Un partid de extremă dreaptă din Germania cere ieşirea ţării din Uniunea Europeană

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 15 พ.ย. 2024
  • Extrema dreaptă câştigă tot mai mult teren în Europa. Se întâmplă şi-n Germania, unde partidul numit Alternativa pentru Germania cere DEXIT, adică ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană. Aşa cum s-a întâmplat cu Marea Britanie. Dacă AfD va ajunge la putere, va fi organizat un referendum pentru ruperea Germaniei de Uniunea Europeană, a declarat unul dintre liderii importanţi ai partidului de extremă dreapta. Cifrele din sondaje au plasat partidul Alternativa pentru Germania pe locul 2 la nivel naţional cu 22 de procente, înaintea Partidului Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz şi imediat după conservatori. Următoarele alegeri legislative vor avea loc în 2025, iar AfD va prezenta pentru prima dată un candidat la funcţia de cancelar. Pe lângă Dexit, AfD şi-a prezentat şi planul de deportare a migranților. Cancelarul Olaf Scholz a reacţionat imediat în urma acestor declaraţii şi a comparat planul extremei drepte cu ideologia rasială a naziştilor. Olaf Scholz a numit acest plan drept un atac la adresa democraţiei.

ความคิดเห็น • 70

  • @mileavioleta8209
    @mileavioleta8209 9 หลายเดือนก่อน +10

    Ce bine imi pare, dumnezeu sa-i ajute.

  • @sorinbuzatu4912
    @sorinbuzatu4912 9 หลายเดือนก่อน +13

    .... BRAVOOOOO GERMANIA.. 👍👍👍👍💪💪💪💪🥰🥰🥰🥰🥰🥰

  • @san..6521
    @san..6521 9 หลายเดือนก่อน +14

    Bine fac sa iasá si România ar trebui sa facá la fel.

  • @maris3920
    @maris3920 9 หลายเดือนก่อน +14

    Si eu vreau pt România, la fel. 😢😢😢

    • @FaraStiriRO
      @FaraStiriRO 9 หลายเดือนก่อน +1

      Si eu

  • @adrianfrunza4161
    @adrianfrunza4161 9 หลายเดือนก่อน +11

    Mult Respect

  • @MarinCiobanu-kz3qs
    @MarinCiobanu-kz3qs 4 หลายเดือนก่อน

    Respekt Maxim 👍👍👍👍👍👍👍👏👍👍👍👍👍👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️✊️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️☘️🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝🤝💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯💯

  • @andreimirea5436
    @andreimirea5436 9 หลายเดือนก่อน +3

    Ce buni au fost ei cu gazul pe nimic!

  • @fts2815
    @fts2815 9 หลายเดือนก่อน +7

    Asta e viitorul UE...EXIT !!! 😂😂

  • @tiberiubadea9563
    @tiberiubadea9563 9 หลายเดือนก่อน +5

    Și noi cand

    • @becausecontextmatters5260
      @becausecontextmatters5260 9 หลายเดือนก่อน

      Cand vor pleca toti oamenii cu cap din tara si veti ramane doar voi asta cu 8 clase

  • @mariawagner3414
    @mariawagner3414 8 หลายเดือนก่อน

    Romania doarme !!Cei care dorm pe bani foarte multi prin Parlamentul Europei,nu vor sa auda de asa ceva!!😂😂😂😂

  • @NicoletaMatei-nr1ff
    @NicoletaMatei-nr1ff 9 หลายเดือนก่อน +7

    Dar este o UNiUNE europeana.?
    EU vad o colonie americana,iar tarile europene fie care cu interesele sale ,politice,economice,si tarile mai dezvoltate care fac legi europene în defavoarea tarilor mai putin dezvoltate.
    UE impune legi si atît.

    • @Vladimir-rs9id
      @Vladimir-rs9id 9 หลายเดือนก่อน +1

      👍👏👏👏

  • @bituvalerian4557
    @bituvalerian4557 9 หลายเดือนก่อน +4

    DOAR SE CERE .

  • @nelutudascal2008
    @nelutudascal2008 9 หลายเดือนก่อน +5

    Și Romania

  • @MarinCiobanu-kz3qs
    @MarinCiobanu-kz3qs 4 หลายเดือนก่อน

    👍👏✊️☘️🤝💯

  • @leoneagu656
    @leoneagu656 9 หลายเดือนก่อน +4

    Cu toții casa la munca și la reclădirea țării !Punem osul la treaba da facem presiune pe politicieni sa dam sistemul după noi nu noi după sistem ,ca sa obținem prosperitatea echivalenta ca in UE!

  • @luciancotaie8803
    @luciancotaie8803 9 หลายเดือนก่อน +3

    Asta e rău pentru noi.

  • @TeFut-wg9cb
    @TeFut-wg9cb 9 หลายเดือนก่อน +2

    Bravo lor

  • @Natas-et2cv
    @Natas-et2cv 9 หลายเดือนก่อน +1

    Solutzia este un nou Ady H shi curatzirea totala de gunoaie Ady afost genial la timpul lui a fost patriot .

    • @va5p4rgvan2
      @va5p4rgvan2 9 หลายเดือนก่อน

      Cand zici gunoi te uiti in oglinda, este?

  • @razvan1207
    @razvan1207 9 หลายเดือนก่อน +3

    Se trezesc și ăștia !😂😂

  • @andreearosu1352
    @andreearosu1352 9 หลายเดือนก่อน +4

    ROMANIA NU TREBUIA SĂ INTRE IN UE NE AU DAT .......

    • @florinp1557
      @florinp1557 9 หลายเดือนก่อน

      Daca iesiti din UE,iesiti fara tara,pentru ca nu va mai apartine ABSOLUT NIMIC.

  • @SimonaDenisaKanakidis
    @SimonaDenisaKanakidis 9 หลายเดือนก่อน +3

    Cred ca tipii ăștia p să ia peste 56 la sută la Alegeri

    • @florinbalan84
      @florinbalan84 9 หลายเดือนก่อน

      th-cam.com/video/u4fn9l39BXs/w-d-xo.htmlsi=3ftcVvm5ZZeLKH0l

  • @doinanicolae2938
    @doinanicolae2938 9 หลายเดือนก่อน +1

    Foarte bine Toate țările Ar trebuii să facă la fel Ajunge Atîta dezmăț desfrâu crime violuri Parcă A Înebunit LUMEA

    • @gustavbinder3118
      @gustavbinder3118 9 หลายเดือนก่อน

      Nu mai slujim Rușilor. Acuma să nu mai fim slugile Americanilor...? De la turci și tătari încoace ne-am obișnuit cu hățuri și zăbale.

  • @petremihailescu2005
    @petremihailescu2005 9 หลายเดือนก่อน +3

    Crezi că mai scapi din "UIE" ? Poate cu picioarele înainte....

    • @aa-ws5de
      @aa-ws5de 9 หลายเดือนก่อน

      Se poatr daca poporul este unit.

    • @petremihailescu2005
      @petremihailescu2005 9 หลายเดือนก่อน

      @@aa-ws5de astăzi nu mai există popoare , doar populații....

  • @aa-ws5de
    @aa-ws5de 9 หลายเดือนก่อน +3

    Ce fain stergeti si voi mesaje ca euronews digi si atli 😂😂😂😂😂credeti daca mesajele mele vor fi sterse lumea nu va sti adevarul??😂😂😂😂

  • @eloheiuvicas7158
    @eloheiuvicas7158 9 หลายเดือนก่อน +1

    Normal că ei vor cu ruși că nu pot renunța la gaz si na sunt lingăi

  • @H2O-t9x
    @H2O-t9x 9 หลายเดือนก่อน +1

    Nu mai dati fake news nu e nimic extrem dragilor de la latrina3 tv

    • @florinp1557
      @florinp1557 9 หลายเดือนก่อน

      TRAIESC IN GERMANIA de foarte multi ani.Afd este PRIMUL PARTID,cu peste 34% .Latrina 3 =manipulare neomarxista si globalista.

  • @virgilteianu6921
    @virgilteianu6921 9 หลายเดือนก่อน

    Cartea Sfânta scrie:
    "... și Fiara va poruncii Femeii ce sta pe 7 munți, sa facă ce spune... Iar Femeia îmbrăcată în Stacojiu are pe coroana nume de hula..."
    Fiara= Antihristul
    Femeia în Stacojiu, Credință catolica, Papa, Europa, Bruxelles...
    Fiara, la Daniel, explica ca pana în viitor(deci acum), se trage din el... Acesta, Daniel Proorocul leșinat de durere, știind ca în viitor, deci acum SUA, comanda Europa, pierind impreuna...
    Nu eu am scris Biblia!

    • @niculaecimpoca1956
      @niculaecimpoca1956 9 หลายเดือนก่อน

      Apucă-te de ea....

    • @znatimaterie
      @znatimaterie 9 หลายเดือนก่อน +1

      Are 0 legatura cu ce se spune, esti pe alta planeta.

    • @becausecontextmatters5260
      @becausecontextmatters5260 9 หลายเดือนก่อน

      femeia care sta pe 7 munti cred ca e Sosoaca

    • @kneegrow6238
      @kneegrow6238 9 หลายเดือนก่อน

      Schizofrenicii religiosi sunt cei mai periculosi. La ei in fiecare an vine sfarsitul lumii.