Am ajuns in Sicilia: Catania, Siracuza, Ortigia si Noto

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 16 มี.ค. 2023
  • VIDEO NOU: Câteodată mă întreb de ce nu îmi place să mă documentez cu privire la fiecare metru pătrat pe care urmează să îl vizitez. Nu am liste, planurile îmi lipsesc, iar obiectivele turistice mi-ar plăcea să le văd doar dimineața atunci când aglomerația lipsește. În rest, adooooor să iau orașul la pas și să fiu surprinsă de ce îmi iese în cale, să mă bucur de un Aperol la colț de stradă, iar dacă am obosit să stau să privesc în gol, eventual cu o înghețată în mână. Vă spun sincer, când am plecat spre Catania, habar nu aveam, că voi ajunge și Siracuza, Ortigia și în Noto.
    Catania este al doilea oras ca marime din Sicilia,, care se afla la poalele muntelui Etna, cel mai mare si cel mai activ vulcan din Europa. Piata centrala a orasului, Piata del Duomo, un sit al Patrimoniului UNESCO, este inconjurata de cladiri in stil baroc. De neratat este Catedrala Sfanta Agata.
    Unul dintre cele mai vechi orase din lume, Siracuza se remarca prin clădiri baroce, amfiteatre grecești, forumuri romane și palate medievale. Se spune că Arhimede s-ar fi născut în Siracusa iar apostolul Paul a folosit orașul pe post de avanpost în lupta pentru creștinarea insulei. „Evrika!” , una dintre cele mai cunoscute expresii din istoria fizicii, este folosită atunci când se face o descoperire. Nu toată lumea știe că Arhimede din Siracuza a fost primul care a folosit celebrul cuvânt.
    Insula Ortigia aparține orașului Syracusa și păstrează o parte din istoria grecilor, bizantinilor, arabilor, normanilor și romanilor, devenind centrul istoric al orasului.
    Noto este un oraș sicilian celebru pentru gelato-ul său, un oraș care s-a dovedit a fi o surpriză plăcută pentru toată lumea. Centrul vechi are construcții superbe, cu arhitectură barocă, fiind inclus în patrimoniul UNESCO în 2002. Am tranversală Noto într-o oră, asta pentru că doar atât am avut la dispoziție. O fi musai să mă întorc, vă zic.. ♥️
    Mă găsiți:
    aici: / andreea.staicut
    aici: / staicut.daily
    și aici: / aladyinbucharest

ความคิดเห็น • 44

  • @Ana_1982
    @Ana_1982 ปีที่แล้ว +2

    Datorită Romei m-am îndrăgostit de Italia în septembrie 2019 și îmi este foarte dor de atmosfera atât de frumoasă pe care o emană italienii. Iubesc Italia, dar mai ales gastronomia italienilor și să nu uit de muzica italienească. Vai cât de frumoasă este Catania! Uitasem că acest oraș Catania este al doilea ca mărime din Sicilia după Palermo pentru că am mai văzut vloguri din Sicilia. Italienii mi-au plăcut doar cu cei cu care am interacționat în Roma erau foarte vioi și veseli. Nu știam că Siracuza este unul dintre cele mai vechi orașe. Ce frumos că acolo în Siracuza poți vizita un amfiteatru grecesc! Este uimitor de frumoasă insula Ortigia. Wow cât de agitată era marea! 🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹🇮🇹

  • @florentinadeacu3912
    @florentinadeacu3912 ปีที่แล้ว +1

    Reușit vlog! Îmi place ca lași camera sa vorbească. Am văzut câte ceva din Sicilia. Catania, un oraș mizerabil, anost, ca și Palermo, de altfel. Interesant zone precum Taormina, la 50 km distanta de catania. De asemenea, Giardini Naxos. Însă, mâncarea nu are egal. Ma omoară la kg, fiecare vacanta petrecuta în Italia. Voi continua sa te urmăresc. Îmi place cum realizezi logurile. Succes!

  • @dana-stancu
    @dana-stancu ปีที่แล้ว +3

    Foarte frumos vlog! Așa dor îmi este de Italia!

    •  ปีที่แล้ว +1

      Cât mă bucur!! ♥️🥰 Aș merge în Italia de fiecare dată când am ocazia!!

  • @mihaelateacu1272
    @mihaelateacu1272 ปีที่แล้ว +1

    Super!
    Vacanta placuta!
    Am fost si eu prin locurile acelea...minunate...❤

  • @sandratrion519
    @sandratrion519 ปีที่แล้ว

    Foarte frumoasă ,Italy.
    Imi doresc sa pot vizita ,macar un oraș .
    Esti superba
    .
    Multumesc foarte mult ,pentru vlog.
    🤗.
    Foarte superbe,locuri și de neuitat .

  • @alissilvestro9886
    @alissilvestro9886 ปีที่แล้ว +1

    COMPLIMENTE PENTRU FILMAREA ACESTUI VLOG .PENTRU MINE E CIUDAT SA VIZIONEZ PE YOU TUBE ACESTE LOCURI PE CARE LE CUNOSC FOARTE BINE.DARA VIITOARE POTI VENI IN TAORMINA SI POTI VIZITA MUNTELE ETNA .FISTICUL ESTE REPREZENTATIV PENTEU PROVINCIA CATANIA DEOARECE IN ZONA BRONTE ESTE O CULTURA MARE DE FISTIC POATE CEL MAI BUN SI MAI CAUTAT PENTRU GUST SI CULOARE (TERENUL UNDE ESTE CULTIVAT FISTICUL ESTE MAGMA DE SUTE DE ANI REZULTATA DIN ERUPTIILE ETNEI)

  • @gratianadumitrescu6935
    @gratianadumitrescu6935 ปีที่แล้ว

    Bună 🤩Andreea superba Italia într-adevăr 💋🤗ma bucur de ieșirea voastră 💞💞👍

  • @constantinmarilena6667
    @constantinmarilena6667 ปีที่แล้ว

    Frumos clipul, Andreea! Muzica super aleasā! Mi-a plācut maxim! ❤❤

  • @daiana-mariabaciu9881
    @daiana-mariabaciu9881 ปีที่แล้ว

    Foarte fain videoul, cu iz de vacanță! Ești superbă, arăți foarte bine! ☀️🌹

    •  ปีที่แล้ว

      Muuuulțumesc! Te pup tare! ♥️🥰

  • @iulia_77
    @iulia_77 ปีที่แล้ว +3

    Superb! Daca ajungi in Puglia,da-mi un semn♥️

    •  ปีที่แล้ว +1

      Ah, este pe listă, dar acum sunt deja acasă! ♥️

    • @cristina350
      @cristina350 ปีที่แล้ว +1

      Eu am fost zilele trecute în Bari la Fiera del Levante pentru muncă, dar vreau să văd toată Puglia! 😊

    • @iulia_77
      @iulia_77 ปีที่แล้ว

      Te astept cu drag! O sa-ti placa♥️

  • @ionitaenemihaela3496
    @ionitaenemihaela3496 ปีที่แล้ว

    Superb! ❤️❤️

    •  ปีที่แล้ว +1

      Da, Italia are farmecul ei! ♥️

  • @alexandradraganoiu8523
    @alexandradraganoiu8523 ปีที่แล้ว

    Un vlog ❤❤❤❤🎉🎉🎉

  • @cotiantonia
    @cotiantonia ปีที่แล้ว

    Splendid ❤️

    • @cotiantonia
      @cotiantonia ปีที่แล้ว

      Acum conduc însă când voi avea putin timp voi revii cu câteva recomandări. Pupici 🥰

  • @Apo12345
    @Apo12345 ปีที่แล้ว

    Multumim de plimbare

    •  ปีที่แล้ว +1

      Eu vă mulțumesc că v-ați uitat! 🥰

  • @mariapanaite9959
    @mariapanaite9959 ปีที่แล้ว

    Ce frumos!!!

    •  ปีที่แล้ว

      Muuuulțumesc!! 🌸😘

  • @Catalina.a12
    @Catalina.a12 ปีที่แล้ว

    Te inteleg perfect cu frica de valuri , mai ales daca esti in barcuta mai mica😊😊

    •  ปีที่แล้ว

      Daaaaa, atunci când ești pe barcă mi se pare că nu poți controla situația în cazul în care marea devine agitată și de aici și frica mai mare. 😊

  • @constantinmarilena6667
    @constantinmarilena6667 ปีที่แล้ว

    De ce spui " multumesc " in englezā, Andreea? Chiar este usor sā multumesti in italianā, era mai frumos! Invāț sa salut si sa multumesc, in limba țārii, pe care o vizitez! Recomand tuturor! 😊❤
    Edit : aaa, doar la bilete ai multumit in englezā! Ce frumos , la Gelato, ai spus Grazie! 😊❤

  • @marinapapa3467
    @marinapapa3467 ปีที่แล้ว

    ❤❤❤

    •  ปีที่แล้ว

      ♥️ ciao!

  • @cristinabob3095
    @cristinabob3095 ปีที่แล้ว

    Drum bun

    •  ปีที่แล้ว

      Muulțumesc! ✈️♥️

  • @constantinmarilena6667
    @constantinmarilena6667 ปีที่แล้ว

    Eu nu aș alege sā mā plimb cu barca pe mare! Mai bine nu ! 😊❤

  • @lucretiatita1748
    @lucretiatita1748 ปีที่แล้ว

    😮

    •  ปีที่แล้ว +2

      Este de bine, da? 😂♥️

  • @cristina350
    @cristina350 ปีที่แล้ว +2

    Fain că ai ajuns acolo, bună alegere! Siracusa* este denumirea şi scrierea corectă a oraşului sicilian. Trust me, locuiesc în Sicilia, mai precis în provincia Trapani, te aştept şi aici să vizitezi zona asta superbă care include atracții turistice unice în lume: muntele Erice, insulele Egadi (un arhipelag de 3 insule foarte aproape de aici unde stau eu şi unde am lucrat ca ghid turistic; se află între 2 mări: Mediterana şi Tireniana, îți recomand oraşele Trapani şi Marsala, apusul fantastic de la saline, templele minunate construite de greci (parcul arheologic Selinunte) şi romani (Segesta) etc. Tu ai fost în partea orientală a Siciliei, eu te invit în cea occidentală... de la est la vest, hehe ❤

    •  ปีที่แล้ว +2

      Cristina, muuulțumesc pentru recomandări! Italia poartă în inima mea un loc special, de la Nord la Sud, de la Est la Vest. Avem în plan să ne întoarcem, cel puțin pentru Taormina, care de data aceasta a fost amânată, pentru că nu mai aveam timp. Dar ne întoarcem noi, cândva! Acum legat de numele Siracuza, în română se scrie cu Z, chiar dacă în Italia l-am găsit scris cu S. Este pur și simplu traducerea numelui. ♥️

    • @cristina350
      @cristina350 ปีที่แล้ว

      ​@ Cu drag! Da, Taormina este o bijuterie de oraş. Chiar merită să o vizitezi, am fost de mai multe ori acolo (în anotimpuri diferite), iar priveliştea aceea este ceva de neuitat! 😍 Italia chiar este minunată toată, te îmbrățişez şi îți doresc cât mai multe excursii/călătorii frumoase, pline de astfel de momente de uimire şi bucurie 🎉

    • @iulia_77
      @iulia_77 ปีที่แล้ว

      "S" intre 2 vocale in italiana,se citeste "Z". Deci,corect "Z".❤️

  • @alissilvestro9886
    @alissilvestro9886 ปีที่แล้ว

    BUNA IMI PARE RAU CA DEABIA ACUM VAD VIDEOUL TAU,EU LOCUIESC IN SICILIA DE 20 DE ANI .SFANTA AGATA ESTE O MARTIRA "POVESTEA "ESTE TRISTA,FACEA PARTE DINTRO FAMILIE FOARTA BOGATA SI IN ACELE VREMURI CREDINTA NU EXIISTA .PE 5 FEBRUARIE ESTE SFANTA AGATA IN CATANIA.ATI AVUT CAZARE NU INTRO ZONA PREA BUNA A CATANIIEI"FERRO LUMI"PIATA REPREZENTATIVA A CATANIIEI.DACA STIAM CA VII TE INDRUMAM PENTRU O ALTA CAZARE.PACAT.

    • @fernandabuzulenciu
      @fernandabuzulenciu 19 วันที่ผ่านมา

      Buna ziua,
      Ce zone ati recomanda? Noi o sa ne imbarcam pe o nava de croaziera din Catania si am avea nevoie de o noapte de cazare (de preferat cat mai aproape de port)

  • @Lu.Manolescu
    @Lu.Manolescu ปีที่แล้ว

    Superb!

    •  ปีที่แล้ว

      A fooost! Scurt, dar frumos tare! ♥️