Pe eretici Sfantul Ignatie Teoforul ii numeste atei si necredinciosi, nefiind crestini: "Sunt unii oameni care obişnuiesc să poarte numele [de creştin] cu viclenie condamnabilă, făcând şi alte fapte nevrednice de Dumnezeu ; de aceştia trebuie să fugiţi ca de fiare, pentru că sunt câini turbaţi, care muşcă pe furiş ; trebuie să vă feriţi de ei, că muşcăturile lor sunt greu de vindecat". Aceasta este valabil pentru oricine se abate de la Ortodoxie, de aceea chiar si episcopul ajuns in erezie devine ateu si necredincios, fiara si caine turbat a carui muscatura/invatatura este greu de vindecat pentru cei care-i vatama. Biserica nu exista fara episcop, asa cum invata Sfantul Ignatie, dar nu exista nici fara dogme, asa cum spune Sfantul Maxim. Nu exista fara episcop, cand acesta este ortodox, de aceea cei care se opun unui episcop care pastreaza credinta adevarata lupta de fapt impotriva Bisericii, insa daca episcopul devine eretic, nu mai este episcop, ci fals episcop si vrajmas al Bisericii, iar cei care i se impotrivesc apara Biserica. De un episcop devenit necredincios si ateu prin erezie, purtand "numele {de crestin] cu viclenie", cei din Biserica trebuie sa rupa comuniunea, daca vor sa ramana in Biserica prin pazirea adevaratelor dogme, caci fara dogme Biserica nu exista potrivit Sfantului Maxim. Daca episcopul si preotii cad in erezie, devenind falsi pastori, cei credinciosi nu trebuie sa aiba comuniune cu acestia chiar daca nu mai au unde sa mearga pentru a primi Sfintele Taine, ramanand fara Sfintele Taine pana la sfarsitul vietii, murind neimpartasiti, dupa cum spune Sfantul Ioan cel Milostiv.
Care e sursa mai exacta celor spuse de tine in legatura cu Sf Ioan cel Milostiv in privinta neimpartasiri si ma gandesc ca daca o familie naste intre timp copii atunci acestia raman nebotezati, nemirunsi, neimpartasiti? Eu ma indoiesc ca e lucrarea Duhului Sfant in ceea ce ai scris desi suna aparent ortodox, tind sa cred ca e vorba mai degraba de un duh schismatic care rastalmaceste invataturile Sfintiilor.
sau mai rau esti un fel de program/bot din acesta folosit in scopuri dracesti ca sa faca dezbinare si se foloseste de citate din sfintii parintii ca sa duca lumea in eroare! Doamne slava Tie pentru toate si scapa-ne ca grele vremuri mai traim!!!
@@ovidiuscugetarius4484 Despre zicerea Sfantului Ioan sursa este sigura la fel ca la Sfantul Ignatie si Sfantul Maxim. Despre cei care trebuie botezati, daca nu sunt clerici atunci, in caz de necesitate, pot fi botezati de laici ortodocsi, asa cum au facut romanii ortodocsi din Ardeal dupa ce au fost lasati fara preoti, nelasandu-se spurcati de falsii preoti necurati ai ereticilor uniati.
Pe eretici Sfantul Ignatie Teoforul ii numeste atei si necredinciosi, nefiind crestini: "Sunt unii oameni care obişnuiesc să poarte numele [de creştin] cu viclenie condamnabilă, făcând şi alte fapte nevrednice de Dumnezeu ; de aceştia trebuie să fugiţi ca de fiare, pentru că sunt câini turbaţi, care muşcă pe furiş ; trebuie să vă feriţi de ei, că muşcăturile lor sunt greu de vindecat".
Aceasta este valabil pentru oricine se abate de la Ortodoxie, de aceea chiar si episcopul ajuns in erezie devine ateu si necredincios, fiara si caine turbat a carui muscatura/invatatura este greu de vindecat pentru cei care-i vatama.
Biserica nu exista fara episcop, asa cum invata Sfantul Ignatie, dar nu exista nici fara dogme, asa cum spune Sfantul Maxim. Nu exista fara episcop, cand acesta este ortodox, de aceea cei care se opun unui episcop care pastreaza credinta adevarata lupta de fapt impotriva Bisericii, insa daca episcopul devine eretic, nu mai este episcop, ci fals episcop si vrajmas al Bisericii, iar cei care i se impotrivesc apara Biserica. De un episcop devenit necredincios si ateu prin erezie, purtand "numele {de crestin] cu viclenie", cei din Biserica trebuie sa rupa comuniunea, daca vor sa ramana in Biserica prin pazirea adevaratelor dogme, caci fara dogme Biserica nu exista potrivit Sfantului Maxim. Daca episcopul si preotii cad in erezie, devenind falsi pastori, cei credinciosi nu trebuie sa aiba comuniune cu acestia chiar daca nu mai au unde sa mearga pentru a primi Sfintele Taine, ramanand fara Sfintele Taine pana la sfarsitul vietii, murind neimpartasiti, dupa cum spune Sfantul Ioan cel Milostiv.
Care e sursa mai exacta celor spuse de tine in legatura cu Sf Ioan cel Milostiv in privinta neimpartasiri si ma gandesc ca daca o familie naste intre timp copii atunci acestia raman nebotezati, nemirunsi, neimpartasiti? Eu ma indoiesc ca e lucrarea Duhului Sfant in ceea ce ai scris desi suna aparent ortodox, tind sa cred ca e vorba mai degraba de un duh schismatic care rastalmaceste invataturile Sfintiilor.
sau mai rau esti un fel de program/bot din acesta folosit in scopuri dracesti ca sa faca dezbinare si se foloseste de citate din sfintii parintii ca sa duca lumea in eroare! Doamne slava Tie pentru toate si scapa-ne ca grele vremuri mai traim!!!
@@ovidiuscugetarius4484 Despre zicerea Sfantului Ioan sursa este sigura la fel ca la Sfantul Ignatie si Sfantul Maxim. Despre cei care trebuie botezati, daca nu sunt clerici atunci, in caz de necesitate, pot fi botezati de laici ortodocsi, asa cum au facut romanii ortodocsi din Ardeal dupa ce au fost lasati fara preoti, nelasandu-se spurcati de falsii preoti necurati ai ereticilor uniati.
acvila30.ro/teolog-dimitrios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
Tâmpenii ?!