Ca sa rezumam situatia: în prezent Ucraina ocupa o vasta portiune de 0,01 procente din teritoriul Rusiei, în timp ce Rusia se chinuie sa păstreze, cu greu, 20 de procente amărâte din teritoriul Ucrainei. Victoria Ucrainei este deci inevitabila.
Chiar așa vrea să văd un referendum la Belgorod. Să ii întrebe pe rușii de acolo dacă ei vor să fie luați in Ucraina cu tot cu teritoriu. Ce aderare la nato și la UE. Treci înapoi în salon că vine mîncarea!!
Și va fi, pentru că așa este programat să fie. Cei care însă o vor mătura sub preșul istoriei sunt de o mie de ori mai periculoși pentru întregul glob decât Rusia, a căror creație de fapt chiar este, la fel cum este și întregul acest război mimat.
@@AlexandruMircea-xs4pu da sint sigur, nu di știrile lui Radu Tudor, ci din stiri externe, la xare zelenschi a recunoscut ca a greșit și cu Rusia nu mai are șanse de câștig, ci doar calea dialogului, pe care Putin nu o acceptă, Rusia a adus în kursk 30.000 de soldați și au înconjurat așa zișii ukraineni, dar în fond sint, d-un toate țările Europei ,soldați plătiți, lea tăiat orice fel de aprovizionare și ia făcut compost sau complex 20,20,0
💪🇺🇦💪
Este clar ca ne.mintiti intruna!!!
Astia vor confruntare cu N.A.T.O. ?! hmmmmm...poate la pahare...
👍👍👍👍👍👍👍
Când o sa spuneți ADEVĂRUL????
Adevăru' e că noi nu citim ca moldovanii fițuica beshită numită "pravda".
Ca sa rezumam situatia: în prezent Ucraina ocupa o vasta portiune de 0,01 procente din teritoriul Rusiei, în timp ce Rusia se chinuie sa păstreze, cu greu, 20 de procente amărâte din teritoriul Ucrainei.
Victoria Ucrainei este deci inevitabila.
Logica de fier...😅
Rusia se chinuie? Ai tu impresia deși nu te-ai drogat. Vezi cum trăiește populația in Ucraina ca să știi cine se chinuie.
Nu te amagi !!!
😢😢😢Doamne, dă-ne nouă pace și lumină!😢😢😢😢
MĂĂĂ, VĂ PUTE CURU DE MINCIUNI, CARE ÎNAINTARE DE 1300 DE KM? CURSKUL CA DIMENSIUNI NU ARE MAI MULT DE VREO 300 SAU 400 KM
Bv rusule
1300 km patrati, mai pe intelesul tau.
@@gabrielbejenaru1634 Deșteptule ascultă bine ce vorbește un junalist de TV, el zice 1300 km, dar nu 1300 km2, micinoși manipulanți
@@zoltanzaban3615 , bosgore!
🙏🙏🙏😘😘❤️😭
*FORȚĂ UKRAINE*
🪖🇺🇦✌️☀️☮️
Nu Ucraina va câștiga războiul, ci oculta bolșevică mondială, cea care împreună cu Putin a înscenat făcătura asta de conflict.
@@Vasil-kf1ns care Ukraina?
@@luminișiumbre-w3g...cea din care se trage Rusia...
@@marianl8718Unde-si are sediul aceasta "oculta bolsevica mondiala" Mariana? Pe Pamant sau pe alta planeta? Incearca sa te concentrezi....🤣
@@va5p4rgvan2 Pe acele două canale periculoase. Alea cu reptilienii și bubulii răi:))
😢😢😢😢😢😢
Cum ma,rușii mai au rachete și drone?
Prostii uite ce fericiți si botaniști sunt 🤣🤣🤣
Putin așteaptă alegerile în speranta că cealaltă păpușă nu va mai susține nebunia?
❤❤FORȚA UCRAINA SLAVA FORȚA!!♥️♥️🇺🇦🗽🇺🇲🗽💙💛🗽🇺🇲🗽✌️👍🙏♥️🗽🇺🇦
Forța chizdii. Ce forță? Fără nato era terminată mai demult.
libertateee!!! referendum in Belgorod!! aderarea la NATO & UE!!!
@@ismail-paine-de-circ dar referendumurile din Donbass, Lugansk și Crimeea sunt valabile?
Chiar așa vrea să văd un referendum la Belgorod. Să ii întrebe pe rușii de acolo dacă ei vor să fie luați in Ucraina cu tot cu teritoriu.
Ce aderare la nato și la UE. Treci înapoi în salon că vine mîncarea!!
ruzzia trebuie maturata sub presul istoriei.
Și va fi, pentru că așa este programat să fie. Cei care însă o vor mătura sub preșul istoriei sunt de o mie de ori mai periculoși pentru întregul glob decât Rusia, a căror creație de fapt chiar este, la fel cum este și întregul acest război mimat.
Stai cuminte ca nu maturam nimic.
@@Turbo-1.7 tu nu, ca esti loaza.
@@DacianRider eu sunt rus.
@@Turbo-1.7 adica gunoi. am inteles. da-te-n pzdm. cu neam cu tot !
Rușii vor petrece Crăciunul in Siberia😂😂😂
Dumnezeu sa te audā 🙏
А где хохлы встретят Craciunul?
Chinezeste!
@@lidialepadat5613 Китайцы на х..ю вертели украинцев!!!
Se vor duce să-l umfle pe necredinciosul de Santa Klaus.
Sper sa nu intre copiii nostri in teatrul lor.
Dan Grecu e fostul gimnast de frunte al tarii?
Sau doar o simpla coincidenta?
Coincidenta de nume.
Ucraina este in avantaj?bun analist
Singura tara din lume care ciștiga prin retragere marca pelenski
@@luminișiumbre-w3g Nu ca mamicata care a luato numai la retragere aka punctul maro.
@@Decebal_of_the_Getae cazar nervos si pierdant.
E în mare avantaj ,adică mor de 5 ori mai mulți
3:39 Despre ce expulzare vorbeste ametitul asta? De acolo nu mai iese nimeni pe propriile picioare.
UKRAINIENII CONTROLEAZA RUSIA
nu te spânzuri ?
@@AURELRUS-h2htu ești boul cu îndemnurile la spânzurătoare. Rahat cu ochi ce ești.
@@AURELRUS-h2h Sunteti patetici voi, toti imbecilii care stau de straja Ucrainei pe net. N-aveti nici un argument, doar injuraturi.
@decaesaris5093 Tu nu esti nici macar patetic, esti mimetic, cel mai ieftin ecou de injuraturi stalcite din jalea asta de Balcani.
cati bani ati da pnl si iohanis donka, sa minti fara bun simt,
ACEIASI RETINERE A TARILE VESTICE,PARCA O FAC INADINS
Asa iubeste Putin Rusia kieveana.
CUM MAI REZISTA BIETII UCRAINIENI?
mai bine decat bietul tau creier, cu siguranta !
✌️🍻😁@@DacianRider
@@DacianRiderl-ai făcut praf inteligentule.
Cu mila rusilor!
@@mariaida2863 ai sarit si tu din padure sa ma lingi ? hai, siktir ! plimba ursul !
Balaceanu zis 💩 cand apare??😂
😂😂😂
Pana acum sareau in sus de fericire ca au intrat in rusia , acum de ce plm se plang ?
În gură la tine ‼️
Zely tot cere arme. Sa fie mulțumit ca le-a primit
Tu nu primesti ceva n kkr ?
@@benisovre9447
*Păi primește, să vi le bage vouă în gaoz.*
Iar vindeți bă gogosi !?
inaintarea poti s-o faci si cu bicicleta, cucerirea numai cu viata
O noua lauda de dinainte pogromului din Ucraina.
Veti ca ai sperma pe la gura...
Ucraina este într-un mare avantaj, Au pierdut 7000 de soldați, in kursk, 😂qsta a fost o capcană întinsă de Rusia, de aia nu se stresa nimeni😂
Ba analistule, esti TU sigur ca Ukraina a pierdut 7000 de de SOLDATI?
In ce film sovietic ai vazut asta?😅
@@AlexandruMircea-xs4pu da sint sigur, nu di știrile lui Radu Tudor, ci din stiri externe, la xare zelenschi a recunoscut ca a greșit și cu Rusia nu mai are șanse de câștig, ci doar calea dialogului, pe care Putin nu o acceptă,
Rusia a adus în kursk 30.000 de soldați și au înconjurat așa zișii ukraineni, dar în fond sint, d-un toate țările Europei ,soldați plătiți, lea tăiat orice fel de aprovizionare și ia făcut compost sau complex 20,20,0
...ți-a zis ție Putin toate astea ... şi l-ai crezut pe cuvânt?....
ITVM, ce faci nebunule acum ne povestești din filmul Frații Panfilov și gata ne-ai convins de realitate?:))
Putin Fă'-i cadou ucrainei cît mai multe rachete și drone 😅😅😅😅😅😅
Ca apoi sa le trimita spre Kremlin,ar fi o idee.
Jumate or să cadă în ruși😂
mai dobitocule.handicapat esti.
Dacă avansau ucrainienii 1300km , erau deja la Sankt Petersburg. 😂😂😂 Lăsați-o mai moale cu propaganda. 😅😅😅
@@madalincozma9972Trollingau de anus putinist, km pătrați. Analfabet mai esti
va inmorminteaza putin pe tot nato in kursk si belgorod
Ai înmormântat tu limba română
Când înveți sa scrii pramatie ?
Analfabet total ! Esti membru PSD?
@@AURELRUS-h2hcred că ai înțeles totuși despre ce este vorba domnule Alexandru Graur.
@arcanosilva-v3w Ionut o zis mata sa vii in casa ca iar ai uitat sa iti iei medicamentele!
Nu stiu C'è asteapta NATO.
Tarile baltice , LUXEMBURG ALBANIA, MALTA abea asteapta sa intre in RUSIA, aceste tari sunt foarte aprige in razboi.
@@Blacky-l7s Malta e in NAto si nu stiu eu ?
@@Blacky-l7s, auzit că și Andorra e nerăbdătoare!
Mai sunt inca multe, ISLANDA, SLOVENIA, PORTUGALIA.
@@Blacky-l7s😂😂😂
tudose cand vine la conducere cu ciolacu, va inmorminteaza pe toti digi24 si pnl
Nu mai bine sugi poola ?
Vai de scoala ta!!!
@@AURELRUS-h2havorton borat,atâta poți?!