Ce-ați făcut cu mine, oameni frumoși?! Am urmărit vlogul cu ochii in lacrimi. Sufletul îmi vibrează de fericire. Atâta frumusețe și la chip și la suflet, atâta dăruire și talent, atâtea calități intr-un singur OM minunat. Felicitări, bunic frumos și drag! Va mulțumesc ,Haihui in doi. Aceasta este imaginea României de odinioară, la acest tip de roman ne referim când ne amintim de înaintașii noștri. Ai dreptate, Andreia, ca e o pagina din istoria Bucovinei nea Costan.
Aveti dreptate doamna Danilela sunt in asentimentul d-stra,cu atit mai mult ca sunt Hutanca ,suntem o etnie slavona ca nu vorbim o Ucraineana curata avem cuvinte latine si germane si in general etnia noastra a Hutulilor in marea majoritate se situeza la munte suntem un neam al muntilor si cu inima de Romani dovada e vie MOS COSTAN,multumesc acestor doi protagonisti frumosi la propriu si figurat Andrea si Ioan!
Ce om gospodar e Moș Costache, ce ogradă curată, ce bucurie, iar la final moșul îi petrece cu privirea până nu se mai văd, e o scenă duioasă și sfâșietoare în același timp! Omul bun te copleșește doar cu prezența lui!
E si frumos si un om extraordinar de luat exemplu de noi romanasiii care rămînem uimiți cînd vedem ac bătrîni tineri,.Am plîns cu tine ,am 75 de ani si vad dragilor ca sînteți îndrăgostiți de ROMANIA,bravooooo..
Doamne, ce frumos! Nu i-as fi dat deloc 81 de ani, parca ar fi bunicul meu care la 83 de ani munceste de dimineata pana seara si tot gaseste proiecte noi pentru casa ca un adevarat gospodar; nimeni nu poate sa il opreasca. Parca sunt mai energici si mai plini de viata decat multi tineri, ceea ce e de mega apreciat.
Vă mulțumesc din inimă pentru această oportunitate! Cu toții, acei care simțim românește, suntem nepotii lui Moș Costan! Rușine nouă că nu facem ascultare față de bătrâni pentru că prin nepăsare a noastră ucidem arta! Aruncăm inconștienți o comoară națională inestimabilă - portul popular, tradițiile și obiceiurile, muzica si jocurile populare. Propria noastră origine, identitate si istorie vor supravietui numai prin multe minuni si eforturi comune. Numai prin unitate vom reuși să supraviețuim vremurilor grele si sa transmitem generatiilor viitoare astfel de minuni. Încă mai suntem una dintre cele mai frumoase civilizații. Moș Costan este o minune! Doamne, ajută-ne!
Traiesc de ani buni prin coclauri civilizate. Nimic, si repet, nimic insa nu are un magnet mai tare ca pamantul romanesc pentru sufletul meu. Este ceva acolo care atrage si face conexiuni pe care nu le simti nicaieri. Iubesc tara mea cu inima. Va veni si vremea cand voi reveni acasa. Sanatate si mult noroc tuturor.
Daca ai un om ca Mos Costan langa tine, nu-ti mai trebuie prieteni! ❤️ Uitandu-ma la el m-a cuprins dorul de bunicii mei pe care i-am pierdut cand inca eram doar un copil... mi-as fi dorit sa mai am si eu bunici pe care sa-i pot vizita si care sa-mi povestesca experienta si traiurile lor de viata! Hai hui in doi faceti o treaba minunata! Multumim! 💚
Fie ca toti tinerii români de acum sa devina si ei ca mos Costan. Mos Costan n a trait si nu traieste degeaba .El se bucura de tot ce a dat Dumnezeu ,de locurile natale de BunulDumnezeu care l a creat pe el si tot ce e in jurul lui.Mos Costan e ca o scoala Ar trebui sa aiba si niste ucenici pe lîngă el. Doamne ajuta si binecuvinteaza l pe mos Costan ,pe români si pe România Amin,Aliluia!
Imaginea cu Moș Costache la poartă a fost cel mai emoționant moment. Felicitări pentru tot ceea ce reușiți să faceți și să transmiteți prin aceste vloguri. Mă înclin 😌
@@rodica5782 Merci merci. A mai fost cand nea Costan canta si lor nu le'a placut incat l'au taiat la editare partial. De asemenea l'au lasat pe nea Costan sa creada ca ei dorm despartiti, l'am vazut cum se inchina si a zis in gand - in ziua de azi lumea e dereglata nu mai gasesti om normal nici baiat nici fata Cand le prezenta teava de cantat nu au vrut sa filmeze sa vedem si noi daca are ceva ascuns inauntru, dezinteres, dar like cred ca vor :) ...lasa ca ii statea rau costumul, daca nu scriam eu nu stia, poate acum si'l schimba sau sa suflece manecile permanent.
Ce om frumos ! Modest, simplu ,decent și cu bun simț ! Respect ! Din păcate, astfel de persoane...tot mai rari !...poate chiar pe dispariție ! Domnule nu-mi rămâne altceva de zis decât..."jos pălăria " ! Din suflet, sănătate și viață lungă !
Mda..am plâns, de asta iubesc eu ROMÂNIA, pentru ca mai sunt oameni ca Mos Costan. A venit la cumnata-miu un englez de 65 ani,în vizită, i-am arătat puțin din România a rămas șocat....deja își cauta casă ca să se mute aici...păcat ca noi români ( nu toți)nu ne dam seama cât de prețioasă este ROMÂNIA...asa cum e ea,săracă, fără autostrăzi, fără turism,etc...eu tot sunt mândru ca sunt ROMÂN👏👏👍BRAVO ION...BRAVO ANDREEA 👏👏👍
da'ce păcat că nu va trece vreo idee să lăsați Grecia și să veniți la Ciumarna vecini cu moș Costan .El s-ar bucura,ca n-are nici un vecin ,iar dv.ati avea multe de câștigat.
Ce minunăție ❤️ ..am lăsat moștenirea care nea lăsat-o Dumnezeu și am plecat toți prin tari străine cu “ clădiri moderne “ care îngheață sufletul ! 😥😥😥
Mos Costan pare scos dintr-o poveste. Este o adevarata incantare sa asculti un astfel de om. Un vlog extraordinar, atat ca continut cat si ca realizare video. A calatori prin lume este fascinant , insa astfel putem sa apreciem mai bine adevaratele valori pe care le avem acasa. Va multumim ca promovati si ne prezentati astfel de oameni.
Foarte frumos loc binecuvantat de Dumnezeu ,unde nu poti intalni asa ceva in toata lumea asta !!Mos Costan ,un om asa intelept ,frumos la chip si la suflet . Cel mai frumos si valoros vlog !!!
De departe unul dintre cel mai frumos si emotionant vlog pe care l-am vazut.Sunteti minunati dragilor si Mos Costan e o legenda a Romaniei, pacat ca nu e promovat cum ar trebui.Poti scoate romanul din tara lui, dar nu poti scoate tara din inima lui.
Câtă simplitate, sinceritate, frumusețe sufletească!!!! Ce tradiții frumoase! Mă bucur că m-am născut în această țară frumoasă! Poate se întorc nepoții și strănepoții și se ocupa de turism.
@@emanuelamireuta8485 Ai de ce să fii mândră, cu un bunic atât de înțelept, care își trăiește viața, după rînduiala străbunilor lui. Muzeul, colecția de fluierașe și vioara primită din America, sunt comoara lui. Bunicul reprezintă o generație de oameni credincioși, cu frică de Dumnezeu, curați la suflet, harnici și pricepuți, cu respect pentru tradiție și natură. Este chipul țăranului de altădată. Acum totul s-a schimbat.
„Eu mă numesc Moisa Constantin, mi-s huțul de la Ciumârna, și lumea mă strigă badea Costan. Am vârsta de 80 de ani și trăiesc pe dealul aista de când mă știu. Nevasta mi-o murit de vreo trei ani și io mi-s singur amu. Am o văcuță și un cățel, de care am mare grijă. Văcuța îmi dă lapte bun, numa că nu-l vând, că-mi dă preț de batjocoră, și fac caș din el sau îl beu eu ca să mă țiu bățos. Dumnezău mă păstrează în putere, să cobor și să sui dealul ista, să pot să-mi văd năpoții, că mi-s mai draji ca orice. Vecini nu am, era unu care o murit anul trecut și-amu umblă fecior-su să vândă casa, dar nu vine nimeni s-o vadă, că e prea în pustâietate. Pe dealul aista îs singur și mi-i tare bine, că-i liniște și curat, nicio boală n-ajunje aice, și de când s-o năpustit virusul ăsta cu coarne peste lume, au pornit să se întoarne oamenii la casele lor. Așa să știți, cum trage pârâul la albia lăsată de Dumnezău, așa trag oamenii la locul în care s-au născut. C-așa scrie la Carte, că după ce fug oamenii năcăjiți în lume după un trai mai bun, vine vremea să se întoarne de unde-au plecat”. - 🔴🤗🔵APROPO APASA PE POZA MEA🔴☝️🌞🔵 Urcasem greu un deal vânjos, de pe una dintre obcinele bucovinene, și cuvintele omului care mă întâmpinaseră în poara ogrăzii au sunat ca o predică. A ieșit apoi din curte și m-a chemat să-l însoțesc câțiva pași, până aproape de buza unei râpe adânci, peste care și-a întins brațele, vrând parcă să mângâie zarea. - Uitați-vă puțin ce-i aicea!, zice cu mare bucurie pe chip. Iacă, minunăția lui Dumnezău, nu alta! Priveliștea îți tăia, cu adevărat, respirația. Dealuri încă învelite în verdele verii, pășuni smălțuite cu brândușe de toamnă, păduri atinse ușor de rugină, și satele mărunte, risipite pe văi. - Se poate spune că sunteți stăpânul lumii cu priveliștea asta, îi spun bătrânului. În straiele lui cele mai dragi - Stăpânu lumii îi Dumnezeu. S-ar mâhni să vadă că m-o smintit cu gând așe de trufaș. Io numa mă bucur și îi mulțămesc, că mi-o dat bucuria să trăiesc aice. Vedeți și dumneavoastră ce frumusețe! Aice am copilărit, mergeam cu oile, cu vitele, în dealul cela de-i zice Fusa, acolo mă trimiteau părinții să stau în târlă cu oile. Vedeți dumneavoastră poienile celea? Când eram eu copil, erau pline cu tineri care ieșeau la cosit. Amu nu vezi picior de om. În partea ceastălaltă se cheamă Berisnec, un deal cât un munte, plin de păduri care se întind până departe, în Ucraina, și unde se ascundea Lisna, Muma Pădurii, cum îi ziceu oamenii. - Muma Pădurii? Mai există azi asemenea povești, moșule? - D-apăi să știți dumneavoastră că astea nu-s povești, răspunde Moisa parcă puțin ofensat. Îi drept că io n-am văzut-o niciodată, dar știu oameni în etate și cu mintea întreagă, care mi-au grăit despre dânsa, că au văzut cum sta pe o coloadă și cânta câte cântece. Mai este și azi, stă ascunsă la hotare, unii zic că-i o femeie frumoasă și se poartă ca o zână bună, mai cu samă cu copiii, iar alții zic invers, așa cum îmi povesteau bunicii mei, că-i o babă urâtă și mătăhăloasă, cu părul despletit, care-i pocește pe ăi de vor să-și facă bujdă în pădure. Tare mă mai temeam de ea când eram băietan. Acu nu mă tem, știu că Dumnezău e mereu cu mine. Badea Costan zâmbește ca pentru sine și o ia înapoi, pe potecuța ce duce în ograda casei lui de pe deal. - Ehei, ce vremi frumoase am trăit noi aicea. Erau dealurile astea pline de stâne vara. Amu, nu mai e nicio stână în sat. Tare rău am ajuns! Strămoșii noștri au murit în războaie pentru pământurile astea, dar tinerii au plecat și au lăsat moșiile părintești să se facă pârloagă. Pădurile îs pline de cioate, odată erau copaci că doi oameni nu-i puteau cuprinde. Dar Dumnezău are o rânduială și lumea n-o să mai rămână multă vreme așa. Mai întâi s-or făcut fabrici la orașe și mulți oameni și-or lăsat pământul și s-or îngrămădit la oraș. S-or prăvălit apăi fabricile toate și oamenii s-au întors la țarina lor. Și-or veni încî mulți să scape de boala asta care prăpădește orașele. Totul s-a pustiit, nu mai au unde să lucre, săracii, și se întorc la viața lor dintâi, acolo unde s-au născut. Și-or să înceapă să muncească pământul iară, că n-au cum trăi altfel. Asta îi rânduiala lui Dumnezău, orice-ai face n-ai cum să te ferești de ea. Iaca așa văd io toate trebile astea. Ultimul opincar Priveliștea din fața casei Așa cum trăiește, singur pe-un vârf de deal, Badea Costan e cunoscut pe toată întinderea Bucovinei. Nu există loc în care să nu se fi auzit despre el. Toată lumea îi admiră înțelepciunea și vigoarea cu care poate să-și țină singur gospodăria, la anii lui. Peste tot se vorbește de dibăcia cu care știe să confecționeze tot felul de unelte agricole sau casnice. Toți localnicii din partea asta de țară, de la Gura Humorului și până la hotarul cu Ucraina, au auzit de harul cu care știe să cânte la fluier, la vioară sau tilincă. Însă faima lui cea mai mare e legată de arta cu care face opinci. „Costan opincarul” îi zice lumea, singurul meșter de opinci din toată Bucovina. Un meșter care în continuare lucrează cu o fervoare aproape mistică, deși amatorii de încălțări legate cu nojițe au dispărut. - Drept îi, nu mai încalță nimenea opinci în ziua de-acum, spune badea Costan, arătându-mi o bucată mare din piele pusă în curte la uscat. Eu le-am purtat până m-am dus în armată. Când m-am întors acasă, le-am pus în tindă, că se trecuse la cizme de gumă și la pantofuri. D-apăi, oamenii mai în etate încă purtau, și au purtat mereu, până încoace, aproape de zilele noastre. Măcar duminica, la biserică, când se îmbrăcau în costum popular și tot își puneau în picioare opinci. Acuma, nimenea nu mai poartă, și e păcat, nu să există încălțări mai ușoare pe lume, măcar așa, la sărbători era bine să mai umble oamenii în opinci. Că tare frumos o fost! Badea Costan nu arată a om la 80 de ani. Pășește vioi prin curte, vorbește și gesticulează cu o vervă molipsitoare și poartă mereu pe chip un zâmbet tandru și luminos. Îmi arată fiecare colț al curții, îmi spune istoria casei, cum a cărat el în tinerețe, cu calul lui huțul, piatră din sat până aici, îmi face cunoștință cu micul lui prieten, un cățel pipernicit, care latră de mama focului din coteț, îmi arată atelierul, bucătăria de vară, casa mare de oaspeți, și-apoi, la urmă, mă poftește pe un fel de terasă, unde și-a adunat de-a lungul anilor tot felul de lucruri vechi, încropind un mic muzeu țărănesc. Muzeul celor 25 de nepoți Acareturile din curte - Apăi muzeul ăsta e făcut de mine, îmi zice cu bucurie în glas. Pe unde am lucrat eu la oameni, tot am întrebat, „N-ai ceva prin pod, lucruri din astea vechi?”. Că oamenii folosesc acuma ligheane d-astea din nailon, nu coafe, ciubere din lemn, cum erau odată. Am pus bucată cu bucată și am făcut războiul de țesut al bunicii mele, apăi am strâns niște blide de lut, cum nu mai găsești azi pă nicări. Icoane mai vechi, ștergare din cele brodate frumos, de mână, cămeși și ițari, lămpi cu petrol, tot ce era pe vremuri, când eram eu băietănaș. Le-am adunat, să vadă și nepoții mei cum se trăia odată. Că am 25 de nepoți și cinci strănepoți, și unii mai vin și mă întreabă, „Bunicule, lucrul ăsta la ce folosea?”, și văd cum se bucură să le povestesc. Îi rău tare, când tinerii uită trecutul și nu știu de unde-or venit! Bunicii mei mi-or povestit cum s-or născut satele astea și cum am ajuns noi, aici, cum or venit strămoșii noștri din Maramureș, din comuna Moisei, de unde-mi vine și numele, cum or fost aduși când s-o ridicat mânăstirea Vatra Moldoviței, că erau buni meșteri zidari și le-or dat popii locuri să-și ridice o casă. Unde să pleci în lume, când ai atâta trecut în ogradă? Unde să mai prinzi rădăcini? Intrăm apoi în atelierul lui, locul unde-și petrece cea mai mare parte din zi. Rafturi întregi cu tot felul de scule, resturi de piele, grămezi de șireturi, burghie și fierăstraie mai mici sau mai mari atârnă de pereți, snopi de mânere din lemn, bucăți din metal, sertare cu tot felul de mărunțișuri, așa arată de zeci de ani universul de zi cu zi al meșterului Costan. 🔴🤗🔵APASA PE POZA MEA🔴☝️🌞🤔
Mos Costan ,mos Costan mai vrednic si mai vioi ca un falnic baietan !Sa fie sanatos ,sa aiba bucurie si sa-si vada si stranepotii la.casele lor !Felicitari pt .frumosul muzeu ,iar celor ce l-au vizitat si ascultat sanatate si putere de munca sa poata aduce in primul plan cat mai multi oameni asemenea lui !👍☘💚🕊
Doamne,câtă frumusete!da,este adevarat .."vesnicia s-a nascut la țara"!vă multumim,vouă,oameni frumosi că ne reamintiți CE COMOARA DE TARA,DE OAMENI AVEM!
Ne-ați impresionat încă o data cu povestea acestui om simplu dar atât de cald ,acestea sunt valorile țării noastre care ne fac mândri ca suntem români 👏👌🤗
Remarcabil,am trăit intens vizita la Moș Costan... plâng de bucurie amestecată cu tristețe pentru că oamenii asemeni lui sunt pe cale de dispariție. Va mulțumesc,să fiți sănătoși!❤️
Poate a trebuit să ne împrăștiem să înțelegem cat de bogați eram și nu știam, cat de frumos trăiam și nu știam, cat de curați eram și nu știam, cat de normali și simpli eram și știam. Ne-au convins ca suntem nimic comparativ cu occidentul, acum trăim în occident avem totul dar nimic, plângem la fiecare moment autentic romanesc. Aveam totul acolo, trebuia doar să întindem mâna. Am preferat să plecăm, am muncit afară de zeci de ori mai greu decât am fi muncit acasă. Acum ne uităm în urmă și ne pare rău oriunde am fi și oricât de realizați am fi în occidentul poleit pe dinafară ruginit pe dinăuntru. Numai cine a plecat și e sincer în totalitate cu el însuși va înțelege ce am scris. Cu Dumnezeu înainte! Să îți fie bine Române oriunde ai fi. - din Canada cu dorul de a mă întoarce definitiv acasă anul viitor
Asta este semnul suprem de iubire , respect si dragoste de oameni ! Asa ne primeau inainte bunicii nostri asteptandu-ne in poarta ingrijorati uneori ca intarziem, si nu plecau din fata portii pana nu simteau ei ca suntem in siguranta si ca pe ulita satului nu se lua niciun caine dupa noi ....Si musafirii la hramuri tot asa se primeau in Moldova si tot asa se petreceau la poarta ...ce vremuri sfinte ...asa erau romanii adevarati in copilaria mea ....Mos Costan este dovada vie a acelor vremuri !
Multumesc pentru un asa interviu interesant, de suflet cu Mos Costan. Un om cu litera mare, care a păstrat lucruri sfinte și de preț. Sănătate voua și mosului. Doamne ajuta. 🙏🇦🇩💙💙❤👍
Cum spune si Raluka x2 in loc sa radem Romania a ajuns un loc de plans, oameni lipsa, cei ramasi singuri si fara smartphone, cei plecati fericiti, asa ca nu te mai gandi, mergi ia un loc de play ca'n film si sa ne mutam toti din orase apoi sa radem cum rad cei de pe afara!
Am rămas fără cuvinte profund impresionată și cu lacrimi.💔❤️. Vizionez cu o deosebită plăcere perindările voastre prin frumoasa noastră ROMANIE tradițională . Păstrarea tradiției este un mare cadou pentru generațiile mai tinere . Great job u guys HAIHUIN2 best vlogs ever for a someone who left this beautiful country 29 years ago 👏🏻👏🏻👏🏻
Așa gândesc și eu, din acest motiv am făcut un grup pe Facebook acum mai bine de 2 ani cu numele " România ca o carte" cine se încumetă a citi o filă, două va dori să-i afle povestea întreagă 😊
Impresionant!M-am emotionat foarte mult, Mos Costan un OM adevarat, bun, bland, un bunic in adevaratul sens al cuvantului un autodidact!Multumim pentru sfaturile si cantecele frumoase!
Ce frumos are Moș Costan acolo! Va mulțumim ca ne-ați arătat și noua! Și eu m-am emoționat Andreia ! Sunteți minunați! ❤️ Va salut din Germania! Suntem mandri cu așa oameni harnici și pricepuți !
Chit de frumoasa este Rominiea,chit de gospodari sunt oamenii si buni,ce frumusete este la acest om in gospodarie si ce frumos poveste despre veata...mai Da Doamne asa oameni gospodari cu credinta adevarata de unde poti sa inveti numai ceva frumos! Multumim pentru vidio facut ,este foarte frumos,Sanatate multa!
O comoara! 😢❤ Asa rāmân multi bātrâni singuri, la poartā dupa ce pleaca copiii, inapoi in strāinātate! Am trecut prin astfel de momente si am plâns la acest clip ! Liniste si pace, la mos Costsn ! Cât de frumos se exprima !🤗❤ Si bunicii mei stiau sa cânte la fluieraș! Multumim, Andreia si Ion! ❤
Gataaaaaa!!! M-am gandit toata ziua la video-ul vostru si acum dupa ce am terminat munca am condus spre casa timp de 45 min si vreau sa va zic ca doar am ascultat in boxele masinii si pot sa spun cu mana pe inima ca am simtit aceleasi emotii si lacrimi in ochi ca si Andreia. Aveti respectul meu pt ceea ce faceti si cand il veti vizita data viitoare sa ii spuneti ca a facut pe cineva din UK sa planga si sa isi doreasca sa revina pe plaiurile natale chiar daca am fost acum 3 sapt sa imi vad familia si am ajuns si in Bucovina la Vatra Dornei. Ma inclin in fata voastra👏👏👏👏👏👏
Felicitari Andreea și Ion,va urmăresc de mult timp prin călătoriile voastre prin lume,înainte cu drag și curiozitate pe meleaguri pe care cel mai probabil nu le voi putea vedea niciodată,acum cu mândrie pt meleagurile noastre...călătorii pe care clar le pot face și eu,e un alt fel de călătorii...propuneri aproape de sufletul și identitatea noastră......va apreciez mult copii.....
Superba România, păcat de anumite lucruri, eu locuiesc in Viena de mult timp, dar deja începusem sa ma gândesc ca Mi-ar plăcea atât atât de mult sa trăiesc și eu in aceea natura, păcat de noi cei tineri, viitori copiii viitoarea generație ca numai trăiesc și ei cum se trăia odată. Eu sincer îmi doresc
Cu fiecare material vizionat am reușit sa parcurg cu voi dragii mei cele mai frumoase locuri și tradiții din tara noastră. Sunt fericita sa vad astfel de tineri extraordinari, plini de emoție, dornici sa transmită mai departe tezaurul nostru, bunicii și strabunicii noștri minunati, plini de poveste și dragoste pentru familia lor și tara în care trăiesc și au trăit. Bucovina și alte zone minunate încărcate cu o energie aparte și binecuvântare divină, aduc în viața noastră împlinirea și bucuria ca facem parte din acest tărâm minunat numit România. Cu mulțumiri și respect pentru voi dragii noștri minunati hai hui. Aștept cu drag frumoasele voastre documentare sau prezentări ale acestor povesti unice.
Ati calatorit prin lume in lung si-n lat, dar cele mai vizualizate vloguri sunt tot din Romania. Aveti primele 4 vloguri, toate cu peste 600K de vizualizari si sunt din frumoasa si pitoreasca Romanie. ❤❤❤❤❤💛💛💛💛💛💙💙💙💙💙
@Wayne Pharaon Acești ,,copii" de 12-14 ani și de peste 20 de ani, trăiesc într-o lume paralelă, virtuală sau de gheață (a goanei după lucruri materiale) care le-a împietrit sufletele! Unii, puțini, au norocul să intre în normalitate condusă de legile firești a lui Dumnezeu, însă alții devin...zombi! Poate, dacă intervin evenimente apocaliptice se pot trezi la REALITATE!!! DOAMNE AJUTĂ!!
@Wayne Pharaon Mulțumesc! Foarte frumos și la obiect comentariul! Totul începe de la educație și....o zestre genetică bună! Omul trebuie să fie conștient că există un Dumnezeu care ia seama la tot ce se petrece pe pământ! Iar Omul este obligat să respecte legile Moralei Divine! NIHIL SINE DEO!
Mulțumesc iară am invatat ceva: "ce e tilinca".Ce frumos este pe acolo și domnul e o comoara nu alta. Dacă am fi toți la fel ca el nu ar mai fi trebuit sa trăim pe departe. VA PUP .
ai lacrimat pt ca Mos Costan reprezinta esenta poporului roman, iti aminteste de bunicii nostri de odinioara... el are curatenie sufleteasca si armonie in suflet, sta intr un loc binecuvantat de Dumnezeu... si ai rezonat cu tot ce reprezinta el... mai vrem astfel de intalniri... va imbratisez cu drag din Pestera, langa Bran Moeciu, cand treceti prin tara, aveti cazare si masa gratuita (noi ne-am mutat din Buc :))
Doamne, ce peisaje de vis acolo!...ce om gospodar si primitor este Mos Costache, unul din batranii adevarati ai satului romanesc autentic ... de poveste tinutul acesta si oamenii de pe acolo!
Dooamne ,ce casa ne a dat Dumnezeu si noi o batjocorim si o lasam paragina !Parca n amtrai in ea ..asa o denigram si o murdarim .. Casa noastra ..tara noastra
Doamne, ce om bland ce minte sanatoasa la varsta dumnealui,am plans mi-a adus aminte de tatal meu, dumnezeu sa ii dea viata lunga.Forte impresionant vlogul.
Va salut !!! Ne. -ati impresionat si pe noi , cei de acasa Va suntem recunoscatori ptr tot ce a ce faceti Sunteti Minunati impreuna cu Nea. Costan Si ce bine arata ptr virsta lui !!! Va iubim .
Un om foarte înțelept și foarte harnic , un artist desăvârșit , Moș Costan păstrează cu sfințenie tradițiile românești ! Cinste lui și tuturor românilor care cultiva tradițiile poporului nostru, un popor foarte talentat !
Am plâns și eu, e ceva frumos. Și natura de acolo, și oamenii cu tradiția lor. Povești frumoase... Iubesc natura și aș lăsa oricând orașul pentru asta, să trăiesc acolo în natură, Sănătos și fericit. E minunat! Vă respect!
Tot cu ce ne-a dotat "mama natură "este bun, sănătos, viață lungă să ne-ajungă, fără "industrializare,fără multinaționale, fără plastic/chimicale",HAI HUI ÎN DOI descoperă comorile pentru noi
Minunat "tilinca "din firul ierbii, primul instrument fermecat muzical, pe care "mama natură "l-a creeat pe plaiurile mioritice pentru un om fericit ,HAI HUI ÎN DOI descoperitori de lucruri noi și vechi sunt toate
Eu traiesc in America de 25 de ani as lasa totu doar sa fiu i RAIUL ACELA ma bate gindul si inima de 4 ani sa ma intorc intrun loc ca acesta domnu acesta l este binecuvintat de Dumnezeu ce suflet frumos are multumim pt. filmul acesta
Wow!!! Cat de frumoasa e țara noastră 🥰🥰🥰🥰🥰 eu mai am un pic și prind rădăcini precum o planta ca m am săturat : doar munca, casa... Casa, muncă.Multumim pt tot ce faceți pt noi. 🤗😘😘😘
Videoclipuri voastre sunt foarte frumoase, va încurajez în continuare sa faceți cât mai multe filmulețe despre țara noastră și sa arătăm lumii întregi cât de frumoasă este.
Dragilor! Vă scriu acest mesaj cu ochii în lacrimi, ce om ,cata bunătate, fără școli dar cu un caracter cum rar găsim, priceput la toate,și cu multă dragoste ptr tradițiile noastre! MULTĂ ADMIRAȚIE ȘI RESPECT! DOMNUL SĂ-I DEA VIAȚĂ LUNGĂ ȘI SĂNĂTATE!
Este mizerie deoarece acceptăm ce ne oferă UE! Așa se pierde neamul, tradițiile și credința românului... Vrem să fim ca alții când noi habar nu avem cine suntem.
@@ionutiacob5555 Nu prea raspund dar mizeria ati facut-o singuri iar acum cu alesii vostri v-ati pierdut istoria,cultura ,educatia ,omenia,cinstea,viitorul in Europa,unde mai pui ca s-a furat totul,maine ,poimaine veti plati si gura de aer pe care al respirati si paharul de apa curat ! Nu este vina altora !
@@cameliaszasz8193 domniță eu sunt plecat din România de două decade, am plecat din România din cauza celor care au decis viitorul meu și al altora! Dacă tot vorbiți de aer și oxigen există o petiție făcută de mine care se numește :"groapa de gunoi de pe vârful Meștecănis"! Poate o semnați și d-voastră și nu veți mai judeca și acuza persoanele pe care nu le cunoașteți! Încercați să fiți OAMENI și nu mai dați cu bota în baltă fără să știți REALITATEA.
Ce-ați făcut cu mine, oameni frumoși?! Am urmărit vlogul cu ochii in lacrimi. Sufletul îmi vibrează de fericire. Atâta frumusețe și la chip și la suflet, atâta dăruire și talent, atâtea calități intr-un singur OM minunat. Felicitări, bunic frumos și drag! Va mulțumesc ,Haihui in doi.
Aceasta este imaginea României de odinioară, la acest tip de roman ne referim când ne amintim de înaintașii noștri. Ai dreptate, Andreia, ca e o pagina din istoria Bucovinei nea Costan.
Da....ffff frumos....a ajuns la suflet....ffff multă emoție...Bravoooo Bucovina dragă....bravoooo Haihui în 2
Aveti dreptate doamna Danilela sunt in asentimentul d-stra,cu atit mai mult ca sunt Hutanca ,suntem o etnie slavona ca nu vorbim o Ucraineana curata avem cuvinte latine si germane si in general etnia noastra a Hutulilor in marea majoritate se situeza la munte suntem un neam al muntilor si cu inima de Romani dovada e vie MOS COSTAN,multumesc acestor doi protagonisti frumosi la propriu si figurat Andrea si Ioan!
Multumesc
Am stat cu un nod in gat si lacrimi in ochi pe tot parcursul acestui clip. Emotionant.
Ce om gospodar e Moș Costache, ce ogradă curată, ce bucurie, iar la final moșul îi petrece cu privirea până nu se mai văd, e o scenă duioasă și sfâșietoare în același timp! Omul bun te copleșește doar cu prezența lui!
E si frumos si un om extraordinar de luat exemplu de noi romanasiii care rămînem uimiți cînd vedem ac bătrîni tineri,.Am plîns cu tine ,am 75 de ani si vad dragilor ca sînteți îndrăgostiți de ROMANIA,bravooooo..
Impresionant
@@elenan4340 se
Un crampei din traditia noastra straveche...
Multumim❤❤
Ne-ati dat cu lacrimi😊🤗
U
Doamne, ce frumos! Nu i-as fi dat deloc 81 de ani, parca ar fi bunicul meu care la 83 de ani munceste de dimineata pana seara si tot gaseste proiecte noi pentru casa ca un adevarat gospodar; nimeni nu poate sa il opreasca. Parca sunt mai energici si mai plini de viata decat multi tineri, ceea ce e de mega apreciat.
Mi-au dat lacrimile, astfel de oameni sunt o comoara a Romaniei.
Stai liniștită Andreea ca ca și eu am plâns când am văzut filmul.
Vă mulțumesc din inimă pentru această oportunitate! Cu toții, acei care simțim românește, suntem nepotii lui Moș Costan! Rușine nouă că nu facem ascultare față de bătrâni pentru că prin nepăsare a noastră ucidem arta! Aruncăm inconștienți o comoară națională inestimabilă - portul popular, tradițiile și obiceiurile, muzica si jocurile populare. Propria noastră origine, identitate si istorie vor supravietui numai prin multe minuni si eforturi comune. Numai prin unitate vom reuși să supraviețuim vremurilor grele si sa transmitem generatiilor viitoare astfel de minuni. Încă mai suntem una dintre cele mai frumoase civilizații. Moș Costan este o minune! Doamne, ajută-ne!
Ce om frumos ! Asa dor imi e de Romania dupa clipurile voastre 🥺
raduileamuzica
Traiesc de ani buni prin coclauri civilizate. Nimic, si repet, nimic insa nu are un magnet mai tare ca pamantul romanesc pentru sufletul meu. Este ceva acolo care atrage si face conexiuni pe care nu le simti nicaieri. Iubesc tara mea cu inima. Va veni si vremea cand voi reveni acasa. Sanatate si mult noroc tuturor.
Daca ai un om ca Mos Costan langa tine, nu-ti mai trebuie prieteni! ❤️
Uitandu-ma la el m-a cuprins dorul de bunicii mei pe care i-am pierdut cand inca eram doar un copil... mi-as fi dorit sa mai am si eu bunici pe care sa-i pot vizita si care sa-mi povestesca experienta si traiurile lor de viata!
Hai hui in doi faceti o treaba minunata! Multumim! 💚
Avem bătrîni de elită tot așa era și bunicul meu felicitări
Fie ca toti tinerii români de acum sa devina si ei ca mos Costan.
Mos Costan n a trait si nu traieste degeaba .El se bucura de tot ce a dat Dumnezeu ,de locurile natale de BunulDumnezeu care l a creat pe el si tot ce e in jurul lui.Mos Costan e ca o scoala
Ar trebui sa aiba si niste ucenici pe lîngă el.
Doamne ajuta si binecuvinteaza l pe mos Costan ,pe români si pe România Amin,Aliluia!
Mi-e dor de bunicu, Dumnezeu să-l odihnească, după ce am vizionat această frumusețe de videoclip! Nu îmi vine să cred că mai există asemenea oameni!
Imaginea cu Moș Costache la poartă a fost cel mai emoționant moment. Felicitări pentru tot ceea ce reușiți să faceți și să transmiteți prin aceste vloguri. Mă înclin 😌
Moș Costan.
Felicitari pentru tot ce realizați prin aceste vloguri!!!
Și mie tot acel moment mi s a părut cel mai emoționant
Nu a găsit un costum pe măsură. Așa port eu la pijama să-mi țină cald la mâini
@@rodica5782 Merci merci. A mai fost cand nea Costan canta si lor nu le'a placut incat l'au taiat la editare partial.
De asemenea l'au lasat pe nea Costan sa creada ca ei dorm despartiti, l'am vazut cum se inchina si a zis in gand
- in ziua de azi lumea e dereglata nu mai gasesti om normal nici baiat nici fata
Cand le prezenta teava de cantat nu au vrut sa filmeze sa vedem si noi daca are ceva ascuns inauntru, dezinteres, dar like cred ca vor :)
...lasa ca ii statea rau costumul, daca nu scriam eu nu stia, poate acum si'l schimba sau sa suflece manecile permanent.
Ce om frumos ! Modest, simplu ,decent și cu bun simț !
Respect !
Din păcate, astfel de persoane...tot mai rari !...poate chiar pe dispariție !
Domnule nu-mi rămâne altceva de zis decât..."jos pălăria " !
Din suflet, sănătate și viață lungă !
Mda..am plâns, de asta iubesc eu ROMÂNIA, pentru ca mai sunt oameni ca Mos Costan. A venit la cumnata-miu un englez de 65 ani,în vizită, i-am arătat puțin din România a rămas șocat....deja își cauta casă ca să se mute aici...păcat ca noi români ( nu toți)nu ne dam seama cât de prețioasă este ROMÂNIA...asa cum e ea,săracă, fără autostrăzi, fără turism,etc...eu tot sunt mândru ca sunt ROMÂN👏👏👍BRAVO ION...BRAVO ANDREEA 👏👏👍
“ Omul sfințește locul” exemplul Moș Costan. Impresionant vlog.
th-cam.com/video/KhACVh_koaE/w-d-xo.html
Am plans , ma doare sufletul pentru tara noastra
un mesaj scurt si la obiect....
la fel ma simt si eu.. as avea multe de spus..dar ma opresc aici.
Numai gândește-te daca nea... am uitat numele, ar citi cum voi toți îl plângeți, cred că și-ar desființa muzeul și n-ar mai răspunde nimănui
@@electrocat9 Am plans de drag si de frumos , de curatia sufletului si de simplitatea frumosului.
@@corinadumitrescu2114 pare se că a scăpat de colectivizare dar interesant cum statul a detectat la el sursa de bani încât vin săptămânal să-l taxeze
Frumos, viață exemplară. De ce nu l-ați îmbrățișat, dacă erați așa emoționați?
Felicitări ,am trăit 6ani in România ,nu am uitat ce buni oameni ,ce locuri minunate .trăiască România .Salutari din Corfu Grecia
da'ce păcat că nu va trece vreo idee să lăsați Grecia și să veniți la Ciumarna
vecini cu moș Costan .El s-ar bucura,ca n-are nici un vecin ,iar dv.ati avea multe de câștigat.
💙💛❤
Felicitări! Să ne trăiești Moș Costache! Stima și respect!
Mulțumesc!!
Ce minunăție ❤️ ..am lăsat moștenirea care nea lăsat-o Dumnezeu și am plecat toți prin tari străine cu “ clădiri moderne “ care îngheață sufletul ! 😥😥😥
Mos Costan pare scos dintr-o poveste. Este o adevarata incantare sa asculti un astfel de om. Un vlog extraordinar, atat ca continut cat si ca realizare video. A calatori prin lume este fascinant , insa astfel putem sa apreciem mai bine adevaratele valori pe care le avem acasa. Va multumim ca promovati si ne prezentati astfel de oameni.
Multumim!
De doua zile m-a uit jur ce văd aici mai rar așa ceva ❤😢❤❤
ACESTA ESTE PE DEPARTE CEL MAI IMPRESIONANT VLOG PENTRU MINE. ❤️
🙏
Bravo, frumos 👏
Am plâns și eu 😢 frumoasă Românie păcat de uni oamenii care i avem aici mă fac să plec din nou
Haihui în 2 unde mai exact în Bucovina?as vrea și eu să-l vizitez.
Foarte frumos loc binecuvantat de Dumnezeu ,unde nu poti intalni asa ceva in toata lumea asta !!Mos Costan ,un om asa intelept ,frumos la chip si la suflet . Cel mai frumos si valoros vlog !!!
De departe unul dintre cel mai frumos si emotionant vlog pe care l-am vazut.Sunteti minunati dragilor si Mos Costan e o legenda a Romaniei, pacat ca nu e promovat cum ar trebui.Poti scoate romanul din tara lui, dar nu poti scoate tara din inima lui.
Mos Costan o adevărată enciclopedie, exemplu demn de urmat,,,,, 53 ani de când locuiește acolo,,,, ce om,,, f bun vlogul 👍,
Câtă simplitate, sinceritate, frumusețe sufletească!!!!
Ce tradiții frumoase! Mă bucur că m-am născut în această țară frumoasă! Poate se întorc nepoții și strănepoții și se ocupa de turism.
Mândra de bunicul meu!! Un om deosebit❤️
❤️❤️
E bunicul tau?
Da e bunicul meu
Prețuițil. Nu mulți avem un “refugiu” asa cum aveți voi. Din păcate astfel de oameni nu se mai nasc.
@@emanuelamireuta8485
Ai de ce să fii mândră, cu un bunic atât de înțelept, care își trăiește viața, după rînduiala străbunilor lui.
Muzeul, colecția de fluierașe și vioara primită din America, sunt comoara lui.
Bunicul reprezintă o generație de oameni credincioși, cu frică de Dumnezeu, curați la suflet, harnici și pricepuți, cu respect pentru tradiție și natură.
Este chipul țăranului de altădată.
Acum totul s-a schimbat.
„Eu mă numesc Moisa Constantin, mi-s huțul de la Ciumârna, și lumea mă strigă badea Costan. Am vârsta de 80 de ani și trăiesc pe dealul aista de când mă știu. Nevasta mi-o murit de vreo trei ani și io mi-s singur amu. Am o văcuță și un cățel, de care am mare grijă. Văcuța îmi dă lapte bun, numa că nu-l vând, că-mi dă preț de batjocoră, și fac caș din el sau îl beu eu ca să mă țiu bățos. Dumnezău mă păstrează în putere, să cobor și să sui dealul ista, să pot să-mi văd năpoții, că mi-s mai draji ca orice. Vecini nu am, era unu care o murit anul trecut și-amu umblă fecior-su să vândă casa, dar nu vine nimeni s-o vadă, că e prea în pustâietate. Pe dealul aista îs singur și mi-i tare bine, că-i liniște și curat, nicio boală n-ajunje aice, și de când s-o năpustit virusul ăsta cu coarne peste lume, au pornit să se întoarne oamenii la casele lor. Așa să știți, cum trage pârâul la albia lăsată de Dumnezău, așa trag oamenii la locul în care s-au născut. C-așa scrie la Carte, că după ce fug oamenii năcăjiți în lume după un trai mai bun, vine vremea să se întoarne de unde-au plecat”.
- 🔴🤗🔵APROPO APASA PE POZA MEA🔴☝️🌞🔵
Urcasem greu un deal vânjos, de pe una dintre obcinele bucovinene, și cuvintele omului care mă întâmpinaseră în poara ogrăzii au sunat ca o predică. A ieșit apoi din curte și m-a chemat să-l însoțesc câțiva pași, până aproape de buza unei râpe adânci, peste care și-a întins brațele, vrând parcă să mângâie zarea.
- Uitați-vă puțin ce-i aicea!, zice cu mare bucurie pe chip. Iacă, minunăția lui Dumnezău, nu alta!
Priveliștea îți tăia, cu adevărat, respirația. Dealuri încă învelite în verdele verii, pășuni smălțuite cu brândușe de toamnă, păduri atinse ușor de rugină, și satele mărunte, risipite pe văi.
- Se poate spune că sunteți stăpânul lumii cu priveliștea asta, îi spun bătrânului.
În straiele lui cele mai dragi
- Stăpânu lumii îi Dumnezeu. S-ar mâhni să vadă că m-o smintit cu gând așe de trufaș. Io numa mă bucur și îi mulțămesc, că mi-o dat bucuria să trăiesc aice. Vedeți și dumneavoastră ce frumusețe! Aice am copilărit, mergeam cu oile, cu vitele, în dealul cela de-i zice Fusa, acolo mă trimiteau părinții să stau în târlă cu oile. Vedeți dumneavoastră poienile celea? Când eram eu copil, erau pline cu tineri care ieșeau la cosit. Amu nu vezi picior de om. În partea ceastălaltă se cheamă Berisnec, un deal cât un munte, plin de păduri care se întind până departe, în Ucraina, și unde se ascundea Lisna, Muma Pădurii, cum îi ziceu oamenii.
- Muma Pădurii? Mai există azi asemenea povești, moșule?
- D-apăi să știți dumneavoastră că astea nu-s povești, răspunde Moisa parcă puțin ofensat. Îi drept că io n-am văzut-o niciodată, dar știu oameni în etate și cu mintea întreagă, care mi-au grăit despre dânsa, că au văzut cum sta pe o coloadă și cânta câte cântece. Mai este și azi, stă ascunsă la hotare, unii zic că-i o femeie frumoasă și se poartă ca o zână bună, mai cu samă cu copiii, iar alții zic invers, așa cum îmi povesteau bunicii mei, că-i o babă urâtă și mătăhăloasă, cu părul despletit, care-i pocește pe ăi de vor să-și facă bujdă în pădure. Tare mă mai temeam de ea când eram băietan. Acu nu mă tem, știu că Dumnezău e mereu cu mine.
Badea Costan zâmbește ca pentru sine și o ia înapoi, pe potecuța ce duce în ograda casei lui de pe deal.
- Ehei, ce vremi frumoase am trăit noi aicea. Erau dealurile astea pline de stâne vara. Amu, nu mai e nicio stână în sat. Tare rău am ajuns! Strămoșii noștri au murit în războaie pentru pământurile astea, dar tinerii au plecat și au lăsat moșiile părintești să se facă pârloagă. Pădurile îs pline de cioate, odată erau copaci că doi oameni nu-i puteau cuprinde. Dar Dumnezău are o rânduială și lumea n-o să mai rămână multă vreme așa. Mai întâi s-or făcut fabrici la orașe și mulți oameni și-or lăsat pământul și s-or îngrămădit la oraș. S-or prăvălit apăi fabricile toate și oamenii s-au întors la țarina lor. Și-or veni încî mulți să scape de boala asta care prăpădește orașele. Totul s-a pustiit, nu mai au unde să lucre, săracii, și se întorc la viața lor dintâi, acolo unde s-au născut. Și-or să înceapă să muncească pământul iară, că n-au cum trăi altfel. Asta îi rânduiala lui Dumnezău, orice-ai face n-ai cum să te ferești de ea. Iaca așa văd io toate trebile astea.
Ultimul opincar
Priveliștea din fața casei
Așa cum trăiește, singur pe-un vârf de deal, Badea Costan e cunoscut pe toată întinderea Bucovinei. Nu există loc în care să nu se fi auzit despre el. Toată lumea îi admiră înțelepciunea și vigoarea cu care poate să-și țină singur gospodăria, la anii lui. Peste tot se vorbește de dibăcia cu care știe să confecționeze tot felul de unelte agricole sau casnice. Toți localnicii din partea asta de țară, de la Gura Humorului și până la hotarul cu Ucraina, au auzit de harul cu care știe să cânte la fluier, la vioară sau tilincă. Însă faima lui cea mai mare e legată de arta cu care face opinci. „Costan opincarul” îi zice lumea, singurul meșter de opinci din toată Bucovina. Un meșter care în continuare lucrează cu o fervoare aproape mistică, deși amatorii de încălțări legate cu nojițe au dispărut.
- Drept îi, nu mai încalță nimenea opinci în ziua de-acum, spune badea Costan, arătându-mi o bucată mare din piele pusă în curte la uscat. Eu le-am purtat până m-am dus în armată. Când m-am întors acasă, le-am pus în tindă, că se trecuse la cizme de gumă și la pantofuri. D-apăi, oamenii mai în etate încă purtau, și au purtat mereu, până încoace, aproape de zilele noastre. Măcar duminica, la biserică, când se îmbrăcau în costum popular și tot își puneau în picioare opinci. Acuma, nimenea nu mai poartă, și e păcat, nu să există încălțări mai ușoare pe lume, măcar așa, la sărbători era bine să mai umble oamenii în opinci. Că tare frumos o fost!
Badea Costan nu arată a om la 80 de ani. Pășește vioi prin curte, vorbește și gesticulează cu o vervă molipsitoare și poartă mereu pe chip un zâmbet tandru și luminos. Îmi arată fiecare colț al curții, îmi spune istoria casei, cum a cărat el în tinerețe, cu calul lui huțul, piatră din sat până aici, îmi face cunoștință cu micul lui prieten, un cățel pipernicit, care latră de mama focului din coteț, îmi arată atelierul, bucătăria de vară, casa mare de oaspeți, și-apoi, la urmă, mă poftește pe un fel de terasă, unde și-a adunat de-a lungul anilor tot felul de lucruri vechi, încropind un mic muzeu țărănesc.
Muzeul celor 25 de nepoți
Acareturile din curte
- Apăi muzeul ăsta e făcut de mine, îmi zice cu bucurie în glas. Pe unde am lucrat eu la oameni, tot am întrebat, „N-ai ceva prin pod, lucruri din astea vechi?”. Că oamenii folosesc acuma ligheane d-astea din nailon, nu coafe, ciubere din lemn, cum erau odată. Am pus bucată cu bucată și am făcut războiul de țesut al bunicii mele, apăi am strâns niște blide de lut, cum nu mai găsești azi pă nicări. Icoane mai vechi, ștergare din cele brodate frumos, de mână, cămeși și ițari, lămpi cu petrol, tot ce era pe vremuri, când eram eu băietănaș. Le-am adunat, să vadă și nepoții mei cum se trăia odată. Că am 25 de nepoți și cinci strănepoți, și unii mai vin și mă întreabă, „Bunicule, lucrul ăsta la ce folosea?”, și văd cum se bucură să le povestesc. Îi rău tare, când tinerii uită trecutul și nu știu de unde-or venit! Bunicii mei mi-or povestit cum s-or născut satele astea și cum am ajuns noi, aici, cum or venit strămoșii noștri din Maramureș, din comuna Moisei, de unde-mi vine și numele, cum or fost aduși când s-o ridicat mânăstirea Vatra Moldoviței, că erau buni meșteri zidari și le-or dat popii locuri să-și ridice o casă. Unde să pleci în lume, când ai atâta trecut în ogradă? Unde să mai prinzi rădăcini?
Intrăm apoi în atelierul lui, locul unde-și petrece cea mai mare parte din zi. Rafturi întregi cu tot felul de scule, resturi de piele, grămezi de șireturi, burghie și fierăstraie mai mici sau mai mari atârnă de pereți, snopi de mânere din lemn, bucăți din metal, sertare cu tot felul de mărunțișuri, așa arată de zeci de ani universul de zi cu zi al meșterului Costan. 🔴🤗🔵APASA PE POZA MEA🔴☝️🌞🤔
Un efort extraordinar si laudabil! Multumim🙏
Mos Costan ,mos Costan mai vrednic si mai vioi ca un falnic baietan !Sa fie sanatos ,sa aiba bucurie si sa-si vada si stranepotii la.casele lor !Felicitari pt .frumosul muzeu ,iar celor ce l-au vizitat si ascultat sanatate si putere de munca sa poata aduce in primul plan cat mai multi oameni asemenea lui !👍☘💚🕊
@@MariaMaria-gb6ex cat a durat sa scri tot textul acesta?
@@LucaSalagean Nu prea mult !Depinde pe care l-ati citit !🤔🕊
@@MariaMaria-gb6ex aaa scuze am dat tag gresit
Va rog din suflet haideti sa ii facem o surpriza acestui om, cumparati de la Mos Costan. Pe mine m-a emotionat teribil.
Doamne,câtă frumusete!da,este adevarat .."vesnicia s-a nascut la țara"!vă multumim,vouă,oameni frumosi că ne reamintiți CE COMOARA DE TARA,DE OAMENI AVEM!
Si eu as fi de acord dar nu pot merge pe jos prea mult, însă îmi place enorm de mult.
❤❤❤❤🥰🥰🥰🙏🙏
Dumnezeule, cum e omul asta. Ce comoara❤
Am dat share la greu
Ne-ați impresionat încă o data cu povestea acestui om simplu dar atât de cald ,acestea sunt valorile țării noastre care ne fac mândri ca suntem români 👏👌🤗
Cyborg gyōza gyōza curând
Liturghia faraoani și sa se uite la ce se mai aude cu o tip ți to ți to to to y unu de a unui tur
P
Acum am vizionat clipul dumneavoastră am lacrimi de nu mă mai pot stăpâni tot respectul vă ❤️😘
România frumoasă! 💙💛❤ Acolo da viată linistită și sănătoasă.
Am văzut un OM care chiar merită pensie specială. O bucurie! Mulțumim!
Remarcabil,am trăit intens vizita la Moș Costan... plâng de bucurie amestecată cu tristețe pentru că oamenii asemeni lui sunt pe cale de dispariție.
Va mulțumesc,să fiți sănătoși!❤️
Ne -am împrăștiat prin toată lumea ,va înbratisez cu mult drag din Irlanda de Nord ,cu lacrimi in ochi 😘❤️🙏🇷🇴
Poate a trebuit să ne împrăștiem să înțelegem cat de bogați eram și nu știam, cat de frumos trăiam și nu știam, cat de curați eram și nu știam, cat de normali și simpli eram și știam. Ne-au convins ca suntem nimic comparativ cu occidentul, acum trăim în occident avem totul dar nimic, plângem la fiecare moment autentic romanesc. Aveam totul acolo, trebuia doar să întindem mâna. Am preferat să plecăm, am muncit afară de zeci de ori mai greu decât am fi muncit acasă. Acum ne uităm în urmă și ne pare rău oriunde am fi și oricât de realizați am fi în occidentul poleit pe dinafară ruginit pe dinăuntru. Numai cine a plecat și e sincer în totalitate cu el însuși va înțelege ce am scris. Cu Dumnezeu înainte! Să îți fie bine Române oriunde ai fi.
- din Canada cu dorul de a mă întoarce definitiv acasă anul viitor
Am plâns alături de tine Andreea la final văzând imaginea cu mos Costan care a rămas la poarta uitând se după voi, emoționant!
Asta este semnul suprem de iubire , respect si dragoste de oameni ! Asa ne primeau inainte bunicii nostri asteptandu-ne in poarta ingrijorati uneori ca intarziem, si nu plecau din fata portii pana nu simteau ei ca suntem in siguranta si ca pe ulita satului nu se lua niciun caine dupa noi ....Si musafirii la hramuri tot asa se primeau in Moldova si tot asa se petreceau la poarta ...ce vremuri sfinte ...asa erau romanii adevarati in copilaria mea ....Mos Costan este dovada vie a acelor vremuri !
Multumesc pentru un asa interviu interesant, de suflet cu Mos Costan. Un om cu litera mare, care a păstrat lucruri sfinte și de preț. Sănătate voua și mosului. Doamne ajuta. 🙏🇦🇩💙💙❤👍
Am plans odata cu tine. Emotionant, va urmaresc cu mare drag!❤
Cum spune si Raluka x2 in loc sa radem Romania a ajuns un loc de plans, oameni lipsa, cei ramasi singuri si fara smartphone, cei plecati fericiti, asa ca nu te mai gandi, mergi ia un loc de play ca'n film si sa ne mutam toti din orase apoi sa radem cum rad cei de pe afara!
Am rămas fără cuvinte profund impresionată și cu lacrimi.💔❤️. Vizionez cu o deosebită plăcere perindările voastre prin frumoasa noastră ROMANIE tradițională .
Păstrarea tradiției este un mare cadou pentru generațiile mai tinere .
Great job u guys HAIHUIN2 best vlogs ever for a someone who left this beautiful country 29 years ago 👏🏻👏🏻👏🏻
Probabil cel mai frumos vlog de pe acest canal🧡💛💙
Cu cata pasiune povesteste si cata tristete are in unele momente in glas...fara cuvinte.Felicitari si voua si domnului Costan!❤
Felicitări!!! România noastră este ca o carte, Bucovina și Maramureșul sunt coperțile!!
Așa gândesc și eu, din acest motiv am făcut un grup pe Facebook acum mai bine de 2 ani cu numele " România ca o carte" cine se încumetă a citi o filă, două va dori să-i afle povestea întreagă 😊
Impresionant!M-am emotionat foarte mult, Mos Costan un OM adevarat, bun, bland, un bunic in adevaratul sens al cuvantului un autodidact!Multumim pentru sfaturile si cantecele frumoase!
Ce minunat cinta,ce frumos povesteste,povesti din rai,te impresioneaza!
Ce frumos are Moș Costan acolo! Va mulțumim ca ne-ați arătat și noua! Și eu m-am emoționat Andreia ! Sunteți minunați! ❤️ Va salut din Germania!
Suntem mandri cu așa oameni harnici și pricepuți !
Am privit cu mare plăcere vizita la moș Constantin , care ne-a umplut sufletul cu emoții deosebite....
Felicitări reporterilor nota 10 cu felicitări
CE Romani valorosi si ce Romanie frumoasa avem VA multumim mult hai Hui CA ne plimbati prinlocuri de poveste so reale
@Vall jo pacat CA noi romanii santem prea supusi so le permitem sa faca ce face so nu luam atitudine me distrugem cu totii tara acceptance!!!!?????
Chit de frumoasa este Rominiea,chit de gospodari sunt oamenii si buni,ce frumusete este la acest om in gospodarie si ce frumos poveste despre veata...mai Da Doamne asa oameni gospodari cu credinta adevarata de unde poti sa inveti numai ceva frumos!
Multumim pentru vidio facut ,este foarte frumos,Sanatate multa!
O comoara! 😢❤
Asa rāmân multi bātrâni singuri, la poartā dupa ce pleaca copiii, inapoi in strāinātate! Am trecut prin astfel de momente si am plâns la acest clip ! Liniste si pace, la mos Costsn !
Cât de frumos se exprima !🤗❤
Si bunicii mei stiau sa cânte la fluieraș! Multumim, Andreia si Ion! ❤
Ce frumos înălțător la cer omeni de demult foarte frumos mi-a plăcut foarte mult
Gataaaaaa!!! M-am gandit toata ziua la video-ul vostru si acum dupa ce am terminat munca am condus spre casa timp de 45 min si vreau sa va zic ca doar am ascultat in boxele masinii si pot sa spun cu mana pe inima ca am simtit aceleasi emotii si lacrimi in ochi ca si Andreia. Aveti respectul meu pt ceea ce faceti si cand il veti vizita data viitoare sa ii spuneti ca a facut pe cineva din UK sa planga si sa isi doreasca sa revina pe plaiurile natale chiar daca am fost acum 3 sapt sa imi vad familia si am ajuns si in Bucovina la Vatra Dornei.
Ma inclin in fata voastra👏👏👏👏👏👏
Multumim!
Felicitari Andreea și Ion,va urmăresc de mult timp prin călătoriile voastre prin lume,înainte cu drag și curiozitate pe meleaguri pe care cel mai probabil nu le voi putea vedea niciodată,acum cu mândrie pt meleagurile noastre...călătorii pe care clar le pot face și eu,e un alt fel de călătorii...propuneri aproape de sufletul și identitatea noastră......va apreciez mult copii.....
Superba România, păcat de anumite lucruri, eu locuiesc in Viena de mult timp, dar deja începusem sa ma gândesc ca Mi-ar plăcea atât atât de mult sa trăiesc și eu in aceea natura, păcat de noi cei tineri, viitori copiii viitoarea generație ca numai trăiesc și ei cum se trăia odată. Eu sincer îmi doresc
ce om frumos! imi aduce aminte de bunicul meu😔
Felicitări, felicitări, felicitări! Să pot aș da un milion de like-uri. Și pentru voi și pentru Moș Costan.
Asta turism fain 🥰
Sănătate, Moș Costan!
Va multumesc pentu tot ce faceți si va doresc tot binele din lume.
Cu fiecare material vizionat am reușit sa parcurg cu voi dragii mei cele mai frumoase locuri și tradiții din tara noastră. Sunt fericita sa vad astfel de tineri extraordinari, plini de emoție, dornici sa transmită mai departe tezaurul nostru, bunicii și strabunicii noștri minunati, plini de poveste și dragoste pentru familia lor și tara în care trăiesc și au trăit. Bucovina și alte zone minunate încărcate cu o energie aparte și binecuvântare divină, aduc în viața noastră împlinirea și bucuria ca facem parte din acest tărâm minunat numit România.
Cu mulțumiri și respect pentru voi dragii noștri minunati hai hui. Aștept cu drag frumoasele voastre documentare sau prezentări ale acestor povesti unice.
Frumos și dacă am fi toți la fel ca moșul ce tara vom fi , păcat și respect mult ceia ce am văzut 😀👍
Mulţumesc foarte mult pentru video aceasta, România este ţara foarte minunata, şi eu doresc să-ei vizit🙂 poate anul viitoare. Salutare din Slovakia
Andreea ai transmis o emotie puternica si am plans alaturi de tine.❤😘🇷🇴
La fel cu Lacrimi în ochi 😭 😭 😭 😭 😭 , am terminat și eu de văzut acest videoclip, de adevărată Glie Românească.
Sa dea D-zeu sănătate lui Mos Costan!! 🙏🤗🥰
Este ceva divin. Nu am cuvinte. Superb videoclip și ținuturile României. Totul este perfect. Felicitări din inimă.
Domnul este atat de cald si intelept. Va invidiez. Drum bun si sa ajungeti si in Banat!
Ati calatorit prin lume in lung si-n lat, dar cele mai vizualizate vloguri sunt tot din Romania. Aveti primele 4 vloguri, toate cu peste 600K de vizualizari si sunt din frumoasa si pitoreasca Romanie. ❤❤❤❤❤💛💛💛💛💛💙💙💙💙💙
Frumos si emotionant! Multumesc pentru tot ce ne aratati!Nu inteleg pe cei care au dat unlike,de ce?
Sunt și mulți copii trecuți de 30 de ani ce nu sunt amatori de astfel de povesti.
Al meu soț este unul dintre ei.
Ei sunt cei ce dau dislike.
@Wayne Pharaon
Acești ,,copii" de 12-14 ani și de peste 20 de ani, trăiesc într-o lume paralelă, virtuală sau de gheață (a goanei după lucruri materiale) care le-a împietrit sufletele! Unii, puțini, au norocul să intre în normalitate condusă de legile firești a lui Dumnezeu, însă alții devin...zombi!
Poate, dacă intervin evenimente apocaliptice se pot trezi la REALITATE!!! DOAMNE AJUTĂ!!
@Wayne Pharaon
Mulțumesc! Foarte frumos și la obiect comentariul!
Totul începe de la educație și....o zestre genetică bună!
Omul trebuie să fie conștient că există un Dumnezeu care ia seama la tot ce se petrece pe pământ! Iar Omul este obligat să respecte legile Moralei Divine! NIHIL SINE DEO!
MOȘ COSTACHE DIN SUFLET VĂ IUBESC. FELICITĂRI!
Mulțumesc iară am invatat ceva: "ce e tilinca".Ce frumos este pe acolo și domnul e o comoara nu alta. Dacă am fi toți la fel ca el nu ar mai fi trebuit sa trăim pe departe. VA PUP .
Cât de frumos 💚💚💚👍👍👍s'ai dea Dumnezeu multă sănătate lui moş Costache 🙏🙏🙏🙏❤❤❤❤
După cum v am sugerat e frumoasa lumea România e magnifica
ai lacrimat pt ca Mos Costan reprezinta esenta poporului roman, iti aminteste de bunicii nostri de odinioara... el are curatenie sufleteasca si armonie in suflet, sta intr un loc binecuvantat de Dumnezeu... si ai rezonat cu tot ce reprezinta el... mai vrem astfel de intalniri... va imbratisez cu drag din Pestera, langa Bran Moeciu, cand treceti prin tara, aveti cazare si masa gratuita (noi ne-am mutat din Buc :))
Doamne, ce peisaje de vis acolo!...ce om gospodar si primitor este Mos Costache, unul din batranii adevarati ai satului romanesc autentic ... de poveste tinutul acesta si oamenii de pe acolo!
Dooamne ,ce casa ne a dat Dumnezeu si noi o batjocorim si o lasam paragina !Parca n amtrai in ea ..asa o denigram si o murdarim ..
Casa noastra ..tara noastra
Respect si Recunostinta ! Va multumesc ! Sa traiasca Mos Costan ! Sanatate si viata lunga ! Voua va multumesc pentru material !
Doamne, ce om bland ce minte sanatoasa la varsta dumnealui,am plans mi-a adus aminte de tatal meu, dumnezeu sa ii dea viata lunga.Forte impresionant vlogul.
Va salut !!! Ne. -ati impresionat si pe noi , cei de acasa Va suntem recunoscatori ptr tot ce a ce faceti Sunteti Minunati impreuna cu Nea. Costan Si ce bine arata ptr virsta lui !!! Va iubim .
Va mulțumesc din suflet, asta e România adevărată la doar cativa km de oraș..
Un om foarte înțelept și foarte harnic , un artist desăvârșit , Moș Costan păstrează cu sfințenie tradițiile românești ! Cinste lui și tuturor românilor care cultiva tradițiile poporului nostru, un popor foarte talentat !
Ce frumos v a primit Mos Costan! Astazi plec și eu sper România, după un an.
Impresionant cita frumusețe și splendoare !Moș Costan e mai bogat decât toți bogății lumii !
O dulceata de om. Tot sa stai sa il ascult!
Am plâns și eu, e ceva frumos.
Și natura de acolo, și oamenii cu tradiția lor.
Povești frumoase...
Iubesc natura și aș lăsa oricând orașul pentru asta, să trăiesc acolo în natură, Sănătos și fericit.
E minunat!
Vă respect!
😊😊😊😊
Mi s_a făcut tare dor de România vizionând acest video. Felicitări romani frumoși!
FELICITĂRI NU AM CUVINTE. ASTA ESTE ROMĂNIA NOASTRĂ CEA MAI FRUMOASĂ! 😍😍😍😍😍
Oameni frumosi ati gasit un om de o mare frumusete ! Felicitari! Calatoresc cu voi, multumesc ca existati!
Asta este o filmare cu adevărat frumoasă despre acest om! El însuși este o poveste!
Tot cu ce ne-a dotat "mama natură "este bun, sănătos, viață lungă să ne-ajungă, fără "industrializare,fără multinaționale, fără plastic/chimicale",HAI HUI ÎN DOI descoperă comorile pentru noi
Foaaaaaaarte frumooos! Cintäretul este deosebit , cu un suflet mai frumos decit cel mai reusit briliant !
Minunat "tilinca "din firul ierbii, primul instrument fermecat muzical, pe care "mama natură "l-a creeat pe plaiurile mioritice pentru un om fericit ,HAI HUI ÎN DOI descoperitori de lucruri noi și vechi sunt toate
Eu traiesc in America de 25 de ani as lasa totu doar sa fiu i RAIUL ACELA ma bate gindul si inima de 4 ani sa ma intorc intrun loc ca acesta domnu acesta l este binecuvintat de Dumnezeu ce suflet frumos are multumim pt. filmul acesta
Ildiko, nicăieri nu e mai bine ca acasă!!!
Hai Hui in doi ,Ok , Romania este o tara superba si frumoasa si cu bogatii imense, Romanii un popor binecuvantat ,🇦🇩
Un adevarat " MUZEU VIVANT ". AURUL ROMANIEI, pe cale de disparitie. Merçi pentru descoperirea acestei comori👍
Wow!!! Cat de frumoasa e țara noastră 🥰🥰🥰🥰🥰 eu mai am un pic și prind rădăcini precum o planta ca m am săturat : doar munca, casa... Casa, muncă.Multumim pt tot ce faceți pt noi. 🤗😘😘😘
Ce sa spun,tocmai ce m-am întors din minunata Bucovina🥰Oameni,locuri,obiceiuri de poveste 🥰👌💯
Videoclipuri voastre sunt foarte frumoase, va încurajez în continuare sa faceți cât mai multe filmulețe despre țara noastră și sa arătăm lumii întregi cât de frumoasă este.
Las' sa nu mai aratam, poate asa nu o sa mai plecam.
Locuri foarte frumoase,cu oameni simpli,simpatici iubitori. Bunul Dumnezeu sa le ajute sa aibe parte de sanatate,numai frumos si bucurii.
BRAVO! A fost un vlog extraordinar, va mulțumesc și va iubesc!
Mulțumim ,pentru acest videoclip minunat! ❤️🇷🇴🙏🤗Fiți binecuvintati! 🙏
Dragilor! Vă scriu acest mesaj cu ochii în lacrimi, ce om ,cata bunătate, fără școli dar cu un caracter cum rar găsim, priceput la toate,și cu multă dragoste ptr tradițiile noastre! MULTĂ ADMIRAȚIE ȘI RESPECT! DOMNUL SĂ-I DEA VIAȚĂ LUNGĂ ȘI SĂNĂTATE!
Andrea nu ai fost singura care ai plâns și eu am fost impresionata ❤❤❤❤❤❤
Ce diferenta este intre lumea lui Mos Costan si viata "cotidiana"(mizeria cotidiana) a Romaniei de astazi ! Nu am cuvinte,unde este acest roman ?
Este mizerie deoarece acceptăm ce ne oferă UE! Așa se pierde neamul, tradițiile și credința românului... Vrem să fim ca alții când noi habar nu avem cine suntem.
@@ionutiacob5555 Nu prea raspund dar mizeria ati facut-o singuri iar acum cu alesii vostri v-ati pierdut istoria,cultura ,educatia ,omenia,cinstea,viitorul in Europa,unde mai pui ca s-a furat totul,maine ,poimaine veti plati si gura de aer pe care al respirati si paharul de apa curat ! Nu este vina altora !
@@cameliaszasz8193 domniță eu sunt plecat din România de două decade, am plecat din România din cauza celor care au decis viitorul meu și al altora!
Dacă tot vorbiți de aer și oxigen există o petiție făcută de mine care se numește :"groapa de gunoi de pe vârful Meștecănis"! Poate o semnați și d-voastră și nu veți mai judeca și acuza persoanele pe care nu le cunoașteți!
Încercați să fiți OAMENI și nu mai dați cu bota în baltă fără să știți REALITATEA.
Cel mai frumos, educativ material. Înțelept om.. Te impresionează povestea acestui roman frumos. Mulțumim.