PREMIERĂ! Copaci fără pădure (lansare) • Tatiana Stepa, Adrian Păunescu, Cenaclul Flacăra, 1994
ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 25 ธ.ค. 2024
- • Filmare de colecție - premieră absolută și lansare cu succes instantaneu: Copaci fără pădure (Spune-mi, pădure cu frunza rară, unde-i iubirea de astă vară), 13 august 1994, Costești (Hunedoara), Cenaclul Flacăra
• Muzică: Tatiana Stepa
• Versuri: Adrian Păunescu
• Poezia a fost dictată de Adrian Păunescu lui Andrei Păunescu, în mașină, în timp ce Tatiana Stepa murmura linia melodică, pe drumul Cozia-Râmnicu Vâlcea, în noaptea de 5 august 1994.
Spune-mi, pădure cu frunza rară,
Unde-i iubirea de astă-vară,
Nu ştie iarna să se îndure
De noi, copacii fără pădure.
În povestea copacilor goi,
Scârţâind într-o singură uşă,
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.
Doi copaci fără frunze pe drum,
După cum îi priveşte înaltul,
Doi copaci prin sărutul de scrum,
Aplecându-se unul spre altul.
Toată vara a fost numai foc
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Şi, prin toamna şederii pe loc,
Cade ultima frunză spre ele.
În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe,
Alte uşi se aud scârţâind,
De tomnatecul vânt să se-agaţe.
Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni tăietori să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci,
Pentru flacăra lor muribundă.
Şi, chiar dacă mă vei mai iubi,
Peste crivăţul iernii ce vine,
Fără braţe, cu ochii pustii,
N-am să am ce întinde spre tine.
• Distribuiți doar linkul original de pe canalele oficiale Andrei Păunescu de Facebook și TH-cam. Nu copiați, nu adaptați, nu repostați filmul descărcat sau fragmente!
• Mari idei și teme ale Cenaclului Flacăra: lumină, luptă, libertate, iubire, identitate, patriotism, educație, credință, familie, părinți, copii, cămin, sentimentul de a fi acasă în țara ta, dreptate, cultură, civilizație, creație, performanță, construcție, toleranță, pace, dialog, concordie, creativitate
#CopaciFaraPadure #TatianaStepa #AdrianPaunescu #CenaclulFlacara #AndreiPaunescu #SpunePadureCuFrunzaRara #CanteceDeDragoste
Sunteți aici cu noi în fiecare român.Dumnezeu să vă odihnească în pace.❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
In toti Romanii adevarati e o parte din voi . V ati impartit natiunii!
Adrian Paunescu... Tatiana Stepa... ii avem mereu în amintirea noastră, oameni de exceptie, artiști de calibru, valori ale neamului romanesc, NEMURITORI! Vor trai prin noi și prin generațiile care vin! Multumim, Andrei Paunescu!
Emoționat!
Ce a fost Țara noastră, ce a ajuns.
Păcat!
O lacrimă pioasa pt. GENIUL, ADRIAN PĂUNESCU și pt. INEGALABILA CÂNTĂREAȚĂ, TATIANA STEPA, voce caldă, duioasa, nostalgica ,ca un bocet....pt. iubire!!!
Super extraordinar asa voce minunata
ADRIAN Păunescu numai unul singur a fost și nu va mai fi niciodată
Andrei Dzeu să-ți dea sănătate să duci mai departe ceea ce tatăl tău nu a mai ajuns
A fost cel mai mai mare poet al epoci Ceaușescu și cel mai iubit Adrian Păunescu am crescut cu melodiile lui o voce de Aur Tatiana Sterp o voce sensibilă cu vibrație rar întînită și totuși o voce care exprimă multă tristețe ne lipsești atît de mult vei rămâne în sufletele noastre....
Extraordinar! Mi se face pielea de găină. O voce de aur și un titan de poet! Odihniți-vă-n pace suflete fără pereche!
Fiind in cultura noastra perena, n-au a se odihni ! Sunt voci care, de se vor odihni, o vor face cand aia de i-am prins ne vom odhni si noi ! De n-o avea cine sa continue...
Nu odihna le trebuie; noua ne trebuiesc ei ! Si, de n-ar fi fost, la vremurile alea, trebuia sa-i fi inventat !
Cand vad heitareala (sporadica) a unor limbrici, p-aici, chiar ma iau ganduri : chiar trebuiau sa existe, pentru unii urmasi, pulifrici !? Dar, cand vad ca sunt maxi-minoritari pulifricii, ma iau sperantele : aia n-au deschis o carte de ceva, scrisa, ce pretentii sa stie despre Paunescu !?
@@danielvilcu9851 Nici eu nu am carte,dar cînd mi-am dat seama că există Dumnezeu am început să înțeleg valoarea enormă a unor pise din cenaclul flacăra din muzica noastră populară,ușoară ,muzica altor popoare,care au și ele valorile lor.Iar mai pe sus de toate aceste valori,muzicale pentru mine este o muzică creștină care nu este înălțată în slăvi în masmedia,prin care Bunul Dumnezeu, îmi dă constant viață,speranță,nădejde,uneori cunoaștere și mă învață să răzbat prin valurile tumultuoase ale acestei lumi care ,pe zi ce trece, iubește tot mai mult minciuna și pe ,,tatăl minciunii" așa cum l-a numit Domnul Isus Hristos.Lumea de azi ,nu mai poate aprecia valori ca acelea ale cenaclului Flacăra.Dacă te uiți cu băgare de seamă,ei apreciază mai mult imitațiile acelor valori,ceeace pentru mine unul sînt o scîrbă.Cîtă rușine,cîtă dizgrație să ajungă oamenii atît de perverși....!!!
Nu cred ca se vor mai naște asemenea oameni talentați. DUMNEZEU SA I AIBA IN GRIJA LUI.
Iti multumim Andrei pt tot ce faci pentru noi....Adrian Paunescu...Tatiana Stepa....Doua valori incontestabile...de fapt . nu este zi sa nu ascult aceste nemuritoare cintece care ne au ramas intiparite in minte....ne hranim cu ele....Adrian Paunescu...este FOCUL VIU care inca pentru multi dintre noi mai arde in noi ! Andrei. te tugam sa duci mai departe acest fenomen care poarta numele de Adrian Paunescu. Cenaclu Flacara !
Am toate CD cu Cenaclul, si totusi nu pot sa le ascult. Ma napasesc lacrimile!!!!!! 👏👏👏
@@silviuloghin9923 de ce oare pățesc și eu același lucru!
Una dintre cele mai frumoase voci ale Cenaclului🙏 sa nu zic cea mai frumoasa♥️♥️. Dumnezeu s-o odihneasca in pace😔 pe doamna Tatiana!
Mulțumim, Andrei....e unul din cântecele preferate ... Atâta frumusețe, atâta sensibilitate...marele Adrian Păunescu și îngerul Tatiana Stepa...
Of Dumnezeule, ce vremuri, mulțumim Domnului pentru tineretea noastră, poezie, cant, si o mare de iubire.
ai amintiri zapacita... te freci in parc...
Oare se va mai naste vreodata vreun ADRIAN PAUNESCU ?!!! DACA AI STII CIT DE MULT NE LIPSESTI, DACA AI STII CIT DE MULT TE-A IUBIT SI TE IUBESTE POPORUL TAU!!! NE ESTE DE TINE , DORMI IN PACE EROUL, GENIUL NOSTRU!
La toţi care aţi făcut comentarii, aş vrea să vă dau un like, pentru că am trăit, aţi( am) crescut cu cea mai mare mişcare culturală din toate timpurile, istoria şi-a pus amprenta, felicitări ❤❤❤❤❤
.. 🤔🇷🇴 - ❤💛💙💪💪🌏💪💪 - 😪
Doamne Dumnezeule Sfânt și Bun , ce oameni ai luat la tine sa ți cânte ! Odihnește i Doamne in veci !
Acum 40 de ani am fost la Ultimul Spectacol al Unicului Paunescu, pe stadion la Ploiesti... De atunci am ramas impreuna cu omul meu drag pana acum 4(!)ani, cand Fulgerul Marii Despartiri a doborat Copacul nostru...! Iarna noastra nu s-a indurat.. DAR, NE VOM REGASI IN VESNICA PRIMAVARA!
Ce voce,ce poezie,ce oameni,ce vremuri,ce trăiri! Ce binecuvântați am fost că i-am avut!♥️
Am fost puțini cei care se regăsesc în descrierea d-voastră (binecuvântați).Nu îmi explic cum de ne-au "năpădit și sufocat" manelele, la puțini ani după așa zisa cucerire a libertății/democrației; ne-am tâmpit mai rau ca niciodată!!! Construim doar.. biserici si manele de 30 de ani încoace!
@@gabrielcosobea8941 Da ,la spectacole uneori publicul avea obrajii și mustățile și barba ,brăzdate de lacrimi iar genetația asta a rămas doar cu o privire ,,tîmpă" ca a unei femei care s-a dus la alți bărbați și se smiorcăiește că pe ea nu o iubește nimeni,încercînd să-și șteargă cîte o secătură de lacrimă,cu unghia ca o ghiară de la un singur deget, ca să nu se murdărească pe dosul mîinii(noi vedem astfel de scene pe la i umor,x factor,românii au talent,etc...dar eu exprim această situație metaforic doar.Atunci Dumnezeu ne mîngîia prin acele cîntări aproape de sublim,acum spectacolelecare le dorim ne sînt osînda noastră spirituală,fizică(anatomic),financiară,(morală potrivit karl,Marx și Engels-aviz ateismului)
@@gabrielcosobea8941 Am uitat(fiindcă nu sînt sigur)să amintesc Elena Blavatski ,,Morală și dogmă" -oricum marii oameni ai lumii s-au inspirat din această ,,operă"
Mulțumim!😢 Ce dureros că ați plecat atât de devreme și ne-ati lăsat atât de săraci fără voi! ... Ne-au rămas poezia și muzica voastra pentru a ne mângâie sufletul.😢💙💛❤️. Dumnezeu să vă odihnească în pace și in lumina!🙏🙏🙏
Nu a plecat el, l-au împins lingăii din securitate.
Un moment istoric. Acest cântec a explodat atunci ca un buchet imens de crizanteme roșii.
Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei duși în iarna veșniciei!
Dumnezeu sa va miluiasca si sa va mantuiasca sufletele voastreDl.Adrian Paunescu si Tatiana Stepa!🙏❤️
DOAMNE CE DOR IMI ESTE DE ACESTI EXTRAORDINARI ARTISTI IMI CURG LACRIMI DIN SUFLET NU DOAR DIN OCHI ! DOAMNE TE ROG FA -I INGERI IN RAIUL TAU ♥️
@@laramoga8821 Sper să nu ceri LUI DUMNEZEU ceva ce n-a hotărît El să facă.În biblie cineva a zis:,,L-ai făcut pe om,cu puțin mai pejos de îngeri"...
Mă revoltă că nu îl mai dau la televizor.
Copaci fara Padure vom ajunge, romani goliti de iubirea de Tara!...
Păunescu a fost cel mai mare poet al epocii Ceaușescu
De ce spuneți epoca Ceaușescu??Era fiu al Națiunii române 🥀🥀❤️❤️
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău maestre! Pentru mine ai fost și ești un titan al poeziei și un patriot adevărat! De fiecare dată când ascult plâng cu speranța că vom fi dinou patrioți adevărați!
🙏🙏🙏👍❤️
Versuri si muzica pe care o fredonam pentrucă ne mergea la suflet. A cum ,muzica fara versuri e plată si seaca
Unici, magnifici, sublimi până la lacrimi! Unici, magnifici, irepetabili!
Ne-au văduvit muzica și poezia prin plecările lor grăbite spre Universul din care s-au întrupat pentru a ne oferi sublimul...
Dumnezeu să le ocrotească sufletele pline de lumină, frumusețe și Divin!
RIP Adrian Păunescu, RIP Tatiana Stepa. Nu vă voi uita niciodată.
Pentru mine sunt eterni, exista în sufletul meu- vii!
Cât de frumos! Cum reușea acest om, această personalitate puternică, blândă și curajoasă, să capteze interesul atâtor tineri! Toți îl iubeau, toți îl respectau. Era, minunat.
A fost un om minunat.
Bravo
Păcat de voi
Nimeni nu o sa va egaleze😢😢😢😢😢😢😢😢😢
👍A FOST CEL MAI BUN MEDIC AL SUFLETELOR ROMANASILOR ,DIN POIANA SOARELUI SI A FERICIRI ,NUMITA CU SFINTENIE ROMANIA ,PAMANT SACRU CE EMANA ENERGII ,INTELIGENTE SI FENOMENALE!!!
Adevărat minunate
clipe trăite, parcă
dintr-o altă epocă,
cu oameni minunați!
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească!Nu ma satur sa ascult această voce minunată care a ramas in inimile noastre.Îi am trecuți pe polmenic la biserică Pe Adrian,pe Tatiana si Grigore VIERU.
Dumnezeu sa-i odihnească.
Dumnezeu sa-i tina de-a dreapta Lui pe acesti oameni speciali!😇😭😭
Dor de Adrian Păunescu.... Dor de Tatiana Stepa...❤️❤️❤️🙏
Cenaclul Flacăra a fost și este inegalabil.
Cu lacrimi in ochii, poate lacrimi de bucurie ca am trait bucuria acestor minunate clipa "live" , sau ca nu mai exista minunatul CENACLUL care fara Paunescu nu are aceeasi valoare...Aplauze pentru toti!!! Sunt atat de mandra ca am trait aceste MINUNI !!! MULTUMESC !!!
Să te odihnești în ca ai ai adus atîta bucurie în suflet cu această minunate cîntece pentru care plîngem cînd le AUZIM CINSTE LUI,ESTE MARE DE TOT.AMIN
Minunat!Un geniu al poezii românești,un om extraordinar!Am fost la Cenaclu ,la Medias .Eram copil dar mi-au ramas în minte a.intirile ,atmosfera și cantecele!Multumesc Adrian Păunescu!Sa fiți mereu în lumina lui Dumnezeu!❤❤❤🙏🙏🙏
Am avut frumusețea de a face parte din generația care a fost prezentă la Cenaclul Flacărá. . . Si mai ales sunt Hunedorean .. judetul vizitat mult de tot de Păunescu cu Cenaclul Flacara .
@@calanbarbos8640
Plâng auzind aceste versuri
Dar ai ales sa nu fi onesta.
Pacat de tine.
Ateu?
Absolut fantastic acest regal muzical! MULTUMESC ca existați! RESPECT infinit!!
Superb.Acesta era tineretul de atunci.Astazi este ce vedem.Dumnezeu sa ai odihneasca.
da . dar sunt slugile de astazi.
Cam asa arata istoria si legenda ...nu se poate sterge nimic ...nu se poate adauga nimic ...am trait atunci frumosi si tineri ...traim acum cu recunostinta , constiinta si dorul spus mereu si mereu ....
Sublim. Îmi aduce aminte de tinerețea mea în care ascultam cenaclul flacăra la radio.
Ce povești frumoase ați scris voi toți, împreună! Și cît de norocoși au fost toți aceia care au avut privilegiul să le fie părtași.
Toate astea sînt irepetabile și îmi pare rău pentru cei care nu le mai pot trăi.
A fost mare vizionar...
Este piesa aceea care te răscoleşte până-n măduva oaselor...
Mulțumiri,
pentru îndurarea de a ni se dărui cu atâta suflet!
Și eu știu cântecul pe dinafară, de parcă l-aş ccunoaște de-o viață! ❤
“...Nu stie iarna sa se indure/de noi,copacii farà padure...”❤️Metafora a “ratacirilor” noastre!Moment Sublim❤️❤️❤️
Este divin, asa ceva nu se va mai naște si, ma refer, la nemuritorul Adrian Paunescu , opera lui si cei ce i-au fost alaturi ! Multumim Adrian Păunescu ! Tatiana Stepa, o voce de referință a folk-ului nostru !
🌲❤Oameni buni ❤ ,OAMENI FAINI ❤Mi-AȚI marcat adolescența ❤tinerețea❤ și acum viața ❤la 67de ani ❤aici printre STRĂINI cu MARE MARE DOR de casă de VOI❤ mi-AȚI dat SPERANȚĂ, și viață TOATĂ VIAȚA ❤🇷🇴🏡🎻🙏🌲 MULȚUMIM
😓😥😢
🥲🙏🙏❤️
Fenomenal...
Îmi este dor de Boss și de Tatiana ,dar și nopțile când eram liberi și frumoși.
Bravo Andrei mai pune așa amintiri frumoase...eu le promovez în grup meu: Muzica eterna poezie.
Frumosul la absolut! Mulțumesc Andrei Păunescu!
Dumnezeu sa va odihnească în pace
Chiar daca sint intr o alta dimensiune ,ei sint in inima si sufletele noastre ,cei care ai iubim si acum !sint aici in Romania !te iubesc Tatiana si Paunescu !As dorii sa fie iar Cenaclu sa simta si generatia asta sentimentalul ,inteligenta poetului si talentul vocal plus patriotismul Romaniei !unde este ?????
Cum ar fi fost daca ar fi trait marele poet Paunescu si marele Tribun Vadim Tudor in aceste vremuri tulburi cu covid cu razboi hotia din energie
.......... cu cei care vor sa impuna gandaci si lacuste la meniu su parinte 1 si parinte 2.......Ce pacat ca nu mai sunt oameni ca ei astazi !!!
Mihai Popescu, nu uita "buturuga mică România va răsturna carul mare democrația ", o mizerie de sistem ce la ora actuală un procent foarte mare al națiunilor nu îl mai doresc.
D-l Andrei D-zeu sa-l odihneasca in pace pe tatal tau !
Abia acum suntem copaci fara padure...plecati,irositi...tristi fara poezie !
Super...felicitari Andrei...
Voce superba, versuri demne de geniul poetic al lui Panescu
Este un cântec extraordinar de pătrunzător în inimile noastre; sper celor care au urechi de auzit și minte de înțeles...!
Frmoase vremuri,la asemenea talente uitai de toate
Vremuri e neuitat sufletul vibrează nu vom mai avea asemenea momene de emoție si sensibilizare a sufletului!: acum încânta ingerii! Dumnezeu sa i ierte si sa i ajute sa se odiihneasca im pace!
Multumesc Andrei pt,ca menti spiritul Cenaclului viu !!! Felicitari !
Adrian Paunescu... un MARE, MARE POET!
Superb ! Leac pentru suflet !
Doua valori care ah plecat prea devreme fara sa stie ca am ramas fara Copaci fara podurie!
Au intuit ..
Odihniți va in pace oameni dragi,Tatiana stepa ,o voce care îmi pătrunde la casa sufletului și face bine pe acolo.participatia maestrului Adrian Păunescu a fost un fenomen
DOUA GENII ALE ROMANIEI❤❤❤❤❤❤
Mă simt transpusă în timp și îmi curg lacrimile. În 85 după ce a fost interzis cenaclul am fugit peste hotare și de atunci sper că poporul meu se va trezi, port acele vremuri în inimă și mă încarcă cu putere și acum la bătrânețe
Nu credeam ca voi trai si voi scrie la trecut despre talentul acestor ,,grei''disparuti atat de timpuriu ! Mare pierdere a romanilor,moldovenilor ......nu sunt cuvinte ptr.a exprima aceste plecari.
Felicitari ptr aceasta postare . Melodia ,voce extraordinara ,cuvintele lui Paunescu ajungeau la sufletul omului. Impresiona, înduiosa , te inspira .👍👏🏼❤️🙏.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace .
Dumnezeu sa aiba grija de sufletul lui noi apreciem oameni când nu mai sunt
Cea.mai.buna.voce.folk.feminina
un fenomen inedit unic adrian păunescu. andrei fiul său... la fel.
I,l ascult de fiecare data cu plăcere , iar vocea și timbru , se lipește ca marca de scrisoare pe sufletul meu
Ascultam la radio cenaclul flacara era cel mai frumos spectacol pe vremea lui ceausescu
Melancolic pentru acele timpuri !Marele nostru poet Adrian Păunescu a fost singurul artist care a știut să treacă peste politica comunistă a acelor timpuri și să i sfideze prin artă ! Trebuie sa fim mândri de așa poet cu așa mare caracter ,care a scos din cenușă valori ce vor dăinui peste veacuri !Eu personal nu țin minte la cate spectacole ale Cenaclului Flacăra am fost !
Când versul,melodia și vocea sunt geniale,succesul e o banalitate ! Multumesc Andrei !
Extraordinara melodie, am cantat-o si am visat-o la foc si pe creste de munte, toata adolescenta si nu numai! Multumim Maestre, multumim Andrei! Spectaculoasa povestea lansarii, jos palaria!
Lacrimi si durere.ptr acești oameni de o mare valoare a poporului român. Doamne,ai grija de sufletele LOR buneRecunostinta vesnica
Aceste cântece ne incalzea inima in plin frig
Nu i vom uita niciodată.....o piesă absolut superba 😓😓😓
Păcat că nu au fost mai mulți ca el
VALORI DE NEUITAT, RIDICATI IN LUMINA DIVINA ,SA CANTE INGERILOR ,CARE SE BUCURA DE CEEA CE SUNT EI !FITI LUMINA IN LUMNA LUI DUMNEZEU !
Momentele nostre de fericire🙏💐🇷🇴
Absolut minunat!!! La asa versuri, asa voce!
Dumnezeu s a ajute. Romănia
Ce bine că a moștenit-o Cătălin!
Hristos a Inviat!Familiei Paunescu!va spunea doar ca ne este dor de Dl Paunescu,de Omul Acesta genial si atat de OM...ca te copleseste!Ce norocosi Am fost...Colosi ,sau Uriasii,despre care Petre Ispirescu ne vorbea!Ce Tara minunata avem fratilor!Treziti va!La rugaciune!Sa l induplecam pe Dumnezeu ,Sa ne m si dea o Sanda!
.... ca intotdeauna, ascult compozitiile si interpretarea, cu...lacrimi fierbinti, pe abraji! DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA!
Frumoase versuri minunata voce superbă distribuție Totul la superlativ Recunoștința infinită
Parcă ai intuit măiestre că vom rămîne copaci fără padure. În acei ani am simțit că sunt român, că sunt viu, că el a adunat la olaltă românii și ungurii, și alte etnii să simtă cultură, iubire și ce e mai scump pe lume Lumină Luptă Libertate, Luceafărul Flacăra. Luceafărul este astrul României. Amindoi luceferi aparțin româniei atît luceafărul de ziuă cit și luceafărul de seară. Mileniul al treilea ar fi trebuit să fie al romåniei. Rectifica 5 August 1984.
A fost odată ca niciodată...
O atmosferă inefabilă, inegalabilă...
Nu vei pieri din sufletul nostru ca și Eminescu!
Ce VOCE! Nemuritoare! 💛💛💛
Andrei, tu ești scânteia care menține flacără nestinsa a marelui tata, poet patriot vizionar, peste veac. Asemenea oameni nu mor niciodată.
Sublim...inegalabili...ce voce..ce versuri...
Multumim Tatiana Stepa!Superba voce!👏👏👏🤗❤❤❤
Și muzica splendidă compusă de ea!
Insistati insistati cineva acolo sus va iubeste si noi suporterii virtuali va iubim dublu, sa mai reciclam amintiri de aur din copilarie, sa incurajam tinerii artisti sa puna toate "of"-urile pe strune, sa dreseze vocile si sa ne faca pe toti sa plingem frumos lacrimi dulci de nostalgie😢😢😢
Nu am fost niciodata nostalgic ...dar intotdeauna am trait clipa si atunci ....si acum ...
Se stie ca la umbra copacilor mari nu creste nimic Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa cresti la umbra uriasa a tatalui si te stimez pentru ca stergi praful uitarii ce tinde sa se depuna pe amintirile adolescentei noastre Respect
Mulțumim, Andrei!
Poetul nostru național , în opinia mea , a dat Tatianei ceea ce merita ! DUMNEZU SĂ-i odihnească pe amândoi !
Superbe voci si versuri
Andrei te rog publică și volumele de poezii ale maestrului le am căutat și n-am găsit macar un volum pentru vremurile astea ar fi un balsam al sufletului
Magnifici o adolescenta de neuitat și o iubire mare de tara indiferent unde esti acum nemuritoiii
Minunat nu am cuvinte .
Dumnezeu sa i odihneasca....artisti ,eroi, adevarati patrioti.
Adrian Paunescu 👏👏👏👍👍👍❤️❤️❤️ , un mare poet si PATRIOT .
Frumos pana la lacrimi ! Multumesc pentru postare !
Asemene poeti ,asemenea voci nu se mai nasc. Dumnezeu sa-i adihniasca .Adrian,Tatiana rugati-va pentru tara aceasta care sufera.Un gand pios pentru ei🎉🎉🎉🎉