“Pentru a înțelege un popor trebuie să-i înțelegi spiritualitatea.” spunea Eliade. Cucutenii au fost o civilizație matriarhala, modul de organizare denotă obiceiuri care implică o adâncă înțelegere interioară. O societate matriarhala are ca valori semnificative: creativitatea, intuiția, dragostea față de natură și ființă. Societatea matriarhala nu este una primitivă ci una din cele mai avansate din punct de vedere transcendental, cultivând credința vieții eterne și circulare.
Mare bucurie pentru această emisiune , o așteptam de mult. Felicitări Daniel Roxin. Tocmai pentru că nu se vrea descoperirea adevărurilor certe de pe teritoriul României în legătură cu această cultură, am simțit nevoia să le transpun într-o formă artistică, și să fie văzute de toată lumea. Astfel, eu fiind artist plastic, voi avea o expoziție personală la Baia Mare , peste o săptămână în care am prezentat motive din ceramica Cucuteni. Expoziția se va numi (( Archaeologica Fragmenta Heri Temporibus)).
Rușii p Red în Puțin și acoliții sau ( Medvedev și aceasta scelerata - zaharovna) susțin a noi, românii u suntem o națiune . Iartă descoperiri istorice care va informa că suntem un popor stătător de sine ata
Domnule Daniel , vă rog să puneți traducere automată în mai multe limbi! Eu locuiesc în Italia și aș vrea să condivid cu alți cercetători descoperirile dumneavoastră. Păcat ..
Spre rușinea mea in Iași am ajuns cu trei ani in urma -pe fuga dar am avut ocazia să văd acele vase din cultura Cucuteni .Jur ,am fost profund impresionata de calitatea,rafinamentul ,execuția acestor vase.In cărțile de istorie erau așa cum erau.Nu se compara când le vezi in original.Am plecat cu promisiunea ca mă voi întoarce pe aceste meleaguri .
De aceea mafiotii ne boicotează adevărata istorie, chiar și cea recenta, darămite cei depărtat, pt. a nu avea repere și valori superioare, profunde, la care sa ne raportam și care ne-ar putea da o anumita tărie lăuntrică.
Poate că nu...dar faptul continuității și vechimii, dau peste cap teoriile expansioniste rusești, ungurești, și altor identități contrafăcute care încearcă să ne schimbe adevărata istorie !...
Mulțumesc de emisiune. Chiar acuma citesc o carte foarte interesantă, este pe engleză și se numește - (Edgar Cayce’s Story of Jesus, sou Povestea lui Edgar Cayce despre Isus) Edgar Cayce a fost un profet American și a trăit la sfârșitul anilor 1930-1945 și este cunoscut drept profetul adormit al Americii, pentru ca el se ducea la pat și adormea și putea răspunde la întrebări despre problemele de sănătate ale oamenilor și să ofere răspunsuri la ceea ce ar putea vindeca. Plus a dat răspunsuri la tot felu de întrebări despre viață, și despre Isus și despre creația și dezvoltarea umană. Următorul fragment este apropo și ar putea fi interesant cu referință la începutul raselor umane pe pământ. Urmează și-n engleză exact cum apare în carte și tradus în românește. Q. Did the appearance of what became the five races occur simultaneously? A. Occurred at once. Q. Are the places designated for the beginning of the five races correct? A. As we find those in the Gobi, the yellow; the white in the Carpathians; the red in the Atlantean and in the American; the brown in the Andean; the black in the plain and the Sudan or in the African. (364-13) Întrebare: Apariția a ceea ce au devenit cele cinci rase a avut loc simultan? Răspuns: A avut loc simultan. Întrebare: Sunt corecte locurile desemnate pentru începutul celor cinci rase? Răspuns: Cum îi găsim pe cei din Gobi, galbeni; Albi în Carpaţi; Rosi la Atlantis și la American; maro în Andin; negrul în câmpie și Sudanul sau în african. (364-13)
Ma deranjeaza faptul ca de aceste exceptionale descoperiri ,nu vorbesc in STRAINATATE, in foarte multe documentare in TV, nici nu pomenesc despre CULTURA CUCUTENI ,SAU DESPRE TABLITELE DEL LA TARTARIA. TRANSMIT IN CONTINUARE DESPRE CIVILIZATIA DI EGIPT, INCONTINUU.
@@danamunteanu3866 Asa este , eu sint nascuta si crescuta in tara,la Bucuresti pina la 30 de ani,pe timpul ala bineinteles ca nu VORBEAU despre asa ceva. DE 45 de ani traiesc in Italia, dar la ai miei 75 de ani tot ma informez despre istoria STRAMOSILOR NOSTRI DACII. Uite asa am aflat despre piramidele , tablitele de la Tartaria, si cele de la Sinaia, de padurea HOIA BACIU si de cascada BIGER. Bineinteles sint la curent Sarmisegetuza Regia,si matrita gasita acolo la radacinile unui copac cazut care era folosit pentru a face bijuteriile din aur, etc.etc.Multa sanatate si numai bine tuturor ROMANILOR din toata lumea 👵🌺🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹👍👋
Aici in strainatate nu vorbesc ,absolut despre descoperirile archeologiche din ROMANIA,ca si cum noi nici nu am exista pe lumea asta. IATA ASTA MA DERANJEAZA NESPUS. SALUTARI 👵🌺👋👍🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹
👍... Adevărul istoric, dărâmă teoriile celor care se străduiesc să explice că Limba română e formată din peste 10 alte limbi... și ce-i care trăiau pe aceste teritorii erau muți... sau nu erau deloc !
@@doreltomoroga9121denumirea contează mai puțin. Ce este relevant este că a fost o cultură care la "dispariția" ei a fost împinsă de "indoeuropeni" (o populație de o cultură complet opusă, patriarhală, razboinica, cu obsesia autorității și a posesiei) în munții Carpați unde s-a transformat în ceea ce vor deveni "triburile" (impropriu triburi) getice/tracice. Ca rușii încearcă să-și apropie cultura ca fiind a lor, este altă diversiune.
În arhivele militare chinezești se găsesc foarte multe strategii ale poporului nostru. Ținerea secretă a acestor adevăruri a fost pentru interesul celor care au făcut din coadă cap pentru a spune că românii sunt țigani. Poate cineva se întreabă de ce au ajuns uni sus....
Ca fapt divers: daca privim lantul muntilor Carpati pe harta Europei, inclusiv Balcanii, putm observa ca muntii insisi deseneaza semnul "in/yang" cu centrul pe teritoriul Romaniei. Corelt cu numele Daci (D'aci) ... putem sa intrevedem transmiterea unor simboluri importante ale caror semnificatii le-am uitat, dar pe care le putem redescoperi.
Depinde pe cine alegem la conducerea tarii, pana acum nu au avut voie să facă ceva, niste slugoi, prosti, inculti si pupincuristi. O singura persoana care candidează am auzit-o vorbind, spunand mereu de daci, de străbuni, de naționalitate romana, despre istoria falsa, despre cum se vrea desființarea noastra ca popor. Eu cred ca o votez. 😊
Foarte bună emisiunea! În ceea ce privește simbolul soarelui (swastika), trebuie menționat faptul că cea mai veche swastikă din lume a fost descoperită pe teritoriul Ucrainei. Păcat că niște ideologi politruci ne interzic folosirea acestui simbol din străbuni care la origine și până la apariția nazismului, deci pe o perioadă de mii de ani, nu avea nimic în comun cu fascismul. Dar iată că la ucrainieni simbolul amintit deși cu puternice conotații naziste este acceptat chiar și de occidentali pe când la noi este încă interzis deși noi nu avem și nici nu am avut organizații naziste. Pentru amatori, legionarii nu au fost naziști.
Vă rog dacă se poate să mai faceți astfel de emisiuni și luminați oamenii cu serul adevărului istoric, făcând lumină acolo unde e cam întuneric.@@Damaideparte2024
EXACT ASTA VROIAM SA VA INTREB, STIIND DIN ALTE DOCUMENTARE,CUM ESTE POSIBIL SA FIE O ASEMENEA ASEMANARE INTRE ACELE VASE DIN CULTURA CUCUTENI CU CELE ASIATICE? EU AM VIZITAT UN MUSEU LA TOKYO, IN CARE AFARA ERA ACEST SIMBOL CA SVASTICA,DAR GINERELE MEU ( JAPONEZ) NE A SPUS CA NU ARE NICI O LEGATURA CU SVASTICA. IN MUZEU ERAU MULTE REPERTE DIN PERIOADA " EDO".
In China s-a descoperit o armata intreaga de oameni cu cai si armuri de cca. 2500 de ani din vremea imparatului Qin , cu vesminte vopsite in culori vii si la care a inceput sa se degradeze culorile dupa numai 40 de ani . Ceramica culturii Cucuteni isi pastreaza culorile nealterate dupa 6000 mii de ani . Oare de ce ??
Cultura Cucuteni nu a fost pe tot teritoriul Romaniei mai bine zis teritoriul Moldovei lui Stefan si mai departe peste Nistru spre Nord -Est pina in capitala Ukrainei Kiev cel putin dupa sapaturile arheologice facute.
@@ovidiumarinelsava7928am vazut harta cucuteniilor si chiar are dreptate ,este in partea moldovei din Romania merge in moldova de peste prut si dupa o parte mica din ucraina probabil tot partea ce a fost a Romaniei
De asta tara noastra e asa "ravnita"de toti din alte culturi,motivul pt care nu se vrea sa se afle mai mult,😮multumim Daniel Roxin❤
Si totusi dece care ar fi realul motiv...sper sa nu uitam niciodata frumoasa noastra istoeie🤗🤗🤗
Ma bucur sa va revad D -le DANIEL ROXIN,complimente din departare va urmaresc cu mult interes.Salutari 👵🌺🇷🇴❤🇮🇹
Felicitari d-le Roxin.Te urmărim în continuare.
“Pentru a înțelege un popor trebuie să-i înțelegi spiritualitatea.” spunea Eliade. Cucutenii au fost o civilizație matriarhala, modul de organizare denotă obiceiuri care implică o adâncă înțelegere interioară. O societate matriarhala are ca valori semnificative: creativitatea, intuiția, dragostea față de natură și ființă. Societatea matriarhala nu este una primitivă ci una din cele mai avansate din punct de vedere transcendental, cultivând credința vieții eterne și circulare.
Bravo , Bravo , Bravo !❤❤❤🇹🇩🇹🇩🇹🇩🙏🙏🙏
Complimente superba emisiune de istorie .
Mare bucurie pentru această emisiune , o așteptam de mult. Felicitări Daniel Roxin. Tocmai pentru că nu se vrea descoperirea adevărurilor certe de pe teritoriul României în legătură cu această cultură, am simțit nevoia să le transpun într-o formă artistică, și să fie văzute de toată lumea. Astfel, eu fiind artist plastic, voi avea o expoziție personală la Baia Mare , peste o săptămână în care am prezentat motive din ceramica Cucuteni. Expoziția se va numi (( Archaeologica Fragmenta Heri Temporibus)).
Felicitari!
NOI CARE NE SIMTIM RUMUNI ITI MULTUMIM...PĂCAT CA NU SUNT MULTI CARE SE MANDRESC CU ASA ONOARE SI BUCURIE DE A FI RUMUNI. SUCCES.
@@AvramIulian-gc8bi Sau ramani, urmașii marelui Avatar Rama, care a trăit in aceasta zona cu multe mii de ani în urma.
Rușii p Red în Puțin și acoliții sau ( Medvedev și aceasta scelerata - zaharovna) susțin a noi, românii u suntem o națiune . Iartă descoperiri istorice care va informa că suntem un popor stătător de sine
ata
Domnule Daniel , vă rog să puneți traducere automată în mai multe limbi! Eu locuiesc în Italia și aș vrea să condivid cu alți cercetători descoperirile dumneavoastră. Păcat ..
Din Madrid RESPECT DEOSEBIT sunteți binecuvântați vă urmărim cu interes mulțumim mult pentru tot 🇹🇩🙏❤️❤️🏡🇷🇴🇷🇴🇷🇴
Mulțumesc frumos! O emisiune de excepție ❤❤❤
RESPECT DANIEL PENTRU ISTORIA CE NE-O PREZINȚI
Vă mulțumesc!
Mulțumim frumos pentru informații! Respect!
Multumesc
Felicitări!
Foarte bine!
RESPECT! 👍
Dragi români, v-am ascultat cu sufletu" ! Trăiască Nația!
Va multumesc!
Bravooos valahian People și Supllex liberum Valahorum și Forza Roxin , GetoDacia Tracia Pelasgia Hiperboreea.......
Spre rușinea mea in Iași am ajuns cu trei ani in urma -pe fuga dar am avut ocazia să văd acele vase din cultura Cucuteni .Jur ,am fost profund impresionata de calitatea,rafinamentul ,execuția acestor vase.In cărțile de istorie erau așa cum erau.Nu se compara când le vezi in original.Am plecat cu promisiunea ca mă voi întoarce pe aceste meleaguri .
Felicitari pentru emisiune!
Respect ❤️💛💙
Acestea sunt dovezi incontestabile că la noi a fost leagănul civilizației umane!
De aceea mafiotii ne boicotează adevărata istorie, chiar și cea recenta, darămite cei depărtat, pt. a nu avea repere și valori superioare, profunde, la care sa ne raportam și care ne-ar putea da o anumita tărie lăuntrică.
Poate că nu...dar faptul continuității și vechimii, dau peste cap teoriile expansioniste rusești, ungurești, și altor identități contrafăcute care încearcă să ne schimbe adevărata istorie !...
Respect
Un interviu superb, Multumesc ❤🙏🌞💫
Mulțumesc de emisiune.
Chiar acuma citesc o carte foarte interesantă, este pe engleză și se numește - (Edgar Cayce’s Story of Jesus, sou Povestea lui Edgar Cayce despre Isus) Edgar Cayce a fost un profet American și a trăit la sfârșitul anilor 1930-1945 și este cunoscut drept profetul adormit al Americii, pentru ca el se ducea la pat și adormea și putea răspunde la întrebări despre problemele de sănătate ale oamenilor și să ofere răspunsuri la ceea ce ar putea vindeca. Plus a dat răspunsuri la tot felu de întrebări despre viață, și despre Isus și despre creația și dezvoltarea umană.
Următorul fragment este apropo și ar putea fi interesant cu referință la începutul raselor umane pe pământ. Urmează și-n engleză exact cum apare în carte și tradus în românește.
Q. Did the appearance of what became the five races occur simultaneously?
A. Occurred at once.
Q. Are the places designated for the beginning of the five races correct?
A. As we find those in the Gobi, the yellow; the white in the Carpathians; the red in the Atlantean and in the American; the brown in the Andean; the black in the plain and the Sudan or in the African. (364-13)
Întrebare: Apariția a ceea ce au devenit cele cinci rase a avut loc simultan?
Răspuns: A avut loc simultan.
Întrebare: Sunt corecte locurile desemnate pentru începutul celor cinci rase?
Răspuns: Cum îi găsim pe cei din Gobi, galbeni; Albi în Carpaţi; Rosi la Atlantis și la American; maro în Andin; negrul în câmpie și Sudanul sau în african. (364-13)
Da, foarte interesant! Edgar Cayce nu era un fiște cine.
Multumesc!
Felicitări pentru emisiune fff interesant👍
Ma deranjeaza faptul ca de aceste exceptionale descoperiri ,nu vorbesc in STRAINATATE, in foarte multe documentare in TV, nici nu pomenesc despre CULTURA CUCUTENI ,SAU DESPRE TABLITELE DEL LA TARTARIA. TRANSMIT IN CONTINUARE DESPRE CIVILIZATIA DI EGIPT, INCONTINUU.
Nici noi n,am știut prea multe.
@@danamunteanu3866 Asa este , eu sint nascuta si crescuta in tara,la Bucuresti pina la 30 de ani,pe timpul ala bineinteles ca nu VORBEAU despre asa ceva. DE 45 de ani traiesc in Italia, dar la ai miei 75 de ani tot ma informez despre istoria STRAMOSILOR NOSTRI DACII. Uite asa am aflat despre piramidele , tablitele de la Tartaria, si cele de la Sinaia, de padurea HOIA BACIU si de cascada BIGER. Bineinteles sint la curent Sarmisegetuza Regia,si matrita gasita acolo la radacinile unui copac cazut care era folosit pentru a face bijuteriile din aur, etc.etc.Multa sanatate si numai bine tuturor ROMANILOR din toata lumea 👵🌺🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹👍👋
Aici in strainatate nu vorbesc ,absolut despre descoperirile archeologiche din ROMANIA,ca si cum noi nici nu am exista pe lumea asta. IATA ASTA MA DERANJEAZA NESPUS. SALUTARI 👵🌺👋👍🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹
👍... Adevărul istoric, dărâmă teoriile celor care se străduiesc să explice că Limba română e formată din peste 10 alte limbi... și ce-i care trăiau pe aceste teritorii erau muți... sau nu erau deloc !
Corect ar fi cultura Cucuteni-Tripolie.
Tripolie este o adăugire neînsemnată dată de ucraineni , aici fiind vorba numai despre civilizația Cucuteni!
@@doreltomoroga9121denumirea contează mai puțin. Ce este relevant este că a fost o cultură care la "dispariția" ei a fost împinsă de "indoeuropeni" (o populație de o cultură complet opusă, patriarhală, razboinica, cu obsesia autorității și a posesiei) în munții Carpați unde s-a transformat în ceea ce vor deveni "triburile" (impropriu triburi) getice/tracice. Ca rușii încearcă să-și apropie cultura ca fiind a lor, este altă diversiune.
👏👏👏🙏🙏🙏🇷🇴🇷🇴🇷🇴♥️
Chinezii o sa-i puna cat de curand eticheta " made in rpc!" Mare grija.!
În arhivele militare chinezești se găsesc foarte multe strategii ale poporului nostru. Ținerea secretă a acestor adevăruri a fost pentru interesul celor care au făcut din coadă cap pentru a spune că românii sunt țigani. Poate cineva se întreabă de ce au ajuns uni sus....
Eu am 40 la sută origini Mongle și m-am născut la Iași. In realitate suntem Sciti sacka
Ca fapt divers: daca privim lantul muntilor Carpati pe harta Europei, inclusiv Balcanii, putm observa ca muntii insisi deseneaza semnul "in/yang" cu centrul pe teritoriul Romaniei. Corelt cu numele Daci (D'aci) ... putem sa intrevedem transmiterea unor simboluri importante ale caror semnificatii le-am uitat, dar pe care le putem redescoperi.
Yin Yang
Despre Cultura Cucuteni multe informații este în cartea AllatRa. Pot sa va transmit în limba română...
Stiti unde se poate citi despre rezultatele acestor analize genetice? 59:00
Frumusetile intellectuala romaneasca ce are trebui sa fie respectable si promovata! Oare se for gasim romani demi sa fac acesta lucrur?
Depinde pe cine alegem la conducerea tarii, pana acum nu au avut voie să facă ceva, niste slugoi, prosti, inculti si pupincuristi. O singura persoana care candidează am auzit-o vorbind, spunand mereu de daci, de străbuni, de naționalitate romana, despre istoria falsa, despre cum se vrea desființarea noastra ca popor. Eu cred ca o votez. 😊
Stiti daca s-a facut pana acum si o analiza genetica ale scheletelor umane gasite? 14:27
Eu am 40 la sută origini Mongle și m-am născut la Iași . In realitate suntem toți Sciți ,Saka..
@@martacute3620 Cum ati aflat de 40% origini mongole? ... poate ca nici in Mongolia nu sunt foarte multi cu 40% mongol...
Test ADN îl găsiți pe internet..
Test ADN îl găsiți pe internet
Foarte bună emisiunea! În ceea ce privește simbolul soarelui (swastika), trebuie menționat faptul că cea mai veche swastikă din lume a fost descoperită pe teritoriul Ucrainei. Păcat că niște ideologi politruci ne interzic folosirea acestui simbol din străbuni care la origine și până la apariția nazismului, deci pe o perioadă de mii de ani, nu avea nimic în comun cu fascismul. Dar iată că la ucrainieni simbolul amintit deși cu puternice conotații naziste este acceptat chiar și de occidentali pe când la noi este încă interzis deși noi nu avem și nici nu am avut organizații naziste. Pentru amatori, legionarii nu au fost naziști.
❤
Vă rog dacă se poate să mai faceți astfel de emisiuni și luminați oamenii cu serul adevărului istoric, făcând lumină acolo unde e cam întuneric.@@Damaideparte2024
Unde găsim cartea?! Varvara, Cluj.
Un site arheologic este in comuna poduri judetul bacau,de multi ani nu s au mai facut sapaturi
EXACT ASTA VROIAM SA VA INTREB, STIIND DIN ALTE DOCUMENTARE,CUM ESTE POSIBIL SA FIE O ASEMENEA ASEMANARE INTRE ACELE VASE DIN CULTURA CUCUTENI CU CELE ASIATICE? EU AM VIZITAT UN MUSEU LA TOKYO, IN CARE AFARA ERA ACEST SIMBOL CA SVASTICA,DAR GINERELE MEU ( JAPONEZ) NE A SPUS CA NU ARE NICI O LEGATURA CU SVASTICA. IN MUZEU ERAU MULTE REPERTE DIN PERIOADA " EDO".
In China s-a descoperit o armata intreaga de oameni cu cai si armuri de cca. 2500 de ani din vremea imparatului Qin , cu vesminte vopsite in culori vii si la care a inceput sa se degradeze culorile dupa numai 40 de ani . Ceramica culturii Cucuteni isi pastreaza culorile nealterate dupa 6000 mii de ani . Oare de ce ??
🤣 Aceasta armatä a fost facuta de greci. Grecii stiu adevärul despre ea.
Nu cea sumeriana a fost cea mai veche?
...
Rom în ea, Rom în el. RAI se poate?
Multumesc! Aceasta civilizatie este si in Apellos si Tomassis, orasele din interiorul planetei, sau este alta?
BĂ, CE LATRI TU ACOLO....ESTI FAN OZN, SAU ESTI SCĂPAT DE LA OJASCA (un spital unde-i trateaza pe paranormali ca tine).
Daca ai ajuns in orasele din interiorul planetei... inseamna ca ai uitat sa iti iei medicamentele!
La suprafața planetei au rămas civilizații inferioare(spiritual și tehnologic).
Cultura Cucuteni nu a fost pe tot teritoriul Romaniei mai bine zis teritoriul Moldovei lui Stefan si mai departe peste Nistru spre Nord -Est pina in capitala Ukrainei Kiev cel putin dupa sapaturile arheologice facute.
Corect, cel putin cu datele de acum. Oricum a fost precedată și poate că a coexiststat cu Gumelnita și Vinca-Turdas.
Ce drăguț...cum răstălmăcești dumneata istoria!...
@@ovidiumarinelsava7928am vazut harta cucuteniilor si chiar are dreptate ,este in partea moldovei din Romania merge in moldova de peste prut si dupa o parte mica din ucraina probabil tot partea ce a fost a Romaniei
@@mikamar2881
A indo-europenilor...tracii care erau cei mai numeroși după inzi!
Foarte probabil că românii sunt reminiscențe acestor populații!