Am contactat-o azi fiind entusiasmata de podcast, chiar pot spune deschizand sufletul, cu un mesaj detaliat, despre ceva cu care ma confrunt de mica pana in prezent si despre care nu am vorbit pana acum cu nimeni (desi e foarte serioasa tema), insa am simtit la scurt timp dupa asta ca nu ar fi trebuit. Ptca raspunsul ei a fost scurt: banii doar prin transfer pe card. Deci la nimic altceva nu s-a dat atentie la cate scriasem eu? (mentionasem ca cu scopul ca ea sa inteleaga mai bine situatia mea si sa sugereze durata potrivita a sedintei). Aici magia s-a sfarsit. M-am rusinat de naivitatea mea😬 Si m-am trezit. Fiecare avem puterea de a ne autovindeca, sunt sigura ca Dumnezeu ne-a creat egali, doar ca unii constientizam si altii nu. Nu am simtit blandetea din podcast in acea foarte scurta conversatie avuta. Posibil altii vor simti altceva. Sanatate tuturor! Noi toti avem ceva de vindecat, fizic sau sufleteste! Si sa nu uitam :,, credinta ta te-a vindecat"❤️ din moment ce nu ajung la nici un vindecator/terapeut de suflete- e un semn mie ca pot sa ma vindec singura, si am tot ce este nevoie in mine insu-mi. Acolo sunt raspunsurile, este putere, credinta si dragoste! Si asta se refera la noi toti.🌹🌹🌹 P. S nu am nimic impotriva invitatei, am cunoscut-o la acest podcast si este vorba de strict experienta si impresiile mele, probabil consecinta a asteptarii prea inalte.
poate asta a fost vindecarea de care ati avut nevoie... sa credeti in fortele proprii, si rusinea si alte sentimente care le-ati trait au fost necesare, si cel mai important ca ati reusit sa vorbiti despre durerea dumneavostra... mereu se poate de gasit ceva frumos , depinde doar de alegerea care o faceti... Fiti a lui Dumnezeu❤
@@VladFamily10 😀😀😀haide-ti sa ramanem realisti, ori poate rusinea netraita a strabunicii:)))😀va rog sa va abtine-ti a va da cu parerea de ceva personal pentru mine si ce nu cunoaste-ti. Si in fortele proprii cred si mereu am crezut, a fost vorba de ceva personal, cu totii avem totusi ceva.
Câteodată cea mai bună vindecare este vindecarea pe care o faceți dvs. singură. Sunt mulți care vor bani fără să vă asculte. Am dat de mulți psihologi sau așa numiți terapeuți care erau doar țepari. Aveți grijă și multă sănătate.
Un podcast care vreau sal ascult si tot ascult... Si eu sunt un om a de ce-urilor la care am primit raspuns prin postari si proiectele ei, Dumnezeu lucreaza prin oameni. Ii multumesc lui Dumnezeu ca a dat acest omulet tarii noastre si ei ca a ales sasi asculte chemarea sufletului si sa se lase calauzita de Dumnezeu... Realizari mari si Domnul sa va aiba mereu in paza Sa!!! ❤❤❤
Dumnezeu lucrează prin oameni,am simțit asta de nenumărate ori și acum o simt prin acest interviu cu această tânără femeie cu care netul mi-a făcut cunoștință.Este atât de tânără,dar are știință despre orice aspect al vieții.Daca as fi avut cunoștință în viața mea despre astea toate,as fi ajuns departe.Multumesc,fiți binecuvântată!
Anisoara esti magnifica!!! Esti din alt univers!!! Atit de calma, frumoasa, magica, si dupa fiecare proiect NIMENI nu poate explica CUM asa????!!! Ma bucur mult ca va cunosc❤ Recomand fiecarei persoane de pe aceasta planeta sa intri in contact cu dvs macar pt 5 min, caci nu se va mai dezlipi la sigur!!! Mult success in ceea ce faceti❤
In iunie s a implinit 1 an de cand am cunoscut o pe Anisoara, a venit exact in momentul cand aveam mare nevoie de un terapeut, aveam cunostinte despre medicina alternativa, dar puterea ei era incredibil de puternica, dupa o luna am decis sa lucrez cu ea si durerea mea de picior a disparut, la fel copiilor le fac eliberare de fiecare data cand au nevoie, am atata recunostinta pt acest OM MINUNAT ca nu exista cuvinte, recomand cu mare caldura! Multumesc Anisoara! Multumim lui Dumnezeu ca te a adus pe Pamant 🙏❤
Anisoara Leder eu pur si simplu TE IUBESC! Tu esti un univers intreg! Iti Sunt profund recunoscatoare pentru toate consultatiile si eliberarile primite in Ultimul an cu un rezultat Foarte frumos! Multumesc!!!
Femeia acesta mai tare m-a traumat. Dupa ce am stabilit o ședință nici nu sa prezentat la data stabilită ,dar de achitat ședința a fost achitata . I-am scris eu sa stabilim o alta data ,la care a intirziat. Ședința a început in felul următor , mia scris pe Instagram sa ma pun in poziție culcata si sa ii scriu numele prenumele dupa care peste o bucata de timp ma întreba ce simt in corp si totul avea loc prin scris pe Instagram , fără apel vocal, fără de a explica cum are loc terapia sau cum se mai numește serviciile care le prestează , la un moment dat o sun eu sa înțeleg ce se întîmpla si nu îmi rapsunde îmi spune ca e in terapie . Am spus ca îmi vreau banii înapoi ca nu ma regăsesc in ce încearcă ea sa fac . Banii desigur ca nu tii întoarce si ramii cu buza umflata . Femeia asta te ademenește frumos dar ma bucur ca mi-am învățat lecția sa nu mai cred in “tot ce zboară se maninca “si sa am încredere in vocea mea interioară dar nu in alte voci ce se lingușesc pt bani, cum ar fi doamna in cauza . Si la urma ma si blocat. Acest gest spune multe despre acest vătămator de suflete care te blochează ca l-ai deranjat sa îți întoarcă banii . Cad in astfel de capcane oamnii slabi si din păcate sunt multi astfel de oamni , pe spatele cărora ei profita de a face ceva bani.
Acest poscast e ca un proiect extraordinar in care trebuie sa stai cu stiloul in mâna si sa tot notezi, ascultind am facut multe conștientizări. Este o persoana deosebita, Anisoara e unica prin puterea palmelor care o are, multi pot sa nu creadă, dar se pot convinge. Ma bucut ca o cunosc si sunt recunoscatoare pt tot ce face si imparte cu noi❤❤❤
Cred ca puterea lui Dumnezeu este nemărginită și se manifesta prin oameni pe care îi binecuvintează cu har divin de vindecare a bolilor și de alinare a suferințelor omenești o condiție principala fiind ca să nu ceara bani pt serviciul prestat ci sa primească ce poate sa dea pacientul,dacă poate ,altfel își va pierde harul😊
Am făcut câteva ședințe, personal nu am simțit nimic, posibil dacă aceste ședințe s-ar întâmpla la cabinet, efectul ar fi vizibil dacă într-adevăr e un dar, oricum fiecare corp are putere să se autovindece dacă învățăm cum, și Isus spune că nu el vindecă, oamenii se vindecă prin credință. Exercițiile de respirație conștientă în schimb m-am ajutat mult și chiar e nevoie să se vorbească mai mult de ele, nu sunt doar o formă de întreținere, respirația este viața ce trece prin corp
Conștientizări și învățături: Podcast ,,unu noaptea” cu Anișoara Leder ✨ Anișoara e o femeie Extraordinara și Superbă, un om cu suflet care simte și ajută mereu 🙏💜 Un moment pe care vreau să-l menționez e scrisul in caiet - minunat, eu de de la 12 ani îl practic pe atunci copil fiind fără să știu de beneficiile reale ale acestuia și îndemn pe fiecare sa o facă, cum spune și Anișoara. Anișoara a menționat despre Louise Hay - o ador - am auzit prima data de ea in 2014, insa acum cam 3 luni in urma la lucru o colega mi-a reamintit, o ascult cu mare drag. Un al lucru e faptul ca nu fac bani cât mi-as dori, dar muncesc, muncesc mult, deoarece mereu acasă mi s-a spus sa nu iau de la străini ceva, sa mănânc acasă doar că avem si ne permitem de toate, etc. Și da, Iubesc și eu banii la Nebunie, simt plăcere când pun mâna pe ei, dar nu mereu a fost așa… Anișoara, mulțumim mult, am sorbit fiecare cuvânt menționat, am conștientizat și luat învățături. Vă admir pentru ceea ce sunteți și mulțumesc pentru munca colosala depusă deoarece nu e una ușoară. Va apreciez! Mulțumesc! ♥️
Pentru domnisoara Anisoara: Un psihoterapeut este un absolvent al facultatii de psihologie, medicina, etc. care a urmat un program de formare in psihoterapie. Fiecare psihoterapeut are formare intr-o anumita forma de psihoterapie: de exemplu psihoterapie cognitiv comportamentala, psihanaliza, psihoterapie pozitiva, psihoterapie existentiala, etc VA ROG FRUMOS, AVETI RESPECT FATA DE PSIHOTERAPEUTII REALI CARE AU INVATAT SI NU LE LUATI TITLUL. 🙏
❤❤❤❤Multumesc Anisoara, cu ghidarea dumneavoastra, viata mea are alt sens! Cel mai tare terapeut, care lucreaza la toate nivelele: corp, suflet si minte!
Felicitări ptr că puteți vindeca prin propriile forțe, in calitate de simplu om (aproape ca un sfânt să înțeleg, dacă aveți aceasta putere). Și eu care credeam că Numai Dumnezeu vindecă prin oameni...
Așa cum se spune, au apărut mulți vraci falși. Dumnezeu este in noi și fiecare avem puterea de autovindecare. Dacă darul este divin, de ce nu este oferit gratis? Măcar pentru cei săraci. 😢
Doamne, eu atatea constientizari! Anisoara vorbeste despre bani si care e imaginea banilor in subconstientul meu, si mie CLICK - apare amintirea cind aveam 5-6ani si am “luat” 5 ruble de la bunica din sertar si mi-am cumparat bomboane..apoi mama a aflat si am primit o bataie mare, umilita si “sa nu pun mâna pe bani” = asta e programa mea cu banii. 💥
Acest podcast e minunat dar nu la fel și comportamentul real. Am avut vre-o 5 ședințe, la care întîrzia, la care a încurcat ora și măcar nici scuze nu și-a cerut. De simțit nu am simțit nimic, am zis să încerc. Când e vorba de bani îți răspunde îndată unde sa achiți și cum dar când e altă întrebare atenție 0
Eu sunt binecuvântată cu aceasta putere de la bunul Dumnezeu,îți mulțumesc frumos...as dori sa te cunosc !Este prima dată când scriu sau spun acest lucru public.❤😢
Eu mulțumesc aciasta femeie extraordinară, minunată și frumoasă!!! Mulțumesc pentru vindecarea persoanei celei mai dragi mie!!! Reacțiile, care au fost an timpul terapiei, este dovadă acestei puteri de la Dumnezeu! Va mulțumesc din suflet!!! 🙏🌷
Aceasta domnita e ca si cei din gasca psihosomaticilor iti spun ce simti caci ei stiu, iar tu nu stii nici ce misiune ai in viata. E suficient sa dai bani si ei vindecatorii te instruiesc si te elibereaza. Te instruiesc in ale crede povestile si te sugestioneaza ca in terapii sa simti ce zic ei, facindu te sa crezi ca te eliberezi. Sint inteligenti, impletesc termeni din psihologie cu povestile Louisei Hay, il mai baga si pe Dumnezeu, stramosii, spiritul, oferind un coctel ce cere incredere oarba. Glume aparte, acesti pseudoexperti se joaca periculos cu psihicul uman care e un mecanism complex si imprevizibil. Poti termina in psihiatrie dupa asa terapii. Cititi reportajul realizat de moldova.org ca sa va convingeti despre ce pericole asupra sanatatii mintale vorbim.
Sustin, am atras atentia ca multe profile s-au inregistat pe TH-cam in aceasi zi cand au lasat comentariu😅. Tot spune multe. Insa vocea schimbata ca in meditatii e top🎉😅
Chiar sa fie așa cum ziceți voi experții psiho-analizatori și a tot stiuitori,odată ce dati note, analize fără ca să interacționați cu persoana deja se anulează totul la 0 ce ați scris voi. Simțiți și pricepeți în oameni ca și "nuca de perete ''. Eu personal am interacționat și nu numai odată cu aceasta femeie minunată, proiecte, consultații, scanare eliberare. Pot sa zic ferm ca ea este un specialist foarte bun,, care are și un mare plus ca simte, iar atunci cind interacționezi cu ea, ii simți energia, te întorci acasă în sine, te învață cum să te autoanalizezi, conștientizezi, eliberezi traume și blocaje de orce tip,și nu creiaza dependență. Nici nu merita oricine sa ajungă la ea.Ea nu este pentru toți. Dar cum poate un om care nu te cunoaște, nu te vede in ochi, ii spui cum te numești iar ea se conectează cu tine și îți spune pe rind, ce boli ai, în ce organe, care mușchi au blocaje,si după eliberează cu energia ei aceste blocaje, simți in corp reacții, care nu sunt induse. Cum? Eu aveam un blocaj în omoplați cu care luptam credca de mai bine de 5 ani, vertebrolog, masaje, acupunctură, tratamente și nimic nu ajuta. Doar cu ajutorul Anișoarei am scăpat de acest blocaj,si încă de alte probleme de sănătate,somatice cu care ma chinuiam. Eu ii sunt la infinit recunoscătoare acestui Om. Eu înțeleg frustrarea ca sunt foarte mulți pseudo terapeuți, dar eu pot sa confirm ca ea este adevărată și într-adevăr ajută și are ceva în plus ce alții doar pretind ca au și vind iluzii.
Javrele hamaiesc... Caravana merge mai departe 🎉 Pe cind unii oameni se tratează și profita de ajutor și oportunități alții fac pe Toma necredinciosul și comentează sub fiecare recenzie ca e profil nou😂😂😂 cred ca unii pentru asta și trăiesc sa ramina mereu în mlastina de comentatori sherlock ai podcast- urilor.
@@viktel864 cita agresivitate🤣daca intr - adevar v-a tratat si eliberat de tot felul de chestii, blocaje cu telecomanda ar trebui sa fiti mai echilibrata nu si sa nu va enervati asa de tare!!! Aparte, daca va functionat atita de bine de ce aparati asa de aprig si pierdeti timpul citind comentarii?! Exista o chestie numita disonanta cognitiva cind omul in fond intelege ca a fost tras pe sfoara, dar nu poate accepta caci i se pornesc tensiuni serioase in interior, si prefera in schimb sa lupte pentru a mentine minciuna pentru sine insusi.
Anisoare este o doamna minunata,talentata,desteapta,plina de calm si rabdare,care se imparte cu noi,cu tot ce stie ea,dar ca stie mai mult ca noi,e sigur,a invatat mult,ajuta oamenii,care au incredere si dorinta sa se trateze,schimbe❤❤❤ Cu Doambe Ajuta in tot ce faci minunata Doamna Anisoara!
Frumos și cu detașare te uiți la trauma, durere, suferinta. Asta înseamnă evoluție și sa te uiți cu iubire la ceea ce s a trăit. Te uiți la trauma fără sa suferi 😊
A avea capacitatea de a trata inforenergetic oamenii este un har ! Iar harul când îi pui tarife* se retrage* .... Cu vocația iubirii de lumină te naști . Iar oamenii sunt lumini . Lumini radiate / emise de sufletele care sunt individualităti atemporale , veșnice , infinite ! Ceea ce radiază din sine sufletul în dimensiunea Terrei capătă concertețe , se structurează strat peste strat / frecvență peste frecvență aglomerând particulele subatomice , atomice ș.a.m.d pana la formarea unor structuri de tipul C 666 în cazul omului și nu numai ! Sufletul are în funcție de experientele parcurse de la crearea lui ... capacități speciale . Caoacitati care pe măsura îmbogățirii cunoașterii sufletești se dezvolta , diversifică și iau amplitudine ca frecvență luminiscentă . De ex sufletul unui taumaturg emite o frecvență înaltă în banda theta . Deci cu vocația milei , iubirii de lumină te naști în aceasta dimensiune și trebuie să nu speculezi pecuniar aceasta facultate activa pentru a nu o pierde si mai degrabă pentru a o amplifica . Lasă la nivelul conștiinței bolnavilor cât apreciază ei fapta ta , acțiunea intreprinsă asupra structurilor lor vazute si subtile iar harul se va înmulți ! Am întâlnit un healer care nu cerea bani ci lasă clienții să ofere după posibilități intr-o cutie de carton pe care scria : "-Și eu trăiesc ca voi , din mila lui Dumnezeu și bunătatea inimii semenilor mei ! " Din cât se aduna în cutie pentru sine păstra mereu a 4ª parte ! O parte dând bisericii , o parte orfanilor și alta celor cu handicap mobil . Și culmea e' că omul respectiv (header-ul...) era avut. Peste medie de avut !
Scumpă Anișoara, îL cunoști pe Domnul Isus? Dacă nu, roagă-te Lui să ți se descopere și să îți spună cu ce puteri faci aceste vindecări. Domnul să te binecuvânteze și să-ți dea călăuzire 🙏 Nu doresc să dezamăgesc, nu doresc să descurajez pe nimeni în privința puterilor de vindecare pe care le ai. 2 Corinteni 11:14 “Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.” Tu ai datoria față de toți cei care te contactează, să te rogi Lui Dumnezeu, ca El să îți de un răspuns. Această putere de vindecare o ai ori de la Dumnezeu, ori de la satana. Nu vreau să te ofensez, nicidecum. Dar ! Ai o datorie mare! Nu îi lăsa pe oameni să facă din tine un idol. Isaia 42:8 “Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, și slava Mea nu o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor.” Scumpă Anișoara, veghează și cere-I Domnului să nu te lase în ispita diavolului! Mare atenție ! Vei da socoteală înaintea Tronului Domnului Dumnezeului nostru în ziua judecății! Ia aminte! Galateni 6:7 “Nu vă înșelați: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Dacă faci vindecări contra cost și nu în Numele Domnului Isus Hristos, atenție să nu te rătăcești, să nu îți pierzi mântuirea. Nu îți aduc nici o acuză, scumpă Anișoara! Duhul minții tale este binecuvântat de Dumnezeu, ia aminte numai căci Dumnezeu nu-Și împarte Slava Lui cu nimeni. 1 Petru 5:8 “Fiți treji și vegheați Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește caută pe cine să înghită.” Să nu ne lăsăm cuprinși de întuneric, de rătăcire ! Domnul Isus ne spune în Evanghelia după Matei 22:29 ……”Vă rătăciți!Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea Lui Dumnezeu! 1 Corinteni 4:20 “Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” Romani 1:16 “Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.” Domnul Isus ne mai spune: Matei 11:15 “Cine are urechi de auzit să audă.” Domnul Dumnezeul nostru sfânt viu și adevărat să vă lumineze pe toți cei care ați citit rândurile de mai sus, cu LUMINA adevărului Lui. 🙏🙏🙏 Domnul Isus a spus: Ioan 14:6 “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 🙏🙏🙏
Sunt srecunoscatoare acestei femei puternice, speciala, ea este primul si unicul psihoterapeut al meu✨🤍dar am avut norocul de la Dumnezeu sa fie și încă special cu aceasta putere divina. Exista!!!!!✨🌹
Anisoara ce interview!!!!Cit de profund. Ne este greu sa credem ca exista asa ceva, dar exista. Eu tot nu credeam, dar cind am vazut ce reactii am. Atunci am zis exista o energie care nu o poti vedea. Nici o stinta nu va putea sa dimostreze acest lucru. Nici una.Trebuie sa simti si sa vezi.sunt lucruri care nu poti sa explici. Eu simteam mereu ca exista o asa putere. Dar abia un 2022 am descoperit. Si cind am aratat reactiile mele, nimeni nu credea, dar nimeni. Multumesc Cristina pt asa interview cu Anisoara.🌹
Sunt recunoscătoare acestei femei pentru că ma ajutat să es din depresie și am reușit să-mi trateze o problemă genecologică a ovarelor polichistice și durerilor de spate care erau lafel de mulți anii aceste probleme dar am reușit cu ghidarea si energiea ei acum mă simt bine si fericită cu mine însumi ✨🤍🌹🌹
Fiori, emoții și lacrimi🥹 Un suflet profund, care a adus în viața mea schimbări MARI de când o cunosc. Recunoscătoare Universului pentru întâlnirea cu EA !!!
Am intrebat doamna daca a absolvit facultatea de psihologie, din moment ce are "psihoterapeut" scris la descriere si asa tare s-a atacat ca mi-a dat un mesaj foarte revoltator in privat. Tare suparata ca nu am incredere in dumneaei! 😂 Bineinteles ca imediat m-a blocat. Doamne Fereste...Asa reactioneaza o femeie matura emotional/ fara traume? Pai ce poate sa ne invete ea pe noi? 😅
Și eu am avut parte de "calmitatea" doamnei in privat. M a întrebat cum de îmi permit să o deranjez cu un apel la 10.30 a.m in cursul săptămânii, nu mi am permis în weekend.Mă așteptam să îmi răspundă o asistentă/secretară sau când mi a lăsat Nr de telefon să îmi comunice dacă este in concediu, face terapie sau să îmi zică când poate fi contactă. Este și acesta un mod de selecție a clienților.... Succes și să îi ajute pe cei cu care rezonează sau chiar au mare nevoie!
Deci patima data vad aceasta doamna, atâta calm mi-a transmis ca parca as dormi imeniat, am avut încălziri se stomac când o ascultam. La un moment dat vroiam sa o ating. Foarte plăcut. Imediat trec pe ista sa o am în lista mea❤️
De ce atâta accent pe ,, eu,eu da eu,,,”? Și ff des spune ca ea e unica in Moldova care se ocupa cu așa Terapii… Nu,ca alde ea e plin Internetul acum chiar in MD ,o mulțime de psihologi -terapeuți și mai nou cei cu psihosomatica….Scuzați,va rog,dar nici chiar sa te consideri mai sus ca oricine….Fiecare din noi dacă ar cunoaște mai multa psihologie și ar știe cum sa adreseze întrebări și sa discute or asculte o persoana ,atunci am fi terapeuți unii pentru alții….
Ma tine cu rasuflarea la gura Povestea!!! Atat de profund si frumos!! Sunt atat de fericita ca am avut posibilitatea sa simt energia Anisoarei si sa vad rezultate reale instante, uneori chiar si inainte de sesiune/proiect simteam energia ei. E MAGIC✨✨✨✨
In acest interviu se vorbesc multe adevaruri care iau mulți ani de conștientizare și lucru asupra persoanei proprii. Ca in final sa se ajungă la multă iubire, liniște și verticalitate. O apreciez mult pe Anișoara.
Ca sa fie rezultate este nevoie de colaborare, cei ce vin cu inima deschisa si intentie curata cu siguranta au de castigat! Nici Isus Hristos nu ii vindeca pe toti..... Anisoara, mult success si sa ai parte de cit mai multi oameni buni si deschisi! Urmeaza-ti calea cu siguranta si curaj! Te admir!
Puteți prezenta CV- URILE INVITAȚILOR , având în vedere faptul că nu este o zonă de informare, sau comunicare privată ??? Prezentarea unui CV oficial este o garanție totuși, pentru credibilitatea invitaților ce pot influența (și nu numai) auditoriul postului.
In manipularea psihicului, si daca psihicul se lasa manipulat te vindeci, daca nu nu. Fix asta poate face omu singur, sa mediteze ca se vindeca si se va vindeca, daca va crede.
Recent, am fost operată și ma simțeam foarte rău cind am apelat la Anișoara și in moment m-am sculat din pat, am mers drept, ceia ce nu faceam de citevai zile, am respirat adînc, ceia ce nu puteam pina cind nu am inttrat in consultație cu Anișoara, și am mers la baie fara durere. Voi ,oameni draji, înțelegeți ce va spun!? Puterea Anisoarei ieste mare. Încercați, aveți dreptul si dativa voie, sa cunoașteți puterea de vindecare lăsată de Dumnezeu prin aceasta femeie. Multe proiecte de-a Anisoarei, schimba vieți, fac armonie in familie, iti dau energiea care poți sa o duci, atît cit poti sa ei de fapt! Va doresc sa o cunoașteți! Mulțumesc Anișoara!
Foarte frumos!multi ne vom regasi in cele spuse. Anișoara face terapie ca nimeni altul, iti simti orice celula daca te conectezi si iti dai voie să simți. Totul depinde de noi cit de tare ne dorim schimbarea, pina nu incerci nu știi. ❤❤❤
Ar trebui sa fiti atenti pt ca se practica sarlatania online. Este un exercitiu brevetat, intri cu o poveste frumoasa, iti faci mai multe conturi de unde iti trimiti marturii tu tie ca sa convingi oamenii ca totul este real, autentic
Cuvintele sunt de prisos pentru a explica trăirile ce le poți avea după lucrul cu Anișoara (fie el tehnica, eliberare, ședința 1:1, etc). Trebuie sa intri in contact cu ea pentru a simți puterea ei ❤ Anișoara, îți mulțumesc! 🙏
Ești o minune pe acest pămînt, și nu o sa încetez sa spun acest lucru , mereu am crezut ca o durere poate fi tratată fără medicamente , și am continuat sa caut metode alternative, cind te-am descoperit ,am înțeles ca ești ca o piatra prețioasa pentru mine💎dacă poate fi luată o durere ‘’ca cu miina” ? Da, și Anișoara ne demonstrează acest lucru. Îți sunt profund recunoscătoare pentru tot❤️
😂😂nu iaca cum- toti cei care s-au inregistrat imediat au si comentat😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 un pic te-ai dat de gol! Sa iti scrii singur comentarii de lauda e sigur -profesionalism!
Nu obisnuiesc sa scriu comentarii, dar doamna din interviu nu-mi pare aboslut deloc sincera, se da de gol prin voce si nu numai... Nu neg ca are un talent si vindeca.
Am citit comentariile...foarte diferite ca si continut.Comentarii diferite,experiente diferite,mentalitati si suflete la fel de diferite! Ce bucurie,ce echilibru fabulos in aceasta diversitate,care ne aminteste de perfectiunea si iubirea divina!❤
Este pentru prima data când comentez ceva pe TH-cam, dar aici nu mă pot abține. 1. Anișoara nu are voie să zică că tratează de boli atât timp cât practică ceva holistic. 2. Am apelat la terapia cu ea, nu am simțit nimic, după câteva zile i-am scris și s-a revoltat tare ca eu sunt nemulțumită...
Anișoara este cu adevărat o Minune ❤este deosebita și mai rar găsești asa oameni ❤ este un adevărat 💎 în momentul când o cunoști viața toată ți-se schimba🙏 ❤❤❤❤❤
Cita putere si energie in aceasta femeie speciala❤️ Cind am auzit pentru prima data despre Anisoara sigur ca mi s-a parut ireal ce face, cum face??? dar parca eram sigura ca ma va ajuta, asa si a fost. E innexplicabil dar e magica. Anisoara multumesc pentru tot❤️
❤Ești un înger care ajuți in orce. colt al lumii și mănele tale este putere vindecare și pentru asta îți mulțumesc și ma închin in fața ta pentru tot ce faci pentru noi 🙏
Scumpa mea, ar trebui să-i mulțumești lui Dumnezeu ca ți-a dat un asa tata inconștient care te-a rănit asa fără sa știe cât de rău ți-a făcut, și în acest timp, acea suferință ți-a dat acest har!! Se spune ca astfel de oameni devin speciali, cei care suferă, da, esteputerea lui Dumnezeu pentru a-ți arata alinarea, timpul nu mai poate fi dat înapoi.. .. PS, atât eu cât și fiul meu suntem abandonați de tatăl.. Dar nu de Dumnezeu..
Toti comentatorii vorbesc despre iubire , despre blandete , chiama "toate galaxiile" etc !!!!!! Nu mai "bateți campii" !!!!!! Problema este simpla ,poate doamna din podcast , sa vindece ori ba !
Am contactat-o azi fiind entusiasmata de podcast, chiar pot spune deschizand sufletul, cu un mesaj detaliat, despre ceva cu care ma confrunt de mica pana in prezent si despre care nu am vorbit pana acum cu nimeni (desi e foarte serioasa tema), insa am simtit la scurt timp dupa asta ca nu ar fi trebuit. Ptca raspunsul ei a fost scurt: banii doar prin transfer pe card. Deci la nimic altceva nu s-a dat atentie la cate scriasem eu? (mentionasem ca cu scopul ca ea sa inteleaga mai bine situatia mea si sa sugereze durata potrivita a sedintei). Aici magia s-a sfarsit. M-am rusinat de naivitatea mea😬 Si m-am trezit. Fiecare avem puterea de a ne autovindeca, sunt sigura ca Dumnezeu ne-a creat egali, doar ca unii constientizam si altii nu. Nu am simtit blandetea din podcast in acea foarte scurta conversatie avuta. Posibil altii vor simti altceva. Sanatate tuturor! Noi toti avem ceva de vindecat, fizic sau sufleteste! Si sa nu uitam :,, credinta ta te-a vindecat"❤️ din moment ce nu ajung la nici un vindecator/terapeut de suflete- e un semn mie ca pot sa ma vindec singura, si am tot ce este nevoie in mine insu-mi. Acolo sunt raspunsurile, este putere, credinta si dragoste! Si asta se refera la noi toti.🌹🌹🌹
P. S nu am nimic impotriva invitatei, am cunoscut-o la acest podcast si este vorba de strict experienta si impresiile mele, probabil consecinta a asteptarii prea inalte.
Doamna Maria, nu îmi aduc aminte de Conversația Dvs! V-am căutat , dar nu va găsesc!
Va rog, Lăsați-mi un mesaj
poate asta a fost vindecarea de care ati avut nevoie... sa credeti in fortele proprii, si rusinea si alte sentimente care le-ati trait au fost necesare, si cel mai important ca ati reusit sa vorbiti despre durerea dumneavostra... mereu se poate de gasit ceva frumos , depinde doar de alegerea care o faceti... Fiti a lui Dumnezeu❤
@@VladFamily10 😀😀😀haide-ti sa ramanem realisti, ori poate rusinea netraita a strabunicii:)))😀va rog sa va abtine-ti a va da cu parerea de ceva personal pentru mine si ce nu cunoaste-ti. Si in fortele proprii cred si mereu am crezut, a fost vorba de ceva personal, cu totii avem totusi ceva.
Câteodată cea mai bună vindecare este vindecarea pe care o faceți dvs. singură.
Sunt mulți care vor bani fără să vă asculte. Am dat de mulți psihologi sau așa numiți terapeuți care erau doar țepari. Aveți grijă și multă sănătate.
...din pacate cu totii avem viciu de a manca...
Un podcast care vreau sal ascult si tot ascult... Si eu sunt un om a de ce-urilor la care am primit raspuns prin postari si proiectele ei, Dumnezeu lucreaza prin oameni. Ii multumesc lui Dumnezeu ca a dat acest omulet tarii noastre si ei ca a ales sasi asculte chemarea sufletului si sa se lase calauzita de Dumnezeu... Realizari mari si Domnul sa va aiba mereu in paza Sa!!! ❤❤❤
Dumnezeu lucrează prin oameni,am simțit asta de nenumărate ori și acum o simt prin acest interviu cu această tânără femeie cu care netul mi-a făcut cunoștință.Este atât de tânără,dar are știință despre orice aspect al vieții.Daca as fi avut cunoștință în viața mea despre astea toate,as fi ajuns departe.Multumesc,fiți binecuvântată!
Anisoara esti magnifica!!! Esti din alt univers!!! Atit de calma, frumoasa, magica, si dupa fiecare proiect NIMENI nu poate explica CUM asa????!!! Ma bucur mult ca va cunosc❤ Recomand fiecarei persoane de pe aceasta planeta sa intri in contact cu dvs macar pt 5 min, caci nu se va mai dezlipi la sigur!!! Mult success in ceea ce faceti❤
In iunie s a implinit 1 an de cand am cunoscut o pe Anisoara, a venit exact in momentul cand aveam mare nevoie de un terapeut, aveam cunostinte despre medicina alternativa, dar puterea ei era incredibil de puternica, dupa o luna am decis sa lucrez cu ea si durerea mea de picior a disparut, la fel copiilor le fac eliberare de fiecare data cand au nevoie, am atata recunostinta pt acest OM MINUNAT ca nu exista cuvinte, recomand cu mare caldura! Multumesc Anisoara! Multumim lui Dumnezeu ca te a adus pe Pamant 🙏❤
Anisoara Leder eu pur si simplu TE IUBESC!
Tu esti un univers intreg!
Iti Sunt profund recunoscatoare pentru toate consultatiile si eliberarile primite in Ultimul an cu un rezultat Foarte frumos!
Multumesc!!!
Femeia acesta mai tare m-a traumat. Dupa ce am stabilit o ședință nici nu sa prezentat la data stabilită ,dar de achitat ședința a fost achitata . I-am scris eu sa stabilim o alta data ,la care a intirziat. Ședința a început in felul următor , mia scris pe Instagram sa ma pun in poziție culcata si sa ii scriu numele prenumele dupa care peste o bucata de timp ma întreba ce simt in corp si totul avea loc prin scris pe Instagram , fără apel vocal, fără de a explica cum are loc terapia sau cum se mai numește serviciile care le prestează , la un moment dat o sun eu sa înțeleg ce se întîmpla si nu îmi rapsunde îmi spune ca e in terapie . Am spus ca îmi vreau banii înapoi ca nu ma regăsesc in ce încearcă ea sa fac . Banii desigur ca nu tii întoarce si ramii cu buza umflata . Femeia asta te ademenește frumos dar ma bucur ca mi-am învățat lecția sa nu mai cred in “tot ce zboară se maninca “si sa am încredere in vocea mea interioară dar nu in alte voci ce se lingușesc pt bani, cum ar fi doamna in cauza . Si la urma ma si blocat. Acest gest spune multe despre acest vătămator de suflete care te blochează ca l-ai deranjat sa îți întoarcă banii . Cad in astfel de capcane oamnii slabi si din păcate sunt multi astfel de oamni , pe spatele cărora ei profita de a face ceva bani.
Acest poscast e ca un proiect extraordinar in care trebuie sa stai cu stiloul in mâna si sa tot notezi, ascultind am facut multe conștientizări. Este o persoana deosebita, Anisoara e unica prin puterea palmelor care o are, multi pot sa nu creadă, dar se pot convinge. Ma bucut ca o cunosc si sunt recunoscatoare pt tot ce face si imparte cu noi❤❤❤
Cred ca puterea lui Dumnezeu este nemărginită și se manifesta prin oameni pe care îi binecuvintează cu har divin de vindecare a bolilor și de alinare a suferințelor omenești o condiție principala fiind ca să nu ceara bani pt serviciul prestat ci sa primească ce poate sa dea pacientul,dacă poate ,altfel își va pierde harul😊
Am făcut câteva ședințe, personal nu am simțit nimic, posibil dacă aceste ședințe s-ar întâmpla la cabinet, efectul ar fi vizibil dacă într-adevăr e un dar, oricum fiecare corp are putere să se autovindece dacă învățăm cum, și Isus spune că nu el vindecă, oamenii se vindecă prin credință.
Exercițiile de respirație conștientă în schimb m-am ajutat mult și chiar e nevoie să se vorbească mai mult de ele, nu sunt doar o formă de întreținere, respirația este viața ce trece prin corp
Acelasi lucru
Efect zero ...
Cat costa o sedinta?
Conștientizări și învățături: Podcast ,,unu noaptea” cu Anișoara Leder ✨
Anișoara e o femeie Extraordinara și Superbă, un om cu suflet care simte și ajută mereu 🙏💜
Un moment pe care vreau să-l menționez e scrisul in caiet - minunat, eu de de la 12 ani îl practic pe atunci copil fiind fără să știu de beneficiile reale ale acestuia și îndemn pe fiecare sa o facă, cum spune și Anișoara.
Anișoara a menționat despre Louise Hay - o ador - am auzit prima data de ea in 2014, insa acum cam 3 luni in urma la lucru o colega mi-a reamintit, o ascult cu mare drag.
Un al lucru e faptul ca nu fac bani cât mi-as dori, dar muncesc, muncesc mult, deoarece mereu acasă mi s-a spus sa nu iau de la străini ceva, sa mănânc acasă doar că avem si ne permitem de toate, etc.
Și da, Iubesc și eu banii la Nebunie, simt plăcere când pun mâna pe ei, dar nu mereu a fost așa…
Anișoara, mulțumim mult, am sorbit fiecare cuvânt menționat, am conștientizat și luat învățături.
Vă admir pentru ceea ce sunteți și mulțumesc pentru munca colosala depusă deoarece nu e una ușoară.
Va apreciez!
Mulțumesc! ♥️
Pentru domnisoara Anisoara:
Un psihoterapeut este un absolvent al facultatii de psihologie, medicina, etc. care a urmat un program de formare in psihoterapie. Fiecare psihoterapeut are formare intr-o anumita forma de psihoterapie: de exemplu psihoterapie cognitiv comportamentala, psihanaliza, psihoterapie pozitiva, psihoterapie existentiala, etc
VA ROG FRUMOS, AVETI RESPECT FATA DE PSIHOTERAPEUTII REALI CARE AU INVATAT SI NU LE LUATI TITLUL. 🙏
❤❤❤❤Multumesc Anisoara, cu ghidarea dumneavoastra, viata mea are alt sens! Cel mai tare terapeut, care lucreaza la toate nivelele: corp, suflet si minte!
Felicitări ptr că puteți vindeca prin propriile forțe, in calitate de simplu om (aproape ca un sfânt să înțeleg, dacă aveți aceasta putere). Și eu care credeam că Numai Dumnezeu vindecă prin oameni...
Așa cum se spune, au apărut mulți vraci falși. Dumnezeu este in noi și fiecare avem puterea de autovindecare. Dacă darul este divin, de ce nu este oferit gratis? Măcar pentru cei săraci. 😢
Prin voce transmiți o putere de iubire și blândețe, Ești o femeie minunată 💐🥰
Are o voce manipulatoare, oare chiar sunteți atât de muopi😂. Numai să vedeți ce 👿 e... Las că trece puțin timp și vi se vor deschide ochii
Doamne, eu atatea constientizari! Anisoara vorbeste despre bani si care e imaginea banilor in subconstientul meu, si mie CLICK - apare amintirea cind aveam 5-6ani si am “luat” 5 ruble de la bunica din sertar si mi-am cumparat bomboane..apoi mama a aflat si am primit o bataie mare, umilita si “sa nu pun mâna pe bani” = asta e programa mea cu banii. 💥
Acest podcast e minunat dar nu la fel și comportamentul real. Am avut vre-o 5 ședințe, la care întîrzia, la care a încurcat ora și măcar nici scuze nu și-a cerut. De simțit nu am simțit nimic, am zis să încerc. Când e vorba de bani îți răspunde îndată unde sa achiți și cum dar când e altă întrebare atenție 0
Eu sunt binecuvântată cu aceasta putere de la bunul Dumnezeu,îți mulțumesc frumos...as dori sa te cunosc !Este prima dată când scriu sau spun acest lucru public.❤😢
Eu mulțumesc aciasta femeie extraordinară, minunată și frumoasă!!!
Mulțumesc pentru vindecarea persoanei celei mai dragi mie!!!
Reacțiile, care au fost an timpul terapiei, este dovadă acestei puteri de la Dumnezeu!
Va mulțumesc din suflet!!! 🙏🌷
Aceasta domnita e ca si cei din gasca psihosomaticilor iti spun ce simti caci ei stiu, iar tu nu stii nici ce misiune ai in viata. E suficient sa dai bani si ei vindecatorii te instruiesc si te elibereaza. Te instruiesc in ale crede povestile si te sugestioneaza ca in terapii sa simti ce zic ei, facindu te sa crezi ca te eliberezi. Sint inteligenti, impletesc termeni din psihologie cu povestile Louisei Hay, il mai baga si pe Dumnezeu, stramosii, spiritul, oferind un coctel ce cere incredere oarba. Glume aparte, acesti pseudoexperti se joaca periculos cu psihicul uman care e un mecanism complex si imprevizibil. Poti termina in psihiatrie dupa asa terapii. Cititi reportajul realizat de moldova.org ca sa va convingeti despre ce pericole asupra sanatatii mintale vorbim.
Sustin, am atras atentia ca multe profile s-au inregistat pe TH-cam in aceasi zi cand au lasat comentariu😅. Tot spune multe. Insa vocea schimbata ca in meditatii e top🎉😅
Chiar sa fie așa cum ziceți voi experții psiho-analizatori și a tot stiuitori,odată ce dati note, analize fără ca să interacționați cu persoana deja se anulează totul la 0 ce ați scris voi. Simțiți și pricepeți în oameni ca și "nuca de perete ''. Eu personal am interacționat și nu numai odată cu aceasta femeie minunată, proiecte, consultații, scanare eliberare. Pot sa zic ferm ca ea este un specialist foarte bun,, care are și un mare plus ca simte, iar atunci cind interacționezi cu ea, ii simți energia, te întorci acasă în sine, te învață cum să te autoanalizezi, conștientizezi, eliberezi traume și blocaje de orce tip,și nu creiaza dependență. Nici nu merita oricine sa ajungă la ea.Ea nu este pentru toți. Dar cum poate un om care nu te cunoaște, nu te vede in ochi, ii spui cum te numești iar ea se conectează cu tine și îți spune pe rind, ce boli ai, în ce organe, care mușchi au blocaje,si după eliberează cu energia ei aceste blocaje, simți in corp reacții, care nu sunt induse. Cum? Eu aveam un blocaj în omoplați cu care luptam credca de mai bine de 5 ani, vertebrolog, masaje, acupunctură, tratamente și nimic nu ajuta. Doar cu ajutorul Anișoarei am scăpat de acest blocaj,si încă de alte probleme de sănătate,somatice cu care ma chinuiam. Eu ii sunt la infinit recunoscătoare acestui Om. Eu înțeleg frustrarea ca sunt foarte mulți pseudo terapeuți, dar eu pot sa confirm ca ea este adevărată și într-adevăr ajută și are ceva în plus ce alții doar pretind ca au și vind iluzii.
@@viktel864 😀😀pasarile invata alte pasari sa zboare:))))
Javrele hamaiesc... Caravana merge mai departe 🎉
Pe cind unii oameni se tratează și profita de ajutor și oportunități alții fac pe Toma necredinciosul și comentează sub fiecare recenzie ca e profil nou😂😂😂 cred ca unii pentru asta și trăiesc sa ramina mereu în mlastina de comentatori sherlock ai podcast- urilor.
@@viktel864 cita agresivitate🤣daca intr - adevar v-a tratat si eliberat de tot felul de chestii, blocaje cu telecomanda ar trebui sa fiti mai echilibrata nu si sa nu va enervati asa de tare!!! Aparte, daca va functionat atita de bine de ce aparati asa de aprig si pierdeti timpul citind comentarii?! Exista o chestie numita disonanta cognitiva cind omul in fond intelege ca a fost tras pe sfoara, dar nu poate accepta caci i se pornesc tensiuni serioase in interior, si prefera in schimb sa lupte pentru a mentine minciuna pentru sine insusi.
@unu noaptea, voi conștientizați că promovați niște servicii destul de dubioase?
Fix asta mi-am zis si eu.
Anisoare este o doamna minunata,talentata,desteapta,plina de calm si rabdare,care se imparte cu noi,cu tot ce stie ea,dar ca stie mai mult ca noi,e sigur,a invatat mult,ajuta oamenii,care au incredere si dorinta sa se trateze,schimbe❤❤❤
Cu Doambe Ajuta in tot ce faci minunata Doamna Anisoara!
Povești împachetare frumos!
Frumos și cu detașare te uiți la trauma, durere, suferinta. Asta înseamnă evoluție și sa te uiți cu iubire la ceea ce s a trăit. Te uiți la trauma fără sa suferi 😊
Doar impachetate si atat, insa nimeni nu le "impacheteaza" gratis
@LIVIU,nu esti obligat sa crezi, fiecare are parcursul sau prin viata...
Povești adevărate, viața!
A avea capacitatea de a trata inforenergetic oamenii este un har !
Iar harul când îi pui tarife* se retrage* .... Cu vocația iubirii de lumină te naști . Iar oamenii sunt lumini . Lumini radiate / emise de sufletele care sunt individualităti atemporale , veșnice , infinite ! Ceea ce radiază din sine sufletul în dimensiunea Terrei capătă concertețe , se structurează strat peste strat / frecvență peste frecvență aglomerând particulele subatomice , atomice ș.a.m.d pana la formarea unor structuri de tipul C 666 în cazul omului și nu numai ! Sufletul are în funcție de experientele parcurse de la crearea lui ... capacități speciale . Caoacitati care pe măsura îmbogățirii cunoașterii sufletești se dezvolta , diversifică și iau amplitudine ca frecvență luminiscentă . De ex sufletul unui taumaturg emite o frecvență înaltă în banda theta . Deci cu vocația milei , iubirii de lumină te naști în aceasta dimensiune și trebuie să nu speculezi pecuniar aceasta facultate activa pentru a nu o pierde si mai degrabă pentru a o amplifica .
Lasă la nivelul conștiinței bolnavilor cât apreciază ei fapta ta , acțiunea intreprinsă asupra structurilor lor vazute si subtile iar harul se va înmulți !
Am întâlnit un healer care nu cerea bani ci lasă clienții să ofere după posibilități intr-o cutie de carton pe care scria : "-Și eu trăiesc ca voi , din mila lui Dumnezeu și bunătatea inimii semenilor mei ! "
Din cât se aduna în cutie pentru sine păstra mereu a 4ª parte !
O parte dând bisericii , o parte orfanilor și alta celor cu handicap mobil .
Și culmea e' că omul respectiv (header-ul...) era avut.
Peste medie de avut !
Magnific! 🎉Chiar si prin acest interviu Anisoara vindeca suflete.❤
Am plâns la acest monolog!
Extraordinara!
Scumpă Anișoara, îL cunoști pe Domnul Isus?
Dacă nu, roagă-te Lui să ți se descopere și să îți spună cu ce puteri faci aceste vindecări.
Domnul să te binecuvânteze și să-ți dea călăuzire 🙏
Nu doresc să dezamăgesc, nu doresc să descurajez pe nimeni în privința puterilor de vindecare pe care le ai.
2 Corinteni 11:14 “Și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.”
Tu ai datoria față de toți cei care te contactează, să te rogi Lui Dumnezeu, ca El să îți de un răspuns.
Această putere de vindecare o ai ori de la Dumnezeu, ori de la satana. Nu vreau să te ofensez, nicidecum.
Dar ! Ai o datorie mare!
Nu îi lăsa pe oameni să facă din tine un idol.
Isaia 42:8 “Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, și slava Mea nu o voi da altuia, nici cinstea Mea, idolilor.”
Scumpă Anișoara, veghează și cere-I Domnului să nu te lase în ispita diavolului!
Mare atenție !
Vei da socoteală înaintea Tronului Domnului Dumnezeului nostru în ziua judecății! Ia aminte!
Galateni 6:7 “Nu vă înșelați: “Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Dacă faci vindecări contra cost și nu în Numele Domnului Isus Hristos, atenție să nu te rătăcești, să nu îți pierzi mântuirea.
Nu îți aduc nici o acuză, scumpă Anișoara! Duhul minții tale este binecuvântat de Dumnezeu, ia aminte numai căci Dumnezeu nu-Și împarte Slava Lui cu nimeni.
1 Petru 5:8 “Fiți treji și vegheați Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește caută pe cine să înghită.”
Să nu ne lăsăm cuprinși de întuneric, de rătăcire !
Domnul Isus ne spune în Evanghelia după Matei
22:29 ……”Vă rătăciți!Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea Lui Dumnezeu!
1 Corinteni 4:20 “Căci Împărăția lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.”
Romani 1:16 “Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.”
Domnul Isus ne mai spune:
Matei 11:15 “Cine are urechi de auzit să audă.”
Domnul Dumnezeul nostru sfânt viu și adevărat să vă lumineze pe toți cei care ați citit rândurile de mai sus, cu LUMINA adevărului Lui.
🙏🙏🙏
Domnul Isus a spus:
Ioan 14:6 “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. 🙏🙏🙏
Sunt srecunoscatoare acestei femei puternice, speciala, ea este primul si unicul psihoterapeut al meu✨🤍dar am avut norocul de la Dumnezeu sa fie și încă special cu aceasta putere divina. Exista!!!!!✨🌹
Mai este și o doamnă Elena Paladi
Anisoara ce interview!!!!Cit de profund. Ne este greu sa credem ca exista asa ceva, dar
exista. Eu tot nu credeam, dar cind am vazut ce reactii am. Atunci am zis exista o energie care nu o poti vedea.
Nici o stinta nu va putea sa dimostreze
acest lucru. Nici una.Trebuie sa simti si sa vezi.sunt lucruri care nu poti sa explici.
Eu simteam mereu ca exista o asa putere. Dar abia un 2022 am descoperit. Si cind am aratat reactiile mele, nimeni nu credea, dar nimeni.
Multumesc Cristina pt asa interview cu Anisoara.🌹
CUM SE POATE DE LUAT LEGĂTURA CU DOAMNA MULȚUMESC FRUMOS
Sunt recunoscătoare acestei femei pentru că ma ajutat să es din depresie și am reușit să-mi trateze o problemă genecologică a ovarelor polichistice și durerilor de spate care erau lafel de mulți anii aceste probleme dar am reușit cu ghidarea si energiea ei acum mă simt bine si fericită cu mine însumi ✨🤍🌹🌹
😂😂😂tot profil nou. Este ridiculos!
Vai ce-și m-ai bate joc de voi Anișoara, pentru bani ! 😅
Doar cînd auzi această voce e ca un pansament pe suflet!... Exact.. Un om-minune care emană atîtea emoții, energie și pozitiv. 💯🌹🌹🌹
Fiori, emoții și lacrimi🥹
Un suflet profund, care a adus în viața mea schimbări MARI de când o cunosc. Recunoscătoare Universului pentru întâlnirea cu EA !!!
58
Am intrebat doamna daca a absolvit facultatea de psihologie, din moment ce are "psihoterapeut" scris la descriere si asa tare s-a atacat ca mi-a dat un mesaj foarte revoltator in privat. Tare suparata ca nu am incredere in dumneaei! 😂 Bineinteles ca imediat m-a blocat. Doamne Fereste...Asa reactioneaza o femeie matura emotional/ fara traume? Pai ce poate sa ne invete ea pe noi? 😅
Aveți grija că acum doar terapeuti peste tot se promovează 😂
Și eu am avut parte de "calmitatea" doamnei in privat. M a întrebat cum de îmi permit să o deranjez cu un apel la 10.30 a.m in cursul săptămânii, nu mi am permis în weekend.Mă așteptam să îmi răspundă o asistentă/secretară sau când mi a lăsat Nr de telefon să îmi comunice dacă este in concediu, face terapie sau să îmi zică când poate fi contactă.
Este și acesta un mod de selecție a clienților....
Succes și să îi ajute pe cei cu care rezonează sau chiar au mare nevoie!
Psihoterapeut mai trebue să te naști.
Pisica blinda, zgirie rau ☺️
🤣🤣🤣 nu deci nu pot .... Aceasta cauta clienti ... Atentie oameni buni
Și ce e așa rău în asta?
Unicul podcast pe care l-am ascultat de 2 ori, atatea chestii bune de luat cu noi..❤️
Deci patima data vad aceasta doamna, atâta calm mi-a transmis ca parca as dormi imeniat, am avut încălziri se stomac când o ascultam. La un moment dat vroiam sa o ating. Foarte plăcut. Imediat trec pe ista sa o am în lista mea❤️
De ce atâta accent pe ,, eu,eu da eu,,,”? Și ff des spune ca ea e unica in Moldova care se ocupa cu așa Terapii… Nu,ca alde ea e plin Internetul acum chiar in MD ,o mulțime de psihologi -terapeuți și mai nou cei cu psihosomatica….Scuzați,va rog,dar nici chiar sa te consideri mai sus ca oricine….Fiecare din noi dacă ar cunoaște mai multa psihologie și ar știe cum sa adreseze întrebări și sa discute or asculte o persoana ,atunci am fi terapeuți unii pentru alții….
Te ascult cu drag Suflet minunat Fi Binecuvântata 🙏💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖🥰
Te admir și-ți sunt recunoscătoare pentru tot ♥️
😂😂😂😂😂, hai, pregătiți săcușorii cu bani. Ah, da, curind cursuri va vinde 😂😂😂. Treziți va, oameni, mergeți la biserica, acolo este vindecarea!!!
🙏Anisoara 🌹Foarte util tot ce ai zis !
Ma tine cu rasuflarea la gura Povestea!!! Atat de profund si frumos!! Sunt atat de fericita ca am avut posibilitatea sa simt energia Anisoarei si sa vad rezultate reale instante, uneori chiar si inainte de sesiune/proiect simteam energia ei. E MAGIC✨✨✨✨
In acest interviu se vorbesc multe adevaruri care iau mulți ani de conștientizare și lucru asupra persoanei proprii. Ca in final sa se ajungă la multă iubire, liniște și verticalitate. O apreciez mult pe Anișoara.
Ce voce dulce si ce femeie minunatä cu multä intelepciune ❤
Ca sa fie rezultate este nevoie de colaborare, cei ce vin cu inima deschisa si intentie curata cu siguranta au de castigat!
Nici Isus Hristos nu ii vindeca pe toti.....
Anisoara, mult success si sa ai parte de cit mai multi oameni buni si deschisi! Urmeaza-ti calea cu siguranta si curaj! Te admir!
Puteți prezenta CV- URILE INVITAȚILOR , având în vedere faptul că nu este o zonă de informare, sau comunicare privată ???
Prezentarea unui CV oficial este o garanție totuși, pentru credibilitatea invitaților ce pot influența (și nu numai) auditoriul postului.
Sunt multi cu CV magnifice cu 4-5 diplome cumparate si ce folos...
Eu prima data am plins ascultând un podcast, ca de obicei ascult cu viteza de 1,25 dar aici trebuia chiar pe slow motion , foarte mult mi-o plăcut ❤
😂😂😂😂😂😂🤦🤦🤦🤦🤦
Vorba multă , sărăcia omului ! Spuneți, concret în ce consta terapia.
In manipularea psihicului, si daca psihicul se lasa manipulat te vindeci, daca nu nu. Fix asta poate face omu singur, sa mediteze ca se vindeca si se va vindeca, daca va crede.
Pînă şi vocea Anişoarei te vindecă❤...mulțumesc 🌸
Cel mai minunat si mai de suflet podcast din cite sunt! Anisoara esti MAGIE pt sufletel ❤
Recent, am fost operată și ma simțeam foarte rău cind am apelat la Anișoara și in moment m-am sculat din pat, am mers drept, ceia ce nu faceam de citevai zile, am respirat adînc, ceia ce nu puteam pina cind nu am inttrat in consultație cu Anișoara, și am mers la baie fara durere. Voi ,oameni draji, înțelegeți ce va spun!? Puterea Anisoarei ieste mare. Încercați, aveți dreptul si dativa voie, sa cunoașteți puterea de vindecare lăsată de Dumnezeu prin aceasta femeie.
Multe proiecte de-a Anisoarei, schimba vieți, fac armonie in familie, iti dau energiea care poți sa o duci, atît cit poti sa ei de fapt!
Va doresc sa o cunoașteți! Mulțumesc Anișoara!
Se poate un contact al Anisoarei, va rog
Aveti link in descriere
UN NR. DE TELEFON AL ANISOAREI VA ROG.
Sunteți medicament pentru urechi și inima😮😊
Este foarte persuasiva in rest nu stiu cat poate.....
Foarte frumos!multi ne vom regasi in cele spuse. Anișoara face terapie ca nimeni altul, iti simti orice celula daca te conectezi si iti dai voie să simți. Totul depinde de noi cit de tare ne dorim schimbarea, pina nu incerci nu știi. ❤❤❤
Ar trebui sa fiti atenti pt ca se practica sarlatania online. Este un exercitiu brevetat, intri cu o poveste frumoasa, iti faci mai multe conturi de unde iti trimiti marturii tu tie ca sa convingi oamenii ca totul este real, autentic
Superba doamnă!❤
🤦"Вы не видели целителей работающих в больницах, так же как не видели экстрасенсов выигрывающих в лотерею каждую неделю"
O cunosc de putin timp dar ma lasat fara cuvinte ❤❤❤
😂v-ati inregistrat oe TH-cam pentru a spune asta?
Cuvintele sunt de prisos pentru a explica trăirile ce le poți avea după lucrul cu Anișoara (fie el tehnica, eliberare, ședința 1:1, etc).
Trebuie sa intri in contact cu ea pentru a simți puterea ei ❤
Anișoara, îți mulțumesc! 🙏
Un suflet frumos într un corp frumos
Ești o minune pe acest pămînt, și nu o sa încetez sa spun acest lucru , mereu am crezut ca o durere poate fi tratată fără medicamente , și am continuat sa caut metode alternative, cind te-am descoperit ,am înțeles ca ești ca o piatra prețioasa pentru mine💎dacă poate fi luată o durere ‘’ca cu miina” ?
Da, și Anișoara ne demonstrează acest lucru. Îți sunt profund recunoscătoare pentru tot❤️
😂😂nu iaca cum- toti cei care s-au inregistrat imediat au si comentat😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 un pic te-ai dat de gol! Sa iti scrii singur comentarii de lauda e sigur -profesionalism!
Buna ziua cum pot lua legătura cu Doamna mulțumesc frumos
Wow! Ce adorabila e! Foarte interesant interview. 😊
Nu obisnuiesc sa scriu comentarii, dar doamna din interviu nu-mi pare aboslut deloc sincera, se da de gol prin voce si nu numai... Nu neg ca are un talent si vindeca.
😂😂😂😂
Cristina nu pot oameni vindeca boli asta ii minciuna daca ar avea omul asa puteri ar fi cu voia lui dumnezeu
Am citit comentariile...foarte diferite ca si continut.Comentarii diferite,experiente diferite,mentalitati si suflete la fel de diferite! Ce bucurie,ce echilibru fabulos in aceasta diversitate,care ne aminteste de perfectiunea si iubirea divina!❤
Este pentru prima data când comentez ceva pe TH-cam, dar aici nu mă pot abține.
1. Anișoara nu are voie să zică că tratează de boli atât timp cât practică ceva holistic.
2. Am apelat la terapia cu ea, nu am simțit nimic, după câteva zile i-am scris și s-a revoltat tare ca eu sunt nemulțumită...
Doamne, Anisoara au trecut fiori ascultandu-te. Esti speciala!!!!
Multumesc❤
Anișoara este cu adevărat o Minune ❤este deosebita și mai rar găsești asa oameni ❤ este un adevărat 💎 în momentul când o cunoști viața toată ți-se schimba🙏 ❤❤❤❤❤
Cel mai bun specialist!🙏
Cita putere si energie in aceasta femeie speciala❤️ Cind am auzit pentru prima data despre Anisoara sigur ca mi s-a parut ireal ce face, cum face??? dar parca eram sigura ca ma va ajuta, asa si a fost. E innexplicabil dar e magica. Anisoara multumesc pentru tot❤️
Of, la voi astea ușor de impresionat, toate sunt magice.
Balsam pt suflet e Anișoara Dl sa te Binecuvinteze cu mult Har și Putere an Continuare 🙏💖💖💖💖💖💖💖💖💖🥰
Pot sa confirm cu certitudine că în timpul terapiei a treia la număr simțeam cum Anișoara ma opera la inimă, a fost ceva foarte puternic !
Spuneti va rog ati fost la dumneei,ce face ce ajuta,spunetimi va rog cum primeste unde o putem gasi,va rog, multumesc mult 🫂
Esti o femeie minunata❤🎉.Multumesc de tot ce ne oferi❤
Bună seara, eu Livia, nu pot să vorbesc, pentru că am avut icos de la inima
Minunata! Multumesc pentru asa monolog! ❤
Santeti une boulle de energie Alba ,esenta dumneavoastra este dragostea 😊Frumos ❤
O boje. Kuda katița mir))).
SUCCESE ȘI SUSȚINERE.
UNDE SE POATE DE ADRESAT . VĂ ROG....
Wow, este balsam pentru suflet ❤❤❤
❤
❤❤❤❤❤❤❤Fabulos❤❤❤❤
Bună seara, eu sunt Livia, dar, eu nu pot să vorbesc, pentru că, am avut icos de la inima
❤❤❤
👍🌺
Buna ziua!
Ce frumos vorbesti Anisoara...
O voce calda, blândã...
Voi, oamenii din Moldova aveti ceva special...
Sunteti sufletisti indiferent de traume...
🙏
❤Felicitări!
Foarte recunoscatoare😘😘😘
❤Ești un înger care ajuți in orce. colt al lumii și mănele tale este putere vindecare și pentru asta îți mulțumesc și ma închin in fața ta pentru tot ce faci pentru noi 🙏
😂😂profil creat in ziua cand s-a scris comentariu. Clar😂
Anisotropic multumesc ca te-am cunoscut. Spuneti va rog unde as putea sa va gasesc, multumesc.
Deacord
Autosugestia
V am scris pe mesenger ..
As dori sa vorbim in privat
Unde va gasesc am mare nevoie
Buna ziua,suflet minunat! Cum as putea sa iau legatura cu d-voastra.❤
Scumpa mea, ar trebui să-i mulțumești lui Dumnezeu ca ți-a dat un asa tata inconștient care te-a rănit asa fără sa știe cât de rău ți-a făcut, și în acest timp, acea suferință ți-a dat acest har!! Se spune ca astfel de oameni devin speciali, cei care suferă, da, esteputerea lui Dumnezeu pentru a-ți arata alinarea, timpul nu mai poate fi dat înapoi..
.. PS, atât eu cât și fiul meu suntem abandonați de tatăl.. Dar nu de Dumnezeu..
Toti comentatorii vorbesc despre iubire , despre blandete , chiama "toate galaxiile" etc !!!!!! Nu mai "bateți campii" !!!!!! Problema este simpla ,poate doamna din podcast , sa vindece ori ba !
Aș vrea să vă contactez dar mă gândesc că ar trebui să am o adresă de sunt din Chișineu Criș Arad.
Multumesc am gasit. Sănătate la toată familia
❤❤❤❤❤❤❤❤❤🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹
De cind a aparut acest podcast... eu tot il ascult, citeodata chiar de 2 ori pe zi... atitea constientizari ❤si sufletul meu prinde aripi!!! ❤