Constelatiile mi-au schimbat viata, m-au trezit la viață! O viață întreagă (de fapt mai multe), din chiar ziua conceptiei mele în viata asta, am dus crucea grea a familiilor. Într-adevăr, nu am avut cuvinte prea drăgălașe pentru „neamurile” mele, dar m-am eliberat. Nu am cuvinte să exprim sentimentele de eliberare și reîmputernicirea pe care le-am simtit după și le simt și acum. Sunt un alt om. Sunt eu, sunt ceea ce sunt! Slavă Domnului că există această metodă absolut extraordinară. Felicitări pentru emisiune și pentru invitată. Ce bucurie și încântare!🥰
Mai neplăcut e când ai capacitatea să înțelegi anumite lucruri,ai atins un nivel de cunoaștere,care-ți permite să ai și o vedere de ansamblu,dar nu poți avea acces la uneltele necesare (psihoterapie,metoda constelațiilor)pentru a vindeca.Cunoașterea și înțelegerea,conștientizarea reprezintă un pas important,să reușești să integrezi în adâncul ființei tale această nouă viziune,să reușești să vindeci în profunzime,este cu totul diferit.Singur,fără indrumare și susținere,mai greu spre imposibil. :)
Nu cred. Primul om care si-a dat seama de lucrul asta (ca se poate vindeca), cum s-a vindecat? E veche treaba de cand lumea si pamantul, nu cred ca cineva are nevoie de un guru, terapeut, maesteu spiritual etc. Lucrezi cu tine si mergi pana unde ti se da voie. Nu poti forta nimic. Unii trebuie sa doarma, altii trebuie sa se trezeasca.
Chiar asta am concluzionat azi: e mai bine sa integrezi cunoștințele singur decât deloc, dar este mult mai bine sa le integrezi ghidat de catre un profesionist decât singur. Ambele sunt utile, unii plutesc in neștiință toata viața. Sper sa ne îndreptăm cu toții macar spre un nivel de cunoaștere intelectual, ca apoi sa putem cauta ajutor specializat. 🎉
Interesant podcast.. mulțumesc. A ierta nu înseamnă sa uiți ce s-a intamplat, ci sa-ti amintești fără sa te doară. Iertam atunci cind vrem sa ne oferim șansa de a merge mai departe, de a ne oferi dreptul la viață, la liniște, la libertate și la iubire. Nu este ușor sa iertam, dar nici imposibil. De altfel, dacă ramanem atașați de trecut și de durerea provocată de alte persoane, atunci suntem blocați în trecut și prin a învinovăți pe alte persoane înseamnă sa le oferim lor controlul. Fiecare dintre noi este responsabil de ce gandeste, simte și acțiunile sale, este liberul arbitru. Ce nu refuzam, acceptam; si, indiferent de decizia pe care o luam-fie ca este un da sau nu, sau nu știu/lipsa deciziei, este o alegere. Abtinerea de a alege este o alegere. În concluzie-noi suntem responsabili de noi înșine, iar atunci cind alegem sa fim responsabili de viață noastră, atunci ne ispasim și ne eliberam sufletul. Recunostiinta și acceptarea de sine sunt modalități de trai o viață împlinită.😊
E o minune de om fin și foarte bine educat,dar și cu un dar special de a transmite informația la un nivel superior, felicitări ca ati invitat asa un om minunat ❤
Exceptional! Multumesc! Va rog sa mai invitați acest specialist, este minunată prin studiu, experiență, lucru cu propria persoana și corelații! Este excepțională!❤
Ma fascineaza acest tip de discutii si cunoastere! Apreciez foarte mult invitata Dvs si tema. La cat mai multe astfel de discutii de ajutor pentru umanitate.
Cel mai smecher dialog pe care l am ascultat. ADOR. Totul e perfect la acest video,totul. Este realizat incredibil. Pe placul meu 100%. Va iubesc oameni frumosi!
Vă mulțumesc d na Lavinia Bârlogeanu pentrutransparența informațiilor și bogăția lor.Slavă Lui Dumnezeu pentru ce a pus în mintea și sufletul dumneavoastră din care ati lăsat să ajungă sclipiri de viață și cunoaștere și la noi.VĂ MULȚUMESC!Felicitări pentru realizarea cu grație a emisiunii
Buna si necesară emisiune ,de aceea va multumesc si va felicit! Ar fi bine dacă ați face mai multe episoade, ca lucrurile acestea necesare si chiar vitale, sa fie mai bine intelese de publicul ascultător !!!!
Stimate doamne, din suflet va mulțumesc!!!!! Va mulțumesc pentru ca , tocmai mi - ați rezolvat o mare problema in viața mea. Va mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru noi, va mulțumesc pentru profesionalitatea dumneavoastra si va fuerte mulțumesc pentru o impărtăşiți atât de ....elegant!!! Stimata doamne, tot respectul si admirația din partea mea. Va mulțumesc din suflet!!!
Am impresia că prin acest interviu se încearcă o complicare a existentei per intermediul sincretismului religios. Cu mult respect pentru doamna doctor.
Foarte interesantă emisiunea și ceea ce a spus doamna profesor Bârlogeanu Lavinia. Vindecarea este posibilă. Un prim pas este iubirea de sine, apoi o viață de rugăciune, de comuniune cu Înaltul Cerului prin rugăciune, apoi spovedire ritmică și împărtășire ritmică, cu vrednicie, un duhovnic bun, autocunoaștere, nădejde, optimism și răbdare. Keep going!👣🙏❤Lumină și pace!💡🕯📖🌞🕊💒🌅⛲🌈🌷🌳
Bună emisiunea, am înțeles ca suferințta nu i pentru oricine, dar e o virtute și are beneficii pentru întreg neamul, Foarte interesant subiectul și lămurește multe necunoscute.
Gândul că plătești pentru greșelile făcute de părinți, bunici sau strămoși, nu încurajează afecțiunea în cadrul familiei,dimpotrivă,apar acolo niște resentimente,o ciudă. Primim și ceea ce aruncăm în Univers și nu mereu oferim lumină,dar măcar atunci știm că orice am dat,s-a întors precum bumerangul, că ne-am facut-o cu mâna noastră.Viața e oricum nedreaptă și uneori ni se întâmplă lucruri pe care nu le merităm,dar să ni se treacă pe "nota de plată" ceva ce nu ne aparține,firește să ni se pară injust și să ne simțim revoltați,frustrați! E ca și cum ți s-ar fura startul ,căci pornești la drum,în această viață,cu un handicap de care nu ai habar,pe care posibil să nu-l conștientizezi niciodată,dar care-și pune amprenta grea asupra existenței tale. Ciudată e și viața asta!
Opusul e si el diferit, pe positiv. Ceea ce rezovam noi acum rezolvam si pentru urmasii nostrii si ei pot apoi trece usor prin viata. Viata poate sa fie si grea dar poate sa fie si foarte frumoasa. Mintea deschisa si inima si mai deschisa si cu incredere inainte.
Greșelile se iarta ,pacatele se plătesc!!!! Cine este crestin crede că Dl Isus a plătit pretul pacatelor , Apoi prin marturisire si cainta se poate rupe acest lant ingrozitor!!! In Fapte 2. 38 "fiecare sa fie botezat in Numele Dlui Isus spre iertarea pacatelor","murim odata cu Isus si inviem odata cu El dar nu mai suntem noi ci Hristos traieste in noi prin credints" Gal 2.20..Asa se capata mantuirea== iertarea de pacate!!!! Dl Isus este Rege!
Cred ca dd nivelul de la care privește D zeu...totul este perfect asa cum este...El știe de ce trimite fiecare suflet într o familie...apoi e greșit la constelații ca se pune accent doar pe ce ai pierdut din cauza înaintașilor...nu și pe ce ai câștigat...eu am făcut câteva ședințe de psihoterapie și când am văzut ca eram imboldita subtil sa mi urăsc mama și s o consider vinovata de top am zis stop joc...m a ținut în burta m a crescut cum a știut pt timpurile acelea și am preferat vindecarea prin biserica ...acolo n ai voie conform poruncii sa ți judeci părinții...doar în capul tău e nedrept...puteau sa te avorteze....cine nu și iubește creatorii trupului nu L poate iubi nici pe Creatorul Sufletului, pe Hristos.Punct.Aceste constelații preluate dd la triburile din Africa sunt pt cei rupți complet de Dumnezeu...Cat despre doamna doctor....da bine ca imagine per ansamblu...dar duhovnicește nu e vindecata...cică sa plecam întregi dincolo....dincolo trebuie sa plecam erați de toți și iertandu I pe toți....cu doua spovedanii sincere treci mai ușor în Rai decât cu 20 de ani de,, terapie psihanalitica,,în vest s a renunțat de mult la psihanaliza tocmai din cauza duratei exagerate...doamnele n au aflat asta???
M-am nascut să plătesc,pentru strămoși mei cu durere cu o viata fara sens cu neinpliniri, cu lacrimi pentru că eu nu am putut să răspund, cu aceiasi răutate cu care eram tratată, eu am oferit cu toată inima fără să astept să mi-se ofere la fel, eram rănit dar rămâneam blocată în suflet si nu înțelegeam de ce nu-i pot raspunde cu aceiasi răutate, ci mă ascundeam sa plâng,după plâns, eram alt om si nu purtam nici ura petru ce-mi făcuse ci dupa ce plângeam ma refacem de durerea pe care mi-o provoca
Sa luam exemplul sfinților care au răbdat toată nedreptate și și au dat chiar viața pentru Hristos,astfel martirii dobândesc viața veșnică. Dar trebuie sa o facem conștient și să acceptăm fara sa ne plângem ,fara sa acuzam , Dumnezeu vede și știe totul și da fiecăruia răsplată. Numai prin sacrificiu se poate obține mântuirea,niciunul nu suntem fără păcat și tot ce nu se întâmplă e spre binele sufletului nostru dar tre să acceptăm .Daca nu ai așteptări nu mai ai nici dezamăgiri.
Vai nu-mi vine să cred!!! Simt la fel; îmi e greu să-mi iert părinții pt ca am o boala, și simt ca datorită comportamentului lor, nu mă vindec!!! 😢 ce situație!!! Doamne dǎ-mi înțelepciunea de-a putea să trec peste ceea ce simt și să pot să iert, să-mi fie mi-e bine pe pământ, și părinților mei 😔
@@theIrinaCia simt ca le caut scuză in momentul în care gândesc așa. Ai dreptate, și-ți mulțumesc pt răspuns; e greu. Sincer, îmi e așa de greu să-i iert 😥😔 însă timpul vindecă rănile; și știu ca o să ajung și ei la momentul ăla. Nu știu când
@aluna_m888 asa simteam si eu, dar am ajuns sa inteleg (dupa vreo 26 de ani, adica o viata din acel moment) ca , intr-adevar, atat au stiut si putut atunci! Daca puteau mai mult, sau altfel, faceau. Cand ajungi sa intelegi asta, e mult mai usor de iertat. 🙏
Prin iertare îți dobândești liniștea sufletească,roagă te pentru ei și vei vedea foarte curând roadele și la tine și la ei.Sa ne amintim mereu rugăciunea,,și ne iartă noua păcatele noastre precum și noi iertăm greșiților noștrii,,,daca nu iertăm nici Dumnezeu nu ne iartă,că toți avem păcate.Mai mult amintește ți mereu de Hristos care a răbdat și iertat pe toți și El chiar a fost nevinovat. Începe schimbarea cu tine și ai să te eliberezi.
Va multumesc ! Minunate doamne ! Gratioase doamne va multumesc cu recunostinta pentru aceste emisiuni minunate . Chiar aduceti lumina in viata mea 🙏❤️🌹
Da sărut mana,se leagă multe ceia ce spune Doamna Profesor,am avut stări în care eram într un labirint în întuneric,dar nu am găsit esirea ,ma sperie,e o stare uita
Păi vedeți ,luăm în calcul spiritualitatea africană ,dar nu vrem sa înțelegem ce înseamnă iubirea și iertarea în credința creștină. Când ierți te eliberezi ...devi liber așa cum Dumnezeu ne-a creat după Chipul și asemănarea Sa. Hristos nu s-au sacrificat pentru întreaga omenire ? A șters greșeala protopărinților Adam și Eva și a reînnoit firea omenească. Iubirea și iertarea ne mântuiesc . La înviere ajungi prin asumarea suferinței.
Fac eforturi sa inteleg ceva...Va rog cumva sa opriti fondul muzical.Uneori ne bruiaza.Ma scuzti dar ma straduiesc sa inteleg, ca nu- i decolea emisiunea dv.Multumesc anticipat.Buna seara.
Bună seara! Doresc să știu de ce i S- a declanșat fiului meu epilepsia? De ce? Am citit ca e genetic! Exclus așa ceva in familie! Dmna dr poate sa- mi raspunda? Multumesc anticipat pentru raspuns
Ce faci când preiei traumele părinților, bunicilor, strămoșilor tai fără voia ta. Eu nu am cerut asta și totuși le-am preluat, sunt oaia neagra cum se spune. Tot procesul e foarte dureros, chinuitor, te lasa fără vlaga și fără voința de a mai trai.
Acolo e Magie neagra. Tapul ispășitor. Începe sa te pregătești cu multa natura, ceaiuri, sucuri, curățiri corporale, bai cu sare și pe urma începi analiza. Iei un caiet si scrii tot ce te doare. Și vezi cum faci sa schimbi în pozitiv. Dans, sport, desen, muzica...
Nu prea inteleg cum functioneaza dpdv stiintific. Nu am inteles mai nimic. Adica eu, un tert, intru intr-o stare in care mi se reveleaza ceva din trecutul unui coleg din experiment, de care el habar nu are? Iar eu, nu sunt atins cu nimic, iar el se vindeca de vreo trauma de care habar nu avea? Aceasta e ideea? Dintre cei ce au ascultat, a experimentat cineva si a functionat? Multumesc pentru eventuale raspunsuri.
Traiesti cu iluzia ca stiiinta ar putea explica orice sau ca ar fi bservatiaode datoria ei.Voi reface chiar eu insa observatia ta , care mi se pare de cel mai mare temei.
Am cunoscut pe cineva care s-a debusolat f tare dupa cursul acesta ! A intrat intr-o depresie grozava ! Sincer , nu recomand ! Nu cred ca este pt toata lumea terapia asta !
@@aurastan6575 D-na Lavinia Bârlogeanu a și spus că nu e pentru toată lumea, e doar pentru persoanele care sunt deja într-un proces cu un psihoterapeut și pot prelucra și integra cu susținerea acestuia ceea ce au descoperit într-o constelație.
De ce numai întâmplări nefaste? Poate ca am moștenit de la strămoși si instrumentele necesare pentru rezolvarea problemelor. Strămoșii au fost supraviețuitori ai unor dificultati majore, ceea ce i-a întărit suficient ca sa procreeze. De ce ar trebui ca noi sa fim protejati de încercări majore?
Mulțumesc frumos pentru aceste lecții de MARE AJUTOR 🙏 ! Să ne vindecam de anumite traume din copilărie și chiar din alte existențe in aceste terapii, este o binecuvântare ! Sunteți mesagerii harului dumnezeiesc !
Faza e că nu există o grilă din punct de vedere științific ...care ar fi păcatele.Păcat e egoismul și mândria în primul rând de la care vin și celelalte.În biserica ortodox-creștină exită o listă detailată ,din punctul meu de vedere chiar vastă,astfel încât e cred imposibil a nu le face,dar sunt sigur că pentru a face cât mai puține.Interesantă abordare a unei doamne doctor în domeniu cum prezintă psihanaliza prin prisma creștină,spirituală în general.Știu că psihologia nu e neapărat creștină,dar promovează iertarea și iubirea .
Vă puteți da ca exemplu personal? A-ți făcut dumneavoastră, ceea ce spuneți ca trebuie facut, ca să întrerupeți evenimentele neplăcute din familia dumneavoastră? Cred ca înțelegeți ce vreau să spun.
Constelatiile mi-au schimbat viata, m-au trezit la viață! O viață întreagă (de fapt mai multe), din chiar ziua conceptiei mele în viata asta, am dus crucea grea a familiilor. Într-adevăr, nu am avut cuvinte prea drăgălașe pentru „neamurile” mele, dar m-am eliberat. Nu am cuvinte să exprim sentimentele de eliberare și reîmputernicirea pe care le-am simtit după și le simt și acum. Sunt un alt om. Sunt eu, sunt ceea ce sunt! Slavă Domnului că există această metodă absolut extraordinară. Felicitări pentru emisiune și pentru invitată. Ce bucurie și încântare!🥰
Ati fost indrumata de catre un psihoterapeut? Si ati continuat sedintele cu dansul? Inainte si dupa constelatie?
Mai neplăcut e când ai capacitatea să înțelegi anumite lucruri,ai atins un nivel de cunoaștere,care-ți permite să ai și o vedere de ansamblu,dar nu poți avea acces la uneltele necesare (psihoterapie,metoda constelațiilor)pentru a vindeca.Cunoașterea și înțelegerea,conștientizarea reprezintă un pas important,să reușești să integrezi în adâncul ființei tale această nouă viziune,să reușești să vindeci în profunzime,este cu totul diferit.Singur,fără indrumare și susținere,mai greu spre imposibil. :)
Nu cred. Primul om care si-a dat seama de lucrul asta (ca se poate vindeca), cum s-a vindecat? E veche treaba de cand lumea si pamantul, nu cred ca cineva are nevoie de un guru, terapeut, maesteu spiritual etc. Lucrezi cu tine si mergi pana unde ti se da voie. Nu poti forta nimic. Unii trebuie sa doarma, altii trebuie sa se trezeasca.
Chiar asta am concluzionat azi: e mai bine sa integrezi cunoștințele singur decât deloc, dar este mult mai bine sa le integrezi ghidat de catre un profesionist decât singur. Ambele sunt utile, unii plutesc in neștiință toata viața. Sper sa ne îndreptăm cu toții macar spre un nivel de cunoaștere intelectual, ca apoi sa putem cauta ajutor specializat. 🎉
❤❤❤
Terapiile sunt enorm de scumpe,dar rugaciunea ajuta mult mai mult,gratis! ❤
Interesant podcast.. mulțumesc. A ierta nu înseamnă sa uiți ce s-a intamplat, ci sa-ti amintești fără sa te doară. Iertam atunci cind vrem sa ne oferim șansa de a merge mai departe, de a ne oferi dreptul la viață, la liniște, la libertate și la iubire. Nu este ușor sa iertam, dar nici imposibil. De altfel, dacă ramanem atașați de trecut și de durerea provocată de alte persoane, atunci suntem blocați în trecut și prin a învinovăți pe alte persoane înseamnă sa le oferim lor controlul. Fiecare dintre noi este responsabil de ce gandeste, simte și acțiunile sale, este liberul arbitru. Ce nu refuzam, acceptam; si, indiferent de decizia pe care o luam-fie ca este un da sau nu, sau nu știu/lipsa deciziei, este o alegere. Abtinerea de a alege este o alegere. În concluzie-noi suntem responsabili de noi înșine, iar atunci cind alegem sa fim responsabili de viață noastră, atunci ne ispasim și ne eliberam sufletul. Recunostiinta și acceptarea de sine sunt modalități de trai o viață împlinită.😊
Doamne ce scurtă a fost emisiunea cu această invitată minunată pe care o admir și mă bucur de fiecare dată când o ascult.
Ce mult imi place cum arata aceasta doamna, e superba... iar pe plan profesional nici nu mai vorbesc... Admirabila...
E o minune de om fin și foarte bine educat,dar și cu un dar special de a transmite informația la un nivel superior, felicitări ca ati invitat asa un om minunat ❤
Exceptional! Multumesc! Va rog sa mai invitați acest specialist, este minunată prin studiu, experiență, lucru cu propria persoana și corelații! Este excepțională!❤
Vindecarea vine din intelegere si acceptare, cred.
Ma fascineaza acest tip de discutii si cunoastere! Apreciez foarte mult invitata Dvs si tema. La cat mai multe astfel de discutii de ajutor pentru umanitate.
Cat de frumos se imbina aici stiinta cu spiritualitatea ❤🙏
Cel mai smecher dialog pe care l am ascultat. ADOR. Totul e perfect la acest video,totul. Este realizat incredibil. Pe placul meu 100%. Va iubesc oameni frumosi!
Felicitări realizatorului și invitatei acestei emisiuni.
Respect și recunoștință.
Vă mulțumesc d na Lavinia Bârlogeanu pentrutransparența informațiilor și bogăția lor.Slavă Lui Dumnezeu pentru ce a pus în mintea și sufletul dumneavoastră din care ati lăsat să ajungă sclipiri de viață și cunoaștere și la noi.VĂ MULȚUMESC!Felicitări pentru realizarea cu grație a emisiunii
Buna si necesară emisiune ,de aceea va multumesc si va felicit!
Ar fi bine dacă ați face mai multe episoade, ca lucrurile acestea necesare si chiar vitale, sa fie mai bine intelese de publicul ascultător !!!!
Ajungi la astfel de Constelații când este momentul potrivit.
Stimate doamne, din suflet va mulțumesc!!!!!
Va mulțumesc pentru ca , tocmai mi - ați rezolvat o mare problema in viața mea.
Va mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru noi, va mulțumesc pentru profesionalitatea dumneavoastra si va fuerte mulțumesc pentru o impărtăşiți atât de ....elegant!!!
Stimata doamne, tot respectul si admirația din partea mea.
Va mulțumesc din suflet!!!
Ce doamnă minunată, invitata dumneavoastră!🌹🌹🌹🌟💫🦢✨️🌸🤍
Deosebit de utilă și interesantă ediția aceasta, dar cam scurtă. Am dori să o auzim mai mult și mai des pe doamna doctor. ❤
Dumnezeu să vă binecubiteze Doamna lavinia cu multa sanatate explicați pe înțelesul tuturor
Mult mai potrivit acest titlu al emisiunii raportat la continutul si temele abordate. 😊 Felicitari pentru inca o emisiune reusita!
Bună seara ! Vă mulțumesc pentru această emisiune foarte interesantă, din punctul meu de vedere. Cu multă admirație ! S.S
Am impresia că prin acest interviu se încearcă o complicare a existentei per intermediul sincretismului religios. Cu mult respect pentru doamna doctor.
Ma bucur de aceste emis.Pe vremea noastra nu beneficiam de asa ceva. Va multumesc amandurora.
Foarte interesantă emisiunea și ceea ce a spus doamna profesor Bârlogeanu Lavinia. Vindecarea este posibilă. Un prim pas este iubirea de sine, apoi o viață de rugăciune, de comuniune cu Înaltul Cerului prin rugăciune, apoi spovedire ritmică și împărtășire ritmică, cu vrednicie, un duhovnic bun, autocunoaștere, nădejde, optimism și răbdare. Keep going!👣🙏❤Lumină și pace!💡🕯📖🌞🕊💒🌅⛲🌈🌷🌳
Nu trebuie duhovnic. O poti face cu tine. Iei un caiet si scrii. Scrii, plingi, tatăl nostru....
Minunate explicații! D-na profesor explică magnific! Felicitări pentru emisiune! 💐
Bună emisiunea, am înțeles ca suferințta nu i pentru oricine, dar e o virtute și are beneficii pentru întreg neamul, Foarte interesant subiectul și lămurește multe necunoscute.
Genul de emisiune care imi bucura sufletul! De mare ajutor în dezvoltarea personala și vindecarea traumelor din copilărie! 🤗
Exceptional. ❤
Felicitări pentru emisiune!
Mulțumim!
Mai vrem emisiuni cu dna Barlogeanu.
Fabuloasa Doamna Lavinia❤
Exceptional!❤
Va multumesc!🐞🙏
Invitat de exceptie!!Multumesc!!🙏
Mie, d-na Barlogeanu mi se pare magică!
Mulțumesc pentru tot cu iubire,d nei profesor,minunată prezentarea!❤🙏🌹
Gândul că plătești pentru greșelile făcute de părinți, bunici sau strămoși, nu încurajează afecțiunea în cadrul familiei,dimpotrivă,apar acolo niște resentimente,o ciudă. Primim și ceea ce aruncăm în Univers și nu mereu oferim lumină,dar măcar atunci știm că orice am dat,s-a întors precum bumerangul, că ne-am facut-o cu mâna noastră.Viața e oricum nedreaptă și uneori ni se întâmplă lucruri pe care nu le merităm,dar să ni se treacă pe "nota de plată" ceva ce nu ne aparține,firește să ni se pară injust și să ne simțim revoltați,frustrați! E ca și cum ți s-ar fura startul ,căci pornești la drum,în această viață,cu un handicap de care nu ai habar,pe care posibil să nu-l conștientizezi niciodată,dar care-și pune amprenta grea asupra existenței tale. Ciudată e și viața asta!
Opusul e si el diferit, pe positiv. Ceea ce rezovam noi acum rezolvam si pentru urmasii nostrii si ei pot apoi trece usor prin viata.
Viata poate sa fie si grea dar poate sa fie si foarte frumoasa.
Mintea deschisa si inima si mai deschisa si cu incredere inainte.
Greșelile se iarta ,pacatele se plătesc!!!! Cine este crestin crede că Dl Isus a plătit pretul pacatelor ,
Apoi prin marturisire si cainta se poate rupe acest lant ingrozitor!!! In Fapte 2. 38 "fiecare sa fie botezat in Numele Dlui Isus spre iertarea pacatelor","murim odata cu Isus si inviem odata cu El dar nu mai suntem
noi ci Hristos traieste in noi prin credints" Gal 2.20..Asa se capata mantuirea== iertarea de pacate!!!! Dl Isus este Rege!
Tot ce ati spus este foarte adevarat. Doamne ajuta!
Cred ca dd nivelul de la care privește D zeu...totul este perfect asa cum este...El știe de ce trimite fiecare suflet într o familie...apoi e greșit la constelații ca se pune accent doar pe ce ai pierdut din cauza înaintașilor...nu și pe ce ai câștigat...eu am făcut câteva ședințe de psihoterapie și când am văzut ca eram imboldita subtil sa mi urăsc mama și s o consider vinovata de top am zis stop joc...m a ținut în burta m a crescut cum a știut pt timpurile acelea și am preferat vindecarea prin biserica ...acolo n ai voie conform poruncii sa ți judeci părinții...doar în capul tău e nedrept...puteau sa te avorteze....cine nu și iubește creatorii trupului nu L poate iubi nici pe Creatorul Sufletului, pe Hristos.Punct.Aceste constelații preluate dd la triburile din Africa sunt pt cei rupți complet de Dumnezeu...Cat despre doamna doctor....da bine ca imagine per ansamblu...dar duhovnicește nu e vindecata...cică sa plecam întregi dincolo....dincolo trebuie sa plecam erați de toți și iertandu I pe toți....cu doua spovedanii sincere treci mai ușor în Rai decât cu 20 de ani de,, terapie psihanalitica,,în vest s a renunțat de mult la psihanaliza tocmai din cauza duratei exagerate...doamnele n au aflat asta???
Multumesc, extraordinar.
M-am nascut să plătesc,pentru strămoși mei cu durere cu o viata fara sens cu neinpliniri, cu lacrimi pentru că eu nu am putut să răspund, cu aceiasi răutate cu care eram tratată, eu am oferit cu toată inima fără să astept să mi-se ofere la fel, eram rănit dar rămâneam blocată în suflet si nu înțelegeam de ce nu-i pot raspunde cu aceiasi răutate, ci mă ascundeam sa plâng,după plâns, eram alt om si nu purtam nici ura petru ce-mi făcuse ci dupa ce plângeam ma refacem de durerea pe care mi-o provoca
Da, plinsul vindeca. Dacă afli ai tema din strămoși e și mai bine.
😊
Sa luam exemplul sfinților care au răbdat toată nedreptate și și au dat chiar viața pentru Hristos,astfel martirii dobândesc viața veșnică. Dar trebuie sa o facem conștient și să acceptăm fara sa ne plângem ,fara sa acuzam , Dumnezeu vede și știe totul și da fiecăruia răsplată. Numai prin sacrificiu se poate obține mântuirea,niciunul nu suntem fără păcat și tot ce nu se întâmplă e spre binele sufletului nostru dar tre să acceptăm .Daca nu ai așteptări nu mai ai nici dezamăgiri.
Mulțumesc cu recunoștință!
❤❤❤
Oameni minunați ❤
Doamne ce frumusete !
Superr emisiune felicitări doamnelor
🙏❤💥Adânci reverențe!
V-am ascultat cu drag, multumesc! 🙏
Vai nu-mi vine să cred!!! Simt la fel; îmi e greu să-mi iert părinții pt ca am o boala, și simt ca datorită comportamentului lor, nu mă vindec!!! 😢 ce situație!!! Doamne dǎ-mi înțelepciunea de-a putea să trec peste ceea ce simt și să pot să iert, să-mi fie mi-e bine pe pământ, și părinților mei 😔
considera ca au facut cat de bine au putut cu informatia pe care o aveau ei la la momentul respectiv
@@theIrinaCia simt ca le caut scuză in momentul în care gândesc așa. Ai dreptate, și-ți mulțumesc pt răspuns; e greu. Sincer, îmi e așa de greu să-i iert 😥😔 însă timpul vindecă rănile; și știu ca o să ajung și ei la momentul ăla. Nu știu când
Iartă în etape. Tot nu se poate deodată. Cum vezi ca ierți? Plingi și ți e cald la inima
@aluna_m888 asa simteam si eu, dar am ajuns sa inteleg (dupa vreo 26 de ani, adica o viata din acel moment) ca , intr-adevar, atat au stiut si putut atunci! Daca puteau mai mult, sau altfel, faceau. Cand ajungi sa intelegi asta, e mult mai usor de iertat. 🙏
Prin iertare îți dobândești liniștea sufletească,roagă te pentru ei și vei vedea foarte curând roadele și la tine și la ei.Sa ne amintim mereu rugăciunea,,și ne iartă noua păcatele noastre precum și noi iertăm greșiților noștrii,,,daca nu iertăm nici Dumnezeu nu ne iartă,că toți avem păcate.Mai mult amintește ți mereu de Hristos care a răbdat și iertat pe toți și El chiar a fost nevinovat. Începe schimbarea cu tine și ai să te eliberezi.
Va multumesc !
Minunate doamne !
Gratioase doamne va multumesc cu recunostinta pentru aceste emisiuni minunate . Chiar aduceti lumina in viata mea 🙏❤️🌹
Multumesc cu recunostinta pentru informatii si publicare.
Minunat, dar mult prea scurt..
Relatia noastra cu spiritul se realizeaza prin participarea in arte, prin manifestari artistice, ca creatori si ca spectatori.
Minunat! Un interviu de exceptie.
Da sărut mana,se leagă multe ceia ce spune Doamna Profesor,am avut stări în care eram într un labirint în întuneric,dar nu am găsit esirea ,ma sperie,e o stare uita
Multumesc. 🤗
Multumesc frumos! Numai bine!
Va mulțumesc frumos.
❤
Superb!! ❤❤
Rar am Mai intalnit asa final de emisiune🎉
Multumesc mult 🙏🏼💚
Păi vedeți ,luăm în calcul spiritualitatea africană ,dar nu vrem sa înțelegem ce înseamnă iubirea și iertarea în credința creștină.
Când ierți te eliberezi ...devi liber așa cum Dumnezeu ne-a creat după Chipul și asemănarea Sa.
Hristos nu s-au sacrificat pentru întreaga omenire ?
A șters greșeala protopărinților Adam și Eva și a reînnoit firea omenească.
Iubirea și iertarea ne mântuiesc .
La înviere ajungi prin asumarea suferinței.
Da, dar biserica ne face păcătoși. Și asa am rămas în energie joasa
Crestinismul e religie din Africa. Inainte sa ajunga in europe s-a raspandit pana in sudan si tot orientul
Deci spovedania și apoi canonul ,postul, au rostul lor și prin rugăciune poți trece mai departe ,deasemeni cu alăturarea unui pshioterapeut
Vă mulțumesc cu recunoștință, totuși de ce nu ați redat integral emisiunea?
Nu. Problema este ca este restrictionat contextul la aceeasi... familie. Altminteri, da, dupa anumite... tipare.
Doctore ,vindeca te pe tine însuți!
Cum pot sa iau legătura cudna invitată??? Va rog.
Multumesc
Si eu vreau asta foarte mult
Fac eforturi sa inteleg ceva...Va rog cumva sa opriti fondul muzical.Uneori ne bruiaza.Ma scuzti dar ma straduiesc sa inteleg, ca nu- i decolea emisiunea dv.Multumesc anticipat.Buna seara.
❤
Multumesc
Ce se intampla daca e o trauma individuala, cum se poate trata? Multumesc
Cum și unde putem lua legătura cu Dmna profesor? Mulțumesc mult!🙏
Bună seara! Doresc să știu de ce i S- a declanșat fiului meu epilepsia? De ce? Am citit ca e genetic! Exclus așa ceva in familie! Dmna dr poate sa- mi raspunda? Multumesc anticipat pentru raspuns
Bună seara o întrebare pentru doamna Barlogeanu de unde îmi vine frica de morți și cum pot lua legătura cu dumneaiei
Ce faci când preiei traumele părinților, bunicilor, strămoșilor tai fără voia ta. Eu nu am cerut asta și totuși le-am preluat, sunt oaia neagra cum se spune. Tot procesul e foarte dureros, chinuitor, te lasa fără vlaga și fără voința de a mai trai.
Acolo e Magie neagra. Tapul ispășitor. Începe sa te pregătești cu multa natura, ceaiuri, sucuri, curățiri corporale, bai cu sare și pe urma începi analiza. Iei un caiet si scrii tot ce te doare. Și vezi cum faci sa schimbi în pozitiv. Dans, sport, desen, muzica...
❤❤❤❤
Știe cineva cum pot sa iau legătura cu dna Lavinia? Va rog frumos.
încearcă să i cauți cumva cabinetul pe google
Ai gasit?
Nu prea inteleg cum functioneaza dpdv stiintific. Nu am inteles mai nimic. Adica eu, un tert, intru intr-o stare in care mi se reveleaza ceva din trecutul unui coleg din experiment, de care el habar nu are? Iar eu, nu sunt atins cu nimic, iar el se vindeca de vreo trauma de care habar nu avea? Aceasta e ideea? Dintre cei ce au ascultat, a experimentat cineva si a functionat? Multumesc pentru eventuale raspunsuri.
Traiesti cu iluzia ca stiiinta ar putea explica orice sau ca ar fi bservatiaode datoria ei.Voi reface chiar eu insa observatia ta , care mi se pare de cel mai mare temei.
Cautati materiale despre epigenetica.
Am cunoscut pe cineva care s-a debusolat f tare dupa cursul acesta ! A intrat intr-o depresie grozava ! Sincer , nu recomand ! Nu cred ca este pt toata lumea terapia asta !
@@aurastan6575 D-na Lavinia Bârlogeanu a și spus că nu e pentru toată lumea, e doar pentru persoanele care sunt deja într-un proces cu un psihoterapeut și pot prelucra și integra cu susținerea acestuia ceea ce au descoperit într-o constelație.
Da, pt ca l a întors pe dos. Trebuia sa facă pregătire. Cu plimbări în natura, cu curățiri ale corpului...@@aurastan6575
De ce numai întâmplări nefaste? Poate ca am moștenit de la strămoși si instrumentele necesare pentru rezolvarea problemelor. Strămoșii au fost supraviețuitori ai unor dificultati majore, ceea ce i-a întărit suficient ca sa procreeze. De ce ar trebui ca noi sa fim protejati de încercări majore?
Sigur. Numai ca cele bune nu pot ajunge unde trebuie, pina nu se înlătură temele nevindecate
❤❤❤
❤️
Mulțumesc frumos pentru aceste lecții de MARE AJUTOR 🙏 !
Să ne vindecam de anumite traume din copilărie și chiar din alte existențe in aceste terapii, este o binecuvântare !
Sunteți mesagerii harului dumnezeiesc !
@@buzatuclaudia7762 ❤
Cum putem lua legătura cu dvs ?
Si eu mi as dori asta
Faza e că nu există o grilă din punct de vedere științific ...care ar fi păcatele.Păcat e egoismul și mândria în primul rând de la care vin și celelalte.În biserica ortodox-creștină exită o listă detailată ,din punctul meu de vedere chiar vastă,astfel încât e cred imposibil a nu le face,dar sunt sigur că pentru a face cât mai puține.Interesantă abordare a unei doamne doctor în domeniu cum prezintă psihanaliza prin prisma creștină,spirituală în general.Știu că psihologia nu e neapărat creștină,dar promovează iertarea și iubirea .
Vă puteți da ca exemplu personal? A-ți făcut dumneavoastră, ceea ce spuneți ca trebuie facut, ca să întrerupeți evenimentele neplăcute din familia dumneavoastră? Cred ca înțelegeți ce vreau să spun.
Gindesc ca a făcut, altfel nu ar știi cum e. Și eu am făcut și s a schimbat multe în pozitiv. Mai ales sănătatea.
Nimeni nu plateste greșelile altcuiva. E păcăleala religiilor...
💛
❤❤❤.
❤️
❤