”Nu mai sînteți copii cărora să li se povestească basme frumoase...” E valabil mai ales pentru cei spălați pe minte de comuniști, care sînt la pensie acum dar și restul care au preluat după dictare, versiunea mistificată a istoriei românilor. Orice părinte responsabil ar recomanda pentru studiu acest minunat material, copilului său.
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar. este vorba de un curent negativist antinaționalist finanțat de Soros și de unele organisme occidentale în toate țările din Balcani. Unele au respins oficial curentul. Academia bulgară, de exemplu, a afirmat clar că nu va renunța la Istoria materialistă. Scopul curentului este de a elimina „naționalismul”, pe care îl consideră peiorativ o formă de extremism, deoarece întreține tensiunile etnice și poate exploda în conflicte într-o zonă care trebuie să fie o piață liniștită.
Sincer, nu sunt deloc amatoare de istorie, dar sunt nevoita s-o invat pe cea a romanilor pana in Iulie cand am proba scrisa la BAC..Profesorul meu mi-a recomandat aceste povestiri si sper din tot sufletul sa imi fie de folos!:)
Citesc opinii care ma uimesc. Probabil nu au ascultat tot playlistul. Romania pana la venirea rusilor era pe un drum bun. Daca aveam norocul sa ramanem de partea capitalistilor, aveam alt viitor in mod cert. Dar asta a fost istoria si contextul, din pacate.
Nu te lasa uimit: Djuvara e roman si prezinta in mod subiectiv, dupa cum recunoaste si el, lucrurile. Le prezinta intr-o lumina favorabila romanilor si da vina pe "altii" pentru primitivismul nostru, la fel cum fac nationalistii.
Am cartea. Mia plăcut sa o citesc. Nu am înțeles de ce era criticat. Istoria nu e ceva fix. Tot timpul apar noi descoperiri și noutăți. Nici despre Primul și Al Doilea război Mondial nu știm tot adevărul. Rusii încă nu au deschis toate arhivele din cele doua războaie mondiale. Deci nici noi nu avem cum sa știm cu certitudine ce sa intamplat acum 1000 sau 2000 ani.
omu' nu stie prea bine istoria....din vremea romanilor, getii erau si la sud de dunare toata Bulgaria de azi...a pomenit de Burebista...da nu a spus ca ce intindere a avut regatul ....lui Buruista Tyragetus
Magulitor. Eu cred ca fericirea vine mai mult de la ce am postat, nu de la cine a avut intentia de a posta. Va urez auditie placuta si o minunata lectie de istorie.
domnule Horia Cretan..Dacii nu erau barbari mai omule era o civilizatie antica impreuna cu Grecii si cei din Roma :)) te referi la traci celti goti etc ei erau barbari
o mica scapare sa-i zic: acum 2000 de ani n-aveau cum sa apara indo-europenii cand ne-am fi aflat in plina epoca romana. Tocmai ce s-au implinit 2000 de ani de la moartea lui Augustus.
indo-europenii nu sunt un popor specific si indo-europeana nu este o limba. Sunt termeni cu care istoricii au peticit istoria. Sunt termeni inventati ce definesc notiuni fictive sau foarte, foarte abstracte. De ex., si-au pus intrebarea: de unde se trag toate limbile europene? Pai trebuie sa se traga dintr-o singura limba, haide sa ii spunem "indo-europeana". Argumentele pentru ea sunt teoretice si imaginative, nicidecum reale. Cand se vorbeste de indo-europeni probabil se refera la anumite valuri de populatii dintr-o anumita zona, ca iranienii, sirienii si valurile turcice.
@robertsabotici Salut Robert, Ascult la Neagu Djuvara - Istoria Romanilor (povestita); mi se pare extrem de interesanta si importanta aceasta 'carte audio'. Multumesc pentru efortul facut sa o pui pe TH-cam. Te rog frumos sa-mi spui daca exista de vinzare. Am cautat la ITunes si nu am gasit-o. Multumesc, Razvan
Problema, nu este "ce a fost", problema este "ce este". Dar in scurt istoria romanilor, a fost o alianta intre Barbarii Daci si Hunii din Mongolia sau mai bine explicat de Chinezi aruncati din China. Impreuna au impins Romani afara din tara si au impartit un teritoriul in doua, Hunii au ales teritoriul care acum se numeste Ungaria si Barbarii Daci au ales teritoriul care acum se numeste Romania. Problema este ca acum Romania apartine tuturor in lume si Romanilor nu le apartine decit trecutul.
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar.
Mare noroc a czut pe acei care citesc azi aiurelile lui Neagu ca raposatul a murit in luna ianuarie 2018. Asa ca cine-l citese nu o sa mai aiba ocazia sa fie indopat cu istoria mincinoasa a romanilor.Neagu se pretinde ca a fost mare specialist in istoria romanilor dar eu pretend ca in accord cu ce a scris in filmuletele lui despre istoria romanilor a fost numai obatare de joc a celor care au citit si au inteles ca asa a fost istoria romanilor. PE SCURT SI RESPICAT: Romania SI ROMANII EXISTA NUMAI DE 159 DE ANI CAND SA UNIT MUNTENIA CU MOLDOVA.NU EXISTA NICI CEA MAI MICA SAU SUBREDA DOVADA CA DACII CI SAU FARA GETI CU SAU FARA ALTII AU FOST STRMOSII MUNTENILOR SI A MOLDOVENILOR. CA NU ESTE ASA TOCMAI SUNT MULTE DOVEZI.ROMANII SI STATUL ROMAN AU FOST INFINTATI DE O GRAMADA DE POPOARE SI TRIBURI CUM SI DE TZIGANI SI EVREI . MARE AMESTECATURA CARE DEPINDE DE NATURA UMANA DE PE GLOB.DESTUL CU PROSTIILESTRAMOSILOR DACI GETI SI INCA ZECI DE POPOARE CARE AU TRECUT PRIN TERITORIULROMAN SI AU LASAT SEMINTELE LOR PE DRUM.
daca nu e un tradator,atunci cum explica el ca in vara 1989 la Budapesta unde a semnat alaturi de alti tradatori acea "Declaratie de la Budapesta iunie 1989" (impunerea autonomizarii Transilvaniei sub control international cu dubla conducere politica maghiara si romana).... ????????
ii aroman..dar spune-mi tu ce stii despre cultura cucuteni s.a.m.d?esti tu cumva istoric?culturile astea de camp pe care le-ai insirat nu se afla in tara ta daca vrei sa stii..nu apartin istorie daco-romane
Oare nu vă surprinde DE CE Neagu Djuvara şi Lucian Boia au fost scoşi în faţă după lovitura de stat din decembrie 1989 ? Geto Dacul întreabă pe nosferatuera DE CE minte Djuvara. Ei bine, prima MINCIUNĂ o spune Djuvara la min. 1:53 când spune că în decembrie 1989 a fost...revoluţie. Şi apoi ele se înlănţuie până la sfârşitul acestei cărţi pentru...ATENŢIE !!...tineri. Deci TREBUIE să li se bage în cap din tinereţe ceea ce acest "istoric amator", cum chiar el se defineşte, bate toba de-a lungul şi latul librăriilor româneşti. Alte minciuni ale domnului Djuvara, mult prea promovat postdecembrist, în timp ce istorici ADEVĂRAŢI sunt marginalizaţi şi reduşi la tăcere, ei da, ni se spune că suntem ba sirieni, ba cumani. De ce ? Pentru că aşa vrea Djuvara şi noi trebuie să-l credem pentru că i se acordă credit de către STRĂINII ANTI-români care au pus din nou ghearele pe România. Neagu Djuvara şi Lucian Boia (dar şi Teşu Solomovici, ultimii doi fiind evrei) sunt noii "Mihail Roller", modificatorii istoriei românilor, istorie care TREBUIE să arate AŞA cum vor acei STRĂINI ANTI-români care ne distrug necontenit de 26 ani. NU-i mai citiţi pe aceşti 3...istorici ! Căutaţi ISTORIA NOASTRĂ spusă de cei care nu sunt popularizaţi, ADEVĂRAŢII ROMÂNI obstrucţionaţi, marginalizaţi, ba chiar ameninţaţi cu moartea pentru încercările lor de a dezvălui ceea ce nu trebuie să aflăm.
Nu au fost "scosi" in fata dupa lovitura de stat. Ei au fost tot timpul acolo, doar ca a) ori nu scriau, de frica comunistilor si b) zicerile lor si scrierile lor erau cenzurate si nu apucau lumina tiparului. Comunistii duceau o manipulare si o propaganda extrem de eficienta, taiau tot ce nu era in spiritul stramosului din daci si romani. Ca Djuvara nu e istoric, asta e ok, dar in ce priveste "istorici ADEVARATI" te inseli. Ai fi surprins ca toti istoricii straini spun de cumani si slavi ca stramosii romanilor, nu cred in continuitatea daco-romana, ba chiar se duc intr-acolo incat cred ca populatia romana (vlaha) s-a format langa Albania, la sud de Dunare, si era constituita din iliri. Unii istorici sunt marginalizati si redusi la tacere - da, mi se pare normal, daca esti istoric roman si vorbesti de "marele imperiu dacic" si ca limba latina se trage din daca, ca romanii au fost primii in Ardeal (cand statul Ungur dateaza din 1000 E.N. si nici nu era vorba de romani pe acolo) - astea sunt batai de camp.
"Ce greu a putut trage-o la Paris intre timp ce noi muream de frig." Deci, ce-ar trebui sa faca? Sa se intoarca in tzara stiind ca il va astepta suferintza, saracie, si foame? O fost un tradator ca o ales sa isi apare viata? Nu stiu cum gandesti, dar cel putin ma bucur ca nu esti pro-comunist ca multi altii in ziua de azi care neaga ca o fost rau sub regimul Ceausist. Macar atata.
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar.
@@regelemihai sunteti analfabet functional ? Nu pricepeti ce cititi ? Eventual , daca nu e un efort prea mare pt dvs, cumparati cartea lui Cazacu, asa aflati exact cum l-a facut praf !
@@mariabusuioc3599 Deci dvs. nu sunteti in stare sa va argumentati punctul de vedere, dar eu sunt analfabetul??? "Cumparati cartea" nu este un argument, doamna. Poate ati dormit la scoala, dar nu aveti cele mai elementare notiuni ale retoricii. "l-a făcut praf într-o carte specială" nu este un argument, este doar o declaratie. Astfel de declaratii poate sa faca orice idiot. Mai increcati o data...
Doamne ce apucatura de evreu, sa faci o caseta cu asa ceva, si sa le-o prezinti acelor oameni amarati si ne-informati, proaspat iesiti din comunism (daca au iesit inca), doamne fereste... Si voi mai continuati sa-l ascultati? Va bazati pe tonul lui? "e o povestire asa fara interese, pare cum se cade, sigur graieste adevar, de ce ne-ar minti?" doamne fereste......
Foarte frumoasa aceasta opera!
Fara indoiala omul e un geniu. Am cel mai mare respect pentru el.
”Nu mai sînteți copii cărora să li se povestească basme frumoase...”
E valabil mai ales pentru cei spălați pe minte de comuniști, care sînt la pensie acum dar și restul care au preluat după dictare, versiunea mistificată a istoriei românilor.
Orice părinte responsabil ar recomanda pentru studiu acest minunat material, copilului său.
Foarte frumoasa acesta istorie pe care a-ți spus-o!
Un adevarat istoric!
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar.
este vorba de un curent negativist antinaționalist finanțat de Soros și de unele organisme occidentale în toate țările din Balcani. Unele au respins oficial curentul. Academia bulgară, de exemplu, a afirmat clar că nu va renunța la Istoria materialistă. Scopul curentului este de a elimina „naționalismul”, pe care îl consideră peiorativ o formă de extremism, deoarece întreține tensiunile etnice și poate exploda în conflicte într-o zonă care trebuie să fie o piață liniștită.
Sincer, nu sunt deloc amatoare de istorie, dar sunt nevoita s-o invat pe cea a romanilor pana in Iulie cand am proba scrisa la BAC..Profesorul meu mi-a recomandat aceste povestiri si sper din tot sufletul sa imi fie de folos!:)
bv.....pt un adevarat istoric contemporan!
singurul istoric care spune adevarul
Robert, ne-ai facut fericiti cu aceasta postare ...
robert sabotici, ai avut o idee excelenta!!! excelenta!!! felicitari!!! :D
Numai doctori in istorie pe aici. Genii in ale istoriei.
Minunat!
o buna initiativa. felicitari si multumiri domnului Neagu Djuvara
unul dintre putinii'' tantari'' de valoare.respectele mele
multumesc pentru postare!!!
singurul istoric din Romania care spune adevarata istorie a Transilvaniei Valahiei si Moldovei
Citesc opinii care ma uimesc. Probabil nu au ascultat tot playlistul. Romania pana la venirea rusilor era pe un drum bun. Daca aveam norocul sa ramanem de partea capitalistilor, aveam alt viitor in mod cert. Dar asta a fost istoria si contextul, din pacate.
Nu te lasa uimit: Djuvara e roman si prezinta in mod subiectiv, dupa cum recunoaste si el, lucrurile. Le prezinta intr-o lumina favorabila romanilor si da vina pe "altii" pentru primitivismul nostru, la fel cum fac nationalistii.
Am cartea. Mia plăcut sa o citesc. Nu am înțeles de ce era criticat. Istoria nu e ceva fix. Tot timpul apar noi descoperiri și noutăți. Nici despre Primul și Al Doilea război Mondial nu știm tot adevărul. Rusii încă nu au deschis toate arhivele din cele doua războaie mondiale.
Deci nici noi nu avem cum sa știm cu certitudine ce sa intamplat acum 1000 sau 2000 ani.
omu' nu stie prea bine istoria....din vremea romanilor, getii erau si la sud de dunare toata Bulgaria de azi...a pomenit de Burebista...da nu a spus ca ce intindere a avut regatul ....lui Buruista Tyragetus
Magulitor. Eu cred ca fericirea vine mai mult de la ce am postat, nu de la cine a avut intentia de a posta. Va urez auditie placuta si o minunata lectie de istorie.
cu doua cuvinte nu ai schimbat nimic..te rog spune cu ce a mintit Neagu Djuvara?
domnule Horia Cretan..Dacii nu erau barbari mai omule era o civilizatie antica impreuna cu Grecii si cei din Roma :)) te referi la traci celti goti etc ei erau barbari
cum pot downloada?
...eu nu sunt istoric ...ma ocup cu vestirea Primaverii...!
o mica scapare sa-i zic: acum 2000 de ani n-aveau cum sa apara indo-europenii cand ne-am fi aflat in plina epoca romana. Tocmai ce s-au implinit 2000 de ani de la moartea lui Augustus.
Dude, inregistrarile astea nu sunt din 2015, ci din 1995, aproximativ. Gandeste si tu putin inainte sa deschizi gurita.
indo-europenii nu sunt un popor specific si indo-europeana nu este o limba. Sunt termeni cu care istoricii au peticit istoria. Sunt termeni inventati ce definesc notiuni fictive sau foarte, foarte abstracte. De ex., si-au pus intrebarea: de unde se trag toate limbile europene? Pai trebuie sa se traga dintr-o singura limba, haide sa ii spunem "indo-europeana". Argumentele pentru ea sunt teoretice si imaginative, nicidecum reale. Cand se vorbeste de indo-europeni probabil se refera la anumite valuri de populatii dintr-o anumita zona, ca iranienii, sirienii si valurile turcice.
@robertsabotici
Salut Robert,
Ascult la Neagu Djuvara - Istoria Romanilor (povestita); mi se pare extrem de interesanta si importanta aceasta 'carte audio'. Multumesc pentru efortul facut sa o pui pe TH-cam.
Te rog frumos sa-mi spui daca exista de vinzare. Am cautat la ITunes si nu am gasit-o.
Multumesc,
Razvan
puteai sa pui poze in clip cu harta romaniei :D
Problema, nu este "ce a fost", problema este "ce este". Dar in scurt istoria romanilor, a fost o alianta intre Barbarii Daci si Hunii din Mongolia sau mai bine explicat de Chinezi aruncati din China. Impreuna au impins Romani afara din tara si au impartit un teritoriul in doua, Hunii au ales teritoriul care acum se numeste Ungaria si Barbarii Daci au ales teritoriul care acum se numeste Romania. Problema este ca acum Romania apartine tuturor in lume si Romanilor nu le apartine decit trecutul.
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar.
Mare noroc a czut pe acei care citesc azi aiurelile lui Neagu ca raposatul a murit in luna ianuarie 2018. Asa ca cine-l citese nu o sa mai aiba ocazia sa fie indopat cu istoria mincinoasa a romanilor.Neagu se pretinde ca a fost mare specialist in istoria romanilor dar eu pretend ca in accord cu ce a scris in filmuletele lui despre istoria romanilor a fost numai obatare de joc a celor care au citit si au inteles ca asa a fost istoria romanilor. PE SCURT SI RESPICAT: Romania SI ROMANII EXISTA NUMAI DE 159 DE ANI CAND SA UNIT MUNTENIA CU MOLDOVA.NU EXISTA NICI CEA MAI MICA SAU SUBREDA DOVADA CA DACII CI SAU FARA GETI CU SAU FARA ALTII AU FOST STRMOSII MUNTENILOR SI A MOLDOVENILOR. CA NU ESTE ASA TOCMAI SUNT MULTE DOVEZI.ROMANII SI STATUL ROMAN AU FOST INFINTATI DE O GRAMADA DE POPOARE SI TRIBURI CUM SI DE TZIGANI SI EVREI . MARE AMESTECATURA CARE DEPINDE DE NATURA UMANA DE PE GLOB.DESTUL CU PROSTIILESTRAMOSILOR DACI GETI SI INCA ZECI DE POPOARE CARE AU TRECUT PRIN TERITORIULROMAN SI AU LASAT SEMINTELE LOR PE DRUM.
Pacat ca calitatea audio e proasta -240p-
cautati MIRCEA DOGARU
daca nu e un tradator,atunci cum explica el ca in vara 1989 la Budapesta unde a semnat alaturi de alti tradatori acea "Declaratie de la Budapesta iunie 1989" (impunerea autonomizarii Transilvaniei sub control international cu dubla conducere politica maghiara si romana).... ????????
ne spui si noua in ce carte ai citit tu de Buruista Tyragetus? Sau ai vazut macar o harta a Daciei sub domnia lui Burebista?
Harta editata de comunisti? Da, am vazut-o, Dacia si Republica Socialista Romania erau super puteri.
hai sa va spun acuma cine e(ste) / sunt romanii
esti istoric?nu am auzit de tine..cauta pe wikipedia in toate limbile si invata istorie
8 n-au apreciat ???
H
ii aroman..dar spune-mi tu ce stii despre cultura cucuteni s.a.m.d?esti tu cumva istoric?culturile astea de camp pe care le-ai insirat nu se afla in tara ta daca vrei sa stii..nu apartin istorie daco-romane
imperiul Asanestilor..nu erau traci erau de origine cumana
Oare nu vă surprinde DE CE Neagu Djuvara şi Lucian Boia au fost scoşi în faţă după lovitura de stat din decembrie 1989 ? Geto Dacul întreabă pe nosferatuera DE CE minte Djuvara. Ei bine, prima MINCIUNĂ o spune Djuvara la min. 1:53 când spune că în decembrie 1989 a fost...revoluţie. Şi apoi ele se înlănţuie până la sfârşitul acestei cărţi pentru...ATENŢIE !!...tineri. Deci TREBUIE să li se bage în cap din tinereţe ceea ce acest "istoric amator", cum chiar el se defineşte, bate toba de-a lungul şi latul librăriilor româneşti. Alte minciuni ale domnului Djuvara, mult prea promovat postdecembrist, în timp ce istorici ADEVĂRAŢI sunt marginalizaţi şi reduşi la tăcere, ei da, ni se spune că suntem ba sirieni, ba cumani. De ce ? Pentru că aşa vrea Djuvara şi noi trebuie să-l credem pentru că i se acordă credit de către STRĂINII ANTI-români care au pus din nou ghearele pe România. Neagu Djuvara şi Lucian Boia (dar şi Teşu Solomovici, ultimii doi fiind evrei) sunt noii "Mihail Roller", modificatorii istoriei românilor, istorie care TREBUIE să arate AŞA cum vor acei STRĂINI ANTI-români care ne distrug necontenit de 26 ani. NU-i mai citiţi pe aceşti 3...istorici ! Căutaţi ISTORIA NOASTRĂ spusă de cei care nu sunt popularizaţi, ADEVĂRAŢII ROMÂNI obstrucţionaţi, marginalizaţi, ba chiar ameninţaţi cu moartea pentru încercările lor de a dezvălui ceea ce nu trebuie să aflăm.
Nu au fost "scosi" in fata dupa lovitura de stat. Ei au fost tot timpul acolo, doar ca a) ori nu scriau, de frica comunistilor si b) zicerile lor si scrierile lor erau cenzurate si nu apucau lumina tiparului. Comunistii duceau o manipulare si o propaganda extrem de eficienta, taiau tot ce nu era in spiritul stramosului din daci si romani. Ca Djuvara nu e istoric, asta e ok, dar in ce priveste "istorici ADEVARATI" te inseli. Ai fi surprins ca toti istoricii straini spun de cumani si slavi ca stramosii romanilor, nu cred in continuitatea daco-romana, ba chiar se duc intr-acolo incat cred ca populatia romana (vlaha) s-a format langa Albania, la sud de Dunare, si era constituita din iliri. Unii istorici sunt marginalizati si redusi la tacere - da, mi se pare normal, daca esti istoric roman si vorbesti de "marele imperiu dacic" si ca limba latina se trage din daca, ca romanii au fost primii in Ardeal (cand statul Ungur dateaza din 1000 E.N. si nici nu era vorba de romani pe acolo) - astea sunt batai de camp.
"Ce greu a putut trage-o la Paris intre timp ce noi muream de frig."
Deci, ce-ar trebui sa faca? Sa se intoarca in tzara stiind ca il va astepta suferintza, saracie, si foame? O fost un tradator ca o ales sa isi apare viata? Nu stiu cum gandesti, dar cel putin ma bucur ca nu esti pro-comunist ca multi altii in ziua de azi care neaga ca o fost rau sub regimul Ceausist. Macar atata.
La Djuvara este o fantezie totală, lipsită de orice subtilitate, mai bine exprimată categorial de Țuțea: „Bate câmpii!” Profesorul Matei Cazacu l-a făcut praf într-o carte specială, pe care istoricii o citesc râzând, bătrânul, care își speculează senectutea ca și cum ar reprezenta o autoritate culturală, fiind pur și simplu ilar.
@@mariabusuioc3599 Bateti din gura fara sa ziceti nimica specific. Adica, ce? Cum l-o "facut praf?"
@@regelemihai sunteti analfabet functional ? Nu pricepeti ce cititi ?
Eventual , daca nu e un efort prea mare pt dvs, cumparati cartea lui Cazacu, asa aflati exact cum l-a facut praf !
@@mariabusuioc3599 Deci dvs. nu sunteti in stare sa va argumentati punctul de vedere, dar eu sunt analfabetul??? "Cumparati cartea" nu este un argument, doamna. Poate ati dormit la scoala, dar nu aveti cele mai elementare notiuni ale retoricii. "l-a făcut praf într-o carte specială" nu este un argument, este doar o declaratie. Astfel de declaratii poate sa faca orice idiot.
Mai increcati o data...
@@regelemihai Da, sunteti analfabetul dovedit !
Doriti meditatii gratuite ?
Eu macar am fost la scoala, dumneata esti la nivelul gimnaziului ....
Lasane Giuvara si dute in Franta ca n-ai invatat nimic.
1.O idee feozavă!
2. 1 minut de muzică din 10 minute??? WTF? 10%!
Doamne ce apucatura de evreu, sa faci o caseta cu asa ceva, si sa le-o prezinti acelor oameni amarati si ne-informati, proaspat iesiti din comunism (daca au iesit inca), doamne fereste... Si voi mai continuati sa-l ascultati? Va bazati pe tonul lui? "e o povestire asa fara interese, pare cum se cade, sigur graieste adevar, de ce ne-ar minti?" doamne fereste......
Dar eu credeam ca oamenii au iesit destul de informati din comunism, cu concepte gen daci, romani, granarul europei etc.