Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei ✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa. Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu. Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
Credința adevărată, este cea consemnata în Sf. Scriptura. Vezi Isaia 43:10-12, este credința care a avut-o Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și apostolii Sai. vezi Apocalipsa 1:5, Apocalipsa 3:14, Faptele ap. 1:8. Este credința data "sfinților odată pentru totdeauna", vezi Iuda versetul 3.
DOMNULE CORNEL Nu amestecati Cerul cel nou cu pamintul cel nou . In cerul cel nou vor trai numai credinciosi dupa inviere si judecata in trupuri de slava unde nu este moarte nu este lacrimi ......Iar pe pamintul cel nou viata va continua in carne si oase .Nuvor fi copii cu zile putine si nici batrini sa nusi inplineasca zilele iar zilele poporului meu vor fi ca zilele copacilor .....Pe pamintul cel nou pentru cei pacatosi vafi moarte .BISERICA ADVENTISTA ARE MULTE RATACIRI Reveniti la biblie

Care este marea greseala ce o poate savîrsi un om pacat împotriva Duhului Sfînt ce este de neiertat zice Mîntuitorul în veacul acesta si nici în veacul viitor.Am înteles ca refuzul a crede,a cerceta cuvîntul lui Dumnezeu.

Răspunsul dat despre Sabat şi fusul orar (vezi de la min.11:45), nu e biblic, citez din cele comentate: ``oamenii care stau doar în întuneric sau doar în lumină trebuie să-şi aleagă un interval orar...``. Acest enunţ este total ne biblic! Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales ziua şi intervalul orar, nu omul! Pentru că la poli se întâlnesc toate meridianele longitudinale, nu există un fus orar determinat, Antarctica fiind singurul continent fără fus orar. Întrucât evreii şi anumite confesiuni religioase socotesc Sabatul de la creaţie; ziua întâi… ziua a doua etc... asta ar însemna că în ziua a 7-a, atunci când Dumnezeu S-a odihnit (după meridianul evreiesc), alţii au şi trecut de sabat şi/sau alţii aşteaptă să intre în Sabat, ori Dumnezeu nu S-a odihnit consecutiv pentru fiecare meridian în parte sau, la poli nu există permanent seară pentru a determina începutul şi sfârşitul Sabatului. Concluzia: Sabatul vechiului legământ a fost ceva local, doar pt. poporul evreu, fusul orar delimitând acest lucru.
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei ✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa. Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu. Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
@@ionut-lucianciuca6066 Ce sa vorbim despre ortodoxi? De preafericitul Daniel care umbla numai cu masini scupe si insotit in permanenta de garzile de corp? Parca ar fi cine stie ce vip. Nu prea se vede sperenia pe fata lui. Sau despre pupatul moastelor? Sau poate despre inchinarea la idoli? Sa nu mai vorbim de perioada comunismului, o Biserica aservita regimului. Se ocupau doar de nunti, botezuri si inmormantari… asta a fost chemarea lor? Chemarea Bisericii este sa duca cat mai departe aceasta evanghelie pe care a lasat-o Isus ‘’duceti-va in toata lumea si faceti ucenici din toate neamurile…’’, ori Biserica Ordodoxa a fost inchisa in ea insasi…
Credinta adevarata 10 Porunci respectate cu ajutorul 7 Taine ale bisericii in timpul slujbelor Sf Liturghii. Ajutate de Acatiste de multumire de cerere. De binefacere. Asta este Adevarata credinta .

Sunt multe grupări sectante cum ar fi: religia adventistă, religia ortodoxă, religia branhamistă, religia catolică chiar și cei care susțin că doar botezul în Numele Domnului Iisus este cel corect și nu cel în numele Trinității sunt tot sectari. Orice religie care refuză unul sau mai multe adevăruri din Biblie, se cheamă fără îndoială sectă. Așadar cei care sunteți în vre-o astfel de sectă ieșiți afară cât mai aveți posibilitatea fiindcă ziua de mâine nu se știe dacă o mai prindeți, Domnul Iisus să vă ajute la toți cei care căutați adevărul lui Hristos, Amin!
Pt. Persil, Trebuie sa știi, ca orice ce este împotriva voinței Lui Dumnezeu, se numește religie. Toate religiile (oricum s-ar numi ele), sunt produsul lui Satan Diavolul, Șarpele cel vechi. Ca sa știm care este voința lui Dumnezeu, și, sa o și facem, este f f f necesar sa cercetam Cuvântul Sau Sfânt, Biblia.

Credinta. Se să. Cred. În isus. Hristos. Este. A Adevărată. Este credinta Domnul. Nostru. Amin
Buna ziua. Care este Credinta adevarata :Ortodoxia,Baptista, Penticostala etc. Lamuriti-ma cu un raspuns. Va multumesc
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
Credința adevărată, este cea consemnata în Sf. Scriptura. Vezi Isaia 43:10-12, este credința care a avut-o Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și apostolii Sai. vezi Apocalipsa 1:5, Apocalipsa 3:14, Faptele ap. 1:8. Este credința data "sfinților odată pentru totdeauna", vezi Iuda versetul 3.
DOMNULE CORNEL Nu amestecati Cerul cel nou cu pamintul cel nou . In cerul cel nou vor trai numai credinciosi dupa inviere si judecata in trupuri de slava unde nu este moarte nu este lacrimi ......Iar pe pamintul cel nou viata va continua in carne si oase .Nuvor fi copii cu zile putine si nici batrini sa nusi inplineasca zilele iar zilele poporului meu vor fi ca zilele copacilor .....Pe pamintul cel nou pentru cei pacatosi vafi moarte .BISERICA ADVENTISTA ARE MULTE RATACIRI Reveniti la biblie
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
CE A FACUT ,VIN SAU MUST? IUBITIVA!!!
VIN,VIN,VIN !!!
Must !
A facut vin sa creda in El si numai in El, si mama lui a zis, faceti ce va spune El ?
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
Care este marea greseala ce o poate savîrsi un om pacat împotriva Duhului Sfînt ce este de neiertat zice Mîntuitorul în veacul acesta si nici în veacul viitor.Am înteles ca refuzul a crede,a cerceta cuvîntul lui Dumnezeu.
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
În ce zi e sabatul?

Răspunsul dat despre Sabat şi fusul orar (vezi de la min.11:45), nu e biblic, citez din cele comentate:
``oamenii care stau doar în întuneric sau doar în lumină trebuie să-şi aleagă un interval orar...``.
Acest enunţ este total ne biblic! Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales ziua şi intervalul orar, nu omul!
Pentru că la poli se întâlnesc toate meridianele longitudinale, nu există un fus orar determinat, Antarctica fiind singurul continent fără fus orar. Întrucât evreii şi anumite confesiuni religioase socotesc Sabatul de la creaţie; ziua întâi… ziua a doua etc... asta ar însemna că în ziua a 7-a, atunci când Dumnezeu S-a odihnit (după meridianul evreiesc), alţii au şi trecut de sabat şi/sau alţii aşteaptă să intre în Sabat, ori Dumnezeu nu S-a odihnit consecutiv pentru fiecare meridian în parte sau, la poli nu există permanent seară pentru a determina începutul şi sfârşitul Sabatului.
Concluzia: Sabatul vechiului legământ a fost ceva local, doar pt. poporul evreu, fusul orar delimitând acest lucru.
Ia-o în ordine cronologica și vezi fiecare secta când a apărut: Anul, Țara în care a apărut, Și Fondatorul Credintei
✝️ Apoi o sa vezi ca toate sectele au apărut după reforma lui Luther din Germania în 1517. Apoi Catolici au apărut o data cu schisma din 1054 când sau despărțit de Biserica Ortodoxa.
Iar anul când a fost întemeiată Biserica Ortodoxa e anul 33 Iamainte de înălțarea cu Trupul la cer de către Iisus Hristos Dumnezeu.
Și asa afli care e credinta cea adevărată. Cum poate un cult religios sa se numească pe sine Biserica când ia a fost i temeiata de om prin Europa-America după 1.500 de ani de la întruparea Domnului? Pai asa ori cine poate sa afirme ori ce.
@@ionut-lucianciuca6066 Ce sa vorbim despre ortodoxi? De preafericitul Daniel care umbla numai cu masini scupe si insotit in permanenta de garzile de corp? Parca ar fi cine stie ce vip. Nu prea se vede sperenia pe fata lui. Sau despre pupatul moastelor? Sau poate despre inchinarea la idoli? Sa nu mai vorbim de perioada comunismului, o Biserica aservita regimului. Se ocupau doar de nunti, botezuri si inmormantari… asta a fost chemarea lor? Chemarea Bisericii este sa duca cat mai departe aceasta evanghelie pe care a lasat-o Isus ‘’duceti-va in toata lumea si faceti ucenici din toate neamurile…’’, ori Biserica Ordodoxa a fost inchisa in ea insasi…
Demagogie.
ce limba a vorbit adam?'
Aramaica
Nu a fost jertfirea , a fost dedicată la serviciul la Templu!! Mai cercetați va rog!