Felicitări domnule.Sunteți cam singurul care face astfel de tutoriale,?Într-un cuvint dați lecții celor care își doresc o astfel de instalație. După cum ați explicat este foarte simplu.MULT SUCCES,CHIAR IL MERITAȚI. Sincere felicitări
Multumesc f. Bine explicat se vede cà vreti sa ajungà si Romànii nostri civilizati. Dumnezeu sa và ajute sa mai explicati cine va contatiaza. Complimenti 👍
Am luat in aprilie de pe emag 12 panouri Dokio de 100w tare faine, destul de mici (cam 0,5 m.p./buc), usoare si flexibile, le-am pus pe bloc fixate pe un suport de fier cornier inclinate la 45° spre sud, le-am legat in serie-paralel ca sa am si voltaj si amperaj, le-am cuplat la un regulator mppt care e legat la doua bateriii LiFePO4 de 300Ah cu BMS, iar la baterie am legat un inverter de 5000w. Cel mai mult au costat bateriile, pt ca sunt cele mai bune su mai sigure dintre cele cu litiu (doar cele de la Tesla le depasesc) si sunt f durabile - pot fi folosite si mai mult de 20 de ani. Chiar si pe vreme noroasa panourile astea imi produc curent la greu, in general mult mai mult decat consum (combina frigorifica consuma cel mai mult si constant), dar n-am probleme nici daca bag ocazional consumatorii mai mari ca masina de spalat, aspiratorul, aerul conditionat etc, pt ca panourile incarca bateriile tot timpul, de la rasarit pana la apus, iar pe timpul noptii se consuma o parte din surplusul acumulat si nefolosit in timpul zilei. Nu stiu cat curent vor produce pe timpul iernii, dar pana acum mi-am permis sa consum curent fara restrictii, niciodata n-au fost bateriile sub 80% din capacitate la caderea noptii. Panourile n-au fost scumpe, pt ca le-am luat pachete: cu cat iei mai multe/pachet, cu atat platesti mai putin/buc. Iar daca ai grija sa asiguri fluxul de aer pe sub ele (ca sa nu se incinga la soare), daca le pui inclinate (spre sud neaparat) ca sa beneficieze la maxim de soare pe tot timpul zilei, ca sa se scurga apa de ploaie si zapada de pe ele si sa ricoseze grindina, ar trebui sa reziste minim 15 -20 ani. Singurul stres e sa nu le fure careva de pe bloc, ca sunt usor de montat si demontat (au gauri in colturi si pe lungime), chiar daca am folosit niste trucuri ca sa le pot demonta doar eu 😁
@@Razvan25. Panourile au costat cam 6000 lei, bateriile cam 10000 (daca te conectezi la retea nu sunt necesare, dar eu n-am avut posibilitatea asta), controlerul, invertorul si cablurile cam 2000-2500 lei... Sa zic cam 18500-19000 lei. Dar n-am avut toti banii pt toate astea de la inceput, le-am cumparat de-a lungul timpului si am tot completat sistemul cu panouri, cu inca o baterie... Intre timp am mai cumparat 4 panouri (max 2000 lei), voi mai cumpara inca 4 si apoi ma opresc din investit. E nevoie de inca 4 pt ca se scurteaza ziua si nu vor mai putea produce cat au produs in perioada aprile-septembrie...
Cu stima ! Din ce ați spus am înțeles casistemul dv face fata la toți consumatorii casei ! Va rog mult sa mi spuneți cate panouri aveți în prezent ! Mulțumesc frumos !
Bună seara, dacă nu deranjez, am o întrebare vis-a-vis de montajul sistemului. Sau mai degrabă o clarificare. Deci, baterie - regulator, apoi invertor-regulator în aceleași borne cu bateria, apoi panoul. Am înțeles bine? Vă mulțumesc!
Domnul ghita explicati pe intelesul tuturor frumos 🙋♂️🙋♂️🙋♂️🙋♂️👍👍👍👍 panourile fotovoltaice panourile solare viitorul suna bine eolianele acela dela dvs din spate incalzit apa calda 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
@@ionsterian2201 Nu pe lumina solară dar sigur se gândesc ei la ceva odată ce tot mai mulți oameni vor avea panouri solare.Păi ce,păcălim noi statul să nu cumpărăm energie electrică? Statul întotdeauna câștigă
A explicat tuturor cat pot intelege, de obicei meseriasii vorbesc ca sa intelegem totii acum fiecare cat poate asimila, daca esti bucatar si vrei sa faci cezariana din cartea de bucate sigur iti iese vreo musaca ceva, nu te astepta sa iti iasa vreo mega instalatie, curent continu, curent alternativ inverter regulator acumulatori e greu cu chestiile tehnice, dar nui atit de greu, a Reusit unu sa porneasca tractoru cu surubelnita, acum vrei sa decolezi cu saiuzu pe statia spatiala, namaste
Eu zic, că după ce ai montat panoul solar la acumulator și invertor, ca să dovedești că este tensiune (220V) e necesar să conectezi un bec electric, ca să se vadă în realitate.
Va multumesc. Limpede si explicit. Totusi, mi se pare foarte cunoscuta vocea celui care cumpara "fier vechi". Puteti sa-mi spuneti, in ce localitate ati inregostrat ? Eu locuiesc in comuna Cornațelu/Dambovita.
@@GigiGhita domnu Ghita am o rugamite daca se poate sa ma.ajutati am un panou fotovoltaic de 250v si vreau sal montez la o stana ce invertor imi trebuie pt al monta.
Vă salut, am o întrebare Dle Ghiţă, de ce majoritatea refuză să lege cealaltă ieşire de la controler, unde arată becul sau consumatorul, şi se leagă direct de bornele bateriilor la invertor,ex ,adică se leagă de la a doua ieşire de la controler,şi a treia rămîne neconectată?🧐🤔
Domnul Ghiță, eu stau la bloc apartament co 3 camere ,toate camere si bucătăria de la ora 12 până la apus este soare.sar putea pune pe balcon în loc de geamuri.Iar in caz de ploaie ,îngheț dinafară să pun jaluzele.Vă mulțumesc frumos pentru sfaturi. 🙏👍❤
Numai sa aveti in vedere faptul ca pentru orice montaj de genul acesta la bloc este nevoie de acordul asociatiei. Exista pericolul ca la intemperii sa zboare panourile si sa loveasca ceva sau pe cineva ( 20 Kg/buc ) sa dati apoi de necaz.
Buna seara am facut un sistem fotovoltaic si as vrea sa iau curent din priza de la invertor so conectez la casa eu la casa am instalatia cu tablou tot de 220v aveam un fir de curent de la vecin as putea sa vin din priza de la invertor direct in tabloul de sigurante care e momentan va rog frumos sami raspundeti daca functioneaza?
Am urmarit cu interes prezentarea dvs. si mi-a placut f.mult. Este pe intelesul tuturor .Astept cu nerabdare continuarea prezentarilor .Am niste nelamuriri . De unde se pot procura panourile si accesoriile necesare ?
Ce preț ar avea un panou din acela pentru o Locuință cu tot cem Cuprinde .sa-u cățel Panouri trebuiesc la o Locuință cu trei Camere cu tot cu montajul. Aproximativ
Buna ziua vas ruga daca putetu sami spuneti ce miar trebuii pentro o instalatie energia solara pentru o casa la tara pentru un consum de 150 200kw consum lunar
Buna , am o autorulota si mi-am luat doua panouri monocristaline Dahai 144 celule, 550 W fiecare (nu ma pricep poate imi ajungea un singur panou). Ce controler , invertor si acumulator sau acumulatori imi recomandati .Consumul va fi un (router 4 g ... TV smart 12 volti 30 wati ...am o antena parabolica automata care se deschide si se invarte dar doar prima dta cand se pozitioneaza cu receiver...un aparat de cafea de 700 wati folosit de 2-3 ori pe zi ...si luminile din autorulota aproximativ 40 wati....nu stiu daca imi duce si frigiderul ala mic al autorulotei....Va Multumesc anticipat !!!
As vrea sa asteptati un vlog ce va fi prin febroarie cu un controler dedicat pentru LiFePo4 /40A , iar capacitatea bateriei 200A daca va place marea , iar pentru munte 300A.Iar ca invertor 2 kw sinus pur la 12V.
Va salut cu respect și am o rugăminte dacă mi puteți spune cât e panouri mi-ar trebui la o casa cu consum zilnic de 6kw și ce mai trebuie?? Mulțumesc mult
Odata venita intrebarea , nu imi furnizati datele necesare sa pot raspunde . va indemn sa cautati datele tehnice si o sa aflati. Imaginati-va ca eu nici nu stiu daca macar aveti invertor . Nu marca , nu tip , nu sistem , nu voltaj ....doar ca are 3 Kw ! Spune si matatle daca pot da un raspuns ?! V-am raspuns in functie de intrebare. V-a indemn sa consultati la fata locului cu un specialist daca se poate. O zi buna va doresc !
Ca să fii independent de energie:) ...nu va supărați că întreb și poate întreb greșit:) ,dar cam câte panouri si ce panouri ar fi bune pentru o casa la țară?:) Gen să nu mai ,, cumpăr " de la stat și să rămân doar pe panouri?
Foarte buna ,frumoasa si precisa prezentarea !!! Va multumim !
Mulțumesc frumos! Ați explicat atât de clar !Fiți binecuvantat !
Felicitări domnule.Sunteți cam singurul care face astfel de tutoriale,?Într-un cuvint dați lecții celor care își doresc o astfel de instalație. După cum ați explicat este foarte simplu.MULT SUCCES,CHIAR IL MERITAȚI. Sincere felicitări
Mulțumim pentru informații sănătate să vă dăruiască dzeu!!
Nu pot decât sa apreciez, unii n-ar face un astfel de tutorial pe înțelesul tuturor !
Buna Ziua !
Si eu doresc asa ceva dar nu stiu cum ?
bravo bine EXPLICAT sanatate multa
Glorie Dumnezeului Cel Viu
Domnul Isus vă iubește
Multumesc domnule Gigi Ghita,frumos explicat,tine-o tot asa ,la mai multe tutoriale si nu bagati invidiosii in seama ! Sa fiti sanatos !
Cât costa tot sistemul fotovoltaic ???
Foarte bine explicat, felicitări!!!
...v-a...ajutat puțin cocosul, curcanul și câinele (:
Si domnii cu fiarele vechi :)
Bravo domnule, Felicitări !
Multumesc f. Bine explicat se vede cà vreti sa ajungà si Romànii nostri civilizati. Dumnezeu sa và ajute sa mai explicati cine va contatiaza. Complimenti 👍
Am luat in aprilie de pe emag 12 panouri Dokio de 100w tare faine, destul de mici (cam 0,5 m.p./buc), usoare si flexibile, le-am pus pe bloc fixate pe un suport de fier cornier inclinate la 45° spre sud, le-am legat in serie-paralel ca sa am si voltaj si amperaj, le-am cuplat la un regulator mppt care e legat la doua bateriii LiFePO4 de 300Ah cu BMS, iar la baterie am legat un inverter de 5000w.
Cel mai mult au costat bateriile, pt ca sunt cele mai bune su mai sigure dintre cele cu litiu (doar cele de la Tesla le depasesc) si sunt f durabile - pot fi folosite si mai mult de 20 de ani.
Chiar si pe vreme noroasa panourile astea imi produc curent la greu, in general mult mai mult decat consum (combina frigorifica consuma cel mai mult si constant), dar n-am probleme nici daca bag ocazional consumatorii mai mari ca masina de spalat, aspiratorul, aerul conditionat etc, pt ca panourile incarca bateriile tot timpul, de la rasarit pana la apus, iar pe timpul noptii se consuma o parte din surplusul acumulat si nefolosit in timpul zilei. Nu stiu cat curent vor produce pe timpul iernii, dar pana acum mi-am permis sa consum curent fara restrictii, niciodata n-au fost bateriile sub 80% din capacitate la caderea noptii.
Panourile n-au fost scumpe, pt ca le-am luat pachete: cu cat iei mai multe/pachet, cu atat platesti mai putin/buc. Iar daca ai grija sa asiguri fluxul de aer pe sub ele (ca sa nu se incinga la soare), daca le pui inclinate (spre sud neaparat) ca sa beneficieze la maxim de soare pe tot timpul zilei, ca sa se scurga apa de ploaie si zapada de pe ele si sa ricoseze grindina, ar trebui sa reziste minim 15 -20 ani.
Singurul stres e sa nu le fure careva de pe bloc, ca sunt usor de montat si demontat (au gauri in colturi si pe lungime), chiar daca am folosit niste trucuri ca sa le pot demonta doar eu 😁
Scrii corect și explicit. M-ai determinat, să citesc informația ta. Mulțumesc!
Foarte interesant
Cat a costat pertotal plus minus?
Mulțumesc!!
@@Razvan25. Panourile au costat cam 6000 lei, bateriile cam 10000 (daca te conectezi la retea nu sunt necesare, dar eu n-am avut posibilitatea asta), controlerul, invertorul si cablurile cam 2000-2500 lei... Sa zic cam 18500-19000 lei. Dar n-am avut toti banii pt toate astea de la inceput, le-am cumparat de-a lungul timpului si am tot completat sistemul cu panouri, cu inca o baterie... Intre timp am mai cumparat 4 panouri (max 2000 lei), voi mai cumpara inca 4 si apoi ma opresc din investit.
E nevoie de inca 4 pt ca se scurteaza ziua si nu vor mai putea produce cat au produs in perioada aprile-septembrie...
@@AGC2021 parctic cu 5000€ ai propria energie? Este f tare!
Cu stima ! Din ce ați spus am înțeles casistemul dv face fata la toți consumatorii casei ! Va rog mult sa mi spuneți cate panouri aveți în prezent ! Mulțumesc frumos !
Foarte frumos prezentat pe înțelesul tuturor. Vă mulțumesc pentru sfatul util transmis....
Bravo, domnule !
Simplu, pe înțelesul tuturor !
Minunat! Vă felicit pentru prezentare și aștept cu nerăbdare următoarele episoade!
Foarte explicit pe înțelesul tuturor, BRAVO
Felicitari, foarte bine prezentat.
Foarte utila și clar
Bună ziua, va rog sa vorbiti si despre preț. Multumesc
Bună seara, dacă nu deranjez, am o întrebare vis-a-vis de montajul sistemului. Sau mai degrabă o clarificare. Deci, baterie - regulator, apoi invertor-regulator în aceleași borne cu bateria, apoi panoul. Am înțeles bine? Vă mulțumesc!
Felicitări..!!. foarte frumos explicat pe înțelesul tuturor...
Vă urmăresc cu mult interes.
Succes in continuare ,foarte bine explicat si cu multa rabdare .
Domnul ghita explicati pe intelesul tuturor frumos 🙋♂️🙋♂️🙋♂️🙋♂️👍👍👍👍 panourile fotovoltaice panourile solare viitorul suna bine eolianele acela dela dvs din spate incalzit apa calda 👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻
Excelent prezentat! Fara expresii tehnice prea multe , exact la fix pt oricine!
Super!, pe înțelesul tuturor. Mulțumesc!
Felicitari! Trebuie neaparat sa ne schimbam optica de a nu mai depinde de nimeni!
Credeti ca ne lasa Statul? Asta speram cu totii dar nu se stie
@@eugen92vl cred că ai dreptate, s-ar putea să pună impozit pe lumina solară.
@@ionsterian2201 Nu pe lumina solară dar sigur se gândesc ei la ceva odată ce tot mai mulți oameni vor avea panouri solare.Păi ce,păcălim noi statul să nu cumpărăm energie electrică? Statul întotdeauna câștigă
Nai să vezi
Felicitari si succes.
👍👍👍multumim,,,,cocoșii sunt la înălțime 😀
Foarte frumos prezentat .bravo
Multumesc pt cele prezentate,fff interesant. Felicitari si respect!
Sanatate si fericire si putere de munca toate stima 🙏🙏🙏🙏
De folos. Mulțumesc!
Felicitari pentru material.
Foarte bine explicat,Mulțumesc!
Bravo domnule. Ati spuse pe intelesul celor care se gindesc sa isi puna asa ceva. Pt 3 becuri ,frigider si tv. Cite panouri imi trebuiesc si ce tip.
cam cu 4 de 280w merge , cu un MPPT de 20A si un invertor tip auto la 3kw iesiti cam la 1300-1500 E
Felicitări și succes în continuare domnul Gigi !
Va multumesc mult !
Si dumneavoastra prezentati lucruri interesante - succes !
@@GigiGhita care este prețul pentru o casă?
Pe mine mă miră ce frumos vorbește, nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar de obicei ne luăm mai mult după copertă..
A explicat tuturor cat pot intelege, de obicei meseriasii vorbesc ca sa intelegem totii acum fiecare cat poate asimila, daca esti bucatar si vrei sa faci cezariana din cartea de bucate sigur iti iese vreo musaca ceva, nu te astepta sa iti iasa vreo mega instalatie, curent continu, curent alternativ inverter regulator acumulatori e greu cu chestiile tehnice, dar nui atit de greu, a
Reusit unu sa porneasca tractoru cu surubelnita, acum vrei sa decolezi cu saiuzu pe statia spatiala, namaste
La multi ani Nea Gigi
Scurt si la obiect. Bravo
Bravo ,felicitari ,scurt și la subiect!
Salut Gigi sa ști ca cred că prezinți sincer si pe mine ma ajuta felicitări pentru material sănătate. Succes
Hristos A Înviat Sărbători fericite Paște fericit!
Foarte frumos.
Multumesc
Ma gândeam cum să-mi pun un panou pe o rulotă 👍
FELICITARI FRUMOS EXPLICAT.VREM SA VEDEM .MAI DEPARTE
Multumim si noi foarte frumos explicat .
Bravo ești bun numai bine!
Frumos și foarte util mulțumesc
Frumos explicat multumim.
Mai asteptam postari.
Ex. f. Bine. Bravo lui.
Excelent!!! Ati prezent foarte clar !!!
Simpatic și explicit ,doar fondul sonor e puțin cam agitat !!!😂😂
Multumim avem ce învāta.
Felicitări frumos prezentat.
Felicitări.
Excelent video,foarte util !
Felicitări,nene Gigi👍❗Tăt așe🥰
MULTUMESC,FOARTE UTIL !
Multumesc sant interesat 🤗🤗
Felicitări!
Ok ok felicitări
Foarte explicit
Mai asteptam postari.
Foarte util 👍
Multumim frumos.
Multumim !
Fain tare fesu!
Frumos explicat
Interesant mă interesaza
bravo frumos ca la scoala
Felicitari !
Am auzit pe fundal de sunet toate viețuitoarele (de pe pământ într-o, gospodărie) in rest mulțumim!
Nu am cum sa leg ciocul si sunt 12
Mie mi-a plăcut ce se aude pe fundal .Trimis și la mine am și eu un aragaz
bravo Gigi. Panouri solare si dacia spring e viitorul
Acuma....fiecare cu parerea lui ! Ce sa zic ?!
Eu zic, că după ce ai montat panoul solar la acumulator și invertor, ca să dovedești că este tensiune (220V) e necesar să conectezi un bec electric, ca să se vadă în realitate.
Ok felicitari
Minunat multumim
Va multumesc. Limpede si explicit.
Totusi, mi se pare foarte cunoscuta vocea celui care cumpara "fier vechi". Puteti sa-mi spuneti, in ce localitate ati inregostrat ? Eu locuiesc in comuna Cornațelu/Dambovita.
In Olt
Sa trăiești multi ani sa ajuți pe Ionuț suflet mare la 1 mil.de abonați.
Multumim !
@@GigiGhita domnu Ghita am o rugamite daca se poate sa ma.ajutati am un panou fotovoltaic de 250v si vreau sal montez la o stana ce invertor imi trebuie pt al monta.
@@ionutzaharia4451
Mai trebuie un regulator si un acumulator 10A apoi un invertor in functie de minime cerinte , intre 250 - 1000w
@@GigiGhita va multumesc frumosssss
@@GigiGhita domnu ghita acumulatorul.asta de 12v 10ah 20hr e bun
Vă salut, am o întrebare Dle Ghiţă, de ce majoritatea refuză să lege cealaltă ieşire de la controler, unde arată becul sau consumatorul, şi se leagă direct de bornele bateriilor la invertor,ex ,adică se leagă de la a doua ieşire de la controler,şi a treia rămîne neconectată?🧐🤔
Frumos explicația practica pe fond muzical ,,cocos ,,
Mai sunt si ciori😃😃
Striga si cumpar fier vechi, acum ce vrei sa-l tocmeasca pe Gutza?
👍
Continuati ..
Cel mult poți folosi la iluminat dar .......extrem de scump acest iliminat
Super
Puteti sa imi spuneti va rog pentru jud Suceava ce panouri imi recomandati polycristalin sau monocristalin ? Multumesc!
Mulumim pentru informatii ❤️👍 + 🔔
Domnul Ghiță, eu stau la bloc apartament co 3 camere ,toate camere si bucătăria de la ora 12 până la apus este soare.sar putea pune pe balcon în loc de geamuri.Iar in caz de ploaie ,îngheț dinafară să pun jaluzele.Vă mulțumesc frumos pentru sfaturi. 🙏👍❤
Numai sa aveti in vedere faptul ca pentru orice montaj de genul acesta la bloc este nevoie de acordul asociatiei. Exista pericolul ca la intemperii sa zboare panourile si sa loveasca ceva sau pe cineva ( 20 Kg/buc ) sa dati apoi de necaz.
Buna seara. Pot monta intr-un string 2 modele de panouri de aceeasi dimensiune si putere? Ele au tensiune si curent aproximativ egale.
Da, Dar o sa aveti amperajul celui mai mic
@@GigiGhita Multumesc.
Buna seara am facut un sistem fotovoltaic si as vrea sa iau curent din priza de la invertor so conectez la casa eu la casa am instalatia cu tablou tot de 220v aveam un fir de curent de la vecin as putea sa vin din priza de la invertor direct in tabloul de sigurante care e momentan va rog frumos sami raspundeti daca functioneaza?
Am urmarit cu interes prezentarea dvs. si mi-a placut f.mult. Este pe intelesul tuturor .Astept cu nerabdare continuarea prezentarilor .Am niste nelamuriri . De unde se pot procura panourile si accesoriile necesare ?
Dedeman
Nu am vazut in dedeman
O prezentare super,pe înțelesul tuturor.multumesc frumos.
Panouri?
Este interesant!
Bv felicitări, dar fă ceva cu câinele 😁.
@@sosoo383 🤣🤣🤣
Ce preț ar avea un panou din acela pentru o Locuință cu tot cem Cuprinde .sa-u cățel Panouri trebuiesc la o Locuință cu trei Camere cu tot cu montajul. Aproximativ
Pentru iluminat - un panou
Plus restul aparaturii, pentru mai mult....specificati ce aparatura si ce putere doriti !
D felicitări nu am văzut însă dacă merge aparatul de sudură la invertor?
Nici nu am prezentat asaceva !
Deci legaturile in ordinea aceea... Totul este in paralel..... Si panourile se vor lega cum ?
Buna ziua vas ruga daca putetu sami spuneti ce miar trebuii pentro o instalatie energia solara pentru o casa la tara pentru un consum de 150 200kw consum lunar
Vedeti ultimul vlog ! la ea 2kw panouri si un singur regulator - nu doua.
Buna , am o autorulota si mi-am luat doua panouri monocristaline Dahai 144 celule, 550 W fiecare (nu ma pricep poate imi ajungea un singur panou). Ce controler , invertor si acumulator sau acumulatori imi recomandati .Consumul va fi un (router 4 g ... TV smart 12 volti 30 wati ...am o antena parabolica automata care se deschide si se invarte dar doar prima dta cand se pozitioneaza cu receiver...un aparat de cafea de 700 wati folosit de 2-3 ori pe zi ...si luminile din autorulota aproximativ 40 wati....nu stiu daca imi duce si frigiderul ala mic al autorulotei....Va Multumesc anticipat !!!
As vrea sa asteptati un vlog ce va fi prin febroarie cu un controler dedicat pentru LiFePo4 /40A , iar capacitatea bateriei 200A daca va place marea , iar pentru munte 300A.Iar ca invertor 2 kw sinus pur la 12V.
astept si eu sa imi spui de unde pot procura aparatura, si daca o pot folosi la o mini eoliana
Va salut cu respect și am o rugăminte dacă mi puteți spune cât e panouri mi-ar trebui la o casa cu consum zilnic de 6kw și ce mai trebuie?? Mulțumesc mult
22 panouri de 280 w
19 - 320w
15 - 420w
@@GigiGhita Mulțumesc mult pentru tot
Intrebare , daca montam o lupa directionata pe panou , avem mai multa energie sau prajim panourile ?
Ar fi montat-o constructorul !
ce panou mi ar trebui pentru o cabanuta sa bag un televizor de 80 cm si un pec led. multumesc mult
Un panou nu inseamna nimic. Dar o solutie o gasiti in vlogul de azi in jurul orei 17.00
Cate panouri solare trebyie daca am un container de locuit si cat costa ?
minim 4
Eu am un inverter de 3 kw on grid . Pot sa mai adaug unul ? Se cearta intre ele ?. Multumesc
In anumite conditii !
@@GigiGhita Care ar fi condițiile
Odata venita intrebarea , nu imi furnizati datele necesare sa pot raspunde . va indemn sa cautati datele tehnice si o sa aflati.
Imaginati-va ca eu nici nu stiu daca macar aveti invertor . Nu marca , nu tip , nu sistem , nu voltaj ....doar ca are 3 Kw ! Spune si matatle daca pot da un raspuns ?!
V-am raspuns in functie de intrebare.
V-a indemn sa consultati la fata locului cu un specialist daca se poate. O zi buna va doresc !
Ca să fii independent de energie:) ...nu va supărați că întreb și poate întreb greșit:) ,dar cam câte panouri si ce panouri ar fi bune pentru o casa la țară?:) Gen să nu mai ,, cumpăr " de la stat și să rămân doar pe panouri?
Ca sa ramai independent energetic inseamna cam de la 15000E in sus
@@GigiGhita :) pai am văzut că sunt panouri la 1000 lei bucata....la o casă de la țară cu 20 panouri a câte 550 w fiecare nu ar fi destul?
Buna. Daca consumatorul are 12V(lada frigorifica camping) atunci mai am nevoie de invertor?
Nu .
M a omorât cocosul ala😁
Sunt cocosi care cinta pe mai multe limbi ,cioara ,ciine etc i
Voi ascultati cucoșii nu volții