Felicitari pentru acest canal, foarte bine realizat! Asa ar trebui sa se predea si in scoli, poate am redeveni mandri de istoria noastra si am invata sa apreciem ce am fost si ce am putea fi!
O recomandare am, sunt foarte multe informatii, numele comandatilor, unitatilor militare. E laudabil, sunt numele unor oameni mari, de care trebuie si merita sa ne amintim. Dar, pentru promovare si o mai usoara intelegere, pentru a fi accesibil unui public mai larg, ar trebui ca nararea sa fie un pic mai generala. Altfel cum am spus, bravo, sper sa reusiti sa veniti tot mai des cu astfel de episoade, cat mai variate, chiar si despre organizarea militara intr-o anumita perioada, economia Tarilor Romane samd.
@N V Unul din canalele preferate de istorie este "Kings and Generals", tocmai pentru usurinta cu care se prezinta evenimentele istorice. Din punctul meu de vedere detaliile oferite sunt mai mult decat suficiente, rolul unui astfel de canal nefiind sa intre in detalii ci sa aduca la cunostinta unui public cat mai larg evenimente deosebite cu un impact major. Cu toate acestea detaliile oferite sunt mai mult decat suficiente, dar cum am spus este o opinie personala.
Constat că prezentați trunchiat istoria!!! Degeaba dați detalii cu nume, ore și minute, atâta timp cât afirmați că trupele române au trecut Dunărea pe la Zimnicea!!!! Veniți la Corabia și veți vedea monumentul aflat pe malul Dunării în locul în care a fost podul. De asemenea, în PIAȚA INDEPENDENTEI din centrul orașului există un moment splendid dedicat eroilor de la 1877. Tot aici a avut Statul Major principele Carol al României. Mai citiți, domnilor, și nu mai bateți câmpii!
Un material foarte bun. Bine poziționat în contextul acelor ani. Am citit și comentarii pro și contra,dar datorită, prezentării foarte bune se evidențiază o corectitudine a materialului. Respect pentru generația tânără.
Din ce in ce mai bune, mi-a placut sa vad batalia de la Plevna intr-un mod vizual, nu stiam cat de majora a fost contribuinta romana care defapt a dus majoritatea luptei. Mi-a placut si mentionarea cedari Insulei Șerpilor, nu eram sigur prin ce tratat a fost data Romaniei. Tot asa! O sugestie: Cred ca ar fi interesant daca ati face si un video dedicat incercarilor romane de a isi asigura legitimitatea ca si stat in Europa in urma razboiului. Manevrele politice si diplomatice pot fi la fel de impresionante ca si bataliile!
Super realizat documentarul. O ideea buna ar fi fost utilizarea steagului Rusiei Tariste din acea perioada si pronuntia putin mai clara a numelor turcesti. In rest, o treaba foarte bine facuta. Bravo !
Prea multe greșeli pentru un video cu caracter istoric .In poza aceea nu era primul ministru Ion C Bratianu , in Decembrie nicio trupa otomană nu a încercat sa spargă asediul deoarece Plevana capitulase deja pe 28 Noiembrie 1877 și cea mai mare greșeală ,nu-l poți prezenta pe Carol cu titlul de rege ,titlul fiind de domnitor ,abia in 1878 primește titlul de “Alteța Sa Regală “.De asemenea pe 19 Ianuarie deja se semnase armistițiul ruso-turc ,iar Pacea de la San Stefano s-a încheiat pe 19 Februarie .
Poza e o greşeală, "regele" e greşeală, ne-am luat orbeşte după sursă. Am menționat lucrurile astea în descriere de la primul mb uploadat, am răspuns la comentarii legat de asta, nostra culpa :). Datele sunt corecte, depinde de ce calendar folosiți (gregorian/iulian).
Interesant videoclip. Felicitari. Respect regizorilor de film care, au regizat filme dedicate Razboiului de Independenta. Aceste filme, ar trebui difuzate mai ales de TVR ca, sa vada toata tara si sa_si aduca aminte de eroismul soldatilor romani care, au luptat totusi pe pamant strain!
Salut, mi-a placut prezentarea. Imi puteti spune ce surse istorice ati folosit pentru acest video si pentru perioada razboiului de independenta in general? As dori sa scriu un eseu. Multumesc!
Felicitări! Este bine, dar adaptați-le ca să le putem folosi la ore la școală. Încercați să vă pliați și pe programa școlară din liceu și gimnaziu, vă rugăm! Sunt foarte puține videoclipuri. Oricum, mulțumim mult!
buna initiativa, dar trebuie sa fiti mult mai atenti la detaliile de editare video si la prezentare. chiar daca partea istorica e ok, nu e ok sa ma tii 5 minute cu harta romaniei pe ecran cand prim planu ti-e undeva in josu ecranului si tu ai 95% din ecran ocupat inutil. iar vocea trebuie sa transmita mai mult sentiment si intonatie
Mama ei de istorie si de ... inrest frumos expus si un clip bine definit... Apropo Generalul Scobelev pe unde e? Capitani si ofiterii romani nema?pacat....
@@gigikontra7023 ce ai dori sa explic mai exact ?ca rusii nu puteau castiga nimic daca romani nu ar fi intrat in lupta?sau ca generalul Scobelv a atacat de unul singur redutele Grivita si Opanez nici de cum grivita doi sau alte redute.... sub comanda acelui general au cazut peste 150000 de ostasi atat romani cat si rusi ...iar urmatorul atac din partea regimentului special format din dorobantii regimentului 13 si rosiorii regimentului 2 linie gorj au spart la propriu ceea ce scobelv a incercat sa faca cu Grivita dar nu a reusit?dupa cum am spus un clip bine definit dar cu probleme......
@@generaldhautpoul8388nu mai plăteam tribut din timpul domniei lui Cuza , în documentar trebuie adăugat, după război rușii au ocupat România și doar intervenția Prusiei iau obligat sa se retragă.
Intariti erau otomanii daca romanii cu rusii i-au scos asa greu Pacat ca rusii luase teritoriile Moldovei Si azi era sa fim aliati buni Dar, poate revenim la normalitate, ca intre frati ortodoxi
Romanii au castigat cu adevarat batalia asta. I-au facut de ras pe rusi cu tot cu imperiul lor. Vitejia rusa e doar un stereotip, mereu in cursul istoriei rusii au demonstrat a fii niste luptatori slabi si lasi.
@@gigikontra7023 omul a zis efectiv că in cursul istoriei ruși au demonstrat a fii luptători slabi și lași. Nu neg că soldatul rus slab motivat are o capacitate de lupta scăzută, dar am zis clar că e o exagerare că mereu au fost așa. Omul a auzit vre-o dată de batalia de la Shipka, tot din acest război? De atacul morților de la Osowiec? De al doilea război mondial nu mai zic(chiar dacă sacrificiul al URSS-ului împotriva nemților se datorează și tuturor grupărilor etnice care au luptat în armata roșie, ucraineni incluși). De batalia de la înălțimea 3234? De batalia de la înălțimea 776? Și noi români am avut momentele noastre proaste, dar nu pentru asta îmi permit să generalizez. Și ucraineni care în 2014 se așteptau la o simplă "operațiune Anti-teroristă"(foarte similar cu "operațiunea specială", nu crezi?) dar iată că au suferit usturător, dar asta nu înseamnă că soldatul ucrainean e slab(azi ei demonstrează tot ce pot sa facă). Totuși trebuie adăugat faptul că Ucraina azi e susținută umanitar și militar de aproapre toată lumea occidentală(cea ce Iraq spre exemplu când a fost invadată de americanoizi doar visa să primească), și situația în loc să fie ca Finlanda în 1939-1940(unde sovietici după ce au suferit pierderi și au schimbat general, au spart linia Maneheim, amenințând capitala Helsinki și forțând Finlanda să negocieze cu sovietici), acuma Ucraina e ca Odessa în timpul asediul din 1941 condus de noi. Adică sub asediu constant, primesc intariri și rezista.
Poreclă de acord ! Si in primul razboi Mondial ! Mai ales in al doilea , a luat Berlinul , impreuna cu Anglia si SUA . Dar magarii de sovietici au bombardat Japonia cu bombe atomice ...😆😆😆
@@porecla9534 da in aceasta batalie clar greul a fost dus de romani. Per total rusii au avut mult mai multe efective in razboi. Dar la plevna contributia romaniei a fost net superioara. Bineinteles ca trolli rusi si-au facut aparitia si pe aici.
Cea mai mare prostie ca i au lasat pe rusi sa treaca Dunarea.de aici cetele de bulgari le au creat probleme si in plus prezenta armatei romane a determinat infrangerea
E draci... bă când veți înțelege că nu există ”carne de tun„ când e vorba de independență sau război? Dacă voiam să fim independenți dar fără să ajungem carne de tun atunci de ce nu am declarat noi război fără ruși? Nu poți să-ți dorești ceva așteptând să facă altcineva toată treaba. Nu mai vorbesc că atunci când se stă la masă și se semnează termenii și condițiile, dacă ai pierdut multe trupe negociezi altfel, îți permiți să ceri lucruri. Noi românii ne plângem întruna dar nu înțelegem că la o masă cu generalii trebuie să fii bărbat nu putoare și plângăcios.
Adevarul 'adevarat' e ca nici estul si nici vestul nu au vrut binele Romaniei niciodata. Romania nu exista fara masonerie. 85% din 'creatorii' tarii au fost masoni si au avut sprijinul celor din lojile vestice, multi din ei vectori de mare putere politica in occident. Dar pur politic, Vestul nu avea niciun interes pentru o noua independenta in regiune, cum se si mentioneaza corect in clip. Practic, independenta Romaniei este modelul a ce inseamna proces intrapolitic istoric.
Vynci Jycmond Există vreo țară din Europa fără masoni? Răspunsul este bineînțeles că nu există că dacă ar exista nu ar fi țările din centrul europei catolice adică eretic ci ortodoxe deci tocmai că România e mai puțin masonică pentru că este ortodoxă deci a avut tăria să-și păstreze religia ortodoxă singura valabilă lăsată de Hristos nu ca pulică bleagă ungaria spre exemplu care nu a fost în stare să și-o păstreze
Vynci Jycmond Noi românii am avut eroi martiri pentru biserica lui Hristos cea ortodoxă precum Horea, Cloșca, Crișan, Sofronie din Ciora, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu dar ungaria a avut așa ceva? Nu nu a avut și nici restul țărilor din europa nu au avut
@@cristimare3555 Aiureli baiete; habar n-ai ce vorbesti. Si te rog frumos: fara prozelitism religios ! In plus, se vede ca nu ai citit Biblia mai mult de 2-3 versete...daca....
Trebuia sa apara si in Romania un canal de genu'. Țineți-o tot asa!
kings and generals de romania
Felicitari pentru acest canal, foarte bine realizat! Asa ar trebui sa se predea si in scoli, poate am redeveni mandri de istoria noastra si am invata sa apreciem ce am fost si ce am putea fi!
O recomandare am, sunt foarte multe informatii, numele comandatilor, unitatilor militare. E laudabil, sunt numele unor oameni mari, de care trebuie si merita sa ne amintim. Dar, pentru promovare si o mai usoara intelegere, pentru a fi accesibil unui public mai larg, ar trebui ca nararea sa fie un pic mai generala. Altfel cum am spus, bravo, sper sa reusiti sa veniti tot mai des cu astfel de episoade, cat mai variate, chiar si despre organizarea militara intr-o anumita perioada, economia Tarilor Romane samd.
@@decebal82 Ba nu.
@N V Unul din canalele preferate de istorie este "Kings and Generals", tocmai pentru usurinta cu care se prezinta evenimentele istorice. Din punctul meu de vedere detaliile oferite sunt mai mult decat suficiente, rolul unui astfel de canal nefiind sa intre in detalii ci sa aduca la cunostinta unui public cat mai larg evenimente deosebite cu un impact major. Cu toate acestea detaliile oferite sunt mai mult decat suficiente, dar cum am spus este o opinie personala.
Constat că prezentați trunchiat istoria!!! Degeaba dați detalii cu nume, ore și minute, atâta timp cât afirmați că trupele române au trecut Dunărea pe la Zimnicea!!!! Veniți la Corabia și veți vedea monumentul aflat pe malul Dunării în locul în care a fost podul. De asemenea, în PIAȚA INDEPENDENTEI din centrul orașului există un moment splendid dedicat eroilor de la 1877. Tot aici a avut Statul Major principele Carol al României. Mai citiți, domnilor, și nu mai bateți câmpii!
Cuvant, cu cuvant, dupa enciclopedia romana???!!!
Un material foarte bun. Bine poziționat în contextul acelor ani. Am citit și comentarii pro și contra,dar datorită, prezentării foarte bune se evidențiază o corectitudine a materialului. Respect pentru generația tânără.
Bravo pentru acest canal de mult așteptam un canal de acest gen in România!!
Din ce in ce mai bune, mi-a placut sa vad batalia de la Plevna intr-un mod vizual, nu stiam cat de majora a fost contribuinta romana care defapt a dus majoritatea luptei. Mi-a placut si mentionarea cedari Insulei Șerpilor, nu eram sigur prin ce tratat a fost data Romaniei. Tot asa! O sugestie: Cred ca ar fi interesant daca ati face si un video dedicat incercarilor romane de a isi asigura legitimitatea ca si stat in Europa in urma razboiului. Manevrele politice si diplomatice pot fi la fel de impresionante ca si bataliile!
Multumim pt. docu! RESPECT Proelia Nostra!
Felicitări pentru munca depusă!
Bun . materialul.
NE-U LUAT CEVA CE NU E AL LOR ŞI NE-U DAT CEVA CE ERA AL NOSTRU.
Felicitari pentru munca depusa... foarte important sa ne dam seama de cum au decurs luptele.
Buna ziua ! un mic amendament daca se poate primul ministru al pricipatelor era IC Bratianu dar fotografia este a fiului acestuia Ionel C. Bratianu.
Foarte frumos prezentat. Felicitari pentru videoclipul redat.
Super realizat documentarul. O ideea buna ar fi fost utilizarea steagului Rusiei Tariste din acea perioada si pronuntia putin mai clara a numelor turcesti. In rest, o treaba foarte bine facuta. Bravo !
Prea multe greșeli pentru un video cu caracter istoric .In poza aceea nu era primul ministru Ion C Bratianu , in Decembrie nicio trupa otomană nu a încercat sa spargă asediul deoarece Plevana capitulase deja pe 28 Noiembrie 1877 și cea mai mare greșeală ,nu-l poți prezenta pe Carol cu titlul de rege ,titlul fiind de domnitor ,abia in 1878 primește titlul de “Alteța Sa Regală “.De asemenea pe 19 Ianuarie deja se semnase armistițiul ruso-turc ,iar Pacea de la San Stefano s-a încheiat pe 19 Februarie .
Poza e o greşeală, "regele" e greşeală, ne-am luat orbeşte după sursă. Am menționat lucrurile astea în descriere de la primul mb uploadat, am răspuns la comentarii legat de asta, nostra culpa :). Datele sunt corecte, depinde de ce calendar folosiți (gregorian/iulian).
Felicitari ! Mai vrem video-uri !
M-a ajutat foarte mult
Interesant videoclip.
Felicitari.
Respect regizorilor de film care, au regizat filme dedicate Razboiului de Independenta.
Aceste filme, ar trebui difuzate mai ales de TVR ca, sa vada toata tara si sa_si aduca aminte de eroismul soldatilor romani care, au luptat totusi pe pamant strain!
Foarte fain. Continuati!
La Plevna exista un muzeu . Daca aveti posibilitate sa-l vizirati sanespuneti daca se aminteste ceva despre armata romana !
Videoclipul e foarte tare 👏👏👏👏
Ar fi tare să faci cu revoluția de la 1848,și intervenția puterilor mari ptr a înăbuși revoluția.
Bravo!
Salut, mi-a placut prezentarea. Imi puteti spune ce surse istorice ati folosit pentru acest video si pentru perioada razboiului de independenta in general? As dori sa scriu un eseu. Multumesc!
Genial posteaza mai des❤❤❤
Felicitări! Este bine, dar adaptați-le ca să le putem folosi la ore la școală. Încercați să vă pliați și pe programa școlară din liceu și gimnaziu, vă rugăm! Sunt foarte puține videoclipuri. Oricum, mulțumim mult!
Daca ministerul educatiei ii plateste poate o sa faca si ceva mai didactic, asa tot cu moca tot cu moca.
Interesant !
Domnișoară,pune și subtitrări în Engleză. Vei avea mai multe comentarii,likeuri și abonați. Cred că merită.
👏👏👏👏👏👏👏👏
Any chance of a translated version?
super
AMIN STRAMOSI BUNI OAMENI
Sper ca în viitor să faci un clip și cu luptele de la Băneasa și apărarea Bucureștiului. 23.08.1944.
Poza cu Bratianul gresit 3:38
Am realizat prea târziu, e in "erata" :)
Proelia Nostra Imi cer scuze eu atunci ca nu m-am uitat in descriere, felicitari pentru videoclipuri, foarte interesante si utile🙂
Ura 😮
Good stuff
Vedeti ca ati folosit poza altui Bratianu.
Da, am realizat dupã upload :( e trecut în "erată".
🇧🇬❤️🇷🇴
buna initiativa, dar trebuie sa fiti mult mai atenti la detaliile de editare video si la prezentare. chiar daca partea istorica e ok, nu e ok sa ma tii 5 minute cu harta romaniei pe ecran cand prim planu ti-e undeva in josu ecranului si tu ai 95% din ecran ocupat inutil. iar vocea trebuie sa transmita mai mult sentiment si intonatie
Mama ei de istorie si de ... inrest frumos expus si un clip bine definit... Apropo Generalul Scobelev pe unde e? Capitani si ofiterii romani nema?pacat....
Poți explica mai în detaliu ce e în neregulă? Vreau să înțeleg
@@gigikontra7023 ce ai dori sa explic mai exact ?ca rusii nu puteau castiga nimic daca romani nu ar fi intrat in lupta?sau ca generalul Scobelv a atacat de unul singur redutele Grivita si Opanez nici de cum grivita doi sau alte redute.... sub comanda acelui general au cazut peste 150000 de ostasi atat romani cat si rusi ...iar urmatorul atac din partea regimentului special format din dorobantii regimentului 13 si rosiorii regimentului 2 linie gorj au spart la propriu ceea ce scobelv a incercat sa faca cu Grivita dar nu a reusit?dupa cum am spus un clip bine definit dar cu probleme......
Imi place mult vocea ta... cum te cheama .. te am pupat
Inamicul era la est si la vest dar noi am pornit in razboi la sud.
fix ca in game of thrones .
mda, nu.
Plateam tribut imperiului otoman , nu inamicului din est si vest
@@generaldhautpoul8388nu mai plăteam tribut din timpul domniei lui Cuza , în documentar trebuie adăugat, după război rușii au ocupat România și doar intervenția Prusiei iau obligat sa se retragă.
Glorie eternă soldaților români care au murit pentru independența noastră ☦️🇷🇴th-cam.com/video/i8zIp-ZvMY0/w-d-xo.htmlsi=_4UX_maLx8XyMmws
Next Episod Bătălia de la Lipnic.
Poți face un episod despre invazia Poloniei în 1939?
Noul Kings&Generals ?
Taci mă că tu ești originalul originalilor, dacă faci un canal de istorie nu înseamnă că te iei neapărat după cineva da nu gândești astai problema ta!
Intariti erau otomanii daca romanii cu rusii i-au scos asa greu
Pacat ca rusii luase teritoriile Moldovei
Si azi era sa fim aliati buni
Dar, poate revenim la normalitate, ca intre frati ortodoxi
Ce zici sa faci un video despre romania in 1626
Ce sa intamplat atunci ?
Ce sa intamplat atunci?
Romanii au castigat cu adevarat batalia asta. I-au facut de ras pe rusi cu tot cu imperiul lor. Vitejia rusa e doar un stereotip, mereu in cursul istoriei rusii au demonstrat a fii niste luptatori slabi si lasi.
Hai sa nu exagerăm.
@@tiziogg6350 a trecut un an. Bazat pe evenimentele din războiul Ruso-Ucrainian, nu crezi că omul are dreptate?
@@gigikontra7023 omul a zis efectiv că in cursul istoriei ruși au demonstrat a fii luptători slabi și lași.
Nu neg că soldatul rus slab motivat are o capacitate de lupta scăzută, dar am zis clar că e o exagerare că mereu au fost așa.
Omul a auzit vre-o dată de batalia de la Shipka, tot din acest război?
De atacul morților de la Osowiec?
De al doilea război mondial nu mai zic(chiar dacă sacrificiul al URSS-ului împotriva nemților se datorează și tuturor grupărilor etnice care au luptat în armata roșie, ucraineni incluși).
De batalia de la înălțimea 3234?
De batalia de la înălțimea 776?
Și noi români am avut momentele noastre proaste, dar nu pentru asta îmi permit să generalizez.
Și ucraineni care în 2014 se așteptau la o simplă "operațiune Anti-teroristă"(foarte similar cu "operațiunea specială", nu crezi?) dar iată că au suferit usturător, dar asta nu înseamnă că soldatul ucrainean e slab(azi ei demonstrează tot ce pot sa facă).
Totuși trebuie adăugat faptul că Ucraina azi e susținută umanitar și militar de aproapre toată lumea occidentală(cea ce Iraq spre exemplu când a fost invadată de americanoizi doar visa să primească), și situația în loc să fie ca Finlanda în 1939-1940(unde sovietici după ce au suferit pierderi și au schimbat general, au spart linia Maneheim, amenințând capitala Helsinki și forțând Finlanda să negocieze cu sovietici), acuma Ucraina e ca Odessa în timpul asediul din 1941 condus de noi.
Adică sub asediu constant, primesc intariri și rezista.
Ia vezi cu cite imperii au luptat rusii
Greșită harta Principatelor
Din câte văd tot greul la dus armata română🧐
Te-ai imbatat cu vinul desfranarii curvei babilonului de la Bucuresti si d'aia. #JosRomania
@@c0nstantin86 în română frate, în română!
Poreclă de acord ! Si in primul razboi Mondial ! Mai ales in al doilea , a luat Berlinul , impreuna cu Anglia si SUA . Dar magarii de sovietici au bombardat Japonia cu bombe atomice ...😆😆😆
@@porecla9534 da in aceasta batalie clar greul a fost dus de romani. Per total rusii au avut mult mai multe efective in razboi. Dar la plevna contributia romaniei a fost net superioara. Bineinteles ca trolli rusi si-au facut aparitia si pe aici.
Alex Dru n
Lucrati mai mult la pronunție! Mulțumesc
Ai pus poza lui Ionel Brătianu și ai zis I. C. Brătianu însă este vorba de Ion C. Brătianu, bătrânul!
Deci rusia a fost un prieten si un partener bun . In timp ce vestul nu a luptat pentru eliberarea constantinopolului .
Un prieten care s-a opus independentei Romaniei si care se gandea sa ocupe Bucurestiul in 1878.
Basarabia si Bucovina,tot a Rusiei a ramas.
Cu ce ne am ales.
PLEVNA PĂMÂNT STRĂMOŞESC ROMÂNESC.
Osman a fost tradat de generalii sai si a fost nevoit sa se predea.
Hai, nu zau.....deci trebuiau sa moara de foame in incercuire, care si ea era in alta incercuire inamica....bine tataie.
Generalii lui Osman nu au executat corespunzator spargerea incercuirii
@@edenender Pentru ca efectiv nu puteau.
Cea mai mare prostie ca i au lasat pe rusi sa treaca Dunarea.de aici cetele de bulgari le au creat probleme si in plus prezenta armatei romane a determinat infrangerea
@@edenender Aici sunt de acord.
Romani erau carne de tun...folosit si atat
E draci... bă când veți înțelege că nu există ”carne de tun„ când e vorba de independență sau război? Dacă voiam să fim independenți dar fără să ajungem carne de tun atunci de ce nu am declarat noi război fără ruși? Nu poți să-ți dorești ceva așteptând să facă altcineva toată treaba. Nu mai vorbesc că atunci când se stă la masă și se semnează termenii și condițiile, dacă ai pierdut multe trupe negociezi altfel, îți permiți să ceri lucruri. Noi românii ne plângem întruna dar nu înțelegem că la o masă cu generalii trebuie să fii bărbat nu putoare și plângăcios.
Totusi le-au dat clasa rusilor in batalia asta. Fara romani rusii se intorceau acasa cu coada intre picioare.
First
Adevarul 'adevarat' e ca nici estul si nici vestul nu au vrut binele Romaniei niciodata. Romania nu exista fara masonerie. 85% din 'creatorii' tarii au fost masoni si au avut sprijinul celor din lojile vestice, multi din ei vectori de mare putere politica in occident. Dar pur politic, Vestul nu avea niciun interes pentru o noua independenta in regiune, cum se si mentioneaza corect in clip. Practic, independenta Romaniei este modelul a ce inseamna proces intrapolitic istoric.
Vynci Jycmond Există vreo țară din Europa fără masoni? Răspunsul este bineînțeles că nu există că dacă ar exista nu ar fi țările din centrul europei catolice adică eretic ci ortodoxe deci tocmai că România e mai puțin masonică pentru că este ortodoxă deci a avut tăria să-și păstreze religia ortodoxă singura valabilă lăsată de Hristos nu ca pulică bleagă ungaria spre exemplu care nu a fost în stare să și-o păstreze
Vynci Jycmond Noi românii am avut eroi martiri pentru biserica lui Hristos cea ortodoxă precum Horea, Cloșca, Crișan, Sofronie din Ciora, Mihai Viteazu, Constantin Brâncoveanu dar ungaria a avut așa ceva? Nu nu a avut și nici restul țărilor din europa nu au avut
Vynci Jycmond Deci România există datorită eroismului soldaților români de acum 100 de ani și a celor de secole
@@cristimare3555 Aiureli baiete; habar n-ai ce vorbesti. Si te rog frumos: fara prozelitism religios ! In plus, se vede ca nu ai citit Biblia mai mult de 2-3 versete...daca....
@@cristimare3555 Ortodoxia a insemnat discrimare in Transilvania si avantaje Rusiei (a ajutat la rusificare)