ALIN UȘERIU: VIA TRANSILVANICA E CEL MAI BUN AMBASADOR AL ROMÂNIEI | Pe Drept Cuvânt #41

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 26 ก.ค. 2024
  • Alin Ușeriu, părintele Via Transilvanica, a venit la #PeDreptCuvânt.
    Alin Ușeriu a fondat organizația Tășuleasa Social acum 24 de ani, când mișcările ONG-iste din România abia începeau. Prin programele sociale, de mediu și culturale de la Tășuleasa Social, Alin și colegii lui au schimbat în bine destinele individuale ale miilor de tineri cu care au lucrat - și pe care i-au învățat ce înseamnă să te pui în slujba altora.
    Între toate proiectele pe care le-a coordonat prin Tășuleasa Social, Via Transilvanica - Drumul care unește are strălucirea unui proiect cu adevărat măreț. Cărarea de 1400 de kilometri, care traversează România de la Putna și până la Drobeta-Turnu Severin a devenit, în cuvintelle lui Alin Ușeriu, cel mai bun ambasador al României.
    Am vorbit cu Alin despre formarea lui personală, despre anii petrecuți în Germania, cu lecțiile învățate acolo, despre ambițiile cu care s-a întors în România - și lecțiile învățate aici. Alin ne-a povestit cum a luat naștere Via Transilvanica, ce reprezintă acest drum de lungă distanță pentru România turistică, dar mai ales ce putem câștiga dacă ne facem bagajele și pornim pe un drum care, așa cum garantează Alin, ne va conduce către noi înșine.
    Sumarul dialogului nostru e mai jos.
    ***
    🌐 Despre Via Transilvanica: www.viatransilvanica.com/
    🌐 Despre organizația Tășuleasa Social: www.tasuleasasocial.ro/
    ***
    🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
    Site: florentintuca.ro/asculta-podc...
    Instagram: / pedreptcuvant
    Facebook: / pedreptcuvant
    TikTok: / pedreptcuvant
    🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
    Spotify: open.spotify.com/show/3lpEud0…
    Apple Podcasts: podcasts.apple.com/ro/podcast…
    ***
    SUMAR
    00:00 Introducere
    07:53 De ce a plecat Alin din România. Și ce a învățat în Germania
    12:49 Ce pot și ce nu pot face nemții? Cum descrie Alin pe ortodoxul excesiv și pe calvinul excesiv
    16:57 Ar mai pleca azi, dacă ar putea da timpul înapoi, în Germania?
    19:22 Cum l-au primit consătenii la întoarcere. Și cum s-au uitat oamenii la ambițiile lui de ONG-ist
    22:45 Despre Tășuleasa Social și valoroasele programe ale organizației conduse de Alin Ușeriu
    27:54 Lecții din natură: să ne batem pentru lumină, nu pentru teritoriu
    31:47 „A fi și a avea nu este același lucru"
    37:38 Despre Via Transilvanica, Drumul care unește: cum s-a născut cărarea de 1400 de kilometri care traversează România?
    45:30 „Un drum de lungă distanță e o experiență spirituală"
    52:57 Este mult mai important eșecul - că de aici înveți mai mult - decât succesul. Și cum vede Alin spiritul de voluntariat al tinerilor de azi
    56:48 Dacă ar fi fost ușor, ar mai fi fost atât de frumos proiectul? Sau care au fost marile dificultăți ale construcției Via Transilvanica
    1:03:09 Asemenea proiecte au nevoie de protecție: despre sprijinul legislativ (și nu numai) de care are nevoie proiectul acum
    1:11:29 Există riscul unui invazii turistice pe traseul Via Transilvanica? Riscul unui preaplin care să sufoce anumite comunități?
    1:21:51 Despre avantajele, argumentele și ambasadorii Via Transilvanica
    1:32:26 „Pe Via Transilvanica mergi să te întâlnești pe tine"
    1:36:59 Cum arată dezvoltarea Via Transilvanica, încotro se va dezvolta „Drumul care unește"?
    1:40:30 Încheiere
    ***
    Florentin Țuca este jurist, avocat fondator (Managing Partner) al societății de avocați Țuca Zbârcea & Asociații. Este autor al volumelor de eseuri „Gâlceava cu juristul din mine” (Ed. Humanitas, 2014) și „Adevărul în căutare de minister” (Ed. Universul Juridic, 2021). A participat în calitate de lector la numeroase conferințe și forumuri interne și internaționale pe teme actuale din domeniul juridic, organizate de instituţii private sau de către instituții din mediul academic. În anul 2012, a fost desemnat „European Managing Partner of the Year" de publicaţia londoneză The Lawyer.
    ***
    Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.

ความคิดเห็น • 13

  • @pedreptcuvant
    @pedreptcuvant  3 หลายเดือนก่อน +5

    Vă mulțumim că urmăriți acest dialog! Dacă vă place, vă rugăm să-l trimiteți și altor oameni interesați de ideile atinse aici. Iar dacă temele pe care noi și invitații noștri le dezbatem săptămânal vi se par importante, vă invităm să vă abonați la canalul nostru de TH-cam. Pe curând!

    • @elenastelutaoprea2973
      @elenastelutaoprea2973 3 หลายเดือนก่อน

      ❤❤

    • @goodliliana
      @goodliliana หลายเดือนก่อน

      Felicitări dragă domnule Florentin!!! Îți urmărim cu mare drag toate podcasturile cu invitați de marcă, îți suntem recunoscători pentru tot ceea ce realizezi! Cu respect și prețuire vă îmbrățișăm de aici din Brazilia și vă dorim tot ce este mai frumos!

  • @mirceaionescu6805
    @mirceaionescu6805 15 วันที่ผ่านมา +1

    Uluitor om, Alin Useriu! Minte clara, inteligenta, vocabular, inima mare si perseverenta in proiectele sale sociale! Ma simt imbogatit sufleteste! Mii de multumiri pentru acest interviu!

  • @doina1109
    @doina1109 หลายเดือนก่อน +2

    Va multumesc amandurora pentru aceasta minunatie de dialog !

  • @floritonita953
    @floritonita953 3 หลายเดือนก่อน +10

    Superb! Ce om fain! Minte ordonată, onestitate, implicare. O lecție deschisă de omenie.

  • @elenastelutaoprea2973
    @elenastelutaoprea2973 3 หลายเดือนก่อน +4

    Un invitat de poveste ajutat de dorința,de credința proprie că poți să realizezi ceva deosebit în viață! Toată stima!

  • @AdrianDanRuncan
    @AdrianDanRuncan 3 หลายเดือนก่อน +2

    O poveste frumoasă! Tatăl Ceresc a făcut așa minunată România, multă sănătate 🤗🙏.

  • @monicahilbert843
    @monicahilbert843 3 หลายเดือนก่อน +3

    Emoționantă a fost discuția. Mulțumesc.

  • @mydor2000
    @mydor2000 3 หลายเดือนก่อน +2

    O frumusete de interviu . Multumim.

  • @constantinaandreescu7089
    @constantinaandreescu7089 3 หลายเดือนก่อน +2

    Mă îndreptățesc să subliniez un aspect referitor la ,, ortodoxul excesiv”.Cine crede că este ortodox, dar trece cu credința lui pe lângă cel căzut, nu este ortodox. Este doar cu buzele nu și cu sufletul, pentru că nu este un suflet ortodox.
    Respect pentru dumneavoastră și pentru invitatul dumneavoastră.

  • @user-lw7ju1ip7w
    @user-lw7ju1ip7w 3 หลายเดือนก่อน +1

    ,,AI CE-A CE EȘTI,...COTA SUPREMĂ EXISTENȚIALĂ ESTE OMUL OM"!!!!
    ...ECCE UOMO...!!!!
    ...RESTUL?...SUNT RESTURI.

  • @DD-RO
    @DD-RO 3 หลายเดือนก่อน

    Da, dar trebuie subliniat, mai ales pentru straini, ca Transilvania e România