Prezent şi viitor în hipoacuzie şi implant cohlear cu dr. Eugen Ionescu,
ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 8 ก.พ. 2025
- Prezent şi viitor în hipoacuzie şi implant cohlear
Invitat: din Franţa, dr. Eugen Ionescu, specializare ORL, coordonator Otoneurologie, Serviciul Audiologie şi Otoneurologie, Centru de Referinţă pentru Afecţiuni Vestibulare Rare din Lyon, preşedinte al Asociaţiei medicilor de origine română în Franţa
Fără o aparatură adecvată, surditatea (hipoacuzia) la nou născut este greu de diagnosticat. În lipsa auzului, copiii sunt privaţi de zgomotele din jur, inclusiv de vocea mamei, ceea ce îi impiedică să înveţe iniţial să gângurească şi apoi, progresiv, să vorbească. În general, părinții observă lipsa vorbirii în jurul vârstei de un an. În absenţa dezvoltării limbajului, integrarea socială a copilului poate fi dificilă, ceea ce afectează viaţa întregii familii. De aceea, testarea sistematică a auzului e singura metodă prin care se poate depista hipoacuzia, încă din maternitate, preferabil în prima lună de viață. Vorbim despre diagnosticul hipoacuziei la copilul mic, patologia vorbirii, declinul cognitiv şi demenţa în relaţie cu hipoacuzia la adulţi, şi despre importanţa implantului cohlear care înlocuieşte funcţia urechii interne afectate, cu efect extraordinar, dovedit ştiinţific, asupra calităţii vieţii şi economiei unei naţiuni.
***
Moderator: Ana Maria Ghiur
Jurnalist tv: Lucian Băbeanu
Documentarist: Giorgiana Șușurincă-Enache
Producător tv: Monica Ancuța-Tiuntiuc
La TVR Internaţional, în direct, luni şi marţi, împreună pentru sănătate!
Un doctor pentru dumneavoastră, de 16 ani împreună cu publicul TVRi