Din pacate cand vine vorba de valori morale pe internet cred ca s-a dovedit foarte clar ca acestea nu exista la foarte multe persoane... Foarte trist ce s-a intamplat si tocmai de aceea cred ca noi, creatorii de continut trebuie sa fim constienti de ceea ce promovam si sa evitam sa incurajam lumea la ura, certuri, violeta etc. Totusi, casca jos in fata ta pentru decizia luata si mai mult ca sigur dreptatea nu va intarzia sa apara.
Un prieten deal meu mia zis să-l ajut la un video și făcusem un chalange și un băiat mia zis că ma văzut într-un video. Atunci a fost cel mai rău moment din viața mea . Băiatul ăla a început să mă înjure și să mă bată eu reușisem să scap dar următoarea zi stătea în fața blocului meu. Eu l-am văzut pe geam și nu am mai ieșit de două săptămâni că stătea doar în fața blocului meu. Peste două săptămâni ieșise și nu mai iera acolo și aflasem că se mutase în moldova
Este foarte adevărat ce zici dar și legea este de așa natură încât spiritul civic este blocat. Și este foarte trist și periculos că poate chiar să și omoare în plină zi și stradă. Îți doresc să ai parte de ocrotirea Lui Dumnezeu și de dragostea Lui 🙏🙏🕊️🤗🌹🌹🌹🌹🌹🌹💝 Viața ta are preț și ai valoare
Eu si prietena mea ne plimbam prin oras(nu mai stiu exact motivul de ce aveam nevoie sa dam un telefon)si telefonul ei(ea era singura care avea telefonul la ea) era descarcat. Am cerut ajutor multor oameni si unul dintr e acei oameni era o femeie in varsta si cand i am cerut ajutorul a spus asa:"nu v a dau telefonul maica,ca generatia voastra stie numai sa fure"...intr un final am gasit pe cineva care sa ne ajute. Mult respect acelui domn care ne a ajutat.
Bianca, imi pare extrem de rau ca ai trecut prin asta, e oribil si nimeni nu ar trebui sa pateasca asa ceva. Nu ai voie sa lovesti o alta persoana, mai ales o fata fara aparare. Te rog sa mergi pe cale legala pana la capat si sa nu lasi lucrurile asa. Omul asta merita sa plateasca pentru ceea ce v-a facut! Cat despre cei care n-au reactionat, cred ca e momentul sa vorbim, sa le spunem oamenilor sa nu ramana nepasatori la astfel de lucruri. Poti ajuta un om doar sunand tu la politie in locul lui, asta daca nu vrei sa-i dai efectiv telefonul, dar nu e ok sa ignori o persoana care poate pati ceva grav din cauza lipsei tale de reactie. Suntem cu totii alaturi de tine! Be strong!
O singura mentionare! Imi pare rau ca s a intamplat incidentul acesta si consider nedemn de latura umana actiunea acela a individului! Pe individ nu doresc sa l judec ca nu am trait datele, experientele, trairile lui si nu am acest drept! Nu inteleg un singur lucru, cum adica mai ales o fata neajutorata? Un baiat nu poate fi neajutorat in fata abuzului fizic? Nu e si el tot un suflet? Be equal! Durerea emotionala e si la baieti si la fete la fel!
www.aktual24.ro/tag/romeo-rasdan/ Cred ca este el, are tatuaj pe mana dreapta..dar in video-ul lui Bianca are pe mana stanga..eu cred ca Bianca a modificat/reversat video-ul, si asta poate sa fie o solutie.. ce parere aveti?
@@thesplinter1720 pai atunci este clar ca se vorbeste despre un om cu acelasi temperament practic si mie mi se pare ca seamana gen daca te uiti la filmare atent iti dai seama ca are un corp aproape identic
Ai cea mi mare dreptate,cât de idiot sa fi să nu dai un nenorocit de telefon unui om care vine sa te roage să sune la poliție sau să își sune părinții din moment ce iti spune ca a fost bătută pe strada.in tara noastra sau chiar in ziua de azi contează mai mult cum te îmbraci pentru a putea fi ajutat. Cred ca si noi copii de 11-12 ani gandim mult mai bn decat oamenii aia!
În această poveste pe care ai explicato frumos, este ca, unii oameni sunt răi unii cu alții și nu ai ce să le faci, chiar dacă îi enervezi sau ii superi, ei nu o să te lase in pace, din contra, pot face un lucru ca acesta care la-ti pățit voi si nu o să fie ok, deci aveți grijă unii de ceilalți ca nu stiti ce poate face un prost ca ala. Stay strong, Bie 🙏🏻💞
@@davidtehnica2213 Boschetarii nu au air force. Boschetarii nu au haine. Și chiar de ar fi boschetară, de ce să nu ajute nimeni? Atât de important e? Suntem în 2023, nu îmi vine să cred că mai sunt oameni care judecă după aspect ca tine..
@@astroluminata normal ca e important sa ajuti oamenii eu doar ziceam care e primul instinct cand o vezi pe una agitata in ultimul hal si imbracata ca ea. ai crede ca e drogata sau ceva .Si prin boschetara m am referit ca ea se crede mai presus de multe fete ca vai ce stil are ea dar de fapt arata ca un baietel handicapat de 10 ani.. vai de mortii ei =))
Bie, gândește te ca tu ai dovezi și nu ai fost singura, gândește te dacă erai singura și nu aveai dovezi, nu aveai ce i face. Foarte bine, ca ai spus ce ai pățit!
Când am auzit poveatea, am rămas șocată și am inceput sa plâng instant când am vazut ca încă mai exista oameni cu atâta agresivitate și "putere" ..... #RespectBie ❤❤❤
Imi pare asa rau! Sper ca acum când citești acest comentariu (dacă o faci) ești super fericita și ai uitat de cele întâmplate. Îți doresc numai bine atât ție, dar și lui Brandi. Bine ca nu ați pățit ceva mult mai rău. Celor care au trecut prin chestii asemănătoare (nu neaparat la fel) le doresc și lor numai bine.
M-a șocat foarte tare ceea ce ai spus. Am observat că, în general, pe lângă faptul că esti influencer, ești un om foarte empatic. Mereu am apreciat calmul și zenul tău, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Proud of you❤️
În Germania sunt niște stickere pe care scrie "insula de ajutor", înseamnă dacă ai nevoie de ajutor poți întra acolo și eu te vor ajuta. Ar trebui sa fie pe tot pământul asa ceva, și nu numai în aici în Germania
Daca. spui o prostie sau faci una, mai exista o sansa faci pe prostul sa ajungi "Vulpita - Viorel" sa fie niste "Vedete" sa te promoveze ca esti prost sa isi bata cioaca de tine. MUIE TV!
“ Exista doua motive pentru care nu avem încredere in oameni: Primul pentru ca nu ii cunoaștem, iar al doilea pentru ca ajungem sa îi cunoaștem. “ ( Anonim ) Acest citat spune totul despre oamenii din ziua de azi ...
@@armedecko da frate e fake, s-au machiat astfel încât să pară că sunt loviți și l-au plătit pe ăla să reacționeze așa. Tu realizezi ce vorbești? Sper să nu ai parte de așa ceva ca să-ți dai seama că nu e fake.
Scuză-mă, dar când intri îmbrăcat ca un hipster nici eu nu o să "sar" din prima să ajut. Degeaba zice că de ce e judecată după cum se îmbracă. Asta face și ea 100%. Nu îl vezi pe om ca având personalitatea corespunzătoare vestimentației, dacă nu îl cunoști?
Mihai EL cat de superficial, sincer. indiferent de cum e imbracat omul, daca e in pericol si ai posibilitatea, il ajuti. nu te doare sa scoti telefonu din buzunar si sa suni la 112.
@@emil.mihai095 mai întâi de toate trebuie sa asculți povestea acelui om, si daca vezi ca are nevoie de ajutor te oferi sa il ajuti, pana la urma nu un lucru material este mai important, ci omul, plus ca acele locuri unde a fost ea erau publice, erau camere peste tot, angajații magazinului sau ai farmaciei știau asta si totusi nimic..
Cat doare sa o vedem pe Bie in lacrimi, cand ea a fost cea care ne-a facut sa radem mereu..Bie we're here fy!!Chestiile astea nu trebuie să mai existe în 2020 si....niciodata!!!
Superb specimen "dezvoltatorul" se observă după vorbă, după port cum a devenit dezvoltator și că locul lui, într-o lume legală, e la pușcărie sau cel mult la măturat străzi.
Și dacă erai o “boschetara” așa cum credea lumea, ce dacă? Un om al străzii nu are dreptul sa ceara ajutor? Nu are dreptul la viața? Nu mă mai surprinde nimic, sunt scârbită.
Fii te rog mai atentă pentru că ea nu se referă la asta. Toți avem drepturi. Doar că ,,boschetarii" sunt mai puțin credibili. Și da, din păcate sunt văzuți mai diferit în societate. O seară frumoasă!
Doamne ce HANDICAPAȚI de oameni ăștia trebuie sa fiu luați de Vlad țepeș ca el știe ce sa faca. Și rasisți ăștia sa suga ceva dar nu spun ca nu vreau sa fiu rau . Chiar imi pare rau de tine ca eu sunt din Ilfov și nu pot face nimic. CE MAMA NAIBI SE INTAMPLA mai întâi Colo acum tu . De recomandate sa ai un device de SOS parca daca nu ma înșel . Dc nu există pace? Si ăștia cu probleme se nervi mai cumparațiva calmante daca sunteți așa de tupeiști . Am ajuns sa vad ca lumea vrea: bătaie etc . Ba voi sunteți normali la cap ma . Sa dai într-o fata simt ca dau în mama. Dar nici sa te bați nu este ok. Sper sa fie vazut de toți . Pace✌✌✌
Iulia Georgiana Da, așa este, sunt mai puțin credibili, dar la cum s-au comportat oamenii aia cu ea, asta au dat de înțeles - ca o persoana a străzii nu are dreptul sa fie ajutata când este in pericol sau speriata. Seara frumoasa și ție! :)
Mie mi-e milă , eu sper că poliția să facă dreptate deoarece nimeni nu trebuie sa se comporte așa , și ai dreptate dacă nu e telefonul lui nu are dreptul să ți-l ia , acest caz ar fi trebuit trimis direct poliției și oameni cum să fiu a sa nesimțit să nu te ajute , dar cine știe și tu arătau că un hot dar tu ești o persoană cinstită , corecta , iubitoare și nu te gândești doar la tine bravo ție așa exemplu sa luați toți fraților multă sănătate și aveți grijă de voi va pup 😘
@Pro Expert Si adevarul unde e?, ca l-a spray-at pe atacator din motive de auto aparare?, esti bun...Stirile de genul sunt fake news bagate pe gat spectatorului ca fiind adevarate in lipsa materialului difuzabil si bineinteles pentru bani si atentie...
Nu este neaparat politically correct Este adevarat ca Romania este o tara frumoasa dar nu este neaparat pacat ca i populata pe total, e pacat ca i populata din pricina oamenilor lipsiti de bun simt fara 7 ani de acasa si redusi mental.
In concluzie poti sa mori linistit in Romania ca nu te baga nimeni in seama, n ai cum sa dai intr o fata 🤦♂️ Nici in baieti evident, asta am adaugat o acum ca mi sar in cap prea multi
Eu te rog sa nu mai plângi niciodată!!Ești foarte puternică!!Atunci când vezi o pers.ca asta să-l iei pe brandi și urcați în mașină și plecați!!!!!!Te ador regina care ne face să râdem!!😊💖👼🏼😍💞💓🍎🌈👸🍦🍧🐻☺️😘😚
Eu nu am avut curajul sa spun nimănui ce mi s a intamplat. Nu cer like-uri sau milă,cer doar sa va faceti auziți. Acum 1 an,mergeam pe strada si eram îmbrăcată intr un hanorac,o pereche de pantaloni largi si niste nike-uri. Pur si simplu mergeam linistită,ma întorceam de la meditații si era în jur de ora 19:30. Aveam ceva de mers de la meditații pana la mine acasă si cred ca mai aveam 20 de minute de mers. Am preferat sa merg pe jos pentru ca stb ul nu ajungea în stație de aproximativ 2 ore. Am ajuns pe o alee,moment în care un bărbat (daca se poate numi asa) efectiv m a tras undeva in spatele unor blocuri si a început să mă pipăie. Acolo erau niste oameni in jur de 40 de ani si stăteau si se uitau. Eu țipam după ajutor, au preferat sa plece si sa ma lase cu agresorul. Deja nu stiam ce sa fac,cum să fac sa scap. Tin sa mentionez ca agresorul meu era de 2 ori mai înalt decât mine si avea in jur de 50 de ani,daca nu si mai bine. A început să tragă de haine,efectiv le a rupt si nu i a pasat de mine sau de ce puteam sa pățesc. Moment in care eu am fost abuzata de el. Da,am fost violată. Stiu ca nu sunt singura fata/femeie/băiat/bărbat care pateste asta. După toate astea o femeie care stătea acolo a iesit sa duca ceva afara nu am văzut ce nu mi a pasat. Moment în care am strigat la dânsa sa ma ajute. Femeia s a băgat intre noi fara sa ii pese ca putea să pățească la fel. După toate astea m a luat sus la ea în apartament,am sunat la poliție mi a dat niste haine si dupa telefonul ca sa imi pot suna mama. Telefonul meu era facut praf,bani nu mai aveam,nici haine. După toate astea am plecat la poliție evident părinții mei erau foarte speriați. Va rog daca pățit la fel sa nu taceti,sa va faceti auziți pentru ca asta e cel mai bine. Chiar dacă ești îmbrăcată vulgar sau nu poți să fi agresat/ă pe strada sau oriunde altundeva. Pace si iubire pentru toti. Succes Bie in continuare si nu te lasa bătută.❤❤🥰
This is Romania: -peste tot in scoli exista bullyng -daca nu ai haine scumpe esti considerat sarac -daca te agreseaza cineva pe strada nu te ajuta nimeni -daca esti mic nu ai voie să-ți spui opinia -daca esti fata si porti crop esti cwrva -tiganii sunt considerati nespalati si inculți -parintii tai iti spun sa nu vorbesti cu oameni de culoare pentru ca "te fura" -in romania majoritatea copiilor sunt batuti de parintii lor -poti fi violata in mijlocul strazii ca nu intereseaza pe nimeni -daca faci parte din LGBT esti luat/a la misto -daca ai note bune toti spun ca esti tocilara si fac misto de tine -in romania nu te crede nimeni daca le zici ca ai nevoie de ajutor Apropo imi pare rau Bie pentru ce ti sa intamplat dar na, asta e gandirea romanilor, nimeni nu te ajuta.
@UCsyhqMWoCXWJQDf3lvMP2Ag Dar tot nu este oki sa injuri oameni asa pentru ca uni folosesc un cacat de aplicatie facuta pentru copii avortati si facuti pentru bani.
Buna! Te urmaresc de pe vremea cand eram un pusti de 15 ani. Acum am 21 si fac parte dintr-o institutie de aparare a statului. Te rog sa ne tii la curent cu desfasurarea anchetei, soluționarea cazului, etc. Daca "pilele" monstrului sunt puternice si este nevoie de o interventie pt a obs autoritatile gravitatea situatiei nu ezita sa ma contactezi.
wow, mi s-a zbarlit pielea pe mine cand am vazut fazele. am avut o relatie lunga cu o tipa, aproape 10 ani, m-a inselat cu un tip, am aflat, si m-a mancat in cur sa ma duc dupa ea la o conferinta a partidului pnl, era membra de partid, 03-09-2015, eforie nord, conferinta asta era intr-un hotel micut, cu piscina. in seara respectiva era un fel de pool party acolo, nebunie, distractie. Blending in, apuc sa beau ceva, incercam sa dau de ea, sa vorbesc cu ea, nici o urma de ea, intr-un final am apucat sa vorbim, ne-am enervat, ne-am certat. Nu a mai vrut sa vorbim, eram la pamant cu selfesteem’ul. Ma intorc la baruletul de langa piscina, imi comand ceva, si...nu am mai apucat sa pun mana pe bautura pe care o comandasem, pentru ca ma trezesc cu cineva(un tip) care ma stergea cu un servetel la arcada, aveam piramida nazala strambata si cu arcada sparta, nu am stiut ce s-a intamplat, am lesinat dupa lovitura (knock out) am dat cu capul foarte tare de gresia din bar, in cateva secunde mi-am dat seama cine m-a lovit, nu am reactionat, am vrut sa fac stanga imprejur si...apare in fata mea tipa dupa care ma dusesem, ma intreaba daca sunt ok si i-am spus ca nu, fac cativa pasi inspre iesirea din barulet si mergeam pe marginea piscinei, moment in care ea ma arunca in piscina, frate, in momentul ala ceva s-a rupt in mine, efectiv am zis ca mor, nu mai stiam cine era ea, ce cautam eu acolo, in fine, groaznic. Ies din piscina, moment in care toata lumea radea de mine crezand ca m-am impiedicat si am cazut singur in piscina. Merg linistit si dupa vreo 10 metri incepe sa se instaleze panica si adrenalina imi scotea inima din piept, incep sa alerg spre o sectie de politie, pe drum vad o shaormerie, ii cer tipului de acolo niste pansamente din cutia de prim-ajutor, il intreb unde este sectia de politie, imi explica, am cautat dar necunoscand statiunea, era si noapte, ud din cap pana in picioare, tremuram, am zis ca renunt si ma duc la camera, in drum spre camera, ma intalnesc cu ea, cu ala cu care m-a inselat si cu tipul care m-a lovit. Ea plangea, eu eram in stare de soc, nu stiam ce sa zic, cum sa reactionez, una peste alta, dau sa plec si tipul ala care m-a lovit vine din nou spre mine strigand ca: ba, ia stai asa, stai pe loc, ma intorc cu fata spre el si imi da un picior in burta, cad pe spate, iar nu reactionez, au inceput niste colegi de-ai lui sa-l tina la distanta, fug spre camera, (in timp ce fugeam ma simteam exact cum te simteai tu atunci cand cereai ajutorul oamenilor) intru in camera, ma bag in pat si de la cat de multa adrenalina aveam in corp, eram extenuat, lesinat, adorm instant, a doua zi m-am trezit si am vazut efectele, am vazut in ce hal aratam si cum puteam sa ma simt. Ma duc la politie si surpriza, fiind in eforie nord, daca voiam sa ia masuri atunci, trebuia sa fac 15.725 de declaratii si tot felul de mizerii si de hartii, am renuntat, m-am dus acasa, in bucuresti, iti imaginezi cum a fost drumul ala, cum am putut sa ma simt si sa retraiesc acele momente de fiecare data cand imi veneau in minte. Cand am ajuns acasa am inceput sa plang precum ultimul evreu in lagarul de la auschwitz, a doua zi, nu puteam sa ma impac cu gandul ca daca eu nu fac nimic, ala scapa basma curata. Ma duc totusi la politie, fac toti pașii necesari, plangere penala, tot treaba lucru. politista, in timp ce scriam in declaratie imi spune: stii ca nu o sa rezolvi prea multe, daca tipul este la prima abatere nu pateste nimic, avertisment si cam atat, plus ca pana se da o sentinta o sa dureze minim 2 ani...moment in care am rupt declaratie in fata ei si zic cu voce tare ca ma pis pe ea de țară! nu stiu cate o sa rezolvi pe cale juridica, dar sper sa rezolvi ceva, chiar sper! ideea este ca in 2 saptamani de la faza aia am plecat in anglia si vreau sa spun ca viata mea s-a schimbat radical, nu-mi vine sa cred ca am facut cea mai buna alegere din viata mea. am venit acasa acum din cauza pandemiei, dar abia astept sa se mai linisteasca apele sa ma pot intoarce acolo, in conditii cat de cat mai safe! pentru mine, personal, am avut nevoie cam de 2 ani sa pot sa trec peste, chiar si dupa atata timp, tot nu am uitat complet...tara asta nu este pregatita pentru voi si pentru mentalitatea voastra, romanii inca sunt in evul mediu si este si logic sa fie asa, un popor care a facut foamea, nu avut dreptul sa se exprime, oamenii au devenit hiene, ce este mai grav, este ca se perpetueaza mai departe acelasi stil de gandire. animalul care v-a atacat, se vede ca este sarit de 40 de ani, anii lui de formare au fost in perioada comunista, deci nu poti sa ai asteptari. ceea ce simti acum, mai tarziu, fara sa vrei, vei incepe sa simti ura, tot ce poti sa faci, daca poti, este sa ierti, on the long term, o sa fie bine, doar daca poti sa ierti. iti urez tot binele si succesul din lume 🤗
@stroke 1. Și dacă ar fi lesbi, tu nu ai avea ce să îi spui pentru că nu e treaba ta iar 2, iubirea față de cineva poate fi și într-un mod platonic, nu doar romantic. Îmi iubesc mama și sunt fată. Asta nu înseamnă că sunt lesbiană
Doamne... Dumnezeule. E aproape ireal! Si da, ma sperie mai mult reactia (sau lipsa ei) oamenilor, mai mult decat comportamentul scarbei care te-a facut sa treci prin asta. Tare as vrea sa tii oamenii la curent, pas cu pas, legat de ce va face politia in cazul asta.
Acum 3 ani, eram in clasa a 10 a si veneam de la liceu( unde ai facut si tu un an, cred). Pe drum, m am despartit de prietenii mei si mi am continuat drumul spre casa( era aproape 20:00 pt ca scapam la 19:30 de la liceu) si deodata vad un tip care se uita la mine lung. Mi am continuat de drum si m am uitat in spate, instinctiv, si nu era nimeni; deodata ajung la o intersectie si el apare in stanga si parea ca se duce in directia opusa in care mergeam eu; deodata il vad ca se intoarce si merge in acelasi sens ca mine, dar era pe trotuarul paralel; deodata se indreapta spre mine si mi spune” da mi geanta sau te omor”, iar eu speriata am inceput sa tip si sa i spun ca am doar carti in geanta, in acel moment el a inceput sa dea in mine si pana la urma am dat drumul la geanta si el a fugit. Am ajuns acasa cu “botul” spart, imi curgea sange din nas, aveam ochiul umflat si tremuram; a venit politia, m au intrebat de el, a doua zi am fost la politie, am dat o declaratie si dupa cateva ore m am trezit cu geanta inapoi, pusa pe poarta:)) cand am vazut o am inceput sa tip, eram super speriata si ghici ce mi a furat din genata.. 5 lei.. nici macar cerceii de aur pe care ii aveam in portofel nu i a luat, de atunci am ramas cu traume, nu ma urc singura in taxi, nu merg singura pe strada cand e intuneric, ocolesc mereu barbatii pe care ii vad. Am 20 de ani si inca sunt speriata si fac atac de panica pe strada.. tin sa mentionez ca vecinii mei minunati, daca ies afara la 1 noaptea cu un baiat apar si ei magic, dar cand am urlat nu m a auzit nimeni:)) multumesc
Doamne deci am plans si tremurat la videoclipul tau! Nu imi vine sa cred sau nu pot sa cred ca asemenea lucruri se pot intampla din senin. Cel mai trist este ca lumea din jur este inconștientă si ca nu reacgioneazaaaa!!! PEOPLE WAKE UP! Am trecut si eu prin abuzuri fizice la școala. Nu m-am ales cu rani asa de grave, dar recunosc ca cel mai dureros lucru era faptul ca oamenii care ar fi trebuit sa puna stop acestor lucruri nu faceau nimic. Oameni precum doamna dirigintă sau colegi de școală. Nimeni in aceatsa viata, oricine ar fi nu are dreptul sa faca asa ceva! Sper ca vei reuși sa treci incetul cu incetul peste aceasta trauma si ca lumea va mai deschide ochi si o sa inceapa sa reacționeze in asemenea situatii. Doar pentru ca arati intr-un anumit fel asta nu inseamna ca nu esti om si ca nu ai drepturi!
oameni nebuni!!!!! sper ca vei fi bine🥺in ultima vreme vad numai lucruri negative,din pacate deoarece unii au probleme cu capul sau nu s au maturizat🤦🏻♀️
Nu este vorba de educatie, omul e consilier la ALDE, in 2017 a fost filmat in timp ce agresa niste copii in apartament... ia batut rau, si le-a furat si bani pe garanție. Asta se întâmplă pt ca nimeni nu face nimic. Politia nu ara interes sa ajute pe cineva.. daca nu mediatizezi cazul, ca sa ii preseze presa nu fac nimic. Dovada face ca omul este tot consilier... noi oameni de rand trebuie aa facem ceva, ca sa schimbam societatea asta bolnava. Este vina noastră a tuturor, ca suntem delăsători.
Plm adv da ba frate DACA SARE LA BATAIE SARI INAPOI. deasta da ca nu ai o arma la tine. Tb sa stii sa te bati macar. Ba au ajuns unii oameni sa umble cu cutite la ei ca sa se apere in caz de cv....
Unul din principalele motive pentru care am ales să plec din România. Nu regret deloc și cu mâna pe inimă spun, nu m-aș întoarce veci. Și eu am fost nonconformist, neintegrabil (dacă se poate), "pleată”, cum obișnuiam să fiu catalogat pentru faptul că refuzam să mă tund la un monthly basis ca restul, îmbrăcăminte largă și excentrică, etc. Nu vreau să vorbesc despre normele sistemului educațional care îmi impuneau să fiu cum voiam eu să fiu, pentru că asta n-a fost nimic. Trăind într-un cartier ”sumbru”, să zicem, eram asaltat destul de des, nu mereu agresat cât jignit, luat la miștouri ieftine de cocalari limitați, dar totodată și agresat, de cel puțin 10 ori, ceea ce e trist, venind dintr-o familie bună și respectată. But yeh. Aici, în Anglia, pot să fiu eu. Exact cum sunt eu și exact cum simt să mă exprim. Îmi permit să exprim cine sunt prin vestimentație, stil, etc și totodată să fiu apreciat, admirat, dar niciodată judecat, batjocorit sau orice altceva. Țara aia e în urmă și a rămas acolo. Nu știu dacă mai are vreo șansă la maturizare sau open-mindness în principiu. Țara aia mă dezgustă, chiar și în prezent. E deplorabilă. Păcat de ea, că istoric și la nivel de relief, e next level. Și nu numai. Dar degeaba ai un Lambo dacă-l conduci ca pe o Dacie, am I right or am I right? All in all, I feel your pain and I've been there too. Sfatul meu, ia-te și te du. Nu neapărat în Anglia, dar într-o țară în care lumea e mult mai open-minded și te acceptă așa cum ești. Undeva unde poți merge cu capul drept și înainte, fără să fii nevoită să te uiți peste umăr la fiecare pas. Fără să fie nevoie să-ți ocupi locul din geantă cu un Spray. Nu-ți cunosc circumstanțele și n-am de unde ști ce te leagă de România, dar dacă ai o portiță și refuzi să o deschizi, îmi pare rău, dar îți accepți soarta. Și eu am făcut-o. Dar nu are rost s-o faci mai mult decât e nevoie, până să te convingi că în țara aia n-o să fii niciodată fericită și să te simți liberă pe deplin, cum ai putea fi în lumea întâi, nu lumea a treia. Be well, and take care, hope it helped! -NoXuu.
Io inteleg ce ai vrut sa ii transmiți,dar nu cred ca isi poate lasa părinții singuri,prietenii doar ca sa fie ea safe,daca in schimb ar pleca toti poate poate ca ar fi o alegere buna Suntem niste jegosi niste minti bolnave Da nu meritam sa mai existam nici unul pe pământ am distrus COSMOSUL
Respect! Sper să uiți de toată chestia asta și data viitoare fii mai atenta deoarece oricine poate părea un om bun și pe urma sa și arate adevărata față
Sper că ești mai bine acum, și eu am trecut prin multe, traume din copilărie, bătăi în casă, obiecte distruse, numai eu știu cum am reușit să îmi revin. Și cel mai amuzant e că nimeni nu răspunde de asta. Ai mei se dezvinovățesc permanent, teoretic nimeni nu este vinovat. Așa că am ales să o las baltă. Important e sa fiu eu un om normal, in rest nu mai contează. Oricum, sper că ți-ai mai revenit. Traumele de genul nu trec ușor.
Damn i was shocked when I saw the title... Mi s-a rupt inima să văd că plângi... Tu aveai o vânătaie de 19 centimetri și Brandi a avut nevoie de 2 copci...și vai, domnul acela a primit puțin spray în ochi și i-a venit rău. Asta e cruda realitate în care trăim...din cauza persoanelor ca domnul acela se nasc traume ce nu pot fi uitate ușor. Ai grijă de tine în continuare Bie, suntem alături de tine
Acel om care te-a agresat a mai batut si pe alti nu spun nume sau etc. Chestia care ma misca e ca pentru o bucata de marmura de 3 centrimetri sa ranesti o fata si sa spargi capul unui băiat e ceva groazinic. Te respect si te sustin că persoanele din ziua de azi (nu toate) ar spune nume, adresa,si ar rasplati cu ura. Tequila te iubesc si sper sa nu te scimbi si, esit cea mai TARE ❣️❤️❤️❣️
Fiecare tara are problemele ei ascunse ca mizeria de sub covor. Alarmant nu e doar comportamentul agresorului ci cum au actionat ceilalti. Cum toti au ales sa ignore strigatul ei de ajutor din cauza stereotipului de “drogata” atribuit felului in care se imbraca.
Doamne fereste. ... draga mea, in asa tara si cu asa comunite,mereu trebuie sa ai sprei cu piper...e oribil ..practic,putem zicem ca e bullying..RESPECT!!!🙏🙅
Din cauza justitiei de cacat, care te taraste prin procese ani de zile daca ajungi sa dai si o simpla declaratie. Dar sa-i platim in continuare cu peste 10.000 de RON / luna pe magistratii lu' peste.
Îmi pare rău pt tn... nu ca rău FOARTE rău si eu te respect .... deci chiar îmi pare foarte rău pt tn 😔 si nu te mai gândi la asta fi puternica si ai grijă de tn . Eu te respect foarte mult si chiar dacă spun alții altceva de tine sa nu îi crezi că lumea e rea , nu îi crede pe alții eu nu te înjur , nu te -as bate nu nimic doar dacă vr sa fim prietene .... na ... deci ai grijă de tn si fi puternică ! Eu am încredere în tn ! Sper ca te-am ajutat cu sfaturile si să ai grijă. Și în plus că am 10 ani și nu îmi bat joc de o fata asa ca tn 🙂🙃
Poliția nu are ce decizie sa ia pentru ca este un caz penal si trebuie sa se pronunte un judecator. In mod normal trebuia retinut pana acum, modul de actionare si obiectul poate fi incadrat la tentativa de omor, cand iesi cu o teava nu iesi sa mangai pe cineva... depinde de Bianca si de avocatul ei cum va decurge ancheta, daca va decide sa il ierte sau va folosi toate caile legale, omul are influenta, este prin psd .. Cand actionezi asa, ai ceva spate...
Din pacate, oriunde ai merge mereu vor exista astfel de situatii. Oamenii sunt oameni, indiferent de tara in care traiesc. Singurul mod prin care poti sa schimbi acest lucru este chiar prin felul in care tu te manifesti. Cu fiecare fapta buna pe care o faci, va exista un om care sa fie influentat intr-un mod pozitiv astfel incat sa nu ajunga sa se manifeste ca aceasta primata.
Ba da taceti odata cu tara asta, tara asta. Tot asta ziceti non-stop. Nu aveti acces la internet sau sunteti de-aia inchisi in "tara asta"?Cum drq nu vedeti ca Romania e una dintre cele mai linistite tari de pe planeta asta. Cred ca vorbiti fara sa stiti doar ca sa spuneti ceva. Uitati-va in plm si inafara inainte sa ziceti de "tara asta". Smr romanii sunt prosti rau ba.
@UCu5REoBr5o4Tb6p4_R1haDA o țară nu are mentalitate, oamenii ei au. Deci noi trebuie sa ne schimbăm, în primul rând să luăm atitudine când se întâmplă lucruri de genul ăsta. Nici în alte țări nu e perfect.
STAY STRONG!❤ As avea si eu o poveste care s-a întâmplat în familia mea. Pe 20 octombrie 2016, (aveam 8 ani) seara, bunica mea a venit la noi acasă, dupa ce s-a certat cu bunicul meu, iar acesta, baut, i-a dat cu un topor in cap. Ea a leșinat iar apoi el a inceput sa tipe prin sat ca nu el a "omorât-o" si ca nu este vina lui. Atunci l a auzit o vecina, a alergat prin grădini, si i-a chemat pe părinți mei, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu ea. Au adus-o acasă si ea avea halucinații. După aproape 2 luni, pe 18 decembrie, pe la ora 18, eu imi faceam temele la română si l-e povesteam ceva de la școală mamei, surorii si bunicii mele, cand i a sunat telefonul mamei, a iesit pe hol si deodată intra in cameră spunând " a venit nebunu' " . A iesit in curte împreună cu sora mea care a luat spray- ul cu piper pe care il aveam. A început bunicul meu sa faca scandal in timp ce sora mea suna la poliție. A sunat de trei ori (odată fiindu-i data legatura la Bucuresti) si dupa minute de asteptare a reusit sa cheme un echipaj. Polițiștii afland ce se intampla au venit fara sa dea drumul la sirene, si cu farurile stinse. Cand au ajuns in fata portii bunicul meu era suit pe poartă cu un bolovan in mana, vrând să arunce spre mama si sora mea. Polițiștii l-au prins si el a inceput sa tipe si sa se scuze că el era in autoapărare dupa ce mama si Sor'mea au aruncat cu bolovani, acestea nefacand nimic. Cand l-au urcat in masina au găsit in buzunarul lui un cutit. A fost dus la sectie, apoi la spital, si apoi la spitalul de nebuni. După aceea a fost un proces de unde a primit un ordin de restricție. (Dacă vei face acel clip cu poveștile fanilor si prin absurd apare si a mea as vrea sa nu imi dai numele)
Din pacate asta este Romania noastra , Romanii nu au destula minte . In loc sa ne dezvoltam inspre mai bine , mai multa pace . Romanii se duc in jos. Ne facem tara de ras.
agresolul principal e bianca asta incerc sa spun - amandoi au gresit dar legea se va aplica dupa cum am enumerat acolo, eu spun nu violentei 100/100 - nu trebuia sa existe nici macar o discutie intre ei - dezvoltatorul trebuia sa faca poze si plangere la politie dupa o discutie cu ei in care ei nu recunosterau- ce s a intamplat explica lupta dintre 2-3 narcisisiti - aia mai tanara are mai putina experienta asa ca o sa si o ia penal,,,asta e tot ce spun,,,, nu sunt de partea nimanui @ 2 bianca asta e bine sa mearga la un psihoterapeut ca se crede prea perfecta si videourile si faptele spun opusul de aici si concluzia mea de narcisism ...cand tu te vezi perfect, fara greseli, intotdeauna dreptate, manipulare si prefacatorie prin victimizare.....e foarte evident ce se intampla aici.....o fata abuzata in copilarie care a dezv o tulb de personalitate ca e ajutat-o sa supravietuiasca pana intr un punct..pana a devenit penala situatia. abuz de salvare- din mom ce sunteti constienti mergeti ganditi=plaga superficiala cu GCS (glasgow coma scale) 15/15 - nu aveti dc sa abuzati salvarea platita din banii contribuabilor , sunteti niste papitoi care vreti sa fiti in centrul atentiei dar acum o sa luati un mare dosar penal , sper sa va bage si pt influentarea maselor la violenta- ca doar tu esti aia care a dat cu spray de piper prima in om ! @ 2 1- ai parcat pe o proprietate privata? 2- ai distrus bun privat? ( marmura) 3- ai atacat cu arme albe un om ? ( spray piper) 4- ai disturbat linistea publica? - fapte civile si penale la greu din cate vad eu - narcisismul tau incearca sa te scoate nevinovata in fata lumii si vad cum te victimizezi si cum minimalizezi si maximalizezi anumite lucruri - dar legea se aplica si cu si fara manipulari de vloggeri cu tulburari de personalitate narcisice.
Bianca ești o fata puternica și sa ști ca nu ori cine ar fi putut povesti ai dovedit curajul și te respect foarte mult pentru munca depusa pentru TH-cam deci dacă nici videoclipul acesta nu merita un like !!!❤❤❤❤ repet ești o fata ambițioasă și foarte curajoiasa ❤❤❤❤❤ RESPECT BIA
Sa stii ca babele sunt intodeauna primele care sar sa belesteme derbedeii. Am vazut asta de mai multe ori, chiar si in parcarea din spatele blocului, in autobuze etc. Oamenii in general ignora, nu vor sa fie implicati. Nu zic ca ne putem baza pe batrani, dar mna au un simt al scandalului bine dezvoltat ;)
Din pacate cand vine vorba de valori morale pe internet cred ca s-a dovedit foarte clar ca acestea nu exista la foarte multe persoane...
Foarte trist ce s-a intamplat si tocmai de aceea cred ca noi, creatorii de continut trebuie sa fim constienti de ceea ce promovam si sa evitam sa incurajam lumea la ura, certuri, violeta etc.
Totusi, casca jos in fata ta pentru decizia luata si mai mult ca sigur dreptatea nu va intarzia sa apara.
Problema la noi, este ca legile sunt dure unde nu trebuie
Hei motor bike te ador te urmăresc pe alt cont
adevarat ala care a facut toate aste trebuie nu 1,nu 2, ci 3 dosare penale pentru ca el misepare ca a mai facut astea de cateva ori
Un prieten deal meu mia zis să-l ajut la un video și făcusem un chalange și un băiat mia zis că ma văzut într-un video.
Atunci a fost cel mai rău moment din viața mea . Băiatul ăla a început să mă înjure și să mă bată eu reușisem să scap dar următoarea zi stătea în fața blocului meu. Eu l-am văzut pe geam și nu am mai ieșit de două săptămâni că stătea doar în fața blocului meu. Peste două săptămâni ieșise și nu mai iera acolo și aflasem că se mutase în moldova
Ba nai ce face ca in caracal astia romania
Vaiii Bie! 🥺 Am plans cat ai povestit! Nu pot sa cred ca ai patit asta..aveti grija de voi! Sanatate multa! sunt cu gandul la voi! 🥺
Opa Andra Broscan.
Andra Gogan vai doamne
Nu minti? 😂
Aolo.....iar ....? Eu nu cred că a plâns..
@@MsRalus da ce crezi ca a ras?
Cel mai șocant lucru din tot clipul a fost faptul ca oamenilor efectiv le lipsește în asa hal spiritul civic...
Este foarte adevărat ce zici dar și legea este de așa natură încât spiritul civic este blocat. Și este foarte trist și periculos că poate chiar să și omoare în plină zi și stradă. Îți doresc să ai parte de ocrotirea Lui Dumnezeu și de dragostea Lui 🙏🙏🕊️🤗🌹🌹🌹🌹🌹🌹💝 Viața ta are preț și ai valoare
Eu si prietena mea ne plimbam prin oras(nu mai stiu exact motivul de ce aveam nevoie sa dam un telefon)si telefonul ei(ea era singura care avea telefonul la ea) era descarcat. Am cerut ajutor multor oameni si unul dintr e acei oameni era o femeie in varsta si cand i am cerut ajutorul a spus asa:"nu v a dau telefonul maica,ca generatia voastra stie numai sa fure"...intr un final am gasit pe cineva care sa ne ajute. Mult respect acelui domn care ne a ajutat.
Bianca, imi pare extrem de rau ca ai trecut prin asta, e oribil si nimeni nu ar trebui sa pateasca asa ceva. Nu ai voie sa lovesti o alta persoana, mai ales o fata fara aparare. Te rog sa mergi pe cale legala pana la capat si sa nu lasi lucrurile asa. Omul asta merita sa plateasca pentru ceea ce v-a facut! Cat despre cei care n-au reactionat, cred ca e momentul sa vorbim, sa le spunem oamenilor sa nu ramana nepasatori la astfel de lucruri. Poti ajuta un om doar sunand tu la politie in locul lui, asta daca nu vrei sa-i dai efectiv telefonul, dar nu e ok sa ignori o persoana care poate pati ceva grav din cauza lipsei tale de reactie. Suntem cu totii alaturi de tine! Be strong!
Poi trebuie iesit in strazi pt nesimtire si rautate si ignoranta si ne educatie si bun simt
O singura mentionare! Imi pare rau ca s a intamplat incidentul acesta si consider nedemn de latura umana actiunea acela a individului! Pe individ nu doresc sa l judec ca nu am trait datele, experientele, trairile lui si nu am acest drept! Nu inteleg un singur lucru, cum adica mai ales o fata neajutorata? Un baiat nu poate fi neajutorat in fata abuzului fizic? Nu e si el tot un suflet? Be equal! Durerea emotionala e si la baieti si la fete la fel!
www.aktual24.ro/tag/romeo-rasdan/
Cred ca este el, are tatuaj pe mana dreapta..dar in video-ul lui Bianca are pe mana stanga..eu cred ca Bianca a modificat/reversat video-ul, si asta poate sa fie o solutie.. ce parere aveti?
@@thesplinter1720 pai atunci este clar ca se vorbeste despre un om cu acelasi temperament practic si mie mi se pare ca seamana gen daca te uiti la filmare atent iti dai seama ca are un corp aproape identic
Bravo Jamila, asa e
Stay strong Bie, noi suntem cu tine si cu toti cei care au fost hartuiti in trecut! ❤️
Da
Voi când mai postați?)
Uitati dovada!! th-cam.com/video/uV6jCYazn1s/w-d-xo.html
Adv respect 💪🏻😎😎
Nu imi vine sa cred! Sunt socat! Aveti grija de voi!!!
Da
@Radu Chirila îmi plac clipurile tale. ❤️❤️
Raduu
Adv
Raduuu
Cineva 2024 ?😢
Eu
Aiec2024
Eu
Salemn
Eu
Mai trist decât situația în sine, e faptul ca nimeni nu s-a oferit sa te ajute și s-au bazat pe niște stereotipuri
Așai
Nu asai ,se spune asa e *
Imi vine sa plang😭😭😭😭😭
@@urmomma896 Asa-i sau Asa e/este
Pai romanul e cam las de fel...
Ireal! Iti doresc recuperare usoara si sa puteți trece fizic, dar mai ales mental, peste asa ceva! 😥
Exact,mie una a ajuns să mi se pară că suntem intr-un film de groază,am început să urasc...nu Romania ci oamenii din Romania
La fel!
Nu e normal sa bati doar din cauza unei bucatele de marmura
Nu e ok sa torturezi pt o prostie!
Bună Daria Jane .
😂😂😂
daca era SUCRE acolo th-cam.com/video/lN6YrEvL08Y/w-d-xo.html
Si de un caine daca te rugai te ajuta mai mult decat acei ,,oameni"
adv
Juger purul adevar...
Lumea sa stricat oricum
Ai dreptate
Ai cea mi mare dreptate,cât de idiot sa fi să nu dai un nenorocit de telefon unui om care vine sa te roage să sune la poliție sau să își sune părinții din moment ce iti spune ca a fost bătută pe strada.in tara noastra sau chiar in ziua de azi contează mai mult cum te îmbraci pentru a putea fi ajutat. Cred ca si noi copii de 11-12 ani gandim mult mai bn decat oamenii aia!
În această poveste pe care ai explicato frumos, este ca, unii oameni sunt răi unii cu alții și nu ai ce să le faci, chiar dacă îi enervezi sau ii superi, ei nu o să te lase in pace, din contra, pot face un lucru ca acesta care la-ti pățit voi si nu o să fie ok, deci aveți grijă unii de ceilalți ca nu stiti ce poate face un prost ca ala. Stay strong, Bie 🙏🏻💞
Mi se pare ireal! Doamne, jungla direct! 🥺 Be strong, girl! 🤗
Da
Buna valentina
Suntem in jlungla
Doamne ferește…
Pentru Bie ❤❤❤❤
Mhm... 😢😢😢
❤❤❤❤ iești dine
🎉🎉
@@RobertVasile-ku6xnda este ea pentru că are bifa și dacă are înseamnă că este ea adevărată
Ma jur ca mi s-a rupt sufletul cand am vazut ca plangi🥺🙁 dar oricum,fii puternica💪🏼💪🏼❤
Nu mi se pare normal când cineva judeca după aspect mai ales in situații deacestea
Pai daca se imbraca ca o boschetara,asta e primul instinct😉
Daaaaaa
@@davidtehnica2213 Boschetarii nu au air force. Boschetarii nu au haine. Și chiar de ar fi boschetară, de ce să nu ajute nimeni? Atât de important e? Suntem în 2023, nu îmi vine să cred că mai sunt oameni care judecă după aspect ca tine..
@@astroluminata normal ca e important sa ajuti oamenii eu doar ziceam care e primul instinct cand o vezi pe una agitata in ultimul hal si imbracata ca ea. ai crede ca e drogata sau ceva .Si prin boschetara m am referit ca ea se crede mai presus de multe fete ca vai ce stil are ea dar de fapt arata ca un baietel handicapat de 10 ani.. vai de mortii ei =))
ROMEO RASDAN e persoana! Consilier alde, Bătăuș de profesie, like sa vadă mai mulți.
Ce techergheu!
ai sectorul sau numarul pe unde sta sau unde l gasesc daca e? nu de alta dar parca ar merita cateva capace
@@mariuscurta7144 este pe sectorul 6 pe strada cu mine sorry da mie o frica de mor.
Oău păi trebuie să învețe că nu se bat fetele sau ceva de genul în primul rând fără sens a bătuto
Daca il cheama Romeo e clar
Bie, gândește te ca tu ai dovezi și nu ai fost singura, gândește te dacă erai singura și nu aveai dovezi, nu aveai ce i face. Foarte bine, ca ai spus ce ai pățit!
Când am auzit poveatea, am rămas șocată și am inceput sa plâng instant când am vazut ca încă mai exista oameni cu atâta agresivitate și "putere" ..... #RespectBie ❤❤❤
Imi pare asa rau! Sper ca acum când citești acest comentariu (dacă o faci) ești super fericita și ai uitat de cele întâmplate. Îți doresc numai bine atât ție, dar și lui Brandi. Bine ca nu ați pățit ceva mult mai rău. Celor care au trecut prin chestii asemănătoare (nu neaparat la fel) le doresc și lor numai bine.
Cum au zis baietii de la mafia acum 10 ani "Poti sa mori nimeni sa afle " este axact la fel
Ia uite veteranu 💪💪💪😉
Se procedează la fel
*DAR LA UN ALT NIVEL*
sunt cam 19 ani din 2001, dar nu conteaza
Si mafioti sunt mai intelepti
@@guta4864 Da dar cam toata lumea cunoaste varianta "mai noua"
M-a șocat foarte tare ceea ce ai spus. Am observat că, în general, pe lângă faptul că esti influencer, ești un om foarte empatic. Mereu am apreciat calmul și zenul tău, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Proud of you❤️
‼Aici este vinovatul⁉️ th-cam.com/video/uV6jCYazn1s/w-d-xo.html
Te iubesc Bianca, stay strong! Adevarul invinge intotdeauna 🙏🏻
🙏
asa e
de ce nu ai verified emil?
@@sefdesef9969 pentru că nu e EMIL RENGLE 😑😑😑
@@andreeanetedu7562 el e ma
În Germania sunt niște stickere pe care scrie "insula de ajutor", înseamnă dacă ai nevoie de ajutor poți întra acolo și eu te vor ajuta. Ar trebui sa fie pe tot pământul asa ceva, și nu numai în aici în Germania
,, Adevarata putere e sa stii sa iti gestionezi puterea"
~Bie 2020 ❤️
th-cam.com/video/Y49Bp9u8crs/w-d-xo.html
Imaginile reale
Uitati dovada!! th-cam.com/video/uV6jCYazn1s/w-d-xo.html
Mda... Și inteligența constă în a ști să îți alegi luptele
❤️
Doamne ferește. Îmi pare extrem de rău pentru tine. Suntem alături de tine!!! ❤️😍
Adevărat
Why the emojis tho
@@dorinoprea5835 ?
Cum a aparut Colo la TV, sper sa ajunga si videoul acesta si sa se faca dreptate..
N-o sa ajunga pentru ca nu fac multe vizionari dupa asta..
Mai bine ii facea post si lua jail pt dm
@@user-uz6gi8oi9s adv 😂😂😂
Daca. spui o prostie sau faci una, mai exista o sansa faci pe prostul sa ajungi "Vulpita - Viorel" sa fie niste "Vedete" sa te promoveze ca esti prost sa isi bata cioaca de tine. MUIE TV!
@@pwnz4ever2 Acum 2 min :) cf?
Felicitari pt curajul de a vorbi despre asta si pt curajul pe care l-ai dovedit in acele momente!
“ Exista doua motive pentru care nu avem încredere in oameni: Primul pentru ca nu ii cunoaștem, iar al doilea pentru ca ajungem sa îi cunoaștem. “ ( Anonim ) Acest citat spune totul despre oamenii din ziua de azi ...
Interesant citat și e bine zis
BINE AI VENIT IN LUMEA REALA
@@dan_d6630 Cine Bianca ? Ohh daa s-a lovit de realiate :)))
Tudorel ionita al chiama pe agresor cauntatil pe FB
@@Concept.Studios DA ,BIANCA
This is Romania, țara în care ajungi să mori pentru o bucată de marmură iar în momentul în care ceri ajutor să-ți fie întors spatele...
Exact
E fake videoul
Ba nu nu e fake
@@armedecko da frate e fake, s-au machiat astfel încât să pară că sunt loviți și l-au plătit pe ăla să reacționeze așa. Tu realizezi ce vorbești? Sper să nu ai parte de așa ceva ca să-ți dai seama că nu e fake.
@@armedecko dacă a venit salvarea la ea acasă și are și filmare și poza cu capu spart și vânătaie cât o vânătă mai e fake?
Ce mai oameni, niciunul nu ajuta.. si cica noi suntem o generație stricată:(
Scuză-mă, dar când intri îmbrăcat ca un hipster nici eu nu o să "sar" din prima să ajut.
Degeaba zice că de ce e judecată după cum se îmbracă. Asta face și ea 100%.
Nu îl vezi pe om ca având personalitatea corespunzătoare vestimentației, dacă nu îl cunoști?
Mihai EL cat de superficial, sincer. indiferent de cum e imbracat omul, daca e in pericol si ai posibilitatea, il ajuti. nu te doare sa scoti telefonu din buzunar si sa suni la 112.
@@emil.mihai095 mai întâi de toate trebuie sa asculți povestea acelui om, si daca vezi ca are nevoie de ajutor te oferi sa il ajuti, pana la urma nu un lucru material este mai important, ci omul, plus ca acele locuri unde a fost ea erau publice, erau camere peste tot, angajații magazinului sau ai farmaciei știau asta si totusi nimic..
@@emil.mihai095 Ai vreo 12 ani th-cam.com/video/z5yBTXUX15Q/w-d-xo.html
@@nume8982 Nu cred că are 12 ani, are canalul făcut de acum 9 ani
Videoclipul asta lam văzut de 1000000 de ori și tot imi vine sa plâng 🥺
Cat doare sa o vedem pe Bie in lacrimi, cand ea a fost cea care ne-a facut sa radem mereu..Bie we're here fy!!Chestiile astea nu trebuie să mai existe în 2020 si....niciodata!!!
E foarte greu sa o vezi așa.....
Foarte adevărat
Este prea adevărat te ador
Eu tremur si ca idee o urmăresc pe Bie din 2013 am plâns mult si sunt in stare de șoc sa o vad asa ,eu tin la ea ca la o soră
@@ansjxjd44dkxmden99 ❤🥺
Superb specimen "dezvoltatorul" se observă după vorbă, după port cum a devenit dezvoltator și că locul lui, într-o lume legală, e la pușcărie sau cel mult la măturat străzi.
Și dacă erai o “boschetara” așa cum credea lumea, ce dacă? Un om al străzii nu are dreptul sa ceara ajutor? Nu are dreptul la viața? Nu mă mai surprinde nimic, sunt scârbită.
Fii te rog mai atentă pentru că ea nu se referă la asta. Toți avem drepturi. Doar că ,,boschetarii" sunt mai puțin credibili. Și da, din păcate sunt văzuți mai diferit în societate. O seară frumoasă!
ture...
Doamne ce HANDICAPAȚI de oameni ăștia trebuie sa fiu luați de Vlad țepeș ca el știe ce sa faca.
Și rasisți ăștia sa suga ceva dar nu spun ca nu vreau sa fiu rau .
Chiar imi pare rau de tine ca eu sunt din Ilfov și nu pot face nimic.
CE MAMA NAIBI SE INTAMPLA mai întâi Colo acum tu .
De recomandate sa ai un device de SOS parca daca nu ma înșel .
Dc nu există pace?
Si ăștia cu probleme se nervi mai cumparațiva calmante daca sunteți așa de tupeiști .
Am ajuns sa vad ca lumea vrea: bătaie etc .
Ba voi sunteți normali la cap ma .
Sa dai într-o fata simt ca dau în mama.
Dar nici sa te bați nu este ok.
Sper sa fie vazut de toți .
Pace✌✌✌
Din pacate asa e, omul de judeca dupa tot... stilul de imbracare, telefonul pe care il ai, masina ...
Iulia Georgiana Da, așa este, sunt mai puțin credibili, dar la cum s-au comportat oamenii aia cu ea, asta au dat de înțeles - ca o persoana a străzii nu are dreptul sa fie ajutata când este in pericol sau speriata. Seara frumoasa și ție! :)
Mie mi-e milă , eu sper că poliția să facă dreptate deoarece nimeni nu trebuie sa se comporte așa , și ai dreptate dacă nu e telefonul lui nu are dreptul să ți-l ia , acest caz ar fi trebuit trimis direct poliției și oameni cum să fiu a sa nesimțit să nu te ajute , dar cine știe și tu arătau că un hot dar tu ești o persoană cinstită , corecta , iubitoare și nu te gândești doar la tine bravo ție așa exemplu sa luați toți fraților multă sănătate și aveți grijă de voi va pup 😘
Poliția română face o pula dreptate
Că nu au timp de treabă că se duc la pensare
Ce ţăran de om!
Ar fi bine să-i dai numele, este necesar să descurajăm acest comportament.
Gicu Malancu pe fb
@@petruscafilip au fost până acum date vreo 5 nume, nu mai căutați daca nu vrea ea...
@@adrianzealot1716 e vorba de un fost deputat care nu e la prima chestie de genul ăsta...
Romeo Rasdan, fost deputat PSD, actual ALDE.
"E o țară frumoasa da' păcat c ai populata"
Ombladon
Exact Ombladon a spus asta! :)))
Sau Cheloo: "E o țară de cacat pentru ca tara suntem noi!"
@Pro Expert Si adevarul unde e?, ca l-a spray-at pe atacator din motive de auto aparare?, esti bun...Stirile de genul sunt fake news bagate pe gat spectatorului ca fiind adevarate in lipsa materialului difuzabil si bineinteles pentru bani si atentie...
Nu este neaparat politically correct Este adevarat ca Romania este o tara frumoasa dar nu este neaparat pacat ca i populata pe total, e pacat ca i populata din pricina oamenilor lipsiti de bun simt fara 7 ani de acasa si redusi mental.
Inainte de videoul asta ascultam parazitii
In concluzie poti sa mori linistit in Romania ca nu te baga nimeni in seama, n ai cum sa dai intr o fata 🤦♂️
Nici in baieti evident, asta am adaugat o acum ca mi sar in cap prea multi
Corect!!
E inuman tot ce se întâmplă! 😨
Nu toti barbatii/baietii dau in fete,unii le respecta si eu ma alfu printre cei care le respecta pe fete
Nu e ok sa dai in nimeni. Si baietii au sentimente si pot trece printr.o trauma la fel de urat. Be kind to one another.
las ca nici in alte tari nu e wow
Eu te rog sa nu mai plângi niciodată!!Ești foarte puternică!!Atunci când vezi o pers.ca asta să-l iei pe brandi și urcați în mașină și plecați!!!!!!Te ador regina care ne face să râdem!!😊💖👼🏼😍💞💓🍎🌈👸🍦🍧🐻☺️😘😚
Eu nu am avut curajul sa spun nimănui ce mi s a intamplat. Nu cer like-uri sau milă,cer doar sa va faceti auziți.
Acum 1 an,mergeam pe strada si eram îmbrăcată intr un hanorac,o pereche de pantaloni largi si niste nike-uri. Pur si simplu mergeam linistită,ma întorceam de la meditații si era în jur de ora 19:30. Aveam ceva de mers de la meditații pana la mine acasă si cred ca mai aveam 20 de minute de mers. Am preferat sa merg pe jos pentru ca stb ul nu ajungea în stație de aproximativ 2 ore.
Am ajuns pe o alee,moment în care un bărbat (daca se poate numi asa) efectiv m a tras undeva in spatele unor blocuri si a început să mă pipăie. Acolo erau niste oameni in jur de 40 de ani si stăteau si se uitau. Eu țipam după ajutor, au preferat sa plece si sa ma lase cu agresorul.
Deja nu stiam ce sa fac,cum să fac sa scap. Tin sa mentionez ca agresorul meu era de 2 ori mai înalt decât mine si avea in jur de 50 de ani,daca nu si mai bine.
A început să tragă de haine,efectiv le a rupt si nu i a pasat de mine sau de ce puteam sa pățesc. Moment in care eu am fost abuzata de el.
Da,am fost violată. Stiu ca nu sunt singura fata/femeie/băiat/bărbat care pateste asta.
După toate astea o femeie care stătea acolo a iesit sa duca ceva afara nu am văzut ce nu mi a pasat. Moment în care am strigat la dânsa sa ma ajute. Femeia s a băgat intre noi fara sa ii pese ca putea să pățească la fel. După toate astea m a luat sus la ea în apartament,am sunat la poliție mi a dat niste haine si dupa telefonul ca sa imi pot suna mama. Telefonul meu era facut praf,bani nu mai aveam,nici haine.
După toate astea am plecat la poliție evident părinții mei erau foarte speriați.
Va rog daca pățit la fel sa nu taceti,sa va faceti auziți pentru ca asta e cel mai bine.
Chiar dacă ești îmbrăcată vulgar sau nu poți să fi agresat/ă pe strada sau oriunde altundeva.
Pace si iubire pentru toti. Succes Bie in continuare si nu te lasa bătută.❤❤🥰
This is Romania:
-peste tot in scoli exista bullyng
-daca nu ai haine scumpe esti considerat sarac
-daca te agreseaza cineva pe strada nu te ajuta nimeni
-daca esti mic nu ai voie să-ți spui opinia
-daca esti fata si porti crop esti cwrva
-tiganii sunt considerati nespalati si inculți
-parintii tai iti spun sa nu vorbesti cu oameni de culoare pentru ca "te fura"
-in romania majoritatea copiilor sunt batuti de parintii lor
-poti fi violata in mijlocul strazii ca nu intereseaza pe nimeni
-daca faci parte din LGBT esti luat/a la misto
-daca ai note bune toti spun ca esti tocilara si fac misto de tine
-in romania nu te crede nimeni daca le zici ca ai nevoie de ajutor
Apropo imi pare rau Bie pentru ce ti sa intamplat dar na, asta e gandirea romanilor, nimeni nu te ajuta.
Cat adevar intr-un comentariu
this is the world, nu doar Romania
@@alexiaelenagrama5124 si am doar 11 ani:)
La asta mă gândeam și eu.
@UCsyhqMWoCXWJQDf3lvMP2Ag Dar tot nu este oki sa injuri oameni asa pentru ca uni folosesc un cacat de aplicatie facuta pentru copii avortati si facuti pentru bani.
Buna!
Te urmaresc de pe vremea cand eram un pusti de 15 ani. Acum am 21 si fac parte dintr-o institutie de aparare a statului. Te rog sa ne tii la curent cu desfasurarea anchetei, soluționarea cazului, etc. Daca "pilele" monstrului sunt puternice si este nevoie de o interventie pt a obs autoritatile gravitatea situatiei nu ezita sa ma contactezi.
wow, mi s-a zbarlit pielea pe mine cand am vazut fazele. am avut o relatie lunga cu o tipa, aproape 10 ani, m-a inselat cu un tip, am aflat, si m-a mancat in cur sa ma duc dupa ea la o conferinta a partidului pnl, era membra de partid, 03-09-2015, eforie nord, conferinta asta era intr-un hotel micut, cu piscina. in seara respectiva era un fel de pool party acolo, nebunie, distractie. Blending in, apuc sa beau ceva, incercam sa dau de ea, sa vorbesc cu ea, nici o urma de ea, intr-un final am apucat sa vorbim, ne-am enervat, ne-am certat. Nu a mai vrut sa vorbim, eram la pamant cu selfesteem’ul. Ma intorc la baruletul de langa piscina, imi comand ceva, si...nu am mai apucat sa pun mana pe bautura pe care o comandasem, pentru ca ma trezesc cu cineva(un tip) care ma stergea cu un servetel la arcada, aveam piramida nazala strambata si cu arcada sparta, nu am stiut ce s-a intamplat, am lesinat dupa lovitura (knock out) am dat cu capul foarte tare de gresia din bar, in cateva secunde mi-am dat seama cine m-a lovit, nu am reactionat, am vrut sa fac stanga imprejur si...apare in fata mea tipa dupa care ma dusesem, ma intreaba daca sunt ok si i-am spus ca nu, fac cativa pasi inspre iesirea din barulet si mergeam pe marginea piscinei, moment in care ea ma arunca in piscina, frate, in momentul ala ceva s-a rupt in mine, efectiv am zis ca mor, nu mai stiam cine era ea, ce cautam eu acolo, in fine, groaznic. Ies din piscina, moment in care toata lumea radea de mine crezand ca m-am impiedicat si am cazut singur in piscina. Merg linistit si dupa vreo 10 metri incepe sa se instaleze panica si adrenalina imi scotea inima din piept, incep sa alerg spre o sectie de politie, pe drum vad o shaormerie, ii cer tipului de acolo niste pansamente din cutia de prim-ajutor, il intreb unde este sectia de politie, imi explica, am cautat dar necunoscand statiunea, era si noapte, ud din cap pana in picioare, tremuram, am zis ca renunt si ma duc la camera, in drum spre camera, ma intalnesc cu ea, cu ala cu care m-a inselat si cu tipul care m-a lovit. Ea plangea, eu eram in stare de soc, nu stiam ce sa zic, cum sa reactionez, una peste alta, dau sa plec si tipul ala care m-a lovit vine din nou spre mine strigand ca: ba, ia stai asa, stai pe loc, ma intorc cu fata spre el si imi da un picior in burta, cad pe spate, iar nu reactionez, au inceput niste colegi de-ai lui sa-l tina la distanta, fug spre camera, (in timp ce fugeam ma simteam exact cum te simteai tu atunci cand cereai ajutorul oamenilor) intru in camera, ma bag in pat si de la cat de multa adrenalina aveam in corp, eram extenuat, lesinat, adorm instant, a doua zi m-am trezit si am vazut efectele, am vazut in ce hal aratam si cum puteam sa ma simt. Ma duc la politie si surpriza, fiind in eforie nord, daca voiam sa ia masuri atunci, trebuia sa fac 15.725 de declaratii si tot felul de mizerii si de hartii, am renuntat, m-am dus acasa, in bucuresti, iti imaginezi cum a fost drumul ala, cum am putut sa ma simt si sa retraiesc acele momente de fiecare data cand imi veneau in minte. Cand am ajuns acasa am inceput sa plang precum ultimul evreu in lagarul de la auschwitz, a doua zi, nu puteam sa ma impac cu gandul ca daca eu nu fac nimic, ala scapa basma curata. Ma duc totusi la politie, fac toti pașii necesari, plangere penala, tot treaba lucru. politista, in timp ce scriam in declaratie imi spune: stii ca nu o sa rezolvi prea multe, daca tipul este la prima abatere nu pateste nimic, avertisment si cam atat, plus ca pana se da o sentinta o sa dureze minim 2 ani...moment in care am rupt declaratie in fata ei si zic cu voce tare ca ma pis pe ea de țară! nu stiu cate o sa rezolvi pe cale juridica, dar sper sa rezolvi ceva, chiar sper! ideea este ca in 2 saptamani de la faza aia am plecat in anglia si vreau sa spun ca viata mea s-a schimbat radical, nu-mi vine sa cred ca am facut cea mai buna alegere din viata mea. am venit acasa acum din cauza pandemiei, dar abia astept sa se mai linisteasca apele sa ma pot intoarce acolo, in conditii cat de cat mai safe! pentru mine, personal, am avut nevoie cam de 2 ani sa pot sa trec peste, chiar si dupa atata timp, tot nu am uitat complet...tara asta nu este pregatita pentru voi si pentru mentalitatea voastra, romanii inca sunt in evul mediu si este si logic sa fie asa, un popor care a facut foamea, nu avut dreptul sa se exprime, oamenii au devenit hiene, ce este mai grav, este ca se perpetueaza mai departe acelasi stil de gandire. animalul care v-a atacat, se vede ca este sarit de 40 de ani, anii lui de formare au fost in perioada comunista, deci nu poti sa ai asteptari. ceea ce simti acum, mai tarziu, fara sa vrei, vei incepe sa simti ura, tot ce poti sa faci, daca poti, este sa ierti, on the long term, o sa fie bine, doar daca poti sa ierti. iti urez tot binele si succesul din lume 🤗
"Adevarata putere inseamna sa sti sa gestionez puterea,,
Bie 2020 esti cea mai tare
Esti o ființa foarte puternică!
Si noi gargaunii iti vom fi alaturi mereu!!!
TE IUBIM BIE!
Am spus ca "te iubim Bie" noi gargaunii
@stroke 1. Și dacă ar fi lesbi, tu nu ai avea ce să îi spui pentru că nu e treaba ta iar 2, iubirea față de cineva poate fi și într-un mod platonic, nu doar romantic. Îmi iubesc mama și sunt fată. Asta nu înseamnă că sunt lesbiană
Ba, parca mi se rupe sufletul sa o vad pe Bie plangand..... 🥺😔
Doamne Bie! În locul tău nu știu ce faceam😢❤Aveți grija de voi dragilor😢😢❤❤❤
Multumim la fel ❤❤
Doamne... Dumnezeule. E aproape ireal! Si da, ma sperie mai mult reactia (sau lipsa ei) oamenilor, mai mult decat comportamentul scarbei care te-a facut sa treci prin asta. Tare as vrea sa tii oamenii la curent, pas cu pas, legat de ce va face politia in cazul asta.
Acum 3 ani, eram in clasa a 10 a si veneam de la liceu( unde ai facut si tu un an, cred). Pe drum, m am despartit de prietenii mei si mi am continuat drumul spre casa( era aproape 20:00 pt ca scapam la 19:30 de la liceu) si deodata vad un tip care se uita la mine lung. Mi am continuat de drum si m am uitat in spate, instinctiv, si nu era nimeni; deodata ajung la o intersectie si el apare in stanga si parea ca se duce in directia opusa in care mergeam eu; deodata il vad ca se intoarce si merge in acelasi sens ca mine, dar era pe trotuarul paralel; deodata se indreapta spre mine si mi spune” da mi geanta sau te omor”, iar eu speriata am inceput sa tip si sa i spun ca am doar carti in geanta, in acel moment el a inceput sa dea in mine si pana la urma am dat drumul la geanta si el a fugit. Am ajuns acasa cu “botul” spart, imi curgea sange din nas, aveam ochiul umflat si tremuram; a venit politia, m au intrebat de el, a doua zi am fost la politie, am dat o declaratie si dupa cateva ore m am trezit cu geanta inapoi, pusa pe poarta:)) cand am vazut o am inceput sa tip, eram super speriata si ghici ce mi a furat din genata.. 5 lei.. nici macar cerceii de aur pe care ii aveam in portofel nu i a luat, de atunci am ramas cu traume, nu ma urc singura in taxi, nu merg singura pe strada cand e intuneric, ocolesc mereu barbatii pe care ii vad. Am 20 de ani si inca sunt speriata si fac atac de panica pe strada.. tin sa mentionez ca vecinii mei minunati, daca ies afara la 1 noaptea cu un baiat apar si ei magic, dar cand am urlat nu m a auzit nimeni:)) multumesc
who asked tho?
@@razvismek tequila a zis la final de alte cazuri, da te bagi și tu în seama aiurea
@@bobbyh0463 si n am voie, este?
@@razvismek nu am zis ca nu ai voie
@@razvismek eu una nu văd nimic greșit că a împărtășit experiența asta=))
Și un "boschetar" sarea in ajutor decât "oamenii=scârbele alea"
Spirit civic +plânger👍💪
m.th-cam.com/video/OR90wa8D-tA/w-d-xo.html
Ești minunată, un om normal, și curajos
Doamne deci am plans si tremurat la videoclipul tau! Nu imi vine sa cred sau nu pot sa cred ca asemenea lucruri se pot intampla din senin. Cel mai trist este ca lumea din jur este inconștientă si ca nu reacgioneazaaaa!!! PEOPLE WAKE UP!
Am trecut si eu prin abuzuri fizice la școala. Nu m-am ales cu rani asa de grave, dar recunosc ca cel mai dureros lucru era faptul ca oamenii care ar fi trebuit sa puna stop acestor lucruri nu faceau nimic. Oameni precum doamna dirigintă sau colegi de școală. Nimeni in aceatsa viata, oricine ar fi nu are dreptul sa faca asa ceva!
Sper ca vei reuși sa treci incetul cu incetul peste aceasta trauma si ca lumea va mai deschide ochi si o sa inceapa sa reacționeze in asemenea situatii. Doar pentru ca arati intr-un anumit fel asta nu inseamna ca nu esti om si ca nu ai drepturi!
oameni nebuni!!!!! sper ca vei fi bine🥺in ultima vreme vad numai lucruri negative,din pacate deoarece unii au probleme cu capul sau nu s au maturizat🤦🏻♀️
Unii nu vor să ajute, vor să vadă cruzime, bătăi, si tot așa...
Rare ori ai să găsești oamenii care vor să ajute.
Cruditate!?!?!
@@petrisor7414 cruzime a vrut sa zica
Da
Ai dreptate
Din pacate, e adevarat
Groznic sper să ți se fi făcut dreptate împotriva acelui ne-om 🥺🥺🙏🙏🙏✨👍👍👍
Sunt efectiv socat.
Te imbratisez, Bie! Ai grija de tine!
‼Aici este vinovatul⁉️ th-cam.com/video/uV6jCYazn1s/w-d-xo.html
Îmi este rușine să văd astfel de persoane în România!
Educația costă si este foarte scumpă pentru unii ca el!
Și sunt mulți, mulți ca el in țară!
Nu este vorba de educatie, omul e consilier la ALDE, in 2017 a fost filmat in timp ce agresa niste copii in apartament... ia batut rau, si le-a furat si bani pe garanție. Asta se întâmplă pt ca nimeni nu face nimic. Politia nu ara interes sa ajute pe cineva.. daca nu mediatizezi cazul, ca sa ii preseze presa nu fac nimic. Dovada face ca omul este tot consilier... noi oameni de rand trebuie aa facem ceva, ca sa schimbam societatea asta bolnava. Este vina noastră a tuturor, ca suntem delăsători.
m.th-cam.com/video/OR90wa8D-tA/w-d-xo.html
@@gherasimantonia9838 m.th-cam.com/video/OR90wa8D-tA/w-d-xo.html
Plm adv da ba frate DACA SARE LA BATAIE SARI INAPOI. deasta da ca nu ai o arma la tine. Tb sa stii sa te bati macar. Ba au ajuns unii oameni sa umble cu cutite la ei ca sa se apere in caz de cv....
@@Mario-zs6rg Mai bine e să ai un spray cu piper la tine mereu, ca nu stii de ce oameni dai
Unul din principalele motive pentru care am ales să plec din România. Nu regret deloc și cu mâna pe inimă spun, nu m-aș întoarce veci. Și eu am fost nonconformist, neintegrabil (dacă se poate), "pleată”, cum obișnuiam să fiu catalogat pentru faptul că refuzam să mă tund la un monthly basis ca restul, îmbrăcăminte largă și excentrică, etc. Nu vreau să vorbesc despre normele sistemului educațional care îmi impuneau să fiu cum voiam eu să fiu, pentru că asta n-a fost nimic. Trăind într-un cartier ”sumbru”, să zicem, eram asaltat destul de des, nu mereu agresat cât jignit, luat la miștouri ieftine de cocalari limitați, dar totodată și agresat, de cel puțin 10 ori, ceea ce e trist, venind dintr-o familie bună și respectată. But yeh. Aici, în Anglia, pot să fiu eu. Exact cum sunt eu și exact cum simt să mă exprim. Îmi permit să exprim cine sunt prin vestimentație, stil, etc și totodată să fiu apreciat, admirat, dar niciodată judecat, batjocorit sau orice altceva. Țara aia e în urmă și a rămas acolo. Nu știu dacă mai are vreo șansă la maturizare sau open-mindness în principiu. Țara aia mă dezgustă, chiar și în prezent. E deplorabilă. Păcat de ea, că istoric și la nivel de relief, e next level. Și nu numai. Dar degeaba ai un Lambo dacă-l conduci ca pe o Dacie, am I right or am I right?
All in all, I feel your pain and I've been there too. Sfatul meu, ia-te și te du. Nu neapărat în Anglia, dar într-o țară în care lumea e mult mai open-minded și te acceptă așa cum ești. Undeva unde poți merge cu capul drept și înainte, fără să fii nevoită să te uiți peste umăr la fiecare pas. Fără să fie nevoie să-ți ocupi locul din geantă cu un Spray. Nu-ți cunosc circumstanțele și n-am de unde ști ce te leagă de România, dar dacă ai o portiță și refuzi să o deschizi, îmi pare rău, dar îți accepți soarta. Și eu am făcut-o. Dar nu are rost s-o faci mai mult decât e nevoie, până să te convingi că în țara aia n-o să fii niciodată fericită și să te simți liberă pe deplin, cum ai putea fi în lumea întâi, nu lumea a treia.
Be well, and take care, hope it helped!
-NoXuu.
Bravo omule you did it
Io inteleg ce ai vrut sa ii transmiți,dar nu cred ca isi poate lasa părinții singuri,prietenii doar ca sa fie ea safe,daca in schimb ar pleca toti poate poate ca ar fi o alegere buna
Suntem niste jegosi niste minti bolnave
Da nu meritam sa mai existam nici unul pe pământ am distrus COSMOSUL
Stai dreacu in Anglia sclavule si nu mai comenta atat.
Mare respect pt tine si pt cuvintele tale.
NoXuu mă bucur că acum ești ok, mă bucur că ai trecut peste asta. ai tot respectul meu! you're the best!! 🥺❤️✌🏻
Respect! Sper să uiți de toată chestia asta și data viitoare fii mai atenta deoarece oricine poate părea un om bun și pe urma sa și arate adevărata față
Să ne tii la curent cu ce se întâmplă cu acest jeg de om 🙂 , iti sunt alături ❤😊
Daca matura strazi ii batea pe toti care aruncau ceva pe jos 😂nu era o optiune
Multimesc
Îți suntem alături ❤️😘
Tu ai fost sa întrebi mai mulți oameni, atunci fiecare om zice:"Las ca face altu" si atunci nimeni nu te ajuta
Sincer la 15:50 mi-a venit sa plâng 😭😭😭 esti un erou ca ai avut curaj sa povestești acesta poveste , ai tot respectul meu 🥺🥺
Și mie 😭😔
Sper că ești mai bine acum, și eu am trecut prin multe, traume din copilărie, bătăi în casă, obiecte distruse, numai eu știu cum am reușit să îmi revin. Și cel mai amuzant e că nimeni nu răspunde de asta. Ai mei se dezvinovățesc permanent, teoretic nimeni nu este vinovat. Așa că am ales să o las baltă. Important e sa fiu eu un om normal, in rest nu mai contează. Oricum, sper că ți-ai mai revenit. Traumele de genul nu trec ușor.
23:33 Cel mai trist "key bayyy" 😥
Damn i was shocked when I saw the title...
Mi s-a rupt inima să văd că plângi...
Tu aveai o vânătaie de 19 centimetri și Brandi a avut nevoie de 2 copci...și vai, domnul acela a primit puțin spray în ochi și i-a venit rău.
Asta e cruda realitate în care trăim...din cauza persoanelor ca domnul acela se nasc traume ce nu pot fi uitate ușor.
Ai grijă de tine în continuare Bie, suntem alături de tine
Me too...
Doamne ferește...chiar nu mă așteptam. Sper să treacă peste asta cu bine.
Și sper că toți sunt bine:3
Care domnnnn, caree doooomn ca ala e mai jos decat limita unei jogodii fara pic de suflet
@@iulia118 well...cam ai dreptate...
Off :(
Te rog...stay strong girl! 🙏🏻😣💖
Suntem alături de tine, BIE!!
Să nu uiți asta 🙏🙏❤️❤️ Să vă faceți bine, tu și Brandi🙏
Dupa toate cele care ti s-au intamplat,tu inca nu instigi la ura impotriva acestui agresor...Respect maxim bie!Sending u all my love❤
Daca vede Popa, tare imi e frica ca intra cu bmw-ul peste el in apartament
😂😂
=))₩
😂😂😂 mor frate...morr😂😂
🤣🤣🤣
😂😂😂
Acel om care te-a agresat a mai batut si pe alti nu spun nume sau etc. Chestia care ma misca e ca pentru o bucata de marmura de 3 centrimetri sa ranesti o fata si sa spargi capul unui băiat e ceva groazinic. Te respect si te sustin că persoanele din ziua de azi (nu toate) ar spune nume, adresa,si ar rasplati cu ura. Tequila te iubesc si sper sa nu te scimbi si, esit cea mai TARE ❣️❤️❤️❣️
Ai toată încurajarea noastră ,Bie ! Tu ne-ai arătat mereu ca ești puternica și noi te susținem pana la capăt :) Much luv și stay strong !
USA:Black lives matters
Romania:Lives matters
...
incomparabil du'te draq de boschetar
@@the.sherlock ce frustrat ești.
@@mbadstyle Cum adica frustrat ca te-a facut boschetar? Tu intelegi sensul cuvantului frustrat?
Fiecare tara are problemele ei ascunse ca mizeria de sub covor. Alarmant nu e doar comportamentul agresorului ci cum au actionat ceilalti. Cum toti au ales sa ignore strigatul ei de ajutor din cauza stereotipului de “drogata” atribuit felului in care se imbraca.
Cei care citesc acest comentariu... Vă rog să nu reacționați NICIODATĂ la fel cum acei oameni au făcut-o!!!.. puteai fi TU în locul ei!!!
Nu la tineri e problema. Întotdeauna am avut spirit civic. Dat cei trecuți de 40-50 din păcate nu au avut parte de educația noastră.
@@lepystudio8974 da frate, cum dq sa nu ajuti sa fi atat de nepasator, trebuie sa fi comunist si prost
Doamne fereste. ... draga mea, in asa tara si cu asa comunite,mereu trebuie sa ai sprei cu piper...e oribil ..practic,putem zicem ca e bullying..RESPECT!!!🙏🙅
noi plangem care doar ascultam, chiar nu vreau sa imi imaginez ce simti. :((
Dece ai plans pentru asta
Trist că nimeni nu sare când ai nevoie de ajutor...ce e in neinregula cu oamenii pe bune
Din cauza justitiei de cacat, care te taraste prin procese ani de zile daca ajungi sa dai si o simpla declaratie.
Dar sa-i platim in continuare cu peste 10.000 de RON / luna pe magistratii lu' peste.
Bianca a mintit th-cam.com/video/mOvz-_Oc1tE/w-d-xo.html
In modlova totui ZAEBISI
Imi pare rau de tine si imi doresc sa iti faca dreptate!!
Te iubesc Bie, stiu ca esti foarte puternică 😘😘😘😱😭💗💗
Gargaune mic si frumos... am crezut ca e o gluma.. be strong! U the best!🥺
Si eu la fel am scris si eu ceva de genul si m au i jurat toti oamenii....
2 minute am vazut si deja plang. Sper ca acum esti bine.... 😭😭😭
Pe mine m-a atacat un polițist fiindcă am întrat la secție cu,,tupeu '' fiindcă aveam nevoie de ajutor pentru ca cineva m-a atacat cu o caramida
Ce oameni 🤦♀️🤦♀️🤦♀️
PSD-UL E DE VINĂ 🤕
m.th-cam.com/video/OR90wa8D-tA/w-d-xo.html
@Ciulu Razvan ASTA E CORUPȚIA INSTAURATA DE PSD 🤕💰💶🐗
m.th-cam.com/video/OR90wa8D-tA/w-d-xo.html
dada cum sa nu
😂😂😂😂
Îmi pare rău pt tn... nu ca rău FOARTE rău si eu te respect .... deci chiar îmi pare foarte rău pt tn 😔 si nu te mai gândi la asta fi puternica si ai grijă de tn . Eu te respect foarte mult si chiar dacă spun alții altceva de tine sa nu îi crezi că lumea e rea , nu îi crede pe alții eu nu te înjur , nu te -as bate nu nimic doar dacă vr sa fim prietene .... na ... deci ai grijă de tn si fi puternică ! Eu am încredere în tn ! Sper ca te-am ajutat cu sfaturile si să ai grijă. Și în plus că am 10 ani și nu îmi bat joc de o fata asa ca tn 🙂🙃
Eu sunt curios ce decizie o să ia poliţia în legătură cu specimenul ăla😏
Nici una.
@Adolf Hitler de ce o faci idioată?
@@ROKillUminati47 de prost ce e..
@Adolf Hitler poate doar tu idiot
Poliția nu are ce decizie sa ia pentru ca este un caz penal si trebuie sa se pronunte un judecator. In mod normal trebuia retinut pana acum, modul de actionare si obiectul poate fi incadrat la tentativa de omor, cand iesi cu o teava nu iesi sa mangai pe cineva... depinde de Bianca si de avocatul ei cum va decurge ancheta, daca va decide sa il ierte sau va folosi toate caile legale, omul are influenta, este prin psd ..
Cand actionezi asa, ai ceva spate...
Imi vine sa ma mut din romania cand vad ce oameni traiesc in aceasta tara , imi este scarba
Din pacate, oriunde ai merge mereu vor exista astfel de situatii. Oamenii sunt oameni, indiferent de tara in care traiesc. Singurul mod prin care poti sa schimbi acest lucru este chiar prin felul in care tu te manifesti. Cu fiecare fapta buna pe care o faci, va exista un om care sa fie influentat intr-un mod pozitiv astfel incat sa nu ajunga sa se manifeste ca aceasta primata.
Eu deja m-am mutat...si îmi pare bine,deși e trist ca spun asta!!!
Nu uita te susținem în treaba asta, TOCILARII SUNT CU TINE ❤️
Tocilarii*
@Ion Alexandrescu ea*=)
@Ion Alexandrescu decât tine nici măcar una
@@NoName-qi1ld O doamne cât ador persoanele care caută prin comentarii ca frustratele pentru a găsi și cea mai mică greșeală doar să pară inteligente.
@@Alexandru11132 Lmao😂🤝
Doamne ferește! Ce oamnei. Cum sa stai indiferent la asa ceva! E revoltator. Pacat,mare pacat. Imi pare rau sa aud despre asa ceva.😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢
Doamne ferește,ce oameni există , e foarte trist . Îmi pare foarte rău pentru tine 😢😓
Video, poze cu agresorul Biancăi 🤬🤬🤬🤬🤬
Exact🙏🏼😭😭
Ai apărut la pro TV :)
Stay strong!
Asta era ideea, d-aici face bani metre, wake up!
@Lucaro 56 Ai dreptate să nu se lese!!!
A
Ai vazut filmarile de azi de la Antena 1???...bianca e o mincinoasa notorie!!!
Adică? Ea a dat cu bara în smardoiul ”dezvoltator imobiliar”?
@@lexethonor294 th-cam.com/video/Y49Bp9u8crs/w-d-xo.html
Ti se pare ca i.a facut ala ceva?
Sunt dezgustată de ce se întâmplă în țara asta.
Dacă era în altă țară era posibil să fie împușcată, așa că nu mai dați vina pe țară și începeți schimbarea cu voi
@@otheo-gaming nu stiu astia nimik ma . sunt prajiti .
Ba da taceti odata cu tara asta, tara asta. Tot asta ziceti non-stop. Nu aveti acces la internet sau sunteti de-aia inchisi in "tara asta"?Cum drq nu vedeti ca Romania e una dintre cele mai linistite tari de pe planeta asta. Cred ca vorbiti fara sa stiti doar ca sa spuneti ceva. Uitati-va in plm si inafara inainte sa ziceti de "tara asta". Smr romanii sunt prosti rau ba.
シ︎ M-am obisnuit シ︎▼・ᴥ・▼
@UCu5REoBr5o4Tb6p4_R1haDA o țară nu are mentalitate, oamenii ei au. Deci noi trebuie sa ne schimbăm, în primul rând să luăm atitudine când se întâmplă lucruri de genul ăsta. Nici în alte țări nu e perfect.
Îm pare rau ce sa intamplat.
Cand cineva va mai spune ajutor osăl ajut promit!
Te iubesc, te ador mult!
Te respect
STAY STRONG!❤ As avea si eu o poveste care s-a întâmplat în familia mea. Pe 20 octombrie 2016, (aveam 8 ani) seara, bunica mea a venit la noi acasă, dupa ce s-a certat cu bunicul meu, iar acesta, baut, i-a dat cu un topor in cap. Ea a leșinat iar apoi el a inceput sa tipe prin sat ca nu el a "omorât-o" si ca nu este vina lui. Atunci l a auzit o vecina, a alergat prin grădini, si i-a chemat pe părinți mei, pentru a vedea ce s-a întâmplat cu ea. Au adus-o acasă si ea avea halucinații. După aproape 2 luni, pe 18 decembrie, pe la ora 18, eu imi faceam temele la română si l-e povesteam ceva de la școală mamei, surorii si bunicii mele, cand i a sunat telefonul mamei, a iesit pe hol si deodată intra in cameră spunând " a venit nebunu' " . A iesit in curte împreună cu sora mea care a luat spray- ul cu piper pe care il aveam. A început bunicul meu sa faca scandal in timp ce sora mea suna la poliție. A sunat de trei ori (odată fiindu-i data legatura la Bucuresti) si dupa minute de asteptare a reusit sa cheme un echipaj. Polițiștii afland ce se intampla au venit fara sa dea drumul la sirene, si cu farurile stinse. Cand au ajuns in fata portii bunicul meu era suit pe poartă cu un bolovan in mana, vrând să arunce spre mama si sora mea. Polițiștii l-au prins si el a inceput sa tipe si sa se scuze că el era in autoapărare dupa ce mama si Sor'mea au aruncat cu bolovani, acestea nefacand nimic. Cand l-au urcat in masina au găsit in buzunarul lui un cutit. A fost dus la sectie, apoi la spital, si apoi la spitalul de nebuni. După aceea a fost un proces de unde a primit un ordin de restricție.
(Dacă vei face acel clip cu poveștile fanilor si prin absurd apare si a mea as vrea sa nu imi dai numele)
Trimite aceasta poveste la canalul flo vs dya (dacă vrei) sa o faca publică
Săraca de tine.😰
Cum sa dai fără milă într-un om care practic nu a făcut nimic. Totul o sa fie bine!❤️🥰
Din pacate asta este Romania noastra , Romanii nu au destula minte . In loc sa ne dezvoltam inspre mai bine , mai multa pace . Romanii se duc in jos. Ne facem tara de ras.
Sunt din norvegia
agresolul principal e bianca asta incerc sa spun - amandoi au gresit dar legea se va aplica dupa cum am enumerat acolo, eu spun nu violentei 100/100 - nu trebuia sa existe nici macar o discutie intre ei - dezvoltatorul trebuia sa faca poze si plangere la politie dupa o discutie cu ei in care ei nu recunosterau- ce s a intamplat explica lupta dintre 2-3 narcisisiti - aia mai tanara are mai putina experienta asa ca o sa si o ia penal,,,asta e tot ce spun,,,, nu sunt de partea nimanui @ 2 bianca asta e bine sa mearga la un psihoterapeut ca se crede prea perfecta si videourile si faptele spun opusul de aici si concluzia mea de narcisism ...cand tu te vezi perfect, fara greseli, intotdeauna dreptate, manipulare si prefacatorie prin victimizare.....e foarte evident ce se intampla aici.....o fata abuzata in copilarie care a dezv o tulb de personalitate ca e ajutat-o sa supravietuiasca pana intr un punct..pana a devenit penala situatia. abuz de salvare- din mom ce sunteti constienti mergeti ganditi=plaga superficiala cu GCS (glasgow coma scale) 15/15 - nu aveti dc sa abuzati salvarea platita din banii contribuabilor , sunteti niste papitoi care vreti sa fiti in centrul atentiei dar acum o sa luati un mare dosar penal , sper sa va bage si pt influentarea maselor la violenta- ca doar tu esti aia care a dat cu spray de piper prima in om ! @ 2
1- ai parcat pe o proprietate privata?
2- ai distrus bun privat? ( marmura)
3- ai atacat cu arme albe un om ? ( spray piper)
4- ai disturbat linistea publica?
- fapte civile si penale la greu din cate vad eu - narcisismul tau incearca sa te scoate nevinovata in fata lumii si vad cum te victimizezi si cum minimalizezi si maximalizezi anumite lucruri - dar legea se aplica si cu si fara manipulari de vloggeri cu tulburari de personalitate narcisice.
@@irelandgp Bine tocilarule nu ne pasa de legea ta
Un comentariu perfect adresat redusei bianca adam
@@irelandgp(3) Sa aparat sau la aparat pe prietenul ei
Bianca ești o fata puternica și sa ști ca nu ori cine ar fi putut povesti ai dovedit curajul și te respect foarte mult pentru munca depusa pentru TH-cam deci dacă nici videoclipul acesta nu merita un like !!!❤❤❤❤ repet ești o fata ambițioasă și foarte curajoiasa ❤❤❤❤❤ RESPECT BIA
Ceea ce m-a miscat cel mai mult a fost ca oamenii nu au reactionatt
Din pacate e de asteptat...in Arad efectiv exista cazuri in care sunt fete agresate pe strada ziua si nu se baga nimeni
asa este domnule rege
Pe lângă faptul asta pe mine ma mișcat faptul cănd am vazut că avem amândoi aceeași poză de profil și nu ștai ce drq se întâmplă:))
Chiar sper că povestea ta o să inspire tinerii să fie mai săritori, pentru oamenii în varstă nu am nici o speranță.
regie victimizare, caz social
@@lolypopy8890 ?
Sa stii ca babele sunt intodeauna primele care sar sa belesteme derbedeii. Am vazut asta de mai multe ori, chiar si in parcarea din spatele blocului, in autobuze etc. Oamenii in general ignora, nu vor sa fie implicati. Nu zic ca ne putem baza pe batrani, dar mna au un simt al scandalului bine dezvoltat ;)
Deja mi sa făcut scârbă doar din titlu când am auzit...
E foarte frumos sa zic asa...i-ai cenzurat fata, numele... 😔
biata de tine lasa ca oameni cei rai vor fi trimisi si pedepsiyi de dumnezeu si vor ajunge in iad . sper sa te faci bine sa fi sanatoasa te pup😇😍😘😘