Am o sotie cu 2 ani mai in varsta si putini asa fericiti ca noi si protectivi ca mine :D Ceea ce ati spus nu e chiar intru totul corect. Sunt multe variabile care definesc frumosul si o relaitie frumoasa. Iar un barbat nu, nu poate numi "frumoasa orice femeia mai tanara ca el" indiferent de cat de poetic sau indiferent de figura de stil pe care am dori sa o exprimam prin aceasta. Cand vorbiti de "existenta psihosomatica" cred ca mai degraba ati doriti sa transmiteti oamenilor ideea de psiho-emotional. Folositi gresit de aceasta data termenul; "psihosomatic" insemnanad o orientare in medicina care studiaza cauzalitatea psihica a unor boli generale nu neaparat mintale. Cu mult respect pt ceea ce faceti, sanatate si putere multa!
Doi Ani nu este nimic ,dar cand vorbim de la 10 Ani in sus ,si sunt impreuna si se iubesc si sunt fericitii ,de cand este lumea au fost si vor fi cupluri cu diferente de Anii ,Dragostea sincera nu are Lege , si Dumnezeu este Dragoste..
Permiteti-mi sa va aplaud ! In calitate de femeie eu pot sa va confirm ca este exact asa cum ati descris situatia .. Macar de ar invata tinerele domnisoare din aceste sfaturi minunate .
„Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvatati care o privesc, căci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53). Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate. Concluzie In concluzie, tot ce aduc împotriva icoanelor protestantii sunt cuvintele spuse de Dumnezeu împotriva idolilor. Dar ei nu au nici o justificare pentru confuzia între icoanele poruncite de Dumnezeu si idolii interzisi cu tarie de Acesta. Peste tot, în Biblie, unde sunt cazuri concrete de condamnare a idolilor, este limpede ca e vorba de cazurile mentionate la Deuteronom 4, 14- 19. Fie ca e vorba de vitelul de aur, de copaci, de Baal sau alte zeitati, de fiecare data idolii sunt asemanari sau chipuri interzise de Dumnezeu, care sunt cinstite ca si cum ar fi dumnezei. E firesc si de asteptat ca asa ceva sa fie condamnat de Dumnezeu. Dar exista în Biblie vreun loc în care sa se condamne cinstirea icoanelor îngerilor sau sfintilor, fie în Vechiul, fie în Noul Testament? NU! Un asemenea loc nu exista. Exista însa, asa cum am aratat, porunca de a se face icoane cu îngeri. Exista, de asemenea, explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu: n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4, 15). De asemenea, exista si vestea cea noua, a Întruparii lui Dumnezeu Fiul, Chip al Tatalui (Ioan 14, 9; Filipeni 2, 6 etc.), care deschide posibilitatea de a se face icoana lui Dumnezeu, dupa Chipul pe care El si l-a ales. De asemenea, stim ca prin Jertfa si Învierea lui Hristos Iisus s-au deschis cerurile, si ca sfintii se afla acum în Rai, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca 16, 22; 23, 24; Filipeni 1, 23; I Petru 3, 18-20 etc.), astfel încât, asemenea îngerilor, si ei sunt vrednici de a avea icoane. „Acesta fiind cazul, urmând calea împărăteasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - căci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfânt, care se afla în ea - decidem în mod corect si după o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si împodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie având acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe străzi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Căci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sărutând imaginea si sa ne mărturisim veneratia (proskenesin), nu adevărate închinare (latreian) care, după credinta noastră este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămâie si lumânări, după obiceiurile înaintasilor nostri. Căci cinstea data imaginii se adresează prototipului, iar persoana care venerează o icoana venerează pe cel reprezentat de ea. Într-adevăr, aceasta este învatatura Sfintilor nostri Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capăt la celalalt al pământului.” Al Saptelea Sinod Ecumenic Surse:
Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem contin ilustratii. Printre acestea sunt imagini cu scene biblice, asemanatoare cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, când persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere", Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling). Este demn de remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul Testament arata ca aceasta nu era o practica pagâna introdusa de anumiti convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini. Pentru a vedea imaginile gasite în sinagoga din Dura-Europos, urmeaza aceste legaturi: Cea mai importantă formă de cinstire a sfinţilor, care este în legătură cu toate celelalte forme de cinstire, este imitarea lor în relaţia lor cu Dumnezeu. Paul a scris pe larg despre importanţa imitării spirituale. El a afirmat: "Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Cristos. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Isus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica" (1Corinteni 4,16-17). Mai târziu el le-a spus aceloraşi oameni: "Fiţi următori a mei precum şi eu sunt al lui Cristos. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine, şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat" (1Corinteni 11,1-2). În Epistola către Evrei de asemenea a subliniat importanţa imitării adevăraţilor conducători spirituali. "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13,7).Unul dintre cele mai importante pasaje despre imitare se găseşte în Epistola către Evrei. Capitolul 11 al acestei cărţi prezintă numeroase exemple de sfinţi din Vechiul Testament pentru a-i imita. Se încheie cu faimosul îndemn: "De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (12,1), - cursa pe care sfinţii au alergat-o deja înaintea noastră. Oare acest lucru este un semn ca numai ingerilor le putem face icoane? In nici un caz! Trebuie sa ne aducem aminte ca pe vremea lui Moise inca nu venise Mesia.Aflati sub robia satanei ,de care Adam si Eva alesesera a asculta,toti se duceau in Iad (Seol) atat cei drepti cat si cei nedrepti(Luca 16:26).De aceea nu existau in ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti in icoanele din Cortul Sfant,pe care apareau doar Ingerii! Odata cu Jertfa lui Hristos,cu coborarea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Il asteptau acolo,(1Petru 3:18-20),Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de ingeri,astfel incat ,in mod firesc,si unora si altora le facem icoane,dupa porunca lui Dumnezeu.Asadar prin Jertfa si Invierea lui Hristos Iisus,sau deschis cerurile iar sfintii care asteptau venirea Sa din veac(1Cor.15:20;Evrei 6:18-20;..) se afla acum in Rai ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca16:22;23:24;Filipeni 1,23;1Petru3:18-20,etc.).Ridicarea la Rai a dreptilor ,inceput al Bisericii ceresti,implinirea cuvantului ce zice Dumnezeu a stat in adunarea dumnezeilor (Psalmul 81:1) deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor ,alaturi de vechile icoane ale ingerilor. Încă de pe vremea apostolilor, Biserica a condamnat în mod consecvent păcatul idolatriei. Vechii Părinţi ai Bisericii avertizau asupra acestui păcat, iar Conciliile Ecumenice s-au confruntat şi ele cu această problemă. Al doilea Conciliu de la Niceea (787), în care s-a discutat în mod deschis problema folosirii religioase a imaginilor şi icoanelor, spune: "Cel ce ne-a mântuit pe noi de întunericul idolatriei, Hristos Dumnezeul nostru, când şi-a luat mireasă Biserica... a promis că o va apăra, şi i-a asigurat pe discipoli zicand: 'Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor'... Unii nu au apreciat cum se cuvine această ofertă nepreţuită; fiind orbiţi, derutaţi de duşmanii trădători, ei au abandonat dreapta linie a motivaţiei... şi nu au mai fost capabili să discearnă sacrul de profan, afirmând că icoanele Domnului Nostru şi ale sfinţilor nu sunt diferite de imaginile din lemn ale idolilor satanici." Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate: 1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane? 2. Ne este permis sa le veneram? Din Vechiul Testament este clar ca raspunsul la amândoua este Da. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini. Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care “îndraznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti - protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii. Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerarii icoanelor pentru ca se împortiveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerarii altor obiecte sfinte - de fapt venerau Crucea fara nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110). Protestantii mai citeaza anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre aceste citate nu fac decât sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu icoanele. În putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele scrieri continând adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii. Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta, sa încercam mai întâi sa raspundem la câteva întrebari: Facea chivotul legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)? Raspunsul la aceste întrebari este da, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în Gnosticism. Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.Dumitru Cornilescu, fost diacon ortodox, devenit pastor protestant,a realizat o traducere a Bibliei fortata in multe locuri. Astfel, textul "rusinati cei care se inchina chipurilor cioplite" va deveni in traducerea Cornilescu "rusinati cei care se inchina... icoanei!"(Psalmul 97:7BC/96:7BOR).In acelasi mod abuziv si fara nici o dovada s-a inlocuit si in Isaia 21:9;Romani 1:23 iar in Apocalipsa, "chipul fiarei" devine pentru Cornilescu "icoana fiarei"(Apocalipsa 13:14-15). Icoana este un termen care apare mult mai tarziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu insa apare! Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare este folosit în limba moderna. Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceasi atidudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag. Acesta a fost felul de gandire al celui de al Saptele Sinod Ecumenic, care a decretat în al sau Oros: "Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, si persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamântului." Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga. Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si a carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir :"ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor, care au urmarit si cand era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mantuirea întregii lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de Împaratul si Învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).În timpul unei epidemii sub forma de şerpi trimisă pentru a-i pedepsi pe israeliţi în timpul exodului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "'Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi'. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia." (Numeri 21,8-9) Persoana trebuia să privească statuia şarpelui pentru a fi vindecată, ceea ce arată că statuile puteau fi utilizate în ritualuri, nu doar ca decoraţii religioase. Aşa cum o fotografie a mamei ne ajută să ne-o amintim, tot aşa ne ajută să apelam la exemplul sfinţilor când privim o reprezentare picturală a lor. Mulţi protestanţi au picturi reprezentând pe Iisus şi alte picturi biblice pe care le folosesc la şcolile de duminică pentru a-i învăţa pe copii. De asemenea ortodocsii folosesc icoanele pentru a comemora anumite persoane sau evenimente, aşa cum şi bisericile protestante au diferite scene biblice. Daca cineva i-ar judeca pe protestanţi cu aceeaşi măsură, atunci concluzia ar fi că, si ei practică "idolatria". Însă nu este vorba de idolatrie în aceste situaţii. Dumnezeu interzice închinarea la imaginile considerate ca divinitatea în sine, dar nu interzice crearea de imagini.Daca ar fi asa, atunci filmele religioase, fotografiile, picturile, şi toate asemenea ar fi interzise. Aşa cum ne arată episodul şarpelui de bronz,Dumnezeu nu interzice folosirea în ritualuri religioase a reprezentărilor. Doar atunci când cineva începe să adore o icoana ca fiind Dumnezeu însuşi, atunci Dumnezeu se supără. Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 Împarati 18:4), observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan. Se pune întrebarea ce înseamna "chipul cioplit" în Porunca a doua? O întelegere literala ar însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce însemnau ele pentru evrei. Când acestia au tradus-o în greaca, au folosit cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca pasajul se refera la imagini pagâne, si nu la imagini în general. Sa privim cu atentie pasajul din Scriptura: "Sa nu-ti faci chip cioplit (i.e idol), nici o înfatisare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pamânt sau în apele mai pe jos decat pamântul. Sa nu te închini înaintea lor, si sa nu le slujesti (închini)." (Exod 20:4-5a). Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai mult decât atât, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli. Lasând de o parte pentru moment semnificatia cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanle ortodoxe nu calca porunca. Deuteronom 4:16-19 spune : “Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite ,sau inchipuiri ale vreunui idol,care sa infatiseze barbat sau femeie ,sau inchipuirea vreunui dobitoc de pe pamant ,sau inchipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer,sau inchipuirea vreunei jivine ,ce se taraste pe pamant sau inchipuirea vreunui peste din apa ,de sub pamant;sau privind la cer si vazand soarele ,luna,stelele,si toata ostirea cerului ,sa nu te lasi amagit ca sa te inchini lor ,nici sa le slujesti,pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer”.Iata ce asemanari interzice Dumnezeu a se face :de oameni din lume,de animale,de pasari,de pesti,sau alte vietati,de stele sau de alte corpuri ceresti.Aceasta oprire nu este pentru ingeri , pentru care Insusi Dumnezeu porunceste a se face icoane.
Lucruri de bun simt, spuse cu eleganta. Întotdeauna am gândit astfel. Numai, atentie la exagerari! Barbatul care, din dorinta neformulata de a avea acel confort al barbatiei "uite ce femeie tânara am lânga mine", se va orienta in mod maladiv catre compania unei sotii cu 15-20 de ani MAI TÂNARA, va culege fructul alegerii lui mai devreme sau mai târziu, la fel cum o femeie mai în vârsta va suporta stresul oglinzii, kilogramelor sau privirii trecatorilor... Cât despre exceptii, sunt DOAR exceptii.
Ce credeti ca ,conteaza ,,,o femeie tinara sau o femeie pe care o iubesti ,de ce vorbim de interés ssu de Dragoste ,stiu multe clupuri cu diferente de Anii buni ,si ei se iubesc si sunt fericitii..
Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste “Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este “asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Vedem din locurile amintite ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul ereau icoana Tronului lui Dumnezeu,Cel ce da legile lumii(simbolizate prin tablele Legii) si da viata si putere (simbolizata prin toiagul lui Aaron) si sta pe heruvimi.Aceasta icoana a Tronului Ceresc erea tamaiata de Marele Preot si acolo se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai,dupa cum El Insusi hotarase (Exod 25:22). Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc nu insemna nici idolatrie , nici confundarea icoanei cu originalul .Prin intermediul ei cinstirea erea inaltata catre Dumnezeu,si El erea Cel care primea de fapt si tamaierea si rugaciunile.Adesea se face apel la Deuteronom 4,14-19 când se atacă problema icoanelor. " Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ." Dar cum interpretăm imaginile care îl reprezintă pe Dumnezeu? Mulţi protestanţi ar spune că nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune că israeliţii nu l-au văzut pe Dumnezeu în nici o formă atunci când a făcut Legământul cu ei, ca urmare nu ar trebui să se facă nici reprezentări simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentări? În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis să facă orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibilă. Dat fiind că erau înconjuraţi de culturi păgâne, israeliţii s-au simţit tentaţi să îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natură (ca de exemplu boul sau soarele). Însa mai târziu, Dumnezeu însuşi s-a arătat în forme vizibile, aşa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător." Protestanţii fac reprezentări ale Tatălui Ceresc în această formă când ilustrează profeţiile Vechiului Testament. Sfântul Spirit însuşi s-a revelat sub cel puţin în două forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), şi ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestanţii folosesc aceste imagini când desenează sau pictează aceste episoade biblice, şi când îşi pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe maşini. Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut. Dar dupa Intrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvantul S-a facut trup (Ioan 1:14),Cuvantul care este Dumnezeu (Ioan 1:1).’Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata;Fiul Cel Unul-Nascut,Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut(Ioan 1:18),El Care este Chipul lui Dumnezeu(Filipeni 2:6) .Prin urmare odata cu Intruparea ,se deschide si posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu ,Care Insusi este Dumnezeu. Prin întruparea lui Cristos, Fiul său, Dumnezeu a arătat omenirii o icoană a Lui însuşi. Sfântul Pavel spunea: "El este imaginea (in greacă: eikon) Dumnezeului invizibil, primul născut al oricărei creaţii." Cristos este tangibil, este imaginea divină a nevăzutului şi infinitului Dumnezeu. Citim că Magii, "intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2,11). Chiar dacă Dumnezeu nu şi-a arătat faţa pe muntele Horeb, El şi-a arătat-o în casa din Betleem. Concluzia ar fi că, atunci când Dumnezeu a făcut Noul Legământ cu noi, el însuşi s-a arătat într-o formă vizibilă prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar şi protestanţii folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentări ale lui Isus şi ale altor personaje biblice apar într-o mulţime de biblii, cărţi cu poze, tricouri, bijuterii, abţibilduri pe maşini, felicitări, cd-uri, scene ale nativităţii. Cristos este simbolic reprezentat până şi prin emblema peştelui (Icthus). Bunul simţ ne spune că, de vreme ce Dumnezeu însuşi ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu greşim folosind reprezentări ale acestor imagini în scopul aprofundării cunoaşterii şi iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu însuşi s-a revelat în aceste forme vizibile, şi iată de ce statuile şi icoanele îl reprezintă. De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi: ·Pe chivot - Ex. 25:18 ·Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1 ·Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31 ·Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23 ·Pe pereti - 1 Imparati 6:29 ·Pe usi - 1 Imparati 6:32 ·Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36 Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii. Nu ! Un asemenea loc nu exista!Exista insa porunca de a se face icoane cu ingeri.Exista de asemenea,explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu : n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4:15).De asemenea exista si vestea cea noua ,a Intruparii lui Dumnezeu Fiul,Chip al Tatalui(Ioan 14:9;Filipeni 2:6;etc.) care deschide posibilitatea de a face icoana lui Dumnezeu ,dupa Chipul pe care El si l-a ales.Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât de recente ar fi putut fi). Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosephus cu privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului. Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor. El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase. (Antichitati VIII,7,5). Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit". Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele".
Mandria merge inaintea caderi , idoli pe care ia avut la amvon ,zeul soarelui si multe altele ,,ce are omul in inima aceea da afara....Dumnezeu sa l binecuvinteze pe fratele cu umilinta mai multa si sa l ajute pe el si pe noi sa nu ne pierdem vesnicia..
Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se face icoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul? Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12). Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni? Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu. Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor. Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamnă cinstirea icoanelor? Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte: Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui. Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta. Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legământului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tău de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Atunci, Iosua şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara şi el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat pulbere pe capetele lor. (losua 7, 6) Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37) Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie. Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. (les. 30, 1, 7, 8) Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort,Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. Profanarea de către Belşaţar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsită de Dumnezeu cu moartea imediată (Daniel 5:2-30). Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe. (Ios 6:13) Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit, pentru că şi-a întins mâna spre chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu. (I Cr 13:10) Vedem, din locurile amintite mai sus, că heruvimii de pe Chivot şi Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Această icoană a Tronului Ceresc era tămâiată de Marele Preot (Arhiereu) şi acolo Se arăta Dumnezeu vorbind cu aleşii Săi, după cum El Însuşi hotărâse (Ieşirea 25, 22). Dar această cinstire adusă icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înălţată către Dumnezeu şi El era Cel care primea de fapt şi tămâierea, şi rugăciunile. Ca să folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinăm LA icoană lui Dumnezeu, NU icoanei, tot aşa cum vorbim LA telefon cu cineva şi nu vorbim… telefonului. Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi săruta salul de rugăciune înainte sa si-l pună si săruta Tora înainte sa o citească în sinagoga. Cu siguranta Iisus a făcut la fel, înainte sa citească Scriptura în sinagoga. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag. Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat? Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui. Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiască în materie, care mi-a pregătit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a dăruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.„ „Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard. Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el. (…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformaseră într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.
![Aveți dreptul să știți [5]](http://i.ytimg.com/vi/bFNLSywGMAU/mqdefault.jpg)
Am o sotie cu 2 ani mai in varsta si putini asa fericiti ca noi si protectivi ca mine :D Ceea ce ati spus nu e chiar intru totul corect. Sunt multe variabile care definesc frumosul si o relaitie frumoasa. Iar un barbat nu, nu poate numi "frumoasa orice femeia mai tanara ca el" indiferent de cat de poetic sau indiferent de figura de stil pe care am dori sa o exprimam prin aceasta. Cand vorbiti de "existenta psihosomatica" cred ca mai degraba ati doriti sa transmiteti oamenilor ideea de psiho-emotional. Folositi gresit de aceasta data termenul; "psihosomatic" insemnanad o orientare in medicina care studiaza cauzalitatea psihica a unor boli generale nu neaparat mintale. Cu mult respect pt ceea ce faceti, sanatate si putere multa!
Doi Ani nu este nimic ,dar cand vorbim de la 10 Ani in sus ,si sunt impreuna si se iubesc si sunt fericitii ,de cand este lumea au fost si vor fi cupluri cu diferente de Anii ,Dragostea sincera nu are Lege , si Dumnezeu este Dragoste..
Permiteti-mi sa va aplaud !
In calitate de femeie eu pot sa va confirm ca este exact asa cum ati descris situatia ..
Macar de ar invata tinerele domnisoare din aceste sfaturi minunate .
„Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvatati care o privesc, căci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).
Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.
Concluzie
In concluzie, tot ce aduc împotriva icoanelor protestantii sunt cuvintele spuse de Dumnezeu împotriva idolilor. Dar ei nu au nici o justificare pentru confuzia între icoanele poruncite de Dumnezeu si idolii interzisi cu tarie de Acesta. Peste tot, în Biblie, unde sunt cazuri concrete de condamnare a idolilor, este limpede ca e vorba de cazurile mentionate la Deuteronom 4, 14- 19. Fie ca e vorba de vitelul de aur, de copaci, de Baal sau alte zeitati, de fiecare data idolii sunt asemanari sau chipuri interzise de Dumnezeu, care sunt cinstite ca si cum ar fi dumnezei. E firesc si de asteptat ca asa ceva sa fie condamnat de Dumnezeu. Dar exista în Biblie vreun loc în care sa se condamne cinstirea icoanelor îngerilor sau sfintilor, fie în Vechiul, fie în Noul Testament? NU! Un asemenea loc nu exista. Exista însa, asa cum am aratat, porunca de a se face icoane cu îngeri. Exista, de asemenea, explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu: n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4, 15). De asemenea, exista si vestea cea noua, a Întruparii lui Dumnezeu Fiul, Chip al Tatalui (Ioan 14, 9; Filipeni 2, 6 etc.), care deschide posibilitatea de a se face icoana lui Dumnezeu, dupa Chipul pe care El si l-a ales. De asemenea, stim ca prin Jertfa si Învierea lui Hristos Iisus s-au deschis cerurile, si ca sfintii se afla acum în Rai, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca 16, 22; 23, 24; Filipeni 1, 23; I Petru 3, 18-20 etc.), astfel încât, asemenea îngerilor, si ei sunt vrednici de a avea icoane.
„Acesta fiind cazul, urmând calea împărăteasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - căci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfânt, care se afla în ea - decidem în mod corect si după o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si împodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie având acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe străzi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Căci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sărutând imaginea si sa ne mărturisim veneratia (proskenesin), nu adevărate închinare (latreian) care, după credinta noastră este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămâie si lumânări, după obiceiurile înaintasilor nostri. Căci cinstea data imaginii se adresează prototipului, iar persoana care venerează o icoana venerează pe cel reprezentat de ea. Într-adevăr, aceasta este învatatura Sfintilor nostri Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capăt la celalalt al pământului.” Al Saptelea Sinod Ecumenic
Surse:
Foarte interesante ganduri! Mulțumesc frumos!
Femeia tanara are sanse mai mari la a naste copii, ,,,si acesta ar fi singurul motiv si prima porunca in biblie
Cele mai vechi scrieri evreiesti pe care le avem contin ilustratii. Printre acestea sunt imagini cu scene biblice, asemanatoare cu cele gasite la sinagoga din Dura Europos (si cu cele din biserica aflata alaturi de aceasta sinagoga) care a fost îngropata în secolul al treilea, când persienii au distrus orasul (vezi "Escavatiile de la Dura-Europos conduse de Universitatea Yale si de Academia Franceza de Inscriptii si Litere", Raportul Final VII, Partea I-a, Sinagoga, de Karl H. Kraeling).
Este demn de remarcat ca cele mai timpurii icoane din catacombe erau în majoritate scene din Vechiul Testament si icoane ale lui Hristos. Predominanta scenelor din Vechiul Testament arata ca aceasta nu era o practica pagâna introdusa de anumiti convertiti, ci una evreiasca, adoptata de crestini.
Pentru a vedea imaginile gasite în sinagoga din Dura-Europos, urmeaza aceste legaturi:
Cea mai importantă formă de cinstire a sfinţilor, care este în legătură cu toate celelalte forme de cinstire, este imitarea lor în relaţia lor cu Dumnezeu. Paul a scris pe larg despre importanţa imitării spirituale. El a afirmat: "Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Cristos. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Isus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica" (1Corinteni 4,16-17). Mai târziu el le-a spus aceloraşi oameni: "Fiţi următori a mei precum şi eu sunt al lui Cristos. Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine, şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat" (1Corinteni 11,1-2). În Epistola către Evrei de asemenea a subliniat importanţa imitării adevăraţilor conducători spirituali. "Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!" (Evrei 13,7).Unul dintre cele mai importante pasaje despre imitare se găseşte în Epistola către Evrei. Capitolul 11 al acestei cărţi prezintă numeroase exemple de sfinţi din Vechiul Testament pentru a-i imita. Se încheie cu faimosul îndemn: "De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte" (12,1), - cursa pe care sfinţii au alergat-o deja înaintea noastră.
Oare acest lucru este un semn ca numai ingerilor le putem face icoane? In nici un caz!
Trebuie sa ne aducem aminte ca pe vremea lui Moise inca nu venise Mesia.Aflati sub robia satanei ,de care Adam si Eva alesesera a asculta,toti se duceau in Iad (Seol) atat cei drepti cat si cei nedrepti(Luca 16:26).De aceea nu existau in ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti in icoanele din Cortul Sfant,pe care apareau doar Ingerii!
Odata cu Jertfa lui Hristos,cu coborarea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Il asteptau acolo,(1Petru 3:18-20),Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de ingeri,astfel incat ,in mod firesc,si unora si altora le facem icoane,dupa porunca lui Dumnezeu.Asadar prin Jertfa si Invierea lui Hristos Iisus,sau deschis cerurile iar sfintii care asteptau venirea Sa din veac(1Cor.15:20;Evrei 6:18-20;..) se afla acum in Rai ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca16:22;23:24;Filipeni 1,23;1Petru3:18-20,etc.).Ridicarea la Rai a dreptilor ,inceput al Bisericii ceresti,implinirea cuvantului ce zice Dumnezeu a stat in adunarea dumnezeilor (Psalmul 81:1) deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor ,alaturi de vechile icoane ale ingerilor.
Încă de pe vremea apostolilor, Biserica a condamnat în mod consecvent păcatul idolatriei. Vechii Părinţi ai Bisericii avertizau asupra acestui păcat, iar Conciliile Ecumenice s-au confruntat şi ele cu această problemă. Al doilea Conciliu de la Niceea (787), în care s-a discutat în mod deschis problema folosirii religioase a imaginilor şi icoanelor, spune: "Cel ce ne-a mântuit pe noi de întunericul idolatriei, Hristos Dumnezeul nostru, când şi-a luat mireasă Biserica... a promis că o va apăra, şi i-a asigurat pe discipoli zicand: 'Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor'... Unii nu au apreciat cum se cuvine această ofertă nepreţuită; fiind orbiţi, derutaţi de duşmanii trădători, ei au abandonat dreapta linie a motivaţiei... şi nu au mai fost capabili să discearnă sacrul de profan, afirmând că icoanele Domnului Nostru şi ale sfinţilor nu sunt diferite de imaginile din lemn ale idolilor satanici."
Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate:
1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane?
2. Ne este permis sa le veneram?
Din Vechiul Testament este clar ca raspunsul la amândoua este Da. Protestantii se opun venerarii icoanelor, dar de obicei nu se opun oricaror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti gasi un alt grup protestant care sa se opuna în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerarii imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricaror imagini.
Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care “îndraznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti - protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu marturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevarata Nascatoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura vazuta sau nevazuta, si nu cauta, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii.
Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerarii icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerarii icoanelor pentru ca se împortiveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerarii altor obiecte sfinte - de fapt venerau Crucea fara nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110).
Protestantii mai citeaza anumiti parinti ai bisericii ca sa-si sustina pozitia. Cele mai multe dintre aceste citate nu fac decât sa respinga idolatria, si nu au nimic de-a face cu icoanele. În putinele cazuri în care sensul ar parea sa fie acesta (unele scrieri continând adaugiri facute chiar de iconoclasti), o interpretare consecventa ar cere respingerea oricaror imagini (nu numai a icoanelor din biserica). Nici unul dintre aceste texte nu atinge subiectul venerarii.
Pentru a pune aceasta întrebare într-o perspectiva corecta, sa încercam mai întâi sa raspundem la câteva întrebari: Facea chivotul legamantului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)? Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)? Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)? A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)? Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)?
Raspunsul la aceste întrebari este da, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au facut minuni. Dumnezeu a facut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfant si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfant. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc. (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprinda pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevarul ca Dumnezeu lucreaza prin lucruri materiale înseamna a cadea în Gnosticism. Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.Dumitru Cornilescu, fost diacon ortodox, devenit pastor protestant,a realizat o traducere a Bibliei fortata in multe locuri. Astfel, textul "rusinati cei care se inchina chipurilor cioplite" va deveni in traducerea Cornilescu "rusinati cei care se inchina... icoanei!"(Psalmul 97:7BC/96:7BOR).In acelasi mod abuziv si fara nici o dovada s-a inlocuit si in Isaia 21:9;Romani 1:23 iar in Apocalipsa, "chipul fiarei" devine pentru Cornilescu "icoana fiarei"(Apocalipsa 13:14-15). Icoana este un termen care apare mult mai tarziu. In textul original (grecesc, masoretic, manuscrisele de la Marea Moarta) nu apare. La Cornilescu insa apare!
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare este folosit în limba moderna. Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceasi atidudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.
Acesta a fost felul de gandire al celui de al Saptele Sinod Ecumenic, care a decretat în al sau Oros:
"Acesta fiind cazul, urmand calea împarateasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti - caci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfant, care se afla în ea - decidem în mod corect si dupa o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si impodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie avand acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe strazi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Caci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sarutând imaginea si sa ne marturisim veneratia (proskenesin), nu adevarate închinare (latreian) care, dupa credinta noastra este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tamaie si lumanari, dupa obiceiurile înaintasilor nostri. Caci cinstea data imaginii se adreseaza prototipului, si persoana care venereaza o icoana venereaza pe cel reprezentat de ea. Într-adevar, aceasta este învatatura Sfintilor nostrii Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capat la celalalt al pamântului."
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.
Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si a carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir :"ca nu cumva, s-a spus, ei sa renunte la cel rastignit si sa înceapa sa se închine la acesta. Aceasta s-a facut la îndemnul iudeilor, care au urmarit si cand era sa-l luam din foc, ei nestiind ca era imposibil pentru noi sa renuntam la Hristosul care a suferit pentru mantuirea întregii lumi - desi fara pacat - sau sa ne închinam altuia. Caci Lui, care este Fiul lui Dumnezeu, ne închinam, dar pe martiri îi cinstim doar ca pe ucenici si imitatori ai Domnului care merita aceasta pentru neegalata lor dragoste fata de Împaratul si Învatatorul lor... Atunci sutasul, vazand impotrivirea iscata de iudei, l-a pus în mijloc si l-a ars dupa obiceiul lor. Dupa aceea noi i-am luat oasele, care erau mai de pret decat pietrele pretioase si mai scumpe decat aurul curat, si le-am asezat într-un loc potrivit; unde Domnul ne va îngadui sa ne adunam dupa cum putem, cu bucurie, si sa sarbatorim martirajul lui aducandu-ne aminte de cei care s-au luptat deja si pregatindu-i pe cei care vor avea de luptat" (Martirajul lui Polycap 17:2- 3; 18:1-3).În timpul unei epidemii sub forma de şerpi trimisă pentru a-i pedepsi pe israeliţi în timpul exodului, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "'Fă-ţi un şarpe de aramă şi-l pune pe un stâlp; şi de va muşca şarpele pe vreun om, tot cel muşcat care se va uita la el va trăi'. Şi a făcut Moise un şarpe de aramă şi l-a pus pe un stâlp; şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia." (Numeri 21,8-9) Persoana trebuia să privească statuia şarpelui pentru a fi vindecată, ceea ce arată că statuile puteau fi utilizate în ritualuri, nu doar ca decoraţii religioase. Aşa cum o fotografie a mamei ne ajută să ne-o amintim, tot aşa ne ajută să apelam la exemplul sfinţilor când privim o reprezentare picturală a lor.
Mulţi protestanţi au picturi reprezentând pe Iisus şi alte picturi biblice pe care le folosesc la şcolile de duminică pentru a-i învăţa pe copii. De asemenea ortodocsii folosesc icoanele pentru a comemora anumite persoane sau evenimente, aşa cum şi bisericile protestante au diferite scene biblice. Daca cineva i-ar judeca pe protestanţi cu aceeaşi măsură, atunci concluzia ar fi că, si ei practică "idolatria". Însă nu este vorba de idolatrie în aceste situaţii. Dumnezeu interzice închinarea la imaginile considerate ca divinitatea în sine, dar nu interzice crearea de imagini.Daca ar fi asa, atunci filmele religioase, fotografiile, picturile, şi toate asemenea ar fi interzise. Aşa cum ne arată episodul şarpelui de bronz,Dumnezeu nu interzice folosirea în ritualuri religioase a reprezentărilor. Doar atunci când cineva începe să adore o icoana ca fiind Dumnezeu însuşi, atunci Dumnezeu se supără. Daca te uiti atent la pasajul acesta (2 Împarati 18:4), observi ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl respecta, ci pentru ca îl transformasera într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.
Se pune întrebarea ce înseamna "chipul cioplit" în Porunca a doua? O întelegere literala ar însemna ca toate imaginile din Templu calcau aceasta porunca. Cea mai buna metoda sa aflam ce însemnau cuvintele evreiesti folosite aici este sa aflam ce însemnau ele pentru evrei. Când acestia au tradus-o în greaca, au folosit cuvantul "eidoloi", adica "idoli". Cuvantul evreiesc pesel nu este niciodata folosit cu privire la imaginile din Templu. Este deci clar ca pasajul se refera la imagini pagâne, si nu la imagini în general.
Sa privim cu atentie pasajul din Scriptura:
"Sa nu-ti faci chip cioplit (i.e idol), nici o înfatisare a lucrurilor care sunt în ceruri, sau jos pe pamânt sau în apele mai pe jos decat pamântul. Sa nu te închini înaintea lor, si sa nu le slujesti (închini)." (Exod 20:4-5a).
Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu calcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare. Mai mult decât atât, daca textul se refera la toate imaginile, atunci chiar si carnetul meu de conducere este un idol si o încalcare a acestei porunci. Una din doua: ori fiecare protestant care are carnet de conducere este un idolatru, ori icoanele nu sunt idoli. Lasând de o parte pentru moment semnificatia cuvintelor "chip cioplit", sa vedem ce ne spune de fapt textul. Sa nu faci x, sa nu te închini la x, sa nu slujesti la x. Daca x = imagine, atunci însusi Templul calca porunca. Daca x = idol, atunci nici Templul, nici icoanle ortodoxe nu calca porunca.
Deuteronom 4:16-19 spune : “Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite ,sau inchipuiri ale vreunui idol,care sa infatiseze barbat sau femeie ,sau inchipuirea vreunui dobitoc de pe pamant ,sau inchipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer,sau inchipuirea vreunei jivine ,ce se taraste pe pamant sau inchipuirea vreunui peste din apa ,de sub pamant;sau privind la cer si vazand soarele ,luna,stelele,si toata ostirea cerului ,sa nu te lasi amagit ca sa te inchini lor ,nici sa le slujesti,pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer”.Iata ce asemanari interzice Dumnezeu a se face :de oameni din lume,de animale,de pasari,de pesti,sau alte vietati,de stele sau de alte corpuri ceresti.Aceasta oprire nu este pentru ingeri , pentru care Insusi Dumnezeu porunceste a se face icoane.
Lucruri de bun simt, spuse cu eleganta. Întotdeauna am gândit astfel. Numai, atentie la exagerari! Barbatul care, din dorinta neformulata de a avea acel confort al barbatiei "uite ce femeie tânara am lânga mine", se va orienta in mod maladiv catre compania unei sotii cu 15-20 de ani MAI TÂNARA, va culege fructul alegerii lui mai devreme sau mai târziu, la fel cum o femeie mai în vârsta va suporta stresul oglinzii, kilogramelor sau privirii trecatorilor... Cât despre exceptii, sunt DOAR exceptii.
Minunat spus! 😊
Foarte frumos ! Multumesc !!
Cuplurile biblice sunt DOAR asa. Avraam/Sara,Iacov/Rahela,Isaac/Rebeca,Moise/Sefora,Boaz/Rut...Jos pãlaria,frate Coman!
Va doresc tot ce este mai bun. 🙏
Ce credeti ca ,conteaza ,,,o femeie tinara sau o femeie pe care o iubesti ,de ce vorbim de interés ssu de Dragoste ,stiu multe clupuri cu diferente de Anii buni ,si ei se iubesc si sunt fericitii..
Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste “Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, caci este Sfânt!”. Sa observam ca aici cuvântul “închinare” este acelasi cu cel folosit în Exodul 20:5, unde ni se porunceste sa nu ne închinam la idoli. Ce este “asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legamântului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tau de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!” Este interesant ca aceasta expresie este folosita în slujba din biserica referitor la Cruce, si legatura nu este întâmplatoare - pentru ca pe Chivot, între heruvimi se afla capacul ispasirii, peste care era stropit sângele jertfelor pentru pacatele poporului (Exod 25:22, Levitic 16:15). Vedem din locurile amintite ca heruvimii de pe Chivot si Chivotul ereau icoana Tronului lui Dumnezeu,Cel ce da legile lumii(simbolizate prin tablele Legii) si da viata si putere (simbolizata prin toiagul lui Aaron) si sta pe heruvimi.Aceasta icoana a Tronului Ceresc erea tamaiata de Marele Preot si acolo se arata Dumnezeu vorbind cu alesii Sai,dupa cum El Insusi hotarase (Exod 25:22).
Dar aceasta cinstire adusa icoanei Tronului Ceresc nu insemna nici idolatrie , nici confundarea icoanei cu originalul .Prin intermediul ei cinstirea erea inaltata catre Dumnezeu,si El erea Cel care primea de fapt si tamaierea si rugaciunile.Adesea se face apel la Deuteronom 4,14-19 când se atacă problema icoanelor. " Ţineţi dar bine minte că în ziua aceea, când Domnul v-a grăit din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-aţi văzut nici un chip. Să nu greşiţi dar şi să nu vă faceţi chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care să înfăţişeze bărbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pământ, sau închipuirea vreunei păsări ce zboară sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târăşte pe pământ, sau închipuirea vreunui peşte din apă, de sub pământ." Dar cum interpretăm imaginile care îl reprezintă pe Dumnezeu? Mulţi protestanţi ar spune că nu e bine, deoarece în Deuteronom 4 se spune că israeliţii nu l-au văzut pe Dumnezeu în nici o formă atunci când a făcut Legământul cu ei, ca urmare nu ar trebui să se facă nici reprezentări simbolice ale lui Dumnezeu. Întrebarea este: Deuternomul 4 interzice acest fel de reprezentări?
În istoria sa veche, poporului lui Israel îi era interzis să facă orice reprezentare a lui Dumnezeu deoarece nu s-a revelat în nici o forma vizibilă. Dat fiind că erau înconjuraţi de culturi păgâne, israeliţii s-au simţit tentaţi să îl venereze pe Dumnezeu în forma unui animal, sau a unui obiect din natură (ca de exemplu boul sau soarele).
Însa mai târziu, Dumnezeu însuşi s-a arătat în forme vizibile, aşa cum se spune în Daniel 7,9: "Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător." Protestanţii fac reprezentări ale Tatălui Ceresc în această formă când ilustrează profeţiile Vechiului Testament.
Sfântul Spirit însuşi s-a revelat sub cel puţin în două forme vizibile - aceea a unui porumbel, la botezul lui Isus (Matei 3,16; Marcu 1,10; Luca 3,22; Ioan 1,32), şi ca limbi de foc, în ziua de Rusalii (Fapte 2,1-4). Protestanţii folosesc aceste imagini când desenează sau pictează aceste episoade biblice, şi când îşi pun simboluri ale Spiritului Sfânt la rever, sau embleme ale porumbelului pe maşini.
Acest pasaj îi învata pe evrei sa nu-si faca o înfatisare falsa a lui Dumezeu, pentru ca nu L-au vazut. Dar dupa Intrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvantul S-a facut trup (Ioan 1:14),Cuvantul care este Dumnezeu (Ioan 1:1).’Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata;Fiul Cel Unul-Nascut,Care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut(Ioan 1:18),El Care este Chipul lui Dumnezeu(Filipeni 2:6) .Prin urmare odata cu Intruparea ,se deschide si posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu ,Care Insusi este Dumnezeu.
Prin întruparea lui Cristos, Fiul său, Dumnezeu a arătat omenirii o icoană a Lui însuşi. Sfântul Pavel spunea: "El este imaginea (in greacă: eikon) Dumnezeului invizibil, primul născut al oricărei creaţii." Cristos este tangibil, este imaginea divină a nevăzutului şi infinitului Dumnezeu.
Citim că Magii, "intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă." (Matei 2,11). Chiar dacă Dumnezeu nu şi-a arătat faţa pe muntele Horeb, El şi-a arătat-o în casa din Betleem.
Concluzia ar fi că, atunci când Dumnezeu a făcut Noul Legământ cu noi, el însuşi s-a arătat într-o formă vizibilă prin Isus Cristos. Din acest motiv putem face reprezentari ale lui Dumnezeu în persoana lui Cristos. Chiar şi protestanţii folosesc tot felul de imagini religioase: reprezentări ale lui Isus şi ale altor personaje biblice apar într-o mulţime de biblii, cărţi cu poze, tricouri, bijuterii, abţibilduri pe maşini, felicitări, cd-uri, scene ale nativităţii. Cristos este simbolic reprezentat până şi prin emblema peştelui (Icthus). Bunul simţ ne spune că, de vreme ce Dumnezeu însuşi ni s-a revelat în diverse imagini, în mod special prin întruparea lui Isus Cristos, nu greşim folosind reprezentări ale acestor imagini în scopul aprofundării cunoaşterii şi iubirii noastre faţă de Dumnezeu. Iată de ce Dumnezeu însuşi s-a revelat în aceste forme vizibile, şi iată de ce statuile şi icoanele îl reprezintă.
De fapt le gasim în Scriptura - si înca în multe locuri! Observati cât de frecvente erau ele în Cort si apoi în Templu. Existau imagini de heruvimi:
·Pe chivot - Ex. 25:18
·Pe perdelele din Cort - Ex. 26:1
·Pe perdeaua din Sfânta Sfintelor - Ex. 26:31
·Doi heruvimi în Locul Sfânt - 1 Imparati 6:23
·Pe pereti - 1 Imparati 6:29
·Pe usi - 1 Imparati 6:32
·Pe alte lucraturi din Templu - 1 Imparati 7:29,36
Existau deci icoane încotro îti întorceai ochii.
Nu ! Un asemenea loc nu exista!Exista insa porunca de a se face icoane cu ingeri.Exista de asemenea,explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu : n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4:15).De asemenea exista si vestea cea noua ,a Intruparii lui Dumnezeu Fiul,Chip al Tatalui(Ioan 14:9;Filipeni 2:6;etc.) care deschide posibilitatea de a face icoana lui Dumnezeu ,dupa Chipul pe care El si l-a ales.Icoane pot fi gasite nu numai în catacombele crestine, ci si în cele evreiesti din aceleasi perioade. Putem vedea, de exemplu, icoanele evreiesti bine pastrate de la Dura-Europos, un oras distrus de persieni în mijlocul secolului al treilea (ceea ce ne da o idee cât de recente ar fi putut fi).
Uneori, în mod gresit, conceptiile lui Iosephus cu privire la icoane sunt considerate ca fiind cele prevalente la evrei în acea perioada. Unul din textele mult citate este acela care se refera la rascoala care a avut loc atunci când romanii au pus un vultur imperial pe poarta Templului.
Acest episod nu este atât de simplu cum ar crede unii. Acei evrei erau zeloti. Iosephus, care povesteste aceste evenimente, a fost el însusi unul dintre ei, dar a trecut mai târziu de partea romanilor.
El ne spune cum romanii au plasat acest vultur la intrarea în templu, iar poporul l- a dat jos, privindu-l ca pe un sacrilegiu. Întrebarea este însa ce i-a înfuriat pe evrei, imaginea în sine, ori faptul ca romanii o plasasera pe poarta Templului. Conceptile lui Iosephus erau atât de extreme încât el considera ca pâna si înfatisarile de animale de pe Marea de Arama din Templul lui Solomon ar fi fost pacatoase. (Antichitati VIII,7,5).
Atitudinea generala a iudeilor fata de arta religioasa nu era de fapt atât de iconoclasta. În Talmudul palestinian gasim scris (în Abodah Zarah 48d) "În zilele lui Rabbi Jochanan oamenii au început sa picteze imagini pe ziduri, iar el nu i-a oprit" si "În zilele lui Rabbi Abbun oamenii au început sa creeze imagini în mozaicuri, iar el nu i-a oprit".
Targumul Pseudo-Ionatan repeta porunca împotriva idolilor, dar adauga, "o coloana cioplita cu imagini si înfatisari poti sa-ti faci, dar sa nu te închini la ele".
Salut!!!
Exista putina educatie in aceasta privinta......
Cine este pastorul Iacob Nadasan? Ce a greșit de nu merita sa fie pastor?
Mandria merge inaintea caderi , idoli pe care ia avut la amvon ,zeul soarelui si multe altele ,,ce are omul in inima aceea da afara....Dumnezeu sa l binecuvinteze pe fratele cu umilinta mai multa si sa l ajute pe el si pe noi sa nu ne pierdem vesnicia..
Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se face icoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul?
Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12).
Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni?
Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu.
Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început
al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor.
Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamnă cinstirea icoanelor?
Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte:
Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.
Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta.
Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt - ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legământului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tău de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!”
Atunci, Iosua şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara şi el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat pulbere pe capetele lor. (losua 7, 6)
Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37)
Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie. Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. (les. 30, 1, 7, 8)
Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort,Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi.
Profanarea de către Belşaţar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsită de Dumnezeu cu moartea imediată (Daniel 5:2-30).
Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe. (Ios 6:13)
Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit, pentru că şi-a întins mâna spre chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu. (I Cr 13:10) Vedem, din locurile amintite mai sus, că heruvimii de pe Chivot şi Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Această icoană a Tronului Ceresc era tămâiată de Marele Preot (Arhiereu) şi acolo Se arăta Dumnezeu vorbind cu aleşii Săi, după cum El Însuşi hotărâse (Ieşirea 25, 22). Dar această cinstire adusă icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înălţată către Dumnezeu şi El era Cel care primea de fapt şi tămâierea, şi rugăciunile.
Ca să folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinăm LA icoană lui Dumnezeu, NU icoanei, tot aşa cum vorbim LA telefon cu cineva şi nu vorbim… telefonului.
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi săruta salul de rugăciune înainte sa si-l pună si săruta Tora înainte sa o citească în sinagoga. Cu siguranta Iisus a făcut la fel, înainte sa citească Scriptura în sinagoga.
Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.
Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau
materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat?
Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui.
Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiască în materie, care mi-a pregătit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a dăruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.„
„Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard. Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el.
(…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului
De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformaseră într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.
Aa vrea nr dumneavoastra de telefon va rog
Ely Elisabeta. Si eu as vrea numarul tau..:) Ai whatsapp? Daca vrei scrie-mi numarul aici la comentariu si apoi poti sa il stergi dupa ce l-am luat