FERICIRILE și STIHIRILE FERICIRILOR - Psalții Sfintei Mănăstiri Putna

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 3 พ.ค. 2010
  • th-cam.com/users/dotyk34?...
    doarortodox.ro
    #Fericirile#ManastireaPutna#SfantaLiturghie
    Fericirile
    Întru împărăţia Ta, când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne,
    Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.
    Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
    Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.
    Stihirile Fericirilor (Glasul 1):
    Fericiţi cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi.
    Prin mâncare a scos vrăjmaşul pe Adam din rai; iar prin Cruce a adus Hristos într-însul pe tâlharul, care grăia: Pomeneşte-mă, când vei veni întru împărăţia Ta.
    Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    Închinu-mă Patimilor Tale, slăvesc şi învierea; împreună cu, Adam şi cu tâlharul, cu glas luminat grăiesc către Tine: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
    Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    Răstignitu-Te-ai, Cel ce eşti fără de păcat, şi în mormânt ai fost pus de voie; dar ai înviat ca un Dumnezeu, împreună cu Tine sculând pe Adam, care grăia: Pomeneşte-mă, când vei veni întru împărăţia Ta.
    Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.
    Biserica Ta cea trupească, cu îngroparea cea de a treia zi o ai sculat, şi împreună cu Adam, pe cei din Adam i-ai înviat, Hristoase Dumnezeule, care grăieşte: Pomeneşte-ne, când vei veni întru împărăţia Ta.
    Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor grăi tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.
    Venit-au plângând purtătoarele de mir la mormântul Tău, Hristoase Dumnezeule, foarte de dimineaţă; şi în veşminte albe au aflat un înger şezând, care a grăit: Ce căutaţi? înviat-a Hristos, de acum nu mai plângeţi.
    Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.
    Apostolii Tăi, Doamne, venind la muntele unde le-ai rânduit lor, Mântuitorule, văzându-Te, s-au închinat Ţie, pe care i-ai şi trimis la neamuri să-i înveţe şi să-i boteze pe ei.
    Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt să-L slăvim, grăind: Treime Sfântă, mântuieşte sufletele noastre.

ความคิดเห็น • 406

  • @doinapelin2782
    @doinapelin2782 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne ajuta ați mulțumesc pentru tot

  • @lucaorezzi1660
    @lucaorezzi1660 3 วันที่ผ่านมา

    Fericiți cei ce cintä şi laudä pe Isus Hristos.Dumnezeu sä i binecuvinteze🙏

  • @simonagrigore2184
    @simonagrigore2184 2 ปีที่แล้ว +1

    Pomenestema Doamne si pe mine cind voi veni intru imparatia ta

  • @salajanana8001
    @salajanana8001 2 ปีที่แล้ว +2

    Pomeneste-ne Doamne când vei veni întru împărăția ta Doamne.Amin.❤️🙏😇❤️✝️✝️✝️❤️🌈Doamne Iisuse Hristoase ajuta la toată lumea Amin.🙏😇❤️✝️✝️✝️❤️🌈

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +8

    Aceasta cântare îngerească a scos sufletul meu și trupul meu din multe intristari, așa să ne ajute pe noi toți și să ne rugăm pentru ajutorul Tatălui nostru, amin! 🙏💗🙏💗🙏💗😇

  • @danioan6528
    @danioan6528 4 ปีที่แล้ว +6

    Sfinți părinți rugați-vă pentru noi păcătoșii ca toți creștini să se întoarcă la dreapta credință Doamne ajuta

  • @jeni3277
    @jeni3277 7 หลายเดือนก่อน

    MUltumesc Doamne Amin🌹❤️ Ti amo Dio 🌹❤️🌹❤️

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +17

    Fericiți cei care iubesc acesta laudă adusă Domnului nostru Iisus Hristos, Amin!

    • @dumitritagheorghe7194
      @dumitritagheorghe7194 10 หลายเดือนก่อน +2

      🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🔔🔔🔔🔔🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼👑👑👑👑👑👑💋💋💋💋💋💋🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🙏🏼🌹🌹🌹🌹🌹

  • @civetciv619
    @civetciv619 9 หลายเดือนก่อน +4

    Multumesc, Doamne pentru toate binecuvantarile , pe care le reversi asupra si a familiei mele.Multumesc sfintilor parinti , pentru cantarile si vocile lor minunate! Doamne ajuta!

  • @MariaMaria-ld8jy
    @MariaMaria-ld8jy ปีที่แล้ว

    Miluiestemă Doamne când veni íntru ìmpărătia ta

  • @chivamoldovan6495
    @chivamoldovan6495 ปีที่แล้ว

    Doamne miluieste !!!
    Doamnezeu si Maica Domnului sa va pazeasca si sa va dea mantuire !!!
    Am fost in pelerinaj si am poposit si Sfanta Man.Putna nea invrednicit Maica Domnului si Sf Voievod Stefan sa participam la Sfanta Liturghie ,! Ceva divin pentru sufletul meu cel ranit ! Slavit sa fie Domnul !!!

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție!
    🙏💗🙏💗🙏💗😇🥰

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție Dumnezeule Slavă Ție!
    , 🙏💗🙏💗🙏💗😇🥰

  • @emiliaiordache4957
    @emiliaiordache4957 ปีที่แล้ว +1

    Doamne slavă ție

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว

    Doamne ajuta și ne miluiește! 🙏💗🙏💗🙏💗🥰

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +3

    Fericire și pe pământ ca în Ceruri! 🙏🙏🙏💗💥

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว

    Doamne ajuta și ne miluiește! 🙏💗🙏💗🙏💗😇

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție Dumnezeule!
    🙏💓🙏💓🙏💓😇

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție! 🙏🙏🙏😇💥

  • @rachitapetronela1279
    @rachitapetronela1279 5 ปีที่แล้ว +53

    Divin...nu te poți stăpâni sa nu gândești că suntem cei mai păcătoși și nu meritam nimic,pe deasupra când întâlnim o greutate ne mânuim atât de tare încât uitam de toți și toate... Doamne miluiește pe noi și ne iartă greșelile noastre!!!

    • @baltazarwaitz5847
      @baltazarwaitz5847 ปีที่แล้ว +2

      🙏

    • @monicaene1050
      @monicaene1050 ปีที่แล้ว +1

      Greșit, nimeni nu-i perfect, DUMNEZEU ne încearcă să ne îndreptăm, nu să ne judecăm!

    • @virginiadavid3791
      @virginiadavid3791 9 หลายเดือนก่อน +1

      nu va speriati de pacate ci de uitarea de a cere iertare si a face bine , Dumnezeu ne iubeste , ne stie, ne iubeste si ne asteapta sa ne intoarcem la El ca un Tata adevarat , Doamne fii cu noi

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție! 🙏🙏🙏🙏

  • @Valeria-xe7nh
    @Valeria-xe7nh ปีที่แล้ว

    Domne ajutå må numå låsa Doamne ajutå la copii mei si intreaptåle drumul spre tine Doamne ieu team gresit iartå må auzi strigatåle mele miluieste må på mine påcåtoså Doamne miluieste copii mei

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว

    Sf Ta Cruce cu sănătate și fericire să ne fie tuturor! 🙏🙏🙏🥰💥😇

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 9 หลายเดือนก่อน +2

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție!🙏💓🙏💓🙏💓

  • @andreimihaescu7286
    @andreimihaescu7286 4 ปีที่แล้ว +4

    Doamne ajuta-ne si ne milueste.

  • @addtru12
    @addtru12 3 ปีที่แล้ว +1

    Doamne Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!

  • @mariabranzan2514
    @mariabranzan2514 2 ปีที่แล้ว

    Multumesc ! Doamne ajutane ! Amin!

  • @jeni3277
    @jeni3277 7 หลายเดือนก่อน

    MULTUMESC PARINTE 💯💘🪻🌹🪻🌹🌹🪻🌹❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️

  • @petruscheuleac453
    @petruscheuleac453 ปีที่แล้ว +1

    DOAMNE ISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTENE PE NOI PACATOSI AMIN ❤😢🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @auricahritanu8175
    @auricahritanu8175 ปีที่แล้ว

    Doamne ajută 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏♥️👏

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +2

    Slavă Ție Dumnezeule și Maicii Tale și Tatălui și Duhului Sfânt, amin! 🙏💗🙏💗🙏💗🙏💥😇

  • @lucretiazlate2966
    @lucretiazlate2966 3 ปีที่แล้ว +8

    Multumim dragilor părinți pentru cîntările inginerești DOMNUL sa ne apere pe toti in veci Amin

  • @neculaeradutoiu8104
    @neculaeradutoiu8104 4 ปีที่แล้ว +39

    Cea mai frumoasa cantare scrisa de Domnul nostru Iisus Hristos, in Evanghelia dupa Matei!

  • @TudoranMihaela
    @TudoranMihaela 9 หลายเดือนก่อน +1

    Doamne ajută tuturor !

  • @user-zf7yj5ix8r
    @user-zf7yj5ix8r 7 หลายเดือนก่อน

    Amin.Slava ție Dumnezeule.

  • @anisoarajan2186
    @anisoarajan2186 2 ปีที่แล้ว +5

    Pomeneste-ne Doamne când vei veni întru împărăția Ta.Amin.❤️🙏😇✝️✝️✝️♥️💛💙🌈

  • @tanticabuga1968
    @tanticabuga1968 3 ปีที่แล้ว +1

    Adevarat si frumossa dacă am trăi după aceste fericiiri am fi cu adevărat creștini după aceste fericiri ar trebui sa traim mai mări nostri să ea aminte nu se trece peste legea Lui Dumnezeu

  • @olegcaraman178
    @olegcaraman178 ปีที่แล้ว +2

    Mulțumesc Măicuță pentru că ai născut pe Mintuetorul sufletele noastre amin.

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +2

    Slavă Ție Dumnezeule și Maicii Tale pentru ajutorul tău și pentru iubirea Ta nemărginită! 🙏💓🙏💓🙏💓😇🥰

  • @dumitrumanolache3972
    @dumitrumanolache3972 7 หลายเดือนก่อน

    Slavă, Ție,Doamne Dumnezeule!

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +4

    Ne închinăm Ție Dumnezeule, Crucii Tale și Duhului Sfânt! 🙏🙏🙏💥

  • @user-zf7yj5ix8r
    @user-zf7yj5ix8r 3 หลายเดือนก่อน +1

    Amin.

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +4

    Doamne ajuta și ne miluiește! 🙏🙏🙏

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว

    Doamne ajuta! 🥰🙏🙏🙏😇💥

  • @vioricaburghelea4050
    @vioricaburghelea4050 2 ปีที่แล้ว

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieștene pe noi păcătoșii robii Tăi AMIN Măicuță Sfântă roagate împreună cu toți sfinții Apostoli și Arhangheli și cu toți sfinții părinți din ceruri La Bunul Dumnezeu să ne ierte să ne ajute și să ne scape Țărișoara noastră de toți vrjmasii văzuți și nevăzuți și de lucrarea lui satana Amin;;! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze cu multa multa sănătate liniște și pace sufleteasca și viața lunga la toată obștea SF Mănăstiri Amin Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +1

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție și Maicii Tale! 🙏💗🙏💗🙏💗

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +6

    Mulțumesc, Doamne pentru ajutorul tău și bine cuvântarea Ta, Slavă Ție Doamne! 🙏🙏🙏

  • @anamicu141
    @anamicu141 ปีที่แล้ว +2

    Amin. Așa să îmi Ajute Bunul Dumnezeu.

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +1

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție Doamne și Maicii Domnului, Preasfanta Născătoare de Dumnezeu miluiește Ne pe noi păcătoșii! 🙏💓🙏💓🙏💓😇🥰

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +4

    Fericiți cei ce iubesc pe Domnul, că aceia vor vedea pe Domnul!
    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție!
    🙏💓🙏💓🙏💓💥🥰

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +4

    Mulțumesc, Doamne pentru ajutorul tău și pentru iubirea Ta nemărginită! 🙏💓🙏💓🙏💓

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +4

    Îți mulțumesc Doamne pentru ajutorul tău și pentru iubirea Ta nemărginită și pentru tot ce ne dai, Slavă Ție! 🙏💗🙏💗🙏💗

  • @virginiadavid3791
    @virginiadavid3791 9 หลายเดือนก่อน +1

    of Doamne de la tine am venit si la tine ma intorc , ajuta-mi mie, si noua tuturora, sa trecem prin aceasta viata, o clipa , o adiere de vint,....acuma stiu Doamne , Te stiu si numai sint singura si fericirea si bucuria este fara de margini, nu avem nevoie de nimic inafara de Tine Doamne ,dulceata si insasi viata lumii acesteia si a lumii eterne, slava Tie Hristoase Dumnezeule , slava Tie ,,.Bucurativa si va veseliti

  • @auricabente9100
    @auricabente9100 5 ปีที่แล้ว +39

    Cea mai frumoasa și înălțătoare slujba este SFINTA LITURGHIE ORTODOXA

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +4

    Fericiți cei care cântă și bine cuvinteaza numele Domnului nostru Iisus Hristos! 🙏💗🙏💗🙏💥😇

  • @marianarusu1288
    @marianarusu1288 4 ปีที่แล้ว +3

    Prin iubire vom obtinem fericirea

  • @tatianafarcas8716
    @tatianafarcas8716 3 ปีที่แล้ว +1

    AMIN.!Doamne.ai.mila.si.nddurarea.ta.!AMIN.!AMIN.!DE.TARA.SI.POPORUL..MEU..!????!!!AMIN.

  • @mariagheorghe5306
    @mariagheorghe5306 3 ปีที่แล้ว +3

    Mulțumesc pentru tot ce găsesc aici

  • @ioanminzat4955
    @ioanminzat4955 3 ปีที่แล้ว +1

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU IARTĂ-MĂ AJUTĂ MĂ ȘI MĂ MILUESTE PE MINE PĂCĂTOSUL ROBUL TĂU!❤AMIN DOAMNE AJUTA-NE PE NOI PACATOSII PENTRU RUGĂCIUNILE PREA SFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU!💜💛❤AMIN

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +4

    Fericiți cei ce L slăvesc pe Domnul, Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție!
    🙏💓🙏💓🙏💓🥰

  • @ciofoaeamaria9356
    @ciofoaeamaria9356 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne Isuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluestene pe noi pacatosi Amin 🙏🏻❤️

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +4

    Pomenește ne Doamne și fericire dăruiește celor care Te iubesc!
    🙏💗🙏💗🙏💗😇🥰💥

  • @eHkGaming4
    @eHkGaming4 ปีที่แล้ว +3

    Fericiti cei saraci cu duhul, ca acelora este imparatia cerurilor.
    2. Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia.
    3. Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul.
    4. Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura.
    5. Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui.
    6. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu.
    7. Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
    8. Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca aacelora este imparatia cerurilor.
    9. Fericiti veti fi va vor ocari si va vor prigoni vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, pentru Mine. Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri

  • @anamititelu9145
    @anamititelu9145 3 หลายเดือนก่อน

    Doamne ajută Amin🙏❤️

  • @mihaela-danatantar6776
    @mihaela-danatantar6776 ปีที่แล้ว +1

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi păcătoșii Amin!🙏🙏🙏✝️

  • @eduard7624
    @eduard7624 2 ปีที่แล้ว

    Doamnr ajuta ❤🙏🏻✝️

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +2

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă și lauda pentru mila Ta și iubirea de oameni! 🙏💗🙏💗🙏💗😇

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +2

    Slavă Ție Dumnezeule, Slavă Ție!

  • @adabalea9739
    @adabalea9739 2 ปีที่แล้ว

    Minunat! DOMNUL să răsplătească!

  • @gicutasur5234
    @gicutasur5234 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne sa fie pace pe pămînt!!! Dragoste și iubire sa fie între oameni! Slavă ție Doamne!!!Maica Domnului să ne ocrotească!!! O lume mai bună!!! Binele să înving!!!!Amin!

  • @iusty7
    @iusty7 8 หลายเดือนก่อน +1

    E ceea ce mă liniștește si mă completează intru adevăr.

  • @marialili4907
    @marialili4907 4 ปีที่แล้ว +7

    Pomenitimă și, pe Mine păcătoasa Maricica cu familia cu, copii, cu toți ai casei mele... Doamne întoarce la bunătate și, la rugăciune pe toți vrăjmași mei Amin Doamne ajută la toată lumea Amin... Slavă ție, Dumnezeul nostru! Multumescu_ți ție, Doamne pentru tot Amin...

  • @olegcaraman178
    @olegcaraman178 ปีที่แล้ว +2

    Slava ție Doamne pentru că mi-ai dat viață amin Și te-ai jertfit pe păcatele noastre pe cruce.

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +6

    Fericiți cei care L iubesc pe Domnul, Slavă Ție Dumnezeule! 🙏🙏🙏

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne, fericiți cei milostivi că aceia te vor chema și se vor pomeni întru Împărăția Cerurilor!
    Pomenește mă și pe mineVictoria, , Doamne! 🙏🙏🙏😇💥

  • @marian7729
    @marian7729 4 ปีที่แล้ว +1

    Doamne Iisuse Hristoase miluiește-ne pe noi păcătoșii!!

  • @claudicaarama2155
    @claudicaarama2155 ปีที่แล้ว

    Slavă Ție DOAMNE!
    Slavă Ție

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 ปีที่แล้ว +2

    Slavă Ție Dumnezeule și Maicii Tale pentru ajutorul tău și pentru iubirea Ta nemărginită, amin! 🙏💓🙏💓🙏💓😇🥰

  • @olaruana5371
    @olaruana5371 2 ปีที่แล้ว

    Doamne ajuta

  • @elenarusu6621
    @elenarusu6621 4 ปีที่แล้ว +1

    Doamne isuse hristoase ai grija de familia mea si de toata lumea Amin

  • @elenaposlusnic1673
    @elenaposlusnic1673 2 ปีที่แล้ว +2

    Bunul Dumnezeu sa ne ocroteasca pe noi Poporul Român si întreaga lume Amin!

  • @monicadragan6837
    @monicadragan6837 4 ปีที่แล้ว +3

    Amin🙏💟Doamne miluiește😇💐

  • @tatianafarcas8716
    @tatianafarcas8716 3 ปีที่แล้ว +2

    DOAMNE.!DOAMNE.!AI.MILA.DE.TARA.SI.POPORUL.TAU.!AMIN.AMIN.!

  • @virginiadavid3791
    @virginiadavid3791 2 ปีที่แล้ว +6

    ai mila Doamne de noi ca nu avem pe nimeni altcineva sa ne mângâie ,sa ne șteargă lacrima, mila mila de noi sa ai Doamne ,la picioare Tale cadem si te rugam,Te iubim Doamne , slava Tie Doamne ,slava Tie .

  • @anamicu141
    @anamicu141 ปีที่แล้ว

    Amin

  • @danvatamaniuc3067
    @danvatamaniuc3067 5 ปีที่แล้ว +1

    Doamne ajuta ferice de cei care putem face fapte bune placute la Bunul Dumnezeu

  • @mihaita1.
    @mihaita1. ปีที่แล้ว +1

    Să ne ajute Dumnezeu pe toți dragi mei.😘

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +1

    Slavă Învierii Tale, Slavă Ție Doamne! 🙏🙏🙏

  • @moldovanumaricica3475
    @moldovanumaricica3475 6 ปีที่แล้ว +11

    Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește ne. Pe noi !Doamne ajutà la toată lumea Amin !

  • @vykynanu9744
    @vykynanu9744 2 ปีที่แล้ว +2

    Fie ca pacea și ajutorul Domnului, să coboare din ceruri pe pământ și până în centrul pământul! Amin! 🙏💓🙏💓🙏💓🙏😇

  • @gicutasur5234
    @gicutasur5234 2 ปีที่แล้ว +4

    România gradina Maicii Domnului!!! Ai grija de noi Măicuța blindă și bună!!! Roagate pt noi Domnului Iisus Hristos!!!

    • @DavidIonutIlie
      @DavidIonutIlie 4 หลายเดือนก่อน

      De unsprezece ani mă rog în stilul nostru să plece cel cu coarne,cu unghii și coadă din sânul creștinismului. AMIN și DOAMNE AJUTA.

  • @eugeniapingica9535
    @eugeniapingica9535 11 หลายเดือนก่อน +1

    Multumesc Domnului nostru Isus Cristos. Amin!

  • @gunterschwarzwalder5255
    @gunterschwarzwalder5255 2 ปีที่แล้ว

    Minunat! DOAMNE AJUTĂ-NE

  • @anicaparvan7586
    @anicaparvan7586 3 ปีที่แล้ว +4

    Slava Tie Dumnezeul nostru Slava Tie . Amin

  • @anisoaraciobanu9027
    @anisoaraciobanu9027 4 ปีที่แล้ว +1

    Doamne ajută pe toată lumea iartane pe noi păcătoși și ne mintuieste Amin

  • @georgezuzu4050
    @georgezuzu4050 3 ปีที่แล้ว +1

    Prea sfânta născătoare de dumnezeu MÎNTUIESTEMA pe mine păcătosul AMIN

  • @vanessabogos3484
    @vanessabogos3484 5 ปีที่แล้ว +3

    Domane ajutane 😘amin

  • @marialili4907
    @marialili4907 4 ปีที่แล้ว +2

    Miluiește-ne Dumnezeule Miluiește-ne Amin 🙏 Doamne ajută la toată lumea Amin 🙏

  • @arhangelulortodox9018
    @arhangelulortodox9018 9 ปีที่แล้ว +39

    „Mulţumescu-Ţi Ţie, Părinte, Domn al cerului şi al pământului, Care ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi cei învăţaţi şi le-ai arătat copiilor“

  • @costineldominte5169
    @costineldominte5169 4 ปีที่แล้ว +5

    Doamne Ajuta-ne, Miluiește-ne si Ne Mântuiește pe noi Toții!!!❤️❤️ Amin!🙏🙏🙏