palpitatii 🤣🤣🤣
@@tomacristian5272 salut domn' Cristian!
Exista o domnisoara printre urmaritori, care a are o cutie mica, un minion, C30 cu un motoras destul de fain...sper ca intr-o zi sa mearga la Capitala sa puna la dispozitia ta acea masinuta!
Sa vina sa fac mașina vedeta:))
Sa dai atatia bani si sa nu ai chestii elementare pe parte de audio...Asta cu update de soft ota e vraja marii, ce inseamna bataia asta de joc, cine da 4000eur in plus pt sistemul audio clar vrea ceva mai mult decat calitatea FM, eu inteleg ca nu doriti sa suparati proprietarii sau pe volvo in ideea ca nu ati mai vedea masini de la ei ever insa unde e cazul fiti vertical si dati cu ei de pamant valabil cu toate marcile, atunci cand o marca firma are curaj sa vina pe acest canal, clar se bazeaza pe produs iar lumea va accepta sau nu minusurile si va cumpara sau nu, insa important este sa iei decizia in perfecta cunostinta de cauza. Sunt curios dupa cat timp se va oferi acel update si daca el nu va fi doar praf in ochi,,,
Prezentarea in sine foarte faina, as usual, felicitari
Pai chiar am criticat sistemul infotainment, nu mi s.a impus niciodată ce sa spun, si de aceea cred că e mai bine că nu am avut mașini de la bmw marketing de exemplu, dar o sa avem din alta sursa.
Aceasta masina se bazează pe servicii de streaming care nu sunt puse bine la punct în România inca, dar în străinătate mwrge.
Avand in vedere ca update.ul va rezolva problema integral, eu zic că e ok.
Plus ca fiind sistem android este open source si vor aparea aplicații.
Audio merge foarte bine cu spotify si radiouri digitale, deja și pe telefon multi folosesc aceste servicii
😂😂😂 in sfarsit un T8 fain! Asta l-ai filmat ieri sau alaltaieri
Am cerut si eu oferta de la Volvo si n-am primit niciodata nimic. Cred ca au prea multe vanzari si sunt prea ocupati.
Prezentarile tale au un farmec aparte
mai e umpic si sunt like: nu e de la vlad nu prea merita sa ma uit
Mulțumesc, fiecare e cu stilul lui, ne completam 😁
Gimme gimme
pai ie cel mai sigur masina ...Suedia are cel mai bun otel ...numai ca costa cam scump ...bine ca a cumparat chinezii dar tot ie scump
Pai e Volvo, tot timpul a fost un brand premium
ABBA 👍:)
Si geamurile din fata sunt din China...scrie pe ele Made in China...cele din spate si luneta este din Suedia iar parbrizul din Polonia...asa e la chinezaria mea!
Și totuși este o mașină, nu un calculator plin de programe ....
ABBA...Volvo..Suedia
Vlad, trebuia sa zici ca plug hibrid este si T6...asa din prezentarea ta se intelege ca doar T8 este plug hibrid dar si T6 este plug...
L.am omis , acum imi dau seama ca îl au in oferta si aici.
T6 are cod motor B4204T46 si T8 B4204T34
Iar cel polestar are B4204T48, de unde deduc ca sunt doar diferente de soft, cel putin între t8 si polestar
@@vladdutz20 pai si intre T6 si T8 este diferenta doar puterea cumulata...am un client si-a luat acel Xc-60 T6 Inscruption cu o culoare noua de la Volvo, auriu...ti-am trimis atunci poze sa vezi...oricand doresti sa vii aici, iti pun la diapozitie multe carute faine atat noi cat si sh cu km si putem deduce cum se prezinta calitatea in timp pentru ca atunci cand sunt noi, toate sunt bune.
ABBA rulz
Salut. Nu este eronat ce spune lumea, volvo se fabrica in china. Asta e realitatea, eu am cumparat un volvo xc 60 2021 fabricat in china.
Depinde de piata, se fac si in Suedia, si in China, si in America.
Sunt situatii temporare datorate lipsei de semiconductori
@@vladdutz20 salut....nu stiu cum se face dar in Romania ajung doar cele fabricate in china...cele fabricate in U.S.A sau Suedia nu prea ajung pa aici.....din pacate....😢😢😢
@@emilrotaru7664 nu e adevărat, in romania ajung modele de america sau Suedia, e foarte simplu de observat dupa seria de șasiu
Vrei Xc-90? Ia-ti bilet de avion ca ti-l platesc eu...
Aștept plata 😂
@@slimacovidiu nu ai primit salarul? 😂
@@poldaniel3574 l-ai plătit ? :))
@@slimacovidiu pe cine? Pe Micsu'? Nu-l platesc ca e smecher Micsu'...dar îi platesc biletu' de avion daca doreste sa vina aici sa prezinte niste carute printre care si Volvo.
@@poldaniel3574 Pe cine vrei tu, sunt banii tăi ! Acuma apăi când zici, zici ... ai zis că plătești Xc-90 și acuma zici că-i plătești biletul de avion, care din variante e adevărată sau este vreuna ? :))) Dezbracă-te ... îmbracă-te ... așa o furtună =))
Ohlins e topul.de.top si ot mtb uri, e mtb uri...varful de la Specialized, de exemplu.