@@The.Dacian_from.Dacia_1 Tarile care sint inrudite cu mine,romanca get-beget ,bunicul din partea mamei provenit din Grecia,sosit cu tatal sau pe MAREA NEAGRA, a ramas orfan in Rominia, eu nascuta si crescuta in Bucuresti, acum 76 de ani ,traiesc ( casatorita cu sotul meu italian)de 45 de ani in Italia. AVEM 3 COPII,2 BAIETI CARE TRAIESC APROAPE DE NOI,ULTIMA ESTE FATA NOASTRA CASATORITA CU SOTUL SAU, CETATEAN JAPONEZ. IN PLUS AM UN VERISOR IN AMERICA. STRAMOSII NOSTRI SINT DACII SI EU SINT MINDRA DE ORIGINILE MELE. TRAIASCA DACIA=ROMANIA !!! DORESC DIN SUFLET MULTA SANATATE TUTUROR ROMINILOR DIN TOATA LUMEA 👵❤👴🇬🇷❤🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹❤❤❤🇯🇵🇯🇵🇯🇵🇯🇵.MULTUMESC D-LE DANIEL ROXIN SI INVITATULUI D-STRA PENTRU ARGUMENTUL EXPUS.
Felicitări domnule Roxin!canalul dumneavoastră este singurul canal cu o adevarata istorie!la cat mai multe vă doresc!aștept cu nerăbdare următoarele emisiuni !
Stați fugiții ca oricum nu e tara voastră dacia Carol întâi era evreii celto khazar din kumani vlsdvtepes dde aia regele Charles are casa în Transilvania vlahii nau țară sint din Macedonia de Nord
Domnul German, sunteti exact ce Ardelenii vor dori mereu. Va iubim din Australia in fiecare zi, cu mult drag si cu mult respect, sa aveti sanatate si tot ce este bun sa se indeplineasca. Chiar Va multumim, cu drag. Un roman care lupta pentru romanii lui…stiu they are crazy, but anyway….❤️❤️❤️❤️❤️❤️
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Cum a masacrat armata romana populatia maghiara la Korostarkany (Tarcaia) , judetul Bihar , Transylvania in ziua de 19. aprilie 1919. th-cam.com/video/_9Vyrsw5xUA/w-d-xo.html
Foarte bun video. Multumim. Daca imperiul Austro-Ungar au furat teritoriile Romaniei si noi le-am recuperat ei inca le doresc inapoi, chiar daca nu e normal si legal. Ei incearca. Perfizi si miseli. Cat de ASUPRITI am fost nu o sa uitam. 🇷🇴 Forta si dragoste eternica pentru ROMANIA 🇷🇴
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Doamne ajută dar vă rog să fiți prudenți că omul de rând care formează Ungaria nu cred că nu recunoaște! Vorbiți clar că la unii din politicieni de-a lungul vremii nu le convine adevarul! 😔😔😔🙏🙏🙏
Am fost vorbit urit de către etnicii maghiari recent că puneam harta României care era pina la Sheghed și așa era în 1919 ,apoi foto cu armata română în Budapesta...
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Americanii, ca și Rusia, a fost condusă atunci (ca si azi in cazul SUA) de către tribul cu perciuni. Vedeți ce etnie au cei din guvernul american, cei din parlament etc.
Tribul cu perciuni?ia gasiti clipul lui Mosley despre Obodai Luca Italiano,discurs despre evreimea britanica,modul in care gestionau inca din anii '60 emigratia pe teritoriul britanic si economia in totalitate detinuta de acesti rechini pradatori care subjuga si dau directive oriunde oricui doar pt ca reprezinta minoritatea economica si puterea miliardelor prin bancile lor care cumpara politicieni la KG
Nu înțeleg de ce nu se spune un adevăr care este dovedit dar nerecunoscut !? Inițiatorii și susținătorii ideologiei comuniste, au fost în majoritate evrei. Dovadă că și în zilele noastre au comunități care se conduc după ideologia comunistă, numite kibbutzuri ! Bineînțeles că nu holocaustul și soluția extremă folosită de naziști trebuia să fie rezolvarea ideilor din capul unor zevzeci de naționalitate evreiască ! Se putea face prin contracararea lor cu idei progresiste și prin promovarea egalității între oameni de orice rasă sau naționalitate ! Din păcate se întrevede o repetare a istoriei în prezent... Omenirea nu este dispusă să învețe din greșelile trecutului și ușor dar implacabil se îndreaptă spre un alt război mondial care de data aceasta ar putea fi devastator pentru chiar existența planetei !
Nu trebuia sa mai plecam din Budapesta. Trebuia sa rămânem acolo cu orice preț! La cat au obidit și asuprit pe românii din Transilvania nu au plătit... Trebuia rămas acolo și sa ignoram tot ceea ce spuneau ceilalți. Eram îndreptățiți și nu am știut să gestionam o victorie.
@@Camelia-ye6mw Aproximativ 220de grofi , proprietari de pământ unguri , au ținut în sclavie pe românii din Transilvania, erau obligați să lucreze 5 zile pe săptămână că iobagi pe moșiile acestora. S-au opus industrializării și oricărui progres semnificativ în plan social . Singurul lucru pe care îl făceau era să își construiască castele. Românii nu au vrut decât drepturi egale cu celelalte naționalități din imperiu drepturi cate le-au fost refuzate de unguri iar Austria a fost duplicitară și lipsită de respect față de nația română iar aceasta lipsa de respect venea de la unguri. Și din acest punct de vedere Imperiul trebuia să cadă. Urletele ungurilor mă lasă rece, au promovat apartheitul fata de nația română și au desconsiderat toate speranțele acestui popor. De aceea , repet , nu trebuia sa mai plecam din Budapesta. A fost un oraș construit pe banii noștri și eram îndreptățiți să păstrăm ceea ce am câștigat. Nu trebuia să ne retragem ! Am stat aproape un an acolo ! Românii nu au vrut decât drepturi egale cu celelalte națiuni dar nu , ungurii s-au opus in permanență și ne-au desconsiderat. Am fost buni doar sa murim intr-un razboi cateceta al lor...Oricum gen. Mărdărescu care a făcut marș forțat doua zile până la Budapesta și a agățat în vârful Parlamentului maghiar o pereche de opinci ! Simbol al țăranilor năpăstuiți care au învins ! Glorie lor ! Și dacă aveam Budapesta și Viena era mai aproape ....
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
@@web-x9f stim asta de asta am si mentionat si noi am ocupat Budapesta la 4 august 1919 ,cu parade militare etc , si altii pe noi ..."c-asai in tenis ! " cum zicea regretatul Toma Caragiu... sau francezii au o vorba " la guerre! c'est la guerre" ...
La scurt timp după aceste evenimente a existat o oportunitate pentru Ungaria să se unească cu România. Este de mirare ... nu? Ungaria a cerut această unire. Această unire era un măr cumplit de otrăvit. Ungaria era la acea vreme o țară civilizată, educată și emancipată, pe când România era o țară desprinsă de puțin timp din Evul Mediu. Elitele maghiare ar fi fi fost decidenții de la București, iar intelectualitatea română (de la acea vreme) ar fi fost eclipsată efectiv de maghiari. Bine că s-a întâmplat așa și consilierii regelui român au refuzat oferta otrăvită a ungurilor.
@drumetul.obosit : Despre cat de..."o tara civilizata"...a putut fi Ungaria, s-a vazut clar in 1940, prin salbaticia atrocitatilor comise de catre armata maghiara impotriva romanilor la ocuparea Ardealului de Nord-Vest...!!!
@@cronos1.2_sqrt5.2 Bineînțeles că am rămas în Evul Mediu, altfel cum vă explicați faptul că ostașii români au agățat opinca găurită de drapelul maghiar de pe Parlamentul Ungariei de la Budapesta. Nu înțeleg cine, pe cine a târât în Evul Mediu? Armata Română a pus pe fugă regimul bolșevic a lui Bella Khun, deci a salvat Ungaria de comunismul sovietic. Cum vă explicați faptul că Armata Română a fost primită ca o armată eliberatoare de către populația Budapestei.
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Si ca sa ma duc sa ma culc, perechea de opinci a pus o un sergent oltean, care facea garda la parlamentul Ungariei, si a spus vreau sa simta opinca romaneasca.
Trebuia anexată la Romania încă de atunci Hungary, cînd au venit din Asia și au ajuns pe teritoriul României fiind doar triburile migratoare venite din Asia...
Trebuie avut curajul sa se spună lucrurilor pe nume . 1 . Cine a condus revoluția din Rusia??? Evreii. 2. Cine conduce America financiar din umbră încă din 1912 ????? Evreii. Care a fost condiția principală susținută de SUA pentru recunoașterea granițelor României la conferința de pace ???? Darea cetățenie române evreilor. Acum înțelegeți motivul susținerii bolșevismului in Europa???
Au ocupat budapesta la inițiativa unor ofițerii, nu la ordinul unor gargaragii din guvern. După ocuparea budapestei, ia fost recunoscută României, statutul de cobeligerantă și că Transilvania este teritoriu românesc, cu condiția ca armata română să părăsească ungaria.
Păcat ca mai exista această atitudine negativă și astăzi. Ca cineva care este jumate român & jumate ungur, speranța mea este ca pacea & interesul comun pentru o tara mai buna sa fie cel mai important interes. Mulțumesc pentru acest episod interesant & informativ, Daniel! Chiar dacă alții nu sunt recunoscători, eu personal sunt & respect faptul ca armata română a luptat împotriva ciumei roșie.
Pentru cei care nu cunosc istoria războiului maghiaro-român din anul 1919, le recomand să se informeze din enciclopedia liberă Wikipedia, atât în limba română, cât şi în limba maghiară: hu.wikipedia.org/wiki/1919-es_magyar%E2%80%93rom%C3%A1n_h%C3%A1bor%C3%BA (Augusztus 3-án a Magyar Vörös Hadsereg megszűnt létezni - La 3 august, Armata Roșie Maghiară a încetat să mai existe) min 19:00
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial. La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor. Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule. În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă. Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior: „Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?” Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
@@szilardcsoka1341 Sti cum se numeste acest comportament aici in ITALIA== VIGLIACHERIA. A ti raspuns cum nu trebuia ,nu va dati seama ca aveati un pic de putere doar datorita AUSTRIEI???? Eu as avea rusine!!!!!!
Mai studiaza, atat istorie, cat si genetica...si nu uita ca ungurii inca traiesc bine printre romani, in ciuda faptului ca nu putem spune acelasi lucru despre romanii ce traiesc printre unguri. Ar fi intelept sa apreciati toate beneficiile si sa va mai puneti "lacat la gura"...pentru ca daca romanii ar fi mai exigenti, ati "zbura", dar nu stiu unde, ca nici Ungaria nu va vrea. Faptul ca noi, romanii, incercam sa ne pastram/recuperam integritatea, atat ca teritoriu, cat si ca limba si cultura, este o certitudine actuala si nu stiu daca se simte, dar parerea ungurilor nu conteaza. Dupa toate aberatiile, minciunile si asupririle indurate de-a lungul istoriei, noi romanii nu mai inghitim azi gogosile nimanui. Nici istoria reala, nici arheologia, nici cultura, nici elementele lingvistice, si nici gennetica nu sustin nimic din pretentiile maghiarilor din Ardeal. Istoric, maghiarii au fost un popor de plimbareti iresponsabili si barbari fara tara, si nu o spun doar eu, o spun istoria si genetica. Noi, romanii, precum si dacii si daco-getii de alta data, am fost pasnici, statornici, hotarati si responsabili in protejarea propriilor teritorii. Un singur lucru s-a schimbat, constiinta noastra s-a tot imbogatit pe masura ce stiinta a scos la iveala, putin cate putin, adevarul despre cine suntem noi ca popor. De aceea cred ca ar fi bine sa va hotarati ce vreti, ca genetica spune ca voi nici unguri nu prea mai sunteti decat cu numele, iar noi romanii sigur nu vom mai fi la fel de ingaduitori cu voi ca in trecut, indiferent cat de romanizati sunteti pana in maduva oaselor. V-ati trait vietile aici, v-ati "murdarit" de adn romanesc de nu va mai distingeti intre romani, dar tot urlati in "bozgoreste" lucruri total rupte de realitate. Trezirea, pana nu e prea tarziu...
🇷🇴👑Trăiască România Mare👑🇲🇩
Un invitat de valoare, un subiect de mare importanță, care trebuie REAMINTIT.
FELiCITĂRI, domnule Daniel Roxin !
@DD-ROzău în ziua de azi cam catii din Transilvania mai vrea unire cu vlahii iliri din Valahia primcioat făcut de Vlad tepes kumanu khazar kipcak
Make Dacia great again.
Dacia 🌳 (Valahia, Romania, Moldova)mare până la Tokyo💪👍
@@The.Dacian_from.Dacia_1 Tarile care sint inrudite cu mine,romanca get-beget ,bunicul din partea mamei provenit din Grecia,sosit cu tatal sau pe MAREA NEAGRA, a ramas orfan in Rominia, eu nascuta si crescuta in Bucuresti, acum 76 de ani ,traiesc ( casatorita cu sotul meu italian)de 45 de ani in Italia. AVEM 3 COPII,2 BAIETI CARE TRAIESC APROAPE DE NOI,ULTIMA ESTE FATA NOASTRA CASATORITA CU SOTUL SAU, CETATEAN JAPONEZ. IN PLUS AM UN VERISOR IN AMERICA. STRAMOSII NOSTRI SINT DACII SI EU SINT MINDRA DE ORIGINILE MELE. TRAIASCA DACIA=ROMANIA !!! DORESC DIN SUFLET MULTA SANATATE TUTUROR ROMINILOR DIN TOATA LUMEA 👵❤👴🇬🇷❤🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹❤❤❤🇯🇵🇯🇵🇯🇵🇯🇵.MULTUMESC D-LE DANIEL ROXIN SI INVITATULUI D-STRA PENTRU ARGUMENTUL EXPUS.
Felicitări domnule Roxin!canalul dumneavoastră este singurul canal cu o adevarata istorie!la cat mai multe vă doresc!aștept cu nerăbdare următoarele emisiuni !
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ❤💛💙 ȘI GLORIE EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ DUMNEZEU SĂ-I AIBĂ ÎN PAZĂ 🙏
Respect Domnilor !
Te iubesc ROMÂNIA !🔵🟡🔴
Bravo Daniele, faci o muncă extraordinară.!
Lasati minciunile !!!
@@bujdososzekely Hai mars de aici, bozgore ! La Budapest cu tine ! 😠
Felicitări, Domnilor ! Mulțumim!
Multumim
Mulțumiri pt tot ce faceți
Învățați-vă copiii să iubească ROMANIA !!!
Care Romanie? Romania a murit, acum suntem slugi , pupatori de clante si funduri occidentale!
Respect enorm
❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤va iubim, Romanii din Australia, cu drag.
Stați fugiții ca oricum nu e tara voastră dacia Carol întâi era evreii celto khazar din kumani vlsdvtepes dde aia regele Charles are casa în Transilvania vlahii nau țară sint din Macedonia de Nord
Domnul German, sunteti exact ce Ardelenii vor dori mereu. Va iubim din Australia in fiecare zi, cu mult drag si cu mult respect, sa aveti sanatate si tot ce este bun sa se indeplineasca. Chiar Va multumim, cu drag. Un roman care lupta pentru romanii lui…stiu they are crazy, but anyway….❤️❤️❤️❤️❤️❤️
@@camimonica5655 It's true.
@@camimonica5655 COJOCARU se duce dreakului în Australia !
Trăiască țara 🇲🇩🇹🇩🌹🍷
Respect
Despre acest eveniment nu știam nimic , mulțumim pentru aceste informați !
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Cum a masacrat armata romana populatia maghiara la Korostarkany (Tarcaia) , judetul Bihar , Transylvania in ziua de 19. aprilie 1919. th-cam.com/video/_9Vyrsw5xUA/w-d-xo.html
Foarte bun video.
Multumim.
Daca imperiul Austro-Ungar au furat teritoriile Romaniei si noi le-am recuperat ei inca le doresc inapoi, chiar daca nu e normal si legal. Ei incearca.
Perfizi si miseli.
Cat de ASUPRITI am fost nu o sa uitam.
🇷🇴 Forta si dragoste eternica pentru ROMANIA 🇷🇴
Mulțumesc pentru frumusețea acestui adevăr, sănătate și fericire domnilor.
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Daniel Roxin, un aradean patriot!
Doamne ajută dar vă rog să fiți prudenți că omul de rând care formează Ungaria nu cred că nu recunoaște! Vorbiți clar că la unii din politicieni de-a lungul vremii nu le convine adevarul! 😔😔😔🙏🙏🙏
RESPECT!👍
Atâtea informații într-un timp alocat emisiunii ..atât de scurt....
Am fost vorbit urit de către etnicii maghiari recent că puneam harta României care era pina la Sheghed și așa era în 1919 ,apoi foto cu armata română în Budapesta...
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
👍
Americanii, ca și Rusia, a fost condusă atunci (ca si azi in cazul SUA) de către tribul cu perciuni. Vedeți ce etnie au cei din guvernul american, cei din parlament etc.
Tribul cu perciuni?ia gasiti clipul lui Mosley despre Obodai Luca Italiano,discurs despre evreimea britanica,modul in care gestionau inca din anii '60 emigratia pe teritoriul britanic si economia in totalitate detinuta de acesti rechini pradatori care subjuga si dau directive oriunde oricui doar pt ca reprezinta minoritatea economica si puterea miliardelor prin bancile lor care cumpara politicieni la KG
Nu înțeleg de ce nu se spune un adevăr care este dovedit dar nerecunoscut !? Inițiatorii și susținătorii ideologiei comuniste, au fost în majoritate evrei. Dovadă că și în zilele noastre au comunități care se conduc după ideologia comunistă, numite kibbutzuri ! Bineînțeles că nu holocaustul și soluția extremă folosită de naziști trebuia să fie rezolvarea ideilor din capul unor zevzeci de naționalitate evreiască ! Se putea face prin contracararea lor cu idei progresiste și prin promovarea egalității între oameni de orice rasă sau naționalitate ! Din păcate se întrevede o repetare a istoriei în prezent... Omenirea nu este dispusă să învețe din greșelile trecutului și ușor dar implacabil se îndreaptă spre un alt război mondial care de data aceasta ar putea fi devastator pentru chiar existența planetei !
👏👏👏🙏🙏🙏🙏🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴♥️
Mulțumesc pentru clipul informativ. 🙂
Numele mareșalului francez Ferdinand Foch se pronunță „Foș”. Grupul „ch” în franceză se citește „ș”.
Sa zica mersi ca i-am scapat de Bela Kuhn...
Era bine dacă ne scăpa și de bela karoli
@@EugenGrancea Atunci nu mai aveai medaliile de la gimnastica feminina ! Cu ce te mai laudai ?!
Romania a mai dominat 20 de ani gimnástica mondiala fara Nadia,si alde karoly.
Povestea cu opinca e adevărată
DA STIAM,CHIAR DACA TRAIESC IN ITALIA DE 45 DE ANI. SANATATE SI NUMAI BINE TUTUROR ROMINILOR DIN TOATA LUMEA.
Pe când episod despre Viena 1918-1919
Noroc cu emisiunile dv. și ale altor istorici că după istoria predată plictisitor și incoerent la școală n-aș fi știut mai nimic.
Nu știam că partenerul nostru strategic de acum SUA ,ținea partea ungurilor!
MULTUMIM! COPII,TINERII TREBUIE SA CUNOASCA ADEVARUL!
Nu trebuia sa mai plecam din Budapesta. Trebuia sa rămânem acolo cu orice preț! La cat au obidit și asuprit pe românii din Transilvania nu au plătit... Trebuia rămas acolo și sa ignoram tot ceea ce spuneau ceilalți. Eram îndreptățiți și nu am știut să gestionam o victorie.
DAR noi nu ne am purtat urit cu nimeni care a vrut sa traiasca in tara noastra.Da asa de BUNI ca ne au considerat prosti. 👵😢🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴❤❤❤🇮🇹🇮🇹🇮🇹
@@Camelia-ye6mw Aproximativ 220de grofi , proprietari de pământ unguri , au ținut în sclavie pe românii din Transilvania, erau obligați să lucreze 5 zile pe săptămână că iobagi pe moșiile acestora. S-au opus industrializării și oricărui progres semnificativ în plan social . Singurul lucru pe care îl făceau era să își construiască castele. Românii nu au vrut decât drepturi egale cu celelalte naționalități din imperiu drepturi cate le-au fost refuzate de unguri iar Austria a fost duplicitară și lipsită de respect față de nația română iar aceasta lipsa de respect venea de la unguri. Și din acest punct de vedere Imperiul trebuia să cadă. Urletele ungurilor mă lasă rece, au promovat apartheitul fata de nația română și au desconsiderat toate speranțele acestui popor. De aceea , repet , nu trebuia sa mai plecam din Budapesta. A fost un oraș construit pe banii noștri și eram îndreptățiți să păstrăm ceea ce am câștigat. Nu trebuia să ne retragem ! Am stat aproape un an acolo ! Românii nu au vrut decât drepturi egale cu celelalte națiuni dar nu , ungurii s-au opus in permanență și ne-au desconsiderat. Am fost buni doar sa murim intr-un razboi cateceta al lor...Oricum gen. Mărdărescu care a făcut marș forțat doua zile până la Budapesta și a agățat în vârful Parlamentului maghiar o pereche de opinci ! Simbol al țăranilor năpăstuiți care au învins ! Glorie lor ! Și dacă aveam Budapesta și Viena era mai aproape ....
Am citit undeva,nu mi aduc aminte,dar singura tara europeana care ingrijeste cimitirele eroilor romani este Slovacia, multumim si nu uitam.
🇷🇴🇷🇴🇷🇴🇷🇴💪🙏
pai si in in 1916 am fost ocupati de germani si bulgari in Bucuresti ...asa e la razboi ,se ocupa unii pe altii
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
@@web-x9f stim asta de asta am si mentionat si noi am ocupat Budapesta la 4 august 1919 ,cu parade militare etc , si altii pe noi ..."c-asai in tenis ! " cum zicea regretatul Toma Caragiu... sau francezii au o vorba " la guerre! c'est la guerre" ...
@@dand7763 da. Toma Caragiu -marea actor, mare pierdere ...
La scurt timp după aceste evenimente a existat o oportunitate pentru Ungaria să se unească cu România.
Este de mirare ... nu?
Ungaria a cerut această unire.
Această unire era un măr cumplit de otrăvit.
Ungaria era la acea vreme o țară civilizată, educată și emancipată, pe când România era o țară desprinsă de puțin timp din Evul Mediu.
Elitele maghiare ar fi fi fost decidenții de la București, iar intelectualitatea română (de la acea vreme) ar fi fost eclipsată efectiv de maghiari.
Bine că s-a întâmplat așa și consilierii regelui român au refuzat oferta otrăvită a ungurilor.
@drumetul.obosit : Despre cat de..."o tara civilizata"...a putut fi Ungaria, s-a vazut clar in 1940, prin salbaticia atrocitatilor comise de catre armata maghiara impotriva romanilor la ocuparea Ardealului de Nord-Vest...!!!
@@cronos1.2_sqrt5.2 Bineînțeles că am rămas în Evul Mediu, altfel cum vă explicați faptul că ostașii români au agățat opinca găurită de drapelul maghiar de pe Parlamentul Ungariei de la Budapesta.
Nu înțeleg cine, pe cine a târât în Evul Mediu?
Armata Română a pus pe fugă regimul bolșevic a lui Bella Khun, deci a salvat Ungaria de comunismul sovietic.
Cum vă explicați faptul că Armata Română a fost primită ca o armată eliberatoare de către populația Budapestei.
Nici o problema.Ungurii si -au luat revansa dupa 1990.Ne-au ras economic.
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Istoriografia vestică descrie astfel evenimentul:
Armatele aliate franco -romane ocupă Budapesta.
Oare se referă la Berthelot ?
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
Bună.De ce să vrea treaba uitată de istorie?Parcă ai noștri l-au simpatizat și l-au pus pe Horty.Un mare patriot maghiar.
Si ca sa ma duc sa ma culc, perechea de opinci a pus o un sergent oltean, care facea garda la parlamentul Ungariei, si a spus vreau sa simta opinca romaneasca.
singura solutie e ori noi ori ei si ei au un plan bine structurat si in aplicare
Sper ca acest video raspunde intrebarii: De ce a trecut armata romana nistrul in al doilea razboi mondial? Da, e foarte simplu de ce 🤷♂️
Acolo-i cuibul răului, în America. Se vede și azi.
Tribul cu pălării mici și cârlionți
se vede clar ca esti bot rusesc. cuibul raului e in rusia
🇷🇴
Trebuia anexată la Romania încă de atunci Hungary, cînd au venit din Asia și au ajuns pe teritoriul României fiind doar triburile migratoare venite din Asia...
Trebuie avut curajul sa se spună lucrurilor pe nume .
1 . Cine a condus revoluția din Rusia???
Evreii.
2. Cine conduce America financiar din umbră încă din 1912 ?????
Evreii.
Care a fost condiția principală susținută de SUA pentru recunoașterea granițelor României la conferința de pace ????
Darea cetățenie române evreilor.
Acum înțelegeți motivul susținerii bolșevismului in Europa???
Au ocupat budapesta la inițiativa unor ofițerii, nu la ordinul unor gargaragii din guvern.
După ocuparea budapestei, ia fost recunoscută României, statutul de cobeligerantă și că Transilvania este teritoriu românesc, cu condiția ca armata română să părăsească ungaria.
Păcat ca mai exista această atitudine negativă și astăzi.
Ca cineva care este jumate român & jumate ungur, speranța mea este ca pacea & interesul comun pentru o tara mai buna sa fie cel mai important interes.
Mulțumesc pentru acest episod interesant & informativ, Daniel!
Chiar dacă alții nu sunt recunoscători, eu personal sunt & respect faptul ca armata română a luptat împotriva ciumei roșie.
Buna. Dar de ce nu vorbiti despre ocuparea Capitalei? De catre armata austro-ungara???
Pentru cei care nu cunosc istoria războiului maghiaro-român din anul 1919, le recomand să se informeze din enciclopedia liberă Wikipedia, atât în limba română, cât şi în limba maghiară: hu.wikipedia.org/wiki/1919-es_magyar%E2%80%93rom%C3%A1n_h%C3%A1bor%C3%BA (Augusztus 3-án a Magyar Vörös Hadsereg megszűnt létezni - La 3 august, Armata Roșie Maghiară a încetat să mai existe) min 19:00
n dimineaţa zilei de 7 decembrie 1916, bucureştenii s-au trezit sub ocupaţia unui inamic care, începând din august, aruncase în luptă toate resursele disponibile pentru a scoate România din război. Timp de aproape doi ani, Capitala avea să cunoască greutăţile teribile ale unei ocupaţii militare pe care nimeni nu o anticipase la intrarea ţării în conflictul mondial.
La sfârşitul lunii noiembrie, zvonul că armata română pierduse bătălia pentru Bucureşti s-a răspândit cu repeziciune. Capitala se umple de fugari de pe front, pe străzile din sudul oraşului apar şiruri de trăsuri militare, cavalerişti fără arme, soldaţi rupţi de oboseală şi plini de noroi. În urma lor apar şiruri de care şi căruţe cu locuitorii satelor care fug din faţa bulgarilor.
Se instalează panica. Oamenii fug cu tot ce se poate:mobilă, alimente, păsări. De căruţe sunt legate animalele. Un val uriaş de oameni se îndreaptă spre Gara de Nord, unde aglomeraţia e înspăimântătoare, în gară nici nu se poate pătrunde. Mareşalul Mackensen, comandantul trupelor germano-bulgaro-turce de la sud, ameninţă că va folosi artileria grea dacă oraşul nu capitulează. La 5 decembrie (22 noiembrie, stil vechi), oficialităţile oraşului, însoţite de de miniştrii american şi olandez, se întâlnesc cu parlamentari germani, asigurându-i că oraşul nu era ocupat, fapt confirmat şi de patrule.
În dimineaţa zilei de miercuri, 23 noiembrie (6 decembrie, stil nou), locuitorii Capitalei sunt treziţi de explozii teribile urmate de un incendiu de proporţii: Arsenalul armatei fusese aruncat în aer. Se zvoneşte că intrarea mareşalului Mackensen în oraş e iminentă. Străzile sunt pline de lume, cu sentimente şi aşteptări amestecate. În jurul orei 15, trupele Puterilor Centrale defilează pe Calea Victoriei, întâmpinate cu flori şi entuziasm de doamne şi domnişoare aparţinând în mare măsură comunităţilor germană şi austriacă.
Mareşalul Mackensen soseşte într-un automobil decapotabil şi e surprins să vadă în centru prăvălii deschise şi cafenele pline. Va nota ulterior:
„Pe măsură ce pătrundem mai adânc în oraş, se conturează imaginea vieţii şi forfotei unui mare oraş paşnic. Magazine deschise, cafenele pline! Poliţişti în uniformă reglementează într-o ţinută ireproşabilă circulaţia. În Berlin n-ar fi fost mai ordonat. Izolat răsună strigăte de ura! şi aclamaţii în limba germană. Nu ne găsim oare în mijlocul unei populaţii inamice? Nu este, totuşi, război? E un vis care ne înşeală?”
Vasile Cancicov asistă la primirea lui Mackensen şi notează în Jurnal cu amărăciune: „Privesc dintr-un colţ al străzii priveliştea aceasta, cu sentimentul că sunt străin în ţara mea. Am plâns mult la viaţa mea, am plâns cu drept şi pe nedrept, dar nu mi-au scurs lacrimi mai amare ca astăzi când m-am întors acasă ruşinat că sunt român”. La rându-i, Constantin Bacalbaşa mărturisea că „am văzut zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă, aclamând pe soldaţii care ne striveau, insultând cu entuziasmul lor patria care sângera. Am văzut în aceste zile, ca şi în multe zile următoare, câţi duşmani trăiesc pe acest pământ prea răbdător şi câte lifte neîndurate împotriva neamului nostru hrănim şi îmbogăţim”.
@@szilardcsoka1341 Sti cum se numeste acest comportament aici in ITALIA== VIGLIACHERIA. A ti raspuns cum nu trebuia ,nu va dati seama ca aveati un pic de putere doar datorita AUSTRIEI???? Eu as avea rusine!!!!!!
Dar care a fost motivul ptr care am ocupat de încă 2 ori Budapesta în 45 și 56 ?
În 44 doar aproape jumătate din Budapesta, iar în 56 nu am întrat noi.
Era vorba de iudeobolqevici?@!
Aveți dreptate am fost buni cu ungurii.
Le am luat jumătate din regat dar nu i asa ne numim buni și...exact eliberatori.
Mai studiaza, atat istorie, cat si genetica...si nu uita ca ungurii inca traiesc bine printre romani, in ciuda faptului ca nu putem spune acelasi lucru despre romanii ce traiesc printre unguri. Ar fi intelept sa apreciati toate beneficiile si sa va mai puneti "lacat la gura"...pentru ca daca romanii ar fi mai exigenti, ati "zbura", dar nu stiu unde, ca nici Ungaria nu va vrea. Faptul ca noi, romanii, incercam sa ne pastram/recuperam integritatea, atat ca teritoriu, cat si ca limba si cultura, este o certitudine actuala si nu stiu daca se simte, dar parerea ungurilor nu conteaza. Dupa toate aberatiile, minciunile si asupririle indurate de-a lungul istoriei, noi romanii nu mai inghitim azi gogosile nimanui. Nici istoria reala, nici arheologia, nici cultura, nici elementele lingvistice, si nici gennetica nu sustin nimic din pretentiile maghiarilor din Ardeal. Istoric, maghiarii au fost un popor de plimbareti iresponsabili si barbari fara tara, si nu o spun doar eu, o spun istoria si genetica. Noi, romanii, precum si dacii si daco-getii de alta data, am fost pasnici, statornici, hotarati si responsabili in protejarea propriilor teritorii. Un singur lucru s-a schimbat, constiinta noastra s-a tot imbogatit pe masura ce stiinta a scos la iveala, putin cate putin, adevarul despre cine suntem noi ca popor. De aceea cred ca ar fi bine sa va hotarati ce vreti, ca genetica spune ca voi nici unguri nu prea mai sunteti decat cu numele, iar noi romanii sigur nu vom mai fi la fel de ingaduitori cu voi ca in trecut, indiferent cat de romanizati sunteti pana in maduva oaselor. V-ati trait vietile aici, v-ati "murdarit" de adn romanesc de nu va mai distingeti intre romani, dar tot urlati in "bozgoreste" lucruri total rupte de realitate. Trezirea, pana nu e prea tarziu...
Mai invata si mai cugeta...ca vorbesti ca sa n-adormi.
Lifte!!!
Viva NATO Viva Romania Viva Franța
Numai un neuron îți funcționează?
Pe când episod despre Viena 1918-1919