Dan Herțeg a investit în cele mai moderne tehnologii și vrea să irige cât mai multe hectare

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 5 ต.ค. 2024
  • Lucrarea de semănat era în toi când am ajuns în această toamnă la ferma familiei Herțeg. Cu terenuri lucrate în județele Arad și Satu Mare, exploatația reunește 3.000 de hectare, iar investițiile au fost momentan amânate până când va fi clarificată situația sistemelor de irigat din zonă.
    Deficitul de apă l-a determinat pe fermierul Dan Herțeg să își adapteze tehnologiile din ferme. Nu doar că a renunțat la plug, dar a început să prelucreze terenul în așa fel încât să conserve umiditatea din sol.
    Fermierul Dan Herțeg consideră că statul ar trebui să gestioneze mai bine atât fondurile pentru investiții, cât și cele pentru subvenții. Ar fi necesară o măsură care să stimuleze comasarea suprafețelor, altfel agricultura națională va rămâne mereu una pe teren fărâmițat.
    Confruntat cu numeroase provocări, fermierul Dan Herțeg este obligat în fiecare an să facă profit. Și-a gândit mereu tehnologiile din fermă să aibă randament maxim, cu costuri ținute sub control.
    Ferma familiei Herțeg este una care se modernizează și ține pasul cu tot ce apare nou. Astfel, o parte din stropirile din câmp sunt făcute cu drona, iar rezultatele obținute sunt mulțumitoare. Totuși, oricât de inovatoare și de performante ar fi mașinile agricole achiziționate, producția agricolă are nevoie de apă. Apă pe care Dan Herțeg se luptă încă să o asigure culturilor sale.

ความคิดเห็น •