COLIND PENTRU ROMÂNIA. AL DOILEA PODCAST CU PĂRINTELE CONSTANTIN NECULA. | Fain & Simplu Podcast 045

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 22 ธ.ค. 2021
  • Să avem ”sărbători fericite”? Sau să ”fericim sărbătorile”. Să avem un ”Crăciun fericit”? Sau să ”fericim Crăciunul”? De unde pornim, pe unde o luăm și încotro ne îndreptăm.
    Întrebări cu care ne confruntăm tot mai mulți dintre noi, dezbătute în podcastul de astăzi cu unul dintre cele mai carsimatice personaje ale Bisericii Ortodoxe Române, revenit la Fain & Simplu, alături de Mihai Morar: părintele Necula.
    Într-o perioada în care societatea este tot mai îndepărtată de tradiție, tot mai mulți dintre noi își caută reperele pierdute.
    Avem o țară care se dărâmă pentru că am pus în vârful luptei cuțite boante’, spune invitatul de astăzi de la Fain & Simplu, care nu se ferește să își deschidă sufletul când vorbește despre clivajul dintre datinile românești și solicitările Uniunii Europene, despre eroi, lideri, educație și multe altele care ne determină viata.
    Un interviu cald, sincer, menit să readucă încrederea în noi, în bun simț, în viitor. Un interviu despre divinitatea, uitată de unii, din noi.
    Podcastul, realizat la Muzeul de Icoane pe Sticlă Pr. Zosim Oancea din Sibiel, ne plasează de la început într-un loc fain și simplu, pe care vă invităm să-l descoperiți și să vă îmbogățiți mintea și sufletul.
    www.sibiel.net/Home_RO.html
    07:00 - Altă șansă de a trece prin război nu este decât de a face echipa
    08:59 - Fiecare și-a adus câte o bucată din suflet aici. Suntem într-un spațiu unde Dumnezeu se mișcă liber
    9:35 - Părintele care a fondat acest Muzeul al Icoanelor pe Sticlă de la Sibiel a făcut 15 ani de inchisoare politică
    10:56 - Mă întrebam, după cartea „Sensul vieții”, ce ar urma?
    11:47 - Crăciunul nu e magic, Crăciunul e o minune în sine
    11:56 - Crăciunul este Nașterea
    13:30 - Conform legii vechi, dacă o femeie năștea într-un loc, spurca locul
    19:22 - Ce trăim noi nu are legătură cu Crăciunul, ci cu orgoliul nostru de a crede că așa sărbătorim
    21:13 - Noi între molid și brad preferăm pinul...de la card
    21:56 - Shalom Hanukkah poți să zici liniștit, nu îți cade în cap nicio grindă a ortodoxiei pentru că îți respecți aproapele și îl iubeșți
    23:25 - Tot anul ne lipsește familia. De Crăciun ar trebui să ne împărțim mai mult către ai noștri
    25:44 - Decât „Crăciun fericit” nu mai bine fericesti Crăciunul?
    28:22 - Sufletul unui popor nu poate fi cenzurat și nici arestat
    30:16 - Tot ce faci împotriva naturii ridică natura împotriva ta
    34:22 - Suntem în plină dictatură a insuficienței împotriva oamenilor care muncesc
    35:10 - Mi-am pregătit demult valiza
    37:32 - Suntem încătușați de daruri
    39:00 - Care e cel mai prețios dar al omului?
    1:00:46 - Cea mai mare problemă la noi este de a neputinței de a iubi într-atât încât să putem să îi iubim și pe ceilalți
    1:01:21 - Fițoșeala dăunează grav sănătății
    1:04:16 - Ce ți se pare mai important: sufletul sau trupul?
    1:09:40 - Dragostea nu cade niciodată
    1:10:39 - Oamenii simpli nu își complică viețile
    1:16:20 - Cum să ne imblanzim?
    1:22:23 - Erou este fiecare supraviețuitor al fiecărui răsărit
    1:32:04 - Nu există educație fără morală și morală fără om educat
    1:38:57 - Avem o țară care se dărâmă și pentru că am pus în vârful de luptă al țării cuțite boante
    1:41:16 - Lider este cel care crede că e pus de Dumnezeu ultimul pentru a face bine celor din jurul său
    1:43:20 - România, acolo unde -echipă-, nimic nu cade, se ridică!
    1:43:57 - Poți să fii fericit prin recunoștință?
    1:49:45 - Să îți iubești țara înseamnă să nu ți-o furi
    1:51:16 - Pilda călugărului cu butoiul spart
    1:52:42 - Oricât de imperfecți am fi, tot suntem folositori
    1:56:18 - Avem nevoie și de om nou sau doar de an nou?
    2:17:18 - Curaj! Precum în cer, așa și pe Pământ
    #FainSiSimplu #MihaiMorar #ParinteleNecula
    ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
    🟠 bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu
    FAIN & SIMPLU ONLINE:
    🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - fainsisimplu.ro
    ⚪ SPOTIFY - bit.ly/FainSiSimplu_Spotify
    ⚪ APPLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodc...
    ⚪ GOOGLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_GooglePod...
    🟠 TH-cam - / fainsisimplu
    🟠 FACEBOOK - / fainsisimplu
    🟠 INSTAGRAM - / fainsisimplu
    MIHAI MORAR ONLINE:
    🟠 FACEBOOK - / mihaimorar
    🟠 INSTAGRAM - / mihaimorar
    🟠 TIKTOK - / mihaimorarofficial

ความคิดเห็น • 333

  • @aladelaradio
    @aladelaradio 2 ปีที่แล้ว +252

    Discuția cu Părintele Necula e o continuare a podcastului și a cărții “DESPRE SENSUL VIEȚII “ și vine exact în momentul în care avem nevoia cea mai mare de un colind pentru umanitate, de odihnă pentru trup și minte și de binecuvântare pentru suflet. Iar Crăciunul e soluția pentru toate acestea. Crăciun fericit!

    • @VNTNOR
      @VNTNOR 2 ปีที่แล้ว +5

      Vă mulțumesc pentru ambele podcast-uri dar și pentru fiecare discuție cu părintele -din cadrul Radio Zu!! Pur și simplu e minunat să vă ascult!! Sărbători binecuvântate alături de cei dragi vă doresc!!👍👏❤️

    • @VNTNOR
      @VNTNOR 2 ปีที่แล้ว +8

      Cât despre Orașul Faptelor Bune jos pălăria!! Voi duceți altruismul și modestia la un alt nivel!!Bravo!! Sunteți magici!!👍👍👏❤️

    • @davidpassalacqua91
      @davidpassalacqua91 2 ปีที่แล้ว +13

      Sunt unele clipe, în care mă bucur enorm că am avut ocazia să mă învăț limba română.
      Aceasta e una dintre ele.
      Vă urez crăciun fericit și vă salut cu drag din Ungaria.

    • @monimona
      @monimona 2 ปีที่แล้ว +6

      Craciun fericit domnule Mihai,Crăciun fericit parintele Necula astăzi in ziua de Crăciun ascult acest Podcasts care îmi alină sufletul departe de casa va mulțumesc pentru poveștile expuse si minunăția parinteleui de a fii om ,jos pălăria 🙏

    • @ginar1807
      @ginar1807 2 ปีที่แล้ว +4

      @@davidpassalacqua91
      Multe aprecieri!

  • @btslilarmy6860
    @btslilarmy6860 2 ปีที่แล้ว +63

    ,,Poți să-ți închipui cum este să te ierte Dumnezeu?" m-a lăsat cu lacrimi în ochi.
    Sărbători liniștite, OAMENI minunați! 🙏🏻

  • @elenachirila1827
    @elenachirila1827 2 ปีที่แล้ว +8

    Felicitări Mihai acest preot ar trebui să fie în fruntea Tarii....Sărbători fericite alături de familia ta frumoasă....

  • @Bucuriadeafi
    @Bucuriadeafi 2 ปีที่แล้ว +6

    Multumesc!
    ,,Sufletul unui popor nu poate fi cenzurat! si nici arestat!"
    Doamne ajuta! Asa sa fie!

  • @monica16868
    @monica16868 2 ปีที่แล้ว +34

    Vă iubesc OAMENII BUNI! Vă mulțumim pentru binele pe care îl revărsați din preaplinul sufletului! Crăciun binecuvântat!

    • @elenabuzura6987
      @elenabuzura6987 2 ปีที่แล้ว +2

      Vă mulțumesc oameni faini!
      Crăciun fericit și multe bucurii alături de familie și prieteni dragi ‼️ 🎀🎅🎄🤶🙏👏

    • @monica16868
      @monica16868 2 ปีที่แล้ว +1

      @Adrian Danciu " credințele sunt concluzii la care ajung oameni prea leneși că să gândească cu capul lor".... Dex-ul definește, printre altele, concluziile ca fiind: "încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări." Nu credeți că argumentul domniei voastre este lipsit de logică? Cred că ați "concluzionat" în grabă. Poate mai ședeți un pic pe gânduri.

    • @monica16868
      @monica16868 2 ปีที่แล้ว +3

      @Adrian Danciuiar v-ați grăbit. Eu nu polemizez despre credință cu nimeni. Acesta este un subiect intim sau ar trebui să fie. În mesajul meu mulțumeam unor oameni frumoși pentru că mi-au oferit o bucată de timp de calitate, am ascultat un dialog cald liniștit și plin de bună-cuviință. Nu voi intra într-o controversă despre conflicte iluzorii. Credința ține de simțirea fiecăruia și respect această alegere. Să nu uităm că libertatea, fie ea și de gândire, este reală doar în măsura în care nu încalcă libertatea celui/lor de lângă noi. În această lume este loc pentru toate, pentru credință sau necredință și pentru multe altele. Vă doresc o noapte liniștită și sărbători așa cum le doriți!

    • @liviuchirila4502
      @liviuchirila4502 2 ปีที่แล้ว +3

      @@monica16868 Elegant răspuns. M-am bucurat că nu ați aruncat mărgăritarele la porci. Toate cele bune!

  • @miliciaurelia7822
    @miliciaurelia7822 2 ปีที่แล้ว +50

    Ce cadou frumos de Craciun! Am fost la conferintele parintelui Necula, un om extraordinar. Iti multumesc Mihai pentru oamenii faini pe care ii aduci in podcasturi. Sarbatori binecuvintate alaturi de cei dragi 🤗

  • @luminitatutica3627
    @luminitatutica3627 2 ปีที่แล้ว +23

    ❄Părintele Necula, prin fiecare apariție are multe de transmis si da sens vieții noastre.
    🎄Va multumesc, sa fiti mereu "COLINDUL " vieții!
    🎅Crăciun binecuvântat , tuturor!

  • @constantamuresan9280
    @constantamuresan9280 2 ปีที่แล้ว +4

    Moș Crăciun mi-a adus in acest an cel mai frumos cadou! Am avut in casa doi minunati oameni, din care unul este un Domn Părinte-OM, de la care avem atâtea de învățat cuvintele domniei sale fiind un balsam pentru sufletele noastre. Crăciun Fericit tuturor ! Sărbători fericite cu pace in suflete.

  • @cristinaaftene8419
    @cristinaaftene8419 2 ปีที่แล้ว +10

    Cuvintele nu pot exprima ce am simțit! Este înălțător sentimentul pe care l ati plantat în inima mea! Ma închin in fata amândurora!
    Multumesc! Exista speranță...

  • @REMYMIH
    @REMYMIH 2 ปีที่แล้ว +8

    Doamne Ajuta Mihai .Cartea Sensul Vietii a ajuns in parohia Ortodoxa din Nottingham si a fost daruita ,de catre iubitul nostru parinte paroh Parintele Dan,tururor enoriasilor prezenti ,cu ocazia hramului bisericii Sf.Ierarh Spiridon.Multumim pentru aceste momente unice ,alaturi de Parintele nostru drag Necula (Prieten foarte bun al Parohiei noatre din Nottingham).Craciun Fericit va doresc

  • @ruxandatrocea359
    @ruxandatrocea359 ปีที่แล้ว

    Doamne mulțumesc de mii de ori pentru cel mai frumos dar dăruit in acest an care este cel mai frumos și glorios an al românilor. Romanul este un om al Domnului și se va trezi cu siguranță pentru a renaște intru Domnul.

  • @angelacurta9358
    @angelacurta9358 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc Mihai Morar ce bine ca a. Avut răbdare sa îl urmaresc cu mare drag pe Parintele Constantin Necula a fost un Regal de sfaruri si rezolvare a drumului spre Mintuire Cu vorbe plină de har care le-am ascultat la un ceas de noapte .Am cîștigat răbdare care este o virtute .👏✝️👏

  • @simonabusteaga5799
    @simonabusteaga5799 2 ปีที่แล้ว +9

    Mulțumim pentru darul acesta frumos, avem mare, mare nevoie de "liniștea" asta🙏🙏🙏

  • @nicoletaangela8145
    @nicoletaangela8145 2 ปีที่แล้ว +7

    Îl iubesc pe acest preot! Este cel mai bun,înțelept, pur și simplu emană bunătate...nu îl pot descrie

  • @roxanapetrache3280
    @roxanapetrache3280 2 ปีที่แล้ว +26

    Am ascultat acest podcast pregătind masa de Crăciun.. Fain si simplu....Craciun binecuvântat ,părinte ! Crăciun binecuvântat, Mihai !O placere sa va ascult !❤🙏❤

  • @nicolaeancasimona7895
    @nicolaeancasimona7895 2 ปีที่แล้ว +4

    Minunat, pur și simplu sau fain și simplu! Am citit cartea gâtuită de emoție, cu lacrimi de recunoștință si v-am ascultat așișjderea! La cât mai multe colaborări cu Părintele Necula și cu Oameni asemănători! Chapeau bas!

  • @andreeasoare7247
    @andreeasoare7247 2 ปีที่แล้ว +2

    Orice s-ar intimpla in jurul tau, la o asemenea frumusete de taifas al sufletelor nu poti sa pui pauza. Te faci mic si asculti cu toata fiinta ta. Te minunezi, te umpli de bucurie ca esti frate cu acesti oameni, ca esti roman ca ei, ca ei sint romani ca tine. Simti ca toata tara asculta odata cu tine si respiram acelasi aer, intr-o unica simtire, imbratisati de Dumnezeu.
    VA MULTUMESC CU TOT SUFLETUL pentru acest dar de credinta, de speranta si de iubire!
    “CURAJ, ROMANIA!” 🙏🌈

  • @ciuraruaurelia4017
    @ciuraruaurelia4017 2 ปีที่แล้ว +13

    Doamne ajuta, mulțumesc frumos pentru tot ceea ce faceți. Sărbători binecuvântate cu sănătate, fericire și multă iubire!

  • @luminitamarina8708
    @luminitamarina8708 2 ปีที่แล้ว +17

    Mulțumesc mult pentru Podcast, Mihai!Fericiri sărbătorite!Va iubesc mult,și pe tine și pe Parintele Necula!

  • @ciupercabogdan9959
    @ciupercabogdan9959 2 ปีที่แล้ว +11

    COLIND FAIN SI SIMPLU PENTRU SUFLETELE TUTUROR ROMÂNILOR IN AJUN DE CRACIUN.RESPECT SI MULTUMIRI MIHAI SI PARINTE NECULA❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @Elena-jk7og
    @Elena-jk7og ปีที่แล้ว +3

    Denedescris, in timp ce am ascultat acest podcast am trecut prin multe stari, doi oameni admirabili, iar dragul nostru parinte vorbeste direct catre sufletul meu. Multa stima si respect! ❤️

  • @Loooora7788
    @Loooora7788 2 ปีที่แล้ว +12

    Am toată admirația pt Părintele Necula. Mulțumesc Mihai pt acest dar minunat de Crăciun. Va doresc sa aveți un Crăciun Fericit și Iisus sa fie în inima voastră! ❤️

  • @jurcamonica6026
    @jurcamonica6026 2 ปีที่แล้ว +20

    Crăciun fericit tuturor. Deja imi făceam griji.... Vineri dimineață, 24 decembrie și nimic special pentru noi... Și iată surpriza... Multumim mult pentru toate surprizele minunate..... Aaaa și abia aștept să vină Moșul. I-am cerut cartea pe care ați scos-o împreună cu Părintele Constantin Necula. Puteam să mi-o cumpăr singură, dar am vrut să o aștept ca un copil, să o primesc ca pe un dar special de la Moșul. Să aveți Sărbători binecuvântate

  • @irinaflorescu6055
    @irinaflorescu6055 2 ปีที่แล้ว +21

    Cel mai frumos cadou de Craciun,emisiune de colectie si de corectie,ma inclin in fata Domniilor Voastre datorita voua mai avem inca speranta,ca sfarsitul nu-i aici,fericite sarbatori!!!

  • @irinapintilei1228
    @irinapintilei1228 ปีที่แล้ว

    Dumnezeiesc dialog ,dumnezeaiasca explicație, ...dimnezeasca liniște pace ...înțeles ...dumnezeasca... dumnezeiesc ...Dumnezeu ...fiu ...om ...
    noi ..simplu ...fain ...iubire!!! ...iertare !!!

  • @ramonafarcas6443
    @ramonafarcas6443 2 ปีที่แล้ว +22

    Am lăsat acesta alifie pentru suflet sa o ascult azi în ultimă zi de an sa trec cu liniște și pace în noul an! Va mulțumesc!! Va doresc un an liniștit !!

  • @ruxandatrocea359
    @ruxandatrocea359 ปีที่แล้ว

    Va ascult a treia oară a patra oară și nua satur.
    Acest eveniment însoțește Nașterea României Doamne ajuta.

  • @cameliastefan2782
    @cameliastefan2782 2 ปีที่แล้ว +5

    MULTUMIM PENTRU CADOUL MINUNAT DE CRACIUN❤❤❤🙏🙏🙏MIHAI MORAR SI MINUNATUL PREOT NECULA,PE CARE AL IUBIM ❤❤❤🙏🙏🙏CU MULT DRAG,ROMANII DIN DIASPORA-FINLANDA.🙏🙏🙏❤❤❤👏👏👏🇷🇴🇷🇴🇫🇮🇫🇮

  • @nicoletahogas3977
    @nicoletahogas3977 2 ปีที่แล้ว +14

    De când a început să vb părintele,am inceput sa plâng și nu reușesc să mă opresc nici acum după ce am terminat de ascultat.
    Bine ar fi ,daca am putea sa ne odihnim sufletul.
    Un an nou fericit oameni frumoși.

  • @simadoina7982
    @simadoina7982 2 ปีที่แล้ว +3

    Fericiri sarbatorite . Am plins cu tine, Mihai. Doamne ajuta sa mai faceti impreuna asa minunate interviuri. Agapia iubirea e iubire. Curaj Romania.

  • @luciamuresan1150
    @luciamuresan1150 2 ปีที่แล้ว +1

    Profesorii nu mai sunt cum erau odată, cu respect vă spun.

  • @cataddbnan4302
    @cataddbnan4302 3 หลายเดือนก่อน

    Părintele Necula cel mai inteligent om pe care l-am auzit vreodată,îl pot asculta ore in sir,mi-ar placea însă să îl și cunosc.felicitari

  • @adrianatibrea2112
    @adrianatibrea2112 ปีที่แล้ว +2

    Felicitari, Mihai! Prezenta parintelui Necula in emisiunile tale este intotdeauna o incantare! Vorba si glasul acestui OM este unic fiindca ne unge sufletul cu mangaiere si liniste! Domnul Dumnezeu sa va tine naravul si sa va tina sanatosi la trup si la suflet, mereu si pentru totdeauna! 👏👏👏👏

  • @marianmilesan5992
    @marianmilesan5992 2 ปีที่แล้ว +6

    Am 3 aninde cane adorm cu parintele seara de seară. Un an nou fericit plin cu realizari si sanatate la toata lumea în noul an!

  • @helenelole8186
    @helenelole8186 2 ปีที่แล้ว +5

    Frumusețe si sublim intr-o emisiune de aur chiar inainte de divinul Crăciun!
    Sărbători pline de binecuvântări!

  • @mereutaionica1275
    @mereutaionica1275 2 ปีที่แล้ว +19

    Te salut Mihai.Vreau să îți mulțumesc pentru toate minunile ce leați făcut în OFB. Apreciez enorm că ați muncit până la epuizare și asta sa văzut, la finalul unui program de 6-8 ore ieșeați fara pic de energie.Bravo oamenii frumoși.👏👏👏

  • @katemary615
    @katemary615 2 ปีที่แล้ว +12

    Frumos, mi-ati incalzit inima de Craciunul asta. Multumesc!

  • @mariacherestes2343
    @mariacherestes2343 2 ปีที่แล้ว +10

    Multumesc cu recunoștință pentru fiecare podcast din acest an, pentru cele cu părintele și pentru cartea minunată !!!
    Crăciun binecuvantat !!!

  • @mirelaloredana3163
    @mirelaloredana3163 2 ปีที่แล้ว +14

    Cadoul care merge direct la suflet! Mulțumesc ca existați și ca va manifestați in “sensul vieții” dăruind bunătate, liniște și bucurie in suflete oamenilor! Va imbratisez cu drag! 🤗🙏🏻🎄

  • @corinaanaleusca7111
    @corinaanaleusca7111 2 ปีที่แล้ว +6

    Minunat. Am ascultat în timp ce pregăteam casa cu ultimele retușuri. Va mulțumesc din suflet pt toate cuvintele frumoase și pt toate învățămintele. Sărbători cu bine!!!

  • @qkdse7en
    @qkdse7en 2 ปีที่แล้ว +10

    💝Chiar sunteți "faini și simplu" la propriu, nu la figurat 💟☦️Sărbători frumoase și binecuvântate!

  • @georgetapetcu9948
    @georgetapetcu9948 2 ปีที่แล้ว +3

    Doi OAMENI minunați!!! Vă mulțumim pentru tot ce faceti! Sărbători frumoase!!!

  • @birzulapatru4443
    @birzulapatru4443 2 ปีที่แล้ว +11

    Va ascult ,si mi-am propus sa va reascult ,cu aceeasi bucurie si recunostinta ,astazi ,27 decembrie ,dupa doua zile in care am lucrat cate 14 ore ,in ciuda faptului ca a fost Sfanta zi de Craciun si ma apropii de versta de 62 de ani .A fost un balsam pentru suflet ,lucru pentru care nu am cuvinte sa va multumesc .Stiu din alte interviuri (nu-mi place expresia pod cast ),ca parintele Necula este foarte modest, dar cu plecaciune si smerenie ,multumesc lui Dumnezeu ,ca exista oameni ca domnia sa ."Cu ce sa ne pregatim pentru Anul nou parinte ?" "Cu liniste "Ca o gluma la "a primi sim pe WhatsApp "la fel ca parintele ,nu stiam ce inseamna ,dar aflu acum .Am urat unor "prieteni "Craciun linistit si sanatate ,dar nu mi-au raspuns ,desi au vazut mesajul .Banuiesc ,ca nu le-a placut ca le-am urat liniste si sanatate in loc de ...Bani !

    • @frusinaciuculin9363
      @frusinaciuculin9363 2 ปีที่แล้ว

      Va multumesc pentru ca este un Om care se află pe locul al bucuriei de suflet va multumesc mult pentru emisiunea,

  • @nadiadumitru2327
    @nadiadumitru2327 2 ปีที่แล้ว +2

    Pfffu....
    Domnule, se intampla ceva când il ascult pe acest suflet!
    Domnule părinte, vă iubesc!
    Nu gasesc cuvintele potrivite pt a explica ce trăiesc când vă ascult!
    Dumnezeu să vă binecuvânteze!
    ❤🙏🙏🙏❤

  • @veronicacontescu5010
    @veronicacontescu5010 2 ปีที่แล้ว +5

    Crăciun binecuvântat !

  • @carmenlilianarabulea9248
    @carmenlilianarabulea9248 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne cât de profund acest podcast,parintele vorbește cu atâta înțelepciune și cu atât calm încât nu te mai saturi sa-l asculti.Bravo Mihai,sanatate și An Nou Fericit alături de cei dragi.
    Doamne ajuta tuturor.

  • @constantamariagrigore3234
    @constantamariagrigore3234 ปีที่แล้ว

    Lumina cuvântului Domnului o simt cum vine din discuția părintelui Necula , mi se scurge pe calea energetica , prin vene , prin fiecare părticică din structura ființei mele , îl ascult de N ori de fiecare data sensul vieții îl regasesti sub diferite aspecte din cuvintele lui , apa vie , apă sfințită .Domnul sa ne binecuvânteze , să înțelegem și să ne purificam prin învățăturile , cuvintele învățăturii creștine , mulțumiri și felicitări sincere Mihai și părinte duhovnic pentru darul spiritual al curățirii sufletulor noastre prin discuțiile înălțătoare către Domnul , mă înclin...

  • @ceciliastanciu8947
    @ceciliastanciu8947 2 ปีที่แล้ว +17

    Vizionand acest podcast am realizat ca numele lui Mihai e un nume predestinat! 😇
    Protectorul e Sf. Arhanghel Mihail, cel care taie cu sabia si face dreptate, face curat sa zic asa! Inclusiv in numele canalului "Fain si Simplu" se regăsește acest simbol, realizatorul ei taie efectiv subiectul in patru si dezbate pe toate partile, merge mai la adanc, apoi clarifica pana devine mesajul transparent de-a binelea!
    E doar o mica meditare pe care am simtit nevoia sa o impartasesc!
    Va multumesc! 🇷🇴😇🔥❤️👍

  • @ritafarcau7831
    @ritafarcau7831 2 ปีที่แล้ว +5

    Mulțumim! Să fiți binecuvântați! Sărbători frumoase cu pace și bucurii! Doamne ajuta!

  • @mihaelaciubota7233
    @mihaelaciubota7233 ปีที่แล้ว

    Ce oameni faini amândoi 🙏 mulțumim

  • @popaelena2403
    @popaelena2403 2 ปีที่แล้ว +4

    Fericiri sărbătorite!
    Fiți binecuvântați!

  • @marianacostin5028
    @marianacostin5028 ปีที่แล้ว

    Fain și minunat! Sfânta Treime să vă ocrotească! Mulțumim din suflet , cel mai frumos cadou! Doamne ajuta!

  • @constantamariagrigore3234
    @constantamariagrigore3234 2 ปีที่แล้ว +3

    SĂRBĂTORI LUMINATE PENTRU UN OM LUMINAT, BINECUVÂNTAT DE D-ZEU, FII CU NOI PĂRINTE BUN ȘI MILOSTIV ȘI ROAGĂ-TE PENTRU NOI! AMIN!

  • @anabestea7385
    @anabestea7385 2 ปีที่แล้ว

    Sărut Dreapta Părinte, Bună ziua Domnule Mihai Morar, chiar mă întrebam,,,pe când al doilea Podcast cu Părintele Constantin Necula, și vă Mulțumesc mult pentru că sa făcut înainte de Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, eu din pacate abia acum lam văzut și ascultat cu foarte multă drag, mai ales după ce am reusit să cumpăr Cartea despre Sensul vieții, sunt multe de spus, puține de ascultat, să-i lăsăm pe să vorbească, că slavă Domnului cu două Persoane de Talia Dumnealor, ne umpleti sufletul de bucurie, vă mulțumesc și vă doresc Un an nou cu Sanatate si Bucurii,La Multi Ani Doamne Ajută 🙏🕯⭐🙏

  • @ionelapopescu6935
    @ionelapopescu6935 2 ปีที่แล้ว +13

    Cei mai frumosi oameni intr-un interviu minunat!Craciun fericit!❤️

  • @xeniagogu7502
    @xeniagogu7502 2 ปีที่แล้ว +3

    Crăciun fericit ! Mulțultim de căldură cuvintelor dneavostra !
    Minunat Om Constantin Necula .

  • @kitty_whisperer1127
    @kitty_whisperer1127 2 ปีที่แล้ว +8

    Dumnezeu sa va binecuvânteze!! Crăciun fericit!

  • @t-shirt1607
    @t-shirt1607 2 ปีที่แล้ว +4

    Cadoul de Mos Craciun! Multumim, Mihai Morar!

  • @cristinaiosif723
    @cristinaiosif723 2 ปีที่แล้ว +4

    Cea mai frumoasa poveste de Crăciun! Mulțumesc

  • @dianaonica4649
    @dianaonica4649 2 ปีที่แล้ว +2

    Felicitari !!! Din nou cuceriti de puterea cuvintului acestor MINUNATI OAMENI !!! Multumim mult parinte Constantin, multumim Mihai. Chiar a fost Fain&Simplu!!!

  • @cameliastefan2782
    @cameliastefan2782 2 ปีที่แล้ว +4

    🙏🙏🙏🙏❤❤❤🤗🤗🤗💋💋💋SARBATORI FERICITE!MULTUMIM DIN SUFLET,PENTRU ACEST PODCAST.❤❤❤👏👏👏🇷🇴🇫🇮

  • @oanabirisan8035
    @oanabirisan8035 2 ปีที่แล้ว +2

    "Stii cand e omul nemuritor? Cand se lipeste de Cristos!"
    Fain si simplu cu adevarat!
    Felicitari pentru un podcast care aduce sanatate pentru trup si suflet 🙂!

  • @iulianabaltaretu3462
    @iulianabaltaretu3462 2 ปีที่แล้ว +4

    Sărbători cu bine ,în tihnă şi iubire,alături de cei dragi !💖

  • @crisharangus3875
    @crisharangus3875 2 ปีที่แล้ว +6

    Inca un invitat exceptional, felicitari Mihai.
    V am ascultat cu foarte mare placere, sunt plecata de multi de acasa si am un dor constant in inima de casa si acasa iar in preajma sarbatorilor dorul acesta inmoaie inima cel mai tare. Imi doresc mult si sper sa resusesc sa ma intorc acasa si sa pot face parte din o echipa care sa realizeze ceva bun.
    Dumnezeu sa va binecuvanteze Noul An cu sanatate, pace, liniste si lumina in suflet!

  • @mirelaraab5232
    @mirelaraab5232 2 ปีที่แล้ว +6

    Sa fie fericire si incredere in inimile noastre!Va multumesc pentru darul minunat ! Mare bucurie sa va ascult!

  • @danielasandu5213
    @danielasandu5213 2 ปีที่แล้ว

    Sinteti doi oameni MINUNATI.Ii multumesc lui Dumnezeu ca existati.

  • @valentinanuca6222
    @valentinanuca6222 2 ปีที่แล้ว +14

    Tot podcastul cu ochii in lacrimi, adinci plecaciuni

  • @ninaanton3189
    @ninaanton3189 2 ปีที่แล้ว +1

    Imi plac toti invitatii lui Mihai Morar. Parintele Constantin Necula este unul din preferatii mei, il urmaresc si-l ascult chiar si atunci cind are conferinte cu studentii. Iti multumesc Mihai, ai o emisiune atragatoare. Multumesc Parinte, pt. tot ce ne spuneti.

  • @eugeniaperciun8346
    @eugeniaperciun8346 ปีที่แล้ว

    Acum am ascultat,tarziu,dar a fost minunat.Multumim lui Dumnezeu ca va avem Parinte Necula ,ne bucuram cand va vedem si mai ales cand va ascultam. Sunt fericita ca v-am descoperit si pe dumneavoastra domnule Mihai Morar.

  • @user-jp5pz6yj6b
    @user-jp5pz6yj6b 4 หลายเดือนก่อน

    F.fain și f.simplu! Sănătate și multe bucurii duhovnicești! Doamne ajută!❤

  • @vassflorica3075
    @vassflorica3075 2 ปีที่แล้ว +7

    Vă iubesc oameni minunați!Crăciun fericit!❤❤

  • @mariusbobaru5003
    @mariusbobaru5003 2 ปีที่แล้ว +5

    👏🤝🙏Sărbători cu bucurii!

  • @contabilitategws9860
    @contabilitategws9860 2 ปีที่แล้ว +1

    Sunteti minumati. Dumnezeu, sa va binecuvanteze pentru bucuria din sufletul nostru, cand va ascultam.

  • @magdalenavisan7702
    @magdalenavisan7702 2 ปีที่แล้ว +2

    Audiție pentru suflet. Dumnezeu croiește cale acolo unde nu există nici o cale!

  • @danielatanase2775
    @danielatanase2775 2 ปีที่แล้ว +6

    Doi Oameni minunați!
    Vă iubesc pe amândoi!

  • @ananiamariana7627
    @ananiamariana7627 2 ปีที่แล้ว +1

    Oameni inteligenți, oameni pe care ii iubim și ii respectam. Sărbătorii cu liniște.

  • @goridiana1629
    @goridiana1629 2 ปีที่แล้ว +6

    Din primele 45 secunde am piele de gaină și lăcrimez...ați reușit să mă emotionați în ajun de Paște și acum va fi la fel...Profund recunoscătoare!😍

  • @adianamihaelaneacsu1006
    @adianamihaelaneacsu1006 2 ปีที่แล้ว

    Ce minunate invataturi! Respect si recunostinta pt toate cuvintele acestea exceptionale ale parintelui Constantin Necula! Multumiri cu recunostinta! Sfinte Sarbatori din Ajunul Craciunului la Sf. Ioan Botezatorul cu pace in suflet si lumina!

  • @nicolenicolae6545
    @nicolenicolae6545 2 ปีที่แล้ว

    Bunul Dumnezeu să vă aibă în pază. Vă văd a doua oară. Aș învăța pe de de rost cuvintele preasfântui părinte profesor Necula.

  • @anamariachioibas4031
    @anamariachioibas4031 2 ปีที่แล้ว +6

    Sărbători cu bucurie!❤

  • @drangarusafta6469
    @drangarusafta6469 2 ปีที่แล้ว +2

    Multumesc Mihai. Multumesc parinte Necula. Amiindoi ati adus bucurie in casa si in sufletul meu. Sarbatori cu liniste si bucurie.Craciun fericit

  • @andreeacatalina6956
    @andreeacatalina6956 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumim frumos. Cu mare drag ascult cuvintele Praintelui Necula.

  • @ruxi710
    @ruxi710 2 ปีที่แล้ว +2

    Va multumesc din tot sufletul pentru clipele minunate pe care ni le daruiti!
    Va doresct tuturor romanilor de pretutindeni un Craciun binecuvantat si un an nou numai cu schimbari in bine!

  • @bocaroxana2165
    @bocaroxana2165 2 ปีที่แล้ว +3

    Sunteți minunați. Doamne ajută.

  • @paraschivaghenescu4144
    @paraschivaghenescu4144 ปีที่แล้ว

    Multumim doamne Pace si sanatate tuturora

  • @gabiradu3475
    @gabiradu3475 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne,nu ma mai satur sa-l ascult pe acest OM -preot este minunat!

  • @cosminasandu801
    @cosminasandu801 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc, Mihai Morar, mulțumesc părinte! Mulțumesc oameni faini și simpli!

  • @doinitaandrei2652
    @doinitaandrei2652 2 ปีที่แล้ว

    Astăzi mi-am făcut acest minunat cadou!! Mulțumim și pentru carte și pentru,,Fain și Simplu "!!!

  • @mosescuadriana950
    @mosescuadriana950 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc Părinte,Mulțumesc MihaiDumnezeu sa va ocrotească.La mulți ani

  • @ViorelMocanu
    @ViorelMocanu 2 ปีที่แล้ว +11

    Perfect timing, Mihai! :) Bravo, ține-o tot așa! Felicitări pentru award și pentru calitatea invitaților!

    • @aladelaradio
      @aladelaradio 2 ปีที่แล้ว +3

      Fericiri sărbătorite!

  • @lilyb.7437
    @lilyb.7437 2 ปีที่แล้ว

    Doi oameni minunati de care nu pot sa ma plictisesc niciodata. Craciun cu lumina in suflete si iubirea celor de linga voi! 🙏🏼🙏🏼🙏🏼💫💫☀️☀️👏🏼👏🏼

  • @elenais9526
    @elenais9526 2 ปีที่แล้ว

    Bravooo !!Felicitări!! Cele mai frumoase emisii radio ,,ZU"".Mă bucur că aduceți în emisiunea dv și asemenea oameni precum Părinte Necula,ne aduce liniște sufletească, bucurie mulțumim frumos!!!👍👏👏

  • @stefanflorica1279
    @stefanflorica1279 2 ปีที่แล้ว

    Doamne ,nici nu putea fii ceva mai bun în aceste zile sfinte ,felicitări ptr. emisiune ,felicitări ptr. părintele Constantin Necula care este minunat !!

  • @catalinbuzea8216
    @catalinbuzea8216 2 ปีที่แล้ว +1

    Despre viata faina si simpla alaturi de un om pe care eu personal l-as asculta ore intregi si un om de radio care isi respecta si iubeste meseria pana la Dumnezeu :)
    Nu poti exprima in cuvinte ce ganduri iti lasa aceasta discutie 👏
    Sarbatori fericite , numai bine 🙂

  • @doinamusina7300
    @doinamusina7300 ปีที่แล้ว

    Cat de maret si hranitor sufleteste este acest podcast ..cuvant cu cuvant am savurat si am trecut de la o stare la alta cu lacrimi...va multumesc mult si sarut mana parintelui ...super fain si simplu si ziditor...❤

  • @izabelagavrila8893
    @izabelagavrila8893 2 ปีที่แล้ว +10

    Felicitari pentru tot ceea ce faci! Ma bucur pentru tine si iti multumim pentru valoarea pe care o aduci in vietile noastre! Esti minunat

    • @bostanvaleria8157
      @bostanvaleria8157 2 ปีที่แล้ว

      Parinte dar in BIBLIE nu spune asa la ..NASTEREA DOMNULUI IISUS".PARINTELE CALISTRAT a spus cu totul altceva.

  • @doinabalasoiu2756
    @doinabalasoiu2756 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc din suflet Mihai! Mulțumesc din suflet Părinte Necula. Nu îmi găsesc cuvintele. Am o mie de gânduri pe care as vrea sa le scriu în cuvinte aici. Sunt prea multe. Le transform în rugăciune pentru dumneavoastră.
    Si învăț din poveștile părintelui. Nu știam ca Ioana este numele moasei lui Isus. Eu mi am rugat copii sa pună numele copilului lor (nepotica mea) după numele bunicii mele.
    Respect pentru tot ce faceți.

  • @popa1105
    @popa1105 2 ปีที่แล้ว

    Este o binecuvântare,sa vă ascult Parinte Necula,însă și vocea lui Mihai,este "hrana " pentru suflet.Un An Nou,plin cu înțelepciune, credință și sănătate!

  • @MrNiri13
    @MrNiri13 2 ปีที่แล้ว

    Mulțumim frumos Mihai pentru acest episod și mulțumim frumos întregii echipe Fain și Simplu!
    Mulțumim Mihai ca ai avut curajul sa începi acest Podcast, sa fi consecvent și integru !
    Numai bine!

  • @ioanasandu3562
    @ioanasandu3562 2 ปีที่แล้ว

    "Tot ce faci impotriva naturii ridica natura împotriva ta."
    Multumim pt cuvantul bun adus in dar, prin acest colind al bucuriei. Multumim pentru divina înțelepciune la care ne ingaduiti sa nadajduim intru intelesuri adânci....in prag de mare si aleasa sărbătoare. ☀️☀️☀️