DUMNEZEU A ZIS : EU SINT DUMNEZEUL LUI AVRAM, DUMNEZEUL LUI ISAAC ȘI DUMNEZEUL LUI IACOV DUMNEZEU NU ESTE UN DUMNEZEU AL CELOR MORȚI, CI AL CELOR VII TARE VA MAI RĂTĂCIȚI!!!
CIND DUMNEZEU A FĂCUT OMUL LA FĂCUT DIN PAMINT IAR CIND MOARE SE FACE DIN NOU PAMINT DUMNEZEU I A SUFLAT ÎN NĂRI SUFLARE DE VIAȚĂ IAR CIND OMUL MOARE SUFLAREA DE VIAȚĂ NU MOARE CI SE DUCE LA CEL VIU ADICĂ LA DUMNEZEU CARE A DAT-O SINT MARTURII CA AU FOST ÎNVIERII DIN MORȚI DAR DACĂ NU ASCULTĂ PE MOISE ȘI PE PROOROCI NU CRED NICI CĂ A ÎNVIAT CINEVA DIN MORȚI!
DUPĂ MOARTE TRUPUL ESTE PUS ÎN PAMINT DAR SUFLETUL MERGE LA DUMNEZEU CARE LA DAT DOMNUL ISUS HRISTOS DUPĂ CE A ÎNVIAT NU A MAI AVUT UN TRUP PĂMÂNTESC CI UNUL CERESC CU CARE A PUTUT INTRA ÎN CASĂ LA UCENICI CIND UȘA ERA ÎNCUIATĂ ȘI CU ACEL TRUP S A ÎNĂLȚAT LA CER ÎN PILDA BOGATUL ȘI LAZĂR NU TREBUIE RASTALMACIT CI LUAT AȘA CUM SCRIE!
@@ndr4805 Domnul Isus Hristos nu a fost numai om ,ci a fost și Dumnezeu La moartea Lui Eutih, Pavel a zis :sufletul lui este în el, cred că sa referit la duhul de viață. Până nu se întoarce tarana în pământ, cum a fost ,și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu care la dat Ecl. 12-7 Cu mersul pe apă, a fost Dumnezeu și a putut să facă ce oamenii nu pot Si Petru la porunca Lui a umblat ,apoi la cuprins frica !
21. Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri este un castig. 22. Dar, daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg. 23. Sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine; 24. dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa raman in trup. 25. Si sunt incredintat si stiu ca voi ramane si voi trai cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre;
ai c-am strecurat invataturi din doctrina cultului tau. ce este moartea ? moartea nui anihilare s-au adormire asa cum credeti voi si ehovistii, moartea este o despartire, despartirea sufletului de trup. trupul in tarina dar sufletul inapoi la Dumnezeu. ai uitat filozofule de pasajul biblic unde spune Pavel :
Sugestie pt moderatoare: nu cita ceea ce nu stii si nici nu intelegi ...este artificial si total nepotrivit. Limiteaza-te la ceea ce poti cu mintea ta !
Alice Lacatus Lucrurile care nu ne hrănește sint băuturile alcoolice, țigări droguri care nu sint plăcute Domnului Este bine sa nu risipim banii pe lucruri de nimic ci să mai ajutăm și pe alți mai săraci decit noi poate orfani, văduve etc...
AMIN DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE
DUMNEZEU A ZIS : EU SINT DUMNEZEUL LUI AVRAM, DUMNEZEUL LUI ISAAC ȘI DUMNEZEUL LUI IACOV DUMNEZEU NU ESTE UN DUMNEZEU AL CELOR MORȚI, CI AL CELOR VII TARE VA MAI RĂTĂCIȚI!!!
CIND DUMNEZEU A FĂCUT OMUL LA FĂCUT DIN PAMINT IAR CIND MOARE SE FACE DIN NOU PAMINT DUMNEZEU I A SUFLAT ÎN NĂRI SUFLARE DE VIAȚĂ IAR CIND OMUL MOARE SUFLAREA DE VIAȚĂ NU MOARE CI SE DUCE LA CEL VIU ADICĂ LA DUMNEZEU CARE A DAT-O SINT MARTURII CA AU FOST ÎNVIERII DIN MORȚI DAR DACĂ NU ASCULTĂ PE MOISE ȘI PE PROOROCI NU CRED NICI CĂ A ÎNVIAT CINEVA DIN MORȚI!
DUPĂ MOARTE TRUPUL ESTE PUS ÎN PAMINT DAR SUFLETUL MERGE LA DUMNEZEU CARE LA DAT DOMNUL ISUS HRISTOS DUPĂ CE A ÎNVIAT NU A MAI AVUT UN TRUP PĂMÂNTESC CI UNUL CERESC CU CARE A PUTUT INTRA ÎN CASĂ LA UCENICI CIND UȘA ERA ÎNCUIATĂ ȘI CU ACEL TRUP S A ÎNĂLȚAT LA CER ÎN PILDA BOGATUL ȘI LAZĂR NU TREBUIE RASTALMACIT CI LUAT AȘA CUM SCRIE!
@@ndr4805
Domnul Isus Hristos nu a fost numai om ,ci a fost și Dumnezeu
La moartea Lui Eutih, Pavel a zis :sufletul lui este în el, cred că sa referit la duhul de viață.
Până nu se întoarce tarana în pământ, cum a fost ,și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu care la dat
Ecl. 12-7
Cu mersul pe apă, a fost Dumnezeu și a putut să facă ce oamenii nu pot
Si Petru la porunca Lui a umblat ,apoi la cuprins frica !
21. Caci pentru mine a trai este Hristos, si a muri este un castig.
22. Dar, daca trebuie sa mai traiesc in trup, face sa traiesc; si nu stiu ce trebuie sa aleg.
23. Sunt strans din doua parti: as dori sa ma mut si sa fiu impreuna cu Hristos, caci ar fi cu mult mai bine;
24. dar, pentru voi, este mai de trebuinta sa raman in trup.
25. Si sunt incredintat si stiu ca voi ramane si voi trai cu voi toti, pentru inaintarea si bucuria credintei voastre;
ai c-am strecurat invataturi din doctrina cultului tau. ce este moartea ? moartea nui anihilare s-au adormire asa cum credeti voi si ehovistii, moartea este o despartire, despartirea sufletului de trup. trupul in tarina dar sufletul inapoi la Dumnezeu. ai uitat filozofule de pasajul biblic unde spune Pavel :
Sugestie pt moderatoare: nu cita ceea ce nu stii si nici nu intelegi ...este artificial si total nepotrivit. Limiteaza-te la ceea ce poti cu mintea ta !
Daca crezi in Dumnezeu si El nu exista..nu ai pierdut nimic
Dar daca El exista si tu nu ai crezut...ai pierdut toul
Nicolae Iorga....
In biblie scrie sa nu ne dam castigul pt ceva ce nu ne hraneste si nu ne incalzeste.dar nu mai stiu unde oricum pavel cred ca scrie.