Când eram copil satul era încă viu, avea tineri și copii, în zilele de duminica și la sărbătorile mari, (Sfînta Maria sau Sfîntul Petru și Pavel), tinerii se îmbrăcau frumos chiar dacă nu in costume nationale și se adunau la locul numit ,,Dudul Horii,,. Acest loc era pe malul drept al Dăsnățuiului, era acoperit de troscot, ca de un covor verde și o umbră deasă se așternea sub niște duzi bătrâni. Aici se făceau horele, se legau prietenii între tineri, iar muzica era asigurată de 3 lăutari, strămoși ai acestui Budulică. Doi cântau cu vioara, iar unul cânta și voce, cel de-al treilea era un cobzar. Fetele jucau în general la horele de mînă, băieții jucau și sârbe sau dansuri mai repezi de brâu, pe care le comandau și le plăteau la lăutari. Era un fel de fală pentru cei care comandau jocuri. Noi copii, priveam, ne jucam pe lîngă horă, sau ne strecuram printre dansatori, în mijlocul horei, să privim la lăutari. Pe margine stăteau mamele tinerilor cu câte o floare sau un fir de busuioc în mână. Priveau la horă și dacă erau mai tinere, se prindeau și ele în horele mai liniștite. Din păcate așa o depopulare și o sărăcie ca astăzi, în satul unde m-am născut nu a fost niciodată, poate numai pe vremea năvălirilor turcești. Din acest motiv acest rapsod nu are dinți și nu înțelegi prea bine ce cîntă. Oamenii rămași în sat sunt bătrâni, cei care au cumpărat casele nelocuite sunt țigani moderni, marea majoritate, (nu lăutari) iar localnicii se mai întîlnesc la înmormântări și la pomeni Satul meu cu părere de rău, a murit.
![[UNCUT] "บอสณวัฒน์" แฉ! แหล่งซุกเงินแก๊งบอส ขยันผิดที่ไม่กี่ปีก็เข้าคุก l คนดังนั่งเคลียร์ l17ต.ค.67](http://i.ytimg.com/vi/BL56qIfXYZM/mqdefault.jpg)
Când eram copil satul era încă viu, avea tineri și copii, în zilele de duminica și la sărbătorile mari, (Sfînta Maria sau Sfîntul Petru și Pavel), tinerii se îmbrăcau frumos chiar dacă nu in costume nationale și se adunau la locul numit ,,Dudul Horii,,. Acest loc era pe malul drept al Dăsnățuiului, era acoperit de troscot, ca de un covor verde și o umbră deasă se așternea sub niște duzi bătrâni. Aici se făceau horele, se legau prietenii între tineri, iar muzica era asigurată de 3 lăutari, strămoși ai acestui Budulică. Doi cântau cu vioara, iar unul cânta și voce, cel de-al treilea era un cobzar. Fetele jucau în general la horele de mînă, băieții jucau și sârbe sau dansuri mai repezi de brâu, pe care le comandau și le plăteau la lăutari. Era un fel de fală pentru cei care comandau jocuri. Noi copii, priveam, ne jucam pe lîngă horă, sau ne strecuram printre dansatori, în mijlocul horei, să privim la lăutari. Pe margine stăteau mamele tinerilor cu câte o floare sau un fir de busuioc în mână. Priveau la horă și dacă erau mai tinere, se prindeau și ele în horele mai liniștite. Din păcate așa o depopulare și o sărăcie ca astăzi, în satul unde m-am născut nu a fost niciodată, poate numai pe vremea năvălirilor turcești. Din acest motiv acest rapsod nu are dinți și nu înțelegi prea bine ce cîntă. Oamenii rămași în sat sunt bătrâni, cei care au cumpărat casele nelocuite sunt țigani moderni, marea majoritate, (nu lăutari) iar localnicii se mai întîlnesc la înmormântări și la pomeni Satul meu cu părere de rău, a murit.
Dumnzeu săi odihnească tatIal meu bun și mosicu vă pup 😘 😭
Cu respect, cel cu acordeonul și soția lui mai trăiesc?
Sa-i dea Dzeu sanatate ,muzica asta este pe cale de disparitie,intr-o zi o sa platim bani grei sa mai auzim asa ceva !!! :)
Eugen un mare talent( budulica de la goicea)