Uimitor am ascultat de câteva ori că să înțeleg. Ialdabaot este Dumnezeu peste doar o parte din univers,dar există o altă putere mai presus de el ,lumina aceea puternică. Acest lucru schimbă total ce-am învățat de-a lungul vremurilor. Ialdabaot a fost gelos pe Sabaot( fiul lui) și de aici incepe tot ce se întâmplă până în zilele noastre și după.
Nu sunt de luat mot-a-mot conceptele astea. Trebuie interpretate si "traduse", alaturate cu multe altele din alte directii. Gnosticii si ei s-au impartit in mai multe directii, unii dualisti. Dar o farama de adevar trebuie pescuita in toate si apoi intelese si interpretate ca un mai mic "intreg". Si, mai ales, experimentate, traite practic. Gnoza e primita in interior, traita in interior. Iar textele la care avem acces sunt scrise in concordanta cu vremurile respective.
@@iermina33problema acestor texte vechi este că sunt scrise pentru a fi transmise și înțelese doar de cei pregătiți(deși pare groaznic pt aceste vremuri nu toți avem acces la informație pt că nu toți avem nivelul necesar din punct de vedere spiritual ), motiv pentru care sunt scrise pe mai multe niveluri de înțelegere . Există vreun grup de studiu pentru toate aceste informații esențiale ? Mulțumesc !
@@paveldaniel1983 studiul textelor antice și sacre este inclus ca parte importanta din practica spirituala zilnica și permanenta cu cei care îmi sunt alături (unde cer foarte multa disciplina, alături de meditație pentru accesarea planurilor superioare de constiinta si experienta directa a Divinității, adică a celor expuse în textele menționate). Fără cunoașterea / experienta directa nu se poate discuta de înțelegere reala.❤️
Sunt multe similitudini in creatie umbra nu poate sa fie numai descoperirea de sine . Eu cred ca ce-a mai buna si reala descriere a creatiei este încă tăinuită și nu este dezvăluită si are loc si recunoaștere și la judecata de apoi atunci se va arata creatorul si toți si toata fiinta creației lui al va recunoaște .
La ce carte faci referire? Daca este vorba de textul de aici, n stiu sa fie disponibil in limba romana ca si carte fizica. Iar variantele in engleza pot fi accesate si gratuit pe google sau youtube.
Face parte din biblioteca Nag Hammadi, manuscrise descoperite in Egipt pe la 1945. Textele pot fi gasite inclusiv online in limba engleza. Pentru traduceri in limba romana, imi poti trimite un email si ti le furnizez cu drag.
Lasă deoparte îndoctrinarea bisericească și ascultă fara a avea o opinie, fara a critica și fără a trage concluzii. Sunt texte scrise de aceeași oameni pe care ii iubești in Biblie, accepta că este posibil că în cărțile bisericești sa nu fie totul complet( e prea vast subiectul despre primul sinod la peste 300 ani după Iisus și ce s-au hotărât acolo).
@@hope-in2id Biblia este o colecție de texte, problema acestei cărți sfinte e că începând cu primul sinod, conducătorii acelor vremuri au decis să intervină pe texte după bunul plac. Personal consider mai d eincredere textele apocrife decât aceste texte "oficiale".
În fiecare haos este un cosmos, în fiecare dezordine este o ordine secreta! Carl G. Yung
Îți mulțumesc cu recunoștință

Este dezvăluit celui pregatit. Gnoza. Prin Marea Mama.
😘😘❤️
☮️🙏❤️
Ce părere ai? Merita cumpărată cartea? Mulțumesc
th-cam.com/video/_p6W_siLvAw/w-d-xo.html
La ce carte faci referire? Daca este vorba de textul de aici, n stiu sa fie disponibil in limba romana ca si carte fizica. Iar variantele in engleza pot fi accesate si gratuit pe google sau youtube.
@@iermina33 th-cam.com/video/_p6W_siLvAw/w-d-xo.html
Cine este autorul acestui eseu și unde poate fi accesat acest text?
Face parte din biblioteca Nag Hammadi, manuscrise descoperite in Egipt pe la 1945. Textele pot fi gasite inclusiv online in limba engleza. Pentru traduceri in limba romana, imi poti trimite un email si ti le furnizez cu drag.
@@iermina33 vreau și eu , te rog.
@@sicarucarmen7862 te rog sa imi trimiti un email la iermina.herciu@gmail.com.
Asta e blasfemie curată…
Lasă deoparte îndoctrinarea bisericească și ascultă fara a avea o opinie, fara a critica și fără a trage concluzii. Sunt texte scrise de aceeași oameni pe care ii iubești in Biblie, accepta că este posibil că în cărțile bisericești sa nu fie totul complet( e prea vast subiectul despre primul sinod la peste 300 ani după Iisus și ce s-au hotărât acolo).
@@paveldaniel1983adică aceste texte sunt desprinse din biblie , sau textele din biblie au aceeași origine că și aceste texte ?
@@paveldaniel1983adică Biblia și aceste texte au aceeași origine?
@@hope-in2id Biblia este o colecție de texte, problema acestei cărți sfinte e că începând cu primul sinod, conducătorii acelor vremuri au decis să intervină pe texte după bunul plac. Personal consider mai d eincredere textele apocrife decât aceste texte "oficiale".
@@paveldaniel1983 mulțam pentru răspuns! Doar că aceste texte sperie puțin . Pare o alta realitate a faptelor.