Atatürk - părintele Turciei moderne

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 23 พ.ย. 2023
  • Mulțumim Mondly :)
    Mondly.app/zaiafet - 50% reducere pentru acces premium pe viață în aplicația Mondly
    Fraților, poate nu știați, dar la 29 octombrie 2023, Republica turcă a împlinit o sută de ani de existență. La ani­versarea centenarului statului modern turc, se celebrează, de fapt, viața, visul republican civilizator și realizările Fondatorului său. Atatürk rămâne în conștiința colectivă a zecilor de milioane de „kemaliști”, din Turcia, dar și din afara acelei țări, drept omul cu statut de semizeu, fără de care poves­tea aceasta, a omului și a patriei, nu s-ar fi scris.
    Republica laică, așa cum și-o dorea întemeietorul ei, continuă să fie amenințată de ideea ordinii islamice, așa cum se întâmplă în multe alte state din lumea musul­mană. Democrația liberală, despre care Atatürk spera că avea să devină o realitate cândva, nu a fost niciodată în mod explicit un imperativ pentru niciunul dintre regimurile care au guvernat Turcia în această sută de ani. Națiunea, pentru unitatea căreia a muncit fon­datorul său toată viața, nu a devenit niciodată monolitul politic și cultural pe care-l visa el. Asta, pentru că o populație tot mai mare, de zeci de milioane de kurzi, nu sunt recunoscuți ca atare de statul turc, și în aceeași situație este minoritatea religioasă alevi. Omogenitatea culturală nefiind realizabilă în nicio țară din niciun ev omenesc, nici unitatea națională nu poate fi realizată prin nerecunoașterea diversității culturale, cu rădăcini de mii de ani în Anatolia.
    Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
    / @zaiafet
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com
    Aparatură Folosită:
    Cameră: bit.ly/2CRMfNB
    Obiectiv 1: bit.ly/2XroIwM
    Obiectiv 2: bit.ly/2KvvJqM

ความคิดเห็น • 140

  • @MarianPuica-bv1lx
    @MarianPuica-bv1lx 5 หลายเดือนก่อน +43

    La momentul actual , sunt în Turcia , Istanbul și vă pot spune că orice spital , orice restaurant , magazin , fiecare geam de apartament , colț și stradă , poartă imaginea lui AtaTurk . Turci îl venerează , îl adoră și îl poartă chiar și astăzi în viață . 🇹🇷🙏🏻❤️

    • @walter1987
      @walter1987 5 หลายเดือนก่อน +1

      Eu îl port și pe mâna!

    • @giorgiafontanblue
      @giorgiafontanblue 5 หลายเดือนก่อน

      Il venereaza dar voteaza Erdogan care pe zi ce trece anihileaza omul care a scos Turcia din evul mediu asezando la masa elitelor.Erdogan cu ideile lui expansioniste ca ale prietenului sau Putin, o va arunca din nou in negura istoriei,si sigur nu in sensul bun.

    • @iulian-casianmerce4122
      @iulian-casianmerce4122 5 หลายเดือนก่อน

      si din pacate foarte multi turci nu isi dau seama ca liderul actual nu ii calca deloc pe urme lui Atatürk

    • @flomih
      @flomih 5 หลายเดือนก่อน

      Degeaba toate astea dacă ei se îndreaptă cu pasi mari spre totalitarism și conducere religioasa. Ataturk si-a dorit cu totul altceva. Turcia este stat laic doar în constituție, și acolo cât o mai fi.

  • @Frosti.HD.
    @Frosti.HD. 5 หลายเดือนก่อน +73

    Dupa 5 secunde am dat Like, nu de alta dar de fiecare data cand il aud pe omul asta, am o stare de bine, siguranta si educatie asa cum mi-a lipsit in scoala.
    Respect Horia😎

    • @alexandruchira184
      @alexandruchira184 5 หลายเดือนก่อน +2

      Ne bucuram sa auzim ca te bucura când auzi de Turcia și Attaturk

    • @lstefanescu
      @lstefanescu 5 หลายเดือนก่อน +4

      @@alexandruchira184 Este cumva o ironie aici sau gresesc? Reusitele lui Ataturk ar trebui sa fie predate in scolile din Romania ca exemplu de dragoste de tara, viziune, printre alte calitati, atat de necesare noua.

  • @AlexNeagu_1877
    @AlexNeagu_1877 5 หลายเดือนก่อน +19

    If one day, my words are against science, choose science.
    Mustafa Kemal Atatürk

  • @Titanikoss
    @Titanikoss 5 หลายเดือนก่อน +13

    Mulțumim!❤❤

  • @zenizion-zn2ro
    @zenizion-zn2ro 5 หลายเดือนก่อน +14

    Super , te urmăresc de cand aveam 5 ani acum am 9

  • @Lidia.Allison
    @Lidia.Allison 5 หลายเดือนก่อน +19

    Horia, mă uimești ești din ce in ce mai bun, dicție , claritate, documentare riguroasă, prezentare sintetică și analitică, și aș putea să enumăr încă vreo10 caracteristici elogioase dar mă opresc ca să rămână și o doză de mister.
    Turcii au o genă de cuceritori de teritorii, expansioniști, iar prin exponentul lor, Ataturk a atins apogeul dezvoltăriiTurciei.
    Nici acum nu s-au potolit din mentalitatea lor de cuceritori , dar marile puteri dictează jocurile de putere și strategiile geopolitice.👍🙂
    Mulțumesc pentru claritatea prezentării 👍se observă nuanțarea, expresivitatea și accentuarea ideilor principale👍🌟

  • @virginiadumitrescu7100
    @virginiadumitrescu7100 5 หลายเดือนก่อน +12

    Am fost martora unui eveniment care m-a impresionat. Eram în Antalya și seara după plimbare ne-am oprit în piațeta fântânilor cântătoare.Stăteam pe scaune, pe marginea unui bazin, pe niște scări. Pe jetul de apă și în sunetele muzicii,se derula un film cu imagini din toată Turcia, bazare, moschei. După un timp suficient de mare, muzica veselă și săltăreață și-a schimbat tonul, au apărut imagini serioase, parcă scene de luptă,revenea o figură a unui bărbat ce-mi părea cunoscut și în acel moment, toți turcii care erau printre turiști s-au ridicat în picioare și au stat smirnă preț de 1-2 minute cât s-au derulat imaginile de final ale filmului și spectacolului.
    Am înțeles că acela era Ataturck, pe care poporul turc îl onorează de bună voie și nesilit de nimeni, chiar dacă au trecut peste 80 de ani de la moartea lui (1938)
    Am străbătut 20 de zile Turcia din Izmir până în Trabzon și nu a existat sat sau cătun cu 20 de case, să nu aibă în centrul așezării statuia lui Mustafa Kemal Ataturck, părintele turcilor.

  • @Lidia.Allison
    @Lidia.Allison 5 หลายเดือนก่อน +6

    Te rog să faci un documentar despre Suleiman Magnificul , un personaj important pentru Turcia și nu numai.
    Uite așa învățăm istorie dintr-un limbaj viu și edificator față de unul livresc, scorțos și lemnos din cărțile de istorie.
    Mulțumesc 🙂

  • @cokkas
    @cokkas 5 หลายเดือนก่อน +16

    Am fost la Mausoleul lui Ataturk din Ankara. Erau expuse mașina, biroul, stiloul etc. etc. Un parc foarte mare. Plin de copii aduși cu autocare. Are grijă Erdogan să readucă turcii in Asia și să introducă religia in politica internă. Armata era garantul Constituției, oricând o putea reinstaura. Europa a zis că nu poate fi primită în UE cu așa regulă. Rezultatul? Erdogan se visează un nou sultan și a îngenuncheat armata, face ce vrea.

    • @octavian771
      @octavian771 5 หลายเดือนก่อน +3

      La Dolmabahce este si patul in care a fost expus dupa deces. Camera lui era cea mai mica si cea mai modesta din tot palatul fostilor sultank.

  • @Wxyz21A
    @Wxyz21A 5 หลายเดือนก่อน +19

    3 ani au trecut de când te ascult.3 ani de când adorm in fiecare seara pe aceleași videoclipuri.Nu este om lângă mama mea care sa ma liniștească la fel ca tine❤️Iar schimbarea, de ne recunoscut!💕wish you the best!!

    • @pulanceyt
      @pulanceyt 5 หลายเดือนก่อน +1

      Ba da ciudati mai sunteți unii. Asta te f*te pe tine, cum arata el. Mai sa zici ca te atingi in locuri pe voce lui. Voi nu puteți sa fiti moderati.

  • @RazvanDaba
    @RazvanDaba 5 หลายเดือนก่อน +13

    Mulțumesc mult! Ataturk a fost un om cu adevărat incredibil. Mă bucur că am aflat detalii despre viața lui.

  • @shefuone
    @shefuone 5 หลายเดือนก่อน +3

    Felicitări pentru toată munca depusă. 👏👏👏

  • @loralie_again
    @loralie_again 5 หลายเดือนก่อน +5

    Arăți super! Mă bucur că ai abordat această temă importantă din istoria Turciei🎉

  • @bubukaki100
    @bubukaki100 5 หลายเดือนก่อน +1

    Inca odata,,Felicitari🎉🤗

  • @IonutTudorica
    @IonutTudorica 5 หลายเดือนก่อน +22

    Atatürk e un geniu fara seaman. Si-a salvat poporul. In loc de Turcia era azi un Afganistan.

    • @mihaimoldo
      @mihaimoldo 5 หลายเดือนก่อน

      Din păcate eforturile lui sunt azi călcate peste de dictatorul Erdogan.

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน +2

      in loc de Turcia era o Grecie mare ( ceea ce era bine) sau poate alta gubernie ruseasca ( ceea ce era rau)...Dar indiscutabil omul potrivit la locul potrivit. Un om mare la vremuri mari.

  • @mateivalentin809
    @mateivalentin809 5 หลายเดือนก่อน +1

    Multumesc!
    Te apreciez mult pentru ce faci.

  • @lup_lup112
    @lup_lup112 5 หลายเดือนก่อน +2

    Mare respect pentru acest Om !!! 🐺♥️

  • @AlinJ.
    @AlinJ. 5 หลายเดือนก่อน +5

    Dupa parerea mea, Ataturk, prin rezultatele militare care au faurit Turcia moderna si prin ce a implementat ca mod de guvernare si principii nationale, este probabil cel mai bun lider de tara care a fost in secolul 20.

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน

      Ce zici de Charles de Gaule care a facut din curva razboiului, respectiv Franta ,membra in consiliul ONU pe picior de egalitate cu SUA si UK

  • @SuburbanPhilosophy
    @SuburbanPhilosophy 5 หลายเดือนก่อน +12

    Atatürk merita un video in Romana. hai cu share :)

  • @2nasoare845
    @2nasoare845 5 หลายเดือนก่อน +2

    Aferim,Zaiafet si ❤

  • @adrianpungan
    @adrianpungan 5 หลายเดือนก่อน +2

    Mulțumim!

  • @BlakeWater71
    @BlakeWater71 5 หลายเดือนก่อน +1

    Aceasta cădere în extaz mi i se pare lamentabila
    Ataturk a fost un călău.
    Pur și simplu !

  • @Paul20661
    @Paul20661 5 หลายเดือนก่อน +14

    Merhaba arkadaş nasılsın ?
    Türkçe biliyorum 🇹🇷
    Hehe știu oleacă de turcă,am mulți prieteni turci,gotta enjoy this vid 😁

  • @AncaNicoleta-ov6gp
    @AncaNicoleta-ov6gp 4 หลายเดือนก่อน +1

    Fă, te rog , o rubrică despre revoluții în care să discuți despre cele mai importante revoluții ale lumii .

  • @zaimeanul
    @zaimeanul 5 หลายเดือนก่อน +1

    Te rog și despre Osman, Ertugrul, suleyman Șah❤ despre întemeietorul Osman și copiii săi 😍

  • @thetruckdriver1303
    @thetruckdriver1303 3 หลายเดือนก่อน

    Cel mai mare om de stat din toata istoria Turciei !

  • @DanutPaul
    @DanutPaul 5 หลายเดือนก่อน

    @MentourPilot, does 737 have that cable between the fuselage and the vertical stabiliser?

  • @florincurca6425
    @florincurca6425 5 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc frumos pentru tot ce faceți domnule. Ploieștii prima Republică.....

  • @lstefanescu
    @lstefanescu 5 หลายเดือนก่อน +2

    Chiar daca exista unele inadvertente, nu se pronunta corect unele cuvinte din alta alimba sau nu se mentioneaza unele chestii ("binecunoscute" de catre unii, cum ar fi presupusa homosexualitate) sunt de apreciat si admirat pe de o parte munca depusa de grupul celor de la Zaiafet si pe de alta valoarea vietii lui Ataturk, din care (ambele) avem cu totii de invatat.
    Asa ca recomand ca inainte de a incepe sa aruncam cu noroi, sa incercam sa gandim la ce ar putea sa ne ajute vorbele sau actiunile celor din jurul nostru. Cu totii am avea de castigat in felul asta.
    Oricum, felicitari Zaiafet si tineti-o tot asa. Va multumesc!

  • @aurelnicolaeion3764
    @aurelnicolaeion3764 5 หลายเดือนก่อน +1

    Istanbul si Izmir oricr magazin are poza cu el❤

  • @iulianmihai2189
    @iulianmihai2189 5 หลายเดือนก่อน +4

    👏👏👏

  • @danielvatasescu2440
    @danielvatasescu2440 5 หลายเดือนก่อน +1

    Bună...!👍

  • @heinsenberg9789
    @heinsenberg9789 5 หลายเดือนก่อน +6

    Acum Erdogan are grija ca istoria moderna a Turciei sa fie uitata

  • @MavrodinBogdan
    @MavrodinBogdan 5 หลายเดือนก่อน

    Foarte bun!

  • @cupsajunior
    @cupsajunior 5 หลายเดือนก่อน +2

  • @LinaBuza
    @LinaBuza 5 หลายเดือนก่อน

    👏👏👏
    🙏🙏🙏

  • @octavian771
    @octavian771 5 หลายเดือนก่อน +1

    Salut. Multumesc. O precizare: alevii sunt, de fapt, aleviti - adeptii alevismului, o forma de mahomedanism.

  • @gabrielmoisa9978
    @gabrielmoisa9978 5 หลายเดือนก่อน +4

    Ați putea să ajutați pe tinerii din școli să înțeleagă mai multe despre istorie și politică?
    Vă văd mult mai pricepuți decât profesorii care i-am avut eu la școală

    • @SileKnife
      @SileKnife 3 หลายเดือนก่อน +1

      Asta face de 10 ani. Acum 2 ani a facut toate rezumatele pentru bacalaureat.

  • @georgegabriel7766
    @georgegabriel7766 5 หลายเดือนก่อน

    50:50 - Kemal NU a adoptat numele de Ataturk. Numele i-a fost dat de parlament si inseamna "Talal turcilor"

  • @taniamelente
    @taniamelente 5 หลายเดือนก่อน +1

    👏

  • @DavutIsmail01
    @DavutIsmail01 5 หลายเดือนก่อน

    Si eu sunt jum. Turc. Vara stau in Izmir

  • @SkyNet-82
    @SkyNet-82 5 หลายเดือนก่อน +2

    ✌️

  • @mihaibadea3288
    @mihaibadea3288 5 หลายเดือนก่อน

    Salutare.
    Numele meu e Mihai și vezi că ți-am furat startul cu Ataturk prin 2007-2008
    Caută pe Softpedia postările mele sub numele gogoroiu.
    Am scris câteva articole cu toată istoria lui Kemal cu o miștocăreală care a atras atenția unor elevi care mi-au zis că dacă eram profesor de istorie le-ar fi plăcut școala mai mult.
    Poate dacă citești postul meu și ai chef și timp îmi dai un răspuns.

  • @mr.critic
    @mr.critic 5 หลายเดือนก่อน

    👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻

  • @octaviandumitru4425
    @octaviandumitru4425 5 หลายเดือนก่อน +6

    O mica eroare, in al-2-lea razboi Balcanic, Bulgaria nu a atacat Romania ci a fost un pic invers, noi i-am atacat ,,pe din dos''

    • @AlinJ.
      @AlinJ. 5 หลายเดือนก่อน +1

      Exact, de asta au avut grudge pe noi in WWI si WWII. Pe merit, daca ma intrebi pe mine. Nu am avut ce sa cautam in al Doilea Razboi Balcanic si nu am avut de ce sa cotropim Cadrilaterul. Am facut-o doar pentru ca am putut si asta s-a intors impotriva noastra.

    • @iustinnftw
      @iustinnftw 5 หลายเดือนก่อน +1

      Nimeni in istoria românilor nu vorbeste despre ce eforturi de colonizare s-au dus in Dobrogea si Cadrilater , in Dobrogea ne-a reușit in Cadrilater nu a fost timp.

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน

      nu e corect politic... .am primit de la javrele de rusi dobrogea , un teritoriu extrem de sarac cu cel mult 15% populatie romaneasca ,la schimb cu sudul basarabiei si gurile dunarii@@iustinnftw

  • @bogdanc105
    @bogdanc105 5 หลายเดือนก่อน

    🎉❤😊

  • @mariusradu1304
    @mariusradu1304 5 หลายเดือนก่อน +2

    M-am saturat, din 2 in 2 min reclama la world of warship. Sunt satul. Este vorba de cat de DESE sunt reclamele. Mizezi pe faptul ca majoritatea iți pun video-ul sa poată dormi.. :P

  • @cristian-ioangrosan6798
    @cristian-ioangrosan6798 5 หลายเดือนก่อน +2

    Jos palaria!

  • @IstoriX.
    @IstoriX. 5 หลายเดือนก่อน +3

    32:50 Bulgaria nu ataca Romania. Romania va ataca Bulgaria pentru a cuceri Silistra si teritoriile adiacente (Cadrilaterul)

  • @georgecodrescu4160
    @georgecodrescu4160 5 หลายเดือนก่อน

    🤙

  • @TerzeaLetitia-tx7xz
    @TerzeaLetitia-tx7xz 5 หลายเดือนก่อน

    WOW❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤

  • @lup_lup112
    @lup_lup112 5 หลายเดือนก่อน +28

    Salut , arăți WOW pur și simplu , de parcă nici nu ești tu... 😮

    • @RaniaMoon
      @RaniaMoon 5 หลายเดือนก่อน +4

      Urat sa spui asta. Also, ești nou pe aici?

    • @pulanceyt
      @pulanceyt 5 หลายเดือนก่อน +1

      ​@@RaniaMoonpai altceva oamenii nu pot sa aprecieze. Tara lui bemveu. Omu a tot slabit ingrasat slabit și nu pot sa zic ca am observat.

    • @Younes_J.03
      @Younes_J.03 5 หลายเดือนก่อน +4

      Si-a propus de încă de la început sa dovedeasca tuturor ca se poate daca ai motivatie si a facut-o in repetate randuri.

    • @georgebrindoiu4903
      @georgebrindoiu4903 5 หลายเดือนก่อน

      Face fisting intermitent.

    • @ynnsktz9272
      @ynnsktz9272 5 หลายเดือนก่อน

      L-ai fute nebunule 😂😂😂

  • @octaviandanielmaria6789
    @octaviandanielmaria6789 5 หลายเดือนก่อน +1

    Mi-am comandat cartea

  • @marius.dumitru
    @marius.dumitru 5 หลายเดือนก่อน +4

    “Shakespeare wrote, Einstein thought, Ataturk built. - Bill Clinton. Cred ca asta spune destul de multe.

  • @florinleonardpetrescu4677
    @florinleonardpetrescu4677 5 หลายเดือนก่อน

    Salut. Imi place mult aplicatia Mondly. Poti sa faci un material mai comprehensiv despre aceasta aplicatie minunata?

  • @BlakeWater71
    @BlakeWater71 5 หลายเดือนก่อน +1

    Rar mi a fost dat sa aud atâta lingusire...Erai bun la adus ode iubitului Conducător.
    ...păcat ptr ca ai făcut și emisiuni bune .

  • @marianwallah6308
    @marianwallah6308 5 หลายเดือนก่อน +3

    Șaorme 😅😮😢🎉😂❤
    Kebab,urî/e😅😮😢🎉😂❤
    Rahat/baklava 😅😮😢🎉😂❤

    • @apclaudiu
      @apclaudiu 5 หลายเดือนก่อน

      fasole

  • @octavian771
    @octavian771 5 หลายเดือนก่อน +1

    Gallipoli... hai ma... nu ai auzit niciodata numele asta?

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน +2

      Ce sa-i faci ...asa e cu istoricii de pripas . Gallipoli este important atat pentru turci dar mai ales pentru Churchill, deci orice om cat de cat interesat de istoria moderna ar cam trebui sa stie atat de Gallipoli cat si cum se pronunta dracului corect Ataturk

  • @williamgabrielmortianu9325
    @williamgabrielmortianu9325 5 หลายเดือนก่อน +3

    Din întâmplare (sau nu) știu mai multe despre razboiul ăla in care s-a format Turcia modernă si asta pentru că la mine in sat există oameni care au origine in Grecia si anume megleno românii.
    O parte din povestirile lor le-am auzit eu si o parte mi le-a povestit tata mai târziu.
    Tata a fost cojocar si la noi in casă venea multă lume și fiecare povestea cate ceva. Tata îi și tragea de limbă să povestească ce au întâmpinat.
    Astfel despre Kemal Atatűrk se spune că era machidon islamizat cum erau destul de mulți. De exemplu unul povestea că nu departe de ei era un sat Noantin care se islamizase și cei care erau creștini cand auzeau pe cineva că este din Noantin îl luau la bătaie.
    - Pui la bebcea, noantineț eș ?
    - ( Pui la nenea, din Noantin ești?)
    Cand Grecia a invadat Turcia aproape că îi scoseseră pe Turci din Turcia înspre Asia dar dintr-o dată armata turcă a inceput să primească întăriri si in special artilerie de la englezi și din ce am citit mai tarziu se pare că occidentalii s-au temut că grecii dacă ocupă Asia Mică o vor ceda către ruși si atunci au schimbat tabăra si i-au ajutat pe turci. Cu artileria i-au naucit pe greci si in scurt timp au ajuns in zona Smirnei , Izmir unde era o majoritate greacă. Aceștia nu au reusit să fugă pentru că au crezut că grecii vor rezista dar cand armata turcă a atacat Izmirul cu artileria si a provocat daramarea si incendierea lui grecii s-au adunat pe țărm crezand că navele din port îi vor evacua. Erau multe nave in port , de diferite nații dar nimeni nu voia să-i ia pe greci dar un pastor american a reușit sa-i convingă pe comandanți să-i ajute pe civili să părăsească țărmul turcesc. Aristotel Onasis, copil atunci, a fost marcat de acest exod pe viață.
    Cei fugiți din Turcia si ajunși in Grecia nu aveau un loc unde să stea, o locuință și atunci autoritățile elene i-au repartizat să ocupe zonele de deal si munte unde locuiau aromânii si megleno românii. S-au iscat adevarate bătălii între greci si români iar autoritățile i-au sprijinit pe greci care au acaparat cele mai bune terenuri , case si averi ale românilor si pe cei rămași i-au obligat să învețe limba greacă in școală și le-au schimbat si numele . Grecii îi urau încă din timpuri mai vechi pentru că aromânii erau bogați, aveau mii de oi și făceau contracte cu statul otoman câștigând mulți bani. Imperiul otoman le dădea anumite privilegii legat de oierit și pășunat și grecii îi considerau un picuț cam trădători dar de dapt și românii din Balcani își doreau să scape de sub dominația otomană.
    Unii din machidoni au intrat in bandele de haiduci care luptau împotriva turcilor și pe unde îi gaseau pe turci, in special armata îi atacau chiar dacă ei erau in inferioritate. Un batran i-a povestit tatei cum o bandă a atacat un regiment de turci ( 1000 de soldați ) ori o bandă avea in jur de 100 de oameni, cel mult) . Haiducii au mers in retragere si i-au impuscat pe soldați treptat până cand soldații turci conștienți că nu îi pot înfrânge au inceput ei să se retragă. Cand au mers inainte au trecut pe lângă o tabără aromână, o stână cu mii de oi și din întâmplare un glonț l-a lovit pe un cioban rănindu-l ușor și atunci toți aromânii de la stână vreo 150 de bărbați s-au alăturat soldaților turci dar nu vedeau nimic , haiducii erau foarte bine camuflați și ucideau cu o precizie extraordinară. Cand au inceput să se retragă soldații haiducii i-au urmarit si i-au ucis pana la ultimul iar pe ciobanii aromâni i-au pândit o zi întreagă și cum ieșea câte unul să vadă de animale cum îl împușca , numai pe femei nu le împușca, așa că din toți bărbații care erau în tabără au supraviețuit doar 4 . Așa de periculoși erau haiducii !!!
    Satele armânesti erau mobile după cum erau pășunile si colindau intreaga peninsulă Balcanică.
    O astfel de bandă a fost angajată de forțe oculte să-i ucidă pe țarii Rusiei la Soci .
    Au primit o sumă foarte mare de bani cu misiunea de a ajunge in Soci cate unul, doi, cel mult trei si fiind experți in lupta cu arme diverse au anihilat gărzile si au intrat in palatul de vară al țarilor . Unul din acei bandiți a ajuns in sat la noi, in Cerna de Tulcea in 43 față de ceilalți care au ajuns in 40. El nu se putea întoarce la ai lui pentru că prima regulă a bandei era să ucidă pe cineva din familie, un părinte sau un frate, soră, etc și el așa facuse si nu mai avea intrare la ai lui. Prin urmare a cautat o apropiere de unii veri mai îndepărtați care veniseră in România . Era batran acum , avea cam 70 de ani dar era in putere și cand a venit odată pe la școală toți copiii de machidoni au fugit de el. Tata copil si el atunci a fugit si el dar adevarul l-a aflat mai târziu . Acel om a murit in timpul foametei din 46-47 și se numea Bicicà pentru că nimeni nu avea curaj să intre în curtea lui stiindu-l ucigaș de meserie.
    Mai tarziu tata cand avea vreo 20 de ani a fost pontator la CAP și avea in subordine unii din bătrânii satului printre care si rudele îndepărtate ale lui Bicica. Aflându-se la legat cuocani într-o noapte unul din ei a inceput să povestească ce-i povestise Bicicà despre uciderea țarilor la Soci. A zis că au intrat in palat si au gasit într-o cameră pe țarină și pe fata cea mare Olga și cat s-a uitat el putin prin cameră cel care era cu el le-a tăiat gâtul la amândouă. Asta se potrivește cu ceea ce am gasit ceva mai tarziu că a povestit fata mai mică cea care a ajuns dupa multe peripeții in occident . Ea spunea că auzind zgomot de luptă afară țarina le-a ascuns intr-o ascunzătoare după șemineu dar nu încăpeau toate si in plus era cu ele un caine mare care putea să dea de gol ascunzătoarea așa că țarina a rămas afară iar Olga a rămas si ea .
    Nu știa cum dar cineva s-a ocupat si a curățit locul din urma lor .
    Cand comuniștii i-au gasit pe țari a devenit repede evident că nu erau țarii adevărați ci erau niste dubluri care semănau cu ei. Întâi i-au dus in est sperând că se va uita de ei dar Lenin spusese că îi va expedia in vest . Pentru că oricum cadea vina pe comuniști, acestia au preferat să ucidă aceste dubluri si i-au îngropat la Ekaterinburg. Deși mult timp s-a spus că nu corespunde ADN-UL cu rudele lor regale din Anglia in cele din urmă s-a spus că, da, corespunde . Istoria este plină de surprize și multe din ele sunt încă ascunse .

    • @cristy4096
      @cristy4096 5 หลายเดือนก่อน +1

      Apreciez că ai scris atât! Like cine a citit tot

    • @williamgabrielmortianu9325
      @williamgabrielmortianu9325 5 หลายเดือนก่อน

      @@cristy4096 nu-i așa că e ciudat că tocmai un machidon a devenit Ata Türk - Tatăl Turciei ??

  • @parpalamihai5021
    @parpalamihai5021 5 หลายเดือนก่อน

    Comentarii ❤

  • @Magnus12k
    @Magnus12k 5 หลายเดือนก่อน

    21:21

  • @octavian771
    @octavian771 5 หลายเดือนก่อน +2

    Clipul e bine documentat. Ma deranjeaza insa pronuntiile gresite, care denota, culmea, lipsa culturii generale... nu se poate sa nu stii cum se pronunta 'Tripoli [nu Tri'poli], Ataturk etc.

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน

      Nu e bine documentat deloc , este o oda adusa unui om. Lipsesc multe evenimente importante atat prin povestea lor cat si prin consecinte , cum ar fi genocidul armean

  • @papyrider2830
    @papyrider2830 5 หลายเดือนก่อน +1

    Algoritm

  • @rodicacojoc3636
    @rodicacojoc3636 5 หลายเดือนก่อน +1

    Iml plac mult serialele turcești, unele . Pentru cei ca mine,astea sunt imaginea Turciei . Cele mai reușite din ele , au contribuit la cunoașterea acestei țări în lume. Fără viziunea acestui OM , nu ar fi fost posibil acest fapt. Și nici restul progresului realizat de această țară.

  • @octavian771
    @octavian771 5 หลายเดือนก่อน +8

    Atatürk nu se pronunta Ataturc, ci Atatiurk.

  • @iustinnftw
    @iustinnftw 5 หลายเดือนก่อน +1

    Bulgaria nu a atacat Romania , ci invers , romanii au marsaluit pana la Sofia luptandu-se doar cu holera si gospodinele de la care luau animale .

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน

      asa se face istoria dupa ureche...Ca sa nu mai zic ca mi se zdreleste auzul cand il aud cum pronunta Atatürk , se vede o incultura istorica si politica crasa, zero documentare laterala , cat de cat. Posibil sa fie un material la comanda pentru ca este cam multa linguseala si muuulte omisiuni dea dreptul impardonabile, cum ar fi genocidul armean , eveniment tragic si definitoriu pentru perioada respectiva cat si pentru caracterul elitelor turce dar si al asa zisilor progresisti ca depilda Junii Turci . Zici ca este o oda comandata de ambasada Turciei. Totusi daca le deschide unora apetitul pentru istorie , mai ales a uneoi tari foarte importante pentru istoria noastra , e bine si asa decat deloc

    • @Koba-zc2bv
      @Koba-zc2bv 3 หลายเดือนก่อน

      Și români și bulgari au murit de holera și tifos pentru ca ambele state erau atunci ca și acum corupte și înapoiate

  • @nelutughise
    @nelutughise 5 หลายเดือนก่อน

    Sa intelegem ca numele tarii provine de la numele ăstuia?

  • @pneumachina
    @pneumachina 5 หลายเดือนก่อน +2

    a-ta-türk, nu ataturc. ü nu se pronunță la fel ca u, ci mai degrabă prin țuguierea buzițelor, ca în francezul poule de cul de poule.
    cu plăcere. :)

  • @sandorgulcsovschi4424
    @sandorgulcsovschi4424 5 หลายเดือนก่อน +1

    Deja ai mai multe reclame decât pro-TV... Păcat că din cauza asta îți cam pierzi din abonați!

  • @D09657692
    @D09657692 5 หลายเดือนก่อน

    Există mitul că acest video a fost finanțat de Republica Turcă 😅

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน +1

      asa ODA rar am mai auzit , l-ar face invidios si pe Ceausescu cu ale lui cantari ale Romaniei. Ascultand ai impresia ca vorba de un Fat Frumos de poveste care salveaza o fecioara oropsita din ghearele unor nemernici balauri ...nu povestea unui dictator aparut din cenusa unui imperiu retrograd care a jefuit, violat si ucis milioane de oameni, printre care si romani, timp de secole. Glumind nitel, dar nu prea , se intoarce Stefan cel Mare in pamant la asa material scris in limba romana ...ca sa nu mai zic de Brancovenesti , Eminescu etc..

  • @stvasile
    @stvasile 5 หลายเดือนก่อน

    Horia, nu știi să folosești pluralul. Mustafa și colegii lui AU PLECAT, nu a plecat. El și sora lui AU MERS, nu a mers, etc.
    E o greșeală destul de gravă, e păcat, având în vedere conținutul foarte bun.
    Vizita lui Carol al II-lea nu a fost un succes - informație inutilă, neargumentată prin nimic, doar aruncată acolo. De ce?

  • @alexrazvan888
    @alexrazvan888 5 หลายเดือนก่อน +2

    Fake new's exista si in carti nu doar pe interntet tv ...

  • @ionitac
    @ionitac 5 หลายเดือนก่อน +1

    Pacat ca ai inceput sa mananci ceeace nu trebuie .... in 1913 (corectat) Bulgaria NU a atacat Romania.
    Chiar nu inteleg de ce ti bati joc de muncat ta??!!

    • @roznovanvladgeorge
      @roznovanvladgeorge 5 หลายเดือนก่อน +3

      În 1913*
      Dar da, Bulgaria nu a atacat România, ci vice versa. Este o greșeală minoră în contextul clipului.
      Pe de altă parte, să avem grijă la limbaj când semnalăm greșeli. Echipa Zaiafet face o treabă minunată, dar in acelasi timp dificilă. Au zeci de esee video foarte bine documentate. E normal ca la un volum de muncă de asemenea calibru să existe și mici greșeli.

    • @compteam1977
      @compteam1977 5 หลายเดือนก่อน

      Comenatariu de Taran coclit, numit Ionita; fi-mi-ar scarba de jegosi ca asta

    • @MrAndrei1221
      @MrAndrei1221 5 หลายเดือนก่อน

      Nu este o greseala minora ci una grava mai ales pentru un roman. Acel eveniment ''minor'' ne-a atras ura bulgarilor cu efecte pana in ziua de azi si cu efecte concrete cat pe ce sa fie devastatoare pentru noi ca natiune in ww1 si ww2@@roznovanvladgeorge

  • @acylonepleidian9665
    @acylonepleidian9665 5 หลายเดือนก่อน +4

    Oh uite, Kraut de Romania, nomnomnom cpm's. Si tipu a facut un docu-series de 4-5 ore. Tu nici nu te sinchisesti sa pui auto-caption sa ma dau mare la vestici ce jmen e Romania.

    • @leme5639
      @leme5639 5 หลายเดือนก่อน

      ar trebui.

    • @DacianRider
      @DacianRider 5 หลายเดือนก่อน +3

      autist comment

    • @UnchiuBaros
      @UnchiuBaros 5 หลายเดือนก่อน +4

      Ce ai ma puță nu ai primit doza de tedi pe ziua de azi?

    • @beinurnurla1197
      @beinurnurla1197 5 หลายเดือนก่อน

      E calumea ce a făcut Kraut, dar de ce nu ar fi de apreciat ce au făcut și cei de la Zaiafet

    • @AlinJ.
      @AlinJ. 5 หลายเดือนก่อน +1

      Seria lui Kraut despre Turcia este excelenta din toate punctele de vedere, dar sa-mi bag pl daca inteleg ce s-a intamplat in capul tau cand ai scris comentariul asta.

  • @d.m.187
    @d.m.187 5 หลายเดือนก่อน

    Spune taticutule ca era si homosexual.Toata lumea stia...asa ca chestia cu femeile nu prea tine.

    • @ynnsktz9272
      @ynnsktz9272 5 หลายเดือนก่อน

      Până la urmă era un adevăr

  • @TwiceLoveful
    @TwiceLoveful 5 หลายเดือนก่อน +1

    Romania vrea sa da o parte din Romania la tiganii sau la Unguri??? Trebuue sa faci empatie. Atatürk a fost al nostru la Turci .

  • @mezgateros1682
    @mezgateros1682 5 หลายเดือนก่อน +1

    Mulțumim!

  • @gabrielpopa3387
    @gabrielpopa3387 5 หลายเดือนก่อน

    👏👏👏